Cristos, binele, adevărul spre o teologie mai aproape de real

 NEMURIREA „SUFLETULUI” SAU A „SPIRITULUI”?

În chestiunea karmei şi a reîncarnării, care stau la baza creaţiei, trebuie să avem un deosebit respect pentru revelaţiile pe care ni le-au transmis spiritele. Nu este vorba să contrapunem ignoranţa a sute de milioane de credincioşi orientali, care cred în vieţile multiple, ignoranţei altor sute de milioane de creştini, care cred într-o viaţă umană singulară. Această problemă nu poate fi tranşată de credinţă şi, cu atât mai puţin, de gradul de persuasiune a clerului, care caută să-şi impună propriile dogme religioase în dauna altora rivale, peste tot în lume.

De fapt, corect ar fi să recunoaştem că viaţa omului, a sufletului, este singulară, dar Spiritul din om trăieşte vieţi multiple. Este important să diferenţiem cele 2 instanţe distincte: personalitatea umană şi personalitatea spirituală.

Acum apare, desigur, întrebarea „dacă Spiritul este cel etern, supravieţuind morţii, iar omul dispare în neant la fiecare dezîncarnare, atunci cum mai putem propovădui oamenilor teoria nemuririi?”. Aceasta este o problemă delicată, pe care trebuie să o lămurim. Care este raportul dintre om şi spirit? Cât de mult sunt ei îngemănaţi şi se influenţează?

Cazurile de posedare de spirite (numită în psihiatrie „personalitate multiplă”) ne oferă primele indicii. Acolo este evident că personalitatea omului este marcată de prezenţa spiritului său. La intrarea altui spirit, şi personalitatea se schimbă. SPIRITUL FORMEAZĂ OMUL.

Totuşi, omul nu e conştient de latura sa pur spirituală, de amintirile vieţilor anterioare şi despre viaţa spirituală dintre încarnări. Prin urmare, ORI spiritul îşi pierde această memorie, ORI mintea omului este distinctă de spirit (o creaţie nouă, unică, ce va dispare la moarte).

În parte, ambele variante sunt reale. Astfel, spiritul este „adumbrit” de încarnarea în trupul de om. Doar în timpul somnului are posibilitatea de a reveni în lumile spirituale de care aparţine. Trebuie însă clarificat în ce măsură acolo îşi aminteşte de viaţa sa liberă de dinaintea încarnării actuale. Nu cumva este tratat acolo ca un bolnav amnezic, cu menajamente şi povestioare?!

Chiar dacă mintea omului este distinctă de spirit, totuşi amintirile importante din minte se vor înmagazina etern în perispirit, aşa încât se poate spune că şi OMUL FORMEAZĂ SPIRITUL. Sufletul va continua să existe după moarte în cadrul Spiritului, sub forma amintirilor şi personalităţilor vieţilor anterioare, alături de celelalte suflete care au trăit mânate, în vieţile anterioare, de acelaşi Spirit. Sufletul trăieşte etern, dar nu autonom, ci ca o parte din Spirit.

Nucleul oricărui suflet este Spiritul, iar sufletul este un fel de balon umflat în jurul Spiritului, de care nu e conştient. După moarte, balonul se dezumflă. Identitatea sufletului este aceeaşi cu cea a Spiritului, definită de aceeaşi energie inconfundabilă. Pe timpul încarnării trupeşti, voinţele lor pot fi uneori diferite (corespunzător nivelurilor distincte de vibraţie), dar la moarte cele două fluxuri de viaţă se recombină instantaneu. În acel moment de reunire a fiinţei spirituale complete, partea ce se numise „suflet” devine conştientă de viaţa fără trup, iar Spiritul preia toată încărcătura sufletului, devenind oarecum confuz şi greoi, pentru o perioadă de circa 40 de zile.

Fantomele sunt suflete care nu se resorb imediat după moarte în Spiritul ce le-a format. Această stare nu este apreciată nici de oamenii care se confruntă cu situaţiile stranii de bântuire, nici de spiritele libere, care au toată mila pentru nefericitele suflete prinse între cele două lumi. Oricum, fantomele nu sunt nemuritoare, ci la un moment dat se vor plictisi să tot bântuie fără rost prin locurile pământeşti, şi atunci vor redeveni spirite libere şi fericite.

În concluzie, propovăduirea nemuririi sufletului (înţeleasă ca perpetuarea eternă a personalităţii umane limitate) este o eroare religioasă, dar oferă alinare psihologică celor care nu au pregătirea necesară să intre în detalii spirituale. Faţă de aceştia (nu puţini!) trebuie să manifestăm îngăduinţă dacă nu vor sau nu pot înţelege doctrina reîncarnării. Dar poate că au sosit vremurile când destui oameni sunt pregătiţi intelectual să priceapă aceste mistere ale creaţiei divine şi de aceea astfel de informaţii sunt tot mai cerute şi mai bine înţelese.

Până nu demult, era o adevărată îndrăzneală să le spui oamenilor că Dumnezeu a creat lumea pentru desfătarea spiritelor, nu neapărat a oamenilor; sau că Dumnezeu a creat spiritul „după chipul şi asemănarea Sa”, nu pe om. Dar, pentru a „îndulci pilula de înţelepciune”, să recunoaştem că omul, fiind pe jumătate spirit, are şansa de a gusta şi el din beatitudinea rezervată acestuia din urmă, cât timp este încă în trup.

Cele de mai sus sunt argumente suficiente pentru a ne îndemna să studiem lumea spiritelor. Aceasta este sarcina spiritismului, care devine tot mai important pentru civilizaţia actuală a Terrei, alături de alte curente teoretico-practice de regăsire a fiinţei interioare. Altfel, viaţa noastră, limitată şi stresantă cum este ea, parcă nu ne-ar îndemna să ne pierdem timpul cu „abstracţiuni filosofice” sau cu „bălmăjeli popeşti”, nu-i aşa?!

27 august 2009

BISERICA CATOLICĂ ADMITE COMUNICAREA CU SPIRITELE

traducere de Răzvan Petre după un articol în limba portugheză⁶

În anul 2010 a fost lansată pe piaţa culturală braziliană o carte scrisă mediumnic, conţinând reflecţiile venite de dincolo de moarte de la spiritul episcopului catolic Dom Helder Câmara ⁷, arhiepiscop emerit de Olinda si Recife, dezîncarnat pe data de 28 august 1999, în Recife.

Mediumul Carlos Pereira, coautor al cărţii „Noi Utopii”

Cartea psihografată de mediumul Carlos Pereira, de la Societatea Spiritistă „Ermance Dufaux” din Belo Horizonte, a generat surpriză în mediul spiritiştilor şi o mare polemică între catolici. Cea mai mare uimire a provocat-o participarea călugărului benedictin şi teolog Marcelo Barros, cel care timp de 9 ani a fost secretarul personal al lui Dom Helder Câmara pentru relaţiile ecumenice cu alte biserici creştine şi alte religii.

Marcelo Barros ⁸ a fost secretarul lui Dom Helder Câmara în perioada 1966 – 1975 şi are 30 de cărţi publicate. Faptul că Barros a prefaţat cartea „NOI UTOPII”, de spiritul Dom Helder, şi i-a recunoscut autenticitatea, bazându-se pe originalitatea ideilor şi limbaj, este ca şi cum Biserica Catolică ar recunoaşte public eroarea în care a căzut de multe ori, cea de a nega veridicitatea fenomenului comunicării dintre vii şi morţi, şi este ca şi cum i s-ar da cărţii lui Carlos Pereira tot creditul necesar pentru a primi autorizarea din partea Vaticanului.

E important de subliniat că drepturile de autor au fost împărţite în părţi egale, după cum a dorit mediumul, între Societatea Spiritistă Ermance Dufaux şi Institutul Dom Helder Câmara din Recife, fapt acceptat de instituţia catolică fără nicio reţinere.

În prefaţa cărţii apare, de asemenea, garanţia morală a filosofului şi teologului Inácio Strieder şi opinia favorabilă a istoricului şi cercetătorului Jordana Gonçalves Leão, ambii aflaţi în strânsă legătură cu Biserica Catolică. După cum spun ei, această operă poate că nu este adresată atât spiritiştilor (care deja sunt familiarizaţi cu fenomenul transcomunicării, încă de la apariţia Ştiinţei Spiritiste), cât mai ales unei mari părţi a populaţiei de orientare catolică, care este acum chemată să cunoască adevărul spiritual, fiindcă „timpurile au sosit”, aceste învăţături sunt perfect naturale şi, în consecinţă, aparţin tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Adevărul spiritual nu este proprietatea spiritiştilor sau altora care proclamă alte crezuri şi poate că a sosit momentul ca Biserica Catolică să admită public existenţa spiritelor, viaţa de după moarte şi comunicarea dintre cele două lumi.

În interviul realizat de editori, după citirea manuscrisului cărţii, cu spiritul lui Dom Helder Câmara, acesta a răspuns la următoarele întrebări despre viaţa spirituală.