„Pădurea, mi se pare, Avea o melodie Străină pentru mine, Necunoscută ţie.” (D. Deşliu)
Metalogism Figură construită pe combinarea netradiţională a unităţilor de vocabular, care îşi păstrează sensurile, dar prin conexiunea lor se produce o imagine: antiteză, oximoron, hiperbolă, litotă, comparaţie, enumeraţie, gradaţie, paralelism.
Metaplasmă Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare: proteza, epiteza, epenteza, afereza, sincopa, apocopa.
Metateză Figură lingvistică în primul rând, care constă în schimabrea locului unui sunet, ori chiar al unei silabe într-un cuvânt. Ex.: „Peste coada-i de păr negru poart-o vînată chitie” (tichie) (M. Eminescu)
Metonimie (1) Figură bazată pe contiguitatea logică dintre obiecte, constând în denumirea obiectului cu numele altuia cu care se află într-o relaţie logică, cum ar fi raportul dintre cauză şi efect sau invers. 1. M. cauzei prin efect: „La noi sunt... lacrimi multe, multe.” (O. Goga) 2. M. efectului prin cauză: „Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium.” (M. Eminescu) 3. M. operei cu numele autorului: „Aşa, în bucata d-tale am găsit, pe la început puţin Delavrancea amestecat cu Eminescu, pe la mijloc două-trei picături de esenţă Caragiale, pe la sfârşit un parfum de Creangă. – toate astea într-o soluţie slabă de retorică fină, colorată în tonul cenuşiu al prozei curente.” (A. Vlăhuţă)
Metonimie (2) 4. M. conţinutul cu numele conţinătorului: „Apoi cofiţa-ntreagă o beau.” (V. Alecsandri) 5. M. unui produs cu numele locului din care provine: „a consuma un Cotnar, o şampanie” etc., 6. M. fenomenul psihic cu numele organului fizic implicat: „un om cu cap”; „un om de inimă”; „X are condei” etc. 7. M. numele unui lucru cu simbolul lui: „Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.” (M. Eminescu) 8. M. concretului prin numele abstract al uneia din însuşirile sale: „Minciuna stă cu regele la masă.” (A. Vlăhuţă)
Mitologism Denumeşte în viziunea lui Pierre Fontanier „expresia fictivă, împrumutată din mitologie şi folosită în locul expresiei simple şi obişnuite”. Ex.: „Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă / harpiile pe frunte cu zborul lor nefast.” (I. Pillat)
Monoremă Enunţ alcătuit dintr-un singur membru, cu caracter exclamativ (interjecţional) ori interogativ, care nu implică nici un verb, prin elipsă sau subânţelegere – fiind, prin urmare, asemenea unei propoziţii nominale. Ex.: „Imposibil!” „Fără glumă!”
Nominativ etic Nominativul pronumelui personal, persoana a II-a sng., „tu”, folosit în limba română într-o construcţie în care, ca şi dativul etic, exprimă solicitarea interlocutorului să participe afectiv la ceea ce narează locutorul. Ex.: „…nici tu sat, nici tu târg, nici tu nimica.” (I. Creangă)
Onomatopee Figură prin care se sugerează imaginea auditivă a unei acţiuni, cu ajutorul unor sunete cu timbru imitativ, din alcătuirea cuvântului. Ex.: „Iar pupăza zbârrr... pe-o dugheană!” (I. Creangă)
Optaţie Exprimarea unei dorinţe cu ajutorul unei exclamaţii, adesea patetice. Ex.:
Dostları ilə paylaş:
|
