CONCLUZII
În cursul anului 2015, stilul de management abordat a fost unul deschis dialogului şi soluţionării tuturor problemelor de la nivelul instanţei prin comunicare. Principalele obiective ale echipei manageriale au fost acelea de a asigura transparenţa actului de conducere şi de a aduce în planul activităţii instanţei schimbările necesare unei mai bune desfăşurări ale activităţii. Sub aspectul managementului, la nivelul Curţii de Apel Timişoara, anul 2015 a fost caracterizat prin stabilitate, în sensul că au fost ocupate şi funcţionale toate posturile de conducere din statul de funcţii, context în care s-a putut exercita un management participativ. Echipa managerială, compusă din preşedinte, doi vicepreşedinţi, preşedinţi de secţie şi colegiu de conducere, a urmărit în mod constant două obiective principale în abordarea managementului: legalitatea măsurilor dispuse şi oportunitatea lor, căutând de fiecare dată ca măsurile luate să afecteze negativ cât mai puţin situaţia fiecărui angajat în parte, în considerarea principiului conform căruia pentru obţinerea unor rezultate performante se impune şi creare unui cadru de muncă adecvat aspect ce impune uneori luarea în considerare a unor situaţii particulare care necesită o gestiune aparte. În altă ordine de idei, au fost supuse atenţiei întregului colectiv aspectele legate de nevoia de evaluare a activităţii instanţelor şi judecătorului, cât şi a nevoii de responsabilizare personală în legătură cu conduita profesională adoptată cu ocazia elaborării actului de justiţie.
În acest context, în procesul decizional a fost antrenat nu numai personalul cu atribuţii de conducere judiciară, ci şi fiecare judecător, prin aceea că, la baza deciziilor manageriale au stat evaluările personale ale judecătorilor, implicaţi, în principal, prin sistemul chestionarelor, ca formă de desăvârşire a sondajelor de opinie.
Se impune, totodată şi menţiunea că managementul curţii s-a distribuit sub dublu aspect: cu privire la activitatea propriei instanţe, cât şi cu privire la activitatea instanţelor din raza de competenţă a curţii, având în vedere dispoziţiile legale şi regulamentare care circumscriu sfera de atribuţii a persoanelor care ocupă funcţii de conducere la nivelul curţii de apel. În acest context, au fost declanşate şi stimulate proiecte similare, de evaluare a activităţii proprii, la nivelul tuturor tribunalelor, urmărindu-se modul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă, inclusiv la instanţele din raza de competenţă a tribunalelor.
Cunoaşterea percepţiei opiniei publice şi a societăţii civile asupra calităţii actului de justiţie este o preocupare deosebit de importantă, devenind o obișnuință pentru managementul Curții de Apel Timișoara să afle modul în care participanții la actul de justiție percep activitatea sa și a instanțelor arondate în mod periodic. Având ca referință raportul lui Jesper Wittrup cu tema „Analiza sistemului de măsurare şi monitorizare a performanţei judiciare în România” publicat în martie 2006, precum şi raportul unei cercetări realizate în Olanda ce a avut acelaşi obiectiv ca cel iniţiat de Curtea de Apel, studiul de faţă vizează percepţia opiniei publice şi a societăţii civile asupra funcţionării instanţelor în general, a modului în care sunt gestionate dosarele, atitudinea şi comportamentul judecătorilor în sala de şedinţe, profesionalismul acestora şi calitatea hotărârilor pronunţate, precum şi percepţia comportamentului şi atitudinii personalului auxiliar în realizarea atribuţiunilor.
Curtea de Apel Timișoara a realizat în premieră în țară, în raport cu celelalte curți de apel, un chestionar în format online, a cărui completare se poate realiza de către justițiabili prin accesarea sa directă atât de pe pagina de internet a instanței, cât și de pe pagina de internet a portalului instanțelor, din cadrul secțiunii Dosare. Studiul realizat de Curtea de Apel Timişoara a vizat evidenţierea percepţiei opiniei publice şi a societăţii civile asupra calităţii actului de justiţie la Curtea de Apel Timișoara și instanțelor din raza sa de activitate, în general, cu referire la anul 2015. S-a constatat, în primul rând, faptul că, privite în ansamblu, aprecierile majoritare oferite de respondenţi au o tendinţă mai degrabă favorabilă, existând, totuşi, unele aspecte semnalate, într-o măsură mai mică sau mai mare, ca având nevoie de îmbunătățiri. Acestea pot fi luate în considerare în procesul de management al instanțelor, în vederea adoptării eventualelor măsuri necesare pentru optimizarea acestora. Cele mai apreciate aspecte din activitatea Curţii de Apel Timişoara şi a instanţelor din raza sa de activitate, respectiv enunţurile care au primit cele mai multe răspunsuri intens favorabile, respectiv, ”acord total”, de la mai mult de jumătate dintre respondenți (peste 50%), fac referire la următoarele: activitatea judecătorilor, activitatea grefierilor de şedinţă, activitatea grefierilor de la compartimentele Registratură şi Arhivă, serviciile de accesare a informaţiilor despre dosare, aspecte ce ţin de activitatea şi clădirea instanţei, în general. Curtea îşi propune eficientizarea interacţiunii justiţiabililor şi reprezentanţilor legali cu serviciile oferite de infokiosk-uri, având în vedere numărul mare de respondenţi care au selectat varianta nu ştiu/nu e cazul/nu răspund, fie prin activităţi de promovare a utilizării acestora, pentru cei care încă nu sunt familiarizaţi cu existenţa acestui serviciu, fie, dacă este cazul, prin afişarea unor panouri cu instrucţiuni de utilizare, lângă fiecare infokiosk din cadrul instanţelor. Faptul că în decursul a 5 luni calendaristice au completat chestionarul online un număr relativ mare de justiţiabili şi reprezentanţi legali, însă opiniile acestora au făcut referire la o plajă mare de instanţe, pentru anul următor se va lua în considerare extinderea chestionarului în format online pe pagina de internet aferentă fiecărei instanţe. În acest sens, se va opta fie utilizarea a două chestionare diferite, unul pentru justiţiabili şi unul pentru reprezentanţii legali, astfel încât să poată fi evidenţiată opinia separată a fiecărei categorii de participanţi la actul de justiţie, fie modificarea chestionarului actual, prin utilizarea unui număr mai mare de întrebări filtru, care să permită acelaşi aspect menţionat anterior.
Considerăm că asemenea rezultate pun în evidenţă calitatea personalului nostru şi justifică utilizarea în continuare a managementului de tip participativ.
Dacă în principal calitatea actului de management poate fi măsurată prin prisma gradului de îndeplinire a atribuţiilor legale şi regulamentare, atunci se poate spune că echipa managerială s-a achitat cu succes de toate atribuţiile prevăzute în lege ori în regulamentul de ordine interioară.
Din perspectiva sistemului instanţelor judecătoreşti din România analiza indicatorilor statistici relevanţi pun în evidenţă o activitate pozitivă desfăşurată la nivelul Curţii de Apel Timişoara situând-o în categoria instanţelor foarte eficiente.
Întreaga activitate desfăşurată se subsumează scopului de a face dezirabilă asigurarea valorii finale, sensul de existenţă al instanţelor şi a nume înfăptuirea justiţiei, asigurarea statului de drept.
Pentru viitor se impune menţinerea în lista de priorităţi: asigurarea calităţii actului de justiţie prin consolidarea stabilităţii echipelor judecător-grefier, prin elaborarea strategiei de pregătire şi perfecţionare profesională continuă (internă) a judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate şi nu în ultimul rând prin consolidarea unei imagini pozitive a instanţei noastre în societatea civilă.
De asemenea, se vor identifica metode de lucru/planuri de acţiune pentru cultivarea şi dezvoltarea valorilor justiţiei pentru că sistemul de valori reprezintă principiile profunde care ne definesc esenţa a ceea ce suntem. Instanţele au nevoie să adere la un sistem de valori organizaţionale dacă sunt orientate spre menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii, iar rezultatele pe care societatea le aşteaptă au potenţialul de a creşte considerabil credibilitatea actului de înfăptuire a justiţiei.
În realizarea obiectivului prioritar al Curţii de Apel Timişoara, respectiv creşterea performanţei instanţei, asigurarea calităţii actului de justiţie, Curtea de Apel Timişoara va apela în continuare la sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi partenerilor de proiecte la care ne-am angajat şi evident la sprijinul întregului personal al instanţei noastre, angajat în procesul de eficientizare a justiţiei timişorene, în scopul îmbunătăţirii imaginii instanţelor noastre în cadrul comunităţii pe care o deservim.
PREŞEDINTELE CURŢII DE APEL TIMIŞOARA
JUDECĂTOR ERICA NISTOR
Notă:
Materialul de bilanţ a fost întocmit de doamna judecător Erica Nistor – preşedintele Curţii de Apel Timişoara, membrii colegiului de conducere, vicepreşedinţii Curţii de Apel Timişoara doamna judecător Camelia Lucaciuc şi domnul judecător dr. Marian Bratiş, preşedinţii de secţii doamna judecător Rodica Daniela Calai – preşedintele Secţiei I Civilă, domnul judecător Răzvan Pătru – preşedintele Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, domnul judecător Constantin Costea – preşedintele Secţiei Penale, domnul judecător Dorin Ilie Ţiroga – preşedintele Secţiei a II-a Civilă, domnul Ioan Nicolae Jivan – preşedintele Secţiei de Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, doamna judecător Maria Lăpădat, doamna judecător Petruța Micu, doamna judecător Rujiţa Rambu, doamna judecător Anca Nacu, domnul judecător Cristian Pup, domnul judecător Ştefan Lucaciuc, în conformitate cu angajamentele acestora asumate prin atribuţiile de serviciu consemnate în ordinele de serviciu.
De asemenea, la întocmirea materialului remarcăm contribuția doamnei Floare Nyiredi – prim grefier, a domnului Marius Gabriel Cojocaru - consilier în relațiile cu presa, a doamnei Afilipoaie-Menghea Cristina – consilier psiholog, a doamnei manager economic Dana Ţăran, a grefierilor şefi de secţie - doamna Angela Andrei, doamna Liliana Cristin,
doamna Otilia Duceag, doamna Roxana Popa-Diaconescu, doamna Doina Răuţă -, a domnului informatician Radu Roiescu, a doamnei Răcoiu Ecaterina – grefier statistician, a doamnei Ecaterina Mateovici – grefier documentarist şi a doamnei Julieta Tudor – grefier responsabil cu probleme de personal.