Arheologie

13.0.0 Epoca romană III. – Lumea stăbătută de apostoli

13.1.1. Epoca romană în Ţara Sfântă

a) Anul 63 î.Hr. marchează prima intervenţie a romanilor. Pompei ocupă Ierusalimul şi Iudeea intră în sfera de influenţă a romanilor. Ei îşi pierd independentă, deşi continuă să aiba regi locali, investiţi in funcţie pe către Senatul Roman, aţa numiţii regi clientelari. Vechiul regat al hasmoneilor este împărţit în cinci provincii, iar cetaţile elenistice sau preponderent cu populaţie grecească sunt scoase de sub jurisdicţia iudeilor.

b) Anul 70 d.Hr. când Iudeea îşi pierde complet independenţa, Ierusalimul este complet distrus, împreună cu Templul. Se instalează un sistem de guvernare absolută, cu o legiune romană staţionată în Ierusalim. Ţara este condusă de guvernatori romani, numele este schimbat din Iudeaa în Palestina şi se face o nouă împarţire administrativ-teritorială în trei provincii. Iudeii nu mai au dreptul nici măcar să intre în Ierusalim, marea majoritate luând drumul exilului, formînd marea diaspora. Perioada romană a ţinut până în anul 324 d.Hr. când a început epoca bizantină.

În această perioadă au loc cele mai mari şi importante evenimente. Acum trăieşte şi activează Domnul Hristos, se întemeiază Biserica Creştină, se formează carţile de bază ale iudaismului talmudic: Mişna, Ghemara.. .Din această perioadă avem destul de multe dovezi istorice, alături de raportul Bibliei. Arheologia vine să completeze toate aceste documente, oferind mărturii incontestabile, negăsite în nici o altă sursă.

Lumea Biblică s-a extins odată cu expansiunea misionară apostolică din perioada Noului Testament. Apostolii au străbătut aproape tot bazinul Mării Mediterane, au activat în numeroase localităţi şi au lăsat urme în toate aceste locuri. Revine arheologiei biblice rolul de a identifica acste localităţi şi a căuta acele locuri care sunt amintite şi în Biblie. Identificarea lor, eventual chiar referinţe directe la nume, evenimente sau locuri speciale sunt de mare folos pentru a proba autenticitatea raportului Noului Testament. De asemenea este de mare folos studiul societăţii din perioada primului secol pentru a înţelege contextul istorico-cultural al perioadei apostolilor. Vom încerca să mergem pe urmele apostolilor şi să identificăm traseul Evangheliei.

13.2.0. Vila romană în Ţara Sfântă
Sunt foarte puţine vile în Ţara Sfântă, probabil din cauza sistemului de proprietăţi private specifice şi a cetăţilor cu regim special. Avem însă o excepţie. În câmpia Şaronului, foarte aproape de Cezareea, pe una din înălţimile din jur, se află o minunată vilă:

Ramat Ha-Nadiv – înălţimea binefăcătorului Arheologul Yizhar Hirschfeld, profesor la Institutul de Arheologie din Ierusalim, a făcut cercetări timp de 15 ani în situl respectiv. A descoperit o construcţie dreptunghiulară, împrejmuită cu ziduri groase de peste 2 m, cu turnuri în fiecare unghi şi un turn masiv în interior, înalt probabil de cinci etaje. Era, după explicaţiile lui Flavius Josephus, un „palat fortificat”. În interior a descoperit clădiri care totalizau 15o de camere. Ceea ce l-a surprins pe arheolog a fost perfecta orientare a clădirilor pe axa nord-sud, conform planurilor romane de construcţie. Planul simetric al zidurilor scoate în evidenţă o arhitectură îngrijită, cu pasaje precise de legătură între părţile complexului. Ceramica era clar irodiană, cu multe vase de piatră, ceea ce arată că proprietarul era un iudeu. Nu s-au găsit oase de porc, decât în proporţie de 1 %, ceea ce ne face să înţelegem că a „căzut” de la un trecător. Nu s-a găsit micve în acest complex, deoarece era aproape de un izvor cu apă, dar într-o clădire mai îndepărtată erau două micve. S-a găsit marmură, ceea ce arată că este printre primele clădiri care au folosit marmura pe acest teritoriu. Stabilirea exactă a perioadei în epoca irodiană, 37 î. Hr. -70 d. Hr., şi confirmarea faptului că a fost locuită de către un iudeu, a condus la concluzia că a fost proprietatea unui evreu bogat, din epoca haşmoneană, dacă nu chiar din familia domnitoare. Arheologul comentează: „Complexul este atât de mare încât ne putem imagina că unul din fii lui Irod, poate Arhelau sau Antipas, să fi locuit aici ca stăpân şi proprietar al moşiei.”¹³⁰

Complexul, sau vila de aici scoate în evidenţă puternica tensiune socială din ţară. Nu exista clasa de mijloc, ci doar ţăranii, foarte săraci, a căror case le-am întâlnit la Capernaum, şi elita foarte bogată. Isus spunea: „Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.” (Mat. 11,8), iar despre poporul de rând, căruia i-a consacrat toată activitatea Sa, Isus a spus: „Mi-e milă de mulţime, căci de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi...”(Mat. 15, 32). Palatele răspândite în puncte strategice şi în Ierusalim, această vilă din împrejurimile Cezareei arată degradarea spiritului uman şi a sistemului social şi economic. Cei bogaţi, fie că erau preoţi sau conducători, au devenit foarte bogaţi şi total insensibili faţă de lipsurile mulţimii. Ei s-au izolat în ei înşişi şi în palatele lor fortificate. Împotriva lor Isus a rostit multe cuvinte grele: „Vai de voi bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit mângâierea!” (Luca 6, 24). Atitudinea lor sfidătoare a favorizat înmulţirea bandiţilor şi a revoltelor şi a trezit nemulţumirea poporului care s-a ridicat la revoltă. Dovada este în incendierea palatelor de la Ierihon din anul morţii lui Irod. Autorii articolului din BAR subliniază următoarele: „Puternica fortificare a „casei de pe moşie”, aşa cum este cea descrisă mai sus, reflectă lipsa de securitate din ţară. Spre deosebire de vilele romane, care erau construcţii deschise în mijlocul moşiei, în Iudeea ele erau complexe închise cu o apărare puternică.”¹³¹ Cred că şi arhitectura şi urbanistica vremii ne oferă o ilustraţie a existenţei unui puternic conflict, a cărui cauză stă în bogăţia peste măsură şi sărăcia peste măsură de mare.

13.3.1. Antiohia:

După Roma, Alexandria şi Efes, Antiohia era cea mai mare cetate a Imperiului Roman şi multă vreme un centru important creştin. Poate Nicolae, prozelitul din Antiohia (cap. 6,5), se întorsese ca să proclame noua lui credinţă. Pătrunderea creştinismului acolo era de mare importanţă. Aşezată pe Râul Orontes, cam la 15 mile în interior de la portul Seleucia, Antiohia, întemeiată de Seleucus Nicator cam pe la 300 î. Hr. şi numită după regescul său tată Antioh, crescuse în bogăţie şi importanţă până la a ajunge cetatea principală a Asiei. Lumea proslăvea pe oamenii ei de litere şi de literatura ei. Unuia din ei, Archias, Cicero i-a făcut o vestită oraţiune. Juvenal recunoştea influenţa Antiohiei asupra vieţii şi gustului roman, declarând: „Care parte din sedimentele noastre vin din Grecia? Sirianul Orontes de multă vreme s-a revărsat în Tibru, aducând cu el graiul lui şi obiceiurile lui, flautele lui şi coardele înclinate de apă ale lui” (Satire, III, 62-64; ed. Loeb, p. 37).

Antiohia avea o mare colonie de iudei, în onoarea căruia Irod cel Mare a construit o stradă cu colonade de marmură care se întinde de-a lungul cetăţii. Antiohia era reşedinţa prefectului roman, sau propraetor, al Siriei. Creştinismul s-a găsit aici la Antiohia în contact mai strâns cu cultura greacă decât la Ierusalim sau Cezareea. Tot aici a întâmpinat păgânismul în formele lui cele mai ispititoare şi mai înjositoare. Dumbrăvile lui de la Daphne erau vestite pentru cultul lor idolatru, voluptos. Era o biruinţă uluitoare faptul că biserica a izbutit să facă din Antiohia unul din centrele ei importante.

Biserica din Antiohia este prima care cuprinde în mijlocul ei o majoritate de membri dintre neamuri, elenişti, vorbitori de limbă greacă. Printre aceştia se număra şi familia lui Luca, despre care tradiţia spune că era din Antiohia, anumite aluzii spun să Tit ar fi fost un frate al lui Luca. Tot tradiţai spune că familia Luca ar fi donat pentru bisrică un teren care le aparţinea şi care se afla la marginea de nord-est a cetăţii. Acest teren avea ultima parte din zona stâncoasă, iar în această stâncă se găsea o grotă. În grota aceasta se adunau creştinii pentru închinare, de aceea este socotită ca fiind prima biserică creştină. În prezent grota este amenajată ca biserică, cruciaţi au construit un zid la intrare, cu o uşă în stil gotic, iar un consul francez a sculptat o mică statuie pe zidul din spate. Grota are 15 x 9 m şi continuă să fie folosită ca lăcaş de cult creştin.

13.4.1. Tarsul Ciliciei:
Oraşul de naştere al lui Pavel, aici s-a retras după convertirea sa şi vizita la Ierusalim, anul 38 şi a rămas până a fost căutat de Barnaba şi adus la Antiohia, probabil anul 44. Se poate sã nu fi fost refugiul cel mai confortabil pentru apostol. Cuvântul lui Hristos, cã „un prooroc nu este preţuit în patria sa” (Ioan 4,44) urma sã fie dureros de adevãrat în cazul lui Saul. Nu numai cã se reîntorcea în locul sãu de naştere, ci el se înapoia ca un iudeu renegat, un decãzut de la credinţa pãrinţilor sãi; un conducãtor al sectei dispreþuite şi persecutate a creştinilor. Primirea lui poate sã fie imaginatã şi poate sã explice tãcerea lui asupra subiectului familiei. Tars era capitala Ciliciei, o provincie vestită din sudul Asiei Mici. În timpul lui Antonius şi Cleopatra aici s-a ridicat un arc de triumf în cinstea celor doi. În oraşul vechi este o casă cu curtea ei, despre care se spune că este locul familiei lui Pavel. O fântână veche este prezentată ca fiind de timpul lui Pavel, un tablou modern cu explicaţii oferă trecătorilor datele necesare. Oraşul antic îşi deschide multe din ruinele lui, confirmând rolul istoric pe care l-a avut.

13.5.1. Pafos:

Pafos se găseşte la extremitatea vestică a insulei. Fusese o veche cetate Pafos vestită pentru sanctuarul ei dedicat Afroditei, dar pe vremea lui Pavel se zidise o nouă cetate cam la 10 mile mai departe spre nord-vest şi aceasta servea ca sediu al guvernatorului roman al Ciprului. La această nouă cetate a mers Pavel şi Barnaba. . Dregãtorul „Proconsulul,” provinciile Imperiului Roman, sub organiza-ia lui August ( 27 în Hr.), erau împãrţite în douã categorii. Acelea care aveau nevoie de control militar erau aşezate sub împărat în calitate de comandant al legiunilor şi erau guvernate de proprietari şi procuratori. Provinciile mai paşnice erau lăsate pe seama conducerii Senatului şi erau sub cârmuirea proconsulilor. Cipru fusese o provincie imperialã ( vezi Strabo, Geografie X I V 6,6), dar mai târziu a fost reatribuitã Senatului ( Dio Cassius, Istoria Romanã ) iii.12.7) şi, în consecinţã, pe vremea lui Pavel era cârmuitã de un proconsul. Existenţa cârmuirii proconsulare acolo e doveditã şi de faptul cã de pe timpul lui Caligula sunt monede ale Ciprului care dau titlul de proconsul cârmuitorului local, Cominius -Proclus, Luca, aici, ca şi în altã parte, e atent sã foloseascã titluri corecte pentru diferiţii slujbaşi care apar în naraţiunea sa (vezi Fapte 23,24 ; cf. cele de la Matei 27,2)

Sergius –Paulus. O inscripţie latină din anul 35 d.Hr, prezentând o listã de Fraţi Arval, preoţi care serveau drept curatori ai Tibrului, conţine numele („Lucius - Sergius- Paullus”) . Deşi nu se poate face o identificare pozitivã a acestui om cu proconsulul din naraţiunea prezentã, nu e imposibil cã ei sunt aceeaşi persoanã şi că Sergius Paullus fusese preot la Roma înainte de a fi trimis în Cipru. O altã inscripţie din Soli în Cipru se declară a fi de pe vremea lui „Paullus, proconsul”, un om înţelept. Adjectivul descrie inteligenţã şi discernământ, ca în Matei 11,25; Luca 10,21; 1 Corinteni 1,19. Prezenţa lui Elima la Sergius Paulus aratã cã proconsulul era un om cu o minte iscoditoare. Cu siguranţã a dat pe faţã caracteristica aceasta când a chemat pe Barnaba şi pe Saul pentru a-i asculta. El a dovedit înţelepciune când a ajuns sã recunoascã superioritatea caracterului dovedit de misionar. El nu se putea sã fi fost dominat de vrãjitor.

13.6.1. Antiohia Pisidiei:
Antiohia era una dintre multele cetăţi zidite de Seleucus Nicator (+ 280 î.Hr) care i-a dat nume după numele tatălui său, Antioh. Se găseşte pe pantele inferioare ale Munţilor Taurus, la o altitudine de peste 1.200 m deasupra nivelului mării. Populaţiei ei îi fusese acordată un fel de cetăţenie romană, sub August. Antiohia probabil atrăsese o considerabilă populaţie iudaică, lucru care pare că făcuse pe neamuri să capete un interes faţă de iudaism (v. 42). Ruinele acestei cetăţi sunt destul de impunătoare şi cele mai bine păstrate sunt forum roman construit de Augustus şi un apeduct. De asemenea se văd ruinele bisericii bizantine şi ale sinagogii. Este uşor sîne imaginăm marea tulburare care s-a produs aici în urma vizitei celor doi misionari în jurul anilor 47.

13.7.1. Cetăţile din Scrisorile Apocalipsei:

a) Efesul era o cetate vestită, capitala districtului grec Ionia şi, mai târziu, a provinciei romane Asia. El a devenit scena lucrărilor de mai târziu ale apostolului Ioan. Cetatea era pe malul unui golf, care ulterior a fost umplut cu aluviuni, dar ea a fost clădită pe pantele Muntelui Asopos. Efesul fusese o colonie timpurie greacă pe ţărmul estic al Asiei Mici, dar în sec. al VI-lea î.Hr., a ajuns sub puterea regilor Lidiei. De la început, ea fusese un centru pentru cultul Artemisei (Diana romană; vezi cap. 19,24) al cărei templu de acolo era vizitat de pelerini din toate părţile lumii cunoscute. De secole, Estul şi Vestul veniseră în contact strâns la Efes şi acolo, religia Greciei a luat un caracter mai oriental şi cuprindea magie, mistere şi farmece. Pe vremea lui Pavel, Efesul era cu mult cel mai aglomerat şi cel mai popular oraş din Asia proconsulară. Erau acolo destui iudei pentru cel puţin o sinagogă. Astăzi este cea mai impunătoare cetate antică, cu cele mai mari construcţii care au rămas şi cel mai vizitat centru turistic. Printre cele mai importante monumente, remarcăm: Teatrul roman cu 25.000 locuri, Strada de marmură, Biblioteca lui Celsius, Biserica Sfântul Ioan, iar din Templul Diadei doar o coloană.

b) Smirna:

Este o cetate veche, care a continuat să existe de-alungul tuturor epocilor până în prezent. Astăzi este oraşul turc Izmir, al treilea ca mărime din ţară. Din anticul Smirna au rămas: Agora, cu principalele clădiri şi zona centrală liberă, unde a fost locul martiriului lui Policarp. Acropola cu ruinele unor mari clădiri şi zidurile medievale şi ume de biserici vechi.

c) Pergam:

Este unul din cele mai bine conservate oraşe antice cuprinse în itinerariu apostolilor. Se află aşezat pe vâful unui munte înalt de 300 m, care domină valea răului Caicus. Este un oraş elenistic, roman şi bizantin. Aici se găsesc ruinele altarului lui Zeus, ale bibliotecii vestite, ale palatelor regilor atalizi. Apoi sunt temple păgâne, dintre care cel mai măreţ este dedicat lui Traian. Probabil că expresia „acolo unde locuieşte Satana” se referă la prezenţa celui mai important altar dedicat lui Zeus.

d) Sardes:

Este una din cele mai intinse ruine dintre cetăţile apocalipsei. Acoperă toate etapele, cetatatea veche, construită pe un vârf de munte, care a fost capitala regatului Lidiei. Frânturi de ziduri m ai stau agăţate pe marginea prăpastiilor. Cetatea greco-romană cu un măreţ gimnaziu reconstruit de o expediţie americană şi urmele măreţului templu dedicat lui Artemis cu coloanele uriaşe, înalte de 19 m.

e) Laodiceea:

Este un imens tel, cu multe urme de ziduri antice, încă puţin studiate. Turmele de oi care pasc aici şi cuturile de cereale de pe ruinele ei te impresionează. Primul gest când te apropii de acest loc este cel al păstorilor care vin să-ţi vândă monede vechi. Şi urmaşii laodiceenilor umblă tot cu bani, se pare că boala a continuat.

Institutul Adventist – Cernica

Facultatea de Teologie, specializarea: Teologia adventistă pastorală

Arheologia biblică

Titular curs: Lector univ. Dr. Traian Aldea

Timp: 14 ore curs + 14 ore seminar

Credite: 4
I. Obiectivele cursului:
a) Să ofere cunoştiinţe generale despre arheologia biblică, erele arheologice, şi metodele ştiinţifice de abordarea a studiului istoriei biblice

b) Să aducă argumente arheologice despre evenimentele prezentate de istoria biblică, confirmând prin aceasta istoricitatea naraţiunii biblice.

c) Să pună la dispoziţia pastorului materialul documentar necesar pentru explicarea şi ilustrarea prezentării biblice şi pentru întărirea încrederii ascultătorilor în Biblie.

d) Să trezească interesul studentului pentru cercetarea descoperirilor arheologice şi să aibă minimum de cunoştiinţe pentru interpretarea şi aplicarea lor.

II. Prezentarea cursului:

1. Biblia şi arheologia: definiţie, istoric şi şcoli de interpretare

2. Arheologia şi uneltele ei: periodicizare, materiale de scris, sisteme de scriere

3. Bronzul timpuriu, prima civilizaţie urbană: Sumerul şi Egiptul

4. Bronzul timpuriu, concluzii – Epoca sfidării: Canaanul

5. Bronzul Mijlociu: Apogeul civilizaţiei canaanite. Epoca patriarhilor

6. Bronzul târziu: Cucerirea Canaanului şi epoca judecătorilor

7. Perioada fierului I. şi II. Regatul unit al lui Israel

8. Perioada fierului III. – Perioada Primului Templu

9. Perioada clasică: Perioada celui de-al doilea Templu

10. Epoca irodiană: conflictul dintre iudaism şi elenism

11. Epoca romană: Perioada lui Isus Hristos în argumente arheologice

12. Epoca romană: Societatea iudaică din primul secol în documente arheologice

13. Epoca romană: Lumea străbătută de apostoli în documente arheologice

14. Recapitulare, pregătire pentru examen
III. Seminarii:
Pentru seminarii vom studia următoarele materiale: BAR (Bibilical Archaeological Review), Scrisorile Apocalipsei; Comori din pământ I.; Povestea smochinului, de Traian Aldea, Introducere şi comentarii la Sfânta Scriptură, Galaxia Gutenberg 2005, colectiv de autori; Early history of the alphabet, J.Naveh

1. Introducere în lumea arheologiei, documentar P.P. şi material didactic

2. Istoricul arheologiei: Introducere co comentarii la Sfânta Scriptură

3. Discuţii pe marginea primelor civilizaţii: Sumer şi Egipt, interpretarea documentelor

4. Cauzele prăbuşirii primei mari civilizaţii

5. Prezentarea documentelor legate de viaţa patriarhilor

6. Inventarea alfabetului, scrierea din Sinai şi rolul lui Moise ( din cartea: Early history of the alphabet, Josef Naveh, )

7. David în documentele timpului

8. Templul lui Solomon şi modelele sale

9. Rămăşiţe haşmoneene în arheologie

10. Masada şi documentele ei

11. Discuţii despre osuarul lui Isus

12. Documentele despre sinagogi

13. Cele 7 biserici din Apocalips (cartea Scrisorile Apocalipsei, Traian Aldea)

14. Recapitulare
IV: Cerinţe academice:
Pentru lucrările de seminar sunt următoarele cerinţe: Studiul lucrărilor prezentate şi alcătuirea a 2 (două) rezumate prin care să se sublinize valoarea argumentelor arheologice pentru: 1. Istoricitatea persoanei lui Isus Hristos: 2. Prezentrea documentelor pentru demonstrarea istoricităţii vieţii patriarhilor
V. Nota finală:
1. 2o% cele 2 lucrări scrise, 3 pg. A4

3. 80 % examen scris, chestionar.

VI. Bibliografie:
1. Altea Traian, Scrisorile Apocalipsei, Editura Mateus, 1994

2. Aldea Traian, Comori din pământ, Viaţă şi sănătate, 2006

3. Aldea Traian, Povestea smochinului, Editura Academiei. 2006

2. Colectiv, Introducere şi comentarii la Sfânta Scriptură, Galaxia Gutemberg 2005

3. Naveh, Joseph, Early History of the alphabet, Magna Press, Jerusalem 1997

4. BAR – reviste, diverse numere

VI. 4 credinte - 80 ore

28 ore curs şi seminar

10 ore pregătire pt. Examen

18 ore pt lucrările scrise

24 ore pentru lectură

1 W.Keller, Şi Biblia are totuşi dreptate, p. 10

2 H. Patapievici, Omul recent, p. 445

3 W. Keller, idem, p. 7

4 Ibidem, pag. 10

5 Keller, Werner, idem, p. 24

6 Mazar, Archaeology, pag. 31

7 Ibidem, pag. 32 Cel care a propus şi introdus această nouă terminologie este arheologul american W.C.Dever, mult timp directorul Institutului Oriental de Arheologie, W.F. Albright din Ierusalim.

8 Amnon Ben Tor, Archaeology, pag. 8

9 Ibidem, pag. 8

10 Freedman, David Noel, edit. New directions in Biblical Archaeology, p. 168

11 W.Keller, The Biblie of history, pag. XVII

12 Freedman, David Noel, edit. New directions in Biblical Archeology, p.170

13 Amnon Bn Tor, Archaeology, pag. 8

14 Paul Bahn, Archaeology, Cambridge... p. 1

15 Ibidem, p.2

16 Eusebiu, The History of the Church, XXVI

17 Murphy O,Connor, The Holy Land, p. 217.218.190

18 Neil Asher Silberman, Digging for God and for country, p.9

19 Ibidem, p. 20

20 Ibidem, p. 45

21 Paul Bahn, Cambridge Archaeology, p. 89

22 Ibidem, p. 90

23 Uzi Avner, Sacred stone in the Desert, BAR, May-June 2001

24 Doron Ben-Ami, Mysterious standing stones, BAR, march-April 2006

25 Ibidem

26 Sharon Zucherman, Where the Hazor archive buried?, BAR, march – april 2006, p.28-35

27 Ibidem, p. 37

28


^ Aldea Traian, Haţor, capitala canaaniţilor, Bucureşti, Viaţă şi sănătate, 2002, p. 22.23

29 Kramer, Samuel Noah, idem, p. 79

30 S.N. Kramer, idem, p. 8

31 K. Schoville, Biblical Archaeology in focus, p.198

32 K. Schoville, Biblical Archaeology in focus, p.198

33 S.N. Kramer, The sumeriens, p. 5.6

34 Ibidem, p. 20

35 Ibidem, p. 21

36 Kramer, Samuel Noah, The Sumerians, p. 328

37 Constantin Daniel, Gândirea Asiro-babiloneană în texte, p. 105-182

38 Carpiceci, Alberto Carlo, Art and History of Egypt, p. 52.53

39 Ibidem, p. 53

40 Sir Alen Gardiner, idem, p. 85

41 Carpiceri Alberto Carlo, idem, p. 66

42 Sir Alean Gardiner, Egypt of the Pharaons, p. 56

43 Mazar, Amihai, Idem, p. 118

44 Ibidem, p. 128

45 Mazar, Amihai, idem, p. 122

46 White, E.G., Patriarhii şi profeţii, p.114.115

47 Ibidem, p. 84

48 Silberman, Neil Asher, Digging for God and for country, p. 58-60

49 Poech, Emil,