Articolul 647. Locul consemnării
(1) Debitorul este obligat să depună bunurile la locul executării obligaţiei. Dacă a consemnat bunurile în alt loc, debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(2) Debitorul este obligat să-l informeze imediat pe creditor despre consemnare, cu excepţia cazurilor cînd este în imposibilitatea de a executa această obligaţie. Debitorul trebuie să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neinformare despre consemnsre.
1. De rînd cu variantele determinate în art.573 chestiunea privind locul executării se soluţionează şi prin norme speciale. În particular, se are în vedere executarea obligaţiei prin depunerea sumelor băneşti, a valorilor mobiliare sau a altor documente, precum şi a bijuteriilor la notar sau la bancă.
Locul consemnării poate fi indicat chiar în lege, în alt act legislativ sau în contract.
În cazurile în care locul executării nu este determinat nici prin unul din aceste moduri, executarea urmează să se efectueze:
a) cu privile la obligaţiile părţilor, rolul cărora îl execută persoana juridică (de a transmite marfa sau alte bunuri) – la locul confecţionării sau păstrării bunurilor sau la locul predării bunurilor primului transportator pentru a le duce creditorului, dacă creditorul cunoştea acest loc în momentul naşterii obligaţiei.
b) cu privire la obligaţia bănească – la locul aflării persoanei juridice (sau la banca care deserveşte această persoană juridică). În privinţa persoanelor fizice debitorul nu poate deschide cont şi transmite datoria creditorului la bancă, deoarece pentru deschiderea contului este necesar consimţămîntul creditorului, iar în cazul de faţă el (creditorul) se află în întîrziere sau debitorul nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului (art.645).
Dacă creditorul pînă la momentul executării obligaţiei ş-a schimbat domiciliul (locul aflării) şi despre această schimbare l-a informat pe contragent, loc al executării este recunoscut noul domiciliu (locul aflării) şi cheltuielile suplimentare le v-a suporta contragentul părţii – debitorul.
c) cu privire la obligaţia de transmite lotul de pămînt, clădirea, construcţia sau alte bunuri imobiliare- de către notarul de la locul aflării imobilului.
d) cu privire la alte obligaţii – la domiciliul părţii debitorului (persoanei fizice) sau la locul aflării debitorului (persoanei juridice).
2. Debitorul este obligat să-l informeze imediat pe creditor despre consemnare.
Legea îl scuteşte pe debitor de obligaţiunea de a-l informa pe creditor în cazul în care el (debitorul) din motive care nu-i pot fi imputate ca vinovăţie nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului. Depozitarul însă, în persoana băncii sau a notarului, este obligat să-l informeze pe creditor despre consemnarea efectuată de către debitor.
Articolul 649. Cheltuielile de consemnare
Cheltuielile de consemnare sînt suportate de creditor, cu excepţia cazurilor cînd debitorul a preluat bunul consemnat.
1. Acest articol stabileşte cele mai generale reguli referitoare la consecinţele neexecutării. Consecinţele denotă survenirea responsabilităţii pentru încălcarea obligaţiilor.
Cheltuielile de consemnare le suportă creditorul în cazul încălcării obligaţiei de către creditor, aflării lui în întîrziere, sau cînd debitorul, din motive neimputabile, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului. În legătură cu consemnarea debitorul suportă cheltuieli suplimentare pentru serviciile notarului, băncii. În privinţa mărimii cheltuielilor acţionează un principiu general care constă în necesitatea de a le compensa totalmente, altfel zis, debitorul trebuie să-şi restabilească acea situaţie privind bunurile, care ar fi existat dacă nu s-ar fi încălcat obligaţiunile (aflarea creditorului în întîrziere).
Dacă creanţele creditorului sînt satisfăcute de către debitor benevol, în cazul calculării cheltuielilor de consemnare se aplică preţurile valabile în ziua în care creditorul a primit datoria.
Dacă debitorul nu a renunţat în mod direct la dreptul de a-şi restitui bunurile în momentul consemnării lor şi ulterior şi-a restituit aceste bunuri (al.1 art.648) sau dacă el a profitat de dreptul la restituirea bunurilor consemnate la expirarea unui termen de trei ani din momentul în care creditorul a aflat sau trebuia să afle despre consemnare (art.650), cheltuielile de consemnare le suportă debitorul.
La expirarea unui termen de 3 ani din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre consemnare, creditorul pierde dreptul de a prelua bunul. În acest caz, debitorul are dreptul să ceară bunul chiar decă a renunţat la dreptul respectiv.
Nu se admite stingerea obligaţiei prin consemnare, dacă la cererea debitorului, faţă de creanţă este aplicabil termenul de prescripţie, iar acest termen a expirat. Din acest moment creditorul pierde dreptul de a prelua bunul.
S e c t i u n e a a 3-a
STINGEREA OBLIGATIEI PRIN COMPENSARE
Articolul 651. Dispoziţii generale cu privire la compensare
(1) Compensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei cresnţe opuse, certe, lhichide, de aceeaşi natură şi exigibile.
(2) Termenul de graţie acordat pentru plata unei creanţe nu împiedică compensarea.
(3) Compensarea este posibilă şi atunci cînd creanţele nu sînt scadente, dar titularii lor consimt.
(4) Compensarea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte. Declaraţia este nulă dacă este afectată de modalităţi.
1. Compensarea este o modalitate de stingere a obligaţiei, căreia în prezent i se acordă o importanţă deosebită: utilizarea ei pe scară largă constiruie unul din mijloacele de reducere a masei băneşti necesare pentru circulaţie, lichidarea neplăţilor pentru mărfurile transmise, lucrările executate şi serviciile prestate.
2. Compensarea ca modalitate de stingere a obligaţiei se caracterizează prin faptul că în caz de două creanţe omogene scadente sau scadenţa simultană a cărora poate fi solicitată, ele se sting reciproc integral (cu condiţia egalităţii sumei obligaţiei) sau parţial (dacă sumele obligaţiilor opuse sînt diverse). De exemplu, în cazurile în care sînt prezente două contracte de împrumut, iar fiecare din părţi are calitatea de împrumutător într-un contract şi de împrumutat în al doilea. Cu toate acestea nu există obstacole pentru a fi supuse compensării obligaţiile, care iau naştere din două contracte diverse după natura lor (de exemplu, obligaţiile cumpărătorului , care nu a achitat integral mărfurile primite, se sting prin compensarea obligaţiilor din contractul de antrepriză, în care vînzătorul are calitatea de client, iar cumpărătorul - de antreprenor). În toate aceste cazuri obligaţiile sînt opuse, întrucît creditorul unei obligaţii este debitorul celeilalte.
3. Prin compensare poate fi stinsă o obligaţie incontestabilă, asigurată cu apărare juridică. Nu este admisă compensarea creanţelor, faţă de care, în urma declaraţiei contragentului, va fi aplicat termenul de prescripţie (şi el deja a expirat pînă la momentul compensării), obligaţia poate fi stinsă prin compensare, dacă debitorul benevol a dat consimţămăntul pentru executarea ei. În caz contrar creditorul se va adresa în judecată cu rugămintea de a fi restabilit, în ordinea respectivă, termenul de prescripţie. De asemenea nu se admite compensarea creanţelor cu caracter personal şi compensarea altor creanţe indicate în lege sau în contract (art.659).
4. Omogenitatea şi lichiditatea de asemenea sînt condiţii ale compensării, care se referă, în special, la obiectul obligaţiei. Mai frecfente sînt compensările obligaţiilor băneşti sau, cel puţin, a unor asemenea obligaţii care pot fi exprimate în bani (în cazul de la urmă este vorba, în afară de obiecte, despre lucru şi servicii). Omogenitatea trebuie să se manifeste şi în natura obligaţiilor. Astfel, urmează să fie recunoscute neomogane şi respectiv în imposibilitatea de a fi compensate creanţele despre transferul plăţii în avans pentru mărfurile primite – conform unui contract, şi despre încasarea amenzii pentru nefurnizarea cantităţii cuvenite – conform altui contract. Consider obligaţiile neomogene şi în imposibilitate de compensare rambursarea sumei primite a creditului unei părţi şi obligaţiile cu caracter subsidiar apărute în urma fidejusiunii, ale altei părţi.
În toate cazurile obligaţia trebuie să aibă ca obiect prestaţia de a da suma de bani sau bunuri fungibile de aceeaşi natură. Compensaţia nu este posibilă cînd obiectul obligaţiilor reciproce constă în bunuri certe sau bunuri de gen de specie diferită.
5. Sensul creanţei din articolul comentat constă în faptul că respectiva compensare se aplică faţă de obligaţiile care pot fi executate, în special, faţă de acelea pentru care a survenit termenul de executare şi nu contează dacă acest termen a fost prevăzut în obligaţie sau a fost determinat de către creditor realizăndu-şi astfel dreptul său (art.575)
6. Dacă debitorului i se acordă un termen de graţie, pentru plata unei creanţe, el nu împiedică compensarea. De exemplu, pentru debitor, conform contractului de împrumut cu termenul nedeterminat de executare, legea prevede un termen de graşie de 30 de zile (art.871 al.(4)). Reieşind din alineatul (2) al articolului comentat, în curs de 30 de zile părţile pot în mod reciproc să stingă obligaţiile şi creanţele opuse, care urmează a fi executate prin compensare.
7. Urmează a fi compensate obligaţiile care pot fi executate, în special acele pentru care încă nu a survenit termenul de executare. Executarea înainte de termen a obligaţiilor prin compensare este posibilă în linii generale doar dacă titularii lor consimt (creditorul poate cere executarea obligaţiei înainte de termen în cazul în care debitorul se află în incapacitate de plată sau a redus garanţiile convenite anterior sau în genere nu le-a putut prezenta, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege (art.576). De asemenea debitorul poate cere executarea obligaţiei înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea (art.575 al.(2)).
8. Compensarea se face prin declaraţia uneia din părţi dacă simultan sînt prezente următoarele condiţii:
a) prezenţa creanţei opuse (participarea părţilor în două obligaţii astfel ca creditorul dintr-o obligaţie să fie debitor în altă obligaţie;
b) omogenitatea obiectului încît compensarea să nu fie anticipată de acordul părţilor de a schimba obiectul obligaţiei.
c) dacă ambele creanţe ce urmează a fi compensate sînt scadente şi în cazul în care ele încă nu sînt scadente, dar titularii lor consimt şi alte condiţii stipulate în acest capitol.
Declaraţia privind compensarea se face nemijlocit contragentului sau se prezintă în formă de cerere reconvenţională.
9. Creanţele declarate pentru compensare se consideră stinse nu din momentul compensării , ci din momentul cînd ele sînt scadente.
Articolul 652. Conpensarea creanţelor neechivalente
În cazul în care creanţele supuse compensării nu sînt echivalente, se stinge doar creanţa acoperită integral.
Dacă creanţele opuse nu sînt echivalente, atunci cea mai mare se stinge doar în partea respectivă, în rest ea rămîne în vigoare.
Articolul 654. Compensarea creanţelor cu locuri de executare diferite
Dacă creanţele supuse compensării au locuri de executare diferite, solicitantul compensării este obligat să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin faptul că nu poate primi executarea sau nu poate executa obligaţia în locul stabilit.
1. Determinarea locului de executare a obligaţiei, dacă creanţele care urmează a fi compensate au diferite locuri de executare, prezintă importanţă nu doar pentru soluţionarea chestiunii despre faptul unde partea-debitorul este obligată să efectueze executarea, dar şi pentru soluţionarea altor chestiuni ce au legătură cu executarea obligaţiilor. În special de locul executării depinde soluţionarea chestiunii privind distribuirea cheltuielilor, repararea prejudiciilor cauzate părţii opuse în urma faptului că partea care a cerut compensarea nu poate primi executarea sau nu poate executa obligaţia în locul stabilit.
2. Dacă creanţele au locuri de executare diferite, părţile stabilesc locul de efectuare a compensării. În special, efectuînd calculele pentru mărfurile transmise, lucrările executate şi serviciile prestate sau alte obligaţii băneşti realizate prin bănci, loc al executării este locul aflării băncii care trece banii în cont.
Partea care a schimbat locul efectuării compensării este obligată să repare prejudiciul în cazul în care contragentul v-a dovedi că nu a putut primi sau efectua executarea din cauză că prima parte a schimbat locul efectuării compensării fără consimţămîntul contragentului sau fără ca el să fie informat despre aceasta.
Articolul 656. Compensarea în cazul cesiunii creanţei sau preluării datoriei
(1) În cazul cesiunii creanţei, debitorul are dreptul să opună noului creditor creanţa sa faţă de vechiul creditor dacă scadenţa acestei creanţe are loc înainte de primirea înştiinţării despre cesiune, dacă scadenţa nu este indicată sau dacă executarea poate fi cerută oricînd.
-
În cazul preluării datoriei, noul debitor nu are dreptul să opună o creanţă ce aparţine vichiului creditor.
1. Articolul comentat odată cu cesiunea creanţei presupune şi transmiterea datoriei (în locul vechilor creditori şi debitori vin alţii noi). În această privinţă are importanţă dispoziţia art.570. Noul debitor poate opune creditorului excepţiile care rezultă din raportul dintre creditor şi debitorul precedent, dar nu poate prezenta spre compensare o creanţă ce aparţine debitorului iniţial. Legătura dintre formarea datoriei şi momentul notificării se explică prin faptul că anume ea este generatorul acţiunilor ulterioare ale debitorului (prezentarea creanţei respective pentru compensare).
2. Articolul este întemeiat pe recunoaşterea trecerii datoriei vechiului creditor la cel nou. Totodată declaraţia privind compensarea creditorului denotă concomitent că astfel a fost respectată cerinţa art.564 şi anume dacă cedentul a notificat debitorul că a cedat creanţa sau îi reprezintă un interes privitor la cesiune. Titularul unei creanţe o poate transmite , fără consimţămăntul debitorului, unui terţ, dacă aceasta nu contravine esenţei obligaţiei, înţelegerii dintre părţi sau legii (art.557).
3. Se recunoaşte că datoria creditorului vechi a trecut asupra celui nou, dacă creanţa era scadentă pînă la informarea creditorului nou despre cesiune sau în cazul în care termenul ei nu este indicat sau dacă executarea poate fi cerută în orice moment. Astfel, debitorul poate cere factorului compensarea creanţei faţă de aderent, dacă această creanţă era scadentă la momentul transferului creanţei către factor (art.1297 al.(2)).
Este prezentată spre compensare creanţa care a aparţinut debitorului iniţial. În unele cazuri norma respectivă oferă posibilitatea de a efectua compensarea părţii indicate în ea.
4. Noul debitor poate opune creditorului excepţiile care rezultă din raportul dintre creditor şi debitorul precedent, dar nu poate prezenta spre compensare o creanţă ce aparţine debitorului iniţial (art.570).
Articolul 657. Compensarea în cazul obligaţiilor solidare
(1) Debitorul salidar nu poate compensa datoria creditorului faţă de alt codebitor, cu excepţia părţii ultimului în datoria solidară.
-
Debitorul, inclusiv cel solidar, nu poate opune creditorului solidar compensarea datoriei unui codebitor faţă de sine, cu excepţia părţii ultimului în creanţa solidară.
1. Chestiunea privind compensarea poate să apară şi în privinţa debitorilor solidari sau creditorilor solidari. Efectele solidarităţii în partea creditorului corespund efectelor solidarităţii în partea debitorului. Art.530 prevede admisibilitatea unei asemenea compensări astfel ca să se păstreze dispoziţiile principale ce se referă la executarea de către debitor a obligaţiei solidare.
2. Solidaritatea în partea creditorilor denotă posibilitatea fiecăruia din ei de a prezenta creanţe debitorului în orice parte a datoriei. Respectiv, debitorul are dreptul sî-i ceară fiecăruia din creditori primirea prestaţiei, avănd în vedere că, refuzînd primirea ei, se pomeneşte în întîrziere. Cu toate acestea dreptul menţionat la alegerea dintre creditori îi aparţine debitorului doar pînă ce unul din creditori i-a declarat despre creanţa sa, după aceasta obligaţia cu pluritatea de persoane în partea creditorului se transformă într-o obligaţie obişnuită, în care debitorului i se opune un singur creditor – acel care a declarat despre creanţa sa. Dacă creanţa cuprinde doar o parte din datorie, toţi ceilalţi cocreditori, cît şi acel care a declarat despre creanţa parţială, sînt recunoscuţi creditori solidari în partea respectivă a datoriei.
3. În conformitate cu articolul comentat efectele de pe urma transformării codebitorului în creditor pot surveni în cazul compensării creanţei opuse adresate creditorului de către codebitor. De exemplu, clientul care a încheiat contract cu cîţiva antreprenori pentru construcţia unei clădiri în cazul în care o creanţă faţă de ei, din cauza neexecutării la timp a lucrărilor de construcţie, poate calcula o parte din sumă în contul datoriei, pe care o are faţă de unul din coantreprenori în legătură cu plata pentru lucrările executate de către acesta din urmă.
4. În articolul comentat se are în vedere indivizibilitatea obiectului obligaţiei care pentru cazurile pluralităţii de persoane în obligaţie atît în partea creditorului cît şi a debitorului prevede solidaritatea lor.
5. Compensarea creanţei creditorului de către un debitor produce efecte faţă de ceilalţi debitori, cu condiţia că suma compensată să nu depăşească partea fiecăruia în datoria solidară.
Articolul 658. Compensarea în cazul fidejusiunii
Fidejusorul poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului, dar debitorul nu poate opune creditorului compensarea datoriei acestuia faţă de fidejusor.
1. Această normă pentru prima oară a fost introdusă în legislaţia civilă a Republcii Moldova. Dacă debitorul nu poate opune creditorului compensarea datoriei, fidejusorul poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului.
2. Fidejusorul, care a executat obligaţia prin compensarea a ceea ce creditorul datoreză debitorului, are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit. În cazul cîtorva debitori solidari, fidejusorul poate prezenta spre compensarea a ceea ce creditorul datorează unuia din debitori. (art..1163).
Articolul 659. Inadmisibilitatea compensării
(1) Nu este admisă compensarea creanţelor:
a) cu termenul de prescripţie expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţa al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi compensată;
b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;
c) privind plata pensiei alimentare;
d) privind întreţinerea pe viaţă;
e) dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil;
f) cînd obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată;
-
în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Nu se admite compensarea creanţei exclusă prin contract.
1. Articolul comentat cuprinde doar o enumerare aproximativă a cazurilor în care compensarea este inadmisibilă. Raza lor este extinsă, de către Codul Civil şi alte legi sau de către părţile contractante.
2. Particularitatea excluderii posibilităţii compensării rezidă în faptul că aceste cazuri sînt predestinate de necesitatea de a asigura interesele părţii slabe din contract, cît şi interesele persoanelor terţe. Din această cauză într-un şir de norme imperative din Codul Civil este stipulată interzicerea, care în măsură egală exclude posibilitatea compensării nu doar în urma voinţei uneia din părţi, dar chiar şi conform acordulu între ele.
3. Însăşi art. 659 interzice, în special, compensarea creanţelor privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămatea sănătăţii sau prin cauzarea morţii, creanţelor privind întreţinerea pe viaţă, plata pensiei alimentare. Compensarea este exclusă şi în cazul în care, în urma declaraţiei părţii opuse, faţă de creanţa respectivă trebuie aplicat termenul de prescripţie şi acest termen a expirat. Legea admite aplicarea prescripţiei extinctive la cererea unei părţi în litigiu depusă pînă la încheierea dezbaterilor judiciare în fond (art.271). Se admite compensarea creanţelor în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţa al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi compensată;
4. Nu doar legea, dar şi însăşi părţile au posibilitatea de a exclude compensarea prin contract în orice condiţii stipulate în cadrul lui. Nu sînt supuse compensării creanţele, pe care ar putea să le prezinte debitorul aderentului, în legătură cu faptul că aderentul a încălcat convenţia privind interzicerea cesiunii creanţelor către factor (art.1293).
S e c t i u n e a a 4-a
ALTE TEMEIURI DE STINGERE
A OBLIGATIILOR
Dostları ilə paylaş: |