-
Arendatorul şi arendaşul trebuie să întocmească, la începutul arendei, un act în care descrie bunul arendat şi starea în care se află la momentul predării. La încetarea arendei, se aplică aceleaşi dispoziţii în modul corespunzător.
-
Actul de descriere trebuie să cuprindă ziua întocmirii şi să fie semnat de ambele părţi.
1. Acest articol detalizează unele aspecte ale modului de încheiere a contractului şi se referă, în general, la actul de descriere a obiectului contractului. Destinaţia acestui document constă în aprecierea şi stipularea în acest act a stării de fapt a obiecutlui contractului la momentul încheierii lui, sau cum e indicat în lege la începutul arendei. În acest act trebuie să fie indicate următoarele momente: denumirea obiectului, locul unde el este situat, părţile componente ale acestui obiect ş.a. La aprecierea stării de fapt a obiectului la acest act se indică care îmbunătăţiri au fost efectuate anterior, care este procentul de amortizare, care sînt necesităţile de reparaţie şi îmbunătăţire şi altele. Toate aceste aspecte inlfuenţează asupra termenului contractului, mărimii plăţii arendei ş.a. O detalizare la acest document este stipulată în alin.3 al art.42 al Legii 828/1991 în redacţia Legii 1006/2002în care se menţionează “la contractul de arendă se va anexa, în mod obligatoriu, ca parte componentă a contractului, descrierea terenului cu referinţă la numărul cadastral sau o copie a planului cadastral al terenului arendat”.
2. Alin.2 al acestui articol stipulează unele cerinţe de ordin general faţă de documentul întocmit. În el trebuie să fie indicată ziua întocmirii şi semnat de ambele părţi. Stipularea în contract a acestor două momente au o importanţă primordială pentru toate consecinţele schimbării stării obiectului contractului în dependenţă de îmbunătăţire sau înrăurăţire a acestui bun. Aceste momente au importanţă şi pentru stabilirea răspunderii părţilor în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.
Articolul 914. Particularităţile contractului de arendă a unui teren
În contractul de arendă a unui teren trebuie stipulate condiţiile de folosire a obiectelor
situate pe teren, inclusiv a utilajului şi tehnicii agricole.
-
Pe terenul arendat pot fi situate construcţii, instalaţii, obiecte de irigare, plantaţii multianuale, drumuri şi alte obiecte agricole. În contractul de arendă trebuie să fie indicate toate aceste obiecte şi modalităţile, intensivitatea şi alte condiţii de folosire a acestora. Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de anul dării în exploatare sau fabricării acestor obiecte, procentul de amortizare, care îmbunătăţiri au fost efectuate anterior, cînd a fost efectuată reparaţia curentă şi capitală, sau care este necesitatea de a le efectua în viitorul apropiat, care părţi componente ale acestora urmează a fi schimbate, reparate capital şi altele. Toate aceste detalii în mare măsură influenţează asupra termenului contractului, mărimii plăţii arendei ş.a.
-
Condiţii de folosire a obiectelor agricole situate pe terenul arendat se aplică în acelaşi mod şi la utilajul şi tehnica agricolă.
(1) Termenul arendei nu poate fi mai mic de un an.
(2) Cu trei luni înainte de expirarea arendei, arendatorul informează printr-un
preaviz arendaşul despre nedorinţa de a prelungi contractul de arendă.
(3) Dacă terneenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea terenul şi arendaşul continuă exploatarea lui, contractul de arendă se consideră prelungit cu un an.
1.Dat fiind faptul, că obiectul contractului de arendă este un teren şi alte bunuri agricole exploatarea fructuoasă a cărora poate fi efectuată doar pe durata unei perioade minime de activitate, legislatorul stabileşte termenul minimal al acestuia. Prin urmare părţile trebuie să determine durata contractului, care nu poate fi mai mică de un an. Termenul maximal al arendei nu este stipulat în lege, dar în acest caz se poate aplica regula generală a locaţiunii, care poate avea loc pe un termen de pînă la 99 de ani.
2.Aliniatul 2 stabileşte o modalitate de încetare a obligaţiilor contractuale. Prioritatea în ce priveşte încetarea acestor obligaţii îi revine arendatorului, care avînd această intenţie este obligat să facă un preaviz de trei luni pînă la expirarea termenului şi să-l prevină pe arendaş despre această intenţie. Acest preaviz poate fi exprimat în orice formă, fie verbal, fie în scris sau în alt mod. Principalul constă în faptul că acest preaviz să ajungă la destinaţie. Dacă arendatorul a respectat aceste prevederi, iar arendaşul nu a întreprins careva acţiuni de negociei cu privire la prelungirea contractului acesta încetează odată cu expirarea termenului lui.
3.Aliniatul 3 stipulează posibilitatea prolongaţiei tacite, sau prolongarea de fapt a raporturilor contractuale. Condiţiile acestui fapt sunt:
-
expirarea termenului contractului;
-
arendatorul nu cere restituirea (înapoierea) terenului;
-
arendaşul continuă exploatarea terenului arendat.
Legea stabileşte şi consecinţele prelungirii tacite a contractului de arendă: el se consideră prelungit cu un an. Această situaţie poate fi repetată de nenumărate ori, dar cu condiţia ca în ansamblu să nu depăşească 99 de ani.
Articolul 916. Plata arendei
(1)Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi bani, potrivit acordului dintre părţi, şi se execută în termenul şi în locul stabilit în contract.
(2) Elementele în funcţie de care se determină arenda pentru fiecare categorie de folosinţă a bunului pot fi: suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor, amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate.
(3) Arenda în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent din producţie. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de părţi în funcţie de specificul activităţii agricole şi de zonă.
(4) Termenele şi locul de plată în natură a arendei se stabilesc de părţi, în funcţie de felul produselor şi de specificul orientării lor.
(1) Această normă stabileşte modalităţile de achitare a plăţii arendei. Amintim, că regulile generale cu privire la stabilirea cuantumului plăţii este prevăzută de art.911 şi se apreciază prin acordul comun ale părţilor.
(2) Legea stabileşte 3 modalităţi de achitare a plăţii de arendă:
-
în bani;
-
în natură;
-
în formă mixtă.
(3) Nu se pot isca careva probleme cînd plata se face în bani. Mai complicat este situaţia, cînd plata se face în natură sau în formă mixtă. În acest caz, după cum este stipulat în alin.3, plata în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent din producţie. Dacă plata arendei este mixtă, apoi părţile sunt obligate să stipuleze în contract în ce mărime (proporţie) plata se efectuează în bani şi în ce mărime – în natură. Dacă plata în natură include cîteva culturi agricole, apoi, respectiv şi proporţiile acestora.
(4) Un moment important îl constituie faptul, că legea impune părţile de a aprecia în comun termenul şi locul unde se va achita plata. Acest moment este foarte important în cazul cînd plata arendei se face în natură sau în formă mixtă. Importanţa acestei condiţii diferă de la caz la caz, de pildă, dacă este de o greutate impunătoare, este uşor alterabilă, dacă necesită prelucrare, păstrare sau utilizare în stare proaspătă şi altele. Nu întîmplător legislatorul în alin.4 stipulează că, termenele şi locul de plată în natură a arendei se stabilesc de părţi, în funcţie de felul produselor şi de specificul orientării lor. Termenul achitării plăţii trebuie să coincidă cu sfîrşitul anului agricol, cu culesul roadei în genere sau a culturii respective. Locul achitării plăţii în natură poate fi stabilit nemijlocit pe terenul arendat, la depozitul arendatorului sau arendaşului, sau în alt loc.
(5) Criteriile de determinare a mărimei plăţii de arendă sunt direct stabilite de lege şi se apreciază de părţi în dependenţă de categoriile de folosire şi pot fi diferite de la caz la caz. Astfel, aceste criterii sunt: suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor, amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate. Categoriile de folosinţă pot fi diferite, de pildă: culturi anuale, multianuale, tehnice, livezi, vii, sau un teren pe care sunt situate depozite, frigidere, parcuri de tehnică agricolă, unităţi de prelucrare a producţiei agricole şi altele.
Articolul 917. Reducerea arendei
Dacă mai mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit, arendaşul poate cere reducerea proporţională a plăţii arendei. Dreptul la reducere subzistă doar pînă la separarea fructelor.
1.Prin această normă legislatorul stipulează un drept patrimonial al arendaşului – dreptul de a cere reducerea arendei. Dar pentru realizarea acestui drept legislatorul stabileşte trei condiţii:
-
pieirea fructelor obţinute ce depăşeşte 50 procente;
-
pieirea fructelor obţinute are loc în mod fortuit;
-
dreptul la diminuare are loc numai pînă la separarea fructelor.
Acest drept al arendaşului nu poate fi realizat dacă pieirea a avut loc din altă cauză, decît cea furtuită, de pildă, din cauza gospodăririi proaste a arendaşului, din culpa membrilor familiei arendaşului ş.a. Reducerea trebuie să fie proporţională pagubei.
2.Acestă normă poate fi aplicată indiferent de faptul dacă fructele au fost asigurate şi arendaşul a primit despăgubirea, deoarece legislatorul nu condiţionează aplicarea acetei norme în dependenţă de acest fapt. Dar, cererea arendaşului poate să nu fie acceptată de arendator în cazul cînd arendaşul primind despăgubirea de la compania de asigurare nu a suportat careva prejudicii.
3.Prin acrodul părţilor diminuarea cuantumului plăţii de arendă poate avea loc şi în alte cazuri.
Articolul 918. Dreptul de gaj al arendatorului
Arendatorul are, în vederea garanţiei cererilor sale ce decurg din contractul de arendă, drept de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat.
1.Scopul acestei norme este protejarea intereselor patrimoniale ale arendatorului. Pentru asigurarea acestor interese legea stabileşte două tipuri de garanţii:
-
dreptul de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş;
-
dreptul de amanet asupra fructelor bunului arendat.
2.Pentru exploatarea terenului arendaşul poate procura diferite bunuri materiale, cum ar fi: tehnica agricolă, unităţi de transport, utilaj pentru prelucrarea produselor agricole şi de altă destinaţie, seminţe, animale ş.a. Totodată arendaşul în rezultatul exploatării obiectului arendat dobîndeşte un product nou, cum ar fi: roadă, carne, lapte, vin, conserve ş.a. Însă în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale, în primul rînd pentru neachitarea la timp a plăţii arendei, cauzarea unui prejudiciu sau în caz decă există alte cereri ale arendaşului ele pot fi garantate prin amanent şi în acest caz se aplică norma acestui articol.
Articolul 919. Schimbarea destinaţiei terenului
Arendaşul poate schimba destinaţia terenului arendat numai cu acordul prealabil scris al proprietarului şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
1.Legea stabileşte condiţii foarte categorice cu privire la schimbarea destinaţiei terenului arendat. Aceste condiţii sunt:
-
consimţămîntul proprietarului, care trebuie să fie prealabil şi exprimat în formă scrisă;
-
respectarea dispoziţiilor legale.
Aceste dispoziţii sunt stipulate în Lwegea 828/1991 în redacţia Legii 1006/2002. Schimbarea destinaţiei terenului în baza art.art. 8, 9, 71, 75 ale acestei legi poate avea loc, în dependenţă de categoriile terenurilor, în baza Hotărîrii Guvernului sau deciziilor consiliilor raionale şi municipale.
Articolul 920. Repartizarea contractuală a riscurilor
(1) În contractul de arendă părţile contractante pot stabili, de comun acord, cazurile şi limitele suportării prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale.
(2) De comun acord, părţile pot să prevadă repartizarea pierderilor totale sau parţiale ale bunurolor arendate ca urmare a unor cazuri furtuite, sau unor cazuri de forţă-majoră.
1.Activitatea agricolă este supusă unor riscuri naturale, care pot surveni independent de voinţa persoanelor implicate în această activitate. Articolul dat stabileşte dreptul părţilor contractului de arendă printr-un acord comun de a stipula în contract o condiţie separată, care se referă la consecinţele calamităţilor naturale.
2.În primul rînd părţile trebuie să convină asupra cazurilor şi parametrilor prejudiciilor cauzate de calamităţile naturale suportate de fiecare din ele. De regulă aceste cazuri pot fi calamităţile naturale, care au loc în Republica Moldova – cutremure de pămînt, alunecări de pămînt, îngheţuri, grindină, revărsări de apă ş.a. Deasemenea părţile pot conveni asupra limitelor în care fiecare din ele vor acoperi prejudiciul cauzat. Proporţiile pot fi diferite: 50%x50%, 40%x60% ş.a. La stabilirea acestor limite trebuie să se ţină cont de faptul cine poartă, de regulă, riscul pierii fortuite a bunului şi cine va fi obligat să asigure bunul arendat. În alin.1 al acestui contract se prevăd două categorii de bunuri – obiectul contractului şi fructele. Din aceste considerente ambele părţi au un interes patrimonial şi, în principiu, ambele trebuie să suporte consecinţele calamităţilor naturale.
3.Un moment important îl constituie dreptul părţilor de a repartiza total sau parţional pagubele bunului arendat, care au survenit în urma unor cazuri fortuite sau a unor cazuri de forţă majoră. În acest caz este vorba doar de riscul cu privire la obiectul bunului arendat, dar nu şi a fructelor. Interesul patrimonial îl are în primul rînd arendatorul, dar arendaşul poate suporta unele pierderi în baza acordului contractual, deoarece fructele dobîndite în baza exploatării acestui bun devin proprietatea lui. Prin urmare şi el are un interes patrimonial.
Articolul 921. Încetarea arendei
-
Arenda încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost convenită.
-
Încetarea arendei înainte de termen are loc în conformitate cu legea.
-
Acest articol stipulează doar un singur temei de încetare a obligaţiilor contractuale – expirarea termenului prevăzut de contract. Dar în acest caz trebuie să se ţină seama şi de prevederile art. 915 CC RM, care admite, în caz de expirare a termenului, prolongarea tăcită a contractului de arendă.
-
Temeiurile legale de încetare a arendei înainte de termen sunt stipulate în art.art. 41³ şi 41-4 al Legii 828/1991 în redacţia Legii 1006/2002.
Astfel, arendatorul în baza art. 41³ “poate cere rezilierea anticipată, prin intermediul instanţei de judecată, a contractului de arendă în umrătoarele condiţii:
-
nerespectarea clauzelor privind arenda;
-
folosirea pămîntului în condiţii ce contracvin legislaţiei;
-
înrăutăţirea intenţionată a calităţii terenului arendat;
-
neachitarea arendei pe parcursul a 30 de zile de la data expirării termenului de plată, cu condiţia că perioada de graţie de 30 de zile pentru achitarea arendei se va acorda doar o singură dată pe parcursul perioadei de arendă, astfel că orice neachitare repetată a arendei în termen va constitui temei pentru a cere rezilierea imediată a contractului de arendă, în cazul cănd cîntractul nu prevede altfel;
-
ridicarea construcţiilor neautorizate pe terenul arendat;
-
terenul nu a fost folosit timp de un an de la data dării lui în arendă, în cazul cînd contractul nu prevede altfel;
-
transmiterea terenului arendat în subarendă fără consimţămîntul proprietarului.
Arendatorul terenului poate cere rezilierea anticipată a contractului şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
În cazul în care contractul de arendă nu prevede altfel, arendatorul poate rezilia anticipat contractul de arendă în mod necondiţionat numai după înştiinţarea în scris, cu cel puţin 3 luni înainte, a arendaşului.
Cu excepţia condiţiilor specifice la alineatul întîi din prezentul articol, arendaşul are dreptul să folosească terenul pînă la strînsul roadei inclusiv, conform termenelor prevăzute de tehnologia de creştere a culturilor”.
Arendaşul, la rîndul lui, în baza art. 41-4 “poate cere rezilierea anticipată a contractului de arendă în cazul în care:
-
arendatorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
-
arendaşul este în imposibilitatea de a folosi terenul, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, dacă contractul de arendă nu prevede altfel;
-
arendatorul nu a transmis terenul în termenul stabilit în contract.
Arendaşul poate cere rezilierea contractului de arendă şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
Arendaşul poate cere rezilierea anticipată a contractului de arendă şi din motive de sănătate, care îl pun în imposibilitatea de a respecta pe viitor clauzele contractului, dacă contractul nu prevede altfel.
Arendaşul poate rezilia anticipat contractul de arendă în mod necondiţionat doar avertizînd arendatorul în scris despre intenţia de reziliere a contractului cu cel puţin 3 luni pînă la recoltare, dacă contractul nu prevede altfel”.
Articolul 922. Consecinţele rezilierii contractului de arendă a unui teren
Dacă rezilierea contractului de arendă a unui teren agricol are loc pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale.
-
Această normă presupune o regulă generală care admite rezilierea contractului de arendă doar după încheierea anului agricol, cînd deja e culeasă recolta şi arendaşul dispune de rezultatul total al muncii sale.
-
Dacă contractul este reziliat pe parcursul anului agricol, apoi se aplică o regulă specială stabilită de acest articol, care se manifestă prin protejarea intereselor patrimoniale ale arendaşului. Stabilind această regulă legislatorul a luat în consideraţie faptul, că arendaşul a depus unele eforturi pentru a creşte o roadă sau a dobîndi un alt profit în rezultatul expuatării obiectului arendat şi dacă nu obţine nici un fruct din cauza rezilierii anticipate a contractului lui trebuie să-i fie restituite valoarea acestor fructe. Obligaţia de ale compensa îi aparţine arendatorului, care a cerut rezilierea anticipată.
-
Pentru aplicarea acestei reguli este necesar, ca la momentul rezilierii contractuluil fructele sî nu fie încă separate, dar acest lucru să fie posibil pînă la sfărşitul anului în condiţiile gospodăririi normale. Din această reiese, că după rezilierea contractului activitatea ulterioară de expualare a obiectului contractului devine obligaţia arendatorului.
Capitolul X
LEASINGUL
Articolul 923. Contractul de leasing
(1) Prin contractul de leasing, o parte - creditorul financiar (locator) - se obliga sa dobindeasca in proprietate sau sa producă bunul mobil specificat in contract si sa-l dea in posesiune si folosinţa, pentru o perioada determinata in contract, celeilalte parţi (locatar),
iar aceasta se obliga la plata in rate a unei sume de bani (redevenţa).
(2) In lipsa unor prevederi contrare, dreptul de alegere a bunului sau a vinzatorului aparţine locatarului.
(3) La sfirsitul contractului de leasing, care se incheie cu deplina amortizare, dreptul de proprietate asupra bunului se transmite locatarului.
(4) Locatarul poate fi obligat sau indreptatit prin contractul de leasing ca, la expirarea termenului acestuia, sa cumpere sau sa închirieze bunul daca acest contract nu încetează prin deplina amortizare a obiectului. In toate cazurile, la calculul preţului sau al chiriei
trebuie sa se ia in considerare amortizarea bunului. In lipsa unei prevederi contrare, locatarul are dreptul prioritar de a cumpăra sau de a închiria in continuare bunul.
(5) Dispoziţiile cu privire la leasing nu se aplica daca bunul urmeaza sa fie folosit in scopuri personale, familiale sau casnice.
(6) Contractului de leasing se aplica in modul corespunzător dispoziţiile privind contractul de locatiune in masura in care prezentul capitol nu prevede altfel.
-
Construcţia juridico-civilă a contractului de leasing, stabilită în acest articol, este diferită de cea existentă în Legea cu privire la leasing. Din acest motiv un interes deosebit prezintă concurenţa acestor acte normative în calificarea corectă a acestui contract.
Analiza normelor Codului civil şi a legislaţiei în vigoare în domeniului leasingului ne permite să scoatem în relief trăsăturile specifice (particularităţile) ale contractului, care-i imprimă caracterul desinestătător,a) în calitate de parte obligată în contract de rînd cu creditorul-financiar şi locatarul persistă şi vînzătorul bunului, care nu este parte propriu-zisă a contractului. Însă în înţelesul articolului analizat, acest fapt nu reprezintă o trăsătură calificativă a contractului, deoarece însăşi prin noţiunea contractului se admite stabilirea raportului contractual cu participarea a doi subiecţi. Creditorul financiar nu se află în raport contractual cu vînzătorul bunului, dar este înzestrat prin lege vcu un şir de drepturi şi obligaţii faţă de el (Art.art 926, 927,929 Cod civil). b) Creditorul- financiar se obligă să dobîndească bunul mobil specificat în proprietate, această obligaţie derivă din conţinutul raportului de leasing. Producerea de către locator a bunului pentru a fi transmis locatarului în baza unui contract de leasing, reprezintă o obligaţie improprie lui. c) Un rol activ în obligaţia contractuală de leasing îi aparţine locatarului. Anume el determină vînzătorul sau bunul, care urmează a fi procurat de locator. Respectiv locatorul este absolvit de orice răspundere pentru alegerea vînzătorului sau bunului. Excepţie de la acastă regulă poate fi cazul, cînd prin contract o astfel de obligaţiune se incubă locatorului.
Astfel, prin această construcţie juridică este consemnată valenţa naturii juridice a contractului de leasing, care în esenţă reprezintă prestarea unui serviciu financiar, prin intermediul mecanismului de locaţiune.
2. Contractul de leasing se încheie, de obicei, pe un termen anumit. Acest termen trebuie să includă deplina amortizare a bunului, care corespunde cu termenul efectiv de expluatare a obiectului contractului. După expirarea termenului contractului, dreptul de proprietate asupra bunului se transmite locatarului, fără achitarea preţului rezidual al bunului.
3. În cazurile în care contractul nu încetează prin deplina amortizare a bunului, locatarul poate fi obligat prin contract să cumpere bunul la un preţ rezidual, sau să continuie întreţinerea raporturilor contractuale pîna la amortizarea deplina a bunului. Analogic reglementărilor internaţionale în domeniul leasingului financiar, legislatorul naţional a condiţionat calculul preţului sau a chiriei de amortizarea bunului. În afară de drepturile specificate mai sus, locatarul prin contract îsi poate rezerva dreptul prioriar de cumpărare sau de închiriere ulterioară a bunului. Norma dispozitivă respectivă îi conferă locatarului prioritatea faţă de terţi în contractarea obiectului contractului, după expirarea termenului iniţial stabilit în contract.
4. Dispoziţiile prezentului articol se aplică numai în cazurile, cînd bunurile contractate vor fi utilizate numai în scopuri comerciale, adică raporturile respective urmează a fi stabilite între antreprenori. Acest fenomen juridic la fel se întregeşte în peisajul de reglementare internaţională. Însă, practica contractuală ne demonstrează, că în asemenea caz, un şir de tranzacţii care întrunesc toate trăsăturile juridice ale unui contract de leasing nu pot fi calificate ca leasing, anume din motivul că bunurile sînt folosite în scopuri personale, familiale sau casnice, fapt ce va contribui la micşorarea numărului de tranzacţii şi participanţi pe piaţa serviciilor de leasing.
5. Prin intermediul prezentei norme, legislatorul exprimă coeziunea dintre normele generale de reglementare ale contractului de locaţiune (Art.875 - Art.910) şi contractul de leasing. Reieşind din sensul normei analizate, reglementarea exhaustivă a raporturilor de leasing se efectuiază de normele prezentului capitol şi de contract, cînd legea dispozitivă prevede acest lucru. În rest, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind contractul de locaţiune. Prin menţiunea “ în modul corespunzător ”, urmează a fi înţeleasă aplicarea acelor norme ale locaţiunii, care nu pot modifica natura contractului de leasing, şi anume acele norme ce reglementează segmentul obligaţional de posesie şi folosire a bunului de către locatar (Art.Art 878,885,886,887 ş.a).
Articolul 924. Forma si conţinutul contractului de leasing
(1) Contractul de leasing se incheie in scris.
(2) Contractul de leasing trebuie sa contina îndeosebi:
a) preţul bunului;
b) suma totala, numărul si scadenta ratelor;
c) plata finala si metodele calculării ei in cazul rezilierii contractului.
1. Cerinţa de bază, înaintată de lege, faţă de forma contractului de leasing este respectarea formei scrise ca condiţie ad probationem. Respectiv, urmează să fie respectate toate cerinţele legale, referitoare la încheierea, modificarea şi rezilierea actelor juridice (Art.210). Deci, contractul poate fi încheiat nu numai în forma unui document semnat de părţi, dar şi prin schimb de scrisori, telegrame, telefonograme ş.a., care vor fi semnate de către expediator (ofertant) şi vor conţine clauzele esenţiale ale viitorului contract.
2. Condiţiile specificate în lege, urmează a fi calificate ca clauze esenţiale (al.2 Art 679) ale contractului de leasing. Orice raport contractual de leasing, indiferent de regimul juridic al bunurilor contractate, trebuie să conţină acordul părţilor asupra acestor clauze. Spre deosebire de cele prevăzute în art. 7 al Legii cu privire la leasing, Codul civil ne indică numai trei condiţii. În acest context, este dificil să ne apreciem care din ele reflectă adecvat natura obligaţiei de leasing. Desigur, articolul indicat al Legii cu privire la leasing conţine toate condiţiile posibile ale unui contract de leasing, si deaceea ele nu pot fi examinate ca clauze esenţiale. Norma analizată conţine acel minim de condiţii necesare, care permit a întregi în linii mari un contract de leasing. Prevederile Art. 679 CC, conform cărora contractul se consideră incheiat daca partile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esentiale, vis-a-vis de contractul de leasing pot fi tălmăcite ca cumulul de condiţii necesare, care determină valabilitatea juridico-civilă a contractului.
Articolul 925. Conservarea naturii mobiliare a bunului
Bunul care face obiectul contractului de leasing conserva natura mobiliara pe durata contractului, chiar daca este anexat sau incorporat m intr-un imobil, in măsura in care nu-si pierde individualitatea.
1.În corelaţie cu Art.923, norma comentată desfăţoară regimul juridic al obiectului contractului de leasing prin menţinerea naturii mobiliare a bunului, chiar dacă sînt prezente elemente caracteristice de definitivare a bunurilor imobile (Art.288 al.2). Caracterul individual determinat al bunului mobil (Art.297), reprezintă cerinţa legală faţă de obiectului contractului de leasing. Spre deosebire de contractul de locaţiune, unde în calitate de obiecte ale contractului pot figura bunurile imobile, normele ce reglementează contractul de leasing expres exclud o astfel de categorie de bunuri. Respectiv, normele locaţiunii referitoare la regimul bunurilor imobile şi normele corespunzătoare ale arendei, nu-şi răsfrîng incidenţa asupra raporturilor contractuale de leasing. Caracterul neconsumptibil al bunurilor nu este direct indicat de prezentul articol, însă uşor poate fi dedus din sensul general al capitolului Codului civil feferitor la leasing, şi anume faptul transmiterii bunului în posesie şi folosinţă pe o anumită perioadă cu amortizarea totală sau parţială pe durata contractului.
Articolul 926. Informarea cu privire la contractul de leasing
Locatorul este obligat sa informeze vinzatorul cu privire la contractul de leasing încheiat sau care urmează sa fie încheiat.
1. Obligaţia imperativă a locatorului în contractul de vînzare-cumpărare încheiat cu vînzătorul bunului, constă în informarea vînzătorului despre contractul de leasing încheiat sau care urmează a fi încheiat, cu indicarea locatarului concret. Această informare a vînzătorului serveşte în calitate de temei pentru apariţia unor drepturi şi obligaţii specifice calităţii lui de parte a raportului de leasing. Lipsa în contract a indicaţiei despre scopul dobîndirii de către locator a bunului nu afectează valabilitatea contractului, dar poate servi în calitate de temei pentru înaintarea cerinţelor de reparare a daunelor.
Articolul 927. Raspunderea vinzatorului fata de locatar
(1) Vinzatorul bunului este obligat direct fata de locatar pentru garantiile legale sau conventionale inerente unui contract de vinzare-cumparare. Vinzatorul nu raspunde insa in fata locatorului si a locatarului pentru acelasi prejudiciu.
(2) Prevederile alin.(1) nu dau locatarului dreptul de a rezolvi sau modifica contractul de vinzare-cumparare fara acordul locatorului.
(3) Locatorul nu raspunde pentru neexecutarea obligatiilor de catre vinzator, cu exceptia cazului cind vinzatorul a fost ales de catre locator, daca in contract nu este prevazut altfel.
1. Dreptul la înaintarea directă a pretenţiilor de către locatar vînzătorului pentru garanţiile legale sau convenţionale ce rezultă dintr-un contract de vînzare-cumpărare, încheiat între locator şi vînzător, reprezintă o particularitate distinctă a acestui contract.
2. Însă, faptul livrării de către vînzător a bunurilor de o calitate necorespunzătoare nu acordă locatarului dreptul de a rezilia sau modifica contractul de vînzare-cumpărare fără acordul locatorului. Soluţionarea chestiunei despre rezilierea contractului ţine de competenţa părţilor.
Articolul 928. Trecerea la locatar a riscurilor si costurilor
(1) Locatarul isi asuma, din momentul preluării posesiunii, toate riscurile pentru pieirea bunului, inclusiv cele datorate unei forte majore.
(2) Locatarul suporta toate cheltuielile de intretinere si reparaţie a bunului.
(3) Prin contract, pârtile pot deroga de la prevederile alin.(1) si (2).
1. Conform regulelor generale ale prezentului Cod (Art.318) riscurile peirii sau deteriorării fortuite a bunului le suportă proprietarul, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. În contractul de leasing proprietar al bunul contractat rămîne locatorul, acest drept avînd numai facultatea de a garanta executarea obligaţiilor contractuale din partea locatarului. Reieţind din natura obligaţiei respective, legiuitorul a pus în seama locatarului din momentul preluării posesiei asupra bunului, a tuturor riscurilor pentru pieirea bunului, inclusiv şi cele datorate unei forţe majore, fapt ce se datorează poziţiei active a locatarului în obligaţie şi interesului său contractual.
-
În acelaşi context, locatarul este obligat să suporte cheltuieli de orice natură de întreţinere şi reparaţie a bunului (legate de expluatare, efectuarea reparaţiei curente şi capitale e.t.c.). Această menţiune legală îl eliberiază pe locator de majoritatea obligaţiilor sale de proprietar a bunului, şi scoate în evidenţă caracterul financiar al obligaţiilor locatorului, precum şi rolul, locul lui în raporturile de leasing.
3. Regulile despre trecerea la locatar a riscurilor şi a costurilor poartă un caracter dispozitiv şi prin contract părţile pot stabili o altă formulă de reglementare, deaceea este extrem de important, ca orice contract să conţină anumite prevederi în această direcţie.
Articolul 929. Răspunderea locatarului si a locatorului
Locatarul si locatorul răspund pentru obligaţiile lor potrivit contractului de leasing si in conformitate cu legea.
1.Temeiurile şi mărimea răspunderii locatorului şi locatarului nu sînt indicate expres de prezentul Cod, referinţă făcîndu-se la prevederile contractului şi lege. Un caz stabilit de lege de răspundere a locatorului este prevăzut de al.3 Art.927, şi anume, locatorul poartă răspundere faţă de locatar, cînd ultimul a suportat cheltuieli (pagube), legate de intervenţia locatorului în alegerea vînzătorului. În acest caz, prin contract se poate stabili răspunderea solidară a locatorului şi vînzătorului faţă de locatar (Art.531). Alt caz de răspundere a locatarului este consemnat în Art.9 al.5 al Legii cu privire la leasing. Unele norme referitoare la locaţiune pot fi aplicate în calitate de temeiuri pentru survenirea răspunderii părţilor, de exemplu a locatarului. Însă ele la fel trebuie să reiasă din specificul de posesie şi folosinţă a bunului de către locatar (Art.890,892,893). Reiesind din poziţia sa specifică în contract, locatorului în contractul de leasing nu i se pot incuba aceleaşi temeiuri de răspundere ca şi locatorului în contractul de locaţiune.
Articolul 930. Dispunerea de drepturile ce rezulta din contract
(1) Locatorul poate cesiona sau dispune in alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezulta din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea in alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezulta din contract si nici nu schimba natura sau regimul juridic al contractului.
(2) Locatarul poate cesiona dreptul de folosinţa asupra bunului sau alte drepturi ce rezulta din contract numai cu acordul locatorului si cu respectarea drepturilor terţilor.
1.Locatorul în întreaga perioadă de acţiune a contractului de leasing rămîne proprietarul bunurilor transmise în leasing, deaceea el poate cesiona (Art.556) sau dispune în alt mod de drepturile ce rezultă din contractul de leasing. Însă, în esenţă aceste acţiuni nu-l exonerează pe locator de îndeplinirea obligaţiunilor sale contractuale şi nici nu influienţează în alt mod asupra contractului de leasing.
2. Spre deosebire de locator locatarul poate cesiona dreptul de folosinţă asupra bunului sau alte drepturi ce rezultă din contract numai cu acordul primului şi cu respectarea drepturilor terţilor asupra acestui bun. Cesiunea dreptului de folosinţă a bunului către o persoană terţă (alt locatar) este posibilă pînă la momentul executării de către vînzător a obligaţiunilor sale ce reies din contractul de vînzare-cumpărare, şi anume, de transmitere a obiectului contractului către locatarul iniţial. Perfectarea preluării datoriei de către noul debitor urmează a fi însoţită de acordul locatorului, după care ultimul, trebuie să negocieze cu vînzătorul modificarea condiţiilor contractului de vînzare-cumpărare referitoare la locatar. Spre deosebire de locaţiune în raportul de leasing nu putem opera cu noţiunea de subleasing, deoarece acest fenomen juridic este impropriu acestei construcţii contractuale.
Dostları ilə paylaş: |