ANTREPTIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA
ANTREPRIZĂ ŞI LA PRESTĂRI SERVICII
Articolul 931. Libertatea alegerii modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor
Antreprenorul sau prestatorul este liber în alegerea modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există nici o legătură de subordonare.
-
Un principiu de bază a activităţii antreprenorului sau presatorului este libertattea acestora de a alege modul de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Acest principiu rezultă din faptul că antreprenorul sau prestatorul ca profesionişti, specialişti în domeniul respectiv mai bivne ca oricine ştiu care sunt modalităţile de efectuare a lucrărilor şi prestare a serviciilor şi care este cea mai raţională, mai efectivă în situaţia concretă. Prin urmare, beneficiarul nu este în drept să influinţeze alegerea acestei modalităţi.
-
Alt princiu de bază a activităţii de amtrepriză sau prestări de servicii este autonomia, independenţa, sinestătornicia antreprenorului şi prestatorului în activitatea sa pe tot parcursul executării obligaţiilor contractuale. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există şi nici nu pot exista careva legături de subordonare. Prin acest fapt se manifestă şi principiu egalităţii părţilor în raporturile contractuale (vezi comentariu la art.1)
-
Nu există subordonare între antreprenor sau prestatoru şi beneficiar şi în cazul unui contract în cadrul achiziţiei de mărfuri, lucrpri şi servicii pentru necesităţile statului încheiat în baza Legii 1166/1997.
-
Dacă există careva raproturi de subordonare se poate vorbi despre un contrac de muncă reglementat de Codul muncii, dar nici de cum de contractul de antrepriză sau prestări de servicii.
Articolul 932. Retribuţia
-
Retribuţia se consideră convenită în mod tacit dacă, în raport cu împrejurările, asemenea lucrări sau prestări se fac numai în schimbul unor retribuţii.
-
Dacă nu este stabilit cuantumul retribuţiei, se consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.
-
Efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în baza contractelor respective pot avea loc numai cu titlul oneros, în baza unei retribuţii convenită de părţi. Noul Cod civil admite posibilitatea unui consensus refetitor la retribuţie în mod tăcit, dar numai cu condiţia că asemenea lucrări sau prestaţii se fac numai în schimbul unor retribiţii. Aplicarea acestei reguli poate avea loc doar în dependenţă de împrejurăi reale.
-
Din norma stipulată în alin.1 se poate deduce că, în principiu, efectuare unei lucrări sau prestarea unui serviciu pot avea loc şi cu titlul gratuit, dar în acest caz se vor aplica alte norme de drept, bunăoară a Legii 521/1995 “Cu privire la filantropie şi sponsorizare”.
-
Pentru efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii de către întreprinderi de stat sau privatre por fi stabilite în mod normativ unele tarife. Această regulă se aplicîă în cazul cînd părţile nu au negociat asupra retribuţiei şi prin urmare se consideră că părţile au convenit în mod tăcit asupra retribuţiei tarifare.
-
În cazul inexistenţei unor tarife se consideră că părţile au convenit în mod tăcit asupra retribuţiei obişnuite, care se practică în localitatea dată şi în raproturile respective.
Articolul 933. Devizul estimativ
-
În cazul în care, la încheierea contractului, preţul lucrărilor sau prestaţiilor a făcut obiectul unei evaluări, antreprenorul sau prestatorul trebuie să justifice majorarea retribuţiei.
-
Beneficiarul nu este obligat să plătească majorarea de la alin. (1) decît în măsura în care ea rezultă din lucrări, prestaţiile sau cheltuielile pe care antreprenorul sau prestatorul nu le-au putut prevedea la momentul încheierii contractului.
-
Pentru efectuarea unor lucrări complicate, voluminoase şi costisitoare, de lungă durată, bunăoară în construcţiile capitale, retribuţia poate fi stabilită în baza unei forme scrise speciale, o varietate a căreia, după cum reiese din acest articol, este devizul estimativ. Devizul este un document unde sunt stabilite valoarea materialelor utilizate şi a lucrărilor sau serviciilor prestate.
-
Dacă la încheierea contractului preţul lucrărilor sau prestaţiilor a făcut obiectul unei evaluări, adică a fost stabilit devizul estimativ, apoi antreprenorul sau prestatorul trebuie să justifice majorarea retribuţiei. Majorarea retribuţiei, bunăoară, poate fi justificată în cazul necesităţii efectuării unor lucrpri sau servicii suplimentare, din materialele de un preţ mai ridicat şi altele.
-
Magorarea retribuţiei poate avea loc numai în cazul, cînd antreprenorul sau prestatorul de la bun început au activat cu bună credinţă şi din motive întemeiate nu au putut prevedea această majorare la momentul încheierii contractului. În asemenea situaţii majorarea retribuţiei se consideră justificată şi benefiaciarul este obligat să plătească majorarea devizului estimativ. În caz contrar el este obligat de această obligaţie.
Articolul 934. Darea de seamă a antreprenorului sau a prestatorului
În cazul în care retribuţia este stabilită în dependenţă de valoarea lucrărilor, serviciilor sau a bunurilor furnizate, antreprenorul sau prestatorul este obligat, la cererea beneficiarului, să-i dea o dare de seamă despre pregresul lucrărilor, despre prestaţiile şi despre cheltuielile efectuate.
-
Legea expres prevede un drept al beneficiarului de a cere o dare de seamă de la antreprenor sau prestator în care să fie elucidate toate datele despre progresul lucrărilor, despre serviciilie care au fost prestate şi despre cheltuielile care au fost efectuate în cadrul executării obligaţiilor contractuale. Acestui drept îi corespunde o obligaţie respectivă a părţii contractuale opuse.
-
Realizarea acestui drept al benefiriarului poate avea loc doar în anumite condiţii, şi anume, dacă retribuţia este stabilită în dependenţă de valoarea lucrărilor, serviciilor sau a bunurilor furnizate. Din esenţa legii rezultă că retribuţia poate fi stabilită în cazul dat atît în baza devizului, cît şi în cazul cînd un asemenea document nu a fost întocmit. Principalul constă în faptul că la cererea beneficiarului antreprenorul sau presatorul este obligat să prezinte darea de seamă.
Articolul 935. Preţ forfetar
-
În cazul în care lucrarea sau prestaţia a fost contracatată la un preţ forfetar, beneficiarul este obligat să plătească retribuţia convenită şi nu poate pretinde o reducere a retribuţiei pe motiv că lucrarea sau prestaţia a solicitat mai puţin lucru sau mai puţine cheltuieli decît se preconizau.
-
Similar alin (1) antreprenorul sau prestatorul nu poate cere majorarea retribuţiei pentru motive contrare.
-
Preţul forfetar rămîne acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenelor sau condiţiilor iniţiale de executare dacă părţile nu au convenit altfel.
-
În acest articol se conţine un termen juridic absolut nou – preţul forfetar, care poate fi considerat ca un preţ fix, global, definitiv şi care, de regulă, nu poate fi modificat. Un asemenea preţ se stabileşte de regulă în cazul efectuării unor lucrări de construcţie sau prestarea unor servicii complicate.
-
Preţul forfetar poate fi aplicat doar în cazul cînd la încheierea contractului părţile au convenit la un asemenea preţ. Preţul forfetar are putere juridică pentru ambele părţi pe toată durata contractului. Prin urmare, în baza legii beneficiarul nu poate pretinde la o reducere a retribuţiei pe motivul că lucrarea sau prestaţia a solicitat mai puţin lucru sau mai puţine chelturielile decît se preconizau la încheieirea contractului. În acest caz beneficiarul este obligat să plătească contribuţia convenită. În situaţia cînd există altă motive în afară de acele două indicate de lege, în principiu prin acordul părţilor reducerea retribuţiei poate avea loc.
-
Regula stipulată în alin.1 se aplică similar şi faţă de antreprenor sau prestator, care nu pot cere majorarea retribuţiei pentru motive contrare.
-
Preţul forfetar rămîne neschimbat şi în cazul modificării contractului. După cum este stipulat în lege preţul forfetar rămîne acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenilor sau condiţiilor iniţiale. Această regulă însă, are un caracter dispozitiv. Prin urmare, la încheierea contractului părţile pot conveni altfel.
Articolul 936. Prestaţia personală
-
Antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectuieze prestaţia personal doar atunci cînd acestă obligaţie reiese din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei.
-
Antreprenorul sau prestatorul conservă supravegherea şi răspunderea în orice caz.
-
Principiul executării persoanel a obligaţiilor contractuale în raporturile de antrepriză şi prestări de sevicii au un caracter deosebit, care se manifestă prin faptul, că antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectuieze lucririle sau prestaţiile persoanal doar în trei cazuri, cînd această obligaţie rezultă:
-
din condiţiile contractului;
-
din împrejurările concrete;
-
din natura prestaţiei.
Prin urmare legea adimte posibilitatea executării obligaţiilor contractuale de către terţi.
-
Dat fiind faptul că antreprenorul şi prestatorul se află în raporturi contractuale cu beneficiarul ei poartă răspundere faţă de ultimul în toate cazurile, şi anume, atîtî pentru acţiunile sau inacţiunile persoanale, cît şi a terţelor, dacă ultimii au executat obligaţiile contractuale. În ultimul cau antreprenorul sau prestatorul au totodată şi dreptul de supraveghere faţă de terţi pe tot parcursul executării.
-
Fiind responsabil faţă de beneficiari antreprenorul sau presatorul dispun de dreputl de regres faţă de terţi, care au executat obligaţiile contractuale şi din vina cărora a survenit răspunderea.
Articolul 937. Obligaţia de informare a beneficiarului
Antreprenorul sau prestatorul este ţinut, înainte de încheierea contractului, să furnizeze beneficiarului, în mpsura în care circumstanţele o permit, toate informaţiile referitoare la natura lucrării sau prestaţiei la bunurile şi termenul necesare lucrării sau prestaţiei.
-
O particularitate a contractelor de antreriză şi prestări de servicii este obligaţia informaţională a antreprenorului şi prestatorului faţă de beneficiar. Această obligaţie trebuie să fie onorată înainte de încheierea contractului şi are atribuţie directă la profesionalismul antreprenorului sau prestatorului.
-
Obligaţia informaţională constă în faptul, că în dependenţă de posibilitărţile circumstanţelor reale, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să furnizezue beneficiarului toate datele posibile cu privire la trei aspecte a viitoarelor lucrpri şi prestaţii, şi anume:
-
despre natura lucrpării sau prestaţiei;
-
despre materialele care vor fi necesare pentru executare;
-
despre perioadele de timp necesare pentru executarea obligaţiilor contractuale.
-
Natura lucrărilor sau prestaţiilor presupune furniozarea informaţiiei despre esenţa acestora, bunăoară, prestaţiile acordate de un stomatolog pot fi legate, în oarecare măsură, cu cauzarea unor dureri fizice ş.a., iar lucrările de reparaţie capitală a apartamentului pot avea ca efect unele incomodităţi de ordin personal pentru locatari din cauza zgomotului produs de aparatele şi uneltele utilizate, de aerul poluat, din cauza întreruperii aprovizionării cu apă, gaz ş.a.
-
Informaţia cu privire la bunurile necesare pentru lucrpri sau prestaţii trebuie să conţină date concrete cu privire la volumul de materiale, la asortimentul, calitatea acestora. Dacă pe piaţă sunt mai multe oferte de materiale de acelaşi gen, natură, anptreprenorul sau prestatorul trebuie să argumenteze care din ele sunt mai calitaive, mai trainice, mai eficiente.
-
Informaţia cu privire la termenul executării obligaţiilor contractuale trebuie să conţină date cu privire la durat normativă, iar dacă acesr termen nu sunt stabilite, care este durata minimală sau maixmală pentru executarea lucrărilor sau prestaţiilor concrete, care schimbări pot surveni în acest perioade de timp din cauze obiective sau subiective, infirmaţia despre posibilitatea şi necesitatea efectuării lucrărilor în termen redus sau urgent ş.a.
Articolul 938. Furnizarea bunurilor de către antreprenor sau prestator
-
Antreprenorul sau prestatorul este obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului dacă nu a fost stipulat altfel.
-
Bunurile trebuie să fie de o calitate bună pentru efectuarea lucrărilor sau prestarea serviciilor. Antreprenorul sau prestatorul datorează pentru bunuri aceleaşi garanţii pe care le datorează vînzătorul.
-
Este contract de vînzare-cumpărare, nu contract de antrepriză sau de prestare a serviciilor, în cazul în care lucrările sau prestaţiile nu sunt decît un accesoriu în raport cu bunurile furnizate.
-
În contractele de antrepriză şi prestări de servicii tradiţional există o regulă generală, cu caracter dispozitiv, prin care antreprenorul sau prestatorul era obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului. Această regulă a fost reprodusă şi în noul Cod civil, dar spre deosebire de Codul civil vechi, abaterea de la această regulă poate avea loc doar într-un singur caz – dacă în contract nu a fost stipulat altfel. Codul civil vechi admitea o asemenea abatere şi în cazul prevăzut de lege.
-
Legea expres stipulează obligaţia antreprenorului şi prestatorului prin care ei sunt ţuniţi să furnizeze toate bunurile necesare pentru executarea contractului de o calitate bună. Aceste bunuri trebuie să corespundă standardelor sau normativelor respective, iar în cazul lipsei acestora – cerinţelor obişnuite faţă de acest gen de bunuri. În contractul de antrepriză sau prestare serviciilor garanţiile faţă de calitatea bunurilor furnizate de către antreprenor sau prestator sunt aceleaşi ca şi în contractul de vînzare-cumpărare. Antreprenorul sau prestatorul în baza normei legale datorează pentru bunuri aceleaşi garanţii pe care le datorează vînzătorul. (vezi comentariu la art.art. 763-764).
-
O importanţă deosebită o constituie delimitarea contractului de antrepriză şi prestări de servicii de alte contracte civile, inclusiv şi de contractul de vânzare-cumpărare. Din care considerente este necesară delimitarea? După cum rezultă din lege în dependenţă de această delimitare depinde aplicarea cuvenită a normelor de drept material. La executarea obligaţiilor contractuale de către antreprenor sau prestator se pot isca careva divergenţe cu privire la aplicarea naturii juridice a acţiunilor în cadrul acestor raporturi civile. Părţile, reieşind din interesele proprii, le pot înterpreta din diferite poziţii. Pentru a evita asemenea situaţii legea expres stabileşte, că este contract de vînzare-cumpărare, dar nu contract de antrepriză sau de prestare a servciilor, în cazul în care lucrările sau prestaţiile nu sunt decît un accesoriu în raport cu bunurile furnizate. Respectiv în acest caz se vor aplica normele ce reglementează contractul de vănzare-cumpărare. Bunăoară de natura acestui contract sunt considerate lucrprile şi prestaţiile legate de instalarea şi montarea mobilei, a utilajului de uz casnis şi alte obiecte procurate în reţeaua comercială cu garanţii din partea vînzătorului şi care sunt efectuate de angajaţii firmelor respective.
Articolul 939. Folosirea bunurilor beneficiarului
-
În cazul în care bunurile sunt furnizate de beneficiar, antreprenorul sau prestatorul este obligat să le folosească cu grujă şi să ţină evidenţa folosirii lor.
-
În cazul în care bunurile sunt evident improprii folosirii la destinaţie sau sunt afectate de un viciu evident sau de un viciu ascuns care devine cunoscut, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să-l informeze imediat pe beneficiar, în caz contrar făcîndu-se răpunzător pentru prejudiciul care poate surveni din folosirea bunului.
-
Antreprenorul sau prestatorul este obligat să prezinte beneficiarului o dare de seamă despre modul de folosire a bunurilor furnizate de acesta şi să-i restituie partea rămasă.
-
Legea admite posibilitatea utilizării în contractul de anprepriză sau prestări de servicii şi a bunurilor furnizate de beneficiar. În acest caz antreprenorul sau prestatorul este obligat să le folosească, să le consume, că le cheltuie cu grijă, raţional, econom, cu respectarea normativelor de cheltuieli respective. Ei au de asemenea obligaţia să nu admită supracheltuieli şi să ţină evidenţa folosirii bunurilor pentru ca ulterior toate cheltuielile efectuate să fei fixate în darea de seamă.
-
Pe parcursul executării obligaţiilor contractuale, în dependenţă de circumstanţe reale, se mai poate naşte o obligaţie informaţională a antreprenorului sau prestatorului. Astfel legea stipuleaztă, că în cazul în care bunurile sunt evident improprii folosirii la destinaţie sau sunt afectate de un viciu evident sau de un viciu ascuns care devine cunoscut, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să-l informeze imediat de beneficiar. Această obligaţie rezultă din capacităţile profesioniste ale antreprenorului sau prestatorului şi din faptul că unele vicii, fie evidente, dar mai în deosebi cele ascunse, pot fi depistate doar în cadrul folosirii şi utilizării acestora.
-
Nerespectarea de către antreprenor sau prestator acestei obligaţii informaţionale are ca efect răspunderea acestor persoane faţă de beneficiar pentru prejudiciul care poate surveni din folosirea bunului.
-
Tradiţional, în cazul în care o lucrare sau un serviciu este prestat cu ajutorul materialelor furnizare de beneficiar antreprenorul sau prestatorul este ţinut de a prezenta o dare de seamă. În acest document, conform prevederilor legii, trebuie să fie descris modul, particularităţile şi volumul bunurilor folosite, care au fost livtare de beneficiar şi care din ele nu au fost utilizate. Deasemenea, antreprenorul sau prestatorul este obligat să-i restituie beneficiarului partea de bunuri, care îi aparţin şi care nu au fost folosite la executarea obligaţiilor contractuale
Articolul 940. Riscul pieirii sau deteriorării foruite a bunurilor
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat dacă în contract nu este prevăzut altfel.
-
În contractul de antrepriză şi prestări de serviciu tradiţional se aplică o regulă generală prin care riscul pieirii sau deteriorăii fortuite a bunurilor necesare executării contractului îl poartă proprietarul acestui bun. Prin urmare, riscul îl poartă cel care a furnizat bunul.
-
Spre deosebire de Codul civil vechi care stipula o normă imperativă cu privire la un asemenea risc, în noul Cod civil acest fapt este tratat din alte poziţii şi, ca urmare, norma respectivă a devenit dispozitivă. Astfel, părţile pot prevedea o altă regulă, bunăoară, că antreprenorul şi prestatorul sau beneficiarul vor purta riscul în toate cazurile, sau riscul va fi suportat în mod egal de ambele părţi indiferent de faptul cine a furnizat bunurile necesare executării contractului.
-
Noram stipulată în acest articol va fi aplicată în practică indiferent de faptul dacă bunurile furnizare au pieirit sau au fost deteriorate (fortuite) total sau parţial.
Articolul 941. Drepturile antreprenorului sau ale prestatorului în cazul
neacceptării lucrării sau prestaţioei oferite
-
Antreprenorul sau prestatorul poate cere o despăgubire corespunzătoare fără a fi obligat la o lucrare sau prestaţie ulterioară dacă beneficiarul nu acceptă lucrarea sau prestaţia oferită. Beneficiarul este obligat la despăgubiri şi atunci cînd nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau prestaţiei.
-
Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de durata întîrzierii şi de cuantumul retribuţiei, cu deducerea a ceea ce antreprenorul sau prestatorul economiseşte în urma întîrzierii sau refuzului ore a ceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă.
-
Executarea contractului are ca rezultat obligaţia beneficiarului de a accepta lucrarea sau prestaţia oferită. Nerespactarea acestei obligaţiuni are consecinţe negative pentru această parte.
-
Legea expres stipulează că antreprenorul sau prestatorul poate cere o despăgubire corespunzătoare dacă beneficiarul nu acceptă lucrarea sau prestaţia oferită. Ba mai mult ca atît, în asemenea caz antreprenorul sau prestatorul nu este obligat la o lucrare sau prestaţie ulterioară.
-
Beneficiarul este obligat la despăgubiri şi atunci cînd nu îndeplineşte accţiunile necesare lucrării sau prestaţiei. Această răspundere poate avea loc cînd beneficiarul nu a efectuat careva acţiuni pregătitoare, care în prealabil erau necesare lucrării sau prestaţiei, bunăoară, nu a eliberat apartamentul, care urma a fi reparat, nu admite accesul sau nu pune la dispoziţia antreprenorului sau prestatorului obiectul respectiv, crează unele impedimente pentru acest obiect.
-
Cuantumul despăgubirii se determină în dependenţă de două circumstanţe:
-
de durata întîrzierii beneficiarului;
-
de cuantumul retribuţiei care se cuvine antreprenorului sau prestatorului. Cuantumul despăgubirii poate fi redus dar, după cum stabileşte legea, numai în mărimea economisirii pe care o poate avea antreprenorul sau prestatorul în urma întîrzierii sau refuzului, ori aceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă.
Articolul 942. Rezilierea contractului de către beneficiar
Beneficiarul poate rezilia contractul oricînd pînă la rezilierea completă a lucrării sau a prestaţiei, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările sau prestaţiile şi să repare prejudiciul cauzat prin reziliere.
-
O particularitate a contractului de antrepriză sau prestări de servicii o constituie faptul, că beneficiarul dispune de dreptul de a cere rezilierea contractului în orice monent pînă la realizarea completă a lucrării sau aprestaţiei. Ba mai mult ca atît, acest drept poate fi realizat fără ca beneficiarul să argumenteze prin careva motive cererea sa de reziliere a contractului şi fără ca aceste motive să existe în realitate.
-
Unica condiţie pentru realizarea acestui drept este obligaţia beneficiarului de a plăti antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările sau prestaţiile efectuate şi să repare prejudiciul cauzat prin reziliere. Nu se pot isca careva discuţii referitor la costul lucrărilor sau prestaţiilor efectuate. Mai complicată poate fi situaţia cu prejudicul cauzat prin reziliere, dar probaţia cuantumului acestui prejudiciu stă pe seama antreprenorului sau prestatorului.
Dostları ilə paylaş: |
