Figură de stil care constă în folosirea mai multor cuvinte sau construcţii decât ar fi necesar pentru exprimarea unor idei sau imagini, cu scopul de a exprima mai energic, mai convingător ideea sau imaginea respectivă. P. este contrariu elipsei.
Ex.:
„Iar Negruzzi […] Moaie pana în culoarea unor vre mi de mult trecute, Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorîte.”
(M. Eminescu)
Poliptotă
Figură care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sub diverse forme flexionare: x1 ... x2 ... X3.
Ex.:
„Şi-mi vorbesc de ţara noastră, şi-mi grăiesc de-al ţării dor.” (B. P. Hasdeu)
„Galbân ca făclia de galbână ceară [ ... ]”
Groza-acum dormea.” (V. Alecsandri)
„Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea.”
(M. Eminescu)
„Ce va fi pe viitor, viitorul va descoperi.”
(C. Mille)
Polisindet
Figură care constă în folosirea excesivă, ca mijloc de expresie a insistenţei, de obicei a conjuncţiei coordonatoare copulative şi.
Ex.:
„Sunt muşterii buni, băieţi cu dare de mână, şi cântă, şi râd, şi fac fel de fel de nebunii.”
(I. L. Caragiale)
Portret
Vezi: etopee
Prolepsă
Prevenirea sau anticiparea unei obiecţii, pararea unui presupus, posibil atac. Sinonim ocupaţie.
Ex.:
„- A!, îmi spuneţi d-voastră decepţionaţi, lucrurile astea sunt foarte banale şi foarte neadevărate.
- Banale? Or fi, domnii mei! Dar sunt perfect adevărate.”
(E. Ionescu)
Pronominaţie
Figură care constă în substituirea unui nume propriu (depersoană, mai ales) cu alt nume, tot propriu sau chiar comun, dar cu valoare de nume propriu, însoţit însă de o determinare care să exprime un atribut sau o acţiune menită să-l evoce mai sugestiv şi mai plastic (ca o definiţie poetică):Bardul de la Mirceşti--V. Alecsandri;Poetul ţărănimii-- G. Coşbuc;Luceafărul poezieiromâneşti -- M. Eminescu.
Prosonomasie
Vezi: paronomază
Proteză
Figură fonologică ce constă în adăugarea la începutul unui cuvânt a unui sunet de sprijin.
Ex.:
a scoborî ( a coborî )
Prozopopee
Forma de personificare prin care sunt făcute să vorbească, să acţioneze persoanele dispărute, absente, chiar moarte.
Ex.:
„Mamă, buna măiculiţă, din mormânt ar tresări / Dac-ar şti că ...”
(B. P. Hasdeu)
Prosografie
Vezi: etopee
Repetiţie
Figură de stil cuprinzătoare constând în reluarea, în intenţii expresive, a unor sunete, cuvinte, sintagme etc.
Ex.:
„Ce se aude? Ce nu se mai aude?
Şi când se aude,de ce nu s-aude?...”
(M. Sorescu)
Repetiţie - refren
Figură care constă în repetarea unui grup de cuvinte (sintagmă orienunţ) care într-o lucrare literară scurtă (de obicei în versuri) exprimă laitmotivul textului, ori vrea să creeze şi să susţină atmosfera lirică a operei. Este repetiţia care nu se încadrează, ca volum şi repartiţie, în nici o schemă stereotipă, ca toate celelalte.
Ex.:
„Venii târziu acasă
Să văd ce-ai zice tu,
Luai puţin din masă
Să văd ce-ai zice tu.” (Gr. Vieru)
Repetiţie sinonimică
Repetiţia ce constă în reluarea unui cuvânt (îmbinare de cuvinte) prin sinonimul lui.
