Articolul 605. Răspunderea pentru imposibilitatea procurării obiectului
Dacă trebuie să procure obiectul datorat, debitorul răspunde pentru imposibilitatea procurării chiar si în cazul în care aceasta nu se datorează vinovăţiei lui dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul comentat conţine o normă dispozitivă care rezidă în următoarele: dacă legea sau contractul nu prevede altfel, debitorul care şi-a asumat obligaţia să procure un bun pentru a-l transmite creditorului va răspunde pentru neexecutarea obligaţiei atunci, cînd neexecutarea s-a produs cu vinovăţie, cît şi atunci, cînd procurarea acestui bun devine imposibilă din motive ce nu depind de debitor.Totodată, dacă debitorul se află în condiţiile reglementate de art.606, el este exonerat de răspundere.
A procura un bun, în sensul articolului 605, înseamnă a-l dobîndi prin orice modalitate admisă de lege: cumpărare, producere, asamblare, construire, transformare, îmbunătăţire etc., precum şi prestarea unui serviciu.Obiect al procurării pot fi atît bunuri determinate generic, cît şi individual determinate. Dacă obiectul datorat este un bun determinat generic, debitorul va răspunde, atît cît este posibilă executarea din bunuri de acelaşi gen, pentru neexecutarea obligaţiei, chiar şi atunci, cînd neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale (art.590) De exemplu, dacă un vînzător- agent economic şi-a asumat obligaţia faţă de cumpărător să procure un bun şi să i-l transmită acestuia la un anumit moment, el va răspunde pentru cazul, cînd producătorul, din anumite motive nu mai poate pune la dispoziţia vînzătorului acele bunuri (a încetat să le producă; a intervenit o situaţie de forţă majoră etc.) Vînzătorul, pentru a-şi onora obligaţia, va trebui să dobîndească bunul datorat de la alţi producători, iar în caz de imposibilitate, va repara prejudiciul astfel cauzat.
Dispoziţia art. 605 se aplică în modul corespunzător şi raporturilor de antrepriză şi prestări servicii.
Articolul 606. Forţa majoră
(1) Neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă debitorului în cazul în care se datorează unei forţe majore, dacă survenirea sau efectele acesteia nu au putut fi cunoscute de către debitor la momentul naşterii obligaţiei ori dacă debitorul nu a putut împiedica sau înlătura survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei.
(2) Dacă este doar temporară, forţa majoră poate fi invocată numai în perioada în care aceasta are efect asupra executării obligaţiei.
(3) Dacă nu poate executa obligaţia din cauza unei forţe majore, debitorul trebuie să notifice creditorului aceste circumstanţe şi efectele lor asupra executării. Dacă notificarea nu a ajuns la creditor într-un termen rezonabil de la data la care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre forţa majoră, acesta din urmă răspunde pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificarii.
(4) Prevederile prezentului articol nu împiedică creditorul să ceară rezoluţiunea contractului, executarea obligaţiei sau plata dobînzilor.
1. Forţa majoră este împrejurarea de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o vină din partea debitorului executarea obligaţiei contractuale a acestuia. În baza articolului comentat, debitorul este eliberat în asemenea cazuri de răspundere.
Din conţinutul articolului, debitorul poate invoca forţa majoră, dacă se întrunesc cîteva condiţii:
-
evenimentul trebuie să aibă o origine exterioară, să provină din afara persoanei sau sferei de activitate a debitorului. De cele mai multe ori evenimentul de forţă majoră este un fenomen natural:cutremur, inundaţii, alunecări de teren, furtună, alunecări de zăpadă, revărsarea albiilor rîurilor fără caracter repetabil, epizootii etc. La fel, evenimente de forţă majoră vor fi şi evenimentele sociale: acţiuni militare, acte de terorizm, revoluţii, epidemii, dispoziţiile organelor competente, care interzic săvîrşirea acţiunilor ce constituie executarea obligaţiilor etc.
-
evenimentul trebuie să fie imprevizibil , atît producerea sa, cît şi efectele. Este imprevizibil acel eveniment, care are caracter extraordinar, se produce rar, imprevizibilitatea avînd caracter obiectiv şi absolut. În acest sens se va lua ca etalon prudenţa şi diligenţa unei persoane care depune toată grija de care este capabil un om în activitatea sa. Simpla sporire a dificultăţilor sau a costului executării nu semnifică o situaţie de forţă majoră de natură a duce la exonerarea de răspundere. În unele situaţii evenimentul de forţă majoră poate fi prevăzut în speţă, datorită progresului tehnico-ştiinţific, cum ar fi furtunile, inundaţiile, dar efectele sale nu pot fi preîntîmpinate nici chiar aplicînd toate mijloacele disponibile.Din acelaşi punct de vedere o grevă, dacă este petrecută în condiţiile legii, este previzibilă. Ordinea de iniţiere şi petrecere a grevelor este reglementată prin lege, deaceea nu este temei de a atribui grevele la categoria evenimentelor imprevizibile şi inevitabile.
-
evenimentul trebuie să fie inevitabil. Inevitabilitatea are un caracter relativ şi se va califica drept forţă majoră evenimentul pe care debitorul, în situaţia în care se afla n-a putut să-l împiedice sau să înlăture consecinţele. Aceasta înseamnă că un eveniment, în dependenţă de condiţiile concrete, poate fi calificat uneori drept forţă majoră, iar alteori nu poate fi calificat astfel. Spre exemplu: sîntem în prezenţa forţei majore dacă o navă maritimă, la momentul cînd se anunţase o furtună puternică era departe de ţărm. Dimpotrivă, dacă nava era aproape de ţărm şi puteau fi luate măsuri de siguranţă, dar persoanele responsabile nu au luat aceste măsuri, împrejurarea nu va fi calificată drept forţă majoră. Deci dacă evenimentul putea fi evitat de către o persoană cu maximă diligenţă, dar cel responsabil nu a depus străduinţa necesară, se va antrena răspunderea civilă.
Totuşi uneori debitorul aflat în situaţie de forţă majoră va răspunde pentru neexecutare, putem exemplifica prin:
-
cazuri expres prevăzute de lege, cum este provocarea daunei ca urmare a exploatării navei aeriene (art. 1410);
-
cînd debitorul a comis o faptă cu vinovăţie, fără de care evenimentul de forţă majoră nu s-ar fi produs ori n-ar fi împiedicat executarea obligaţiei sale;
-
dacă prin contract debitorul şi-a luat asupra sa cazurile de forţă majoră, de exemplu administraţiile poştale în raporturile internaţionale de acordare a serviciilor poştei de scrisori şi colete poştale (art. 34 al Convenţiei Poştale Universale din 14.09.1994; art. 26 al Aranjamentului privind coletele poştale din 14.09.1994 la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1159/1997).
2. Forţa majoră are ca efect principal exonerarea de răspundere contractuală a debitorului. În contractele cu executare succesivă, atunci cînd forţa majoră acţionează temporar, are ca efect suspendarea executării contractului, creditorul neputînd pretinde în această perioadă nici executarea obligaţiei, nici repararea prejudiciului sau penalităţi.
Dacă imposibilitatea de executare, provocată de forţa majoră este definitivă, forţa majoră are ca efect stingerea obligaţiilor (art. 663).
3. Debitorul trebuie să notifice creditorul într-un termen rezonabil despre imposibilitatea executării obligaţiei ca urmare a forţei majore. Termenul va fi calificat drept rezonabil de la caz la caz, reieşind din durata şi felul în care forţa majoră a împiedicat executarea obligaţiei, distanţa între părţi ş.a. În notificare se vor descrie circumstanţele concrete în care s-a produs evenimentul şi în ce măsură acesta a împiedicat executarea obligaţiei.Drept efect al neexecutării acestei obligaţii debitorul va răspunde pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificării (dacă se constată asemenea prejudiciu).Prin prejudiciu, cauzat prin lipsa notificării trebuie înţeles acele cheltuieli, pierderi pe care creditorul le putea evita dacă cunoştea despre situaţia de forţă majoră
Distingem două situaţii:
-
notificarea n-a fost făcută;
-
notificarea a parvenit cu întîrziere, fie că a fost trimisă cu depăşirea unui termen rezonabil sau a întîrziat din alte motive, neimputabile debitroului.
Dacă notificarea a întîtziat din motive, neimputabile debitorului, acesta nu va fi obligat să repare prejudiciul, cauzat prin lipsa notificării.
4. Evenimentul de forţă majoră nu împiedică creditorul să ceară:
-
rezoluţiunea contractului, însă nu va putea pretinde şi repararea prejudiciului (art. 738 alin. 5);
-
executarea obligaţiei, dacă se mai păstrează această posibilitate;
-
plata dobînzilor.
Codul civil utilizează şi noţiunea de caz fortuit, noţiune ce se deosebeşte de cea a forţei majore. Cazul fortuit este o împrejurare internă, ce îşi are originea în cîmpul de activitate a celui chemat să răspundă sau într-o împrejurare externă ce nu are caracter extraordinar şi poate fi prevăzută şi evitată cu diligenţa de care este în stare omul cel mai capabil. Cazul fortuit este acea împrejurare care, deşi putea fi preîntîmpinată, nu a fost astfel preîntîmpinată de persoana responsabilă din cauza apariţiei sale inopinate.
De regulă, cazul fortuit duce la eliberarea de răspundere. Prin excepţie aceste împrejurări antrenează, totuşi, răspunderea. Astfel, explozia cauciucului sau ruperea bazei de direcţie a unui autovehicul nu exonerează cărăuşul de răspundere pentru prejudiciul cauzat terţilor, deoarece acestea nu sînt cauze străine, exterioare, de natură a învedera lipsa raportului de cauzalitate şi de a înlătura astfel temeiul obiectiv al răspunderii, ci sînt cauze interne, legate de bunul cauzator al prejudiciului sau de sfera de activitate a persoanei chemate să răspundă. În această ipoteză, cărăuşul va răspunde şi în cazul cînd prejudiciul se datorează stării ori funcţionării vehiculului său (art. 988). Codul civil prevede şi alte cazuri speciale, cînd legea obligă la repararea prejudiciului cauzat în rezultatul cazului fortuit (art. art. 618, 863).
Articolul 607. Restabilirea situaţiei preexistente
(1) Cel obligat la repararea prejudiciului trebuie să restabilească situaţia care ar fi existat în cazul în care împrejurarea cauzatoare de prejudiciu nu survenea.
(2) Dacă prin vătămare a integritaţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii capacitatea de muncă se pierde ori se reduce sau dacă prin vătămare apar necesităţi noi, cel vătămat este despăgubit printr-o rentă lunară în bani. Mărimea rentei se stabileşte în funcţie de evoluţia previzibilă şi conformă aşteptărilor raţionale a veniturilor celui vătămat.
(3) Cel vătămat are dreptul să ceară în avans costul tratamentului. Această dispoziţie se aplică şi atunci cînd este necesară reciclarea profesională.
(4) În locul rentei, cel vătămat poate cere o despăgubire în capital (globală) dacă există un motiv temeinic.
1. Unul dintre principiile de bază ale dreptului civil este repararea în natură a prejudiciului. Prin aceasta persoana vătămată este repusă în situaţia anterioară, restituitio in integrum. Repararea în natură constă într-o operaţie materială ce se rezumă la: restituirea lucrului însuşit ilegal, înlocuirea lucrului distrus prin fapta ilicită cu un lucru similar, remedierea stricăciunilor cauzate, distrugerea lucrării ridicate cu încălcarea drepturilor terţilor ş.a. Dacă repararea în natură nu acoperă paguba integral, se va recurge şi la repararea prin echivalent bănesc.
Despăgubirile băneşti pot fi acceptate doar dacă respectarea principiului sus-indicat este imposibil sau greu de realizat. Instanţa de judecată va ţine cont, însă, şi de interesele părţilor participante la raportul obligaţional.
Principiul reparării în natură are aplicabilitate largă în relaţiile contractuale, cît şi în cele delictuale, cu unele excepţii (vătămarea sănătăţii sau integrităţii corporale).
2. Vătămările aduse integrităţii corporale şi sănătăţii constituie domeniul specific, în care se întîlnesc atît prejudiciul nepatrimonial, cît şi cel patrimonial, apărut ca urmare a uneia şi aceleiaşi fapte ilicite. În dreptul civil acestor vătămări li se mai spune prejudicii corporale.
Dreptul la repararea prejudiciului corporal înseamnă dreptul victimei de a fi pusă într-o situaţie cît mai apropiată posibil de cea pe care a avut-o anterior producerii faptului prejudiciabil. În corespundere cu art. 1418 la atribuirea compensaţiei vor fi luate în calcul salariul (venitul ratat al persoanei care nu era salariat, de exemplu a liberului profesionist, meşter popular ş.a) care la general se încadrează în noţiunea de venit ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă. La fel se vor stabili şi sumele necesare tratamentului inclusiv peste hotare, necesare recuperării, pentru alimentaţie şi alte necesităţi suplimentare, de protezare, îngrijire străină, cumpărarea unui vehicul special, reciclare profesională ş.a.
Indiferent dacă persoana vătămată este salariat sau şomer ori urma să se angajeze, dacă este minor sau major, toate cheltuielile cauzate prin fapta celui responsabil constituie prejudiciul material şi trebuie rambursate victimei integral.
Repararea prejudiciului efectiv al victimei, adică a cheltuielilor ocazionate prin însuşi producerea faptului ilicit şi care de regulă sînt efectuate înainte de data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind stabilirea prejudiciului cauzat se face prin acordarea unor despăgubiri sub formă de sumă globală.
Evaluarea venitului ratat – lucrum cessans – adică a pierderilor sau diminuării veniturilor profesionale ale victimei se va face prin stabilirea unei rente lunare în bani. Aceasta va fi plătită atît pentru perioada anterioară pronunţării hotărîrii judecătoreşti,dar nu mai mare de 3 ani,calculaţi din momentul intentării acţiunii (art.280 lit. c), cît şi pentru viitor. La calcularea rentei se va ţine cont de gradul de incapacitate funcţională a victimei, totală ori parţială, care se stabileşte de comisia de expertiză medico-legală; durata probabilă a activităţii sale profesionale, precum şi de vîrstă. În cazul unui salariat de asemenea, se va lua în consideraţie genul de activitate, desfăşurat de victimă, veniturile sale obţinute după accident comparativ cu cele obţinute anterior sau cu cele pe care le-ar fi obţinut dacă nu s-ar fi produs prejudiciul. Trebuie luat în calcul şi majorarea de salariu, de care victima ar fi beneficiat în mod sigur în cazul continuării activităţii profesionale anterioare, sau o eventuală promovare în funcţie.
Punctul de plecare în evaluarea prejudiciului suportat reprezintă veniturile profesionale ale victimei obţinute anterior producerii prejudiciului, inclusiv din cumulul de funcţii, prestaţiile suplimentare, veniturile din activităţile cu caracter particular, dacă acestea aveau caracter de stabilitate şi repetabilitate.În ipoteza în care incapacitatea funcţională, de exemplu o paralizie facială, nu atrage după sine şi incapacitatea de a munci, victima va beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul estetic, cît şi pentru prejudiciul material ce constă în cheltuielile de tratament. La fel, dacă diminuarea capacităţii de muncă conduce la necesitatea unor eforturi suplimentare ca victima să-şi menţină cîştigul anterior, acestea vor fi supuse aprecierii.
Noul Cod civil s-a dezis de principiul potrivit căruia din despăgubirile acordate se exclud sumele de bani primite de victimă în calitate de pensie şi indemnizaţie pe linia asigurării sociale de stat (art. 1418).
3. Despăgubiri în avans pot fi pretinse în două situaţii:
-
pentru costul tratamentului, în baza avizului organelor medicale abilitate (art. 1420 alin.2);
-
în caz de necesitate a reciclării profesionale.
Datorită vătămării cauzate, deseori victima este nevoită să-şi schimbe profesia sau să fie încadrată în altă funcţie. În aceste situaţii atît diferenţa de venituri (dacă există), cît şi toate cheltuielile legate de reciclarea profesională trebuie compensate.
4. Prin plata despăgubirilor sub formă de rentă lunară, în primul rînd victimei i se garantează un minim de existenţă cu caracter de periodicitate, iar în al doilea rînd, dacă sănătatea victimei se va reface după o anumită perioadă mărimea despăgubirii poate fi redusă la cererea persoanei obligate.Prin excepţie, atunci cînd sînt motive întemeiate, instanţa de judecată poate să acorde despăgubire globală, dar numai pentru o perioadă de cel mult 3 ani (art. 1420), ţinîndu-se cont şi de situaţia materială a persoanei responsabile. Drept motiv întemeiat poate servi plecarea definitivă a autorului faptei ilicite peste hotare. Obligarea în asemenea cazuri la plata unei prestaţii periodice este lipsită de eficienţă.
Despăgubirile acordate ca urmare a vătămării sănătăţii se supun indexării.
Cererile privind repararea prejudiciului cauzat vieţii şi sănătăţii persoanei sînt imprescriptibile (art.280 lit.c)..
Articolul 608. Imposibilitatea executării în natură
Dacă restabilirea situaţiei în conformitate cu prevederile art.607 alin.(1) nu este posibilă sau este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate, creditorul este despăgubit în bani.
1. Repararea prejudiciului poate fi făcută în natură sau prin echivalent, precum şi prin utilizarea concomitentă a acestor modalităţi.
Din conţinutul articolelor 607, 608, 609 reiese următoarea regulă: repararea integrală a prejudiciului, la care este îndreptăţită victima unui fapt ilicit se va face în natură sau, atunci cînd aceasta nu este posibil sau presupune cheltuieli disproporţionate, fie nu este în interesul creditorului, se va efectua în formă bănească. Astfel, legiuitorul a confirmat legislativ un principiu al dreptului civil, pe care se fundamentează sistemul de drept al Europei continentale, spre deosebire de sistemul de drept anglo-saxon, care admite ca regulă generală, repararea prejudiciului prin compensarea bănească.
Repararea prin echivalent constă în acordarea unei sume de bani exprimînd despăgubirea echivalentă pagubei suferite. De regulă, despăgubirea bănească se evaluează şi se acordă ca sumă globală (capital). Înlocuirea reparaţiei în natură a prejudiciului cu cea prin echivalent bănesc este posibilă numai la obligaţiile în natură. Obligaţia în natură este obligaţia civilă care are ca obiect material alte bunuri decît banii sau presupun îndeplinirea unor activităţi, lucrări sau servicii.
În materia răspunderii delictuale repararea vătămărilor aduse persoanei poate fi realizată, în majoritatea cazurilor, numai prin echivalent bănesc, pentru pierderile materiale ori morale suferite de cel vătămat în sănătate ori integritatea fizică, în dreptul la onoare, demnitate, reputaţie, în dreptul la viaţa privată, dreptul de autor.
Despăgubiri în bani se va acorda respectîndu-se principiul reparării integrale a prejudiciului, adică a prejudiciului efectiv, a venitului ratat, cît şi a cheltuielilor ocazionate persoanei vătămate în activitatea desfăşurată în scopul evitării, limitării sau reparării pagubei. Despăgubirile se determină la data pronunţării hotărîrii pentru a asigura creditorului situaţia patrimonială avută înainte de a fi păgubit. Ca urmare, instanţele sînt obligate să recalculeze valoarea prejudiciului pînă la ziua pronunţării hotărîrii.
Pagubele suplimentare pot fi percepute printr-o acţiune înaintată suplimentar.
Atunci cînd prejudiciul are caracter actual, despăgubirea se acordă printr-o sumă globală, posibil însă de achitat şi în rate.
Restitutio in integrum va fi imposibilă, de pildă, atunci cînd prin fapta ilicită a fost deteriorat un bun ce se găsea în unicat, cum ar fi un tablou original, un lucru ce reprezintă o amintire, o relicvă de familie sau rezultatul unei lucrări în manuscris ş.a.
La suma de bani fixată drept despăgubire nu se datorează dobînzi de întîrziere decît de la data cînd hotărîrea a fost pronunţată, căci echivalentul bănesc al lipsei de folosinţă al sumei de bani respective se cuprinde în însuşi despăgubirea acordată. Dobînzile de întîrziere se vor calcula în baza art. 619.
Orice schimbare intervenită în situaţia patrimonială a celui ce a cauzat prejudiciul şi a păgubitului după săvîrşirea faptei ilicite nu influenţează asupra dreptului la despăgubire.
Dacă creditorul pretinde despăgubiri ce depăşesc sumele necesare repunerii lui în situaţia anterioară cauzării prejudiciului, vom fi în prezenţa unei situaţii de îmbogăţire fără justă cauză şi, prin urmare, instanţa va respinge cerinţa în măsura în care se urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză.
Articolul 609. Despăgubiri în locul prestaţiei
(1) În loc de prestaţie, creditorul poate cere despăgubire doar atunci cînd a stabilit anterior fără succes debitorului un termen rezonabil pentru executarea prestaţiei. În cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul stabilit este nejustificat de scurt, se consideră ca stabilit un termen rezonabil.
(2) Nu este necesară somaţia dacă este evident că nu i se poate da curs, în special dacă a trecut termenul stabilit la art.617 alin.(4), iar obligaţia nu a fost executată sau dacă există împrejurări deosebite care îndreptăţesc valorificarea imediată a dreptului de despăgubire, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi.
(3) În cazul în care are dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea integrală a obligaţiei, creditorul poate cere despăgubiri în locul întregii prestaţii dacă nu are interes în prestaţia parţială. Pentru restituirea prestaţiilor efectuate se aplică în modul corespunzător prevederile art.738.
(4) Dreptul la executarea obligaţiei este exclus îndată ce creditorul cere despăgubire în locul executării obligaţiei.
(5) Despăgubirile se acordă într-o sumă bănească globală. Pot fi acordate însă despăgubiri sub formă de plăţi efectuate periodic în dependenţă de natura prejudiciului. Despăgubirile sub formă de plăţi periodice se indexează în dependenţă de rata inflaţiei.
1. Conform acestui articol, principalul mod de apărare a intereselor creditorului într-un raport obligaţional este cererea înaintată debitorului de a executa în natură obligaţia asumată. De principiu, debitorul poate fi impus să presteze obligaţia asumată, dacă astfel doreşte creditorul. Aceasta se confirmă şi prin norma din art. 709. Despăgubirea în locul prestaţiei poate fi pretinsă de către creditor doar în cazul în care anterior creditorul l-a somat pe debitor, ca acesta, într-un termen rezonabil să-şi execute obligaţia.. Durata termenului se va stabili reieşind din: împrejurările în care trebuia executată obligaţia, distanţa pe care trebuie s-o parcurgă debitorul dacă s-a obligat să execute într-un loc determinat, complexitatea obiectului prestaţiei ş.a .Dacă în somaţie nu este indicat termenul de executare sau acesta este nejustificat de scurt, instanţa de judecată în caz de litigiu va aprecia şi va stabili un termen rezonabil.
În contractele ce cuprind clauze standard este nulă clauza prin care utilizatorul îşi rezervă dreptul la termene stabilite insuficient pentru executarea unei obligaţii (art. 718 lit.a)). La fel, este nulă clauza prin care utilizatorul este degrevat de obligaţia legală de a soma sau de a stabili partenerului său de contract un termen pentru executarea obligaţiei (art. 719 lit.d)).
2. Somaţia nu este necesară dacă:
-
este evident că nu i se poate da curs;
-
debitorul este în întîrziere ca urmare a expirării termenului de 30 de zile din moment ce obligaţia a ajuns la scadenţă, rămînînd neexecutată între timp.
-
dacă, prin excepţie de la regula generală a executării obligaţiei în natură, creditorul este îndreptăţit să ceară rezilierea şi plata imediată a despăgubirilor, invocîndu-se motivul unor împrejurări deosebite (vezi art. 710 lit.. c)). De exemplu, creditorul a comandat unei întreprinderi specializate efectuarea reparaţiei capitale a autoturismului său. Debitorul nu a executat obligaţia în termen, iar creditorul între timp a devenit parţial nevăzător, şi ca rezultat, nu va mai putea conduce.
3. Dacă obligaţia încă nu a fost executată, dar debitorul, din anumite motive, o poate executa doar parţial , creditorul poate cere rezoluţiunea contractului, dacă pierde interesul faţă de o executare parţială. Evident, stabilirea unui termen de graţie în acest caz este inoportună (art. 710 lit..b)). Totodată, părţile vor trebui să restituie una celeilalte (reciproc) tot ceea ce au transmis pînă la acest moment, la fel, creditorul este în drept să ceară acoperirea prejudiciului produs prin neexecutarea contractului, exceptînd cazul cînd debitorului nu-i este imputabilă cauza rezoluţiunii (art. 738 alin. 5).
Atunci, cînd se păstrează interesul faţă de prestaţia parţială, creditorul poate fi obligat să achite o retribuţie proporţională părţii din prestaţia executată (art. 943).
4. Dacă în condiţiile respectării art. 609, creditorul are posibilitatea să pretindă şi pretinde despăgubiri renunţînd la executarea prestaţiei în natura sa specifică, ulterior el nu mai poate reveni asupra deciziei sale.În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei debitorului doar după rezoluţiune (art.602 alin.4). Rezoluţiunea are ca efect încetarea raporturilor juridice între părţi, şi, din acest moment creditorul nu mai poate reveni asupra uni fapt consumat deja, părţile fiind eliberate de obligaţia de a presta (art.738 alin.1).
5. Regula ce se impune este că despăgubirile se acordă într-o sumă bănească globală. Despăgubirile sub forma prestaţiilor periodice succesive, cu caracter viager sau temporar se stabilesc reieşind din natura prejudiciului cauzat sănătăţii şi integrităţii fizice, din interesul părţilor, posibilităţile materiale ale autorului prejudiciului ş.a. Însă legislaţia admite situaţia cînd, deşi poartă caracter viager, periodic, despăgubirile pot fi plătite în capital (art. 607 alin.4).
Dacă pentru prejudiciul cauzat răspunzătoare este o persoană juridică şi aceasta încetează activitatea, sumele despăgubirii vor fi capitalizate potrivit Legii nr. 123/1998.
Principiul reparării integrale a prejudiciului presupune că, ori de cîte ori prejudiciul cauzat sănătăţii ulterior se agravează, persoana vătămată poate cere revizuirea despăgubirilor, inclusiv atunci cînd acestea au fost plătite în capital (art. 1421). Îmbunătăţirea stării sănătăţii atrage drept consecinţă micşorarea despăgubirilor acordate.Dacă despăgubirile au fost plătite în capital pentru o perioadă viitoare, în condiţiile art.1420, iar ulterior timp starea sănătăţii victimei s-a îmbunătăţit considerabil,plătitorul poate pretinde revizuirea acelei hotărîri şi întoarcerea unei sume de bani, invocînd îmbogăţirea fără justă cauză a părţii vătămate (art.1389).
Indexarea despăgubirilor se va face potrivit legislaţiei.
Recalcularea sumei iniţiale, stabilite conform legislaţiei în vigoare, de compensare a pagubei cauzate persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale se efectuează conform Legii nr.278 /1999
Dostları ilə paylaş: |