Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7
Yüklə 3,56 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Suru Florian
- 15. Danşe Teodor a Jupuneasă
- Tânărul locuitor al Tilecuşului, Ioan Urs, abia reîntors din prizonierat de război, după ce a băut la bufet 2-3 pahare de tărie, şi-a exprimat gândurile cu
Respectând aceste norme şi reguli stabilite prin convenţii Guvernamentale ale celor două ţări, privind trecerea frontierei prin punctul fix, nu s-au înregistrat accidente, cu excepţia uciderii preotului paroh al Tilecuşului, Vasile Chirilă, cu ocazia sosirii trupelor de ocupaţie maghiare în 29 august 1940. în perioada celui de al II-lea Război Mondial, atât pe frontul de răsărit cât şi pe frontul de Vest, până lângă Praga, şi-au pierdut viaţa un număr de 29 tineri din tilecuş, după cum urmează:
15. Danşe Teodor a Jupuneasă In noaptea de 8/9 Mai 1945 Germania Hitleristă a capitulat fără condiţii, după ce a distrus o întreagă civilizaţie şi după ce a făcut cele mai mari crime cunoscute până atunci de istoria omenirii. Din nefericire, un rău detestabil a fost înlocuit cu un alt rău, poate şi mai rău decât primul, care a declanşat un război Psihologic, urmărindu-se cultivarea semniţei minciunii, a terorii şi a degradării morale a oamenilor timp de 45 de ani cu doctrina Marxist-Leninistă complet ateistă. Prima grijă a comuniştilor de la Judeţ a fost aceea ca să-l elimine pe răspânditorul de cultură al tilecuşului, învăţătorul Petru Chirilă care a reuşit în aul 1934 să creeze cu tineretul satului, abia alfabetizat, un cor mixt pe patru voci, la nivel universitar, unicul în judeţul Bihor la data respectivă, fiind recunoscut şi de Electrecord Bucureşti. Pur şi simplu a schimbat mentalitatea oemenilor neştiutori de carte, în 3-4 ani de zile cu muncă intensă educativă. Acest lucru nu a fost pe placul comuniştilor pentru că mirosea a „Burghezie", tocmai acele elemente valoroase de care căutau să scape. Astfel, în ultima decadă a lunii mai 1946, au sosit în Tilecuş două camioane cu militari înarmaţi şi s-au oprit în dreptul şcolii primare unde, învăţătorul Petru Chirilă îşi avea şi locuinţa. Musafirii nedoriţi, nu s-au aşteptat la reacţia sătenilor care nu erau altcineva decât urmaşii iobagilor din vrema moşierului Haller Sandor. Deştepţi şi curajoşi, clopotarul a tras clopotul mare într-o dungă şi înainte de a se desmetici K.G.B.-iştii securităţii, au sosit peste 200 de bărbaţi în faţa şcolii cu: găleţi, furci de fier, topoare, cazmale, scări şi alte unelte din gospodăriile lor, cu care să poată stinge presupusul incendiu anunţat prin trasul clopotului.  Clopotarul bisericii care a-iniţiat acţiunea, a cerut ca să se facă linişte şi a spus: „Domnilor militari! noi suntem oameni paşnici. Mulţimea care s-a adunat aici cu fel de fel de unelte, a venit cu intenţia de a stinge un incendiu, conform obiceiurilor noastre. De data aceasta însă este vorba de prezenţa Dvs. aici şi vă rugăm respectuos să ne spuneţi ce poruncă aveţi pentru învăţătorul nostru? Nu are nici un secret faţă de noi. Dacă nu ne puteţi spune, vă rugăm să plecaţi de unde aţi venit, noi avem nevoie de acest învăţător şi nu-l lăsăm să plece nicăieri. Suntem prea mulţi ca să faceţi uz de arme şi vor mai veni şi alţii care din motive bine justificate încă nu au ajuns!"
Cele două camioane cu militari au plecat fără zgomot, iar învăţătorul Petru Chirilă şi familia sa, au părăsit locuinţa în timpul nopţii fără să ştie nimeni unde au plecat, lăsându-şi acasă o vecină, care făcea parte din echipa culturală şi juca foarte bine „Rolul Surdei" în piesă. A doua zi de dimineaţă au sosit cinci camioane cu securişti pentru ca să-l ridice pe învăţător, luându-l prin surprindere. N-au găsit pe nimeni în locuinţă numai pe „SURDA".
- De unde să ştiu eu unde a plecat? Unde a văzut lumea cu ochii! Ce? sunteţi atât de proşti ca să nu înţelegeţi că nu putea să spună unde se duce. Este un om frumos da şi deştept foc. Şi voi sunteţi frumoşi. Păcat că sunteţi cătane periculoase. Asa se vorbeşte. Eu nu stiu! Cele cinci camioane cu securişti, după ce „SURDA" i-a ridiculizat cu ironiile ei finuţe de „artist amator", au făcut din nou cale întoarsă fără prada pe care contau, învăţătorul Petru Chirilă s-a reîntors la domiciliu după 3-4 luni de zile, având asupra sa un act semnat de către Gheorghe Gheorghiu Dej şi de Emil Bodnăraş, investit cu timbru sec şi cu ştampila Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, act prin care i se asigura imunitate în faţa organelor represive. Era Opera foarte bine pusă în scenă de către Primul Secretar ar Comitetului Central U.T.C. Mircea Maliţa. Organelor politice judeţeneşti şi orăşeneşti nu le-a fost pe plac această imunitate, dar nu au avut curajul să o încalce în mod direct. Ar fi fost prea riscant pentru ele. Au găsit un alt mijloc pentru a-l desfiinţa şi îndepărta pe învăţătorul Petru Chirilă din Tilecuş, transferându-l în anul 1948 la Şcoala Primară din comuna Brusturi judeţul Bihor. Pentru punerea în aplicare a acestei mârşăvii, a fost necesar ca să mai mişte de pe posturi mai multe cadre didactice din satele bihorene, chipurile, că se face o „Rocadă" a cadrelor. Odată cu această mişcare au desfiinţat şi formaţia culturală din Tilecuş: corul mixt pe patru voci şi echipa de artişti amatori, formaţii culturale ce nu se găseau la data respectivă în nici o altă localitate din judeţul Bihor, puse în valoare cu multă trudă de către împătimitul de cultură Petru Chirilă. La noua catedră unde a fost transferat, rupt de oamenii care îl adorau, a fost boicotat tot timpul din umbră, de către cozile de topor ale acelor organe politice până când l-au scos din învăţământ. Ultimii ani de activitate ai patriotului şi talentatului om de cultură, până la pensia pentru limită de vârstă, i-a prestat în calitate de director al Căminului de Bătrâni din Ciutelec, judeţul Bihor. S-au stins din viaţă amândoi soţii, răspânditori de cultură, la vârste premature, în cazul acestor doi oameni cu adevărate valori morale şi intelectuale, se poate trage concluzia că şi supărarea poate să fie o boală cauzatoare de moarte. Comuniştii, în prima etapă de cucerire a puterii, nu aveau nevoie de cultură şi de oameni care gândesc creator. Aceştia erau consideraţi a fi periculoşi, duşmani ai regimului. Pentru noul regim era important să aibă câţi mai mulţi „Roboţi" care să nu comenteze măsurile diabolice primite de la Cominternul din Moscova. Aceste măsuri erau gândite încă înainte de a lua sfârşit cel de al Il-lea război mondial. Obiectivul prioritar al consilierilor sovietici a fost aplicarea procesului de socializare a agriculturii. Procesul de trecere a ţăranilor de la modul lor de viaţă liberă, individuală, la noua formă colectivă, a fost foarte dureros, de-a dreptul dramatic. Am cunoscut o vorbă din popor care spune: „Să nu-i dea Dumnezeu omului atâta suferinţă câtă poate ca să ducă". Este adevărat că ţărănimea română practica o agricultură de subzistenţă, cu atelajele ce le aveau în gospodăriile lor, însă prin priceperea şi hărnicia care i-a caracterizat, obţineau produse ecologice în cantităţi suficiente pentru necesarul familiei, pentru valorificare ca să-şi plătească impozitele şi pentru asigurarea seminţei necesară culturii anului viitor. Prin anii 1930-1940 de pe piaţa liberă Orădeană, comercianţii evrei cupărau şi expediau la export, sute de vagoane de grâu săptămânal după strângerea recoltei. Oferta era atât de mare încât preţul grâului la kilogram era de un leu calitatea I-a, în timp ce un pachet de tutun ordinar costa trei lei. In Rusia a fost nu numai justificată dar şi necesară organizarea colhozurilor, întru-cât bărbaţii ruşi din mediul rural, de la primul până la ultimul erau beţivi, jegosi şi leneşi. Numai femeile lucrau întinderile mari de pământ ce le aveau. Chiar şi pe front, în cel de al II-lea război mondial, femeile rusoaice, care au participat în număr mare, s-au dovedit a fi mult mai eficiente decât bărbaţii, în misiunile ce li s-au încredinţat. Partidul Comunist Român nu a posedat tipare proprii pentru socializarea agriculturii şi le-au împrumutat de la „invincibilul" partid al marelui popor rus. Ca urmare, pentru a constrânge ţăranii să organizeze gospodări agricole colective de producţie (Colhozuri), prima măsură a fost stabilirea predării către Stat a cotelor obligatorii de: grâu, secară, orz, lapte, păsări, ouă, unt, lână etc. Bine-nţeles că la nişte preţuri de batjocură. Volumul cotelor a fost ridicat mereu până la limita imposibilului. în timpul verii, când se treiera grâul, activistul comunist Pintye Emeric de la Plasa Tileagd, stătea în mod permanent lângă batoza de treierat, zi-lumină, urmărind după grafic cum se respectă jefuirea oamenilor de bunurile lor, produse prin muncă grea. Au fost cazuri când gospodarii care altădată au dus în gospodăriile lor câte 2500-3000 kg grâu, să ducă acasă după reţinerea cotelor obligatorii către Stat, numai 100-150 kg grâu. Deci, din 150 kg grâu trebuia să mănânce pâine în 360 de zile, o familia compusă din 4-5 persoane, fără alte venituri suplimentare. Se pune întrebarea firească: de unde va avea acest gospodar sămânţa necesară pentru însămânţările de toamnă?! Ooo! Nu! Asemenea întrebări nu se puteau pune când era vorba de adaptarea la noile condiţii de viaţă impuse de Partidul Unic. Pentru înfăptuirea Socialismului victorios în U.R.S.S., din ordinul marelui conducător Stalin, au fost exterminaţi peste 3 000 000 (trei milioane) de cioloveci, iar politica Partidului Comunist Român era o copie fidelă a Stalinismului. Aceste măsuri diabolice, în prima fază au condus la reducerea numărului de animale în gospodăriile oamenilor, din lipsă de furaje cu ce să le întreţină. Viţeii nou născuţi erau sacrificaţi în mare taină întrucât, dacă erau descoperiţi de către politruci, li se confisca marfa şi li-se aplica amenzi usturătoare până la privarea de libertate. Tânărul locuitor al Tilecuşului, Ioan Urs, abia reîntors din prizonierat de război, după ce a băut la bufet 2-3 pahare de tărie, şi-a exprimat gândurile cu voce tare, spunând că atâta timp câtva trăi el nu se va organiza gospodărie agricolă colectivă în satul său! Cineva, om de rea credinţă, a informat organele de securitate (KGB-ul) românesc luat după tiparele sovietice. Pentru aceste câteva cuvinte, Ioan Urs, repede, repejor a fost judecat şi condamnat la 4 ani de închisoare. Pedeapsa a executat-o în întregime la vestita închisoare din Aiud, iar după executarea pedepsei, avea agăţăat de gât Stigmatul de condamnat politic, lipsit de orice drepturi civile. Acest incredibil eveniment a băgat groaza în oamenii satului şi în satele vecine, închizându-li-se gura la toţi. Constrânşi prin aceste măsuri diabolice şi ne având nici o altă alternativă, aşa cum de fapt s-au petrecut lucrurile în toate localităţile rurale ale judeţului Bihor şi ale întegii ţări, în urma Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 3-5 iunie 1949, tilecuşenii care au posedat pământ, animale şi atelaje de lucru, treptat au început să se înscrie în colectivitate, cu toate bunurile lor proprietate personală „DE BUNĂ VOIE ŞI NESILIŢI DE NIMENI". Deci, la 13 martie 1962 s-a constituit Cooperativa Agricoiă colectivă de producţie Tilecuş, însumând în cursul anului 800 de membrii cooperatori, care deţineau 714 ha pământ arabil, 211 ha păşuni şi 30 ha fâneţe. Inventarul mijloacelor de producţie se compunea din: 87 cai de tracţiune, 4 boi, 200 căruţe, 190 pluguri cu câte o brazdă, 175 de grape, două ateliere de fierărie, 9 semănători pentru porumb, 12 semănători pentru grâu, două prăsitoare de porumb cu tracţiune animală, 3 trioare pentru grâu, una vânturătoare, două batoze de treierat grâu, un locomobil cu abur şi un cazan pentru fiert palincă de prune. Odată cu constituirea Cooperativei agricole de producţie Tilecuş, s-au desfiinţat toate loturile mici pentru cultivarea cânepei. Adio furcă cu fuior, adio pentru totdeauna frumoaselor Şezători unde mergeau fetele seara cu furca să toarcă fuiorul şi să primească flăcăii din când în când cu gogoşi calzi şi cu cirighele. In urma seismului prin care au trecut schimband o formă de viaţă liberă cu altă formă necunoscută, tilecuşenii, harnici fiind prin moştenire genetică, au început să se adapteze la noile condiţii. Se spune că timpul cicatrizează rănile şi că obişnuinţa devine o a doua natură. Şi viermele care trăieşte în hrean, consideră că hrana lui este cea mai gustoasă. Dar să nu dramatizăm lucrurile şi să renunţăm la metafore. Oamenii satului au privit cu seriozitate drumul ce-l aveau de urmat, în ciuda faptului că doctrina celor care le stabilea norme de lucru erau complet ateişti, ei nu începeau lucrul până când nu spuneau „Doamne ajută-mă" şi după încheierea fiecărei zile de lucru, îşi făcea semnul crucii şi spunea: „Doamne îţi mulţumesc că m-ai ajutat". Pe parcursul timpului, au început să obţină rezultate din ce în ce mai bune. Cu baza materială de care au dispus, în primul an de activitate colectivă, au obţinut o cantitate de 797 kg grâu boabe la hectar şi 678 kg la porumb. De la aceste rezultate de început, prin aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare, producţia de cereale a crescut în mod progresiv, ajungându-se în anii 1979-1980 la o producţie de 1.250 kg grâu la hectar şi 2293 kg porumb boabe la hectar. începând cu anul 1965 s-a schimbat şi structura socială a Tilecuşului, când au apărut primii absolvenţi a-i şcolilor profesionale şi ale liceelor de specialitate. Aceşti primi absolvenţi au fost angajaţi în masă, atât la întreprinderile Agricole cât şi la Staţiunile de Maşini şi Tractoare, precum şi la alte unităţi de Stat. Pe parcursul timpului s-a dezvoltat învăţământul industrial Agricol, unde au fost pregătiţi tehnicieni agricoli, tractorişti, combinieri, zootehnişti, veterinari şi altele. Mulţi dintre absolvenţii acestor discipline au fost angajaţi la Cooperativa agricole de producţie Tilecuş unde au lucrat până în anul 1992 când s-a destrămat unitatea. Incepând cu anul 1966, domnul profesor loan Meza, fiu al satului din moşi strămoşi, a luat iniţiativa pentru introducerea curentului electric în localitate. Bine înţeles că era necesar ca să contribuie fiecare locuitor cu cota-parte din valoarea lucrării. In acest scop, a luat legătura cu toate familiile din sat, vorbindu-le pe înţelesul tuturor despre avantajele mari care le-ar aduce realizarea acestui deziderat. Ca la orice noutate, unii mai puţin avizaţi, au rămas sceptici. Partea bună a fost că marea majoritate au înţeles avantajele iniţiativei. S-au adunat banii necesari şi s-au început lucrările care au fost terminate în anul 1968, acoperind distanţa de 8 km lungime, respectiv întreaga aşezare. Lucrarea a costat 660.000 lei fiind suportat în întregime de către locuitorii satului. Această inestimativă lucrare, a deschis drumul tilecuşenilor spre civilizaţie, cultură şi confort. Introducerea curentului electric a însemnat pentru înteraga populaţie luarea contactului cu lumea civilizată prin intermediul radioului şi al televizorului. A mai însemnat emanciparea şi lărgirea orizontului cunoaşterii, încadraţi fiind în muncă, fiecare din persoanele ajunse la majorat, fie la Cooperativa agricolă colectivă fie la Fabrica de cherestea sau Uzina de impregnat CFR, respectiv la Staţiunea de maşini şi tractoare, situaţia economico-financiară a fiecărui individ şi pe familii, s-a îmbuntăţit substanţial. Ca urmare, oamenii au început să-şi revizuiască gospodăriile, să elimine construcţiile clădite până în 1945 şi să construiască case noi, cu camere spaţioase şi cu geamuri mari, folosind ca material de construcţie cărămidă arsă şi elemente din B.C.A., acoperite cu ţiglă nouă. Nu numai atât, dar noile locuinţe au fost dotate cu mobilă stil, covoarea persane pe jos, televizoare, frigidere, maşini de spălat rufe şi alte aparate electrice de uz gospodăresc. Acei săteni care iniţial s-au opus lucrării de electrificare a localităţii, au venit ca să-i mulţumească directorului Şcolii pentru iniţiativa luată, adresându-i odată cu mulţumirile şi scuzele de rigoare pentru atitudinea lor anterioară. Viaţa confortabilă a tilecuşenilor s-a îmbunătăţit şi mai mult începând cu anul 1973, când au fost terminate lucrările de astfaltare a drumului din întreaga localitate, legătură cu şoseaua naţională Oradea-Cluj prin Tileagd şi cu oraşul Beuiş prin Vârciorog. Imbunătăţirea puterii economice a locuitorilor Tilecuşului în perioada anilor 1962-1992 se mai reflectă în edificiile de interes general, construite în acest interval de timp după cum urmează: trei săli de clasă lângă şcoala care a fost construită în anii 1925-1927, Un cămin cultural cu 450 de locuri, bibliotecă, sală de cultură cu instalaţii pentru cinematograf plus două încăperi pentru alte activităţi. Lucrarea a fost făcută în anii 1961-1964 şi a costat 150 000 lei la valoarea leului din anul 1960. Tot în acest interval de timp s-a mai construit un Magazin sătesc în mijlocul satului, pe locul unde s-a aflat Primăria Tilecuşului când avea titlul de comună (1935-1939). în perioada anilor 1974-1978 s-a construit o nouă şcoală cu un etaj, având 4 săli de clasă, un laborator, o bibliotecă cu sală de lectură, o cancelarie, o sală profesorală, trei camemere pentru materiale didactice şi un grup sanitar. Construcţia a fost făcută din cărămidă arsă şi beton armat, costând peste 450 000 lei. Trebuie să precizăm că toate aceste edifici poartă amprenta iniţiatorului, profesor Ioan Meza şi fost Director al Şcolii Generale Tilecuş timp de 20 ani consecutiv, fiind născut în Tilecuş şi dăruindu-şi o bună parte din viaţa sa educaţiei generaţiilor de copii născuţi în satul său natal, ajutat în primul rând de către devotata sa soţie, învăţătoarea Valeria Meza şi de celelalte cadre didactice care se poate spune că au „rulat" prin Tilecuş în primii lor ani de activitate. Tot ca o realizare de construcţie şi tot în aceeaşi perioadă de timp o putem evidenţia Casa de rugăciune a credincioşilor Penticostali din Tilecuş, construită prin contribuţia credincioşilor, pe terenul care li s-a donat în strada Veljului. începând cu anul 1980, au apărut în Tilecuş o nouă generaţie de construcţii de locuinţe cu dotări igienico-sanitare, zidite din cărămidă arsă, din beton şi B.C A, unele chiar şi cu etaj,oglindind creşterea puterii economice a proprietarilor. Să mai notăm că după colectivizarea agriculturii, în următorii 4-5 ani s-a trecut de la agricultura de subzistenţă la aceea de producţie intensivă, obţinându-se atât la grâu cât şi la porumb între 80 şi 100 vagoane anual. Pe lângă aceste produse de bază se mai cultivau ovăz, cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cânepă pentru fibre, lupin, rapiţă şi plante furajere. Aceste creşteri de producţii au condus la dezvoltarea secotrului zootehnic, construindu-se 3 grajduri mari, în care au fost crescute 400 de bovine şi un saivan cu 600 de oi. Averea Gospodăriei colective Tilecuş, a crescut considerabil ca urmare a hărniciei oamenilor muncii numai că doctrina comunistă suferea de fobia centralizării. Astfel, conducătorii Aşa arată casele din Tilecuş în prezent, cu antene parabolice şi cu autoturismul în faţa casei. Fotografia a fost realizată în anul 2000. unităţii agricole de la Centru şi activiştii de partid de la centrul de comună, în baza indicaţiilor primite de la Judeţ, au administrat bunurile produse de Gospodăriile agricole Tilecuş, Bălaia, Uileacul de Criş, Poşoloaca şi Călătani. Bine înţeles, cu un anumit interes economic pe care nu trebuia ca să-1 cunoască „Pălmaşii". Aceste organe, în şedinţele de bilanţ care aveau loc iarna, făceau promisiuni lucrătorilor că vor primi plată mai bună, atât în produse cât şi în bani. Oamenii munceau sârguincios tot anul, cum erau obişnuiţi, la lucrările de întreţinere a culturilor precum şi la recoltarea acestora. La plată însă, pentru munca depusă, li-s-a dat jumătate din ceea ce li s-a promis. Din această cauză, în anii următori, înainte de recoltări, muncitorii sustrăgeau în ascuns din recoltele ajunse la maturitate. Cu toate măsurile de pază luate prin Gărzile Patriotice, fenomenul nu a mai putut fi înlăturat, întrucât muncitorii, care gândesc simplu şi la obiect, au trăit cu convingerea că au fost înşelaţi. Cunoscându-se fenomenul cât şi cauza dreaptă a truditorilor, paznicii se prefăceau că nu văd nimic. Parcă toată lumea avea o premoniţie că are să se întâmple ceva. Nimic nu mai mergea cum ar fi fost de dorit. Pe neaşteptate a venit Revoluţia din decembrie 1989 care a schimbat totul, dând speranţe oamenilor de mai bine. A fost însă o mare dezamăgire. în marea lor euforie a momentului, oamenii nu au gândit lucid în perspectivă, în mod deosebit acei oameni care se mai găseau pe posturi de „Gânditori". Primul lor gând a fost a omului din „PREISTORIE" pe ce să pună mâna şi cu ce să se aleagă din rezultatele muncii celor mulţi timp de 30 de ani cât s-a format patrimoniul Gospodăriilor Colective. După Revoluţie, în anii 1990-1992 s-au destrămat toate Cooperativele agricole colective. Oamenii şi-au luat pământurile cu care au intrat în colectivitate, dar nu şi inventarul gospodăresc care s-a evaporat, dealungul celor 30 de ani. Din anul 1990 până în anul 1997 părea totuşi că treburile merg destul de bine. Incepând cu anul 1997, au crescut substanţial preţurile la toate prestaţiile de servicii (lucrări mecanice). Pe de altă parte, proprietarii de pământ în starea lor individuală nu mai aveau animale de tracţiune, nici măcar unelte de lucru rudimentare pe care le-au avut anterior, nu mai aveau îngrăşămintele ecologice tradiţionale, nu aveau nici piaţă de desfacere pentru plusul de produse peste coonsumul familiei. Cu alte cuvinte, demolând C.A.P.-ul au sărit din lac în puţ. Subvenţiile primite de la Stat erau mai mult simbolice. Şi mai era ceva foarte important. Nu şi-a dat nimeni seama că adevăraţii ţărani care iubeau pământul şi care la orele 5 dimineaţa se găseau în lanuri la lucru, încet, încet, unul după altul şi-au făcut bagajele sumare şi au plecat până la capătul drumului, iar tineretului care a mai rămas în sat nu-i place ca să mai lucreze pământul, nu şi-au format această deprindere din adolescenţă, nu ştiu preţui ţărâna pentru care moşii şi strămoşii lor şi-au dat viaţa. S-au şcolit şi odată cu emanciparea, viseză „Cai verzi pe pereţi", dacă nu şi să ajungă vedete la Hollywood. Aşa se explică faptul că circa 50% din suprafaţa agricolă a Tilecuşului a rămas la odihnă. Se pune legitima întrebare? Spre ce direcţie se îndreaptă agricultura Tilecuşului? Singura soluţie ar fi înfiinţarea de mici ferme asociative. Aceasta cu atât mai mult că Fabrica de Cherestea Tileagd şi-a încetat activitatea din anul 2002 iar uzina de Impregnat traverse CFR Tileagd şi-a diminuat foarte mult obiectul muncii,, pregătindu-se trecerea ei în conservare. Deocamdată, mai soseşte lunar poştaşul aproape în fiecare casă, cu pensiile celor îndreptăţiţi. Dar până când?!! Mişcarea demografică a Tilecuşului Din documentele consultate la Arhivele Statului, filiala Oradea, am găsit un document care atestă că localitatea Tilecuş, în anul 1787 avea 81 de case, 90 de familii şi 416 persoane. Tot în acelaşi document se menţionează că în anii 1873-1875 a fost în localitate epidemie de Ciumă şi de Holeră iar în anul 1880 a bântuit malaria. Aceste boli au făcut 110 victime omeneşti, preponderent în rândul copiilor şi a celor de vârsta a 3-a. Yüklə 3,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
|