Articolul 688. Acceptarea ofertei fără termen (1) Oferta făcută unei persoane prezente poate fi acceptată doar pe loc. Această regulă se aplică şi în cazul în care oferta este făcută de la om la om (instantaneu) prin mijloace de telecomunicaţie.
(2) Oferta făcută unei persoane absente poate fi acceptată doar pînă în momentul în care ofertantul se poate aştepta, în condiţii normale, avînd în vedere mijloacele de comunicare folosite de ofertant, la parvenirea răspunsului.
Oferta făcută unei persoane cu care ofertantul comunică nemijlocit în momentul în care face oferta trebuie acceptată imediat, în caz contrar oferta devine caducă. Se echivalează cu oferta făcută unei persoane prezente oferta făcută unei persoane cu care ofertantul comunică nemijlocit în momentul în care face oferta prin intermediul mijloacelor de comunicare (prin telefon, videotelefon, etc.) şi deci şi această ofertă poate fi acceptată doar pe loc.
Deşi în textul articolului nu există nici o excepţie, această dispoziţie trebui interpretată prin prisma articolului 689. În consecinţa va rezulta că trebuie acceptată pe loc doar acea ofertă făcută verbal sau prin mijloace de comunicare în care nu este stabilit fie expres fie implicit un termen pentru acceptare.
În cazul în care ofertantul nu comunică nemijlocit cu destinatarul ofertei, fie nemijlocit fie prin intermediul mijloacelor de comunicare şi în ofertă nu a fost stipulat termenul în care acceptul trebuie să parvină ofertantului sau acest termen nu rezultă din ofertă, din lege, uzanţe sau practicile stabilite între părţi şi nici din circumstanţele în care a fost făcută oferta, se va considera că ofertantul este obligat să menţină oferta un termen care este necesar pentru ca acceptul să parvină ofertantului Durata termenului se determină în dependenţă de circumstanţele cazului, inclusiv în dependenţă de mijloacele de comunicare folosite de către ofertant. În cazul în care acceptul se va exprima prin tăcere sau prin inacţiuni, fără a fi necesară notificarea ofertantului, termenul pînă cînd trebuie să dureze tăcerea sau inacţiunile pentru a fi considerate accept se va determina în conformitate cu aceleaşi reguli.
Dispoziţiile alineatului doi nu trebuie interpretată în sensul că destinatarul ofertei trebui să expedieze acceptul prin aceleaşi mijloace de comunicare pe care le-a folosit ofertantul. Destinatarul ofertei este liber în alegerea mijloacelor de comunicare cu excepţia cazului în care ofertantul va cere ca acceptul să fie expediat prin anumite mijloace de comunicare. Există opinii că chiar şi în cazul în care ofertantul va condiţiona valabilitatea acceptului de folosirea unui anumit mijloc de comunicare oferta ar putea fi acceptată şi prin intermediul altor mijloace de comunicare dacă cererea ofertantului este abuzivă. Însă dacă termenul în care acceptul trebuie să parvină ofertantului se determină în dependenţă de mijlocul de comunicare, termenul se va determina în toate cazurile luînd în consideraţie mijlocul de comunicare folosit de ofertant.
Articolul 689. Acceptarea ofertei cu termen Dacă ofertantul a stabilit un termen pentru acceptarea ofertei, acceptarea poate fi făcută doar în termen.
În cazul în care în ofertă este stabilit termenul pentru acceptarea ofertei destinatarul ofertei este obligat să expedieze acceptul astfel încît acesta să parvină ofertantului în interiorul termenului stipulat în ofertă. Deci importanţă juridică are nu data expedierii acceptului ci data cînt acesta va parveni ofertantului. În cazul în care acceptul parvine după expirarea termenului stabilit expres sau implicit, acesta va constitui o nouă ofertă (vezi comentariul la art. 691). Totuşi în condiţiile prevăzute de art. 692 un răspuns al destinatarului ofertei care parvine ofertantului după expirarea termenului poate deveni accept.
Ofertantul poate stabili un termen pentru acceptarea ofertei nu numai în mod expres ci şi implicit. Trebuie de considerat că un termen a fost stipulat în mod implicit şi în cazul în care reieşind din circumstanţele cazului oferta chiar şi făcută unei persoane prezente nu putea fi acceptată imediat. Spre exemplu sînt necesare investigaţii îndelungate pentru analizarea ofertei sau oferta conţine multe condiţii. În acest caz se va prezuma că ofertantul a acordat un termen pentru acceptarea ofertei chiar şi în cazul în care în ofertă nu se conţine un termen.
Articolul 690. Începutul curgerii termenului pentru acceptarea ofertei Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit de ofertant printr-o telegramă sau scrisoare începe să curgă de la data la care telegrama a fost înmînată spre expediere sau de la data menţionată în scrisoare sau, dacă o astfel de dată lipseşte, de la data de pe plic. Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit prin mijloace de comunicare instantanee începe să curgă de la data la care oferta parvine destinatarului.
Dispoziţiile acestuia articol se aplică în cazul în care nu este stabilită data la care acceptul trebuie să parvină ofertantului ci a fost stabilită în mod expres sau implicit o perioadă de timp în interiorul căreia acceptul trebuie să parvină ofertantului. A doua condiţie pentru aplicarea acestor dispoziţie este lipsa unui acord între părţi sau indicaţia ofertantului cu privire la un alt mod de calculare a termenului în care acceptul trebui să parvină ofertantului.
În cazul în care în scrisoare este menţionată data întocmirii scrisorii şi această data diferă de data indicată pe plic data la care acceptul trebuie să ajungă la ofertant se va determina în dependenţă de data menţionată pe scrisoare şi nu în dependenţă de data indicată pe plic. Această soluţie se explică prin faptul că atît destinatarul ofertei cît şi ofertantul dispun de textul scrisorii pe cînd plicul ar putea să se afle doar la destinatarul ofertei şi aceasta cu condiţia că ultimul l-a păstrat, fapt care nu este prea des întîlnit. Deşi în acest articol nu se prevede nici o excepţie considerăm totuşi că chiar şi în cazul în care în scrisoare este indicată data întocmirii acesteia termenul pentru acceptarea ofertei va trebui calculat în dependenţă de data indicată pe plic în cazul în care calcularea termenului în dependenţă de data din scrisoare ar fi nerezonabilă şi neechitabilă. Astfel în cazul în care termenul calculat în dependenţă de data indicată în scrisoare ar fi expirat la momentul expedierii scrisorii este evident că termenul nu poate fi calculat de la data indicată în scrisoare. Şi în cazul în care scrisoare este expediată cu o întîrziere nejustificat de mare de la data întocmirii nu este rezonabil de a calcula termenul de la data indicată în scrisoare dacă termenul obţinut este cu mult mai mic decît termenul pe care l-ar fi avut la dispoziţie destinatarul ofertei în cazul în care scrisoare ar fi fost expediată într-un termen rezonabil de la data întocmirii. De asemenea nu este rezonabil de a calcula termenul de la data indicată în scrisoare în cazul în care această dată este ulterioară datei indicate pe plic şi nu este evidentă intenţia ofertantului de a acorda un termen mai mare pentru acceptarea ofertei prin indicarea acestei date.
În cazul în care ofertantul comunică nemijlocit cu destinatarul ofertei oferta parvine destinatarului anume în acel moment şi este justificată regula instituită în acest articol de a calcula data la care acceptul trebuie să parvină ofertantului de la data la care a parvenit oferta. Deci în cazul în care oferta este comunicată nemijlocit termenul începe să curgă mai tîrziu decît în cazul în care oferta este transmisă prin poştă sau alte mijloace de comunicare care nu asigură comunicarea instantanee între ofertant şi destinatarul ofertei. În al doilea caz termenul începe să curgă înainte de data la care destinatarul ofertei a luat cunoştinţă de ofertă. De acest fapt trebuie să se ţină cont în cazul în care termenul de valabilitate a ofertei se va determina în dependenţă de circumstanţele cazului. Astfel în cazul în care nu este stabilită expres perioada de timp în care acceptul trebuie să parvină ofertantului la determinarea acestei perioade se va ţine cont de faptul că în cazul în care oferta este expediată prin poştă parvine destinatarului ofertei mai tîrziu decît oferta comunicată nemijlocit (vezi comentariul la art. 688). În acest caz va trebuie să i se acorde destinatarului ofertei un termen mai lung pentru acceptarea ofertei.
Prin dispoziţiile acestui articol se stabileşte doar momentul de la care începe calcularea termenului. Pentru a determina data la care acceptul trebuie să parvină ofertantului termenul se calculează în conformitate cu regulile stabilite în articolele 259 – 266. Regula de bază constă în faptul că zilele de odihnă nu se exclud la calcularea termenului. Dacă însă acceptul nu poate fi înmînat ofertantului datorită faptului că la domiciliul sau sediul ofertantului în ultima zi a termenului este o zi de odihnă termenul se va prelungi pînă la următoarea zi lucrătore (vezi comentariul la art. 265).
Articolul 691. Acceptarea tardivă sau cu modificări (1) Acceptarea tardivă a ofertei este considerată o nouă ofertă.
(2) Acceptarea făcută cu modificarea condiţiilor ofertei este considerată o nouă ofertă şi o respingere a ofertei originale.
(3) Răspunsul prin care se acceptă oferta şi care prezintă condiţii adiţionale sau condiţii diferite ce nu afectează material condiţiile ofertei constituie o acceptare dacă ofertantul nu le respinge fără întîrziere nejustificată. Dacă ofertantul nu obiectează, contractul se încheie în condiţiile ofertei, cu modificările care se conţin în acceptare.
Cu excepţia cazului în care oferta trebuie să fie acceptată de loc (vezi comentariul la art. 688) destinatarul ofertei o poate accepta în termenul stabilit în oferta sau, în lipsa acestuia, în termenul care rezultă din lege, uzanţe, practicile stabilite între părţi sau din circumstanţele cazului. În cazul în care aceste termen va fi omis şi răspunsul nu a parvenit ofertantului oferta devine caducă (vezi comentariul la art. 686) indiferent de faptul dacă a fost răspunsul destinatarului ofertei a fost expediat în termen util sau nu şi indiferente de faptul dacă întîrzierea răspunsului îi este imputabilă destinatarului ofertei sau nu. Două excepţii de la această regulă sînt stabilite în art. 692.
Răspunsul destinatarului ofertei care a fost destinat să constituie accept, dar care a ajuns cu întîrziere la ofertant, dacă nu se întrunesc condiţiile articolului 692 va fi considerat o respingere a ofertei şi, în conformitate cu prevederile alineatului întîi, o nouă ofertă. Dispoziţia alineatului întîi are caracter dispozitiv fapt ce permite părţilor să prevadă altceva. Şi deci răspunsul destinatarului ofertei care parvine cu întîrziere ofertantului va fi considerat o nouă ofertă numai în cazul în care destinatarul ofertei nu a stipulat altceva în răspunsul său sau altceva nu rezultă din acordurile sau practicile stabilite între părţi.
În alin. (2) se stabileşte regula generală cu privire la conţinutul acceptului. Pentru a produce efecte juridice răspunsul la ofertă trebuie să fie o reproducţie fidelă a ofertei şi să nu includă completări sau modificări a condiţiilor ofertei sau să nu pună încheierea contractului în dependenţă de anumite condiţii. În caz contrar răspunsul destinatarului ofertei este considerat o respingere a ofertei şi în acelaşi timp o nouă ofertă , cu excepţiile prevăzute de lege (vezi comentariul la art. 692 şi 693). Este important de menţionat că va fi considerat o respingere a ofertei şi o nouă ofertă numai acel răspuns care a avut scopul de a servi accept. În cazul în care răspunsul doar solicită anumite informaţii sau se formulează posibilitatea de a introduce modificări în condiţiile ofertei acest răspuns nu poate fi considerat drept respingere a ofertei şi o nouă ofertă. Acest răspuns doar are scopul de a determina dacă ofertantul este pregătit să negocieze sau să accepte modificarea condiţiilor ofertei şi nu afectează posibilitatea acceptării ulterioare a ofertei. Importanţa acestei distincţii constă în faptul că în cazul în care oferta a fost respinsă aceasta devine caducă (vezi comentariul la art. 686) şi nu mai poate fi acceptată de către destinatarul ofertei chiar dacă acesta este de acord ulterior cu toate condiţiile ofertei şi nu a expirat termenul pentru acceptarea ofertei.
Trebuie de menţionat că deşi în alineatele (1) şi (2) sînt folosite sintagmele „acceptarea tardivă” şi „acceptarea făcută cu modificarea condiţiilor ofertei” atît răspunsul venit cu întîrziere cît şi răspunsul în care se conţin modificări şi completări ale condiţiilor ofertei nu sînt un accept. Aceasta este evident chiar din aceste alineate care stipulează în mod expres că şi într-un caz şi în altul sîntem în prezenţa unor noi oferte şi nu în prezenţa unui accept.
Alineatul trei are scopul de a facilita încheierea contractului în situaţia în care răspunsul destinatarului ofertei conţine divergenţe în raport cu conţinutul ofertei dar aceste divergenţe nu modifică semnificativ conţinutul ofertei. În acest caz reieşind din interesele circuitului civil nu este raţional de a refuza să recunoaştem acceptul în condiţiile în care este mare verosimilitatea că ofertantul ar fi acceptat modificările sau completările dacă ar fi ştiut de acestea. Modificarea condiţiilor ofertei poate consta fie în introducerea unor condiţii suplimentare faţă de condiţiile care se conţin în ofertă, fie în modificarea condiţiilor care se conţin în ofertă. Şi întru-un caz şi în altul pentru ca răspunsul să fie considerat accept este necesar ca modificările şi completările să nu fie esenţiale. Faptul dacă modificările sau completările sînt esenţiale sau nu se stabileşte în fiecare caz aparte ţinînd cont de prevederile ofertei, de legislaţie, uzanţe sau de practica stabilită între părţi precum şi de circumstanţele cazului. De regulă, dar nu obligatoriu, sînt modificări sau completări esenţiale acelea care se referă la condiţiile esenţiale, spre exemplu, modificarea sau completarea condiţiilor cu privire la obiectul contractului, cu privire la preţ şi la modul de achitare a acestuia, cu privire la locul şi la modul de executare a obligaţiilor, cu privire la răspunderea părţilor sau cu privire la modul de soluţionare a litigiilor dintre părţi. În orice caz va fi considerată esenţială acea condiţie pe care a menţionat-o în mod expres ofertantul chiar dacă reieşind din legislaţie, uzanţe sau practica stabilită între părţi sau din circumstanţele cazului această condiţie nu ar fi trebuit să fie considerată esenţială.
În condiţiile în care răspunsul la ofertă conţine divergenţe neesenţiale dar ofertantul nu doreşte să accepte aceste modificări sau completări el trebuie să le respingă. Respingerea se face printr-o declaraţie adresată destinatarului ofertei. Pentru a produce efecte declaraţia trebuie expediată într-un termen cît mai scurt. Durata termenului în interiorul căruia ofertantul poate respinge modificările sau completările incluse în răspunsul destinatarului ofertei se determină în fiecare caz aparte ţinînd cont de legislaţie, uzanţe, practica stabilită între părţi şi de circumstanţele cazului. Pentru determinarea termenului în interiorul căruia ofertantul trebuie să obiecteze, precum şi pentru determinarea modului de comunicare se aplică mutatis mutandis regulile respective aplicabile acceptului (vezi comentariul la art. 687). Destinatarul ofertei nu are dreptul să indice un termen în interiorul căruia ofertantul ar putea accepta sau respinge modificările sau completările aduse ofertei.
Declaraţia despre respingerea modificărilor sau completărilor va evita încheierea contactului dacă a fost expediată fără întîrziere nejustificată. În cazul în care declaraţia despre respingerea modificărilor sau completărilor a fost expediată într-un termen util dar va parveni cu întîrziere sau cu denaturări la destinatarul ofertei riscul rămîne al ofertantului. Ofertantul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat destinatarului ofertei prin faptul că acesta nu a fost notificat în timp util despre respingerea modificărilor şi completărilor. Contractul însă nu va fi încheiat deoarece ofertantul şi-a manifestat voinţa de a nu accepta oferta care conţine modificări şi completări. Această soluţie intervine deoarece nu există o normă care ar stipula că declaraţia de respingere a modificărilor şi completărilor va produce efecte juridice din momentul în care va ajunge la destinatarul ofertei.
În cazul în care ofertantul nu a respins răspunsul care conţine modificări şi completări sau l-a respins după expirarea termenului în care ar fi putut să-l respingă răspunsul cu modificări şi completări se va considera drept accept şi contractul se va considera încheiat în condiţiile care se conţineau în ofertă cu modificările şi completările incluse de destinatarul ofertei.
În cazul în care ofertantul respinge doar o parte din modificările sau completările propuse de destinatarul ofertei pentru destinatarul ofertei se vor aplica regulile stabilite în acest articol. Adică el va putea să tacă şi atunci contractul se va considera încheiat în condiţiile ofertei plus modificările şi completările propuse de destinatarul ofertei, mai puţin cele care au fost respinse de către ofertant. Nu există nici o normă şi nici un raţionament care l-ar împiedica pe ofertant în cazul în care respinge o parte din modificările şi completările neesenţiale propuse de destinatarul ofertei să includă şi alte modificări sau completări care de asemenea nu vor modifica esenţial condiţiile ofertei. În cazul în care destinatarul ofertei nu este de acord cu modificările sau completările propuse de ofertant el trebuie să le respingă în condiţiile stabilite pentru ofertant. Dacă modificările sau completările nu sînt respinse contractul se consideră încheiat în condiţiile indicate în alin. (3).
Articolul 692. Valabilitatea acceptării tardive (1) Acceptarea tardivă produce efecte dacă ofertantul comunică neîntîrziat acceptantului că el consideră acceptul parvenit în termen.
(2) Dacă acceptarea ofertei parvine cu întîrziere ofertantului şi dacă din acceptare reiese că a fost expediată la timp, aceasta este considerată tardivă numai dacă ofertantul comunică imediat celeilalte părţi faptul întîrzierii.
În acest articol sînt stipulate două excepţii de la prevederile art. 691 alin. (1) unde se stipulează că răspunsul destinatarului ofertei care a sosit după expirarea termenului de valabilitate a ofertei este considerat drept respingere a ofertei şi drept o nouă ofertă. Aceste două excepţii stabilesc condiţiile în care contractul va fi încheiat chiar şi în cazul în care răspunsul destinatarului ofertei a sosit după expirarea termenului de valabilitate a ofertei.
Alineatul (1) reglementează situaţia în care răspunsul destinatarului ofertei a fost expediat cu întîrziere sau situaţia în care ofertantul nu poate stabili data la care a fost expediat răspunsul, chiar dacă răspunsul destinatarului a fost expediat în termen util. În alineatul doi este reglementată situaţia în care răspunsul a fost expediat în termen util dar din motive care nu depind de destinatarul ofertei nu a parvenit ofertantului în termenul de valabilitate a ofertei. Spre exemplu în cazul în care reieşind din data indicată de pe plic este evident că dacă poşta ar fi respectat termenul obişnuit de expediere a scrisorilor răspunsul ar fi parvenit în termen util ofertantului. Diferenţa dintre prima şi a doua situaţie constă în faptul că în primul caz întîrzierea î-i este imputabilă destinatarului iar în al doilea caz nu. Datorită acestei diferenţe este justificată soluţionarea diferită a acestor situaţii de către legiuitor. În primul caz pentru ca răspunsul să fie considerat drept accept şi contractul să fie încheiat este necesară acţiunea ofertantului, care trebuie să trimită într-un termen cît mai scurt posibil o notificare destinatarului ofertei despre faptul că răspunsul este acceptat şi contractul este încheiat. Termenul în care ofertantul trebuie să notifice destinatarul ofertei despre acceptarea răspunsului întîrziat se determină în fiecare caz aparte reieşind din legislaţie, uzanţe, din practica stabilită între părţi şi din circumstanţele cazului. În al doilea caz pentru ca răspunsul să fie considerat întîrziat este necesar ca ofertantul să trimită destinatarului ofertei într-un termen cît mai scurt posibil o notificare despre faptul că răspunsul deşi trimis în termen util a parvenit ofertantului după expirarea termenului de valabilitate a ofertei. Deci în primul caz pentru încheierea contractului este necesară acţiunea ofertantului iar în al doilea caz – tăcerea.
Notificarea ofertantului privind acceptarea răspunsului destinatarului ofertei parvenit după expirarea termenului de valabilitate a ofertei nu trebuie de confundat cu acceptarea ofertei destinatarului ofertei în condiţiile în care răspunsul destinatarului ofertei este considerat drept respingere a ofertei iniţiale şi înaintarea unei noi oferte. În cazul acceptării fie prin acţiuni fie prin inacţiuni a unui răspuns întîrziat al destinatarului ofertei ofertantul parcă ar prelungi termenul de valabilitate a ofertei. Deci răspunsul destinatarului ofertei va produce efecte din momentul parvenirii ofertantului. În cazul în care răspunsul întîrziat este considerat o nouă ofertă acceptarea acesteia va produce efecte din momentul în care acceptul ofertantului iniţial va parveni destinatarului ofertei iniţiale. În acest caz nu numai momentul ci şi locul încheiereii contractului ar fi altul (vezi comentariul la art. 699).
În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) în cazurile în care răspunsul destinatarului ofertei va conţine modificări sau completări se vor aplica mutatis mutandis dispoziţiile articolului 691 alin. (3). (Văd poate dau detaliat)
Articolul 693. Acceptarea cu modificări în relaţiile comerciale Dacă în relaţiile comerciale acceptarea este făcută cu extinderi sau modificări, contractul se consideră încheiat atunci cînd acceptantul poate conta pe acordul ofertantului, iar acesta nu refuză neîntîrziat.
Dispoziţiile acestuia articol se vor aplica numai în cazul în care se întrunesc cumulativ următoarele condiţii: (a) dacă atît ofertantul cît şi destinatarul ofertei sînt comercianţi; (b) dacă modificările şi completările propuse de destinatarul ofertei vor modifica sau completa în mod esenţial condiţiile ofertei. În cazurile în care modificările sau completările propuse de destinatul ofertei nu vor afecta în mod esenţial condiţiile ofertei contractul se va încheia în condiţiile art. 691, care sînt mai puţin riguroase; (c) destinatarul ofertei putea conta a momentul expedierii acceptului pe acordul ofertantului în privinţa modificării sau completării condiţiilor ofertei. Această convingere poate rezulta din ofertă (spre exemplu ofertantul a declarat că ar putea accepta modificarea preţului în anumite proporţii), din practicile stabilite între părţi (spre exemplu asemenea modificări şi completări au fost făcute de mai multe ori şi ofertantul le-a acceptat) sau chiar şi din conţinutul modificărilor sau a completărilor (spre exemplu se propune ca bunurile să fie transportate gratuit de către destinatarul ofertei în situaţia în care conform ofertei, bunurile trebuiau să fie preluate de către ofertant de la locul unde sînt fabricate).; (d) ofertantul trebuia să-şi dea seama că destinatul ofertei va conta pe consimţămîntul său. Destinatarului ofertei îi revine sarcina de a demonstra că ofertantul trebuia să-şi dea seama că destinatarul ofertei va conta pe consimţămîntul ofertantului; (e) ofertantul nu respinge fără întîrziere nejustificată modificările şi completările. Termenul în care ofertantul ar fi trebuit să respingă modificările şi completările se determină în fiecare caz în parte reieşind din ofertă, din răspunsul destinatarului ofertei, din uzanţe sau practicile stabilite între părţi sau din circumstanţele cazului.
În cazul în care se întrunesc condiţiile indicate mai sus contractul dintre comercianţi se va considera încheiat în condiţiile prevăzute la art. 691 alin. (3). Condiţiile contractului vor fi determinate de condiţiile ofertei, plus modificările şi completările care se conţin în răspunsul destinatului ofertei.
În cazul în care ofertantul va refuză neîntîrziat încheierea contractului în condiţiile propuse de destinatarul ofertei declaraţia despre acceptarea ofertei va fi considerată o respingerea a ofertei şi în acelaşi timp o nouă ofertă (vezi comentariul la art. 691).
Articolul 694. Acceptarea tacită (1) Tăcerea şi inacţiunea nu valorează acceptarea dacă din lege, din practica stabilită între părţi şi din uzanţe nu reiese altfel.
(2) Dacă un comerciant a cărui activitate constă în comercializarea anumitor bunuri primeşte o ofertă asupra unor astfel de bunuri din partea cuiva cu care se află în relaţii de afaceri, comerciantul este obligat să răspundă fără întîrziere, tăcerea sa putînd fi considerată acceptare a ofertei. Chiar şi atunci cînd respinge oferta, comerciantul este obligat să protejeze temporar, pe contul ofertantului, bunurile trimise de acesta, în măsura în care poate suporta cheltuielile necesare şi nu suferă prin aceasta vreun dezavantaj.
În alineatul una este stipulată regula generală conform căreia în cazul în care destinatarul tace sau nu savîrşeşte acţiuni oferta nu se consideră acceptată, dacă altceva nu rezultă din lege, din practica stabilită între părţi sau din uzanţe. Tăcerea sau inacţiunea vor fi considerate acceptare a ofertei în temeiul practicii stabilite între părţi sau în temeiul uzanţelor numai în cazul în care raporturilor dintre ofertant şi destinatarul ofertei vor fi guvernate de practicile sau uzanţele invocate. În doctrină se menţionează că chiar şi în lipsa unor prevederi legale sau contractuale, a uzanţelor sau a practicii stabilite între părţi tăcerea va fi considerată drept acceptare în cazul în care oferta este făcută exclusiv în interesul destinatarului ofertei (spre exemplu propunerea privind remiterea de datorie (vezi comentariul la art. 662)).
În cazul în care destinatarul ofertei nu răspunde la ofertă, tăcerea sau inacţiunea sa ar putea fi considerată accept dacă destinatarul ofertei acceptă bunurile şi serviciile oferite deşi avea posibilitate obiectivă să le respingă şi în mod rezonabil trebuia să ştie că pentru bunurile sau serviciile oferite trebuie să plătească.
Ofertantul nu are dreptul să indice în ofertă că în cazul în care destinatarul ofertei nu va răspunde sau va savîrşi anumite acţiuni contractul se va considera încheiat. Conform principiului libertăţii contractului destinatarul ofertei are dreptul nu numai să accepte sau să respingă oferta dar şi dreptul de a o ignora. În schimb nu există nici o normă care ar interzice părţilor să închei un contract prin care să se stipulează că în cazul în care nu se răspunde sau nu se săvîrşesc anumite acţiuni oferta se va considera acceptată.
Dispoziţiile alineatului doi se aplică numai în raporturile dintre comercianţi. Acvînd în vedere faptul că scopul existenţei comercianţilor constă în desfăşurarea unei anumite activităţi putem presupune că comercianţii vor refuza acceptarea ofertelor numai în cazul în care vor avea motive întemeiate. Cu atît mai mult în cazul în care oferta vine de la o persoană cu care comerciantul respectiv se află în relaţii de afaceri. Din acest considerent în alin. (2) a fost stipulat că tăcerea comerciantului va fi considerată accept, dacă nu respinge oferta fără întîrziere. Termenul în care trebuie respinsă oferta se determină în dependenţă de circumstanţele cazului ţinînd cont de uzanţe, de practicile stabilite între părţi şi de ofertă. Trebuie de menţionat că ofertantul nu are dreptul să-i fixeze destinatarului ofertei un termen în care acesta este obligat să respingă oferta. Totuşi la determinarea acestuia termen instanţa va trebui să i-a în consideraţie termenul fixat de ofertant.
Contractul se va considera încheiat la expirarea termenului în care destinatarul ar fi trebuit să respingă oferta. Destinatarul ofertei nu trebuie să notifice ofertantul despre faptul că acceptă oferta.
Pentru aplicarea prevederilor alin. (2) este necesar ca oferta să se refere la bunurile pe care le comercializează de obicei unul dintre comercianţii care se află în relaţii de afaceri. Nu este relevant dacă relaţiile de afaceri anterioare au avut drept obiect bunurile care constituie obiectul ofertei. Nu este relevant nici faptul de la cine a parvenit oferta – de la cel care înstrăinează bunuri sau de la cel care le dobîndeşte.
Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va consideră că comercianţii se află în relaţii de afaceri în cazul în care aceştia au fost parte a mai multor operaţii comerciale sau măcar şi a unei singure operaţii comerciale dar care a durat o perioadă suficient de îndelungată. Problema dacă există sau nu relaţii de afaceri se determină în dependenţă de circumstanţele fiecărui caz în parte, ţinînd cont de uzanţe.
În scopul protejării intereselor ofertantului care concomitent cu oferta a expediat şi bunurile legiuitorul a stipulat obligaţia pentru destinatarul ofertei de a proteja aceste bunuri în cazul în care respinge oferta cît şi pe perioada în care în mod rezonabil şi-a rezervat-o pentru a delibera dacă să accepte sau nu oferta. Prind protejarea bunurilor trebuie de înţeles acele măsuri care sînt necesare în situaţia concretă pentru a conserva drepturile ofertantului asupra bunurilor. De regulă aceste măsuri vor consta în depozitarea bunurilor, dar pot fi necesare şi alte măsuri. Spre exemplu în cazul în care bunurile sînt perisabile destinatarul ofertei este obligat să i-a măsuri pentru realizare bunurilor. Alegerea măsurilor necesare pentru protejarea intereselor ofertantului revine destinatarului ofertei, care însă este obligat să ţină cont de eventualele indicaţii ale ofertantului, de uzanţe şi de practicile stabilite între părţi. Toate cheltuielile legate de păstrarea bunurilor sînt suportate de destinatarul ofertei urmînd ca ulterior să fie trecute în contul ofertantului.
Destinatarul ofertei poate să nu i-a măsuri de protecţie a bunurilor în măsura în care nu poate suporta cheltuielile necesar. Destinatarul ofertei nu se poate prevala de acest drept dacă cheltuielile sînt achitate de către ofertant.
Destinatarul ofertei poate să refuze adoptarea masurilor de protejare a bunurilor ofertantului dacă prin aceste măsuri primul va suferi careva dezavantaje. Spre exemplu nu va putea începe la timp reparaţia necesară a depozitului în care urmează să depoziteze bunurile ofertantului, pentru a finaliza reparaţia în timp util, necesar pentru a depozita bunurile pe care le va primi în viitor. De această dispoziţie destinatarul ofertei se poate prevala în cazul în care acest dezavantaj este destul de serios în dependenţă de circumstanţele cazului şi nu va putea fi compensat de către ofertant.
Destinatarul ofertei trebuie să-l notifice pe ofertant, pe cheltuiala ultimului, despre măsurile luate în scopul protejării bunurilor sau despre imposibilitatea de a proteja bunurile (vezi comentariul la art. 516). În caz contrar destinatarul ofertei va răspunde pentru prejudiciul cauzat ofertantului prin faptul că nu l-a notificata sau l-a notificat cu întîrziere.
Articolul 695. Revocarea acceptării Acceptarea ofertei se consideră revocată dacă înştiinţarea despre revocare parvine ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea.
În acest articol este stipulat dreptul destinatarului ofertei de a revoca (retracta) acceptul. Acest drept este strîns legat de momentul în care acceptul produce efecte (vezi comentariul la art. 687). Regula privind revocarea acceptului este analogică regulii stipulate pentru revocarea (retractarea) ofertei (vezi comentariul la art. 683).
Acceptul poate fi revocat (retractat) printr-o declaraţie care trebuie să parvină ofertantului cel tîrziu pînă în momentul în care parvine acceptul. Pentru cazul în care acceptarea poate fi făcută prin tăcere sau prin inacţiune problema revocării (retractării) nu se pune deoarece din momentul ce tăcerea sau inacţiunea au durat pe parcursul termenului stabilit expres sau implicit contractul se va considera încheiat la expirarea termenului respectiv. Dacă acceptarea poate fi făcută prin savîrşirea anumitor acţiuni trebuie de făcut distincţie între situaţia în care contractul se consideră încheiat la săvîrşirea acţiunilor (vezi comentariul la art. 687) şi situaţia în care contractul se va considera încheiat la momentul notificării ofertantului despre săvîrşirea acţiunilor. În primul caz acceptul nu va putea fi revocat (retractat) deoarece a produs efecte juridice şi contractul a fost deja încheiat. Destinatarul ofertei va putea doar rezolvi contractul în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege sau contract. În al doilea caz însă se va aplica regula stabilită în acest articol. În cazul în care notificarea despre retractarea acţiunilor va parveni anterior notificării despre săvîrşirea acţiunilor acceptul se va considera revocat (retractat) şi contractul nu se va considera încheiat deoarece anterior parvenise o declaraţie despre respingerea ofertei. Din acel moment oferta devine caduca (vezi comentariul la art. 686) şi ulterior nu mai poate fi acceptată nici chir printr-o declaraţie expresă.
Articolul 696. Înscrisul care confirmă încheierea contractului Condiţiile adiţionale sau condiţiile modificate dintr-un înscris expediat într-un termen rezonabil de la data încheierii contractului între comercianţi care are drept scop confirmarea acestuia devin parte a contractului, cu excepţia cazului cînd ele îl alterează material sau cînd partea care îl recepţionează le respinge fără întîrzieri nejustificate.
Dispoziţia acestuia articol se aplică situaţiilor în care după încheierea fie verbală fie scrisă a contractului dintre comercianţi una din părţi transmite celeilalte părţi un înscris care are scopul de a confirma contractul şi condiţiile care au fost consimţite de către părţi, dar care introduce completări sau modificări a condiţiilor consimţite de către părţi. Necesitatea acestei reglementări constă în faptul că articolul 691 alin. (3) soluţionează doar problema modificărilor şi completărilor conţinute în declaraţia despre acceptarea ofertei, adică o problemă care a apărut pînă la momentul încheierii contractului. Sub incidenţa acestei norme nu nimeresc situaţiile în care pentru confirmarea contractului şi a condiţiilor acestui una din părţi expediază celeilalte părţi un înscris şi în acest înscris se conţin completări sau modificări ale clauzelor contractului care nu modifică esenţial condiţiile contractului. Aceste înscrisuri pot fi expediate fie din iniţiativa expeditorului fie la iniţiativa părţii căreia i-a fost expediat (spre exemplu ultimul are nevoie de un înscris pentru evidenţă contabilă, pentru efectuarea decontărilor bancare sau a procedurilor vamale).
Deşi teoretic se face o deosebire între situaţia prevăzută de acest articol şi situaţia prevăzută în art. 691 alin. (3) din punct de vedere practic soluţiile vor fi similare. Şi în cazul în care se expediază un înscris în scopul confirmării contractului pentru ca modificările şi completările să devină clauze contractuale trebuie să fie respectate aceleaşi condiţii (vezi comentariul la art. 691): (a) completările sau modificările să nu devieze în mod esenţial de la condiţiile contractuale consimţite de către părţi; (b) să nu fie respinse de către partea care le recepţionează într-un termen cît mai scurt posibil, determinat reieşind din circumstanţele cazului. Importanţă juridică şi în acest caz are declaraţia de respingere a modificărilor şi completărilor şi nu parvenirea acestei declaraţii celeilalte părţi. Termenul rezonabil nu poate fi determinat în mod abstract ci doar în fiecare caz aparte ţinînd cont de uzanţele şi practica stabilită între părţi şi de circumstanţele cazului
Sarcina de a demonstra că modificările şi completările au fost respinse fără întîrzieri nejustificate revine părţii care a primit înscrisul privind confirmarea contractului cu modificări şi completări.
Dispoziţiile acestuia articol nu se aplică situaţiilor în care una din părţi transmite un înscris privind confirmarea contractului şi a condiţiilor acestuia şi în acest înscris solicită destinatarului să-şi manifeste acordul privind acceptarea completărilor şi modificărilor. Destinatarul nu este obligat să răspundă pentru a respinge aceste completări şi modificări. Este suficient să le ignoreze.
Pentru scopurile acestui articol noţiunea „înscris care are drept scop confirmarea contractului” trebuie înţeleasă într-un sens larg. Spre exemplu această noţiune include şi cazurile în care o parte foloseşte pentru specificarea condiţiilor contractului note de plată sau alte documente similare referitoare la executare.
Articolul 697. Comis-voiajorii (1) Contractul dintre un consumator şi o persoană care acţionează în exercitarea unei profesii, încheiat într-un cadru specific voiajorilor comerciali, produce efecte doar dacă, în decursul unei săptămîni, consumatorul nu îl revocă în scris, cu excepţia situaţiei în care contractul este executat pe loc de ambele părţi.
(2) Dispoziţiile de la alin.(1) se aplică şi asupra contractelor de consumator încheiate pe credit, şi asupra contractelor de asigurare.
(3) Termenul de revocare a contractelor prevăzute la alin.(1) şi (2) curge doar din momentul în care consumatorul este înştiinţat în scris asupra dreptului său de revocare.
Scopul acestui articol este de a proteja persoanele fizice care procură bunuri pentru necesităţile personale în cazul în care îşi asumă unele obligaţii pe care vor trebui să le execute pe viitor. Pin acest articol se instituie o excepţie de la regula conform căreia o parte a contractului poate cere încetarea efectelor juridice ale unui contract doar în cazul în care pentru aceasta există un temei legal sau contractual.
Această normă nu modifică condiţiile de încheiere a contractelor, inclusiv momentul încheierii. Termenul de o săptămînă menţionat în acest articol se referă doar la faptul că în interiorul acestui termen consumatorul poate renunţa la contractul pe care l-a încheiat.
Dreptul de revocare al consumatorului apare doar în cazul în care a fost încheiat de un consumator cu o persoană care comercializează bunuri în mod ambulant. Nu are importanţă dacă persoana respectivă acţionează din nume propriu sau din numele unei alte persoane fizice sau juridice. Pentru aplicarea acestor dispoziţii nu are importanţă nici faptul dacă anterior încheierii contractului au existat negocieri între părţi sau dacă consumatorul a avut posibilitate de a studia anterior oferta comerciantului.
Declaraţia privind revocarea contractului de către consumator trebuie să fie în mod obligator făcută în scris. Deci contractul nu va putea fi revocat în temeiul acestui articol în alt mod, spre exemplu prin restituirea bunului procurat. În interiorul termenului de o săptămînă contractul poate fi revocat de către consumator fără ca acesta să fie obligat să invoce vre-un motiv al revocării.
Dreptul de revocarea al consumatorului este exclus în cazul în care contractul a fost executat pe loc de către ambele părţi. Prin executare pe loc se înţelege executarea contractului în momentul încheierii acestuia. Este indiferentă calitatea executării. Este obligatoriu însă ca obligaţia să fie executată în volum deplin. În cazul în care executarea este necorespunzătoare pot fi exercitate drepturile prevăzute de lege sau contract, inclusiv dreptul de rezoluţiune pentru executare necorespunzătoare (vezi comentariul la art. 735).
Consumatorul are dreptul să revoce contractele încheiate pe credit şi contractele de asigurare (vezi comentariul la art. 1301 şi următoarele) indiferent de locul în care au fost încheiate. Prin contracte încheiate pe credit trebuie de înţeles acele contracte în care comerciantul acordă consumatorului o amînare sau o eşalonare a plăţii după primirea bunului. Natura bunului sau a plătii nu este relevantă pentru atribuirea contractului la contract de credit. Şi în cazul acestor contracte dreptul de revocare apare numai dacă contractul nu a fost executat pe loc de ambele părţi.
Termenul de o săptămănă pentru revocare va curge de la data la care consumatorul va fi notificat în scris despre dreptul său de revocare. Notificarea trebuie să menţioneze în mod expres dreptul consumatorului de a revoca contractul fără a fi obligat să suporte careva consecinţe. Notificarea poate fi făcută fie printr-o declaraţie scrisă adresată consumatorului fie prin inserarea menţiunii respective în documentele care sînt transmise împreună cu bunul. În ultimul caz se va considera că au fost respectate prevederile alineatului (3) numai în cazul în care menţiunea despre dreptul de revocare a fost făcută astfel închît consumatorul să aibă posibilitatea reală de a lua cunoştinţă de menţiunea respectivă. Sarcina de a demonstra faptul notificării revine comerciantului.
Dacă obligaţiile ambelor părţi vor fi executate înaintea expirării termenului de o săpămînă dreptul consumatorului la revocare se stinge chiar dacă acesta nu a fost notificat în scris despre dreptul său de revocare.
Articolul 698. Încheierea contractului la licitaţie La licitaţie, contractul se încheie prin adjudecare. O ofertă se stinge de îndată ce este emisă o supraofertă sau licitaţia se închide fără ca adjudecarea să fie atribuită.
În cazul organizării unei licitaţii au dreptul să înainteze oferte toţi participanţii la licitaţie care au fost acceptaţi în conformitate cu regulile de organizare a licitaţiei elaborate de organizatorii licitaţiei. În cazul în care un alt participant la licitaţie face o ofertă care conţine condiţii mai favorabile decît precedenta ofertă ultima devine caducă. Dacă adjudecătorul nu acceptă nici una din oferte şi încheie licitaţia ultima ofertă de asemenea devine caducă.
Oferta făcută de către un participant la licitaţie în conformitate cu regulile de organizare a licitaţiei este opozabilă participantului şi nu poate fi revocată de către ofertant (vezi comentariul la art. 812).
Adjudecătorul este liber să accepte orice ofertă care a fost făcută cu respectarea condiţiilor licitaţiei sau să respingă toate ofertele, dacă altceva nu este stipulat în regulile de organizare a licitaţiei. El nu are dreptul să accepte o ofertă care a devenit caducă prin emiterea unei supraoferte cu condiţia că ultima a fost emisă cu respectarea condiţiilor licitaţiei.
Contractul se consideră încheiat din momentul în care a fost emis acceptul prin semnalarea acceptată la licitaţie. De obicei lotul se consideră adjudecat din momentul în care adjudecătorul a lovit a treia oară cu ciocanul.
În conformitate cu regulile cu privire la organizarea licitaţiei ulterior se semnează un contract de către persoana căruia îi aparţine bunul care a fost expus la licitaţie şi adjudecatar. De regulă parte a contractului nu este adjudecătorul
Articolul 699. Momentul şi locul încheierii contractului (1) Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.
(2) Dacă în contract nu este indicat locul încheierii, el se consideră încheiat la domiciliul sau la sediul ofertantului.
În acest articol este stipulată regula generală privind momentul încheierii contractului. Aici de fapt se repetă o normă care deja se conţine în art. 687 alin. (1) unde este stipulat că acceptul produce efecte din momentul în care este recepţionată de către ofertant (vezi comentariul la art. 687). Soluţionarea problemei privind momentul încheierii contractului este relativ simplă în cazul în care destinatarul ofertei trebuie să-l notifice pe ofertant despre acceptarea ofertei. Situaţia însă va fi mult mai complicată în cazul în care această notificarea nu este obligatorie, în special în cazul în care oferta este acceptată prin tăcere sau prin inacţiuni (vezi comentariul la art. 687 alin. (3) şi 694).
Trebuie de considerat că în cazul în care acceptul produce efecte înainte de a fi primit de către ofertant contractul va fi considerat încheiat din momentul în care acceptul a produs efecte. O altă interpretare nu este posibilă în situaţia în care acceptul deşi a produs efecte nu va ajunge niciodată la ofertant pentru că nu va exista o notificare. Nu este posibil de interpretat această situaţie în sensul că în cazul în care acceptul nu trebuie notificat ofertantului contractul se va considera încheiat în momentul în care ofertantul va afla despre circumstanţele în care a aflat despre accept (a aflat despre tăcere, despre acţiuni sau inacţiuni). In acest caz încheierea contractului va depinde de perceperea subiectivă a ofertantului fapt care nu este adminisbil. Momentului încheierii contractului trebuie să fie determinat în dependenţă de criterii obiective. Savîrşirea acţiunilor ori tăcerea sau inacţiunea în termenul stabilit expres sau implicit sînt criterii obiective care permit de a determina momentul încheierii contractului fără a di nevoiţi să apelăm la perceperea subiectivă a ofertantului.
În cazul în care între părţi va apare un litigiu stabilirea faptului dacă contractul este încheiat sau nu şi respectiv a momentului şi locului încheierii ţine de competenţa instanţei care se pronunţă asupra fondului.
În raporturile comerciale, în special în cazurile în care este vorba despre contracte complexe, contractele se încheie în rezultatul unor negociere complicate şi îndelungate fără a putea stabili exact dacă a existat o ofertă şi un accept. În acest cazuri este complicat de determinat dacă a fost sau nu încheiat contractul chiar dacă părţile au început să execute contractul. Pentru soluţionarea acestei probleme se propune de a considera că între părţile care au negociat încheierea unui contract au apărut relaţii contractuale în cazul în care din comportamentul părţilor rezultă cu certitudine că părţile au ajuns la un acord comun (vezi spre exemplu art. 2.1 al Principiilor UNIDROIT privind contractele comerciale internaţionale). Pentru a determina dacă există dovezi suficiente a intenţiei părţilor de a fi legate prin contract, înscrisurile semnate de acestea trebuie interpretat după intenţia comună a părţilor fără a se limita la sensul literal al termenilor folosiţi de acestea (vezi comentariul la art. 725 alin. (2).
Stabilirea momentului încheierii contractului este necesară pentru soluţionarea unor probleme foarte importante. Spre exemplu problemele privind capacitatea părţilor, existenţa şi valabilitatea obiectului, condiţiile de formă, privind licenţierea şi alte condiţii pe care trebuie să le respecte părţile se determină în dependenţă de locul şi momentul încheierii contractului.
Momentul încheierii contractului este foarte important şi în cazul în care vor fi încheiate mai multe contracte cu privire la acelaşi bun. Dacă nu se va putea stabili cine are dreptul de preferinţă bunul va fi transmis persoanei cu care a fost mai întîi încheiat contractul (vezi comentariul la art. 622).
Stabilirea momentului încheierii contractului este important şi pentru stabilirea dreptului da a înainta o acţiune pauliană. Conform regulii generale nu au dreptul de a înainta o acţiune pauliană creditorii care au obţinut această calitatea după încheierea contractului.
De momentul încheierii contractului este strîns legată şi problema locului încheierii contractului. În alin. (2) este stipulată regula generală – contractul se consideră încheiat la domiciliul sau sediul ofertantului. Această soluţie a fost aleasă în dependenţă de momentul în care produce efecte juridice acceptul şi din prezumţia că acceptul va parveni ofertantului la domiciliul sau sediul acestuia.
Articolul 700. Recunoaşterea obligaţiei (1) Pentru valabilitatea unui contract prin care se recunoaşte existenţa unei obligaţii este necesară o declaraţie scrisă de recunoaştere.
(2) Dacă pentru constituirea obligaţiei a cărei existenţă este recunoscută se prescrie forma autentică, declaraţia de recunoaştere trebuie făcută în această formă.
(3) Dacă obligaţia se recunoaşte pe baza unei decontări sau compensări, nu mai este necesară respectarea formei.
Primul alineat consfinţeşte în mod implicit regula privind faptul că pentru contractul prin care o parte recunoaşte o obligaţie contractuală sau extracontractuală faţă de cealaltă parte nu există nici o condiţie de formă, adică părţile sînt libere să încheie acest contract inclusiv şi verbal. În acelaşi timp se stabileşte expres că valabilitatea acestui contract depinde de emiterea unei declaraţii scrisă despre recunoaşterea oblicaţiei de către persoana care a recunoscut obligaţia. Deci pentru valabilitatea unui contract privind recunoaşterea obligaţiei nu va necesară întocmirea unui înscris semnat de ambele părţi sau schimbul de scrisori, telegrame sau alte înscrisuri semnate de partea care le-a expediat (vezi comentariul la art. 210) ci doar de declaraţia scrisă a celui care recunoaşte obligaţia sa.
Pentru valabilitatea unui contract prin care o parte recunoaşte o obligaţie contractuală sau extracontractuală faţă de cealaltă parte este necesară o declaraţie scrisă a părţii care recunoaşte obligaţia, chiar dacă pentru actul juridic, în temeiul căruia a apărut obligaţia recunoscută, nu era stipulată nici o condiţie de formă.
Trebuie de menţionat că încheierea unui contract privind recunoaştere unei obligaţii are efecte juridice nu numai pentru cel care recunoaşte obligaţia (debitor) ci şi pentru cel faţă de care a fost recunoscută obligaţia (creditor). Creditorul va fi ţinut de întinderea obligaţiei, a condiţiilor de executare sau a altor circumstanţe cu privire la obligaţia recunoscută prin contract.
În cazul în care pentru apariţia obligaţiei recunoscute prin contract este obligatorie autentificarea notarială a actului juridic din care a luat naştere (spre exemplu obligaţia privind plata preţului unui imobil sau privind transmiterea unui imobil) şi declaraţia de recunoaştere a obligaţiei respective trebuie să fie autentificată notarial. Această regulă se aplică numai în cazul în care obligaţia de autentificare notarială a actului juridic este stipulată prin lege. În cazul în care actul juridic a fost autentificat notarial la cererea uneia sau a tuturor părţilor declaraţia privind recunoaşterea unei obligaţia care a luat naştere din acest act juridic nu trebuie să fie autentificată notarial, cu excepţia cazului în care părţile nu au stipulat altceva.
În cazul în care obligaţia recunoscută este executată sau dacă partea care recunoaşte obligaţia declară despre compensarea unei creanţe a creditorului (vezi comentariul la art. 651 şi următoarele) declaraţia despre recunoaştere nu trebuie să fie întocmită în scris şi nici nu trebuie să fie autentificată notarial.
Articolul 701. Obligaţia de confidenţialitate (1) Dacă în timpul negocierilor o parte comunică informaţii celeilalte părţi, aceasta are obligaţia să nu o divulge sau să nu o folosească inadecvat în scopuri proprii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contractul.
(2) Cel care încalcă obligaţia de confidenţialitate trebuie să repare prejudiciul cauzat. Despăgubirea pentru neexecutarea obligaţiei de confidenţialitate poate consta în compensaţii din beneficiul obţinut de cealaltă parte.
Scopul acestui articol este de a obliga o parte la negocieri să nu divulge sau să nu folosească inadecvat informaţia confidenţială primită de la cealaltă parte şi este o completare a dispoziţiilor din art. 10 al Legea 171/94 cu privire la secretul comercial. Această obligaţie apare indiferent de faptul dacă partea care a comunicat informaţia a solicitată păstrarea în taină a informaţiei şi indiferent de faptul dacă a interzis folosirea informaţiei.
Prin folosirea inadecvată a informaţiei se înţelege folosirea informaţiei în alte scopuri decît cele pentru care a fost comunicată. Scopul pentru care a fost comunicată informaţia poate fi stabilit în mod expres sau implicit.
Deşi alin. (1) nu se face expres distincţie între informaţia confidenţială şi cea neconfidenţială această dispoziţie trebuie interpretată restrictiv reieşind din scopul urmărit de acest articol – de a proteja partea care a comunicat informaţii, în cazurile în care pentru scopul negocierilor este nevoită să comunice anumite informaţii confidenţiale, contra divulgării acestor informaţii sau folosirii în mod impropriu de către partea căreia i-a comunicat informaţia. Caracterul confidenţial al informaţiei urmează să fie stabilit în conformitate cu Legea 171/94 cu privire la secretul comercial.
Orice informaţia transmisă de una din părţi pe parcursul negocierilor este prezumată confidenţială şi partea care a primit-o trebui să se abţină de la divulgarea sau folosirea acestei informaţii.
Obligaţia de confidenţialitatea apare atît în cazul în care a fost încheiat contractul (inclusiv şi în cazul în care contractul este nul) cît şi în cazul în care contractul nu a fost încheiat. Obligaţia de confidenţialitate există şi în cazul în care contractul nu a fost încheiat din culpă părţii care a comunicat informaţia confidenţială.
Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate atrage obligaţia părţii care a divulgat informaţia sau a folosit-o inadecvat în scopuri proprii, de a repara prejudiciul cauzat. Partea care a divulgat sau a folosit informaţia poate să se elibereze de obligaţia de a repara prejudiciul daca va demonstra că această informaţie nu este confidenţială sau dacă va demonstra că această informaţie, în conformitate cu prevederile articolului 5 al Legii 171/94 cu privire la secretul comercial, nu poate constitui secret comercial.
Cel care încalcă obligaţia de confidenţialitatea este obligat să repare prejudiciul cauzat prin folosirea inadecvată a informaţiei sau prin divulgarea acesteia. Sarcina de a demonstra existenţa prejudiciului şi legătura cauzală dintre divulgare sau folosirea informaţiei şi prejudiciu revine persoane care pretinde repararea prejudiciului. Pentru a uşura sarcina probaţiunii în alineatului trei de prevede că partea a cărei informaţie confidenţială a fost divulgată sau folosită pretinde despăgubiri calculate în dependenţă de beneficiul obţinut de către cealaltă parte prin divulgarea sau folosirea inadecvată a informaţiei confidenţiale. În acest caz nu este necesar de demonstrat existenţa unui prejudiciu ci doar obţinerea beneficuui de către cealaltă parte.
Articolul 702. Clauza de integritate şi clauza privind modificarea scrisă (1) Contractul scris, completat cu o clauză care stipulează că înscrisul conţine toate condiţiile asupra cărora au convenit părţile nu poate fi contestat sau completat prin proba declaraţiilor sau acordurilor anterioare. Aceste declaraţii sau acorduri pot fi folosite totuşi pentru interpretarea înscrisului.
(2) Contractul scris conţinînd o clauză prin care se stipulează că toate modificările sau rezoluţiunea contractului se fac în scris nu poate fi modificat sau rezolvit altfel. Comportamentul unei părţi o poate priva totuşi de dreptul invocării acestei clauze dacă cealaltă parte a acţionat în conformitate cu acest comportament.
În cazul în care contractul se încheie în urma unor negocieri îndelungate, în special în cazul în care pe parcursul negocierilor au fost semnate mai multe documente, părţile deseori întocmesc un înscris şi declară că acesta este documentul care reprezintă acordul de voinţă final al părţilor. Această clauză de integralitatea ar putea stipula spre exemplu – acest contract reprezintă integral voinţa părţilor. Scopul clauzei de integralitate este de a elimina toate dubiile cu privire la acordurile intermediare încheiate de către părţi sau cu privire la declaraţiile oricărei dintre părţi. De menţionat că pentru aplicarea acestor dispoziţii nu este relevantă forma în care au fost făcute sau încheiate declaraţiile sau acordurile anterioare. Acestea nu vor putea fi folosite chiar dacă au fost autentificate notarial. Clauza de integralitate preformulată de una dintre părţi nu va putea fi totuşi invocată pentru a exclude aplicarea clauzelor anterioare negoicate de către părţi (vezi comentariul la art. 714).
Totuşi, clauza de integralitate nu elimină orice efect al declaraţiilor şi acordurilor anterioare ale părţilor. Datorită faptului că aceste declaraţii şi acorduri reflectă voinţa părţilor acestea pot fi folosite la interpretarea clauzelor înscrisului în cazurile în care apar dubii cu privire la conţinutul clauzelor inserate în înscris. Important de menţionat că clauza de integralitate se referă doar la declaraţiile şi acordurile anterioare întocmirii înscrisului. Părţile sînt libere să modifice sau să completeze condiţiile contractului ulterior întocmirii înscrisului. Cu excepţii cazului cînd legea stabileşte că modificările sau completările trebuie făcute în formă scrisă sau părţile au convenit asupra formei scrise a modificărilor şi completărilor părţile sînt libere să modifice sau să completeze contractul scris chiar şi prin acorduri vervale.
În cazul în care părţile întocmesc un înscris prin care stipulează că modificarea şi completarea ulterioară a condiţiilor contractului sau declaraţia de rezoluţiune pot fi făcute doar în scris orice acord verbal privind modificarea sau completarea condiţiilor contractului sau orice declaraţie verbală privind rezoluţiunea contractului nu va produce efecte juridice. O parte a contractului nu poate invoca clauza privind interzicerea modificării şi completării sau a rezoluţiunii altfel decît prin înscrisuri dacă: (a) prin comportamentul său a dat temei celeilalte părţi să considere că a renunţat la beneficiul acestei clauze (spre exemplu a solicitat în mod verbal furnizarea unei cantităţi mai mare de bunuri decît cea stipulată în contractul scris şi a acceptat cantitatea furnizată); (b) cealaltă parte a acţionat în conformitate cu comportamentul părţii care a renunţat la beneficiul clauzei (spre exemplu a furnizat bunurile în cantitatea cerută).
Articolul 703. Neexecutarea promisiunii de a contracta Contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este opozabil destinatarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite.
Dacă persoana care a încheiat un antecontract sau a făcut o promisiune unilaterală privind încheierea contractului unei persoane iar ulterior încheie un contract care are acelaşi obiect cu o altă persoană contractul încheiat cu această persoană produce efecte inclusiv faţă de beneficiarul promisiunii şi acesta nu va mai putea cere încheierea contractului cu sine. Această situaţia trebuie de distins de situaţia în care o persoană încheie un contrat cu mai multe persoane cu privire la acelaşi obiect. În ultimul caz problema cine va avea dreptul asupra obiectului contractului se va soluţiona în conformitate cu prevederile art. 622.
Beneficiarul promisiunii are dreptul să ceară promitentului şi terţului de rea credinţă repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de a mai încheia contractul la încheierea căruia s-a obligat promitentul. Răspunderea promitentului va fi stabilită în conformitate cu regulile privind răspunderea contractuală deoarece el a încălcat o obligaţie contractuală iar răspunderea terţului de rea credinţă va fi determinată în conformitate cu regulile privind răspunderea delictuală, deoarece între terţ şi beneficiarul promisiunii nu au existat raporturi contractuale.
Întinderea despăgubirilor acordate beneficiarului promisiunii se vor determina în dependenţă de cheltuielile pe care le-a suportat beneficiarul promisiunii şi de venitul pe care acesta l-ar fi obţinut în cazul în care ar fi fost încheiat contractul. La determinarea mărimii despăgubirilor instanţa va ţine cont şi de beneficiul pe care l-a obţinut terţul.
În sensul acestui articol este considerat de rea credinţă terţul care la momentul în care a expediat acceptul la oferta de a încheia contractul cu promitentul a ştiut sau trebuia să ştie despre existenţa promisiunii de a contracta. Va fi considerat de rea credinţă şi terţul care la momentul expedierii acceptului nu a ştiut şi nici nu trebuia să ştie despre existenţa promisiunii de a contracta şi care după expedierea acceptului a aflat despre promisiunea de a contracte dar nu a întreprins măsurile necesare pentru a evita încheierea contractului, deşi a fost în măsura de a face aceasta. Bună credinţă a terţului este prezumată şi beneficiarului promisiunii îi revine sarcina de a demonstra că terţul a ştiut despre promisiunea de a contracta la momentul expedierii acceptului sau despre faptul că a aflat despre acest fapt după expedierea acceptului şi ar fi putut evita încheierea contractului.
Cererea privind repararea prejudiciului este exclusă în cazul în care mai există posibilitatea încheierii contractului dar beneficiarul promisiunii refuză încheierea contractului în condiţiile în care promitentul şi terţul se oferă să întreprindă toate măsurile necesare pentru a permite încheierea contractului în condiţiile promisiunii de a contracte (spre exemplu sînt gata să reziliez contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta).
Capitolul III
CONTRACTUL SINALAGMATIC
Articolul 704. Dispoziţii generale cu privire la contractul sinalagmatic (1) Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi asupra altor raporturi juridice în scopul executării reciproce a obligaţiilor, în măsura în care nu sînt incompatibile cu natura acestor raporturi juridice.
În alineatul unu este formulată definiţia clasică a contractului sinalagmatic. În Această definiţia atribuie la categoria contractelor sinalagmatice acele contracte care întrunesc două condiţii: (a) părţile contractului se obligă reciproc, adică ambele părţi ale contractului sînt în acelaşi timp şi creditor şi debitor şi deci au atît drepturi cît şi obligaţii. Aceasta deosebeşte contractul sinalagmatic de contractul unilateral, în care o parte are drepturi iar cealaltă are obligaţii; (b) obligaţiile reciproce sînt interdependente, adică obligaţia unei dintre părţi este cauza obligaţiei celeilalte părţi şi invers. Interdependenţa obligaţiilor în contractelor sinalagmatice presupune că fiecare parte se obligă în virtutea angajamentului pe care şi l-a asumat cealaltă parte. Spre exemplu vînzătorul se obligă să predea bunul datorită faptului că cumpărătorul s-a obligat să plătească preţul bunului. Aici trebuie de menţionat că trebuie să existe reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor părţilor contractului şi nu ale subiecţilor contractului. În cazul în care avem mai mulţi subiecţi decît părţi drepturile şi obligaţiile care aparţin unei părţi pot fi divizate între mai mulţi subiecţi. Spre exemplu în cazul contractului de vînzarea-cumpărare trebuie să existe interdependenţă între obligaţiile vînzătorului şi ale cumpărătorului chiar dacă avem mai mulţi vînzători şi mai mulţi cumpăratori care în cazul divizibilităţii drepturilor sau a obligaţiilor vor fi ţinuţi sau îndreptăţiţi doar la o parte din prestaţie sau contraprestaţie.
Trebuie de menţionat că în contractele sinalagmatice nu toate drepturile şi obligaţiile trebuie să fie reciproce şi interdependente ci doar acele drepturi şi obligaţii care ţin de esenţa contractului. Spre exemplu în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul se obligă în mod unilateral să asigure transportarea gratuită a bunului la locul de destinaţie indicat de cumpărător. În acest caz contractul rămîne sinalagmatic deoarece de esenţa contractului ţin doar obligaţia de a preda bunul şi de a plăti preţul.
În conformitate cu alineatul trei dispoziţiile cu privire la contractele sinalagmatice se vor aplica mutatis mutandis şi altor raporturi juridice în care părţile au obligaţii reciproce care însă nu sînt interdependente. Spre exemplu în cazul executării de către donatar a obligaţiei de a acorda donatorului dreptul de folosinţă asupra casei de locuit dobîndită în temeiul contractului de donaţie. Aplicare normelor prezentului capitol faţă de executarea obligaţiilor care rezultă din alte raporturi juridice se va face ţinînd cont de natura acestor raporturi juridice. În cazul exemplului de mai sus va trebui să se ţină de exemplu cont de faptul că nu se vor aplica normele cu privire la rezoluţiune pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare ci normele cu privire la revocarea donaţiei.
