Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 660. Confuziunea

Obligaţia se stinge încazul în care o singură persoană întruneşte calitatea de creditor şi cea de debitor (confuziunea). În unele cazuri, dacă confuziunea încetează să existe, efectele ei încetează deasemenea.
Confuziunea este un mod de stingere a obligaţiilor care constă în întrunirea asupra aceleaşi persoane atît a calităţii de creditor, cît şi a celei de debitor, cu privire la aceeaşi obligaţie. Dealtfel, confuziunea constituie şi o imposibilitate de executare a obligaţiei, deoarece prin întrunirea în aceiaşi persoană a calităţii de creditor şi de debitor, creditorul nu poate cere executarea obligaţiei, iar debitorul nu poate plăti; creditorul a devenit propriul său debitor.

Confuziunea se aplică tuturor obligaţiilor de natură contractuală sau extracontractuală, existînd fie între persoane fizice, fie între persoane juridice. Între persoane fizice, confuziunea operează cu ocazia succesiunii, cînd creditorul succede debitorului sau invers, ca succesor legal sau legatar universal, care a acceptat succesiunea pur şi simplu. Confuziunea se produce de asemenea, cînd locatarul cumpără de la locator, bunul pe care-l închiriază. Între persoane juridice confuziunea intervine în cazul reorganizării acestora. Astfel, dacă două persoane juridice supuse comasării prin absorbţie sau fuziune, există în raport obligaţional, acesta se stinge ca urmare a faptului că persoana juridică rezultată din comasare a devenit, în cadrul aceluiaşi raport de obligaţie, şi debitoare şi creditoare. Tot astfel, în cazul divizării unei persoane juridice, dacă o parte a patrimoniului acesteia este atribuită unei alte persoane juridice, faţă de care persoana juridică divizată era debitoare sau creditoare, obligaţia se stinge, dacă în acea parte a patrimoniului se află cuprinsă creanţa sau datoria respectivă. Confuziunea poate să se producă pentru totalitatea sau pentru o parte din creanţă, după cum i se transmite succesorului totalitatea sau o parte din drepturile şi obligaţiile autorului său.

Confuziunea poate înceta prin anularea cauzei care a produs-o. Astfel, dacă actul prin care a operat confuziunea a fost desfiinţat retroactiv, prin efectul nulităţii sau al rezoluţiunii, atunci toate efectele confuziunii se desfiinţează, iar vechea obligaţie renaşte cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt. Confuziunea îşi pierde efectul cînd moştenitorul, care a acceptat succesiunea este declarat nedemn (art. 1434); cînd acceptarea succesiunii este anulată pentru viciu de consimţămînt sau cînd persoana care a fost declarată moartă va apărea sau se va descoperi locul de aflare a acesteia (art.53).

Art.661. Efectul confuziunii asupra fidejusiunii

Confuziunea care operează prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţilor de creditor şi debitor profită fidejusorului. Prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţii de fidejusor şi de creditor sau de fidejusor şi de debitor, obligaţia principală nu se stinge.
1. Confuziunea stinge obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile sale, deoarece nu mai există datorie la care să se alipească. Confuziunea liberează de asemenea şi pe fidejusor, căci dacă creditorul ar putea să ceară plata de la fidejusor, acesta ar fi în drept să se întoarcă împotriva lui cu acţiunea în regres.

2. Confuziunea operată prin concursul calităţilor de creditor sau debitor şi de fidejusor nu stinge, decît obligaţia accesorie a fidejusorului nu şi obligaţia principală a debitorului, care continuă să existe. Astfel, în cazul cînd debitorul moşteneşte pe fidejusor sau invers, fidejusiunea se stinge prin confuziune numai în raporturile dintre debitor şi fidejusor însă nu şi faţă de creditor care poate invoca fidejusiunea, dacă are interes.

În cazul cînd sînt mai mulţi fidejusori şi creditorul moşteneşte pe unul dintre ei, ceilalţi fidejusori nu sunt liberaţi, însă ei au beneficiul de diviziune, aşa încît creditorul nu-i poate urmări decît pentru partea lor, după ce s-a scăzut partea fidejusorului căruia i-a succedat.

În cazul cînd un fidejusor s-a obligat faţă de doi creditori solidari şi dacă succede unuia dintre ei, el rămîne obligat faţă de celălalt creditor.

Articolul 662. Remiterea de datorie

(1) Obligaţia se stinge dacă creditorul, în baza unei înţelegeri cu debitorul, îl eliberează pe acesta de executarea obligaţiei (remiterea de datorie). Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost stipulat expres că este parţială.

(2) Obligaţia se stinge, de asemenea, printr-un contract în care creditorul recunoaşte că obligaţia nu există.

(3) Remiterea de datorie faţă de debitorul principal are efecte şi faţă de garanţi.

(4) Renunţarea de către creditor la un mijloc de garanţie nu permite a se prezuma că a renunţat la creanţa garantată.

(5) Remiterea de datorie faţă de un garant are efecte şi faţă de ceilalţi garanţi.

(6) Este interzisă remiterea de datorie dacă remiterea încalcă drepturile de creanţă ale terţilor faţă de creditor.

1. Orice persoană poate dispune de drepturile sale, inclusiv poate renunţa la ele. Renunţarea gratuită a creditorului de a valorifica contra debitorului drepturile izvorînd dintr-o creanţă se numeşte remitere de datorie. Remiterea de datorie nu este un act unilateral, ci un contract, consimţămîntul debitorului fiind deopotrivă necesar. O renunţare unilaterală a creditorului la dreptul său de creanţă este inopozabilă debitorului. Creditorul singur ar putea cel mult să nu-l urmărească pe debitor, dar nu ar putea să să-l împiedice pe acesta de a se libera prin plată. Debitorul are oricînd facultatea de a executa prestaţia ce o datorează împotriva voinţei creditorului, recurgînd la consemnaţiune sau la alte moduri de stingere sau desfiinţare retroactivă a obligaţiunii.

Remiterea de datorie este un act cu titlu gratuit. Dacă creditorul ar pretinde o contraprestaţie, atunci operaţiunea s-ar analiza, după împrejurări ca o plată, dare în plată, compensaţie, novaţie prin schimbare de obiect ori ca o tranzacţie.

Fiind un act cu titlu gratuit, remiterea de datorie este supusă regulilor acestei categorii de acte. În privinţa condiţiilor de formă, remiterea se poate săvîrşi în orice formă, ea putînd să rezulte din fapte ale creditorului care să dovedească hotărîrea acestuia de a-l elibera pe debitor şi din împrejurări care să dovedească acceptarea liberaţiunii de către debitor.

2. Remiterea de datorie se poate face prin mai multe mijloace, cum ar fi remiterea voluntară a titlului original constatator al creanţei sau eliberarea unei chitanţe, deşi nu a primit plata. Deasemeni, remiterea poate să rezulte dintr-un contract sau dintr-o clauză contractuală, prin care creditorul declară că a făcut remitere de datorie sau că datoria este achitată, sau că obligaţia nu există.

3. Remiterea de datorie are ca efect principal stingerea obligaţiei şi liberarea debitorului. Odată cu stingerea obligaţiei principale se sting şi garanţiile acesteia. Astfel, remiterea voluntară acordată debitorului liberează şi pe fidejusor. Liberarea fidejusorului este o consecinţă necesară şi inevitabilă a remiterii datoriei debitorului principal.

4. Remiterea făcută fidejusorului nu liberează pe debitorul principal, deoarece obligaţia principală poate exista independent de obligaţia accesorie. Remiterea făcută fidejusorului trebuie să fie cu titlu gratuit, căci dacă ar fi cu titlu oneros, atunci ar avea un efect absolut, ca şi plata însăşi. În cazul în care creanţa este garantată prin mai multe mijloace de garantare, creditorul poate renunţa la oricare din ele, fără ca prin aceasta să influenţeze în vre-un fel celelalte garanţii sau însăşi creanţa garantată. Astfel, remiterea unei ipoteci nu este deajuns pentru a se presupune remiterea datoriei garantată prin ipoteca remisă.

5. Prevederile art. 662 al. 5 îşi găsesc aplicare în cazul în care remiterea de datorie a fost făcută unuia dintre fidejusori în urma plăţii sau în cazul în care a fost făcută unuia dintre fidejusorii solidari. În ambele cazuri remiterea va produce efecte liberatoare şi faţă de ceilalţi fidejusori.