Dan Mirahorian

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1 Mb.
səhifə20/27
tarix30.12.2018
ölçüsü1 Mb.
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   27

Nu stăteam să-mi bat capul cu întrebări inutile, ca de exemplu ce se afla dincolo sau care o fi raţiunea înfumurată a existentei omului în univers. Eram ceea ce s-ar putea numi "un tehnician în ştiinţa", un om cu placerile şi neplăcerile lui de zi cu zi, cu sentimentele şi cu reflecţiile lui şi atâta tot. Cu timpul Insa lucrurile au început sa se schimbe, din doua motive. Mai întâi ca întrebările pe care nu-mi bătusem capul începeau sa iasă încet-încet la suprafaţă, an de an. Pe plan intelectual, consideram ca răspunsurile date de ştiinţa noastră în aceste chestiuni strălucesc prin absenta. Al doilea motiv i-a constituit pierderea fiului meu Jean-Cristophe, în vârstă de 23 de ani, care a murit în cursul opririi respiraţiei.

A fost pentru mine o experienta şocantă. Am mers a doua zi la morga şi 1-am văzut. Era la fel de frumos, ai fi zis ca dormea netulburat. Ştiam ca acest aspect de absoluta linişte a celor care au murit fara suferinţe este în legătură cu tensiunea ţesuturilor. Mai ştiam ca ceea ce aveam în fata ochilor era o îngrămădire de celule lipsite de viaţă, menite sa se descompună cu rapiditate. In afara de imensa suferinţă care ma macină şi de revolta care îmi umplea sufletul, abia acum îmi dădeam seama de incredibilul vid existent în ştiinţa în legătură cu marile întrebări, ale vieţii şi ale morţii, fata de locul omului în univers şi fata de menirea existentei sale. Ii invidiam pe credincioşi, care aveau soluţiile prefabricate cu care sa facă fata unor asemenea experiente. Se spune ca moartea unui copil este un lucru cumplit, care te doboară – mai mult decât moartea unui părinte sau a altcuiva apropiat care a atins o anumită vârstă – fiindcă e împotriva ordinii fireşti a lucrurilor. şi atunci a încolţit întrebarea: dar ce este ordinea fireasca a lucrurilor?

*UMMO se declara ca fiind apropiaţi, în materie de ştiinţă, de neopozitivism. Ei se declara surprinşi de naivitatea cu care noi ne încredem neîncetat în modelele noastre succesive. "Avem şi noi modelele noastre, spun ei, dar nu suntem atât de naivi încât sa "credem" în ele. Nu ne interesează decât valoarea lor aplicativa. " (n. J. P. P.)

Jean-Cristophe, fiul lui J. P. Petit, nu s-a sinucis, ci a murit accidental în cursul unui exerciţiu de suspendare a respiraţiei cunoscut în Yoga, în buddhismul tibetan şi în taoism. Accidentele de acest fel sunt frecvente în Occident, deoarece se forţează de la periferie (poarta respiratorie) modul de funcţionare al centrului informaţional în vederea "stingerii fluctuaţiilor din substanţa mentala" (vedeţi YS 1.2) şi a depasini dualităţii (in locul dualităţii inspiratie-expiratie şi a circulaţiei prin Ida şi Pingala, apare respiraţia primordiala, prin canalul central Sushumna, situat în mijlocul măduvei spinării şi a sistemului nervos). Chiar daca pe J. P. Petit nu 1-a interesat deschiderea metafizica a textelor UMMO acestea au fost citite de fiul sau care s-a apucat sa practice calea distorsionata de nişte incompetenţi, care recomanda forţarea centrului prin periferie. In comentariul lui Ko Hsuan la Tao Te King, afirmaţia "înţeleptul (sfântul) goleşte mintea şi umple abdomenul" (cap. 3) este interpretata astfel: "întâi este vidata mintea (izvorul) şi apoi se umple mijlocul (cu energie; se blochează respiraţia prin reîntoarcere la respiraţie embrionara) în mod firesc."

Traducerile europene sunt colorate de tiparul acţiunii la periferie sau în afara: „el goleşte mintea” (adică nu are gânduri rele). "Umple abdomenul", adică blochează respiraţia şi cultiva liniştea.

Cine a citit Tao Te King (cap. II) va observa ca dualitatea bine-rau trebuie depăşită fiindcă este situata la periferie m planul evaluării, al aprecierii şi al comparaţiei. In plus, daca eliminam gândurile rele şi păstrăm doar gândurile bune, ce fel de golire am obţinut?

Acceptarea numai a gândurilor bune nu este modul afirmativ de procesare a informaţiilor. In plus orice mod afirmativ este la baza tot un mod negativ, fiindcă negam negaţia, care ramane în stare latenta.

Textele taoiste şi Yoga traduse de oameni care sunt prizonieri ai tiparelor, condiţionărilor şi identificanlor nu au nici o valoare.,.

Trebuie sa nu ne mutam atenţia de pe acţiunea care trebuie săvârşită către aprecieri (cum sunt privit; ce este, ce forma) şi spre consecinţe (ce fructe, ce rezultate) daca dorim ca ea sa rămână întreagă, şi sa fim una cu ea.

Tiparul civilizaţiei occidentale extravertite şi-a pus amprenta pe tot ceea ce a tradus, a importat şi a utilizat, din practicile medicale, mistice şi religioase orientale.

Asa s-au petrecut lucrurile şi cu tehnicile de relaxare şi cu cele de hipnoza, care au rămas prizoniere ale sprijinului exterior. Relaxarea occidentala cauta sa relaxeze muscular, respirator şi vascular corpul, pentru ca acesta sa inducă relaxarea şi liniştirea psiho-afectiva, după modelul de acţiune a tranchilizantelor din familia benzodiazepinelor. Este ca şi cum am dori sa controlam un calculator forţând terminalele şi parametrii de alimentare cu energie electrica. Atunci exista riscul sa fie distrus.

De aici preocuparea Constanta a taoismului pentru "firesc", "natural", pentru "ordinea fireasca a lucrurilor", pentru "mersul natural al lucrurilor", J. P. Petit ajunge la aceleaşi întrebări după ce şi-a pierdut fiul, pentru ca orice om de ştiinţă creator este un demolator al dogmelor, tiparelor şi adevărurilor prefabricate, folosite pentru drogarea, anestezierea şi adormirea credincioşilor. Incredibilul vid din ştiinţa este unul abil întreţinut în conştiinţele oamenilor de către cei care ii tin îngheţaţi în tipare, prizonieri ai locului comun şi al conştiinţei periferice centrate spre umplere din afara.

Niciodată umplerea din afara nu va transforma un recipient într-un izvor.

Civilizaţiile galactice cunosc aversiunea religiei occidentale pentru vid şi o considera o forma a luptei pentru supravieţuire a conştiinţei periferice iluzorii centrate în ego, care s-a izolat de izvorul, care o susţine şi-i da viaţă. De aici suferinţa, neputinţa şi dependenta de lumea din afara pentru confirmări de existenta, pentru aprecieri, pentru placeri, etc.

Chiar daca J. P. Petit nu a spus nimic despre tehnica de intrare în canalul central, despre care se vorbeşte în rapoartele UMMO, pentru ca aplicarea greşită a acestor tehnici sa nu duca la apariţia altor victime, evocarea morţii fiului sau ca urmare a practicii suspendării respiraţiei ne indica deja, ca un efect a fost luat drept cauza.

Toate tehnicile de relaxare occidentale forţează cauza prin efecte. H. Schultz a preluat din hipnoza simptomele descrise de subiecţii aflaţi în transa şi a obţinut metoda "trainingului autogen" (se sugerează simptomele somatice pentru a induce starea de liniştire şi de relaxare).

Alterarea tehnicilor din Hatha Yoga şi transformarea ramurilor (anga) sistemului Yoga (sistem sincronic; de intercondiţionare simultana sau în paralel) în etape (sistem diacronic; condiţionare în serie de la periferie spre centru) dovedesc aceeaşi distorsionare şi rupere de tradiţiile spirituale.

Îmi amintesc ca discutam odată cu doi prieteni, oameni de ştiinţă. Unul era fizician. Specializat în studiul particulelor elementare, celalalt era biochimist. Amândoi spuneau cu aceeaşi siguranţă linistitadupa moarte nu mat e nimic. Singura justificare a vieţii este viaţa însăşi. Aşadar, totul era numai "hazard şi necesitate. Sotia fizicianului, psiholog de profesie, avea şi ea un răspuns prefabricat: cei ce mor supravieţuiesc numai în amintirea celor apropiaţi.

Un psihanalist din şcoala lui Lacan*, pe care il cunoşteam îmi descrisese omenirea ca fiind o maşinărie înzestrată cu un limbaj, o maşinărie căreia el susţinea ca ii cunoaşte toate rotitele. Pentru el orice viziune metafizica se reducea la una din multiplele faţete ale imaginaţiei umane.

Ca binevoieşte sau nu sa recunoască, ştiinţa contemporana se conformează afirmaţiei celebrului matematician Laplace: "O inteligenta care, la un moment dat, ar cunoaşte toate forţele care pun m mişcare natura şi situaţia corespunzătoare a fiinţelor pe care aceasta le cuprinde şi daca acea inteligenta ar fi suficient de vasta pentru a supune analizei aceste date, reunind în aceeaşi formula mişcările celor mai mari corpuri din univers şi pe cele ale celor mai mărunţi atomi, atunci nimic nu ar fi pentru ea nesigur, iar viitorul, ca şi trecutul, i-ar fi mereu prezent înaintea ochilor. "

Desisur ca astăzi nimeni nu mai cauta sa cunoască existenta individuala a unei particule, din cauza principiului de incertitudine al lui Heisenberg. Dar daca examinam lucrurile mai de aproape, vom observa ca acest determinism mecanicist nu a dispărut, ci doar a lăsat locul unui determinism implicit, mai subtil izvorât din mecanica statistical sora geamănă a mecanicii cuantice.

Acelaşi mecanicism sau determinism cauzal apare şi în distorsiunea cailor mistice, ceea ce conduce, după cum afirma Chogyam Trungpa, la "o versiune distorsionata, egocentrica, a vieţii spirituale, [.] care merita numele de materialism spiritual. [.] Noi ne putem iluziona gândind ca ne dezvoltam spiritual, când de fapt noi utilizam tehnici spirituale pentru a ne întări egoul." Tot aşa ne iluzionam ca înţelegem realitatea profunda, când de fapt continuam sa 6 abordam mecanicist; adică nu ţinem sa aflam cum este ea, ci la ceea ce credem noi ca trebuie sa fie.*

În condiţiile în care religiile instituţionalizate s-au dovedit incapabile de orice evoluţie iar ateismul marxist şi-a dovedit lipsa de viabilitate, s-a recurs, fireşte, la ştiinţa şi aproape ca nu exista în zilele noastre autor de lucrări ştiinţifice care sa nu-şi fi produs şi micul sau cuplet metafizic.

Sa citam de pilda fraza celebrului englez Hawking, care, în lucrarea sa Scurta istorie a timpului, scria: " Daca într-adevăr universul se conţine în întregime, neavând nici granite nici ţărmuri, ar trebui sa nu aibă nici început şi nici sfârşit: ar trebui sa fie şi atâta tot. Ce loc mai ramane în cazul acesta pentru un creator? "

La auzul unor asemenea afirmaţii parca te simţi ispitit sa strigi: "Este vreun filosof în sala? " Sau, cum spunea prietenul meu Arondel: "In momentul când metafizica este în criza, se poate observa în linişte ca la moda este filosofia de cârciumă.”

Nu avem încotro şi trebuie sa recunoaştem ca aceasta stare de lucruri nu e strălucită. Auzim de omul-masina, omul neuronal, omul-limbaj, omul-specie, omul-lupta-de-clasa, omul-program. Dar enumerarea aceasta, vrednica de Jacques Prevert, caracterizează întreg ansamblul fenomenului uman? De fapt, Hawking ridica întrebarea esenţială zicând: "Daca într-adevăr universul se conţine în întregimea sa. " "Daca", cum ziceau spartanii. Dar ce este în realitate universul?

Textele UMMO ne oferă răspunsuri. Nu stiu cat valorează, dar nimic nu ne împiedică sa le citam, cel putin parţial, aşa cum am făcut-o mereu: "Exista pentru noi ceea ce este numit spaţiu-timp, conceput de matematicianul Minkowski, dar aparţinând unei urzeli cu zece dimensiuni. "

Ceva mai încolo citim: "Omul de pe Terra îşi imaginează spaţiul cafiind o realitate continua în toate direcţiile. Pornind de la aceasta concepţie asupra spaţiului, care a fost introdusa de Euclid, voi ati elaborat o întreagă geometrie bazata pe nişte abstracţii cum sunt punctul, dreapta şi planul, în care ati ajuns sa credep cu naivitate, desi ele constitute adevăratele componente ale universului decât din cauza unei abstractizări intelectuale. *

După opinia UMMO, întreg universul, în descrierea sa cu zece dimensiuni, ar fi "cuantic", iar dimensiunile sale ar putea sa fie şi ele "cuantificate", cu alte cuvinte ele nu ar putea sa ia decât valori discrete.

*Chogyam Trumgpa, Pratique de la voie tibetane, Editions du Seuil 1976.

* Jacques-Marie Lacan (1901-1981) – psihanalist francez, care a cercetat implicaţii ale psihanalizei asupra lingvisticii şi a antropologiei.

*După părerea UMMO, şi cuvântul "dimensiune " generează o serie de confuzii, ceea ce este adevărat.

Împrumutat din limbajul comun, termenul " dimensiune" este automat asociat cu ceva care poate fi măsurat precum spaţiul şi timpul. De altfel, fizicienii care au elaborat teoria "superstring” (in lb franceza: "supercordes") şi care nu s-au înduplecat să-i atribuie universului nişte dimensiuni suplimentare, se lovesc de o dificultate de principiu. Maşinăria teoretica ne oferă într-adevăr o dimensiune, lungimea lui Planck, egala cu 10-33 centimetri, asociata fiecăreia din aceste dimensiuni suplimentare, iar experimentatorilor nu le-a mai rămas decât sa strige trăgându-se de par: "Cum sa se facă cea mai mica experienta în acest caz daca în aceste condiţii grosimea lamei cuţitului este egala cu aceea a obiectului de analizat! " (n. J. P. P) Continuitatea nu ar fi decât o iluzie, iar ceea ce numim noi continuum spaţio-temporal, axioma fundamentala a modelelor noastre ştiinţifice, nu ar fi decât o fantasma. * Universul perceptibil, măsurabil, nu ar fi decât un subansamblu al unei realităţi mai vaste.

Noi vedem doar vârful aisbergului, în timp ce o mare parte a realităţii ramane imperceptibila, scufundata în oceanul de unde se naşte şi revine orice manifestare. Acest univers perceptibil ar fi creat de fapt de către cel care il observa. Se vede ca noţiunea foarte recenta de relativitate se găseşte extinsa la scara cosmica.

Aceasta descriere lasa un loc nesfârşit pentru tot ceea ce scapă în prezent instrumentelor noastre de măsură.

Cuvântul metafizica (însemnând "ceea ce este după fizica" sau "dincolo de fizica") îşi capăta astfel toate semnificaţiile.

Oricare ar fi descrierea reducţionista a universului, ajungem la aceeaşi problema esenţială: cea a conştiinţei.

Oamenii de ştiinţă au elaborat teorii asupra diferitelor mecanisme care au avut un rol în apariţia vieţii. Ei expun, întotdeauna în termeni de mecanica biochimica, anumite mecanisme elementare de autostructurare.

Neodarwinismul serveşte aici drept ecran de proiecţie şi drept suport dogmatic unei teorii de evoluţie a speciilor, în concepţia căreia omul ocupa, zicem-noi, locul de pe creasta acestui edificiu. Dar în acest stadiu, la ce serveşte conştiinţa? Oare în viziunea actuala. Nu ar fi ea decât o însuşire. Să-i zicem de prisos? *

Textele UMMO oferă răspunsuri la aceasta întrebare esenţială După opinia autorului lor, în creierul omenesc ar exista o structura jucând rolul de legătură cu o entitate*, pe care putem considera echivalentul a ceea ce numim noi sufletul sau sinele omului. Conceptul acesta. de suflet nu este pentru noi o noutate, dar surprinde faptul ca aceste texte se refera la o experienta care ar permite evidenţierea acestei legături intre lumile somatice şi psihice, lucru care, fara indoiaia, se afla în afara actualelor noastre mijloace de investigaţie.

"Biochimia UMMO" o recurs adeseori, intre altele la sondaje efectuate, după propriile lor afirmaţii, cu ajutorul undelor gravitaţionale, pe care noi, în momentul de fata, nu ştim nici sa le detectam şi nici sa le producem.

Aceste unde gravitaţionale ar avea un anumit rol, deloc neglijabil, în mecanismele elementare ale viului şi în special în privinţa legaturiior dintre celule sau în cele dintre citoplasma celulei şi nucleul sau – afirmaţie evident neverificabila azi.

Textele UMMO se refera aşadar la o experienta cruciala realizata pe planeta lor, care i-ar fi făcut sa descopere mai întâi prezenta atomilor de gaze nobile, ce joaca un rol cheie în creierul uman*, şi care sunt situaţi în hipotalamus.

UMMO au putut ulterior sa observe comportamentul cat se poate de curios al norilor de electroni, asociaţi acestor atomi, care violau legile mecanicii cuantice şi faimosul principiu de incertitudine al lui Heisenberg. Cu aceasta ocazie ei ar fi descoperit la toate fiinţele umane de pe planeta lor un perfect sincronism intre unele din aceste fenomene ce se manifesta la aceşti atomi.

Toţi sfinţii şi maeştrii spirituali vorbesc despre centrarea în Sine, care odată realizata, conduce la dispariţia dualităţii "eu-ceilalti", subiect şi la instalarea în funcţionarea holografica; sfântul se vede pe sine prezent pretutindeni, în fiecare făptură. Evidenţierea experimentala de către UMMO a existentei acestei sincronizări profunde, intre toţi oamenii de pe o anumită planeta, nu este decât o confirmare a adevărului susţinut de toate tradiţiile spirituale ale omenirii privind unitatea profunda care se afla în spatele aparentei diversităţi.

*Despre iluzia continuităţii planului manifestat vorbesc atât scrierile taoiste cat şi cele hinduse (Maya, literal „iluzie”). Buddha a arătat ca cele cinci agregate (" skandha ") sunt toate discontinue, în acelaşi mod în care este discontinua o "flacără" (avem impresia de continuitate, când în realitate este vorba de o succesiune continua de imagini, ca la cinematograf). Ceea ce numim noi materie solida apare la un microscop suficient de puternic ca un univers vid în care, din loc în loc, strălucesc ca nişte stele, nişte nuclee atomice.

*"Ca o moaşă ce asista inutil la naşterea vieţii". [nota trad]

* Structura jucând rolul de punte de legătură cu temelia informaţională a universului sau realitatea holografica omniprezenta, este introdeschiderea, antena şi cauza prezentei "scânteii divine" înlăuntrul fiecărei fiinţe umane.

*Faptul de a putea ţinti un anumit atom poate părea de domeniul liieraturii ştiinţifico-fantastice, dar ştiinţa noastră cunoaşte deja, inca din 1976, modul de creare a fasciculelor de radiaţie de sincrotron, extrem de "monocromatice". Având diametre de ordinul angstromilor, adică de dimensiunea unui atom In taoism, buddhism, sufism şi creştinism sunt vizate atât interiorizarea sau detaşarea de fluctuaţiile din planul fenomenal, cat şi depăşirea diversităţii şi multiplicităţii, pentru a se manifesta sau a se putea sesiza prezenta acestui canal de acordare rezonanta intre parte şi întreg ("deschiderea porţii"). Parcurgerea experimentala a "caii" facilitează manifestarea întregului în parte (principiul holografic) şi apariţia accesului la omnicunoastere şi la omnipotenta, prin ancorarea în "Banca de date a universului". Civilizaţiile galactice (inclusiv UMMO), ca şi civilizaţiile care ne-au precedat pe Terra, cunosc mai multe bănci de date (etnice, planetare, cosmice, universale), care corespund celor patru niveluri de centrare experimentala descrise în tradiţiile taoista şi hindusa: Thuriya Avastha ["Starea a patra", Samadhi, starea de conştiinţă care transcede şi unifica cele trei stări de conştiinţă profane: 1. Jagrat Avastha, starea de veghe; 2. Svapva Avastha, starea de vis; 3. Sushupti Avastha, starea de somn profund; Turiyateet Avastha (Conştiinţa Cosmica); Bhagavad Cheetna (Conştiinţa Divina) şi Brahmi Sthiti (Conştiinţa Unităţii).

O confirmare a celor afirmate de UMMO o constituie şi explicaţiile furnizate în transa de cel mai mare medium al tuturor timpurilor, americanul Edgar Cayce: " In tiparele akasha sunt înregistrate toate descoperirile oamenilor de pe Terra, din toate timpurile. [.] nu fac decât sa ma aşez în starea de centrare în care conexiunea cu memoria planetara se manifesta de la sine. [.] Suntem ca în cazul vaselor comunicante.

Descentrarea este cauza amneziei de care suferă prezenta civilizaţie de pe Terra. Pentru a restabili legătura cu oceanul nu este suficient doar "sa scoţi dopul sticlei", ci trebuie sa se coboare prezenta deschidere (conştientă) în Centrul deschis către tot ce este. " (vedeţi şi Yoga Sutra, ed. Cit.) Aceste cercetări sistematice i-au condus, spun ei, la descoperirea faptului ca acest pachet de atomi pune creierul uman în contact cu o structura metafizica, adică, etimologic, "de dincolo de lumea fizica", dincolo de strâmtă noastră temniţă, restrânsă la patru dimensiuni. Încercând o analogie, am putea compara fiinţele umane cu nişte roboti care evoluează pe solul unei planete, Analogia este aceeaşi cu cea care mi-a venit în minte, când am scris Tratatul practic de Raja Yoga, apărut în 1993 la Editura Axis Mundi. In istoria invenţiilor şi descoperirilor se constata o convergenta a soluţiilor la o problema data. Aceasta analogie are şi alte fructe (accesul la puterile paranormale, căderea şi ridicarea omului) pe care cititorii le pot descoperi în lucrarea amintita mai sus.

Analizând în detaliu "softul " acestor "roboti ", vom descoperi ca ei nu sunt perfect autonomi, cu alte cuvinte nu funcţionează ca nişte simple sisteme stimul-răspuns (input-output), ci ar fi în realitate parţial controlaţi prin radio de la bordul unor statii orbitale, situate în afara terenului bidimensional de mişcare, care reprezintă o imagine a ceea ce noi numim "realitatea fizica". Fiecare statie orbitala ar reprezenta într-un fel "sufletul" robotului. Ar mai exista şi o legătură, parţială şi tot de natura electromagnetica, intre diferitele statii orbitale.

De fapt, acestea constituie un ansamblu.

În schema UMMO, sistemul de pilotaj al fiecărui corp uman viu ar fi un suflet, element al unui ansamblu vast pe care ei il numesc suflet colectiv şi pe care 1-ar putea numi tot atât de bine şi creier planetar, întrucât fiecare suflet se comporta ca un neuron al acestui creier*.

Moartea ar reprezenta o ruptura brutala a acestei legături dintre corp şi acest suflet individual. Aceasta ar interveni fie când reţeaua de atomi de gaz rar ar înceta sa mai funcţioneze, fie când "postul de emisie-recepţie" ar fi distrus şi legătura întreruptă.

Ar începe atunci o noua faza de viaţă a fiinţei umane, în care aceasta, conservandu-şi personalitatea sa, începe un proces de integrare în sufletul colectiv, într-o structura exterioara celor patru dimensiuni obişnuite de spatiu şi timp. Reluând o imagine inspirata din biologie, sa ne imaginam ca neuronii creierului ar fi legaţi, printr-un axon foarte lung*, la o celula senzoriala aflata în contact cu o "realitate exterioara".

Atâta timp cat aceasta legătură ar fi menţinută, neuronul ar fi foarte ocupat cu distribuirea informaţiei comunicate de aceasta şi va întreţine relaţii constante putin elaborate, cu neuronii vecini.

*Exista civilizaţii galactice complet integrate, ca nişte colonii de albine. [nota DM]

*Axonul foarte lung este în măduva spinării şi în central lui se afla canalul Sushuma în care se stabileşte circulaţia energetica primordiala după depăşirea circulaţiei dualiste (prana-apana). Textul în întregime este bisincronic: „cuplajul cu realitatea exterioara” este de fapt legătură cu realitatea profunda transfizica; „celula senzoriala” este fiinţă umana pilotata prin antena "axonului foarte lung" etc. Este descrisa viaţa de după moarte ("integrarea în imensul ţesut encefalic"). [n. D. M]

Apoi, brusc, axonul s-ar rupe şi celula senzoriala ar muri. Neuronul, lipsit de orice contact cu "realitatea fizica", n-ar mai avea în acel moment nimic altceva de făcut decât să-şi extindă ramificaţiile ca sa inoade un nou dialog cu vecinii sai, integrându-se astfel într-un imens ţesut encefalic şi continuandsa primească informaţii prin intermediul neuronilor rămaşi inca conectaţi.

Revenind la descrierea textelor UMMO, aceasta acţiune de integrare ar fi mai mult sau mai putin uşoară pentru fiecare om în funcţie de urmarea sau de violarea principiilor de viaţă armonioasa în sânul comunităţii omeneşti. Noţiunea de "paradis" ar trebui înlocuită cu aceea de "acces la o masa de informaţii mai importanta şi aflata în neîncetată creştere". O viaţă umanca nu ar fi deci decât un scurt moment dintr-un proces destinat să-i permită unei, fiinţe umane planetare. Globale, sa se construiască putin cate putin. Într-o astfel de schema, noţiunile maniheiste de bine şi de rau, sub forma lor dogmatica, se estompează putin şi par sa se dizolve într-o viziune putin panteista, colorata de ecologie, principiile morale evoluând de altfel odată cu umanitatea însăşi.

După textele UMMO, sufletele colective ale difentelor planete nu comunica intre ele. Deci UNIVERSUL, scris cu majuscula, ar fi alcătuit din miliarde de creiere planetare în curs de constituire, iar aceste "suflete colective planetare" ar putea sa ajungă ulterior la o dizolvare într-un tot unic. Aceasta viziune este foarte apropiata de cea a lui Teilhard de Chardin*, Pierre Teilhard de Chardin spunea: "Noi nu suntem fiinţe umane care au o experienta spirituala; Noi suntem fiinţe spirituale care au o experienta umana (in trup material) ". Adică nu suntem paharul (vasul material ori energetic), ci apa nemuritoare a vieţii aflata în el ("We are not human beings having a spiritual experience; We are spiritual beings having a human experience"); Din aceasta cauza vine constatarea de mai jos: "Îmbătrânirea este ca şi cum am fi progresiv pedepsiţi pt. o crima pe care nu am comis-o"



Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   27
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə