Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 640. Obligaţia de conservare a bunului şi de percepere a fructelor

În calitatea sa de posesor, retentorul este obligat să conserve bunul, adică să efectuieze un şir de acte prin care să asigure integritatea bunului. În acest sens, retentorul este ţinut să dea bunului toate îngrijirile pe care le-ar da un proprietar, care vrea să conserve substanţa bunului şi să se folosească numai în aşa măsură încît bunul să rămînă în stare bună. Deasemeni, el este ţinut să ia toate măsurile pentru ca bunul să nu se deterioreze, efectuînd în caz de necesitate reparaţii de întreţinere. Uneori, retentorul este obligat să facă acte de conservare (art. 198 alin.1), pentru a evita pierderea dreptului asupra bunului deţinut, căci în cazul în care debitorul plăteşte sumele datorate, el va trebui să restituie bunul în integralitatea sa. Toate actele pe care retentorul este ţinut să le efectuieze, trebuie să fie făcute cu diligenţa unui bun proprietar. La aprecierea gradului de diligenţă al retentorului se va ţine seama de faptul dacă actele menţionate mai sus au fost efectuate la timp, pe deplin şi în mod rezonabil în raport cu natura bunului reţinut.

Pe întreaga perioadă cît bunul se află în posesia retentorului, acesta este în drept să perceapă fructele produse de bunul ce constituie obiectul retenţiei. Din valoarea fructelor percepute, retentorul va compensa, în primul rînd, cheltuielile suportate în legătură cu aceste fructe (art.299 alin.5), iar cu sumele ce depăşeşte aceste cheltuieli va acoperi creanţele datorate de către debitor, în ordinea prevăzută de art.586.

Articolul 641. Stingerea dreptului de retenţie
Dreptul de retenţie se stinge în cazul în care bunul ajunge în posesiunea creditorului sau titularului dreptului, dacă retentorul nu dobîndeşte din nou bunul în baza aceluiaşi temei juridic.
Din noţiunea dată de art.637 alin.1, rezultă că dreptului de retenţie poate fi exercitat atîta timp cît debitorul nu-l despăgubeşte pe retentor pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut acel bun şi pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat. Îndată ce aceste sume sunt plătite, dreptul de retenţie se stinge, iar retentorul este obligat să remită sau să restituie bunul reţinut. La fel, retentorul este ţinut să remită bunul, în cazul în care, cel împotriva căruia se exercită dreptul de retenţie, va oferi, în conformitate cu art.637 alin.3, o garanţie reală sau va consemna suma pretinsă. Cu alte cuvinte, dreptul de retenţie se stinge, doar dacă bunul ajunge în posesia proprietarului prin mijloace care nu sunt contrare voinţei retentorului. Dacă retentorul remite voluntar bunul către cel împotriva căruia este exercitat dreptul de retenţie, fără ca acesta din urmă să plătească sumele datorate, iar ulterior bunul ajunge din nou în posesia retentorului, pentru aceleaşi datorii, atunci dreptul de retenţie renaşte. În cazul în care, obiectul retenţiei ajunge în posesia debitorului, creditor al bunului, contrar voinţei retentorului, dreptul de retenţie, - conform art.639 alin.3, - nu se stinge, retentorul avînd posibilitatea de a revendica bunul.
Capitolul VII

STINGEREA OBLIGATIILOR

Articolul 642. Efectele stingerii obligaţiilor
1. Prin stingerea obligaţiilor, încetează raporturile juridice dintre părţi în partea ce se referă la obligaţia stinsă.

2. Dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobînda şi penalităţile ori să repare prejudiciul.
1. Articolul comentat, cît şi celelalte norme din acest capitol al CC, se extind asupra tuturor felurilor de obligaţii, indiferent de temeiurile apariţiei lor. Se are în vedere că normele indicate sînt comune pentru obligaţiile din contracte în cazul pricinuirii prejudiciului, obţinerii bunurilor fără justă cauză şi a altora.

Pe lîngă capitolul comentat, normele privind stingerea obligaţiilor, sînt incluse în capitolul despre rezilierea şi revocarea contractului şi în capitolele cu privire la diferite forme de obligaţii, inclusiv şi cu privire la contracte.

2. Stingerea obligaţiei denotă încetarea raporturilor juridice dintre subiecte, care în urma stingerii obligaţiei pierd drepturile subiective şi obligaţiunile ce constituie esenţa raporturilor juridice obligaţionale.

Odată cu stingerea ei obligaţia încetează de a mai exista şi participanţii la ea nu mai sînt legaţi prin acele drepturi şi obligaţiuni care rezultau anterior din această obligaţie. Aceasta înseamnă – creditorul nu mai are dreptul să prezinte debitorului oarecare creanţe, bazîndu-se pe această obligaţie; părţile nu mai poartă răspundere conform acesteia; ele nu pot recesiona drepturile şi obligaţiunile sale în modul stabilit terţelor persoane etc.

3. Raporturile juridice obligaţionale, spre deosebire de cele reale, după natura lor nu pot fi nelimitate. În cursul realizării lor neapărat survine un asemenea moment în care ele se sting. Un asemenea rezultat survine în virtutea acţiunii dreptului de încetare a faptelor juridice ce comstituie temeiurile de stingere a obligaţiilor. Unele sting obligaţia din voia participanţilor la ea , satisfăcînd totodată interesul patrimonial al creditorului şi astfel atingînd scopul principal al obligaţiei. Aceste temeiuri conform naturii lor juridice constituie acte juridice (art.643, 651, 662, 665 CC). Alte temeiuri nu se referă la acte juridice, ci la fapre juridice şi sting obligaţiile indiferent de faptul dacă s-a atins sau nu scopul (art.660, 663, 664).

4. Se va ţine cont de faptul că obligaţia poate fi stinsă nu doar în cazul în care s-a atins scopul ei, dar şi atunci cînd aceasta nu a avut loc şi chiar în cazul în care acest scop este inaccesibil.

Articolul comentat acordă posibilitatea de a concluziona că, în principiu, prin acordul părţilor, poate fi stinsă orice obligaţie şi respectiv prevede necesitatea unor temeiuri reale doar pentru stingerea unilaterală a obligaţiei. Temeiul stabilit de CC pentru rezilierea contractului urmează a fi interpretat în conformitate cu sensul stipulărilor legii. Articolul 773 indică: contractul nu poate fi reziliat decît în baze prevăzute de lege sau în urma înţelegerii dintre părţi, care sînt indicate în contract. De exemplu, în cazul încheierii contractului prin conexiunea la condiţiile contractuale standard formulate anticipat, pe care o parte contractantă (utilizator) le prezintă celeilalte părţi la încheierea contractului (art.712).

5. Se disting efectele stingerii obligaţiilor principale şi secundare (suplimentare). În urma stingerii primei obligaţii în mod automat se stinge şi cea de a doua. Stingerea însă a obligaţiei suplimentare nu are influenţă asupra valabilităţii celei principale. Această corelaţie poate fi ilustrată prin exemplul împrumutului unei sume de bani de către o parte şi plătirea dobînzii conform contractului respectiv – de către altă parte. Se are în vedere că stingerea datoriei (de exemplu, restituirea banilor luaţi cu împrumut) are ca urmare încetarea plătirii dobînzii (art.869). Dacă însă împrumutul a fost asigurat cu gaj, încetarea gajului nu îl lipseşte pe creditorul gajist de dreptul de a cere executarea obligaţiei: temei pentru cererea executării unei asemenea creanţe serveşte forţa obligaţiei principale.

6. Stingerea obligaţiilor nu exclude faptul că în legătură directă cu ea între părţi apare o nouă obligaţie, scopul căreia, conform regulii generale, este de a elimina desbalanţa ce a luat naştere între părţi.

În unele cazuri apariţia unei asemenea obligaţii este stipulată chiar în cod sau în lege. Astfel, conform art.908 CC, în cazul încetării relaţiilor contractuale locatarul este obligat să restituie bunul închiriat. În cazul stingerii obligaţiei iniţiale poate să ia naştere o obligaţie în urma bunurilor obţinute fără justă cauză.(art.art. 1392, 1393, 1395).

S e c t i u n e a 1

STINGEREA OBLIGATIEI PRIN EXECUTARE

Articolul 643. Efectele executării

(1) Executarea stinge obligaţia numai în cazul în care este efectuată în modul corespunzător.

(2) Obligaţia se stinge şi în cazul în care creditorul acceptă o altă executare în locul celei datorate (darea în plată). În acest caz, debitorul răspunde pentru viciile prestaţiei conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.

3. 
   Dacă acceptă executarea obligaţiei, sarcina de a demonstra neexecutarea revine creditorului.
   

(4) În cazul stingerii obligaţiei principale, fidejusiunea, gajul şi alte drepturi accesorii încetează în măsura în care nu subzistă interese justificate ale terţilor.
1. Contractul, al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă este nul (art. 670). Temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună credinţă, la locul şi momentul stabilit (art.572). Dar ce semnifică executarea în modul corespunzător a obligaţiei? După caracterul său această obligaţie include: creditorul şi debitorul corespunzător, timpul, obiectul, şi modul de executare.

Executarea obligaţiei constă în săvîrşirea sau abstinenţa de a săvîrşi acţiunea, nedeosebindu-se în acest sens de obligaţia de a săvîrşi acţiunea, este necesar de a concretiza aceasta, în mod corespunzător. Se are în vedere că în obiectul obligaţiei de primul gen se fixează în mod determinat care acţiuni urmează a fi săvîrşite, iar în obiectul obligaţiei de genul doi la fel de precis – de la ce acţiuni trebuie să se abţină debitorul (de exemplu, în conformitate cu art.1175 CC în obligaţia părţilor, în special care vizează franchisingul, intră nedivulgarea informaţiei confidenţiale, secretele de producţie ale franchiserului şi altă informaţie comercială confidenţială primită de la el).

2. Din al.1 al articolului comentat rezultă că executarea necorespunzătoare nu conduce la stingerea obligaţiei. În asemenea cazuri ea sau se completează cu obligaţia de a repara prejudiciul cauzat de această neexecutare, şi (sau) de a plăti penalitate sau se înlocuieşte cu aceasta din urmă. Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură (art. 602). În cazul în care creditorul are dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea integrală a obligaţiei el poate cere despăgubiri în locul întregii prestaţii (art. 609 al.(3)).

Codul civil prevede că părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul în cazul neexecutării obligaţiei urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (aceasta este considerată drept clauză penală (art.624).

3. Executarea corespunzătoare poate avea ca urmare stingerea obligaţiei şi în cazul întîrzierii creditorului (art. 593), altfel zis, atunci cînd el nu acceptă fără un temei legal prestaţia scadentă ce i se oferă. Pentru a aplica acest articol debitorul este obligat să dovedească că el a declarat creanţa privind efectuarea corespunzătoare a executării.

4. Darea în plată constituie un mod de stingere a obligaţiilor introdus pentru prima oară în Codul Civil. Esenţa dării în plată constă în dotarea debitorului, cu consimţămăntul creditorului, cu posibilitatea, păstrînd în rest obligaţia, de a substitui obiectul iniţial cu altul (substituirea executării). Acestei posibilităţi se opune datoria creditorului de a primi darea în plată ţinînd cont de faptul că sustragerea de la primirea executării denotă întîrzierea creditorului şi respectiv survin efectele stipulate în art.593.

Transmiţînd compensaţia (darea în plată) debitorul „îşi plăteşte independenţa” faţă de creditorul său, iar obligaţia dintre ei se stinge ca executată în modul corespunzător.

5. Obligaţia se stinge nu în momentul în care participanţii au ajuns la înţelegere cu privire la darea în plată, dar în momentul acordării creditorului de către debitor a unei noi executări, care după valoare poate nu numai să fie mai mică decît executarea iniţială, dar şi să coincidă cu ea, şi chiar să o depăşească. Acordul cu privire la darea în plată, de regulă se încheie deja în cursul executării obligaţiei, inclusiv şi după expirarea termenului indicat în obligaţie.

6. articolul comentat nu cuprinde o enumerare a condiţiilor dării în plată. Se poate conchide că părţile stabilesc singure mărimea, termenele şi ordinea de acordare a compensării. Acceptarea de către creditor a altei executări în locul celei datorate poate fi prevăzută atît în cazul apariţiei obligaţiei, cît şi în cursul executării ei.

7. Acordul creditorului de a accepta o altă executare în locul celei cuvenite nu poate fi confundat cu novaţia. De altfel în cazul novaţiei (art.665) are loc substituirea obligaţiei iniţiale, a cărei acţiune s-a stins.

8. Articolul 624 clasifică penalitatea ca acordul posibil al creditorului de a accepta altă executare în locul celei cuvenite (varietate a dării în plată).

9. Debitorul poartă răspundere pentru viciile prestaţiei conform regulilor privind răspunderea vînzătorului. Se impune concluzia că una dintre datoriile de bază ale debitorului este executarea obligaţiei, repararea prejudiciului cauzat creditorului în urma neexecutării, dacă nu v-a dovedi că obligaţia nu a fost executată nu din vina lui, cît şi repararea prejudiciului în loc de executare.

Articolul 644. Dreptul de a primi chitanţă şi titlu original
(1) Debitorul care execută obligaţia are dreptul de a primi chitanţă şi de a cere titlul original.În cazul imposibilităţii de a cere creditorului chitanţă, debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă.

(2) În cazul imposibilităţii restiruirii titlului original, debitorul este în drept să ceară creditorului o declaraţie autentificată notarial despre stinderea obligaţiei. Toate cheltuielile, în acest caz, sint suportate de creditor.

(3) Dacă creditorul refuză să elibereze chitanţă sau să restiruie titlul original, debitorul are dreptul să refuze executarea. În acest caz, creditorul este în întîrziere.

(4) Dacă creditorul a eliberat chitanţă privind plata datoriei de bază, se prezumă că au fost achitate şi dobînzile, şi cheltuielile.
1. Existenţa temeiurilor ce conduc spre stingerea obligaţiei, cît şi însăşi faptul stingerii obligaţiei urmează să fie legalizată în mod respectiv. Conform regulii generale stingerea obligaţiei se legalizează prin aceleaşi modalităţi ca şi adoptarea ei. Unele din ele sînt stipulate chiar în lege. În conformitate cu art. 210 forma scrisă este obligatorie, indiferent de faptul cine easte partea (şi pentru persoane juridice, şi pentru persoane fizice) şi de suma actului juridic (în cazul respectiv- valoarea executării).

2. Debitorul, care nu a profitat de dreptul ce i-a fost acordat pentru a cere ca primirea executării să aibă loc în forma indicată în acest articol, îşi asumă riscul efectelor nerespectării formei scrise a actului juridic. Se are în vedere că în caz de contestare de către creditori a faptului executării obligaţiei debitorul, atît persoana juridică cît şi persoane fizică, v-a decădea din dreptul de a cere proba cu martori pentru a dovedi că executarea într-adevăr a avut loc. Probe scrise, pe care debitorul le va putea prezenta spre confirmarea executării actului juridic, pot fi considerate orice probe, stipulate în art.117 CPC. Obligaţia poate fi adoptată şi executată prin întocmirea unui document unic, semnat de către părţi; cît şi prin schimb de scrisori, telefonograme şi alte mijloace de transmisie, semnate de către partea care leţa remis.

3. În lineatul (3) din articolul comentat se ere în vedere încălcarea de către una din părţi a obligaţiunii de creditor efectul căreia rezidă în faptul recunoaşterii creditorului ca fiind în întîrziere (art.593). Pentru a aplica acest articol debitorul este dator să dovedească că el a prezentat creanţa privind legalizarea corespunzătoare a celor executate.

4. Dacă în cadrul formulării obligaţiei debitorul a eliberat titlul original (recipisă, chitanţă etc.), creditorul este obligat să restiruie titlul original cu inscripţia privind stingerea obligaţiei. În cazul imposibilităţii restituirii titlului original în virtutea pierderii sau a morţii, creditorul este obligat să notifice stingerea obligaţiei prin prezentarea declaraţiei autentificate notarial despre stingerea obligaţiei.

5. Debitorul are dreptul să ceară de a primi chitanţa atît despre stingerea integrală cît şi parţială a obligaţiei şi în cazurile în care obligaţia nu a fost autentificată în scris.

Aflarea titlului original la debitor (de exemplu, chitanţa privind plata datoriei principale) urmează să fie calificate ca restituire a titlului original debitorului în cazul executării de către el a obligaţiei.

S e c t i u n e

a a 2-a

STINGEREA OBLIGATIEI PRIN CONSEMNARE

Articolul 645. Dispoziţii generale cu privire la consemnare.
(1) În cazul în care creditorul este în întîrziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului, debitorul poate depune banii, valorile mobiliare sau alte documente, precum şi bijuteriile, la o bancă sau la notar.

(2) Dacă bunurile care urmează să fie consemnate sînt depuse la oficiul poştal, ele se consideră consemnate din momentul depunerii.

(3) Consemnarea stinge obligaţia debitorului chiar şi în cazurile în care bunurile sau echivalentul lor nu mai pot fi predate creditorului.

(4) Din momentul consemnării, riscurile trec asupra creditorului, debitorul nefiind obligat să plătească dobîndă şi penalităţi ori să compenseze veniturile ratate.
1. În acest articol, în special, este prevăzut: consemnarea se efectuează de către notar, bancă sau oficiul poştal de la locul executării obligaţiei; la solicitarea creditorului lui trebuie să-i fie restituiţi banii, valorile mobiliare sau alte documente şi bijuteriile; restituirea banilor, valorilor mobiliare sau a altor documente şi bijuteriilor consemnate se admite doar cu consimţămîntul persoanei, în beneficiul căreia ele au fost depuse, sau la expirarea unui termen de 3 ani din momentul în care creditorul a aflat sau trebuia să afle despre consemnare (art. 650), sau în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti ( art.74 al.(3) Legea cu privire la notariat nr.1453-XV din 8.XI.2002.

2. Articolul stipulează următoarele temeiuri ale consemnării: în cazul cînd creditorul este în întîrziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului. Consider că necesitatea consemnării are legătură şi cu alte temeiuri: cu capacitatea de exerciţiu a creditorului şi lipsa reprezentantului din partea lui; cu inexistenţa unei determinări vădite cu privire la faptul cine este creditor în obligaţie, inclusiv şi în legătură cu apariţia contradicţiilor în această privinţă între creditor şi alte persoane; cît şi cu absenţa persoanei împuternicite a creditorului pentru acceptarea prestaţiei în locul unde trebuie să fie efectuată executarea.

Deşi există o multitudine de diversităţi ale consemnării ele au aceleaşi efecte: consemnarea banilor, bunurilor mobiliare se consideră executată şi stinge obligaţia debitorului chiar şi în cazurile în care bunurile sau echivalentul lor nu mai pot fi predate creditorului. Depozitarul (notarul sau banca, oficiul poştal) este obligat să informeze creditorul cu privire la acceptarea prestaţiei.

3. Efectele presupuse în al.3 al articolului comentat şi anume stingerea obligaţiei debitorului prin consemnare, survine doar cu condiţia, dacă însăşi executarea a fost corespunzătoare. În special, aceasta se referă la obiect, cît şi la timpul executării.

4. Temeiurile indicate pentru transmiterea celor executate prin consemnare sînt unite prin imposibilitatea de drept şi de fapt a executării obligaţiei nemijlocit de către creditor. Întrucît însăşi consemnarea nu constituie o sancţiune, nu are importanţă chestiunea privind motivele survenirii situaţiei respective, în special, dependenţa de acţiunile creditorului.

5. În cazul prevăzut în la.1 din articolul comentat, debitorul poate utiliza alte migloace, de exemplu, să prezinte o creanţă, care ia naştere în legătură cu întîrzierea creditorului (art.art. 595,597).

Articolul 646. Executarea simultană a obligaţiilor.

Dacă executarea obligaţiei de către debitor este condiţionată de executarea simultană a unei obligaţii de către creditor, debitorul este în drept să condiţioneze eliberarea bunurilor consemnate cu executarea obligaţiei de către creditor.
Consemnarea bunurilor de către debitor la notar sau la o bancă (art.645) este una din modalităţile de executare a obligaţiilor. Executarea de regulă nu se reduce la săvîrşirea unei acţiuni. Astfel, pe baza contractului sinalagmatic fiecare dintre ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte (art.704). În cazul în care executarea obligaţiei de către debitor este condiţionată de executarea simultană a unei obligaţii de către creditorul, care nu a executat această obligaţie, debitorul este în drept să condiţioneze eliberarea bunurilor consemnate.