Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7
Datele recensământului făcut în anul 1910
Yüklə 3,56 Mb.
|
|
Datele recensământului făcut în anul 1910
La Recensământul populaţiei din 29 decembrie 1930
Datele Recensământului din 25 ianuarie 1948
La Recensământul din 15 martie 1966
La Recensământul din anul 1992
 Viaţa spirituală Despre viaţa spirituală a populaţiei din Bălaia, se poate spune că în ultimii ani a apărut un adevărat mozaic de credinţe religioase în cadrul unui număr relativ mic de locuitori. Din documentele de arhivă consultate am aflat că aproximativ prin anul 1800 şi-au construit o biserică din pământ bătut, existând 856 de credincioşi ortodoxi, 6 reformaţi şi 30 de alte religii. Atât în Bălaia cât şi în celelalte sate Bihorene, credincioşii ortodoxi români au păstrat toate datinele şi obiceiurile strămoşeşti privind sărbătorile religioase de peste an, până la declanşarea celui de al doilea război mondial. Preotul Nicolae Buciu şi soţia sa Irina - învăţătoarea, începând cu anul 1920, au fost singurii intelectuali în localitate, răspânditori de lumină şi cultură religioasă în mijlocul locuitorilor bălăieni. In toamna anului 1940, această familie dotată cu valori morale şi spirituale, a fost înlăturată de la catedră şi altarul bisericesc de către armata de ocupaţie hortistă şi expulzaţi în România. Timp de 4 ani şi jumătate, „turma rămasă fără păstor" o bună parte s-a rătăcit prin hăţişurile evenimentelor nefaste care s-au succedat în sânul societăţii. Aşa se explică faptul că în prezent, din cei 767 de români care au mai rămas în viaţă, numai 505 şi-au păstrat credinţa în religia ortodoxă, 87 devenind baptişti, 99 penticostali şi 85 adventişti de Ziua a 2-a. Ce comentarii se pot face în faţa acestei realităţi? în primul rând îmi permit să spun că Dumnezeu nu a rânduit religii pe pământ. Dumnezeu a dat Legea şi a cerut oamenilor ca să o respecte. Nu o anumită religie îţi pregăteşte viaţa de apoi, ci credinţa şi faptele tale de zi cu zi. Religia în care te-ai născut şi în care ai primit botezul şi binecuvântarea, fie ortodoxă, catolică sau altele este bună dacă respecţi Legea şi poruncile date de către Dumnezeu. Să exemplificăm un caz real: a fost ortodox şi a trecut la Penticostali. In această nouă credinţă îl duşmăneşte de moarte pe fratele său de sânge, pentru că a moştenit pământ mai bun sau mai mult de la părinţi. Cazul este cunoscut în cătunul Călătani. Ce fel de creştin este acesta care se acoperă cu patrafirul penticostal şi nu respectă Legea lăsată de Dumnezeu? Oare îl putem păcăli pe Dumnezeu păstrând ură în suflet fată de aproapele nostru ?! Câte ceva despre învăţământ In localitatea Bălaia a funcţionat cu limbă de predare română începând cu anul 1892, învăţătorii fiind plătiţi de către săteni până în anul 1920/1921 când s-a introdus învăţământul de Stat. Cu tot acest proces timpuriu de învăţământ în limba română, în perioada stăpânirii teritoriului de către regimul Austro-Ungar, un număr foarte redus de intelectuali s-au ridicat din Bălaia timp de un Secol (1900-2002). Să-i nominalizăm pe acei despre a căror existenţă am aflat:
In încheiere, îmi exprim regretul că starea sănătăţii mele, la vârsta de 84 ani, nu mi-a permis ca să fac o deplasare până în localitatea Bălaia ca să pot prezenta mai multe date privind culturalizarea acestei localităţi aşezate în zonă colinară, şi că dl. profesor Muţiu Vasile, originar din această localitate, chiar dacă nu-şi mai desfăşoară activitatea la Şcoala din Bălaia, nu a fost receptiv la apelul pe care i l-am făcut. CĂTUNUL CALATANI Aşezare geografică şi pedoclimatică Cătunul Călătani este aşezat pe o foarte mică parte a doua terasă a Crişului Repede, pământ negru de foarte bună calitate, pe teren plan, în suprafaţă de cca. 350 ha din care arabil 310 ha şi 48 ha păşune. Are 82 de gospodării şi o populaţie de 226 persoane din care 176 sunt de religie ortodoxă, 44 sunt penticostali şi 6 baptişti. Călătanii au ca vecini: la Nord, calea ferată Oradea-Cluj cu comuna de reşedinţă Tileagd, la Sud se află satul Borşea, la Est-Sud-Est satul Tilecuş şi la Vest comuna Sacadat. Ca posibilităţi de circulaţie are drumul pietruit până lângă gara C.F.R. Tileagd, cca. 2 km, unde intră în şoselele asfaltate Tileagd-Oradea; Tileagd-Aleşd, Tileagd-Tilecuş-Vârciororg şi mai departe până la Beiuş. Clima se poate spune că este temperat - continentală de tranziţie, cu veri nu prea calde şi cu ierni relativ blânde. Precipitaţiile din păcate, uneori sunt prea multe, alte ori lipsesc timp îndelungat, funcţie de gradul poluării atmosferei precum şi de circulaţia curenţilor de aier. Nu mai există o regulă ciclică ale celor 4 anotimpuri. Din punct de vedere hidrografic, se poate spune că mama natură a fost darnică cu populaţia călătanilor, putându-se considera drept un miracol. In anul 2002, cu ocazia adâncirii şi lărgirei albiei văii Meghişei, pentru a nu mai produce inundaţii din topirea zăpezilor primăvara şi din precipitaţiile abundente în cursul anului, a ţâşnit un izvor de apă potabilă cu un debit de aproximativ 6000 litri pe oră. Izvorul a erupt la distanţă de 500 metri Est de aşezare, curgând lin şi permanent spre albia Crişului Repede, traversând intravilanul şi o parte din păşunea Comunei Sacadat până lângă Săbolciu, unde se varsă în albia Crişului Repede. Fauna şi flora sunt nesemnificative, ţinându-se cont de aria redusă de pământ arondat acestei mici localităţi. Despre trecutul istoric al Călătanilor Prima atestare documentară a localităţii Călătani a fost făcută de către Cancelariile Ungare prin Recensământul populaţiei care a avut loc la data de 1 ianuarie 1900, iar primii întemeietori ai acestei aşezări omeneşti au fost: Borodan Florian, Ciobanu Ioan, Bârţan Nicolae, Secară Petru a Ţuţii, Secară Petru a Diacului (cantorului). Toţi aceştia au venit cu familiile din satul Călăţea, aparţinătoare Comunei Aştileu - Districtul Borodului, prin anii 1880-1886. Iniţial s-au aşezat în zona numită „Pe Deal", un teren mai ridicat şi care face parte din a IlI-a terasă a Crişului Repede, foarte aproape de satul Borşea. Pe parcursul anilor, au mai venit şi alţi oameni din Călăţea cu „dare de mână", au cumpărat pământ de la foştii grofi şi moşieri din Tileagd, cărora a început ca să le sune ceasul istoriei. Unul dintre proprietari grofi, dispus ca să-şi vândă pământul a fost Flatt Jeno, a cărui moşie s-a întins pe lângă valea Meghişei. Toţi acei care le-au urmat primele 5 familii, s-au aşezat şi şi-au construit case pe lângă valea Meghişei, dându-i numele de „CĂLĂTANI", derivat din Călăţea, localitatea lor de origine. Am cunoscut bine Călătanii din perioada anilor 1928-1937, am trăit printre ei, am lucrat la fabrica de cherestea Tileagd împreună cu Herea Nicolae, Pop Petru, fraţii Bârţan Nicolae şi Bârţan Ştefan, şi cu Mladin David care avea o echipă întreagă de copii, pentru a căror întreţinere a muncit mult şi din greu, fiind specializat în munca cu ferestraele circulare. Petre Mitrii Cenii era poştaşul permanent al firmei, cu permis de călătorie pe C.F.R., între fabrică şi Conducerea Tehnică din Oradea. Era un fel de „Domn mai mic" pentru muncitorii necalificaţi, dar a fost un om foarte corect, cu mult bun simţ şi prietenos. Oricum, se simţea măgulit când i se adresa cineva, cu apelativul domnule Filip oamenii erau mult mai buni, mai comunicativi, mai sociabili şi mai apropiaţi unii de alţii, toţi erau români de religie ortodoxă. Au fost însă şi unii cam ciudaţi, care nu făceau casă bună cu morala creştină şi din păcate, A.D.N.-ul acestora s-a transmis la descendenţi. Nu doresc ca să supăr pe nimeni şi nu voi da nici un nume ale protagoniştilor care au participat la următoarea întâmplare, cu 75 de ani în urmă, pe Valea Meghişei, foarte aproape de aşezarea călătanilor. In acea perioadă de timp, cu 70-80 ani în urmă, pe suprafaţa de păşune a comunei Tileagd, aproximativ 50-60 metri de la şerpuitul Văii Meghişei, începând de lângă fabrica de cherestea până spre hotarul Comunei Sacadat, se întindea o adevărată junglă, alcătuită din boscheţi de diferite specii lemnoase ca: ulm, carpen-, jugastul, sângerel, corn, mărăcini şi altele, înconjurate de hamei în formă de liane, ferigi şi alte soiuri de vegetaţie. Pe lângă valea Meghişei, în apropierea acestei mini jungle, au posedat loturi de pământ arabil mai mulţi locuitori ai Tilecuşului. Unul din aceşti proprietari, bun gospodar, inventiv şi cu spirit de iniţiativă, a observat cum pe valea Meghiei migrau o mulţime de peşti din Crişul Repede, primăvara când creştea debitul de apă din topirea zăpezilor şi când peştii se găsesc în perioada de depunere a icrelor pentru proliferare. Acest X, Y din Tilecuş a inventat o „şmecherie" cu care se puteau prinde peştii migratori. Este vorba de construcţia unui coş de nuiele, căreia i se spunea „leasă", având lăţimea cursului apei pe vale. Acesta era fixat cu ţăruşi pe cursul apei, având un trunchi de lemn rotund în partea de unde curgea apa, formând o cădere în cascadă. Peştii care s-au lăsat duşi de val, odată cu scăderea debitului de apă, după ce au căzut în coş peste cascadă nu s-au mai putut înapoia. Inventatorul şi constructorul acestei şmecherii, recolta în fiecare dimineaţă câteva kilograme de peşte frumos, crapi, ştiuci, mrene, ţipari şi alte specii - la un moment dat nu a mai găsit nimic în coş dimineaţa când s-a dus ca să-şi culeagă recolta. Intuind că nu este lucru curat cu dispariţia peştilor, a doua zi s-a sculat cu noaptea-n cap şi s-a dus la pândă. Intrusul s-a dus şi el la recoltat dar, când a observat că cel în drept stă la pândă, i-a venit o ideie genială. Aşa credea el! S-a strecurat în mica junglă, începând să urle ca lupii: Uuuuuuuu, Uuuuuuuu! când pe vocaliză mai mai joasă, când mai ridicată, aşa cum auzit dânsul pe la Călăţea, să se creadă că sunt mai mulţi lupi, doar, doar se va speria paznicul peştilor şi va fugi grăbit, fără a culege peştii din capcană. Paznicul însă avea auzul muzical perfect, nu a fost nici fricos şi nici prost. Avea la el un topor cu care să se apere de lighioane când va fi cazul. A început un dialog cu „lupul" de ocazie, care bine înţeles că nu mai ştia ca să vorbească numai să urle. Aparatul auditiv al paznicului a fost atât de perfect încât 1-a cunoscut pe lup şi după urlet, cunoscându-1 personal din alte incursiuni făcute fără nici o justificare pe pământurile Tilecuşenilor şi 1-a abordat direct: «măi „Y" din Călăteni. Nu credeam că te poţi transforma în lup ca strigoii din anecdote. De data aceasta ştiu ce cauţi dar dacă te mai apropii de pământul meu, am să mă prefac că nu te cunosc şi te voi trata ca pe un lup»!!! Cât au mai trăit nu s-au simpatizat, păstrând fiecare distanţa, iar „Lupul de ocazie" şi-a păzit blana. Ocupaţia de bază a Călătanilor a fost şi este agricultura, respective creşterea animalelor domestice. Dar să revin la motivaţia care m-a obligat să mai revăd Călătanii după aproape 70 de ani. Prin adresa Nr. 1407 din 15 aprilie 2004, Primăria Comunei Tileagd m-a delegat ca să adun date şi documente pentru a putea scrie Istoria fostului oraş Tileagd şi a celor 5 sate aparţinătoare, la împlinirea a 750 ani de existenţă. După ce m-am documentat la Arhivele Statului, la Muzeul Ţării Crişurilor toată primăvara - vara anului 2004, la Serviciul de Cadastru, la Direcţia Judeţeană de Statistică, Biblioteca orăşenească, Comunitatea Evreilor din Oradea, pe data de 13 septembrie 2004, (zi cu ghinion), m-am deplasat cu trenul până la gara C.F.R. Tileagd şi de acolo perpedus până la Călătani, unde l-am contactat pe domnul Academician Traian Secară, om de înaltă cultură, despre care am aflat că este un pictor ilustrat şi în acelaşi timp omul cel mai competent care să-mi dea informaţii despre viaţa concitadinilor săi, pentru a putea completa cu cât mai multe date reale, Monografia Comunei Tileagd. Cu tot respectul cuvenit, m-am prezentat la domnul academician, explicându-i care este motivul prezenţei mele în Călătani şi rugându-1 să-mi furnizeze mai multe date pe bază de tematică, privind modul de viaţă şi istoria micii aşezări Călătani. Pentru a-1 convinge că nu sunt un „neavizat", i-am prezentat delegaţia Primăriei Tileagd şi i-am oferit Romanul meu întitulat „Un exemplu de viaţă pentru cei născuţi la periferia societăţii", ieşit de sub tipar în 2001, cu 317 pagini. Domnul academician Traian Secara ş-a declarat încântat de cunoştinţă mă felicită pentru calitatea mea de scriitor şi pentru intenţiile ce le am cu monografia
Tileagdului, şi-mi promite în mod solemn că în câteva zile îmi va scrie toate datele prevăzute în tematica pe care i-am înmânat-o. După 3 săptămâni, pe data de 6 octombrie 2004 m-am deplasat din nou la Călătani, plin de speranţă că voi primi datele solicitate. Când l-am contactat din nou, domnul Traian Secară nu s-a simţit în largul său, spunându-mi că a făcut ceva, dar că încă nu a terminat. Ca să-l încurajez la înscrierea datelor de care aveam nevoie, i-am oferit a doua carte a mea ieşită de sub tipar în luna aprilie 2004, reprezentând monografia Tilecuşului, carte care a apărut şi pe Internet. Am căutat să-l conving că mă presează timpul, că la vârsta de 83 ani împliniţi nu mă voi putea deplasa după ce vor veni ploile de toamnă. Din nou, foarte politicos, îmi mulţumeşte pentru carte, şi-mi promite că va face lucrarea şi că o să mi-o aducă la mine acasă în Oradea. Această promisiune mi-a produs serioase îndoieli dar nu m-am pronunţat. în ziua de 8 octombrie m-am dus din nou la Călătani şi i-am cerut stimatului domn Traian Secară ca să-mi dea datele care a reuşit să le completeze până atunci. Am rămas fără replică când interlocutorul meu mi-a spus franc, că nu a făcut nimic pentru că nu a fost dispus să facă aşa ceva! Cu tot respectul pentru oamenii de ştiinţă şi cu scuzele de rigoare, nu pot ca să nu-mi exprim dezamăgirea care mi-a produs-o domnul Academician Traian Secară din Călătani! Primeşte cărţile mele la care eu am muncit şi pentru a căror editare am plătit toate economiile făcute de o viaţă, promite solemn că îmi va furniza datele istorice ale localităţii unde a văzut lumina zilei şi unde trăieşte, date care urmau să fie înscrise într-o carte care va rămâne posterităţii, mă pune în situaţia de a pierde un timp preţios din activitatea mea voluntară, ca în final să-mi spună că nu a fost dispus ca să facă ceia ce i-am cerut. Cinstit ar fi fost ca să-mi spună de la început să-mi văd de treabă şi să nu mă păgubească de cele două cărţi care ar fi putut ajunge la alte persoane mai decente. Cu tot regretul şi cu alte scuze de rigoare, trebuie să spun că eu personal am rămas cu convingerea că acest domn academician, în circumstanţele date, a adoptat o atitudine lipsită de spirit civic, de om care nu-şi respectă cuvântul dat şi care sfidează munca semenilor săi de bună credinţă, atitudine care este complet anacronică cu calităţile unui om de cultură. Păcat, Păcat, Păcat!!! In condiţii de timp mai puţin favorabile ce mi-a mai rămas, pe lângă datele informative primite de la Arhivele Statului, de la Direcţia Judeţeană de Statistică, cu ajutorul mai multor localnici vârstnici, am aflat următoarele; aspecte ale vieţii locuitorilor din Călătani: 1. In anul 1935 s-a deschis pentru prima dată un local de şcoală primară pentru clasele I-IV la Călătani. Şcoala s-a amenajat într-o clădire veche, un conac al fostului moşier Flatt Jeno din Tileagd. Această clădire a fost naţionalizată în anul 1948 şi trecută în proprietatea Statului Român, la dispoziţia primăriei Comunei Tileagd. Tot în această clădire s-a amenajat o încăpere cu mobilier şi podoabe de cult pentru Biserica ortodoxă, unde se oficiază Duminica slujbele religioase pentru cei 176 credincioşi ortodocşi, până când va putea fi dată în folosinţă noua Biserică aflată în construcţie şi finisare. 2. Dictatul de la Viena din august 1940, se poate spune că favorizat populaţia din Călătani faţă de satele vecine Borşa şi Tilecuş, excepţie făcând cei care au avut casele aşezate pe deal, întrucât noua frontieră Română-Maghiară trecea prin grădinile gospodăriilor acestora. Grănicerii unguri, cu ocazia patrulărilor făcute, îi deranja de fiecare dată, suspectându-i că fac contrabandă peste frontieră, cu persoane din România. Acesta este motivul cel mai serios care a condus la dispariţia caselor de pe deal şi aşezarea oamenilor pe lângă valea Meghişei. Altfel, în mod cu totul excepţional, regimul hortist a ignorat existenţa acestei comunităţi mici, permiţinându-le să-şi continue învăţământul şcolar în limba română, pe cheltuiala cetăţenilor. Era o colonie prea mică pentru a îi-se da atenţie de ordin etnic. In această hulită şcoală de astăzi, pentru a cărei desfiinţare s-au luat unele măsuri, e adevărat că din partea unor neavizaţi, au învăţat ABC. următorii absolvenţi de studii superioare şi medii din Călătani.
9. Anuţa Petri Todori, a urmat Şcoala Medie Tehnică şi a lucrat în calitate de tehnician principal la Combinatul Cărbunelui Oradea, unde 1-a cunoscut pe Inginerul Miner Apostol Romeo cu care s-a căsătorit şi trăiesc împreună ambii fiind azi pensionari la limită de vârstă. Dacă am omis pe cineva îmi cer scuze şi putem să-i mulţumim domnului academician Traian Secară, care din răutate sufletească nu a colaborat la întocmirea acestei lucrări. In conflagraţia celui de al II-lea Război mondial, şi-a pierdut viaţa un singur om din Călătani şi acela a fost regretatul Filip Gavril a Ceni. Incepând cu anul 1945, a intrat şi populaţia Călătanilor în colimatorul Partidului Comunist Român, partid care, repetându-mă a multa oară, nu a fost niciodată un partid al românilor, fiind mai degrabă o invenţie diabolică a
Comintemului Sovietic, inventat pentru a otrăvi sufletele oamenilor, pentru a le spăla creierele şi pentru a distruge fiinţa naţională a poporului român, suprimând oamenii cu valori morale şi intelectuale. La această ciumă roşie nu i-a scăpat nimic. In mediul rural a început cu cotele obligatorii la toate produsele vegetale şi animale, punând oamenii la înfometare, cu scopul de a-i determina să formeze gospodării agricole colective (colhozuri). Pe tânărul Ioan Urs din Tilecuş, abia reîntors din Germania unde a fost luat prizonier de către armata Americană, l-au condamnat politic la 4 ani închisoare, pentru că s-a exprimat în public, împotriva înfiinţării gospodăriei agricole colective în Tilecuş. Cei 4 ani de detenţie i-a făcut la vestita închisoare din Aiud. Acest eveniment a băgat groază în rândul ţăranilor proprietari de pământ şi de gospodării personale. La comunişti nu aveai voie ca să ai nimic, numai braţe solide de muncă. Nu aveai voie ca să gândeşti, fiindcă gândea statul pentru tine. Totul era, sau trebuia ca să fie de Stat. Roboţii aveau nu numai dreptul dar şi obligaţia să-i ovaţioneze pe cei aflaţi la tribună cu ocazia manifestărilor festive, stabilite de partid. In Călătani l-au declarat chiabur pe Bârţan Ştefan (Fanea Pătruş) care poseda în jur de 3 ha pământ, făcând şi câteva luni de închisoare, pentru ca şi-a deschis un amărât de bufet lângă gara C.F.R. Tileagd. Ce profit putea să aducă un bufet lângă gara C.F.R. Tileagd, care avea în medie 10-15 călători pe zi!? Dar, aşa cum am mai arătat, totul trebuie ca să fie monopol de stat chiar dacă se lucra în pierdere. Partidul Comunist, cât a fost la putere, timp de 44 ani a avut şi meritul de a fi construit mult, în unele cazuri şi ceia ce nu ar fi fost necesar (combinate chimice şi siderurgice). Construcţiile însă s-au făcut prin exploatarea muncitorilor de rând, cărora le-a schimbat mentalitatea, i-a făcut atei, fără credinţă religioasă, argumentându-le „ştiinţific" că omul provine din maimuţă, printr-un proces lung de de transformare care a durat mii de ani şi că este un animal cu necesităţi fizice, excluzându-le pe cele morale şi spirituale. Şi culmea! Răul se deprinde mai repede decât binele şi se înlătură mult mai anevoios. După căderea comunismului, în iarna anului 1989, viaţa a început ca să reintre în normal şi la Călătani. Hărnicia oamenilor de aici şi aşezarea geografică unde se găsesc, le-au adus foloase remarcabile, după munca şi priceperea lor, având gospodării şi atelaje de lucru demne de invidiat. Unii au fost plecaţi o perioadă de timp la lucru în străinătate, de unde şi-au adus valută forte, precum şi experienţă de viaţă. Ce am mai aflat eu despre călătani, de la oamenii de vârstă a 3-a şi de la învăţătorul localităţii, care au dat dovadă de înţelegere, cinste, corectitudine şi spirit de patriotism local, oameni care îşi iubesc localitatea în care trăiesc?!
Am aflat că prin anii 1960-1961 li s-au introdus curentul electric la toate casele aşezate pe valea Meghişei, nu şi la acelea care se mai găsesc pe deal. Această realizare a îmbunătăţit considerabil condiţiile de viaţă ale locuitorilor, deschizându-le drumul spre civilizaţie şi progres, accesul la folosirea unor aparate electrice în gospodării. Am mai aflat despre buna stare din punct de vedere economic a mai multor gospodari harnici şi pricepuţi, care posedă maşini de mulţi cai putere (tractoare cu toate atelajele necesare pentru o mini fermă agricolă la nivel European). Este vorba despre Filip Teodor, Gliga Petru poreclit „Pecu", Urs Dumitru şi Urs Viorel. Pecu posedă şi autoturism iar Urs Dumitru, pe lângă faptul că posedă autoturism, îşi construieşte o casă cu etaj, în rândul aşezării la numărul 36. Calde şi sincere felicitări pentru hărnicia lor şi spiritul gospodăresc de care au dat dovadă!!! Tot din informaţiile locuitorilor de bună credinţă am aflat că în viaţa spirituală a Călătanilor, pe care i-am cunoscut eu cu 70-75 de ani în urmă, la cei de astăzi s-au petrecut schimbări profunde, trecând de la religia ortodoxă la credinţa penticostală 44 de suflete şi 6 la credinţă Baptistă. Bine înţeles că este opţiunea fiecăruia să-şi aleagă credinţa pe care o doreşte. Dar, aşa cum putem găsi la Epistola Sobornicească a lui Iacov, la Cap. versetele 1-26, credinţa fără faptă este moartă. Tot în cuprinsul acestei Epistole, Iacov spune că şi dracii cred în puterea lui Dumnezeu şi se cutremură, numai că nu fac voia lui. Stimaţi credincioşi Penticostali din Călătani şi de pretutindeni!! îmi cer permisiunea ca să fac câteva reflecţii asupra unor religii şi voi începe cu Biserica Penticostală care este un cult religios în cadrul Bisericii Evanghelice Neoprotestante, recunoscută în România atât înainte cât şi după anul 1989. Este bine însă ca să ţineţi cont de faptul că Dumnezeu, în a totputernicia sa, nu a rânduit nici o religie din cele existente pe pământ! Dumnezeu a dat Legea, care este evanghelia şi a cerut oamenilor ca să respecte. Toate Religiile şi-au construit doctrina cu Biblia în mână dar, au mai adăugat câte ceva la Cuvântul lui Dumnezeu; o tradiţie, o altă carte, un alt om în fruntea Bisericii, o altă Evanghelie, uneori un Cristos fals după placul lor, exemplu Mormonii şi Martori lui Iehova. După umila mea părere, oricare Religie este bună dacă adepţii ei respectă Legea dată de Dumnezeu (vezi Cap. 19 versetele 16 la 26 din Evanghelia după Matei) şi aplicaţi-le în viaţa voastră de toate zilele. Nu-l putem minţi pe Dumnezeu. Dacă una zicem şi alta facem, nu suntem decât nişte creştini falşi, nişte ipocriţi. Ce fel de Credincioşi sunt aceia care, fiind fraţi în credinţă şi fraţi de sânge, se ceartă şi se duşmănesc între ei pentru avere? Nu păşesc aceştia pe urmele lui Cain şi Abel din Biblie?! Din păcate, asemena caz există în Călătani, mărturisit de către alte rude apropiate ale lor. Se mai pune un alt semn mare de întrebare: ce fel de creştini sunt acei care se luptă pentru desfiinţarea Şcolii din Călătani? Indiferent că aparţin Religiei Baptiste, Penticostale sau Ortodoxe, şcoala care activează la această mică aşezare de 70 de ani, în condiţii improprii, şcoală de la care au primit educaţie toţi fiii călătanilor care astăzi se mândresc că au studii superioare sau medii? Şcoala ar trebui ca să fie înaintea tuturor priorităţilor într-o societate, indiferent cât de mare sau cât de mică este. Vrând nevrând, mă văd nevoit ca să mai pun un semn de întrebare şi vă rog să nu fie cu supărare! Nu ar fi o faptă creştinească dacă penticostalii, care stau cel mai bine din punct de vedere economic, ar ajuta pe ortodocşi să-şi finiseze biserica, în loc să manevreze punerea în stradă a mobilierului şi a obiectelor de cult ale Bisericii ortodoxe, care utilizează o încăpere în clădirea veche în care funcţionează şi Şcoala? Nu au aflat credincişii penticostali din Călătani despre Samarieanul milostiv din Biblie, ca să-i urmeze pilda? Nu au avut un sentiment de bucurie penticostalii din Călătani când au fost ajutaţi material ca să-şi construiască frumoasa casă de rugăciuni pe care o au, chiar dacă nu o folosesc, după înformaţiile pe care le-am primit. Şi acum să revenim la problema şcolii din Călătani care, cred că ar putea funcţiona foarte bine în casa de rugăciune Penticostală (dacă şi aşa nu este folosită încă în scopul pentru care a fost construită), până când se va construi noua şcoală pentru a cărei fundaţii s-au început săpăturile? Acest lucru ar da dovadă de solidaritate umană, de înaltă moralitate care îl ridică şi îl defineşte pe om. Stimaţi locuitori ai Călătanilor! Mai gândiţi-vă că viaţa oamenilor, oricât de lungă ar fi, odată şi odată tot va lua sfârşit şi nimeni nu duce cu el un bagaj prea mare. Toate rămân în urma lui. Duce în schimb, după toate credinţele creştine, faptele pe care le-a făcut dealungul vieţii lui. Ce am mai constatat la Şcoala din Călătani, cu ocazia deplasărilor care le-am făcut în luna septembrie şi octombrie 2004?
în total 15 elevi dintre care s-au prezentat la cursuri numai 8, după cum urmează: Filip Măria şi Şurubaru Livia-Vasilica din Clasa a I-a, Cronţ Bianca din cls. a Il-a, Filip Eugenia şi Pop Casian din cls. a Il-a, Fechete Daniel, Varga Florin şi Varga Daniel din Cls. IV-a. Secară Onisim, Secară Sorin şi Secară Romina din cls. Il-a, Secară Sofora din cls. a III-a, Filip Adela, Secară Lavinia şi Secară Florin din cls. a IV-a, au fost duşi la şcoală de către părinţi în alte localităţi, pentru a motiva că în Călătani se poate desfiinţa şcoala. Clădirea Şcolii din Călătani a devenit un „măr al discordiei" între acei care au devenit proprietari ai suprafeţei de pământ care înconjoară şcoala, respective conacul fostului moşier Flatt Jeno din Tileagd şi majoritatea celorlalţi locuitori. Clădirea cu pricina, curtea din jurul ei şi căile de acces au fost NAŢIONALIZATE în anul 1948 şi trecute în proprietatea statului Român, la Dispoziţia Primăriei comunei Tileagd, singura posesoară a acestei clădiri în mod legal, dacă nu au fost falsificate actele de proprietate. Acei care au cumpărat suprafaţa de pământ din jurul clădirii, nu puteau deveni proprietari ai unei proprietăţi de stat, care nu s-a vândut. S-ar mai putea pune o întrebare: Se opreşte aici viaţa din Călătani, cu actuala generaţie? Nu se vor mai naşte copii, nu vor mai creşte alţi copii în Călătani, nu vă doriţi familii? Atunci pentru ce şi pentru cine munciţi? Pentru cine s-a construit frumoasa casă de rugăciune? Nu credeţi că pentru a vă întregi averea cu câţiva metri pătraţi cât ocupă actuala şcoală, săvârşiţi nu numai un păcat de neiertat dar şi suferinţa unui număr însemnat de locuitori din Călătani? Prima victimă ar fi cadrul didactic care şi-ar pierde locul de muncă, persoană care este legată afectiv şi fizic de această liniştită localitate. Următoarele victime ar fi copiii şcolari, care nu au posibilitatea să fie duşi la şcoală în alte localităţi, pentru continuarea procesului de învăţământ. Mai sunt la mijloc şi o mulţime de creştini ortodocşi de vârsta a III-a, care se bucură să poată participa la slujbele religioase de duminica în localitate. Inainte de a prezenta situaţia demografică a populaţiei din Călătani, doresc ca să mai fac o recomandare de ordin gospodăresc şi economic. Este un lucru nu numai neigenic dar şi păgubos ca gâştele (mare la număr) să fie păşunate pe acelaşi teren pe care păşunează vacile şi caii. Ar fi o idee bună să se îngrădească un ţarc lângă valea Meghişei, care în prezent are apă permanentă de izvor, unde să păşuneze numai gâştele, pentru a nu murdări păşunea unde pasc vitele mari. Din Documentele cercetate la Arhivele statului şi la Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor Oradea, am extras următoarele cifre privind situaţia demografică a călătanilor, începând cu atestarea lor lor documentară: Yüklə 3,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
