Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte
Yüklə 6,5 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Anastasie II de Antiohia
- Anatolie de Constantinopol
Amon Sf., Amon Sf, (m. c. 350), fondatorul aşezărilor cenobitice şi al sihăstriilor din deşertul nitrian, numit adeseori 'fondatorul monahismului egiptean'. Contemporan cu Sf. Antonie*, este menţionat de către Sf. Atanasie* în Vita Antonii, în Istoria lausiacă, Paladius menţionează că la o perioadă destul de scurtă de la moartea lui Amon, în aşezările întemeiate de acesta trăiau cinci mii de monahi. Palladius, Istoria lausiacă, cap. 8; Socrate, Hist., IV, 23; Sozomen, ffist., I, 14; I.G. Smith, Amon, în Smith-Wace, I, p. 102.
Amon de Adrianopolis, episcop de Adrianopolis, în Tracia, la sfârşitul sec. IV, participant la sinodul de la Constanti-nopol din 394. Prin mijlocirea lui s-a pus capăt schismei dintre Bagadios şi Agapie care revendicau, flecare în parte, scaunul episcopal de Bostra. în 399 participă la un alt sinod local de la Constantinopol când s-a luat în discuţia acuza de simonie dintre Eusebiu de Valentinopolis şi An-tonin de Efes. Lui Amon îi este atribuit un tratat îndreptat împotriva lui Origen, intitulat: De Resurrectione. CPG II, 2540, E. Prinzivalli, Amon d'Hadria-nopolis, în DECA, I, p. 98.
Ammonas. Unul dintre cei mai vechi ucenici ai Sf. Antonie*, conducătorul spiritual al comunităţii monahale din Pis-pir, despre a cărui bunătate se vorbeşte elogios în Apophtegmata Patrum (65, 119-123). De la el s-au păstrat o serie de scrisori, şapte în greacă şi cincisprezece în siriacă; câteva fiind redate şi în latină. Aceste scrisori sunt deosebit de importante pentru istoria monahismului din ţinutul Scete, descriind o viaţă monahală plină de trăire mistică autentică. Viziunea mistică prezentă în aceste scrisori se deosebeşte de cea evagriană care a influenţat tendinţele mistice ulterioare din Biserica creştină. CPG, II, 2380-2393; F. Nau, PO 11, 1916, 432-454; text siriac: M. Kmosko, Leş lettres d'Ammonas, în P.O. 10 (1915), 555-639; text latin: P. G. 40, 1019-1066; trad. în engleză: The Letters of Ammonas, successor ofSaint Anthony, by James Derway Chitty and with an Introduction by Sebastian Brock, Oxford, 1979. Altaner-Stuiber, p. 262; Quasten, Pa-trology, III, p. 153-154; I.G. Coman, Pa-trologie, III, p.368-369; J. Gribomont, Ammonas, în DECA, I, p. 98-99.
Ammoniene. Diviziunile. Numerotarea marginală a majorităţii manuscriselor greceşti şi latine ale celor patru Evanghelii, făcută cu scopul de a ilustra paralelismele între diverse pasaje ale Evangheliilor. Deşi s-a crezut că aceasta ar fi opera lui Ammoniu* Saccas, se pare că cel care a făcut această primă împărţire a textului evanghelic a fost Eusebiu* de Cezareea în legătură^ cu canoanele sale. G.H. Gwillian, The Ammonian Sections, Eusebian Canons and Harmonizing Tables in the Syriac Tetra-evangelium, în 'Studia Biblica et Ecclesiastica', II, 1890, p. 241-272; Bardenhewer, II, p. 198-202; Cross, Ammonian Sections, ODCC, p. 45.
Ammonius Saccas (c. 175-242 d. Hr.). S-a născut la Alexandria într-o familie creştină. Porfiriu ne mai informează că el a părăsit creştinismul pentru a îmbrăţişa păgânismul elenistic. Eusebiu respinge acest lucru, probabil datorită confuziei pe care o face între Ammonius Saccas şi un alt Ammonius, autor al unui Diates-saron, care ne-a parvenit. Ammonius Saccas nu a scris nimic, sau cel puţin nu s-a păstrat nici o informaţie dacă a scris ceva sau nu. Tratatul la care face referire Eusebiu, Asupra acordului dintre Moise şi Hristos, dacă este al lui, este posibil să fi fost scris în tinereţe, înainte de a abandona credinţa creştină, deşi este posibil ca acesta să fi aparţinut unui alt Ammoniu. Cu toate acestea, a predat la Alexandria timp de cincizeci de ani, mai exact, de la moartea lui Commodiu (192), până în jurul anului 242, când s-a stins din viaţă. Este îndeobşte considerat fondator al neoplatonismului*. Sub îndrumarea lui au studiat Plotin (205-270), Longinus (213-273), Origen* (c. 185-254) şi alţii. Vacherot, Histoire de l'Ecole d'Alexandrie, I, p. 342; Jules Simon, Histoire de l'Ecole d'Alexandrie, I, 204; H. von Arnim, Quelle der Uberlieferung iiber Ammonius Sakkas, în Rheinisches Museum fur Philologie, N. R, XLII, 1887, p. 276-285; A. H. Armstrong (ed.), The Cambridge History ofLater Greek and Early Medieval Philosophy, 1967, p. 196-198; Cross, Ammonius Saccas, în ODCC, p. 45; S. Lilla, Ammonius Saccas, în DECA, I. p. 101-102, cu bibliografie actualizată şi informaţii recente deosebit de utile. Ana, Sf. Ana, Sf. (Hannah în ebraică înseamnă har sau rugăciune). Soţia Sf. loachim şi mama Sf. Fecioare Măria. Numele Sf. Ana nu este menţionat în Sf. Scriptură* iar datele referitoare la viaţa ei se regăsesc în textul apocrif al Protoevangheliei lui lacob (sec. al H-lea). împăratul Jus-tinian I (m. 565) îi închină o biserică la Constantinopol. La Roma (S. Măria An-tiqua) se găsesc reprezentări ale Sf Aria din sec. al VHI-lea. în Apus, cultul Sf. Ana este întâlnit la Napoli în sec. al X-lea şi este generalizat în sec. al XlV-lea. La sfârşitul evului mediu, cultul ei este prezent şi deosebit de popular în toată Europa, ceea ce determină un atac violent împotriva lui din partea lui M. Luther şi a altor reformatori, în Biserica de Apus, Sf. Ana este pomenită împreună cu Sf. loachim la 26 iulie, în Biserica de Răsărit la 9 septembrie, iar adormirea ei, Ia 25 iulie. Protoevanghelia lui lacob, în Evanghelii apocrife, Traducere, studiu introductiv, note şi prezentări de Cristian Bădiliţă, ed. a Il-a complet revizuită şi ilustrată, p. 31- 58; E. Amman, Le Protevangile de Jacque et şes remaniements latins, Paris, 1910; B. Klein- Af\ ANA, SF. ANAN-ISHO ANAN-ISHO ANASTASIE DE ANTIOHIA schmidt, Die heilige Arma, ihre Verehrung in Geschichte, Kunst und Volkstum, 1930; A. Wilmart, Auteurs spirituels et textes devots du Moyen Age Latin, 1932; M.V. Ronan, St. Anne: her Cult and her Shrines, 1927. Anaclet Anaclet (sec. I), sau Anencletus după Eusebiu, urmaşul Sf. Linus*, succesor al Sf. Petru* în scaunul de episcop al Romei. A fost identificat de Irineu*, Eusebiu*, Optatus* şi Augustin* cu Cletus, deşi Catalogul liberian şi Liber Ponti-ficalis fac deosebire între aceste două persoane. Potrivit tradiţiei, Anaclet a împărţit Roma în 25 de parohii. Textele pseudo-isidoriene îi atribuie trei epistole. Migne, PG, 2, 789-818; Migne, PL, 80, 90; E.S. Ffoulkes, Cletus or Anacletus, art. în Smith-Wace, I, p. 578; H. Hemmer, DTC I, 1903, col. 1141 şi urm.; J.P. Kirsch, DHGE II, 1914, col. 1407; Cross, Anacletus, în ODCC, p. 48.
Anania de Shirak a fost unul dintre cei mai de seamă gânditori şi erudiţi armeni din sec. VII. A călătorit la Theodosio-polis, Constantinopol şi Trebizond, unde a studiat matematica sub îndrumarea lui Tychikos, grec din Pont care a învăţat limba armeană. A scris o serie de lucrări de Cosmografie, o Cronică şi câteva tratate teologice. I-a fost atribuită, însă în mod cu totul eronat, Geografia lui Moise* Khorene. La cererea catolicosu-lui Anastasie (661-667), Anania concepe un calendar fix, dar care nu a fost pus în practică niciodată. Cosmografia, K. Pankean, St. Petersburg, 1877; Cosmographical Works, Erevan, 1940; Cosmology and Calendar, Erevan 1962; R. H. Hewsen, Seventh Century Geography attributed to Ananias, Delmar, N Y, 1994; P. Bruns, Ananias von Schirak, în LACL, p. 24-25 cu bibliografie; R.Thomson, Ananias of Shirak, în ODB, I, p. 85 cu bibliografie. Anan-Isho Anan-Isho, scriitor siriac din sec. VII. Studiază la şcoala din Nisibe împreună cu fratele său Isho-yabh. După terminarea studiilor, intră în mănăstirea de pe Muntele Izla. Cuprins de dorinţa de a călători, se îndreaptă spre Ierusalim, iar de acolo pleacă în Egipt pentru a vizitaaşe-zămintele monahale din deşertul Skete. Aici se familiarizează cu viaţa părinţilor despre care citise în Paradisul lui Pa-ladie*. Revine la mănăstirea de metanie, pe care o părăseşte însă din pricina disensiunilor ivite aici, şi se retrage la mănăstirea Beth Abhe, unde se dedică studiului. Datorită erudiţiei sale, patriarhul Isho-yabh III ÎI invită să revizuiască Hudhra., cartea de slujbă pentru duminicile de peste an, pentru Postul Mare şi pentru postul de Ninive, a Bisericii nes-toriene. La cererea patriarhului George (658-680), redactează în două volume Paradisus Patrum al lui Paladie şi al lui Ieronim, adăugând date şi evenimente noi pe care le-a cules sau le-a trăit personal. Această scriere a devenit lucrare referinţă pentru mănăstirile nestoriene. A mai scris un tratat despre definiţiile filosofice, cu un comentariu amplu, dedicat fratelui său, şi a compus o lucrare asupra citirii şi pronunţării corecte a cuvintelor dificile din scrierile Sfinţilor Părinţi. Mai este autor al unui tratat de fonetică, Liber Canonum de Aequilitteris, adică, despre pronunţia şi semnificaţia cuvintelor care sunt scrise cu aceleaşi litere. Assemani, BO, III, l, 144-146; Hoffinan, Opuscula nestoriana, 1880, p. 2-49; prelucrarea lucrării Paradisus Patrum a fostpu- blicată de P. Bedjan, Paris, 1897; Wright, p. 124-125; Chabot, p. 100-101. Anastasiana Anastasiana. Denumire dată unei colecţii de texte atribuite Sf. Anastasie Sinaitul: l. In Hexaemeron libriXII, comentariu la cele şase zile ale creaţiei. 2. Contra mo-nophysitas, colecţie de texte din ereziarhi (Arie, Aestius, Eunomiu) şi din alţi Părinţi ai Bisericii (Eustatie de Antiohia, Vasile, Ambrozie, Atanasie, Proclus etc.). Se crede că ar fi vorba de o compilaţie târzie. 3. Disputatio adversus ludaeos, un dialog între un creştin şi un iudeu, despre care se spune că nu ar fi anterioară sec IX. 4. Sermo de tribus quadra-gesimis, lucrare din sec. XII. 5. De hae-resibus et concisa et perspicua fidei noştri notitia, atribuite unui oarecare Anastasie, călugăr sinait, teolog, a cărui datare este imprecisă. 6. De liturgiis in quadra-gesimo die pro defuncîis. Doctrina de temporibus, Căpiţa poenitentialia etPre-catio, par a fi opera unui Anastasie, ca-nonist din sec. XII. 7. Homilia in ramos palmarum, atribuită unui preot Anastasie. 8. Doctrina Patrum de Incarnatione Verbi, un florilegiu patristic, care prezintă sistematic texte privind Sf. Treime şi hristologia, împotriva monofizitismului şi a monotelismului. în partea a doua cuprinde texte referitoare la alte teme doctrinare şi de credinţă. Acest florilegiu se pare că datează din sec. VII sau începutul sec. VIII. Migne, PG, 89, 851-1071; 1180-1190; 1204-1281; 1389-1397; CPG, 7774-7775; CPG, 7776-7779; CPG, 7780; CPG, 7781; Fr. Diekamp, Doctrina Patrum de Incarnatione Verbi. Ein griechisches Florilegium aus der Wende des siebenten und achten Jahrhun-derts, Miinster, 1907; D. Stiernon, Anastasiana, în DEC A, p. 116-117.
Anastasie I (398-402), hirotonit la 398 episcop de Roma, deschis vieţii monahale ascetice promovate de Ieronim* şi Paul in* de Nola. La insistenţa partidei antiorigeniste, îl condamnă pe Origen*, deşi ezită să ia o atitudine clară împotriva traducerii tratatului acestuia, Deprin-cipiis, în latină de către Rufm* de Âqui-leia. Pe lângă scrisoarea pe care el a adresat-o lui Rufin şi care se păstrează, mai sunt menţionate următoarele scrisori: cinci adresate lui Paulin de Nola, una către Anisie din Tesalonic, una către loan, episcop de Ierusalim, şi corespondenţa cu episcopii africani, în care îi îndeamnă să reziste donatismului. Migne, PL 20, 68-80; CSEL 55, p. 157 şi urm.; S. Wenzlowsky, Papstbriefe 2, BKV^, p. 492-505 cu trad. în germană; E. Caspar, Geschichte Papstum l, Tubingen, 1930, p. 285-287; E. Clarke, The Origenist Contro-versy, Princeton, 1992, p. 171-173; G.H. Moberly, Athanasius I, art. în Smith-Wace, I, p. 109; Quasten, Patrology, I, p. 581-582; S.C. Kessler SJ, Anastasius î. von Rom, în LACL, p.26.
j, *
Anastasie de Antiohia (559-599), a. petrecut o mare parte din episcopatul sau în exil (570-593), pedepsit fiind de împăratul Iustin II. în perioada exilică a scris o serie de scrisori, discursuri şi un tratat împotriva lui loan Philipon, care împărtăşea idei triteiste. Opera sa s-a pierdut în mare parte. S-au păstrat cinci discursuri dogmatice despre Sf. Treime şi întrupare (De Sancta Trinitate; De incircumscrip-to; De divina incarnatione, De passione et împassione Christi şi De resurrectione Christi), patru predici a căror autenticitate este îndoielnică, o scurtă explicare a credinţei ortodoxe, şi câteva tratate. Se ANASTASIE DE ANTIOHIA ANASTASIE BIBLIOTECARUL ANASTASIE BIBLIOTECARUL ANASTASIE, SF. pare că a fost repus în scaun la intervenţia Sf. Grigorie* cel Mare pe lângă împăratul Mauriciu. Migne, PG 89, 1289-1408; Tixeront, Patro-logie, p.389-390; G. Weiss, Studia Anas-tasiana L Studien zum Leben zu den Schriften und zur Theologie des Patriarchen Anas-tasius î von Antiochien, Miscellanea Byzant. Monacensia, 4, Miinchen, 1965; E. Chrysos, Noeterai ereunai peri Anastasiou Sinaitou, I, 1969, p. 121-124; Bardenhewer, IV, p. 146-149; Altaner-Stuiber, 1980, p. 512; A. de Nicola, Anastase Ier, în DECA, I, p. 112-113. Anastasie II de Antiohia Anastasie II de Antiohia (599-609), patriarh de Antiohia. Moare ca martir în 609/610, fiind ucis de către evrei, care s-au opus, prin acest gest, poruncii împăratului Phocas de a se încreştina. Resturile pământeşti au fost arse. Din scrierile sale nu s-a păstrat nimic, nici chiar traducerea în greacă a Regulei pastorale a lui Grigorie cel Mare care i-a fost atribuită. CPG III, 453; DHGE II, 1450 şi urm.; Altaner-Stuiber, 1980, p. 468; A. De Nicola, Anastase H d'Antioche, în DECA, II, p. 113.
Anastasie Bibliotecarul (sec. IX), originar din Roma, educat de călugări greci, cu care a menţinut relaţii intime, fiind cel mai bun cunoscător al limbii greceşti în Apus la acea vreme şi specialist în probleme bizantine. Preot Ia biserica Sf. Marcel (847/848), fugar în împrejurimile Aquleii între 848-853, excomunicat şi apoi redus la starea de laic de către papa Leon IV, iar în 855 este numit antipapă de către partida imperială împotriva lui Benedict III. Alegerea sa s-a dovedit iiiefericită şi în curând a fost părăsit de către sprijinitorii săi. Urmează perioada de reabilitare, fiind numit abate al mănăstirii Sf. Măria din Trastevere. Papa Nicolae I îl numeşte secretar al său în 861-862, cînd îşi redobândeşte preoţia. Papa Hadrian II îi încredinţează funcţia de bibliotecar, bibliothecarius Ecclesiae Romanae, de unde şi numele de Bibliothecarius. Totodată a primit şi alte însărcinări în cancelaria de la Roma. I-a cunoscut pe Constantin Filosoful şi pe Metodiu, şi le-a sprijinit activitatea de încreştinare a slavilor. Ludovic II îl trimite ca mesager al său la Vasile, împăratul de la Constantinopol, pentru a media căsătoria sa cu fiica împăratului bizantin şi alianţa dintre cele două imperii, în această calitate de reprezentant imperial a participat la sinodul de la Constantinopol din 869. în 871 redactează scrisoarea lui Ludovic II către Vasile, păstrată în Chronicon Salernitanum. O dată cu urcarea pe scaunul papal a lui loan VIII, el intră în umbră ca om politic, în schimb, se va dedica scrisului. Pe lângă multele scrisori pe care le-a scris în numele celor care i-au fost stăpâni, laici sau ecclesiastici, el redactează viaţa papii Nicolae I, păstrată în Liber Pontificalis, şi traduce în greacă numeroase lucrări din literatura bizantină, între care o predică a lui Teodor Studitul, lucrările pierdute ale lui Constantin Filosoful despre Sf. Kli-ment, Pătimirile lui Petru de Alexandria, din operele Sf. Maxim Mărturisitorul, actele sinodului de la Constantiopol la care a participat el însuşi etc. A revizuit traducerea lui loan Eriugena* Scotus a operei Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dintre scrierile sale personale, menţionăm Chronographia Tripartita, bazată pe Teofan Mărturisitorul şi serie de tratate dogmatice. G. Laehr, MGH, Epistolae, VI, 1928, p. 395-442; E. Perels, Papst Nicholaus I und Anas-tasius Bibliothecarius, 1920 în special p. 181-241; U. Westerbergh, Anastasius Bibliothecarius, Sermo Theodori Studitae de Sancto Bartholomeo Apostolo. A Study, Acta Universitatis Stockholmiensis. Studia Latina Stockholmiensia, IX, 1963; C. Leonardi, Anastasia Bibliotecario e l'Ottavo Concilio Ecumenica, în Studi Medievalii, 3a Serie VIII, 1967, p. 59-192; G. Arnaldi, Anastasia Bibliotecario, în Dizionario biografice degli Italiani, 3, Roma, 1961, p. 25-37; Cross, Anastasius Bibliothecarius, în ODCC, p. 49-50; A. Lapâtre, Etudes sur lapapaute au IXe siecle, voi. I, Torino, 1978, p. 121-476; G. Leonardi, în Hagiographie - cultures et societes, Paris, 1981, p. 471-489.
Anastasie Monahul, ucenic al Sf. Maxim* Mărturisitorul şi secretar al împărătesei Eudoxia, soţia împăratului Heraclie. în 617 devine fiul duhovnicesc al Sf. Maxim, alături de care va rămâne până la sfârşitul vieţii, îl însoţeşte pe Sf. Maxim la Chrisopolis, în Africa, la Roma şi în cele din urmă în timpul suferinţelor mar-tirice din exil. Lui Anastasie îi este atribuită lucrarea Disputatio cum Pyrrho şi alte câteva texte. Este autorul scrisorii adresată călugărilor de la Cagliari. S-a păstrat scrisoarea pe care i-a adresat-o Sf. Maxim, căreia i-a adăugat un scurt post scriptum, invitându-i pe cetăţenii Romei să păstreze credinţa cu tărie. Migne, PG, 91,287-353; 90, 133B-136C; 89, 1285-1288; CPG 7725; BHG 1231-1236; J.-M. Garrigues, Le martyre de saint Maxime le Confesseur, în Revue Thomiste 76, 1976, p. 410-452 (cuprinde traducerea actelor procesului şi drama finală a Sf. Maxim); D. Stiernon, Anastase, în DECA, I, p. 113-114; T. Bohm, Anastasius, Monch, în LACL, p. 26.
Anastasie de Niceea, episcop la Niceea, participant la sinodul ecumenic de la Constantinopol din 518. Semnatar al scrisorii adresate patriarhului loan, prin care este condamnat Sever*. Numele îi apare şi pe o scrisoare adresată Papii Hor-mizda cu ocazia numirii lui Epifaniu*. Participă şi la Sinodul ecumenic de la Constantinopol din 536. Lui îi este atribuit un Comentariu la Psalmi, deşi acelaşi comentariu este atribuit unui alt Anastasie, al III-lea, de Niceea, care 1-ar fi scris în jurul anului 700. Maries este de părere că acest comentariu îi aparţine lui Diodor* din Tars. Joseph Barber Lightfoot, Anastasius of Nicaea, art. în Smith-Wace, I, p. 108; Tixeront, Patrologie, p. 399; L. Maries, Aurions-nous le commentaire sur le psaumes de Diodore de Tarse?, în Revue de Philologie, de Litterature et d'Histoire Anciennes; 35, Paris, 1911, p. 56-70; Idem, Le commentaire de Diodore de Tarse sur Ies psaumes. Examen sommaire et classement provisoire des elementes de la tradition manuscrite, m Revue de l'Orient Chretien, 24, 1924, p. 58-129. Anastasie, Sf. Anastasie, Sf. (630-700), cunoscut şi sub numele de 'Anastasie SinaituP, stareţ al Mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai. Este autorul unui tratat, Hodegos (Călăuză) îndreptat împotriva ereziei monofizite* de la Alexandria*; Contra monofiziţilor, o colecţie de texte patristice; o serie de 154 de întrebări şi Răspunsuri în care abordează teme istorice, teologice şi morale dificile din scrierile Părinţilor şi al unui tratat exegetic, Anagogicae Con-templationes in Haexaemeron ad Theo-philum, în 12 cărţi, reprezentând o interpretare alegorică a textului din Facere I-III. A mai scris un tratat împotriva evreilor (Disputatio adversus Judaeos) şi un important florilegiu, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, şi câteva lucrări ANASTASIE, SF. ANATOLIUS (ANATOLIE) ANATOLIUS (ANATOLIE) ANDREI, FAPTELE SF. APOSTOL de mică extensiune despre sf. împărtăşanie, despre crearea omului după chipul lui Dumnezeu, o scurtă expunere a credinţei ortodoxe etc. De la el au rămas şi câteva predici: două la psalmul 6, păstrate în siriacă şi arabă; Despre adunarea Sfântă în Biserică, nejudecarea altora şi uitarea nedreptăţilor făcute; Despre morţi; una ţinută în Vinerea Mare şi alta Despre pogorârea la iad a sufletului lui Hristos; Arătare cât de mare şi îngerească este vrednicia preoţilor şi Imn de înmormântare. Opera lui Anastasie este mult mai mare dar, din nefericire, nu s-a păstrat în întregime. La aceasta se adaugă şi problema autenticităţii unora dintre scrierile sale. Migne, PG 89, 35-1288; CPG, III, 7745-7769; alte lucrări sub numele de Anasta-siana, în J.B. Pitra, Iuris ecclesiastici graecorum historia et monumenta, II, 1868, p. 238-294; trad. în rom. a două predici: Despre adunarea sfântă în Biserici şi Despre morţi, de Ştefan şi Radu Greceanu, Bucureşti, 1691; Bardenhewer, V, p, 41-46; Cayre, II, p. 292-293; Tixeront, Patrologie, 391; I. G. Coman, Patrologie, 1956, p. 284-286; Altaner-Stuiber, 1966, p. 524; A. de Nicola, Anastase le Sinaîte, art. în DECA, I, p. 115-116; F.R. Gahbauer OSB, Anastasius Sinaita, în LACL, p. 27 cu bibliografie. Anatolie de Constantinopol Anatolie de Constantinopol s-a născut la Alexandria. După terminarea studiilor a fost hirotonit diacon de Sf. Chirii* al Alexandriei şi este trimis apocrisiarh la Constantinopol. în găsim în această funcţie şi în momentul în care Dioscor* ajunge patriarh de Alexandria. Prin intervenţiile acestuia, Anatolie este numit patriarh de Constantinopol, urmându-i lui Flavian. La solicitarea papii Leon* cel Mare, el îi condamnă pe Eutihie* şi pe Nestorie*, prin iscălirea Tomosului lui Flavian. La sinodul de la Calcedon aprobă destituirea lui Nestorie. în timp ce îl laudă pentru ortodoxia credinţei sale, Papa Leon îşi exprimă nemulţumirea pentru faptul că Anatolie a aprobat canonul 28 care acorda primatul Constan-tinopolului asupra Răsăritului creştin. Migne, PL 54, 854-856, 952-965, 976-984, 1082-1084; CPG III, 5956-5961; Migne, PG 95, 73C; Fliche-Martin, IV, p. 238; M. Jugie, în DHGE, 2, col. 1497-1500 cu bibliografie; A. De Nicola, Anatole de Constantinople, în DECA, I, p. 118; C. Schmidt, Anatolius von Konstantinopel, în LACL, p. 28. Anatolius (Anatolie) Anatolius (m.282), succesor al lui Eu-sebiu la scaunul episcopal de Laodiceea, în Syria prima. Studiază la Alexandria, oraşul său natal, dobândind o cultură deosebit de vastă. Concetăţenii îi propun să deschidă o şcoală aristoteliciană în Alexandria. Isteţimea şi inteligenţa sa nu s-au limitat doar la cele intelectuale, fiind dotat cu un simţ practic deosebit. Astfel, în timpul atacului roman asupra suburbiei Brucheium, cu ocazia revoltei lui Aemilian din 262, îi este încredinţată conducerea apărării. Terminându-se proviziile, iar un pact cu romanii fiind respins, Anatolius izbuteşte să salveze populaţia printr-un şiretlic. El obţine permisiunea să evacueze garnizoana de toate persoanele care îi îngreuiau lupta de apărare. Cu ocazia evacuării, el îşi deghizează soldaţii în femei şi îi scoate din încercuire, punându-i sub conducerea lui Eusebiu. în drumul său prin Palestina, este hirotonit episcop de către Theotec-nus, episcop de Cezareea, şi numit vicar, cu drept de succesiune. Mergând la An-tiohia pentru a participa la sinodul convocat în vederea discutării situaţiei Iui Paul de Samosata*, şi trecând prin Laodiceea, care îşi pierduse recent episcopul (pe Eusebiu, prieten şi concetăţean cu Anatolius), este reţinut episcop în locul acestuia. Anatolius nu a scris mult. Eusebiu ne spune că el a scris doar atât cât să dea dovada culturii sale multilaterale.'De la el ne-au rămas un tratat despre Sf. Paşti şi o serie de fragmente din tratatul său Elemente de aritmetică, scris în 10 cărţi.
Yüklə 6,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|