Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7
Yüklə 3,56 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Florica Simuţ, fiica lui Ilea Nioani Miculi de pe Cionc. O talentă cântăreaţă şi păstrătoare a cântecelor din folclorul local, cântece care nu lipsesc de la spectacolele
- Vântul bate, nu-L răzbate Neaua ninge nu-L atinge Refren
- (Ceapa) Am două surori. Tot timpul fug una după alta şi nu se ajung
- (Fumul) Sunt patru fraţi pătaţi, într-o cămaşă îmbrăcaţi
- (Ceasul de perete) Cine mănâncă toată ziua şi nu se satură niciodată
- (Şarpele) Cine trece prin oblac şi nu-1 sparge
Bineînţeles că pentru realizarea acestor obiective trebuie conştientizată întreaga populaţie, cunoscându-se proverbul care spune că „O rândunică nu poate aduce singură primăvară". FOLCLORUL LOCAL Folclorul cuprinde producţiile muzicale, coreografice şi literare creiate de oameni dealungul secolelor, putându-se considera un rod al înţelepciunei colective. Localitatea Tileagd, având titulatura de oraş începând cu anul 1692 şi o populaţie preponderent maghiară, la fel satele Poşolaca şi Uilacul de Criş, nu au moştenit şi nu au creiat folclorul care se găseşte din belşug în toate satele cu populaţie românească, sau preponderent românească de pe valea şi terasele Crişului Repede. Din această ultimă categorie face parte în prim plan Tilecuşul, urmat de Bălaia şi Călătani care au avut şi au o populaţie numai românească. Aceste trei sate, aparţinătoare comunei Tileagd, şi-au înbogăţit folclorul local pe tot parcursul sutelor de ani de la aşezarea lor în comunităţi omeneşti (anul 1308), iar călătanii şi-au adus zestrea lor folclorică cu o sută de ani în urmă, din satele comuriei Aştileu, respective din Călăţea, de unde au venit pe actuala aşezare. în general, folclorul reflectă viaţa şi mediul în care trăiesc oameni. Creiaţiile folclorice locale abordează o mare varietate de teme constituindu-se într-un adevărat COD al comportamentului oamenilor, al educării etice al acestora. Creiaţiile folclorice redau cu multă fineţe în imagini artistice, de o deosebită frumuseţe, dragostea de neam şi de glie, dragostea de frumos, respingerea urâtului, dragostea faţă de muncă şi hărnicie, de promovarea a optimismului, de încrederea în victoria dreptăţii, iubirea părinţilor, a fraţilor şi a celor apropiaţi, ajutorarea celor aflaţi în necaz, de aprecierea în mod just a binelui şi a răului, de respingerea corupţiei, a lenei, a minciunei şi a infidelităţii. Prin prisma acestor coordonate etice şi estetice ne vom opri pe scurt la creiaţiile folclorice prilejuite de sărbătoarea Crăcinului, a Anului nou, a Sfintelor Paşti şi ale altor sărbători mai însemnate de peste an. Folclorul care are ca temă sărbătoarea Crăciunului, în prim plan este umblatul cu Steaua şi cu Turca, însoţite de colindele: „O, ce Veste Minunată", „Naşterea ta Cristoase", „Trei păstori se întâlniră" şi altele! Grupurile care umblă cu Steaua, sunt formate din adolescenţi, iar grupul care umblă cu „Turca" este alcătuit din bărbaţi de vârstă medie, având în echipă un toboşar, un highighiş şi un dansator care joacă dansul „Turcii". Acest grup, la casele oamenilor cu fete de măritat, pe lângă colindele obişnuite, în mod obligatoriu se cântă şi colinda fetei. Colindele se plătesc cu un colac mare şi frumos rumenit şi cu sume de bani mai mult simbolice. Se mai serveşte câte un păhărel mic de palincă din prune, fâcându-se urări de sănătate şi de belşug în anul care va veni. Unul din echipaj, se exprimă şi în versuri, dar mai mult în proză, scoţând în evidenţă hărnicia gospodarului care i-a primit în casă. „Gazda noastră omenos, Ne-a făcut un dar frumos ; Dar acesta nu s-a făcut Cum nouă, vouă vi se pare Mergând la moară Cu bota subsuoară, hârjonindu-se Cu câinii oamenilor prin garduri. Florica Simuţ, fiica lui Ilea Nioani Miculi de pe Cionc. O talentă cântăreaţă şi păstrătoare a cântecelor din folclorul local, cântece care nu lipsesc de la spectacolele Nunţilor din Tilecuş. A prins la jug 4 boi bourei în coame încârligăţei, în coada coldoboţei şi s-a dus la arat. A tras brazdă neagră semănând grâu roşu, Ploaia l-a plouat, apa l-a muiat, Soarele a ieşit, grâul s-ancolţit, Mare a crescut, înalt cât trestia la boabe cât mazărea. Grâul înalt peste genunci II făcură în mănunchi, din mănunchi făcură snopi, Din snopi făcură cruci, din cruci făcură stog înaltul stogului cât înaltul cerului Grosul stogului cât grosul pământului" La încheirea acestor cuvinte cu tâlc spune: „Rămâi gazdă sănătoasă că plătişi colinda noastră! La anul şi la mulţi ani." Redăm mai jos câteva colinde de Crăciun. O, CE VESTE MINUNATĂ O, ce veste minunată în Viflaeem ni s-arată Astăzi s-a născut Cel făr de-nceput Cum au spus prorocii. Că la Viflaem Măria săvârşind călătoria, într-un mic sălaş Lângă-acel oraş Născu pe Mesia Pe fiul în al său nume Tatăl 1-a trimis în lume Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască  Vântul bate, nu-L răzbate Neaua ninge nu-L atinge Refren: El e domnul nost cel Sfânt, Domnul peste-ntreg pământ Refren: Si de-acum până-n vecie, Mila domnului să fie Refren: SUS LA POARTA RAIULUI Sus la poarta raiului, poarta raiului, Paşte turma tatălui, turma tatălui Refren: Linu-i lin şi iară lin Bate vântul frunza lin Lin şi lin. Dar la poartă cine sta, oare, cine sta? Sta chiar Maica Precinsta, Maica precinsta Refren: Lângă Ea un legănel, legănel, legănel Cu un copilaş în el, copilaş în el Refren: Copilaşul când plângea, puiul când plângea Maica sfântă-1 legăna, Maica-1 legâna Refren: ... , Copilaşul când dormea, puiul când dormea Maica Sfântă-L legăna, maica-L legăna Refren: CÂNTECE DE LEAGĂN Nani, nani puişor Te culcă mama cu dor Nani, nani, pui de peşte, Eu te leagăn şi tu-1 creşte. « Nani, nani, ochi de mure Că mama mere-n pădure S-adune ceva surcele S-aprindă focul cu ele Să-ţi gătesc ţie mâncare Şi-i mânca să te faci mare Să creşti mare, mărişor, Să ne fie de ajutor! Nani, nani, puişor Să creşti mare, mărişor, Să ne fii de ajutor: Mamii d-ajutor în casă Taţii d-ajutor la coasă! Nani, nani, pui de om, C-a venit vremea de somn! In toate satele româneşti de pe valea Crişului Repede, în depresiunea Munţilor Pădurea Craiului şi a Munţilor Plopişului, Doinele sunt numite „Hori". Hora îl însoţeşte pe om în toate activităţile vieţi lui. Hora este mereu tânără şi nu moare niciodată. Hora redă în imagini artistice, modul de viaţă al oamenilor, suferinţele şi bucuriile, tristeţea şi speranţele, dragostea şi dorul de cei dragi, precum şi locul unde s-au născut. Autorul, sau autorii anonimi, exprimă în versuri toate aceste stări suflrteşti. Să redăm câteva din aceste expresii: „Cui nu-i place horile Bată-l supărările Că pe mine nu m-or bate, Că eu le iubesc pe toate, Şi horesc şi zi şi noapte Şi-oi hori până la moarte Şi horile mi-oi hori Pân-oi închide ochii. Cine-a îndălit horile Fie-i ochi ca florile Că horile-s stâmpărare, La omul cu supărare Că şi eu când mă supăr Cu horile m-astâmpăr." Să ne oprim puţin la Hora miresei şi să-i pătrundem înţelesurile de mare încărcătură emoţională, când îşi ia rămas bun de la cei dragi: „Ia-ţi mireasă ziua bună de la tată de la mumă, De la fraţi de la surori De la grădina cu flori. Plânge-ţi fată părul tău Mila de la taicâ-tău Plângeţi fată coada ta, Mila de la maică ta". Sunt emoţionante şi versurile prin care, mireasa care pleacă de la casa părintească îşi cere iertare de la părinţi: „Iubitul meu tată dulce Vine vremea şi m-oi duce. Mi-o adus Dumnezeu mie Ceasul de căsătorie. Iubitul meu şi scump tată întinde-ţi tu mâna dreaptă Şi din inimă mă iartă. Mulţumesc maică cu drag De creşterea ce mi-ai dat Şi de sfatul tău cel bun Până-n ceasul meu de drum Şi de toate-ţi mulţumesc Zile bune îţi doresc". Fata înstrăinată, ajunsă în alt sat, printre străini îşi cântă supărarea şi dorul de mamă, după cum urmează: „Oh ! măicuţă vai de mine, Departe m-ai dat de tine Departe maică, departe Şapte dealuri ne desparte Şi păduri de lemne tari, ne vedem la zile mari" Fata care sa măritat la îndemnul altora, cu un bărbat bogat pe care nu 1-a iubit niciodată: „Mâncete focul nănaş, Cu cine mă cununaşi Cu cununa gardului Cu urâtul satului. Părinte sfinţia ta, Şaptezeci de zloţi ţi-oi da Dacă mi-i descununa." HORA MIRESE „Pană mândră-n colţul mesii Mândru plâng ochii miresei Lasă plângă săracii, Că ce-a fost nu va mai fi. Plânge-ţi fată coada ta, Traiul de la maicăta, Plânge-ţi fată părul tău Mila de la Tacă-tău. Hai mireasă ia-ţi bineaţă Că se face dimineaţă De la maică-ta cea dragă De la frunză, de la iarbă. De la tatăl tău cel drag De la frunza cea de fag. De la fraţi, de la surori De la grădina cu flori. De la feciorii din joc, De la tir de busuioc. De la fete din uliţă, De la fir de lămâită. Cântaţi tete şi horiţi, Până sunteţi la părinţi; Că dacă vi-ţi mărita, Să cântaţi nu-ţi cuteza Să nu v-audă soacra." Poezia populară ne mai arată că dragostea este meritată numai de omul care are calităţi deosebite, de frumuseţe interioară, dovedită prin concordanţă între vorbă şi fapte, omul care spune şi face numai fapte bune, astfel: „Dragu-mi-i omul cuminte La fapte şi la cuvinte Dragu-mi-i prunul cu prune Şi omul cu vorbe bune Dragu-mii omul sfătos, Cuminte şi drăgăstos." Satirizarea celor cu deficienţe în conduită şi comportare, este prezentă în toate creiaţiile populare, dar mai ales în strigături la joc dumineca şi la petreceri la nunţi, pentru a crea o atmosferă de voie bună. Prin strigături sunt satirizaţi toţi aceea care fac lucruri respinse de buna cuviinţă, ca de exemplu: „Mândră-i nana cea roşită Cu roşele din Potică (farmacie) Dacă n-ar fi potica Oare ce-ar face nana? A vândut nana o găină ca să-si ieie vaselină A vândut nana cocoşu Ca să-şi ieie sopon roşu Şi-atâta s-o soponit Până toată o îngălbenit. Nana'naltă şi voinică Doarme lângă mămăligă Mămăliga ăerbe-n oală Ea cu somnu se omoară". Alt exemplu pentru bărbaţii leneşi, fumători şi beţivi: „Bată-l focu de bărbat Că e tare blestemat Eu lucrez la sapă-n soare El bea-n crâşmă la răcoare" Alte versuri rostite sau cântate în momente de tristeţe, cauzate de factori diverşi: „Arză-mi-te focul spată Că-mi faci pânza toată spartă Şi te-ar li trăznit războiul Că-mi faci pânza lătunoi. Soacră, soacră, poamă acră De te-ai coace cât le-ai coace Poame bune n-ai mai face. De te-ai coace un an şi-o vară, Ai rămâne tot amară. Mândră floare-i norocul Nu răsare-n tăt locul, Ci răsare lângă vale Fericitu-i cine-l are Şi răsare lângă drum N-are noroc omul bun. Măi bădiţă tu eşti prost Mi-i de tine nu mi-a fost Numai sâmbăta seara Să mă joci duminica. Fire-ai tu să fii măi bade Ce bătaie ţi-se cade. Trec prin pădure cu tine, Şi nu pui mâna pe mine. Unei femei care este infidelă bărbatului: „Mâi muiere, măi nevastă Cine-mi bate la fereastră? Taci bărbate bat-o vina C-o fi mâţa lui vecina! Măi muiere mâi urgie, Mâţa n-are pălărie!" Unor tineri a căror dragoste se află în cumpănă: „lauzi mândră cucul cântă Ieşi afară de-l ascultă De ţi-o cânta cucul bine Trage nădejdea la mine. De ţi-o cânta cucul prost, Uită că drăguţ ţi-am fost." Unor tineri îndrăgostiţi: „Aseară vântul bătea Badea-n braţe mă strânge. De-ar fi bătut vântul mult, M-ar fi strâns de m-ar fi rupt De-ar fi bătut vântul tare M-ar fi strâns să mă omoare." Să mai prezentăm câteva versuri care de obicei se strigă la nuntă: „Cine nu şti descânta Nare-n nuntă ce căta. Cine-nu şti chiuii N-are-n nuntă ce veni!" Mireasă mirele tău Bun ar fi de ciuhă-n grâu Că-i negru ca un tăciune, Păsări pe grâu nu s-ar pune. Nime-n lume nu se-nşală Ca feciorul când se-nsoară. Prinde patru boi la car Şi-şi aduce mult amar. Ghicitorile, vechi şi ele ca toate celelalte creiaţii folclorice, au fost mult folosite în Tilecuş, Bălaia şi Călătani cu prilejul unor întâlniri în şezători şi cu ocazia lucrărilor de clacă, ca moment de destindere. în ghicitori, de obicei se îmbină ironia, imaginaţia cu realitatea, ele, obligă publicul ascultător să gândească, să facă comparaţii, pentru a putea găsi răspunsul potrivit. Prezentăm câteva ghicitori de largă circulaţie în satele de pe valea şi terasele Crişului Repede.
Proverbele şi zicătorile au fost şi sunt rod al înţelepciunii oamenilor sfătoşi, ale experienţei milenare de viaţă ale acestora. Ele au un caracter de scoatere în evidenţă a unor porniri şi instincte, neconforme cu dreapta credinţă şi cu respectarea normelor de viaţă a societăţii:
CÂTEVA CUVINTE DESPRE POVESTI * Din opiniile locuitorilor mai vârstnici ale satelor de pe valea Crişului Repede, am aflat că s-au bucurat de largă circulaţie Poveştile lui Petre Ispirescu, „Păţaniile lui Păcală", „Viteazul Gruia lui Novac", „Haiducii", de odinioară, „Călătoriile lui Robinson Elveţianul" şi altele. Prin conţinutul lor, basmele şi povestirile au avut rol instructiv-educativ, evidenţiind victoria binelui în luptă cu răul, a dreptăţii în confruntarea cu strâmbătetea, triumfarea adevărului fată de minciună. DANSUL POPULAR Dansul popular s-a practicat în localităţile cu populaţie românească din timpuri imemorabile. Aici este vorba de Bălaia, Călătani şi Tilecuş, aparţinătoare comunei Tileagd. Dansul popular a fost o formă de manifestare artistică, făcând parte din folclorul local, un fel de „Horă" a satului cunoscută în toate localităţile de pe valea Crişului Repede sub denumirea de „HIGHEGHE". „HIGHEGHEA" a fost organizată de către flăcăii necăsătoriţi, în fiecare duminică de peste an, cu excepţia duminicilor din postul Crăciunului şi a postului Pastelor, numit şi Postul Mare. La higheghe veneau de regulă flăcăii şi fetele necăsătorite. Jocul se desfăşura cu perechi, o fată şi un băiat. Ca spectatori participau şi persoane mai învârstă, cu predilecţie mamele fetelor şi copiii. Jocul se desfăşura în trei forme: polca, în care se făceau mişcări săltăreţe şi învârtite, formă în care flăcăii întorceau fetele pe sub mână, în ambele direcţii şi de mai multe ori. A doua formă era „Sălăjanul" în care, flăcăii se înşiruiau în linie dreaptă, căutând fiecare ca să fie cât mai aproape de higheghe. Din această formaţie, flăcăii îşi chemau fetele la joc. în ritmul muzicei, flăcăii băteau pintenii de la cizmă şi săltau în sus, chiuind strigături în versuri, vizând în mod indirect anumite comportări neconforme ale tinerilor, criticându-i pe cei leneşi şi amatori de băuturi tari. A treia formă era dansul „Scuturatul", care era cel mai spectaculos; bătutul podelei cu picioarele într-un anumit ritm de către flăcăi, iar fetele cu mâinile întinse pe umerii flăcăilor, sălteau şi ele mai lejer dar în acelaşi ritm trepidat. Era o adevărată artă coreografică. în anii 1932-1933, veni cineva în Tilecuş din jurul Sibiului şi i-a învăţat pe tineri un joc nou, „ARDELEANA". Creatorii de folclor în versuri au şi făcut repede strigături de satiră la adresa fetelor mai puţin ajutorate, mai neîndemânatice:
„Ardeleana ştiu juca Pita n-o ştiu frământa Pe lopată n-o pot pune Numai legată cu funie" DATINI SI OBICEIURI In satele aparţinătoare comunei Tileagd, erau aceleaşi datini şi obiceiuri ca în toate localităţile de pe valea şi terasele Crişului Repede, cu mici diferenţe nesemnificative. Fondul era acelaşi. Să începem cu datinele şi obiceiurile Sărbătorilor religioase: Crăciunul, cu sărbătoarea Naşterii Domnului, ţinea 3 zile, aşa cum era consemnat în calendarul Creştin-Ortodox, cu slove roşii. începând din ajunul Crăciunului, porneau colindătorii cu „Steaua" şi cu „TURCA", continuând coilindatul în prima zi de Crăciun, până când ajungea la fiecare locuitor al satului. în zilele a 2-a şi a 3-a, de Crăciun se organizau baluri şi petreceri, cu muzică, cu dansuri şi cu băutură din belşug. De regulă se bea vin, se purtau discuţii a căror temă era în cele mai multe cazuri pământul cu roadele lui, cum se vând boii şi caii la anumite târguri. Pe cei tineri îi preocupau dansul şi petrecerea. Să detaliem puţin partea tehnică a colindătorilor care umblau cu „STEAUA". Aceştia formau un grup de 5 (cinci) persoane: Cei trei Crai de la Răsărit, un Irod împăratul şi un păstor. Păstorul avea ca îmbrăcăminte o şubă biţoasă de oaie, ceilalţi 4 purtau cămăşi albe, lungi până sub genunchi, ornamentate cu semne ale crucii şi cu multe steluţe din hârtie velină, în multe culori. Pe cap purtau coifuri cilindrice, confecţionate din staniol alb. Steaua era confecţionată în cinci colţuri, din carton mai gros, învelită în hârtie velină albă şi împodobită cu simboluri de sărbătoare; la mijloc avea un soare din staniol galben, semne ale crucii, multe steluţe şi îngeraşi. în stea era introdusă o prăjină rotundă ca un fel de ax, permiţând ca să se învârtă în jurul acestei prăjine. Cele cinci colţuri ale stelei sunt legate între ele cu lănţişoare confecţionate din hârtie velină, în mai multe culori. Ceremonialul care se desfăşura în casele unde erau primiţi, avea temă religioasă cu următorul program: intră cei trei Crai însoţiţi de împăratul Irod. îi urmează păstorul imediat care spune: „Auzi-i un glas de domn, care-mi poruncea să vin în casă şi să dorm" O, ce veste Minunată! Păstorul cu şuba lui biţoasă se culca pe vatra casei, lângă picioarele celor trei Crai, unde „dormea" până când se cânta colinda anunţată de el, plus colinda „Naşterea ta Cristoase Dumnezeul nostru". După aceste colinde, Irod îl atingea cu piciorul pe păstor, îndemnându-l ca să se scoale şi să-l conducă la Staulul unde s-a născut Isus Hristos. La acest îndemn, păstorul „somnoros", cască şi spune: „Acum mă culcai, acum visai" şi dialogul continuă: Irod: „Scoală, scoală si te trezeşte că împăratul îţi porunceşte!" Păstorul: „Nu te hârjoni la mine că eu ştiu destul de bine cum mamă-ta îţi spune câine!" Irod: „O, stele, lună, soare, fie-ţi ţie ajutătoare: Făte o ţâră către mine să-ţi arat că cine-i câine." Se scot săbiile din teacă (săbii din lemn) şi începe duielul aprig de spadasin, impresionând gazdele luate prin surprindere. La solicitarea gazdelor se mai cântau şi alte colinde specifice sărbătorii Crăciunului. Tot în prima zi de Crăciun se umbla cu „Turca", grupare care cuprindea 7-8 bărbaţi de vârstă medie, care erau colindători. Turca propriu-zis reprezenta un cap de Capră din lemn, cu două zurgălăi şi mai multe funde din panglici de culoare roşie, albastru şi galben. Maxilarul de jos al caprei era o limbă de lemn prinsă cu balamale. Prin această limbă era introdusă o sfoară rezistentă. Când se trăgea de sfoară, limba se lovea sonor de partea superioară a botului caprei. Capul caprei era bine fixat într-o prăjină sau o coadă de mătură. De la cap în jos avea o rochie lungă de culoare roşie, având un orificiu prin care purtătorul putea ca să vadă şi ca să primească în gură o monedă de un leu, de 3 lei sau de 5 lei. Purtătorul acestei „Arătări" trebuia ca să fie un om cu aptitudini sportive, dinamic şi vioi, care prin dansul şi mişcările lui ritmice creia atmosferă sărbătorească. Tot timpul ţopăia în ritmul unei tobe şi fugea de la o persoană la alta, ciugulindu-le buzunarele cu botul, clămpănind de mama focului, până i se introducea tradiţionala monedă în gură. Era în postura asemănătoare a unui clovn de circ, care ştie ca să creeze scene hazlii, producătoare de bună dispoziţie. Colindătorii cu Turca, intrau numai în casele unde erau invitaţi şi în schimbul colindelor care le cântau, erau răsplătiţi cu un colac mare, rumen şi cu o sumă benevolă de bani, mai mult simbolică. De regulă, toate familiile care aveau fete de măritat, se pregăteau din timp pentru primirea colindătorilor. Cele trei zile ale Crăciunului erau sărbătorite din plin, cu petreceri şi voie bună. Anul nou trecea aproape neobservat, obosiţi de manifestările ce le-au făcut în cele trei zile ale Crăciunului. Alte datini şi obiceiuri păstrate din bătrâni, în ordinea lor cronologică sunt următoarele:
Tot în ziua de Sfântul Gheorghe se schimbau slujii angajaţi cu anul, sau li se prelungea contractul pe încă un an de zile. 5. De ziua SFINTELOR PAŞTI era mare bucurie sufletească, bucuria învierii Domnului Isus Hristos, mântuitorul tuturor neamurilor. în perioada zilelor de Joia Mare, Vineri şi Sâmbătă, dacă se întâmpla ca să înceteze din viaţă cineva, nu trăgeau clopotele la biserică şi se bătea numai toaca. La miezul nopţii, în ziua învierii, se ducea aproape tot satul la Biserică, cu câte o lumânare în mână. Acolo îi aştepta preotul-paroh cu o lumânare aprinsă şi se adresa celor adunaţi cu cuvintele-. „Veniţi ca să luaţi lumină"! Cei mai apropiaţi de preot îşi aprindeau lumânările apoi unii de la alţii, până când toată suflarea avea lumânarea aprinsă în mână. în frunte cu preotul, înconjurau toţi biserica de trei ori. Preotul se oprea la poarta bisericii cu toată mulţimea după el. înăuntru în Biserică se aflau cei doi clopotari. Preotul striga la clanţa uşii: "DESCHIDEŢI PORŢILE RAIULUI CA SĂ INTRE ÎMPĂRATUL MĂRIREI"! O voce din Biserică întreba „Cine este împăratul Mărirei"? Preotul spunea: „ÎMPĂRATUL MĂRIREI ESTE HRISTOS CEL ADEVĂRAT CARE A MURIT PE CRUCE ŞI A ÎNVIAT A TREIA ZL AŞA CUM AU SPUS PROOROCII"! După acest schimb de cuvinte se deschidea uşa Bisericii, începeau să bată clopotele, anunţând învierea Domnului, Preotul şi toată mulţimea, câţi încăpeau intrau în Biserică cântând „Hristos a înviat din Morţi" După oficierea slujbei învierii se reîntorceau la casele lor, preot şi credincioşi. La orele 9 dimineaţa începea din nou slujba religioasă a învierii la Biserică, iar femeile duceau la Biserică coşuri cu ouă roşii şi cu diferite alimente ca să le sfinţească preotul. în timpul acestei slujbe se pregăteau şi Păştiţele (cuburi mici de prescură, stropite cu vin roşu). La terminarea acestei slujbe, preotul oferea păştiţe fiecărui cetăţean care prezenta un păhărel curat în acest scop. în timp ce mamele erau plecate la biserică, copiii mai mărişori, adunau rouă după grâul din lanurile apropiate, în vase curate. Toată familia se spăla pe faţă în ziua Sfintelor Paşti cu roua adunată din lanurile de grâu apropiate de casele oamenilor. Nu mânca nimeni nimic până când se gustau păştiţele aduse de la Biserică. Se ciocneu ouă roşii între membri familiei şi se cânta cu bucurie „Hristos a înviat din Morţi", apoi se puneau pe masă bucatele pregătite pentru sărbători şi mânca fiecare cât îi era poftă. După masă era program de voie pentru fiecare dar nu era permis ca să lucreze nimeni nimic în prima zi de paşti. RUSALIILE: în ajun de duminica Rusaliilor, fiecare gospodar îşi punea rămurele cu frunze de tei la poarta de intrare în curtea casei, pe gardurile de la stradă, în casă şi în curte, precum şi la grajdul vitelor. Multă lume mergeau la Biserică. După oficierea slujbei religioase specifică sărbătorii, preotul ieşea cu credincioşii la cimitir, ca în formă de pelerinaj, ducând şi patru Prapori din Biserică, de către patru bărbaţi din cei prezenţi. La cimitir, care se află în vecinătatea holdelor cu recolte agricole, se oficiază din nou o slujbă de rugăciune, prin care preotul Roagă pe bunul Dumnezeu ca să ferească holdele de lăcuste, de grindină şi de alţi dăunători, în timp ce femeile împletesc cununi mici din spice de grâu pentru fiecare prepor adus de la biserică. Toate aceste datini şi obiceiuri rămase din moşi strămoşi, nu au fost pe placul anticriştilor comunişti, interzicând manifestările lor în public, încercând timp de 50 de ani ca să spele creierele oamenilor de aceste învăţăminte, injectân-du-le zi de zi, doctrina marxist-leninistă, care din mare păcat, a găsit teren fertil, aplicând metodele în mod mascat şi în zilele noastre. Nimiceşte-le Doamne nelegiuirile! Nu a fost interzis de către comunişti obiceiul ceremonialului căsătoriilor, cu tot palmaresul lor, obicei care s- practicat şi se mai practică şi în prezent, acest ceremonial folcloric aflându-se şi în atenţia Direcţiei Judeţene de Cultură şi al Cultelor, apreciindu-1 ca un valoros tezaur moştenit de la strămoşi. îmi face multă plăcere ca să prezint modul desfăşurării nunţilor în localităţile aparţinătoare comunei Tileagd, după cum urmează: a) PREGĂTIRILE DE NUNTĂ Atât mirele cât şi mireasa, după ce au stabilit de comun acord data căsătoriei, anunţă preotul paroh şi îi cere ca să stabilească o zi de duminică pentru cununia lor. Urmează apoi căutarea naşilor preferaţi, din familii apropiate lor şi pe cât posibil ca să fie oameni de vază în localitate, naşi din partea Mirelui şi Naşi din partea Miresei. Mai trebuie să-şi găsească un „Grăitor", o persoană inteligentă, capabilă să conducă întreg ceremonialul nunţii, să ştie să vorbească mult şi frumos-convingător, să cunoască foarte bine toate obiceiurile oamenilor aşezării, să ştie caracteriza pe fiecare locuitor în parte, cu atribute care îl onorau. Cu alte cuvinte, trebuie ca să fie un „OM SFĂTOS":  Pentru a face invitaţii la nuntă, viitori miri îşi căutau câte un Cehemător din rândul flăcăilor aşezării, care să fie şi deştept şi prezentabil, foşti prieteni din adolescenţa lor. Chemătorii, împodobiţi cu flori albe artificiale, atât la reverul hainei cât şi la pălărie, aveau rolul de a face invitaţia la nuntă familiilor înscrise pe o listă. Ca semn distinctiv de „Chemător', aceştia purtau un bastonaş „A la Monşer", bastoane la care aveau legate mai multe panglici de culoare Roz, Albă, Albastru, Roşu. Formula de exprimare a invitaţiei la nuntă era următoarea: Familiile X şi Y din localitate, cu onoare vă invită să participaţi la ceremonialul Un grup vocal feminin, reunind reprezentantele a două generaţii, în spectacolul etnografic „Nunta la Tilecuş", în anul 2004, preludiu a ceia ce a fost cu 70 de ani în urmă, când în Tilecuş funcţiona impecabil un cor mixt pe patru voci, sub bagheta deosebitului învăţător Petru Chirilă. căsătoriei fiului, fiicei lor X, Y, atât la Biserică cât şi la petrecerea de nuntă care va avea loc Duminică data de Yüklə 3,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
|