Dan Mirahorian

O deschidere către psihologia autorilor documentelor

Când sunt citite textele UMMO se simte o impresie nelămurită de lucru anevoios. şi nu e vorba atât de greoaiele înflorituri ale criptoglifelor sau ale fonemelor sau de înşiruirea sâcâitoare a sumedenie de lucruri de neînţeles, cat de faptul ca la tot pasul eşti tentat sa te întrebi: "Dar de ce n-or fi spunând ei lucrurile astea în mod simplu? "

Bineînţeles ca oricând putem recurge la o soluţie aflata la îndemână, aceea de a decreta ca toată poliloghia asta e opera unui schizofren, din cale afara de prolific sau a cine ştie căror servicii secrete, care îşi bat joc de banii contribuabililor fara sa se zgârcească. Eu personal nu inclin către aceasta ipoteza, din cauza numeroaselor informaţii utile din punct de vedere ştiinţific pe care le conţin rapoartele. Iar o asemenea poziţie te împinge sa cauţi sa distingi personalitatea celui sau a celor care redactează aceste texte.

În primul rand frapează lipsa totala a umorului. In afara de asta, documentele UMMO menţionează ca la ei nu sunt cunoscute artele plastice şi nici muzica. După descrierile pe care le fac, e limpede ca şi arta arhitecturala e la ei tot un lucru necunoscut. Desi exista referiri la calităţile gustative ale cozii unui animal de pe planeta lor, atât de anapoda, putem bănui ca şi arta culinara le este la fel de străină. Atunci, poate cunosc arta literara?

Numai ca arta este expresia însăşi a imaginaţiei. UMMO afirma ca limbajul folosit de ei corespunde unei duble codificări, semantica şi frecvenţiala. Pe scurt, în aceeaşi conversaţie pot fi codificate simultan doua tipuri de comunicare. Acest fapt poate fi extrem de util în cazul unei conversaţii, care are drept obiect cosmologia. Într-adevăr, modelul cosmologic în viziunea UMMO este întruchiparea însăşi a dualităţii.

Universul este în permanenta dublu, are un "frate geamăn" despre care putem spune ca este "retrocron", fiindcă în acest univers pereche timpul se scurge în sens invers.

În afara de asta, tot ceea ce la noi, în partea noastră de univers, este dreptaci (dextrogir), devine dincolo stângaci (levogir), enantiomorf, adică reflectat în oglinda. Imaginea cea mai la îndemână a unui obiect orientat este cea a tirbuşonului, care, desi pare absolut identica celei proiectate în oglinda, nu este în realitate.

Ne dam astfel seama ca limbajul de care dispunem noi, pământenii, este incomplet pentru a putea descrie o asemenea "realitate".

Când e vorba de timp, pendulam lamentabil de la o orientare trecut-viitor şi inversul sau, orientarea viitor-trecut. De asemenea, nu ne putem imagina simultan un tirbuşon şi imaginea lui privita în oglinda.

În timp ce limbajul locuitorilor de pe UMMO permite fara dificultăţi asemenea adevărate acrobaţii semantice si, mai ales, o astfel de simultaneitate a gândurilor şi gândirilor. Folosesc în mod deliberat acest cuvânt la plural, fiindcă acest limbaj îngăduie cuprinderea unei realităţi bisincronice, o lectura a realului în cele doua sensuri ale fluxului temporal. Este posibil ca aceasta sa reprezinte un progres esenţial pe tărâmul ştiinţei.

În textele UMMO se mai afirma chiar ca „atâta timp cat voi nu veţi opera aceasta revizuire imperios necesara a limbajului, voi nu veţi putea progresa deloc din punct de vedere ştiinţific". Cu siguranţă ca aşa e, dar limbajul este reflectarea personalităţii celui care il foloseşte. Hubert Reeves repeta fara încetare ca universul este structurat asemenea unui limbaj. Insa cel care vorbeşte nu este şi el structurat asemeni propriei sale vorbiri? Numai ca la locuitorii de pe UMMO acest dublu limbaj nu este util decât în fizica. Ei arata ca il folosesc pentru a comunica doua mesaje în acelaşi timp, adică pentru a vorbi simultan despre doua lucruri diferite. Profesorii ar putea astfel sa tina lecţii, de exemplu, de geografie şi de chimie, în aceeaşi ora, în aceeaşi secunda.

Bariera limbajului este un obstacol important atât în comunicarea dintre oameni cat şi în investigarea ştiinţifică a profun-zimilor materiei. Limbajul nu este însăşi realitatea, ci o reflecţie a ei, o realitate secunda interpusa intre noi şi ceea ce exista. In limbaj oglindim, prin simboluri, gânduri şi senzaţii, experienta senzoriala trecuta (memorie) şi experienta viitoare (imaginaţie, gândire cauzala), dar pierdem realitatea prezenta acum şi aici.

Limbajul ne tine prizonieri în planul fenomenal şi este izvorul unor distorsiuni, prejudecăţi şi amputări. Pentru ca intuiţia sa se dezvolte, trebuie sa acceptam în stare de martori imparţiali toate evenimentele aşa cum sunt ele, fara sa încercăm sa le modificam sau sa le judecam şi fara sa le etichetam. Aceasta presupune abandonarea voinţei de a înţelege a egoului (ştergerea dorinţei egoiste care caută sa acapareze tranziţia spre starea de nonefort) şi dispariţia rolului de mediere al gândirii şi al limbajului (contactul cu realitatea profunda este experimental, nonverbal, iar nu prin gândire şi vorbe). Meher Baba spunea: 146 "Cel care-se întreabă pe mal despre ocean trebuie sa fie pregătit sa plonjeze în el."*

Atunci când în sfârşit cineva plonjează în adâncimea fiinţei sale şi realizează experienta directa, contactul cu sine însuşi, în calitatea sa de centra pur al conştiinţei, distinct de conţinuturi (care pot fi senzaţii, gânduri, cuvinte şi emoţii) se depăşeşte dualitatea. Atunci nu mai exista nici o distincţie intre subiect şi obiect, intre observator şi observat. Aceasta este chiar baza cunoaşterii intuitive ca modalitate de cunoaştere nondualista şi nemijlocita (senzorial, verbal, raţional, imaginativ ori de memorie).

Ştiinţa actuala terestra a încercat sa se distanţeze de limitările pe care i le impune limbajul verbal, apelând la limbaje artificiale (matematice, logice etc.) care nici ele nu sunt destul de potrivite pentru a descrie realitatea.

Limbajul este o arhiva sau o memorie colectiva care conserva în el experienta senzoriala mecanicista şi structurările diacronice (secvenţiale, cauzale) şi dualiste (bine-rau) ale oamenilor dintr-o anumită etnie. Un astfel de limbaj a devenit un obstacol atunci când omul 1-a utilizat pentru a descrie realităţile profunde investigate în fizica cuantica. Sa ne gândim numai la opoziţia ireductibila dintre conceptul de "unda" şi acela de "particula" la nivel macroscopic, care în realitate nu sunt decât doua caracteristici simultane ale unei realităţi unice: fotonul.

În taoism şi în buddhismul Zen se solicita transcederea limbajului verbal pentru a contacta experimental în mod nemijlocit realitatea. Lao Tseu afirma în Tao Te King*: "Calea [Tao; identica cu scopul: Ultima Realitate] care poate fi urmata [urmata orizontal, verbal, raţional sau imaginativ, adică mijlocit şi orizontal] este altceva decât calea verticala şi realitatea imuabila [Tao]; numele care poate fi numit este altceva decât imuabilul Nume [Ming] ". In taoism, dualitatea contrariilor Yang (aspectul luminos, Lumina începuturilor) şi Yin (aspectul. Umbrit) este înţeleasă ca o proiecţie lingvistica a unei realităţi unice {Tao); Yang şi Yin nu sunt doua lucruri diferite, ci doua versante sau aspecte ale unei unice realităţi, care se cer înţelese simultan. Ne apropiem ceva mai mult de limbajul bisincronic la care se face referire în rapoartele UMMO” şi la entitatea materie-energie, corp-minte etc.

Într-un interviu televizat difuzat ia 24 noiembrie 1995 de postul NBC, un reprezentant al indienilor Sioux din SUA a fost întrebat daca este de părere ca celebrul film " Dansând cu lupii ", cu Kevin Kostner, a adus într-adevăr o contribuţie la cunoaşterea vieţii şi obiceiurilor acestui popor aproape exterminat şi alungat de coloniştii europeni în rezervaţii. Acesta a răspuns ca "realizatorii nu au consultat nici un etnolog, astfel încât conaţionalii sai, la vizionarea filmului, au izbucnit pur şi simplu în hohote de ras când au auzit replicile rostite de actori în limba sioux la genul feminin, şi nu la genul masculin precum vorbesc bărbaţii. Limba bivalenta sioux, care este vorbita în doua variante diferite, de bărbaţi şi respectiv de femei, la genul masculin şi la genul feminin, a fost greşit utilizata în acest film, deoarece actorii au folosit varianta feminina în mod similar aspectul feminin (Yin) şi cel masculin (Yang) nu sunt doua realităţi diferite, cum s-ar părea la prima vedere, ci doua versante ale aceleiaşi realităţi (care poate fi omul, limba sau mediul natural).

* Discourses, I, II, III, Sufism Reoriented, San Francisco, 1967, p. 119.

* Cartea Caii spre Cer şi Putere (Tao Te King), cap. I; în traducerea şi comentariul prof. Dan Mirahorian, Tao Jian Wen şi Florin Bratila, Editura Dragon Camp Fundamental, Bucureşti, 1992, 1994. [nota DM]

Trecerea de la un limbaj bivalent (la popoarele primitive) la ambivalenta neutra specifica unora din limbile vorbite azi pe Terra (ar trebui sa se studieze mai în detaliu moştenirile păstrate în limbile moderne ale unor tradiţii azi pierdute) este, daca ţinem seama de rapoartele UMMO, un proces care în final va conduce firesc la un limbaj bisincronic ecranat. Corelaţiile cu limbajul bisincronic sunt insa mult mai profunde, în Yoga, taoism, buddhism, hipnoza şi creativitate, unde se vorbeşte de comunicare nonverbala, sugestie implicita.

În Yoga Sutra întâlnim aceeaşi detaşare de limbajul verbal care vehiculează cunoaşterea mijlocita sau orizontala (marturii verbale, senzoriale, raţionale, imaginative sau înregistrate în memorie) pentru a avea acces la cunoaşterea nemijlocita verticala (Prajna, 45,1.5,11) ce apare ca urmare a realizării centrării experimentale.

Tot în Yoga Sutra [YS 2.33-34, 3.10-11] putem afla ca era indicata chiar metoda cultivării simultane a gândurilor contrare, pentru a opri traficul gândurilor din conştiinţa periferica şi a obţine transa mistica (samadhi).

Interesant este şi faptul ca intrarea în transa hipnotica poate fi uşurată făcând apel la metode conflictuale, care induc paralizarea sau imobilizarea conştiinţei periferice. Atenţia simultana asupra a doua lucruri contrare o întâlnim şi în meditaţia asupra paradoxurilor (Koan) din Zen şi în practica de centrare expusa în shivaismul nondualist din Vijnana Bhairava, ca o cale de vidare şi de suspendare a conştiinţei discursive, care facilitează accesul la. Experienta Centrării. Religia creştină şi fructul sau laic (ştiinţa occidentala) duc inca în spate povara duaiitatii (bine-rau), a personificării (existenta unui Dumnezeu personal, care crează legi, ca un legislator; chiar noţiunea de lege provine dintr-o astfel de prejudecata) şi testul mecanicismului, care se manifesta la nivelul experientei noastre senzoriale (vedem prelungirea inerţială a acestui mecanicism în "mecanica cuantica", "mecanica cereasca" etc.), Important este sa observam ca: 1. Limbajul nu este totul şi trebuie sa acordam expenentei (dualitatea exterior-interior este doar o iluzie) locul care i se cuvine.

2. Tradiţiile orientale de centrare în Ultima Realitate, ca şi fizica moderna. Solicita o detaşare de limbaj şi de prograinul conceptual care ii este asociat (cauzalitate, dualitate, mecanicism).

3. S-au elaborat chiar modalităţi de centrare în realitatea-suport prin blocarea generatorului de prelucrare secvenţiala a informaţiilor culese din realitate (senzoriala, verbala, raţională etc.), care este conştiinţa periferica discursiva sau mintea omuiui. Aceste cai le întâlnim atât în Yoga, taoism, shivaism, buddhism Zen, sufism şi creştinism, cat şi în hipnoza şi în metodele de stimulare a intuiţiei din ştiinţa creativităţii on în cele de trecere la limbajul vizual.

În intuiţie apare cunoaşterea nemijlocita a obiectului prin abandonarea dualităţii subiect-obiect, observator-experiment. Ken Wilber descrie acest paradox aşa cum apare el în filosofia chineza taoista: „. Acceptarea tuturor stărilor de spirit, fara a interveni în niciuna din ele, este nonactiunea (wu-wei) şi ea conduce de la sine la nongandire (wu-nien)”. In concluzie, noi ne reţinem să-i consideram pe UMMO ca lipsiţi de umor ori de imaginaţie şi deci de simt artistic. Ei au învăţat sa se exprime în limbajul nostru iar ceea ce spun ni se pare paradoxal. Tot de neînţeles este pentru profani ceea ce au afirmat sfinţii şi maeştrii spirituali ai omenirii, în ciuda efortului tăcut de aceştia ca sa întindă oamenilor mana peste prăpastia care ii desparte. Desi la prima vedere UMMO sunt raţionali şi trăiesc într-o lume în care noua nu ne-ar plăcea sa ttaim, totuşi textele lor indica doar faptul ca au ales calea raţională pentru a intra în legătură cu noi.

Aceasta legătură este deci limitata la ceea ce raţiunea noastră poate înţelege. O dovada în acest sens este limbajul bisincronic pe care ei il folosesc în realitate şi care solicita atenţia simultan pe doua lucruri contrare.

Pentru noi acest lucru dovedeşte ca UMMO nu sunt doar fiinţe raţionale, ci şi fiinţe care au depăşit raţiunea (subiectiv dar şi obiectiv prin progresele tehnologice realizate) şi au ajuns la nongandire (wu-mien). Un dezinteres pentru exterior (arta şi creaţii artistice, pentru produsele imaginaţiei) şi o progresiva detaşare de cunoaşterea orizontala (senzoriala, verbala, raţională) o întâlnim şi la Lao Tseu, la Pantajali, la Buddha ori la Iisus. Arta ne da un impuls sentimental care este un vehicul, daca folosim sentimentul pentru progres spiritual şi trezire, dar care devine obstacol atunci când sfârşeşte prin a fi posedata, acumulata şi tezaurizata, atunci când noi ajungem prizonieri ai placerilor estetice, când avem alti Dumnezei înaintea lui Dumnezeu.

Semnul sau sigla civilizaţiei UMMO [)+(] apare pe tabloul celor "Opt Trigrame" (Pa-Kua), care constituie baza operatorie a Cărţii Mutaţiilor (I-King), din care deriva cele şaizeci şi patru de trigrame. Pe coperta ediţiei româneşti a cărţii Tao Te King ("Cartea Caii spre Cer şi Putere”)* este reprezentat semnul UMMO, care cuplează funcţional cele opt nivele ale realităţii. Acest lucru a fost evidenţiat atât în acupunctura (cuplajul nivelelor energetice şi al meridianelor corespunza-toare) cat şi în fizica cuantica (cuplajele nivelelor electronice, completarea octetului, principiul excluziunii al lui Pauli etc.)*

*Cartea Caii spre Cer şi Putere (Tao Te King), cap. I; în traducerea şi comentariul prof. Dr. ing. Dan Mirahorian, Tao Jian Wen şi Florin Bratila, editura Dragon Camp Fundamental, Bucureşti, T992, 1994. [n. DM]

*Pentru a aprofunda paralelismele dintre calea fizicii moderne şi calea misticii şi filosofiei orientale în domeniul strategiei de ocolire a limbajului verbal, recomandam cititorilor cartea lui Fritjof Capra Tao Fizica, apărută la Editura Tehnica în 1995, lucrarea lui Ken Wilber The Spectrum of Consciousness, Theosophical Publishing House, Wheaton 1977, şi traducerea românească, în ediţia citata, a cărţii lui Pantajali Yoga Sutra, [n. DM]

Noi posedam doua emisfere cerebrale şi acest lucru e valabil şi pentru autorii documentelor. Noi consideram ca emisfera stânga este consacrata gândirii logice, raţionale, verbale (procesare analititica, secvenţiala) şi ca emisfera dreapta este mult mai înzestrată în domeniul intuiţiei, procesării imaginilor şi al imaginaţiei (procesarea formelor, procesare analogica, sintetica) adică ceea ce am putea numi "creierul nostru magic sau iraţional. Cum stau lucrurile la locuitorii planetei UMMO? Cum îşi administrează ei materia cerebrala? Cele doua emisfere ale lor sunt sau nu sub controlul raţionalului?

Si noi posedam de asemenea un dublu limbaj, o gândire şi o comunicare dubla. în afirmaţiile noastre se exprima simultan conştientul şi inconştientul. Tot ce rostim sau scriem conţine un întreg plan necunoscut, ascuns, codificat. Arta este tocmai unul din modurile de exprimare de cifrare în limbajul acestui versant necunoscut care sălăşluieşte în noi. Pentru a-1 exprima, avem nevoie de arta, fiindcă el tace parte integranta din ansamblul limbajului nostru. Într-un cuvânt noi avem imaginaţia puternica şi permanent activa. In textele UMMO, imaginile suntfoarte rare, aproape absente. Totul este evidential tara pic de relief, rămânând "plat", şters şi searbăd. Imaginea însăşi este codificata. Limbajul lor sens, afirma ei, nu este alfabetic, ci reprezintă un amestec de exprimări alfabetice şi de ideograme.

Cercetările întreprinse în China şi în Japonia asupra specializării emisferelor cerebrale au indicat ca folosirea ideogramelor a determinat o inversiune a dominantei emisferelor cerebrale. S-a constatat ca dominanta este emisfera dreapta (sintetica imaginativa care procesează formele) iar nu emisfera stângă (secvenţiala) ca m Europa. Ne punem întrebarea daca utihzarea de batre UMMO a unui limbaj mixt nu a vizat de fapt intrarea simultana în funcţiune a celor doua emisfere. Cele doua canale de comunicare deschise simultan permit un contact mai bun cu realitatea şi ştergerea oricărui conflict interior inter emisferic (cu repercusiuni psihoafective şi sociale nocive)?

Schemele sau desenele sunt fara valoare în documentele UMMO. De curând, aflându-mă în Spania, am ţinut în mana câteva documente originale datând din 1965, cu desene făcute chiar de mana autonlor, pe care Rafael le-a scos la iveala din seiful lui. Frapează extraordinara neîndemânare cu care sunt lucrate. Curbele sunt o succesiune de drepte trasate cu rigla. Reacţia fiicei mele Deborah a fost prompta. "Ce urat mai desenează indivizii ăştia! "

Daca şi copiii noştri vor folosi intens calculatoare pentru a socoti şi pentru a reprezenta grafic, vom fi martorii unei pierderi similare a capacităţii de a înmulţi şi de a desena. Deja trecerea de la transmisia orala la cea scrisa a informaţiilor a determinat o atrofiere progresiva a capacităţii de memorare (care cere antrenament şi apel la hipnoza pentru a fi recâştigată). In cazul UMMO se pare ca avem o civilizaţie tehnologica avansata dar situata inca parţial în raza noastră de înţelegere. Alte civilizaţii galactice sunt atât de depărtate de noi încât nu le putem înţelege, decât apelând la cunoştinţele civilizaţiei terestre precedente păstrate în Tao Te King şi Yoga Sutra.

Ordinatoarele lor sunt pe măsură limbajului pe care il folosesc. Nu sunt nici digitale (numerice, analitice, secvenţiale) şi nici analogice, ci de ambele feluri simultan. Din punct de vedere istoric, noi am realizat pe Terra amândouă aceste tipuri de ordinatoare, dar cele digitale (numerice), putând fi asociate un limbaj numeric de programare, au câştigat repede un avans decisiv, ca regula generala, asupra celor analogice.

Se mai afirma ca exista o similitudine sau o unificare intre modul verbal de expresie, sistemul de scriere, modul de gândire şi structura ordinatoarelor. Pretutindeni lucrurile sunt uniformizate, egalizate şi raţionalizate.

Se mănâncă pentru a se hrăni, pentru a furniza organismului elementele de care are nevoie. Se ucide pentru ca aşa trebuie. Se face dragoste pentru a exprima o realitate biologica şi metafizica, pentru a asculta de o lege a naturii. Rafael poseda şi nişte documente cu referiri la viaţa sexuala a locuitorilor de pe UMMO, care pare cu totul curăţată de orice element imaginativ. Pana şi felul în care au sosit aceste documente este grăitor în sine.

Poştaşul i-a adus lui Rafael într-o zi o scrisoare care începea astfel: "Având în vedere ca dumneavoastră va arătaţi mereu foarte preocupat de viaţă sexuala, ne-am hotărât sa va expediem un raport cu privire la aceasta latura a activităţilor de pe planeta noastră."

Urma o expunere, la fel de plictisitoare ca o nota tehnica privitoare la încălzirea casnica.

Au oamenii aceştia un inconştient? Se pot refugia în imaginar? Oare ei visează? Daca nu, atunci cum ne-ar putea ei înţelege pe noi? Ei au făcut greşeli grosolane iar în privinţa evaluării indivizilor umani au comis erori care ne pot stârni nedumenrea.

Sa fie oare frustrarea sau invidia lui J. P. Petit care se exprima în aceste rânduri? Regretul de a nu se fi aflat şi el printre cei aleşi?

Pe locuitorii de pe UMMO nu-i interesează închiderea oamenilor în vise, credinţe, dogme, norme şi temeri, ci deschiderea lor la nou şi la adevărata realitate. Se va stabili o ierarhizare diferita a oamenilor, după alte criterii de valoare decât actualele criterii ştiinţifice şi religioase, care preţuiesc 152 ascultarea, supunerea, uniformizarea, conformismul şi repetarea mecanica a unor prejudecăţi depăşite chiar şi în ştiinţa actuala. Toţi copiii şi studenţii noştri învaţă sa memoreze istorii şi lucrun deja depăşite şi istorice, nu ceea ce ştim acum şi nici cum facem sa ajungem mai departe. Asistam la o amputare în masa, la o imobilizare şi o îngheţare în tipare, a unor minţi create pentru a se adapta şi a se mişca, iar nu pentru a ramane "sedentare".

Iraţionalitatea umana pare să-i surprindă mereu. Într-o scrisoare din ianuarie 1991 păreau destul de descumpăniţi de o serie de lideri politici din câteva tari africane, care scăpau, spuneau ei, oricărei analize, oricărei previziuni, "fiindcă în aceeaşi zi puteau sa spună un lucru dimineaţa şi totuşi după-amiaza sa facă exact pe dos ". O asemenea mirare, după p şedere de patruzeci de ani pe pământul nostru. Poate sa ne dezvăluie ceva. Nu e cu putinţă ca cineva sa fie chiar atât de naiv, doar daca poseda un creier diferit de al nostru, lipsit cu totul ceea ce noi numim intuiţie. Ori de cate ori se înşeală asupra unui pământean, oaspetele UMMO probabil ca se scarpina nedumerit în cap şi spune: „Si cu toate astea, sondajul encefalic şi analiza data de ordinator arătau ca.”

Se pare ca din gândirea lor iraţionalitatea lipseşte. Suntem în plina Lumea cea mai buna a lui Huxley, fara sa mai fie necesar sa se recurgă nici măcar la soma. Metafizica însăşi este raţionalizata şi aduce a notiţa tehnica.

Noţiunea de revolta este absenta iar unde apare, e considerata ca fiind de natura patologica şi tratata ca o boala. Educaţia este prezentata ca o condiţionare sau dresare de genul celei facutede Pavlov. Iată cu ce preţ au câştigat bunăstarea.

Când se referea la ei, Rafael vorbea despre „o alta logica”. Poate ca nu e aici nimic greşit şi n-ar fi exclus ca aceasta diferenţă sa fie şi mai profunda decât aceea dintre tehnologiile noastre. Diferenţa în ceea ce priveşte "soft"-ul ar trebui sa fie inca şi mai extraordinara. Cat despre dialog, e ca şi cum ai discuta cu un muşuroi de fumici.

Noaptea de la hotelul din Madrid

În 1985, Jean-Jacques şi cu mine am fost convocaţi pentru un fel de reuniune extraordinara care urma sa aibă loc la Madrid. Misteriosn UMMO precizaseră într-una din scrisori ca ţineau sa fim şi noi prezenţi. Grupul de contactaţi era în mare fierbere. Soseau mereu informaţii noi. Dominguez publicase pe cheltuiala lui o carte în care îşi adunase reflecţiile pe marginea documentelor adunate în douăzeci 153 de ani, insa UMMO o citiseră şi se pronunţaseră fara menajamente, ceea ce pe bietul autor il umilise şi-l adusese la deznădejde. Cat despre mine. Pare-se ca am fost mai norocos: nevăzuţii cititori se exprimaseră cu căldură asupra scrierilor mele, atât în scrisoarea amintita cat şi în convorbiri telefonice. Găseam lucrul acesta cum nu se poate mai distractiv. Nu-mi venea sa cred ca, în timp ce în Franţa mi-mi puteam publica decât cu foarte mari dificultăţi lucrările, iată ca acest public invizibil avea o părere neaşteptat de buna despre scrisul meu. Oricum era mai bine decât nimic.

Jean-Jacques şi cu mine am dat aşadar curs invitaţiei şi am ajuns la Madrid, unde ne-am văzut găzduiţi într-un hotel de mana întâi. In prima zi tot ce am putut face a fost sa ne plictisim aşteptând. Nu aveam ceva anume de făcut în capitala Spaniei, aşa ca am fost sa dam o raita de câteva ore prin împrejurimile hotelului. Era aniversarea morţii lui Franco şi străzile gemeau de falangişti, care păreau desprinşi din desenele lui Cabu, Tineri defilau pe motociclete sau în camioane, fluturând steagul galben cu zvastica. Din loc în loc grupuri de poliţişti urmăreau spectacolul în aşteptarea evenimentelor. Aveau caii la îndemână, în nişte vehicule mari.

Jean-Jacques mi-a spus:

— Priveşte ce cap am. Daca aceşti falangişti ne găsesc, cine ne zice ca nu ne vor bate mar? Eu cred ca ar trebui sa ne întoarcem la hotel. Imaginează-ţi ca politia ne ridica într-o altercaţie şi ne întreabă cu ce treaba am vemt în Madrid în ziua morţii lui Franco.

Jean-Jacques nu avea, în nici un caz un cap de falangist. Noi ne-am întors la hotel şi ne-am închis în camera.