Căile teologiei ruse

III
Renaşterea francmasoneriei ruse
O intensitate mistică poate fi detectată de la izbugnirea secolului. Lojele masonice au apărut şi s-au redeschis. Publicaţia de cărţi mistice a rezumat, oferind o renaştere în tradiţia lui Novikov.⁵⁸⁰ Oameni ca Lopuhin, E. Karnaeev, Koşelev, I. Turghenev şi Labzin⁵⁸¹ care au fost formaţi în acei ani timpurii şi care au venit ca să îşi reînnoiască activităţile lor.

Munca lui A. F. Labzin (1766-1825) a caracterizat primii ani ai secolului. Prin anii 1800, în timp ce secretarul conferinţei pentru Academia de Arte, el a deschis o lojă în Sank Petersburg numită „sfinxul muritor,” un cerc exclusiv şi separat de rozcrucieni. Pentru o vreme a fost un urmaş înfocat al lui Schwartz⁵⁸² şi în timpul domniei lui Paul a tradus istoria ordinului maltez din germană.⁵⁸³ Acum Labzin a încercat să repete experienţa Moscovei din anii 1780 şi a reuşit aceasta publicând-o. Prin 1803 el a revizuit tipărirea traducerii unor lucrări mistice, în special cele ale lui Jung Stilling şi Ekhartşauen. Dimpreună cu Boehm, Saint Martin şi Fenelon⁵⁸⁴ au slujit ca şi autorităţi şi „modele.” În 1806 Labzin a preluat publicarea Mesangerului din Sion [Sionschi vestinik]. Climatul politic al acelor ani nu a favorizat astfel de publicaţii şi Labzin a fost obligat să suspende jurnalul său. Labzin indică modele după care şi-a formulat propriul jurnal: lucrarea lui Pfeinniger Sammlung zu Einem Christilischem Magazin.⁵⁸⁵

Mutarea mistică a literaturii a avut loc numai după Marele Răboi Părintesc şi în legătură cu activităţile Societăţii Biblice. Numai „prin ordinea imperială” în 1817 a fost Mesajul Sionului redeschis. În acele vremuri exista o cerere suficentă de „cărţi mistice.” Judecând după afirmaţiile şi memoriile contemporanilor, mulţi oameni au posedat astfel de cărţi. Ceea ce este caracteristic acelei perioade a fost că misticismul a devenit o mişcare socială şi mai multă vreme s-a bucurat de susţinerea guvernului. S-a creat un gen mistic puternic. Biografiile contemporane conţin de obicei o perioadă mistică şi un episod anume.

Mesajul lui Labazin a fost simplu şi critic: o amestecătură de pietism şi tăcere şi mai presus de orice o „deşteptare” şi o „convertire.” El a cerut introspecţie şi reflecţie, concentrarea atenţiei depline pe momentul „convertirii.” Noua învăţătură a fost încunoştinţată ca şi noua „dogmă” sau „conversiune.” Renunţarea la o Raţiune mândră a dus la agnosticism (uneori un fel de afazie) practică în teologie. Toată experienţa religioasă s-a răspândit în nişte valuri de entuziasm captivant şi opresiv. „În Sfintele Scripturi nu găsim nici o linie de contur pentru înţelegera problemelor divine.” Raţiunea, cu introspecţiile ei, se contrastează Revelaţiei ca fiind una „lăuntrică” (adică, o anumită „iluminare” sau „strălucire.”). „Sfânta Scriptură este un instructor mut, care se foloseşte de semne pentru a informa pe învăţătorul viu care locuieşte în inimă.” Dogmele şi tainele sunt mai puţin importante decât această viaţă a inimii. De fapt nu putem să îl mulţumim pe Dumnezeu cu „opinii.” „Nu îl găsim pe Mântuitorul oferind explicaţii la dogme, ci numai axiome practice care ne învaţă ce să facem şi ce să evităm.” Astfel, toate diviziunile confesionale izbugnesc din mândria Raţiunii. Adevărata Biserică este mai mare decât aceste diviziuni superficiale şi constă din adevăraţii cinstitori ai duhului, care cuprinde toată rasa umană. Un astfel de creştinism ecumenic sau „universal” devine pentru Labzin o religie supratemporală şi supraistorică. O astfel de religie este una şi aceiaşi la toţi oamenii şi în toate vremurile. Se găseşte în cartea naturii, în Scripturi, între profeţi, în taine, mituri şi în Evanghelii. O singură religie a inimii. Fiecare om posedă o cronologie secretă a propriei sale epoci din ziua renaşterii sau a convertirii, din momentul în care Hristos este născut sau locuieşte în inimă.

O distincţie tăioasă în paşi sau decrete caracterizează toată această mistică, la fel cum o face aspiraţia impetuoasă de a căuta sau a dobândii nişte decrete „mai înalte” de iniţiere. Numai ordinele de jos ale oamenilor, „cei care cu greu sunt catehumeni,” ar putea fi mulţumiţi cu ritualurile evlavioasă ale Bisericilor istorice. Visurile şi raţiunea se întrepătrund în mod ciudat într-un misticism care conţine o simplificare romantică a tuturor problemelor precum şi o luciditate şi o transparenţă excesivă. „Raţiunea lui a prezentat totul clar şi simplu, bazându-şi toate legile necesităţii pe legea care unifică vizibilul şi invizibilul, pământescul cu cerescul. Aceasta cred eu este o ştiinţă a religiei; o mare şi importantă descoperire pentru mine.”⁵⁸⁶

Cu privire la Labzin opiniile sunt împărţite. Atacurile lui polemice şi rezolute asupra volatrianismului şi tot restul formelor de liberă gândire i-au atras şi i-au reconciliat pe mulţi. Chiar şi Evghenie Bolkhovitinov⁵⁸⁷ a remarcat că „a ajutat pe mulţi, dacă nu de la o viaţă depravată, cel puţin de la acele idei depravate care combat religia.” Filaret a admis ca Labzin a avut nişte intenţii curate. „El a fost un om bun, cu anumite particularităţi în viziunea sa religioasă.” Alţii i-au atribuit o judecată mai gravă şi implacabilă. Inochentie Smirnov⁵⁸⁸ a privit traducerile lui Labzin ca periculoase şi ucigătoare. Mai mulţi au avut o minte similară. Fotie a văzut în Labzin unul dintre primii investigatori ai ereziei. De fapt, propaganda lui Labzin, a fost destul de mult lipsită de modestie, răuvoitoare şi ciudată. Intolerant, el a avut un patos pentru conversaţii. El a fost de succes. Aparent chiar şi clericii (arhimandriţii Teofil şi Iov⁵⁸⁹) au fost numiţi alăturându-se lojei. Wiberg a devenit şi el membru. Destul de ciudat, Kherraskov a compus celebrul său imn „Cât de mărit”⁵⁹⁰ tocmai pentru loja lui Labzin „sfinxul muritor.” Imnul este un exemplu tipic de poezie mistică şi pietistă.

Mihail Speranschi (1772-1834) este un alt reprezentativ a dispoziţiei mistice. Ca şi Labazin, Speranschi a fost în esenţă un om al secolului de mai înainte. Epoca optimistă şi raţionalistă a Iluminismului este puternic evidentă în el. Speranschi i-a surprins şi chiar înspăimântat contemporanii lui prin felul lui abstract. Plin de forţă şi deschis în domeniul construcţiilor abstracte, a schemelor şi a formelor, el a încercat şi a devenit pierdut în viaţă, uitând ocazional să observe decorul moral. Speranschi nici nu s-a eliberat de acest raţionalism lăuntric, deşi prin citirea a mai multor ani de cărţi mistice şi ascetice, dar gândirea lui a devenit din ce în ce mai aridă, chiar mai dezvoltată, în ispitirea meditaţiilor lui. El a devenit lipsit de senzitivitate şi nu de imparţialitate. Speranschi şi-a deviat marea sa tărie şi marile sale slăbiciuni din acest raţionalism. A devenit un codificator şi un sistematizator şi el putea fi un nereformator lipsit de frică. Gândurilor lui le lipseşte vitalitatea: ele au fost frecvent sclipitoare şi ele au reţinut o pojghiţă de gheaţă. Există întotdeuna ceva retoric intolerabil în toate cuvintele şi proiectele şi cuvântările lui. Claritatea şi luciditatea au avut o calitate ofensivă care explică de ce nimeni nu l-a iubit şi de ce cu greu el ar fi putut iubii pe altcineva. Un om direct şi deliberat, el a avut o mare pasiune pentru simetrie şi o credinţă mare în omnipotenţa îndrumărilor şi a formelor. (Filaret şi N. I. Turgheev ⁵⁹¹ sunt de acord cu privire la această evaluare). În ciuda logicii sale îndrăzneţe a mai multor propuneri ale sale, Speranschi nu a avut nici o idee originală. El a avut o minte clară dar totuşi superficială. Privirea lui era lipsită de timbru şi fibră; el nu avea un muşchi viu. El a acceptat suferinţa într-un fel visător. Speranschi nu a fost un om de gândire. Este posibil că un astfel de om a fost tras într-un val de misticism.

Speranschi a provenit dintre clerici. El a parcurs curicumul obişnuit al unei şcoli ecclesiale, a devenit un învăţător şi apoi un prefect în acelaşi Seminar Alexander Nevschi unde a şi studiat.⁵⁹² El a dezvoltat un interes în teologie la o dată mai târzie. Prin 1804 a fost familiar cu I. V. Lopuhin şi a început să citească cărţi mistice sub tutelajul lor. Lecturile lui din acele vremuri au fost puternic infuzate cu cărţi „teosofice,” inclusiv Boehme, Saint Martin şi Swedenborg.⁵⁹³ Numai mai târziu, pe când era în exil în Perm şi Velikopol, el s-a îndreptat spre teologie mistică, adică la quietism şi la Părinţii Bisericii. El a tradus Imitarea lui Hritos. El a studiat ebraică pentru ca să poată citi Biblia în acest limbaj. Mai tâziu, în Penza, a început să înveţe germană.

Speranschi face distincţia tipică sau dihotomică a acelor ani între „extern” şi „intern.” El a posedat mai mult decât o indiferenţă simplă faţă de istorie şi a descris cu ascuţime şi maliţiozitate creştinismul „istoric” şi pe cel „extern” ca şi acel creştinism „desfigurat cu toate culorile lumii senzuale.” Odată Speranschi i-a scris colegului său de şcoală de mai înainte P. A. Slovstov că „a căutat Sfintele Scripturi pentru nişte adevăruri istorice goale şi lipsite de fruct şi pentru un sistem nefolositor oferit de logica celor cinci simţuri ale noastre care ar însemna să acţionăm ca şi un copil sau să ne amuzăm cu o literatură şi o erudiţie lipsită de scop.” Speranschi a văzut Biblia ca şi o carte de parabole şi simboluri tainice; a considerat-o mai mult o carte mitică sau „teoretică” mai mult decât una istorică. O astfel de abordare a Bibliei a caracterizat misticismul dominant şi pietismul. Paternalismul vizionar al lui Speranschi, mânuirea schemelor lui abstracte şi chiar şi lipsa lui de imagini este surprinzătoare. În mod curios el a menţinut o atitudine rezervată faţă de Jung şi Stilling şi toate literaturile apocaliptice. Au existat prea multe semne apocaliptice în viaţa şi istoria care i se potrivea.

Speranschi a fost un mason, aderând la sistemul „ştiinţific” al lui Fessler mai mult decât la rozcrucianism. De Masitre, pe nişte terenuri suficente, l-a considerat pe Speranschi „un admirator al lui Kant.” Invitaţia lui Fessler în Rusia este un episod simptomatic. Un mason proeminent activ care a reformat francmasoneria germană în nişte linii mai raţionaliste şi mai critice, a fost chemat de Speraschi să ocupe scaunul de rector în nou reformata Academie Teologică din Sank Petersburg. Subsecvent Speranschi a accentuat că invitaţia lui Fessler a venit „dintr-o instrucţie imperială specială.” I s-a oferit catedra de ebraică pe care Fessler a deţinut-o în Lvov.⁵⁹⁴ După sosirea lui Fessler, Speraschi a descoperit că a posedat o cunoaştere de filosofie remarcabilă şi i-a încredinţat-o nu numai cu departamentul de ebraică, ci şi cu cel de filosofie (Speraschi s-a considerat „patronul” acelui scaun). Baronul Korf, biograful prim şi oficial al lui Speranschi, a crezut că ar fi putut să existe motive ulterioare pentru numirea lui Fessler.⁵⁹⁵ Din acel moment, comentariile interesante ale lui Gauenşil, care a alujit o vreme în Comisia de Legi, a devenit disponibilă.⁵⁹⁶ Gaudeschi ne spune de o lojă masonică organizată de Fessler în Sank Petersburg în care Speranschi a devenit membru. Întâlnirile sau ţinut în casa baronului Rosenkampf.⁵⁹⁷ S-a făcut o propunere de a se găsii o lojă masonică centrală cu branşe filiale în tot imperiul rus, în care cei mai capabili oameni duhovniceşti din fiecare staţie să le fie cerut să scrie articole despre diferite probleme umanitare, să predice şi aşa mai departe. Scrierile lor au fost trimise apoi la o lojă centrală. Gaudischi îşi reaminteşte că la prima lor întâlnire Speraschi a vorbit despre „reforma clericilor ruşi.” Am putea conclude că Fessler a fost adus în Sank Petersburg şi numit la Academia din Nevschi pentru acest scop.

Fessler a fost un liber-cugetător, nu un mistic. El a subscris ideilor lui Lessing şi Fichte⁵⁹⁸ şi a sugerat că ţelul unui adevărat mason putea să se găsească în crearea unei conştiinţe civice şi în reeducarea calităţii de cetăţean al viitoare epoci a Asterei. Rozcrucienii din Moscova au salutat vestea numirii lui Fesser cu indignare şi frică, căci „este un mare duşman cel care respinge divinitatea lui Iisus Hritos şi îl consideră doar un simplu om.”⁵⁹⁹ Fessler s-a întâlnit cu ostilitate în Sank Petersburg. Orişicum, oameni proeminenţi i s-au alăturat lojei lui, inclusiv S.S. Uvarov. A. I. Turgenev,⁶⁰⁰ un grup de carpato-ruşi din Comisia Legilor (Lodi, Balughinschi şi Orlai),⁶⁰¹ doctorul de curte Stoffregen, celebrul doctor E. E. Ellisen şi filantropistul Pomian Pezarovius, întemeietorul organizaţiei Rusul invalid şi Comitetul lui Alexandru pentru Răniţi.⁶⁰²

Feessler nu a predat mult la academie. Mentalitatea lui sociniană a devenit aparentă. Programul său analitic pentru cursul său propus a fost găsit „obscur.” Fessler a fost trimis imediat la poziţia de „membru corespondent” al Comisiei legilor. Subsecvent Speranschi, care l-a apărat pe Fessler în programul său analitic şi care până atunci a fost un membru activ al Comisiei în Şcolile Ecclesiale, a încetat de a mai participa la întâlnirile lui şi a cerut permisiunea de a demisiona. Aceste evenimente au apărut în 1810. În anul următor, lui Fessler i s-a cerut să îi viziteze pe herrnuteri în regiunea din sudul Volgăi. În 1818 el a venit încă odată în Sank Petersburg ca şi superintendent luteran general. În acele vremuri el era încă în graţiile prinţului Goliţân. Acest episod caracterizează acei ani turbulenţi. Confuzia completă şi ambiguitatea viziunilor lui religioase sunt puternic exprimate.