Căile teologiei ruse

Prefaţa autorului
Această carte a fost concepută ca un experiment în sinteza istorică, ca un experiment al istoriei gândirii ruse. Începând cu o sinteză, încă din zile tinereţii mele, au venit anii analizei mele, mulţi ani de citire şi reflecţie înceată. Pentru mine soarta trecută a teologiei ruse a fost întotdeauna mai mult o istorie a unei contemporaneităţi creative în care a trebuit să mă găsesc pe mine însumi. Imparţialitatea istorică nu este violată în acest fel. Imparţialitatea nu însemnă ne-participare. Nu este indiferentă şi nici refuzul de a face o evaluare. Istoricul nu trebuie niciodată să uite că el studiază şi descrie tragedia creativă a vieţii umane. El nu trebuie să uite acest lucru. O istorie fără prejudiciu nu a existat şi nici nu v-a exista vreodată.

Studiind trecutul rusesc m-a dus la convingerea şi m-a întărit în acea că în zilele noastre un teolog rus nu poate decât să îşi găsească pentru sine adevărata măsură şi sursa vie a unei inspiraţii creative în tradiţia patristică. Sunt convins că pauza intelectuală de patristică şi bizantinism a fost principala cauză a tuturor întreruperilor şi eşecurilor dezvoltări Rusiei. Istoria acestor eşecuri este povestită în această carte. Toate împlinirile genuine ale teologiei ruse au fost întotdeauna legate cu o întoarcere creativă la sursele patristice. Faptul că această cale îngustă a teologiei patristice este descoperită cu o claritate particulară în perspectiva istorică. Totuşi întoarcerea la părinţi nu trebuie să fie numai intelectuală sau istorică, trebui să fie o întoarcere în duh şi rugăciune, o restaurare vie şi creativă la plinătatatea Bisericii în întregimea tradiţiei sale sacre.

Ni s-a dat să trăim într-o epocă a unei deşteptări teologice despre care s-a vorbit în toată lumea creştină. Este timpul să reexaminăm şi să reamintim cu mare atenţie de lecţiile crude şi neinspirate ale trecutului. O deşteptare genuină poate începe numai atunci când răspunsurile dar şi problematizările sunt auzite în trecut şi în prezent. Puterea inepuizabilă a tradiţiei patristice în teologie este încă definită de faptul că teologia a fost o problemă de viaţă pentru Sfinţii Părinţi, o încercare duhovnicească (podvig), o mărturisire de credinţă, o rezoluţie creativă a unor datorii vii. Cărţile antice au fost întotdeauna inspirate de un duh creativ. O senzitivitate teologică sănătoasă, fără de care nu ar putea apărea mult căutata senzitivitate teologică, poate fi restaurată numai în societatea noastră ecclesiastică printr-o întoarcere la părinţi. În zilele noastre confesionalismul teologic dobândeşte o importanţă specială în munca Bisericii ca şi includere a gândirii şi voinţei din Biserică, ca o intrare în adevărul gândirii. Vos exemplaria graeca nocturna versate diurna. Ortodoxia este descoperită din nou în exegeza patristică ca şi o putere care cucereşte, ca o putere care oferă renaştere şi reafirmare vieţii, nu numai ca şi un fel de stagnare pentru nişte suflete obosite şi deziluzionate; nu numai ca şi finele ci ca şi începutul, începutul unei căutări spre creativitate, o „nouă creatură.”

În terminarea cărţii, îmi amintesc cu plăcere de toţi cei care prin exemplu şi faptă, prin cărţi şi cercetări, prin obiecţie, simpatie şi reproş m-au ajutat şi mă ajută în munca mea. Îmi amintesc cu plăcere de bibliotecile şi repozitorile de a căror ospitalitate m-am bucurat în timpul lungilor mei ani de studiu. Aici trebuie să menţionez un nume drag mie, regretatul P. I. Novgorodtsev, un chip al adevărului care nu v-a muri niciodată în pomenirea inimii mele. Îi sunt îndatorat mai mult decât mă pot exprima în cuvinte. „Adevărata povăţuire a fost în gura lui.” (Maleahi 2; 6).