Căile teologiei ruse

CĂILE TEOLOGIEI RUSE: O LUCRAREA DE NECESITATE ŞI REFERINŢĂ INFORMAŢIONALĂ, EDUCAŢIONALĂ ŞI ACADEMICĂ PENTRU STRUCTURAREA STUDIILOR TEOLOGICE DE SPECIALITATE ROMÂNEŞTI
Prezenta traducere şi-a propus să readea cât mai eficent şi mai viabil un anumit fel de tipologie şi disjuncţie teologică a studilor emeritului cărturar de sorginte rusă George Florovski a cărui personalitate este una dintre cele mai remarcabile în lumea teologică contemporană. Analiza acestor referinţe informaţionale abundente, ar putea devenii un punct de vedere important asupra fenomenologiei analitice a patristicii şi gândirii ruseşti (cca. 800 de note de subsol). Ar trebui să subliniem încă de la început că motivaţia de a începe şi a traduce pănă la capăt o lucrare amplă, valoroasă şi de amploare în limba română, ca prezentele două volume, intitulate sugestiv Căile teologiei ruseşti, a pornit în special din dorinţa de a avea o viziune şi o introspecţie cât se poate de efectivă şi pătrunzătoare în spectrul educaţional şi formativ rusesc, care din câte se pare tinde să devină un fel de model duhovnicesc recurent pentru restul şcolilor teologice europene şi americane. Mai nou absolvenţilor de şcolilor teologice li se impune un fel de barem care se raportează la formalităţile acadmeice ruseşti şi la pedagogia impusă şi susţinută de spiritualitatea rusă. Nu se poate face abstracţie de influenţa şi prestigiul educaţional al modalităţilor de formare tipic şcolilor teologice ruse chiar dacă probabil geografic şi teritorial unii dintre noi, care suntem mai mult sub sfera de influenţă eclesială şi duhovnicească greacă, am dorii acest lucru. Sfera de influneţă teologică rusă este dominantă până în ziua de astăzi. Teologia rusă este dificilă şi greoaie ca şi metodică, dar nu îi putem omite profunzimea. Ştim din trecut că între specificitatea economică, socială şi culturală rusă de sorginte slavă şi culturile balcanice nu a putut exista o simfonie şi o înţelegere din cauza exceselor şi a modului slav abrupt şi extremist de a trata probleme care ţin mai mult de natură colegială disciplinară. S-a reproşat de mai multe ori şi sub mai multe feluri, că sub mai multe aspecte modul de a teologhisii tipic rusesc lasă de dorit. Şabloanele ruse sunt considerate permiate şi lipsite de actualitate. Dar nu acesta este sensul pe care încercăm să îl subliniem aici. Chiar dacă s-a obiectat de mai multe ori că teologia rusă este defectivă şi înapoiată, că îi lipseşte structurare, formă, fond şi chiar perseverenţă, chiar dacă s-a motivat că modul şi specificitatea rusească actuală de a teologhisii este lipsită de simţul realităţii, plasându-l în plan liturgic pe credincios undeva într-un spaţiu imaginar al credinţei, lucrarea de faţă poate fi considerată pe bună dreptate orginală şi demnă de toată atenţia. Modul de teologhisire rusesc ar putea fi considerat de anumite tendinţe extreme pueril, despotic, sporadic, abuziv şi închistat, totuşi nimeni dintre cei care privesc lucrurile serios nu a putut contesta profunzimea crâmpeielor de erudiţie, disciplină, seriozitate şi sfinţenie slavă. A le trece cu vederea, ar fi un păcat strigător la cer şi o greşală majoră mai ales în contextul prezent. Ar fi o greşeală nepardonabilă din partea cititorului român avizat de teologie să omită o lucrare de acest gen şi ar fi probabil o şi mai mare eroare ca lucrarea prezentă să îi lipsească de pe masa de studiu ca şi referinţă din bibliotecă şi ca eventuală sursă de inspiraţie. Credm că prezentul compedniu este un ghid şi o dovadă analitică a sferelor de influenţă teologică modelatoare rusă. Nădăjduim că în timp efortul muncii de traducător să dovedească a face mai accesibilă şi mai pe înţeles o astfel de lucrare vorbitorului de limbă românească şi celor care teologic simt şi percep o astfel de analiză minuţiosă a anumitor etape din devenirea şi transparenţa seriozităţii şi disciplinei slave. Nu credem că prea mulţi au fost interesaţi cât mai mult de un astfel de studiu avansat şi genuin. Credem că studiile de aici nu se adresează unei majorităţi intelectuale, ci mai mult celor care şi-au împropiat nişte cunoştinţe teologice generale temeinice şi celor care au trecut prin filtrul formativ rus ocazional sau deliberat. Am voi să subliniem că lucrarea este limitată ca şi direcţionare a publicului avizat, înţelegând prin aceasta că nu priveşte şi nu se adresază la toată lumea care deţine un anumit bagaj de cunoştinţe, ci, dacă ne este îngăduit să spunem, doar la erudiţii de specialitate.

Lucrarea de faţă ţine să ne demonstreze că spiritualitatea rusească actuală, cu toate neajunsurile şi disfuncţionalităţile ei, de mai înainte de instaurarea ideologică totalitară a blocului sovietic (un aspect care deşi am voi să îl trecem cu vederea, nu putem), a fost o creaţie şi o plăsmuire genuină, imparţială şi originală în cadrul a ceea ce noi denumim spaţiu de coabitare teritorial rus. Lucrarea este o analiză a sintezei şi îngemănării mediului oriental bizantin şi a celui occidental. Discrepanţa a apărut odată cu asumarea unor prerogative absolutiste a liderilor politici extremişti care a avut din nefericire consecinţe nefaste. Autorul prezentului volum scrie cu conştiinţa că a existat din nefericire o scinziune în religia, spiritualitatea şi sufletismul rus de mai înainte de apariţia ideologiei atee de sorginte comunistă şi în planul ideologic pus în practică pentru aplicarea lui, impus la scară macro de un aparat propagandistic de represiune minuţios şi foarte bine organizat (care din câte se pare a dăunat vieţii sufleteşti a ruşilor). Este vorba de fostul regim ţarist care guverna Rusia înainte de evenimentele din 1917, avândul ca unic reprezentant pe Nicolae Romanov. Consecinţele pot fi şi astăzi văzute şi resimţite, chiar dacă s-a scurs atâta vreme, se pare că anumite răni au rămas adânc imprimate în ceea ce europenii denumesc „facere spirituală rusească.” Nu credm că putem trece cu vederea acest aspect şi nici nu putem să îl muşamalizăm, deşi ar fi ceva mai de dorit. Credem că prezenta traducere ar putea avea rostul de a pune într-o lumină favorabilă ceea ce noi ne-am obişnuit a cataloga ca fiind o viziune realistă asupra fostei Uniuni Sovietice şi a tot ceea ce a urmat după „prăbuşirea” ei dacă ne este îngăduit să ne exprimăm în acest mod. S-ar părea că datorită şocului extremismului, edificiul arhitectonic al patrimoniului spiritualităţii şi duhovniciei ruse şi-a pierdut echilibrul şi o dată cu această peridere de echilibru la fel s-a întâmplat şi cu sensul evoluţiei europene contemporane. Eşecul lipsei de fineţe şi tact strategic slav, nu fost însă resimţit din fericire şi în cadrul teologic, dar nu am putea spune că el este pardonabil. Din câte se pare, teologia ca disciplină ştiinţifică a avut de câştigat în acest joc al presiunilor cu tentă politică. Este cât se poate de grosier şi tragic faptul că dacă anumite personalităţi (cum ar fi autorul de faţă), au luat atitudine împotriva unei îndoctrinări în rândul maselor largi, ei au avut de suferit şi au fost supuşi celor mai dezgustătoare şi mai crude represiuni. Orice orânduire de stat, care îşi impune şi face un scop sistematic prin distrugerea religiei şi a slujitorilor acestei discipline prin care omul a fost rânduit să aibă un raport dialogic cu Dumnezeu, nu poate avea durată şi este menit eşecului. Deşi au existat momente în care s-a voit şi s-a urmărit explicit în tot sensul şi cu toată înverşunarea anihilarea oricărui sâmbure de educaţie teologică de pe suprafaţa rusească, se pare că aceste scontări nu şi-au atins miza. O anumită ambiguitate caracteristică mediului rusesc se pare că nu a împiedicat pe mai mulţi artizani de a îşi duce la îndeplinire chemarea iniţială. Scopul de a scrie un astfel de studiu a fost combaterea acestei ambiguităţi instalate în rândul credinciosului de rând. Lui îi sunt adresate aceste rânduri indirect. Din câte se pare şi din ceea ce reiese la o lectură mai atentă a acestor rânduri, aceste maşinaţii şi şicane de prost gust le-a resimţit istoric, voit sau nevoit şi Părintele Profesor George Florovski. Ar fi dureros să nu le restituim şi să le facem accesibile unui public românesc serios, posibil interesat de o astfel de experienţă negativă şi de consecinţele ei nefaste, care nu urmăreşte nici un fel de conotaţie, aluzie sau tentă politică (după cum probabil ar fi tentaţi să creadă unii, care mai recent văd viaţa şi modul de funcţioanre al Bisericii în funcţie de susţinerea şi elementul politic), ci mai mult o restituire şi o apreciere la rece a unei tragice stări de fapt. Biserica după cum este prezentată ea aici, în aceste analize teologice detaliate, nu are o funcţie strict orizontală, de a îi unii pe credincioşi la nivel general, ci mai mult trebuie să vedem natura verticală a Bisericii, adică pe cea transcendentă, de legătură duhovnicească cu lumea de dincolo. A nu pune la un loc de cinste un astfel de studiu teologic ar fi o impertinenţă şi ceva care cu greu ar putea fi definit ca fiind realist faţă de evoluţia unor situaţii critice din trecut. Nimeni nu poate contesta faptul că starea actuală a distrugerii de sine haotice de pe teritoriul rus nu a afectat indirect şi modul de teologhisire rusesc şi mai mult decât atât, formaţia celor care au trecut prin filtrul ei. A devenit din ce în ce mai mult un fapt tragic, că teologhisirea rusească a adus cu sine un fel de pierdere a calităţii expresiei şi nuanţei lingvistice. Volumul de faţă este cât se poate de concludent în acest sens. Credem că analizele întreprinse aici sunt şi ele destul de pertinente. Am putea spune că după citirea acestei minuţioase lecturi informaţionale cu caracter didactic, este o bucurie faptul că deşi starea rusească generală este în declin şi în colaps, teologia veritabilă rusă este din fericire dezvoltată la superlativ. Trebuie spus că deşi o anumită cultură teologică poate avea o reputaţie îndoielnică datorită sărăciei atribuţilor ei, totuşi dacă luăm în considerare temeinicia prin care anumiţi exponenţi individuali au redat-o, am putea să ajungem la nişte rezultate pozitive. Nu putem vedea totul în negativ după cum tind anumite mentalităţi să ne obişnuiască să o facem, cum ar fi de exemplu demonizarea şi negaţia ultimă a sovieticilor şi a tot cea ce a ţinut de realismul şi modul lor de exprimare culturală, socială şi chiar bisericească. Exponentul şi autorul acestor rânduri, ne conferă exemplul diferit a ceea ce noi înţelegem prin facere teologică. Astfel, putem spune că teologia nu este în nici un caz redusă la anumite obiecţii teritoriale, statale sau politice. Sperăm ca aceste rânduri să fie considerate concludente.

Radu Teodorescu