Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7
La Recensământul populaţiei din anul 1880, au rezultat următoarele
Yüklə 3,56 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- La recensământul din anul 1910
- Recensământul din anul 1938
- La recensământul din anul 1956
- La recensământul din anul 1977
- La recensământul din anul 1992
- pe taică-meu în carul cu boi, pentru a aduce piatră din vale, necesară la fundaţia grajdului din lemn, construit de căte taică-meu în curtea casei.
- Această clădire reprezintă şcoala care a fost construită în anul 1927-1928, având în curte locuinţa pentru directorul şcolii.
La Recensământul populaţiei din anul 1880, au rezultat următoarele Număr Total Ortodocsi Izraeliti Limba Maternă , . -
de case persoane 1 Romana Ebraica 84 403 399 4 399 4 La recensământul Populaţiei din anul 1900
Nota redactorului: în Tilecuş nu a existat niciodată unguri şi nici zece evrei în acelaşi timp. A existat un singur evreu temporar, având o mică prăvălie. Şi de aici se poate observa tendinţa cancelariilor ungare de a diminua numărul locuitorilor de etnie română. La recensământul din anul 1910 Scrie Ştie un- Total Total Starea civilă Pereţii caselor şi cit. gureşte Bărb. Femei Nec. Căsăt. Văduv. Div. Piatră Păm. Chirp. Lemn 86 158 438 432 553 258 56 3 2 2 2 150
gosp. pers. Bărb. Femei Sub 7 7-12 13-19 20-64 65 şi peste 226 1076 536 540 253 171 134 486 33 Recensământul din anul 1948
La recensământul din anul 1956
La recensământul din anul 1992 Nr. de Total Bărb. Femei 0-9 an 10-19 20-44 45-64 65 si Rom. Mag. Slov. Tig. gosp. pers. 360 970 496 474 107 115 265 287 196 957 1 2 10 Recensământul din 30 decembrie 2002
Scăderea numărului populaţiei din Tilecuş, începând cu anul 1992 şi până în prezent, se poate pune pe seama factorilor economici care lasă mult de dorit, din următoarele cauze: 1. încetarea sau reducerea activităţilor industriale în zonă; 2. Lipsa de interes pentru cultivarea pământului pe toate suprafeţele arabile existente;
e) Despre viaţa spirituală; Biserica şi Şcoala Din istoria religiilor, încă de mici copii am învăţat că românii s-au născut creştini. Căutând la izvoarele Istoriei vom afla că Geto-Dacii, a-i căror urmaşi suntem, erau un popor credincios, venerându-l pe zeul lor Zamolsche, după puterea lor de înţelegere, în perioada din comuna primitivă. Formele de viaţă au evoluat în timp, iar oamenii s-au adaptat la noile condiţii. Naşterea Sfântului Isus Hristos, moartea şi învierea Sa, au dat noi orizonturi credinţelor religioase. După întemeierea Bisericii Creştine şi după coborârea Duhului Sfânt asupra apostolilor lui Isus Hristos în ziua Cincizecimii la Ierusalim, Apostolul Pavel şi Apostolul Andrei, în călătoria lor misionară, au ajuns şi în peninsula Balcanică unde au propovăduit Creştinismul la toate popoarele. în aceeaşi perioadă de timp, Imperiul Roman a cucerit Dacia şi a transformat-o în Colonie Romană. Atât coloniştii Romani cât şi populaţia geto-dacică, şi-au însuşit noua credinţă, dacii renunţând la idolul lor „Zamolsche". In cadrul convieţuirii populaţiei autohtone din fosta Dacie, cu coloniştii Romani s-au făcut căsătorii mixte şi din această simbioză a luat naştere poprul român. Cu alte cuvinte, atât romanii cât şi geto-dacii şi-au însuşit credinţa propovăduită de sfântul Apostol Andrei. Din aceste două popoare s-a născut poporul român. Aceasta este explicaţia care atestă că poporul român s-a născut creştin. Cercurile eclisiastice de la Budapesta şi-au făcut multe dureri de cap pentru a descoperi cine şi când a încreştinat poporul român, un popor atât de mare, popor care după „minţile luminate" ale unor cronicari maghiari, au venit nici mai mult nici mai puţin decât din Asia! Revenind Ia credinţa religioasă a Tilecuşenilor, vom'arăta că de ia întemeierea acestei localităţi, toţi locuitorii au fost şi au rămas creşitni ortodocşi, cu toate încercările cercurilor maghiare, sub a cărei stăpânire au supravieţuit 5 secole, ca să-i convertească la religia catolică şi să-i maghiarizeze. Locuitorii Tilecuşului, de la începuturi şi-au construit o biserică din pământ bătut şi din chirpici, aşezată în afara localităţii, denumită Biserica Pustie. Preoţii care au slujit au fost foarte săraci şi prigoniţi de autorităţile conducătoare ale vremii. Credincioşii din Tilecuş se aflau sub jurisdicţia duhovnicească a Episcopilor Ortodocşi din Arad, care aşezau vicari la Oradea. In anul 1792 s-a înfiinţat în Oradea un consistoriu Ortodox cu un vicar, dependent de Episcopia Aradului. Abia numai în anul 1920 s-a înfiinţat în Oradea Episcopia Ortodoxă de care aparţinea şi Tilecuşul. Din lucrarea „Monumente Istorice Bisericeşti ale Eparhiei Ortodoxe Române Oradea" reiese că un subofiţer al armatei Austro-Ungare, la frontierea care păzea Transilvania, cu numele Filimon Gligor, în urma unor neînţelegeri cu mai marii săi, a părăsit armata şi s-a refugiat în satul Tilecuş. Populaţia din acest sat, foarte ospitalieră, l-au ascuns în Biserica pustie, aflată în stare de ruină şi i-au asigurat hrană şi toate cele necesare în ascunziş cât timp a considerat el ca să fie ferit de urmăritori, fără ca să aştepte de la dânsul vreo răsplată. Recunoscător pentru ajutorul primit, înainte de a pleca să se Asocieze Răscoalei lui Horea, a donat sătenilor din Tilecuş suma de una sută florini aur, cu îndemnul ca să-şi construiască cu ei o biserică nouă. In anul 1783 a început construirea Bisericii din lemn masiv de stejar, în partea centrală a Tilecuşului. Fundaţia a fost făcută din bolovani mari de piatră, aduşi din Valea Roşie care trece prin sudul comunei Vârciorog, pârâu de munte prin care se zbenguia o mulţime de păstrăvi. I se spune Valea Roşie pentru că o parte din afluenţii ei veneau de la Cornet-Bulz-Dobreşti unde se găseau mari zăcăminte de Bauxită care făcea ca apele din precipitaţii să devină roşiatice, aşezându-se mâlul printre pietre pe fundul văii. Am fost şi eu la Valea Roşie când eram copil mic, însoţindu-l pe taică-meu în carul cu boi, pentru a aduce piatră din vale, necesară la fundaţia grajdului din lemn, construit de căte taică-meu în curtea casei. Aşa cum am arătat, construirea bisericii din Tilecuş a început în anul 1783 cu banii donaţi de către Filimon Gligor, pe măsură ce au avansat lucrările de construcţie, s-a constatat că cei 100 florini aur donaţi de binefăcător, nu sunt suficienţi pentru a termina construcţia în forma în care a fost proiectată, cu turla în stil gotic şi corpul Transilvănean, înconjurată de un brâu în formă de funie şi un mic coridor. Cel de al doilea ctitor care a contribuit cu bani la terminarea bisericii a fost localnicul Mane Teodor. Din inscripţiile chirilice interioare reiese cine au fost ctitorii Bisericii şi etapele de construcţie ale acesteia. Prima inserpţie sună aşa: „Această Biserică cu hramul Arhanghelilor Mihail şi Gavril, de noi s-a făcut din cheltuiala răposatului Rumân Filimon Gligor, ctitor şi mijmanh fiind atunci 1783". A doua inscripţie spune: „Al II-lea ctitor fiind Mane Teodor, paroh fiind Popa Gligorie, birău mare meşter a satului, s-au şi gătat sub biraiele şi chitoriile lui Baciu Ioan şi Baciu Dănăilă, prin mila zmeritului zugrav Mihail Polacek 1793". Pictura interioară a fost dominată de culoarea albastră, distrusă în mare parte de apele care s-au scurs prin acoperişul de şindrilă, producând mari stricăciuni boitei care a fost refăcută de către Direcţia Monumentelor Istorice. Construirea Bisericii a fost executată de căte fraţii Vasile şi Toader Indrieş, veniţi în Tilecuş din zona Bradului judeţul Hunedoara, cu ciubere la schimb pe grâu şi alte cereale. Mulţumiţi de locurile unde au ajuns, fiind tineri necăsătoriţi şi-au întemeiat fiecare câte o familie şi nu au mai plecat din sat. Această informaţie a fost primită în anul 1967 de la Augustin Chirilă, fost subprefect al judeţului Bihor, fiul cel mai mare al Preotului Vasile Chirilă din Tilecuş, martirizat la 29 august 1940, de către vandalii armatei hortiste, care au venit ca trupe de ocupaţie ale Ardealului de Nord. Construcţia propiu-zisă, din lemn de stejar, a rezistat cu brio secolelor care au trecut, degradându-i-se numai acoperişul din şindrilă şi picturile interioare, în anul 1965 a fost restaurată prin grija Statului Român, iar în cursul anilor 2003-2004, i s-a înlocuit întreg acoperişul din fondurile Asociaţiei Internaţionale ale Monumentelor Istorice. In anii 1937-1939 s-a construit în Tilecuş o nouă Biserică ortodoxă, o adevărată bijuterie de artă fără concurenţă pe Valea şi terasele Crişului Repede, cu 5 turnuri. Unul, cel mai mare pe bolta bisericii, sprijinit pe patru stâlpi din beton armat şi patru mai mici, lateralele, având aspectul unei catedrale. Arhitectul a îmbinat armonios stilul Romanic, Bizantin şi oriental, reuşind să redea în miniatură o adevărată „Sfânta Sofia" a Tilecuşului. Fondurile necesare construcţiei acestei noi biserici au fost puse la dispoziţia locuitorilor de către Subprefectul judeţului Bihor Augustin Chirilă, la care s-au mai adăugat banii obţinui din tăierea şi vânzarea unei frumoase păduri de stejar, aflată pe păşunea obştei în parcelele Rovina şi Mezărători. Pisania din interiorul Bisericii cuprinde următorul text: „Construirea acestui Sfânt lăcaş cu hramul Arhanghelilor Mihail şi Gavril în anii de la Hristos 1937— 1939, în timpul domniei Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, fiind Patriarh al României înalt Preasfinţiile lor Dr. Miron Cristea şi Dr. Nicolae Munteanu, Mitropolit al Ardealului I.P.S.A. Dr. nicolae Bălan, Episcop al Oradiei P.S.S. Dr. Nicolae pOpovici. în continuare sunt redaţi toţi'acei care au contribuit la ridicarea Bisericii, inclusiv Augustin Chirilă - Subprefect al judeţului Bihor, iar mai târziu Primar al Municipiului Oradea. In anul 1965 când a fost restaurată Biserica din lemn declarată Monument Istoric, se mai găseau în interiorul acestei biserici următoarele obiecte de cult vechi:
Cărţile mai sus arătate, au fost tipărite cu litere Chirilice, iar unele manuscrise au fost primite din Ţara Românească, ceea ce dovedeşte legăturile dintre Românii celor două părţi ale Munţilor Carpaţi. De o deosebită valoare artistică sunt picturile pe lemn sau sticlă ca:
A mai existat o pictură pe pânză, foarte veche, ştearsă de mulţimea anilor pe care i-a străbătut, reprezentând Aşezarea Domnului în Mormânt, încadrată de scene privind prinderea şi Răstignirea Domnului Isus. Dintre broderii s-au păstrat doar un patrafir brodat cu fir de aur, care este de asemenea foarte vechi. Inventarul mai sus prezentat este completat de un Candelabru având o rară frumuseţe, cu diferite ornamente. în centru are un vas de porţelan cu pictură florală, care se aseamănă mult cu vechea artă chinezească. In interiorul Bisericii s-au mai aflat prapori foarte vechi, cu diferite scene religioase, printre care, unul reprezenta Uciderea balaurului de către Sfântul Gheorghe. Pe iconostasul Bisericii, pictorul a redat Răstignirea încadrată de 15 rame, în interiorul cărora se pot vedea figuri de sfinţi şi 12 figuri fără ramă. Partea stângă se prezintă mai bine conservată. în partea de mijloc a iconostasului se văd scene privind Naşterea Mântuitorului, Botezul şi înălţarea la ceruri. Alte picturi pe pereţii bisericii, destul de şterse din cauza intemperiilor, reprezintă scene cu  Adam şi Eva şi alte figuri de Sfinţi din teme religioase. Acest Monument Istoric ilustrează convingător integrarea în structurile tradiţionale ale Arhitecturii Româneşti cu începutul prefeudal, a unor elemente preluate din arta Gotică, îmbinată organic în arhitectura în lemn Europeană.
Nu ştim dacă aceste obiecte vechi de cult, care au constituit zestrea bisericii din lemn a Tilecuşului, mai există în totalitae, întru-cât preotul paroh Petru irimiaş, în anul 2004 s-a împotrivit cu fermitate ca să ne confirme existenţa lor, lăsând loc la anumite suspiciuni, cu atât mai mult că mai puţin sfinţenia sa era prieten la cataramă cu Euforistul BACHUS. Ştim însă că toate acestea au existat înainte de a lua în primire Parohia Bisericii din Tilecuş preotul Petru irimiaş. Şi mai ştim că în Monografia Comunei Aştileu judeţul Bihor, tipărită prin anii 2001-2002, la pagina 108 este consemnat că în anul 1713, preotul Aştileului de atunci Popa Gavrilă a copiat un Molitvalanec găsit la Biserica din Tilecuş. Populaţia Tilecuşului a fost educată din generaţie în generaţie, în spiritul moralei creştine şi începea de la cele mai fragede vârste, de la „Cei şapte ani de acasă", până când îi prelua şcoala şi preotul cu Sfânta împărtăşanie. Biserica pentru Tilecuşeni a fost un lăcaş Sfânt, în care au intrat cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, pentru a-şi cere iertarea păcatelor. Au fost şi câteva exemple negative, cazuri în care unele persoane făceau în mod deliberat şi repetat, fapte care îi păgubeau pe semenii lor, fapte care oricum nu se puteau încadra în morala creştină. Coincidenţă sau puterea Divină?!!! Acestora li-s-a întâmplat ca pe timp de ploaie cu descărcări electrice, trăznetul să le producă mari pagube materiale. Cei în cauză nu au mai păcătuit şi au fost un prilej de învăţătură pentru întreaga obşte. Proverbul „PĂDURE FĂRĂ USCĂTURĂ" nu a fost întâmplător lansat. In general însă, oamenii Tilecuşului au fost foarte buni la suflet din vechime şi până la cel de al II-lea Război Mondial. Răutăţile aduse de către cel de al doilea război mondial şi frontiera maghiaro-română stabilită prin Diktatul de la Viena în august 1940, pagubele şi suferinţele ce au îndurat oamenii timp de 4 ani, le-au zdruncinat credinţa avută anterior. Fondul însă şi moştenirea genetică au rămas neschimbate. f) Invăţământul din Tilecuş In timpul stăpânirii Austro-Ungare pe teritoriul Transilvaniei, oamenii puterii au aplicat în mod permanent o politică de maghiarizare a românilor şi a celorlalte naţionalităţi conlocuitoare, în primul rând prin şcolile de Stat, interzicându-se funcţionarea altor şcoli cu alte limbi de predare decât limba maghiară. Preoţii ortodocşi din localităţile cu populaţie românească, deşi erau ameninţaţi şi obstrucţionaţi de către organele puterii, îndemnau oamenii să nu-şi lase credinţa strămoşească şi naţionalitatea în care s-au născut. Aşa se explică faptul că în anul 1886, cronicarul maghiar K.Nagy Sandor, în lucrarea sa „DESCRIEREA ORAŞULUI ORADEA ŞI SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA REGATULUI UNGARIEI", consemna la pagina 73 că în satul Tilecuş, dintre cei 403 locuitori români, 389 nu ştiu să scrie şi să citească, fiind analfabeţi. Tot în lucrarea respectivă se face precizarea că Statul Maghiar le-a oferit să le construiască şcoală cu limbă de predare maghiară în mod gratuit, însă la îndemnul preotului din sat, au refuzat oferta ce li-s-a făcut. Din Anuarul Şcolii Confesionale Greco-Ortodoxe Române, anuar care se mai păstrează în arhiva Şcolii generale din Tilecuş, rezultă începutul drumului spinos spre cunoaştere şi cultură a locuitorilor Tilecuşului, astfel: -în anul şcolar 1917/1918, au fost înscrişi la şcoala confesională 90 de elevi din care: 67 în cl. I-a, promovând 55 la încheierea anului şcolar, 19 în clasa a Il-a, promovând 17 la sfârşitul anului şcolar şi 4 în clasa a IlI-a, promovând 3 la încheierea anului şcolar. Primul învăţător al acestor elevi a fost Indrieş Dumitru, care era şi cantor la Biserică. în anul şcolar 1918/1919 s-au înscris numai 55 de elevi, din care 32 în clasa I-a, 8 în clasa a Il-a, 12 în cl. a IlI-a şi 3 în cl. a IV-a. învăţător la aceşti elevi a fost Baciu Nicolae a Miculi Nuţu Ghiurchi. Această clădire reprezintă şcoala care a fost construită în anul 1927-1928, având în curte locuinţa pentru directorul şcolii. In anul şcolae 1919/1920, elevii din Tilecuş au urmat cursurile la şcoala din satul vecin Borşea, la distanţă de 2 km, unde funcţiona o şcoală de stat. - Aici, Registrele de evidenţă şi Cataloagele erau tipărite în limba maghiară. Din anul şcolar 1920/1921 a început învăţământul de stat cu limba de predare română, înscriindu-se 51 de elevi în clasele I—III, sub conducerea învăţătorului (învăţătoarei) Silvia Vancea. ELevii din clasa a IV-a au continuat studiile la Şcoala de Stat Borşea. In anul şcolar următor, 1921/1922, Conducerea Şcolii din Tilecuş a luat-o preotul Vasile Chirilă, ajutat de învăţătorul Nicolae Beria, având înscrişi 69 elevi în clasele I-IV, iar în cl. a V-a aflându-se 5 elevi. In anul şcoalr 1922/1923, şcoala a funcţionat cu aceiaşi dascăli şi au avut înscrişi un număr de 75 elevi. La sfârşitul anului de învăţământ au avut situaţia şcolară încheiată 69 de elevi. La examenul final din 17 iunie 1923 au promovat un număr de 60, din care 42 băieţi şi 18 fete. In anul şcolar 1923/1924, şcoala primeşte denumirea de Şcoală Primară Rurală, având ca învăţător pe Ionescu Andrei. A funcţionat cu 5 clase şi cu un total de 96 elevi înscrişi, din care au promovat 58. Diferenţa mare de repetenţi s-a înregistrat la clasa I-a unde din 27 înscrişi au promovat numai 5. In anul şcolar 1924/1925 apare un nou învăţător R.G.Netejan care a înscris 76 de elevi din clasele I-V fiind promovaţi numai 45 în în final. In anul 1925/1926 a succedat la catedră alt învăţător cu numele Andrei G. Oprea care a înscris în clasele I—VI un număr de 79 elevi, iar la sfârşitul anului şcolar au promovat 37, cel mai slab procent de promovare de la data deschiderii învăţământului în Tilecuş. Una din explicaţii ar putea fi că era oltean de origine, fără multă experienţă, vorbea foarte repede şi nu avea metode de predare în limbaj ardelenesc, nu-1 înţelegeau elevii ce vrea ca să spună. Nici dânsul nu s-a putut adapta la arhaismele locale care îl întâmpinau la tot pasul. A dat bir cu fugiţii. In anul şcolar 1926/1927 a apărut o învăţătoare cu numele Paraschiva Olteanu, care probabil a fost de origine tot olteancă. Aceasta a înscris la începutul anului şcolar 88 de elevi în clasele I-IV, din care au fost promovaţi numai 20, realizând o performanţă negativă mult mai mare decât toţi ceilalţi predecesori ai săi. Este adevărat că nici localul de şcoală nu oferea condiţii normale pentru desfăşurarea unui învăţământ performant. Localul era o casă ţărănească cu pământ pe jos şi cu geamuri foarte mici. In perioada anilor 1925-1927, locuitorii satului au construit un nou local de şcoală, cu fundaţia solidă din piatră de calcar adusă de la Vârciorog, legată cu mortar de ciment şi pereţii din cârpici (cărămidă ne arsă). Schela acoperişului a fost făcută din lemn de brad iar acoperişul din ţiglă şi coame de Jimbolia. Este vorba, de una sală în suprafaţă de 60 m.p., foarte bine iluminată, cu geamuri exagerat de mari la vremea respectivă, încălzită iarna cu lemne într-o sobă mare de fontă. Constructorul a avut în vedere să zidească legat de clasă şi o locuinţă cu două camere, bucătărie şi cămară de alimente, locuinţă în care urma să locuiască familia Directorului şcolii. In anul şcolar 1927/1928 au funcţionat la şcoala din Tilecuş învăţătorul Ionel Manea - director, care a instruit clasele III—VII cu un număr de 35 elevi din care au promovat numai 23. Şi învăţătoarea Ana Baciu a condus clasele I—II cu un număr de 102 elevi, din care au promovat 22. Incepând cu anul şcolar 1928/1929 a fost numit director al Şcolii Primare Tilec.uş, învăţătorul Petru Chirilă, originar din satul Borşea, care a luat în primire clasele II—VII cu un total de 68 de elevi, din care au promovat numai 31. La clasa I-a a predat învăţătoarea calificată Ana Baciu, originară din Tilecuş care a înscris 80 de elevi, fiind promovaţi la încheierea anului şcolar 32 elevi. Yüklə 3,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||