Articolul 707. Imposibilitatea executării pentru care părţile nu poartă răspundere
(1) Dacă o prestaţie din contractul sinalagmatic devine imposibilă din motive independente de părţi, cea care trebuie să execute prestaţia devenită imposibilă pierde dreptul de a cere executarea obligaţiei corelative. În cazul în care imposibilitatea este parţială, obligaţia corelativă se reduce corespunzător.
(2) În cazul în care cealaltă parte cere transmiterea compensaţiei primite pentru obiectul contractului sau cesiunea dreptului la compensaţie, ea nu este eliberată de executarea obligaţiei sale, care se reduce în măsura în care compensaţia sau dreptul la compensaţie sînt mai mici decît prestaţia datorată.
(3) Dacă este executată obligaţia corelativă, care nu este obligatorie, în conformitate cu prevederile alin.(1) şi (2), restituirea a ceea ce este prestat se poate cere în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea fără justă cauză.
Această norma stabileşte dreptul unei părţi a contractului sinalagmatic de a refuza executarea obligaţiei în cazul în care executarea obligaţiei corelative a devenit imposibilă şi nici una dintre părţi nu este în culpă pentru survenirea imposibilităţii. Pentru aplicarea acestei norme este necesar de stabilit momentul în care a surventi imposibilitatea. În cazul în care imposibilitatea a existat la momentul încheierii contractului contractul va fi nul (vezi comentariul la art. 670). Dacă imposibilitatea va surveni după momentul încheierii contractului dar în perioada în care creditorul prestaţiei devenite imposibile era în întîrziere acesta nu are dreptul să refuze executarea prestaţiei sale (vezi comentariul la art. 597). Nu apare dreptul de a refuza executarea prestaţiei nici în cazul în care partea care trebuie să execute prestaţia devenită imposibilă se afla în întîrziere la momentul în care a survenit imposibilitatea deoarece din acel moment cealaltă parte putea cere executarea obligaţiei. În ultimul caz creditorul prestaţie imposibileva avea dreptul fie de a presta şi de a cere reparare prejudiciului fie de a se folosi de dreptul de rezoluţiune şi de a cere repararea prejudiciului.
O prestaţie se consideră imposibilă în cazul în care aceasta nu poate fi executată nici de partea care trebuie s-o execute nici de o altă persoană (vezi comentariul la art. 670). Nu există imposibilitate în cazul în care obiectul prestaţie este un bun determinat generic (vezi comentariul la art. 590).
Dacă imposibilitatea este parţială se poate refuza executarea obligaţiei corelative doar în partea în care prestaţia este imposibilă. Această regulă nu se aplică în cazul în care măcar una dintre părţi are dreptul să refuze acceptarea executării parţială a obligaţiei şi această parte nu renunţat la acest drept sau în cazul în care conform naturii obligaţiei prestaţia parţială nu este posibilă. În aceste cazuri se va considera că imposibilitatea este totală.
În cazul în care partea care trebuia să execute prestaţia imposibilă a primit o compensaţie sau are dreptul de a primi o compensaţie pentru obiectul prestaţie imposibile (spre exemplu bunul care a pierit este asigurat şi asigurătorul datorează despăgubiri de asigurare sau terţul vinovat în pieirea bunului este obligat să repare prejudiciul), cealaltă parte are dreptul de a cere să-i fie transmis tot ce a primit cealaltă parte sau să-i fie cesionat dreptul asupra compensaţie. Dacă partea se va folosi de acest drept ea pierde dreptul de a refuza executarea propriei obligaţii. Această parte însă poate micşora prestaţia sa în măsura în care compensaţia sau dreptul la compensaţie sînt mai mici decît prestaţia datorată de partea care se află în imposibilitate. Trebuie totuşi de considerat că acest drept este exclus în măsura în care partea aflată în imposibilitate va înlătura diferenţa dintre prestaţia imposibilă şi compensaţia sau dreptul la compensaţie cedată cesionată.
Alin. (2) nu prevede dreptul părţii aflate în imposibilitate de a obliga cealaltă parte să primească în locul prestaţiei imposibile compensaţia sau dreptul la compensaţie pentru obiectul prestaţiei.
În cazul în care s-a executat o obligaţia executarea căreia putea fi refuzată de către debitor în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) se poate cere doar restituirea în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea fără justă cauza(vezi comentariul la art. 1389) a ceea ce s-a prestat. Restituirea a ceia ce este prestat se poate de cerut atît în cazul în care prestaţia a fost efectuată pînă la momentul în care prestaţia corelativă a devenit imposibilă cît şi în cazul în care prestaţia a fost efectuată ulterior acestui moment. În acest caz deci nu se va putea cere repararea prejudiciului cauzat prin faptul că cealaltă parte nu execută prestaţia corelativă.
Dacă partea a cărei prestaţia este imposibilă se află în culpă pentru faptul că cealaltă parte a executat obligaţia care nu era obligatorie în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) (spre exemplu nu a notificat în termen util cealaltă parte despre imposibilitatea prestaţiei sale deşi a avut această posibilitate) partea care a prestat este în drept să ceară repararea prejudiciului cauzat prin aceasta, în partea în care prejudiciul nu a fost acoperit prin ceea la ce are dreptul în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea fără just cauză.
II.Articolul 708. Imposibilitatea executării din vina creditorului
În cazul în care executarea prestaţiei uneia din părţile contractului sinalagmatic devine imposibilă din vina celeilalte părţi, ultima este obligată să execute prestaţia sa. Din contra-prestaţie se deduce tot de ce partea eliberată pentru cauză de imposibilitate beneficiază din faptul eliberării sau ce omite cu rea-credinţă să beneficieze.
Prin această normă au fost stabilite două reguli: (a) partea care este în culpă pentru faptul că prestaţia corelativă a celeilalte părţi a devenit imposibilă este obligată să execute prestaţia sa. Deşi acest articol nu stipulează dreptul acestei părţi de a presta trebuie de considerat că partea are acest drept. Adică partea a cărei prestaţie este imposibilă nu va putea declara rezoluţiunea contractului în măsura în care partea vinovată pentru imposibilitate execută sau, în cazul în care obligaţia nu este scadentă, declară că este gata să execute obligaţia sa. Dreptul de a presta este totuşi exclus în cazul în care partea a cărei prestaţie este imposibilă are dreptul de a cere rezoluţiunea (spre exemplu partea vinovată pentru imposibilitatea prestaţiei este în întîrziere cu executarea propriei prestaţii); (b) parte vinovată pentru imposibilitate poate micşora prestaţia sa în măsura în care cealaltă parte a beneficiat în rezultatul eliberării de executarea prestaţiei sau a omis cu rea credinţă să beneficieze. Acest drept poate fi exercitat în măsura în care cealaltă parte nu are dreptul de a refuza acceptarea unei părţi din prestaţii sau obiectul prestaţiei este indivizibil (spre exemplu obligaţia de a preda un imobil). Trebuie de considerat că în cazul în care nu poate diminua prestaţia deşi are acest drept, partea care execută prestaţia are faţă de partea a cărei prestaţie este imposibilă un drept de creanţa în măsura în care era îndreptăţit să diminueze prestaţia.
Se consideră că partea a beneficiat din eliberarea de prestaţia sa în măsura în care a evitat anumite cheltuieli sau a dobîndit anumite bunuri. Spre exemplu suma economisită de vînzătorul bunului care a pierit prin faptul că a fost eliberat de cheltuielile legate de executarea obligaţiei de a transporta bunul în locul indicat de cumpărător sau sumele primite sub formă de despăgubiri de asigurare.
Se consideră că partea a omis cu rea credinţă să beneficieze de ceea ce o persoană de bună credinţă ar fi dobîndit sau ar fi economisit dînd dovadă de diligenţa necesară în propriile afaceri. Spre exemplu partea a cărui bun a pierit a omis să notifice în termen util asigurătorul despre survenirea cazului asigurat şi a pierdut dreptul de a cere plata despăgubirilor de asigurare. Sau, în cazul în care obiectul prestaţiei erau bunuri perisabile, ceea ce persoana ar fi putut obţine dacă ar fi întreprins măsurile necesare pentru a asigura păstrarea bunurilor sau realizarea acestora.
Articolul 709. Neexecutarea obligaţiilor rezultate dintr-un contract sinalagmatic
Dacă una din părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgînd dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul dacă debitorul trebuia să-şi dea seama, în baza termenului de graţie, de iminenţa rezoluţiunii. În cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul este necorespunzător de scurt, se consideră ca stabilit un termen rezonabil.
Dacă în raport cu felul neexecutării obligaţiei nu se poate stabili un termen, se face o somaţie.
Dacă neexecutarea obligaţiei se limitează la o parte din prestaţie, creditorul poate rezolvi contractul integral doar în cazul în care nu are nici un interes în executarea parţială a prestaţiei.
Creditorul este îndreptăţit să rezoluţioneze contractul chiar şi înainte de scadenţă dacă este evident că premisele dreptului de rezoluţiune se vor realiza.
Art. 709 introduce o regulă nouă pentru legislaţia Republicii Moldova. În conformitate cu această dispoziţiei creditorul va putea să exercite drepturile stipulate pentru cazul cînd debitorul nu execută sau execută în mod necorespunzător obligaţia scadentă dintr-un contract sinalagmatic numai în cazul în care î-l va pune în întîrziere pe debitor, cu excepţia cazurilor în care debitorul va fi în întîrziere de drept (vezi comentariul la art. 710).
Debitorul se consideră în întîrziere în cazul în care creditorul l-a informat despre neexecutare sau executarea necorespunzătoare şi î-a fixat un termen în care să execute obligaţia sau să remedieze executarea necorespunzătoare şi termenul a expirat fără ca executarea să aibă loc sau prestaţia necorespunzătoare nu a fost remediată. Forma în care debitorul va fi pus în întîrziere nu este relevantă, adică punerea în întîrziere se poate face şi verbal. Creditorului î-i revine sarcina de a demonstra faptul că debitorul a fost pus în întîrziere.
În cazul în care debitorul a fost informat de către creditor despre neexecutare sau despre executarea necorespunzătoare dar nu a fost stabilit nici un termen pentru remediere debitorul va fi considerat în întîrziere la expirarea unui termen în care, reieşind din circumstanţele cazului şi din practicile stabilite între părţi debitorul ar fi trebuit să execute obligaţia sau s-o execute în mod corespunzător.
Pentru perioada suplimentară în care debitorul trebuie să execute prestaţia creditorul are doar dreptul de a refuza executarea propriei prestaţii sau de a cere repararea prejudiciului suferit dar nu poate beneficia de alte mijloace de protecţie (spre exemplu nu are dreptul să ceară plata penalităţilor de întîrziere). Dacă în interiorul acestei perioade debitorul va declara că nu va executa obligaţia sau dacă perioada stabilită expres sau implicit va expira fără ca debitorul să execute obligaţia creditorul este în drept să folosească toate mijloacele de protecţie stabilite de lege sau contract.
Din momentul în care debitorul este în întîrziere creditorul are dreptul să declare rezoluţiunea contractului. Acesta drept poate fi exercitat cu condiţia că debitorul la momentul în care a fost pus în întîrziere putea să-şi dea seama că creditorul va exercita acest drept. În cazul în care la punerea în întîrziere a rezultat că creditorul renunţă la exercitarea dreptului de rezoluţiune el va putea totuşi să-şi exercite alte drepturi (spre exemplu dreptul de a cere executarea în natură, de a cere repararea prejudiciului etc.). În notificarea despre stabilirea unui termen suplimentar creditorul poate stipula că în cazul în care va expira termenul stabilite şi debitorul nu-şi va executa obligaţia contractul se va considera rezolvit automat.
În scopul protecţiei drepturilor debitorului în alineatul (1) este stipulat că în cazul în care creditorul va stabile debitorului un termen prea scurt se va considera că a fost stabilit un termen corespunzător. Debitorul în acest caz va fi în întîrziere nu la data expirării termenului fixat de către creditor ci la data la care va expira termenul minimal care ar fi trebuit să fie stabilite de către creditor. Care este termenul rezonabil pe care a trebuit sau ar fi putut să-l stabilească creditorul se va determina în fiecare caz concret reieşind din circumstanţele cazului şi din practica stabilită între părţi.
În cazul în care datorită naturii obligaţiei nu este posibilă stabilirea unui termen creditorul este obligat doar să-l preîntîmpine pe debitor despre faptul că nu a executat sau a executat nerocrespunzător obligaţia. Spre exemplu în cazul încălcării unei obligaţii de nu face (locatarul transmite foloseşte bunul în scopuri care au fost interzise prin contract). Nici în acest caz forma somării nu este relevantă. În acest caz debitorul va fi considerat în întîrziere de la data somării.
Dacă debitorul a executat doar o parte din prestaţie creditorul are dreptul să ceară rezoluţiunea contractului numai referitor la partea din prestaţie care nu a fost executată. Această regulă se aplică cu condiţia că creditorul nu a refuzat să primească executarea unei părţi din prestaţii sau creditorul era obligat să accepte prestaţia parţială. Chiar şi în cazul în care o parte din prestaţia a fost executată în mod corespunzător creditorul are dreptul să ceară rezoluţiunea întregului contract numai în cazul în care nu are un interes în executarea parţială a contractului. Lipsa interesului poate fi stipulată expres în contract sau poate rezulta din circumstanţele cazului. Spre exemplu dacă antreprenorul a executat o parte din lucrările de construcţie dar această parte urmează să fie demolată datorită faptului că a fost executată cu abateri de la proiect.
Dreptul de rezoluţiune poate fi exercitat chiar şi înainte ca obligaţia să fie scadentă cu condiţia că este evident că premisele de rezoluţiune se vor realiza. Sarcina de a demonstra că premisele de rezoluţiune se vor realiza revine creditorului. Pentru exercitarea dreptului de rezoluţiune înainte de scadenţă se aplică mutatis mutandis regulile stabilite în art. 706. Creditorul va fi ţinut să notifice debitorul care va fi în drept fie să execute anticipat obligaţia fie să prezinte garanţii că executarea va fi corespunzătoare.
Articolul 710. Neobligativitatea stabilirii unui termen de graţie (1) Prin derogare de la art.709, nu este necesară stabilirea unui termen de graţie sau somare dacă:
a) debitorul a respins în mod cert şi definitiv executarea;
b) încălcarea obligaţiei constă în faptul că prestaţia nu a avut loc într-un anumit termen stabilit prin contract şi creditorul a legat prin contract interesul său pentru prestaţie de executarea ei în termen;
c) datorită unor împrejurări speciale, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi, rezilierea imediată este justificată;
d) termenul prevăzut la art.617 alin.(4) a expirat fără ca obligaţia să fie executată.
(2) Dacă nu este necesară somarea sau dacă este evidentă inutilitatea prelungirii termenului de executare, creditorul poate rezolvi contractul imediat.
În acest articol sînt prevăzute situaţii în care debitorul este considerat în întîrziere de drept şi nu mai este necesară stabilirea unui termen sau somarea acestui. Trebuie de menţionat că dacă în situaţiile menţionate în acest articol creditorul va acorda totuşi debitorului o un termen de graţie sau î-i va trimite o somaţia acesta va fi obligat să-şi exercite în continuare drepturile doar în condiţiile prevăzute de art. 710.
Nu va fi necesară stabilirea unui termen de graţia sau somarea debitorului în cazul în care:
debitorul a respins în mod cert şi definitiv executarea. Se consideră că debitorul a respins în mod cert executarea în cazul în care acesta a declara în mod expres că nu va executa obligaţia sau din comportamentul debitorului poate fi dedus cu certitudine că nu va executa obligaţia (spre exemplu a transmis bunul altei persoane). Se consideră că executarea este respinsă de către debitor definitiv în cazul în care din declaraţiile sau comportamentul acestuia nu rezultă că el intenţionează să execute obligaţia la un termen ulterior sau la împlinirea unor condiţii (spre exemplu va transmite bunul dacă creditorul va accepta să plătească cheltuielile suplimentare legate de producerea sau transportarea bunului). Nu este necesară stabilirea termenului sau somarea dacă aceste două condiţii se întrunesc cumulativ;
încălcarea obligaţiei constă în faptul că prestaţia nu a avut loc într-un anumit termen stabilit prin contract şi creditorul a legat prin contract interesul său pentru prestaţie de executarea ei în termen. Se consideră că creditorul a legat prin contract interesul său pentru prestaţie de executarea ei în termen în cazul în care a fost stipulat expres sau implicit că după expirarea termenului stabilite în contract prestaţia nu va mai prezenta interes pentru creditor. Spre exemplu nu vor mai prezenta interes pentur creditorii după revelion brazii care urmau să fie pusă în vînzare în ajunul revelionului.
datorită unor împrejurări speciale rezilierea imediată este justificată ţinînd cont de interesele ambelor părţi.
au expirat 30 de zile de la scadenţa unei obligaţii pecuniare şi de la intrarea unei note de plată sau a unei invitaţii de plată similară şi obligaţia nu a fost executată. Deci în cazul în care obligaţia pecuniară este scadentă şi creditorul trimite o notă de plată debitorului sau o altă invitaţie de plată similară debitorul are un termen de graţia de 30 de zile. În interiorul acestor 30 de zile poate doar să refuze executarea obligaţiei corelative şi poate cere reparearea prejudiciului însă nu poate declara rezoluţiunea contractului sau nu poate beneficia de alte mijloace de protecţia. Dar odată ce acest termen de 30 de zile a expirat debitorul se va considera în întîrziere de drept.
Dacă în conformitate cu prevederile alineatului (1) sau cu alte dispoziţii nu este necesară somarea sau prelungirea termenului creditorul este îndreptăţit să declare rezoluţiunea contractului în conformitate cu prevederile legale (vezi comentariul la art. 737).
b) nu este executată o obligaţie în sensul art.512, iar creditorului i se poate pune în seamă, în condiţiile încălcării, menţinerea contractului;
c) creditorul răspunde în totalitate sau în mod apreciabil pentru neexecutarea obligaţiei, ori neexecutarea obligaţiei pentru care nu trebuie să răspundă debitorul a intervenit într-un moment în care creditorul este în întîrziere de primire;
d) pretenţiei i se opune o excepţie pe care debitorul a ridicat-o deja sau o va ridica după rezoluţiune.
Art. 711 prevede situaţii în care creditorul nu poate declara rezoluţiunea contractului chiar dacă debitorul a fost pus în întîrziere sau este în întîrziere de drept şi se întrunesc şi alte condiţii necesare pentru rezoluţiune.
În cazul în care încălcarea obligaţiei este neînsemnată nu este rezonabil luînd în consideraţie interesele creditorului şi alte debitorului creditorului i se poate cere menţinerea contractului. Dacă este sau nu neexecutarea neînsemnată se determină în fiecare caz aparte cu luarea în consideraţie a tuturor intereselor atît a creditorului cît şi a debitorului.
Nu se poate rezolvi contractul în condiţiile în care creditorului i se poate cere să menţină contractul avînd în vedere condiţiile încălcării. Spre exemplu
Creditorul nu are dreptul la rezoluţiunea contractului în cazul în care el este în totalitatea sau în cea mai mare parte vinovat pentru neexecutarea obligaţiei. Spre exemplu în cazul în care creditorul nu a transmis în termen util informaţia necesară pentru producerea bunului nu va putea declara rezolvit contractul pentru motivul că a debitorul nu a transmis la timp bunul. El nu pierde însă dreptul la rezoluţiune în cazul în care există alte temeiuri (spre bunul are vicii).
Este exclus dreptul de rezoluţiune şi în cazul în care circumstanţele care l-au împiedicat pe debitor să execute au intervenit în momentul în care creditorul era în întîrzire cu primire executării cu condiţia că debitorul nu este vinovat în survenirea acestor circumstanţe. Spre exemplu bunul s-a deteriorat în perioada în care creditorul era în întîrzire şi aceasta deteriorare nu poate fi imputată debitorului.
Este exclusă rezoluţiunea şi în cazul în care pretenţiei creditorului î-i poate fi opusă o excepţie pe care debitorul o invocase la momentul emiterii declaraţiei de rezoluţiune sau o va ridica după aceasta. Spre exemplu nu se poate rezolvi un contract pe motivul că nu s-a achitat preţul bunului în condiţiile în care a expirat termenul de prescripţie a acţiunii privind încasarea preţului.
Ordinea aplicării dispoziţiilor privind CCS
I. Elemente constitutive ale CCS (712 I)
clauze
„formulate anticipat”
„pentru o multitudine de contracte” / 720 IV lit. b
„prezentate” la încheierea contractului / 720 IV lit. a
