Articolul 673. Contractul cu privire la patrimoniul prezent Contractul prin care o parte se obligă să transmită integral sau parţial patrimoniul său prezent ori să-l greveze cu uzufruct necesită autentificare notarială.
Acest articol impune drept condiţie de valabilitate autentificarea notarială a contractului prin care o persoană se obligă să transmită integral sau parţial patrimoniul său prezent sau î-l grevează cu uzufruct a. Această dispoziţie se aplică: (a) în cazul în care este transmis întregul patrimoniu, (b) în cazul în care este transmisă o fracţiune dintr-un patrimoniu, (c) în cazul în care este grevată cu uzufruct întregul patrimoniu, (d) în cazul în care este grevată cu uzufruct o fracţiune din patrimoniu. Această condiţie de valabilitate se impune alături de alte condiţii de valabilitate (vezi comentariul la art. 199 şi următoarele). Trebuie de menţionat aici că va fi nul contractul prin care o persoană se obligă să transmită patrimoniul său viitor ori o parte din acel patrimoniu sau să-l greveze cu uzufruct (vezi comentariul la art. 674).
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin persoanei fizice sau juridice (vezi comentariul la art. 284). Drepturile constituie activul patrimoniului iar obligaţiile constituie pasivul patrimoniului. Prin patrimoniu prezent trebuie de înţeles totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin actualmentate unei peroane fizice sau juridice la momentul încheierii contractului cu privire la transmiterea patrimoniului integral sau parţial sau cu privire la grevarea cu uzufruct
Prin transmiterea patrimoniului trebuie de înţeles transmiterea de către titularul patrimoniului a tuturor sau a unei fracţiuni din drepturile actuale către cealaltă parte a contractului, cu excepţia drepturilor care au caracter personal şi care nu pot fi înstrăinate. În unele cazuri pentru transmiterea creanţelor este necesar acordul debitorului (vezi comentariul la art. 557). Dacă pentru cesiunea creanţelor este necesar acordul debitorului contractul privind transmiterea patrimoniului actual sau a unei fracţiuni din acesta produce efecte între părţi dar nu este opozabil debitorului.
În temeiul contractului privind transmiterea integrală sau parţială a patrimoniului prezent al unei părţi nu se sting obligaţiile acesteia faşă de creditori. Obligaţiile unui debitor se sting numai în temeiurile prevăzute de legislaţie (vezi comentariul la art. 643 şi următoarele) iar printre aceste temeiuri nu se regăseşte transmiterea patrimoniului. Contractul privind transmiterea integrală sau parţială a patrimoniului actual al unei părţi serveşte doar temei pentru apariţia în sarcina celeilalte părţi a obligaţiei de a executa în locul titularului, obligaţiile incluse în patrimoniul sau fracţiunea din patrimoniu preluată, iar în cazurile în care conform naturii sale obligaţia trebuie executată personal de debitor, să suporte cheltuielile legate de executarea obligaţiei de către partea care a transmis patrimoniul sau o fracţiune din patrimoniu. Pentru a transmite pasivul în temeiul unui contract privind transmiterea integrală sau parţială a patrimoniului actual este necesar acordul fiecărui creditor în parte, pentru fiecare datorie (vezi comentariul la art. 568).
Persoana fizică care a transmis patrimoniul actual sau o fracţiune a acestuia nu rămîne fără patrimoniu. Fiecărei persoana fizică sau juridică are în mod obligatoriu un patrimoniu. Persoana fizică sau juridică transmite toate drepturile(activul) şi toate obligaţiile (pasivul) pe care le are la momentul încheierii contractului. Toate drepturile şi toate obligaţiile pe care le dobîndeşte ulterior vor intra în patrimoniul său. Nici persoana fizică sau juridică cărei-a i-a fost transmis un patrimoniu sau o fracţiunea din patrimoniul actual al altei persoane fizice sau juridice nu va avea două patrimonii ci doar va dobîndi în patrimoniul său toate sau o fracţiune din drepturile şi obligaţiile persoanei care a transmis integral sau parţial patrimoniul său actual.
Prin grevarea cu uzufruct a patrimoniului sau a unei fracţiuni din acesta înţelegem constituirea în favoarea unei terţe persoane a dreptului real de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă patrimoniul actual sau o fracţiunea a acestuia şi de a culege fructele, întocmai ca titularul patrimoniului, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa (vezi comentariul la art. 395 şi următoarele).
Important este de menţionat că pentru a produce efecte juridice faţă de terţi la transmiterea drepturilor şi a obligaţiilor trebuie să fie respectate toate regulile stabilite pentru cesiunea de creanţă (vezi comentariul la art. 556 şi următoarele) şi pentru preluarea datoriilor (vezi comentariul la art. 567 şi următoarele). În caz contrar transmiterea va produce efecte între părţi dar nu va fi opozabilă terţilor. Spre exemplu în cazul în care se va transmite obligaţia fără acordul creditorilor ultimii vor avea dreptul să ceară executarea de la persoana care a transmis integral sau parţial patrimoniul iar aceasta va avea dreptul să ceară de la persoana căreia i-a fost transmis integral sau parţial patrimoniul tot ce a plătit, plus repararea prejudiciul cauzat prin neecutarea de către ultimul a obligaţiei faţă de creditori.
Înstrăinare poate fi făcută atît în temeiul actelor juridice cu titlu oneros cît şi în temeiul actelor cu titlu gratuit (vezi comentariul la art.197). Trebuie de avut în vedere că în cazul în care se transmite cu titlul gratuit întregul patrimoniu actual sau o fracţiunea a acestuia este necesară întocmirea unui inventar (borderou) în care să fie specificate toate activele şi pasivele care se transmit. În caz contrar contractul va fi lovit de nulitate (vezi comentariul la art. 827). Avînd în vedere că patrimoniul constituie o universalitate de bunuri în cazul grevării cu uzufruct a patrimoniului întocmirea inventarului este obligatorie atît în cazul în care grevarea cu uzufruct se face cu titlu gratuit cît şi în cazul în care grevarea se face cu titlul oneros (vezi comentariul la art. 399).
În cazul în care contractul privind înstrăinarea unor bunuri care fac partea din patrimoniul actual al unei părţi este necesar înregistrarea contractului sau respectarea altor formalităţi aceste reguli vor trebuie respectate şi în acest caz. Adică contractul privind transmiterea patrimoniului actual nu va servi drept temei la transmiterii acestor drepturi pînă în momentul în care contractul nu va fi înregistrat sau nu vor fi îndeplinite alte formalităţi. Spre exemplu acest contrat nu va servi drept temei al transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil care aparţine persoanei care transmite integral sau parţial patrimoniul atîta timp cît nu va fi înregistrată această transmitere în registrul bunurilor imobile (vezi comentariul la art. 214 şi 290).
În cazul în care nu a fost respectată forma autentică a contractului prin care o parte se obligă să transmită integral sau parţial patrimoniul său prezent ori să-l greveze cu uzufruct sau nu a fost înregistrat în cazul în care înregistrarea este obligatorie şi una dintre părţi l-a executat total sau parţial iar cealaltă parte se eschivează de la autentificare notarială sau de la înregistrarea contractului, partea care a executat are dreptul să invoce prevederile art. 213 şi 215.
Articolul 674. Contractul cu privire la patrimoniul viitor Contractul prin care o parte se obligă să transmită patrimoniul său viitor ori o parte din acel patrimoniu sau să-l greveze cu uzufruct este nul.
În acest articol este stipulată interdicţia înstrăinării patrimoniului viitor sau grevarea cu uzufruct a acestuia. Prin patrimoniu viitor se înţelege totalitatea activului şi a pasivului pe care î-l va avea persoana fizică sau juridică la o dată ulterioară datei la care a fost încheiat contractul. Sancţiunea instituită în această normă este nulitatea absolută, deci orice persoană interesată are dreptul să invoce nulitatea, părţile nu au dreptul să acopere această nulitatea şi dreptul de a cere aplicare regulilor cu privire la efectele nulităţii nu este prescriptibil extinctiv (vezi comentariul la art. 217). Totuşi nici partea contractului nici succesorii acesteia nu au dreptul de a cere restituirea a ceia ce a fost transmis în temeiul contractului nul, deoarece nimeni nu poate invoca un act ilicit (în acest caz încheierea contractului care contravine legii) drept temei al pretenţiilor sale.
Dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului persoanei fizice sau juridice de a dispune de bunurile viitoare (vezi comentariul la art. 206), adică de bunurile care vor intra în patrimoniul transmiţătorului după încheierea contractului. Aici este necesar însă să se indice exact bunurile sau categoria acestor bunuri. Spre exemplu este valabil contractul prin care o persoana juridică care produce autoturisme se obligă să transmită unei alte persoane toate automobilele pe care le va produce pe viitor. Va fi nul însă contractul prin care o persoană juridică se obligă sa transmită altei persoanei juridice toate bunurile pe care le va produce în viitor. Nimic nu se opune încheierii unui contract prin care o persoană se obligă să transmită altei persoane obligaţii care vor apare în viitor. Este necesar însă să fie indicate exact natura obligaţiilor.
Această normă sancţionează cu nulitatea numai contractele (acte juridice bilaterale sau multilaterale) prin care o parte se obligă să transmită patrimoniul său viitor ori parte din patrimoniu. Rămîn valabile însă actele juridice unilaterale (testamentele) prin care o persoană fizică dispune de patrimoniul său viitor sau de o parte din acesta (vezi comentariul la art. 1449 şi următoarele). În cazurile prevăzute de lege şi persoanele juridice pot dispune de patrimoniul viitor (vezi art. 40 al Legii 837/96.
Nici una dintre părţile contractului nu are dreptul să ceară celeilalte părţi-daune interese deoarece există prezumţia că toate persoanele cunosc legea şi deci la momentul încheierii contractului ştiau sau trebuiau să ştie despre nulitatea acestuia.
Văd la testamente dacă nu există ceva:
Articolul 675. Contractul cu privire la moştenirea unui viu (1) Contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul. Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul contractului încheiat între viitorii succesori legali asupra cotei-părţi legale. Un asemenea contract trebuie autentificat notarial.
Prin această dispoziţie este sancţionat cu nulitatea absolută contractul cu privire la o succesiune nedeschisă. Contractul este nul chiar şi în situaţia în care a fost încheiat cu acordul persoanei despre a cărui patrimoniu este vorba. Sancţiunea aceasta este de ordine publică şi nu comportă nici o derogare cu excepţia celor prevăzute de lege.
Prin acest articol se interzic toate contractele cu privire la o succesiune nedeschisă. Indiferent de faptul dacă prin contract se prevede înstrăinarea, grevarea succesiunii, renunţarea la succesiune sau alte acţiuni sau inacţiuni. De fapt în acest articol este reglementată o situaţie similară celei din articolul 674. Diferenţa constă în faptul că dacă art. 674 sancţionează cu nulitate contractul prin care o persoană dispune de patrimoniul său viitor aici este vorba de patrimoniul viitor al unei persoane care nu este parte a contractului.
Alin. (2) prin excepţie de la regula din alin. (1) prevede că este valabil contractul dintre moştenitorii legali care are drept obiect rezerva succesorală. În temeiul acestei dispoziţii este valabil doar contractul dintre moştenitorii legali. În cazul în care o persoană este şi succesor legal şi succesor testamentar aceasta poate încheia un contract numai în calitate de succesor legal.
Parte a contractului încheiat conforma alin. (2) pot fi viitorii succesori legali, indiferent de faptul dacă aceştia sînt succesori rezervatari sau nu. În mod obligatoriu însă parte a contractului trebuie să fie cel puţin un succesor rezervatar. Contractul poate avea drept obiect doar rezerva succesorală a persoanei care este pare a contractului. Calitatea de moştenitor legal şi de rezervatar se determină la momentul încheierii contractului. În cazul în care ulterior încheierii contractului persoana a pierdut calitatea de moştenitor legal sau de rezervatar contractul aceasta nu afectează valabilitatea contractului. Contractul însă va deveni caduc din momentul în care cel puţin una din părţi a pierdut calitatea de moştenitor legal sau de rezervatar. Spre exemplu părintele a fost decăzut din drepturile părinteşti sau moştenitorul rezervatar şi-a recăpătat capacitatea de muncă.
Prin cota-parte legală se înţelege dreptul succesorilor de clasa I inapţi de muncă de a moşteni independent de conţinutul testamentului cel puţin o doime din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de moştenire legală (vezi comentariul la art. 1505).
Contractul privind rezerva succesorală trebuie să fie autentificat notarial. Nerespectarea formei atrage nulitatea contactului (vezi comentariul la art. 213). Chiar şi în cazul în care în componenţa moştenirii există bunuri înstrăinare cărora necesită înregistrarea contractului sau respectarea altor formalităţi contractul cu privire la cota-parte legală nu trebuie să fie înregistrat sau supus altor formalităţi.
Prevederile acestui articol nu sancţionează cu nulitatea actele juridice asupra unei moşteniri deschise. În acest caz însă avînd în vedere faptul că moştenirea devine parte a patrimoniului actual al moştenitorului acesta are dreptul să dispună de aceasta, cu respectarea prevederilor articolului 673 (vezi comentariul).
Articolul 676. Determinarea prestaţiei de către o parte sau un terţ (1) Dacă prestaţia trebuie determinată de o parte contractantă sau de un terţ, în caz de dubiu se consideră că determinarea trebuie făcută în baza unei aprecieri echitabile.
(2) Determinarea prestaţiei se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte.
(3) Dacă determinarea prestaţiei trebuie făcută de mai mulţi terţi, este necesar acordul lor unanim. Dacă trebuie să fie determinată o sumă dintre mai multe sume numite, se va avea în vedere suma medie.
(4) Dacă prestaţia nu corespunde principiului echităţii, determinarea se face prin hotărîre judecătorească. În caz de tergiversare sau de refuz, determinarea se face tot prin hotărîre judecătorească.
De regulă părţile negociază şi fixează în contract prestaţiile pe care le datorează fiecare parte. Însă există situaţii în care contractul prevede că prestaţia uneia sau ambelor părţi ale contractului se determină de către o parte a contractului sau de către un terţ. Clauza privind determinarea prestaţiei de către una dintre părţi sau de către un terţa apare destul de des în contractele în care este dificil de stabilit întinderea cheltuielilor necesare pentru exercitarea prestaţiei şi una din părţi (de regulă debitorul) sau un terţ este într-o poziţie mai bună pentru a evalua cheltuielile necesare pentru exercitarea prestaţiei. Spre exemplu în domeniul serviciilor. De menţionat că părţile nu sînt obligate să demonstreze oportunitatea includerii unei asemenea clauze în contract.
Dispoziţiile acestuia articol se aplică aît contractelor unilaterale cît şi contractelor sinalagmatice.
Stipularea în contract a clauzei conform căreia prestaţia uneia sau ambelor părţi va fi determinată de o parte a contractului sau de un terţ este posibilă deoarece prestaţia trebuie să fie determinată sau determinabilă (vezi comentariul la art. 512). Această posibilitate se întemeiază şi pe regula conform căreia obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil (vezi comentariul la art. 206).
În cazul în care prestaţia trebuie determinată de o parte a contractului sau de un terţ există riscul abuzurilor din partea părţilor sau a terţilor persoane. Stipularea că determinarea trebuie făcută în baza unei aprecieri echitabile are drept scop eliminarea abuzurilor şi protejarea intereselor părţilor la contract sau a altor persoane interesate (spre exemplu creditorii debitorului sau a creditorului).
Prin determinarea prestaţiei de către părţi sau de către terţi trebuie de înţeles atît indicarea prestaţiei de către aceştia cît şi indicarea criteriilor în dependenţă de care se determină prestaţia.
Părţile pot include în contract criteriile care vor sta la baza determinării prestaţiei de către părţi sau de către părţi. În cazul în care asemenea criterii au fost incluse ele sînt obligatorii atît pentru partea sau terţul care urmează să determine prestaţia cît şi pentru persoana a cărei prestaţie se determină (în cazul în care nu aceasta determină prestaţia). Dacă în contract nu au fost incluse criterii pentru determinarea prestaţiei sau dacă aceste criterii sînt ambigui partea, terţul sau instanţa judecătorească care determină prestaţia trebuie să o facă în baza unei aprecieri echitabile.
În cazul în care prestaţia este determinată de o parte a contractului determinarea se face printr-o declaraţie adresată faţă de cealaltă parte a contractului. Forma declaraţiei nu este relevantă (vezi comentariul la art. 208).
Dacă prestaţia este determinată de un terţ determinarea se face prin declaraţie adresată oricărei părţi. În cazul în care declaraţia este adresată ambelor părţi şi între aceste declaraţii există divergenţe determinantă va fi declaraţia făcută prima. În cazul în care nu se poate determina care declaraţie a fost făcută prima se consideră că terţul nu a determinat prestaţia şi prestaţia va fi determinată conform regulilor stabilite în alin. (4).
Pentru declaraţia părţii sau a terţului privind determinarea prestaţie se aplică în mod corespunzător regulile cu privire la producerea efectului de către manifestările de voinţă (vezi comentariul la art. 200).
Dacă determinarea prestaţiei este pusă în seama mai multor terţi va fi valabilă desemnarea numai în cazul în care a fost făcută de toţi terţii. Nu este necesară o declaraţie comună ci doar o declaraţie identică a tuturor terţilor. În cazul în care există divergenţe între declaraţiile terţilor se consideră că determinarea nu a avut loc. Determinarea prestaţie se va face în acest caz în conformitate cu prevederile alin. (4).
În alin. (3) este stipulată o excepţie de la regula unanimităţii între terţii care determină prestaţia. În cazul în care trebuie indicată o sumă şi terţii vor indica sume diferite prestaţia datorată se va determina prin calcularea sumei medii a sumelor indicate de terţi. Dacă contractul este multilateral, această dispoziţie se va aplica mutatis mutandis (în mod corespunzător) şi în cazul în care prestaţia trebuie determinată de mai multe părţi.
În cazul în care partea sau terţul vor determina prestaţia cu încălcarea prevederilor alin. (1) această determinarea se va considera nulă. Prestaţia urmează să fie determinată, la cererea celeilalte părţi, prin hotărîre judecătorească. Prestaţia se determină de către instanţa judecătoreasca cu respectarea regulilor stabilite de părţi în contract. În cazul în care aceste reguli lipsesc sau există dubii cu privire la interpretaera lor instanţa judecătorească determină prestaţia în conformitate cu principiul echităţii.
Dacă prestaţia trebuia determinată de către un terţ dreptul de a cere determinarea pe cale judecătorească a prestaţiei o au ambele părţi.
Prestaţia se determină de către instanţa judecătorească şi în cazul în care partea sau terţul întîrzie sau refuză să o determine, precum şi în orice alt caz în care prestaţia nu a fost sau nu a putut fi determinată de către parte sau de către terţ.
Se consideră că partea sau terţul întîrzie să determine prestaţia în cazul în care nu a determinat prestaţia în termenul indicat în contract, care rezultă din uzanţe sau din practicile stabilite între părţi. Dacă în contract lipseşte termenul sau dacă acest termen nu rezultă din uzanţe sau din practica stabilită între părţi se consideră că partea sau terţul este în întîrziere dacă nu a determinat prestaţia într-un termen rezonabil de la momentul în care măcar una dintre părţi i-a cerut să determine prestaţia.
În cazul în care prestaţia trebuie determinată de o partea a contractului aceasta va răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin neexecutarea acestei obligaţii în conformitate cu regulile stipulate în contract iar în lipsa unor asemenea reguli în conformitate cu regulile din partea generală (vezi comentariul la art. 602 şi următoarele).
Terţul nu răspunde faţă de părţile contractului în cazul în care tergiversează determinarea prestaţie sau refuză să o determine cu excepţia cazului în care terţul, în temeiul unui contract sau în temeiul unui act juridic unilateral are, faţă de una sau ambele părţi ale contractului obligaţia de a determina prestaţia.
Articolul 677. Determinarea contraprestaţiei Dacă întinderea contraprestaţiei nu este determinată, în caz de dubiu determinarea se face de partea care pretinde contraprestaţia. Dispoziţia art.676 alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
Prevederile acestuia articol se aplică contractelor sinalagmatice adică contractelor în care obligaţiile ce revin părţilor sînt reciproce şi între aceste obligaţii reciproce există o interdependenţă (vezi comentariul la art. 666). Această dispoziţie se aplică cazurilor în care deşi nu sînt determinate prestaţiile ambelor părţi sau modul de determinare a acestora contractul rămîne totuşi valabil (vezi comentariul la art. 206 şi 512).
Scopul acestui articol este de a stabili care parte are dreptul să determine prestaţia corelativă în cazul în care există dubii în privinţa faptului care dintre părţi are această sarcină. Spre deosebire de articolul 676 care reglementează principiile în conformitate cu care se determină prestaţia.
În conformitate cu dispoziţiile acestuia articol în caz de dubii prestaţia corelativă urmează să fie determinată de către creditorul acestei prestaţii. Creditorul prestaţiei are obligaţia de a determina prestaţia corelativă în conformitate cu prevederile art. 676.
În cazul în care partea refuză, tergiversează sau din alt motiv nu determină prestaţia corelativă în termenul fixat în contract sau care rezultă din lege, uzanţe sau practicile stabilite între părţi prestaţia corelativă este determinată de către instanţa de judecată în conformitate cu prevederile articolului 676 (vezi comentariul). Dreptul de a depune cerere are partea care trebuie să execute prestaţia care are dreptul de a cere şi repararea prejudiciului cauzat prin nedeterminarea prestaţiei corelative.
Dreptul debitorului prestaţiei de a refuza executarea obligaţiei pînă la executarea obligaţiei corelative nu este atins (vezi comentariul la art. 705 şi 706).
Articolul 678. Aplicarea dispoziţiilor privind contractele altor obligaţii Sub rezerva altor reglementări, dispoziţiile privind obligaţiile contractuale sînt aplicabile şi altor obligaţii patrimoniale în măsura în care, ţinîndu-se cont de natura obligaţiei, acest lucru este posibil.
Dispoziţiile cu privire la contracte se aplică şi obligaţiilor patrimoniale care i-au naştere în baza altor temeiuri (vezi comentariul la art. 514).
Pentru aplicarea dispoziţiilor cu privire la obligaţiile contractuale altor obligaţii patrimoniale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: (a) obligaţiile să fie de natură patrimonială; (b) să nu existe reglementări speciale care să excludă aplicarea dispoziţiile privind obligaţiile contractuale altor obligaţii patrimoniale sau să limiteze aplicarea acestor dispoziţii; (c) aplicarea dispoziţiilor cu privire la obligaţiile contractuale să nu contravină naturii acestor obligaţii.
