Dicţionar de figuri de stil vasile Şimilovici Acumulare

Ex.:

„ Se luptă, se luptă, cât de cât să nu se deie zmăul.” (M. Eminescu)

„ Se uită la mine ,se uită. Nu zise nimic.”

(Z. Stancu)

• Exclamaţie

• Figură care constă dintr-un enunţ, în proză sau versuri, prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie, de bucurie etc.

• Ex.:

• „N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

• Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”

• (M. Eminescu)

• „Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezeană…

• O, te-admir, progenitură de origine romană!”

• (M. Eminescu)

• Expoliţiune

• Figură de stil care constă în reluarea unei idei, în propoziţie sau frază, mereu cu alte cuvinte, menite s-o exprime cât mai clar, mai sugestiv.

• Caracteristica lexicală a figurii este, de obicei, folosirea unui adverb sau a unei locuţiuni adverbiale prin care se anunţă reluarea ideii (ba, mai bine, mai bine zis, mai mult, mai degrabă etc.).

• Ex.:

• „E lung pământul, ba e lat.”

• (G. Coşbuc)

Gradaţie

• Figură de stil constând în trcerea treptată,cres - cândă sau descrescândă, de la o idee la alta.

• Ex.:

• „De-I suna din corn o dată,

• Ai s-aduni Moldova toată.

• De-i suna de doua ori,

• Îţi vin codrii-n ajutor.

• De-i suna a treia oară,

• Toţi duşmanii au să piară

• Din hotară în hotară.”

• (M. Eminescu)

• Hepdiadă

• Fidură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival.

• Hifen

• Figură de compoziţie lexicală, care constă din reunirea a două cuvinte în unul singur, pentru a se exprima o singură noţiune, cum ar fi: adverb sau prepoziţie  substantiv (pronume) sau adjectiv: înaintemergător, antevorbitor, antebelic, binefăcător, răuvoitor; verb  substantiv: zgârie-nori, frige-linte etc.

• Ilustrează abilitatea stilistică la nivel lexical.

• Ex.:

• „pe de rost”, „peste tot”, „din nou”

• Hipalagă

• Figură prin care se atribuie unui obiect o mişcare sau însuşire ce convine, fie altui obiect vecin, fie chiar subiectului uman, care se află, cu obiectul respectiv, într-o relaţie de contiguitate spaţială frecventă şi utilă.

• Ex.:

• „– Deodată sclipi în geamuri lumina afară. Trenul se mişcase pe furiş spre câmpie. Clădirile din preajmă începură a fugi îndărăt. Aparură ogoare arate…”

• (M. Sadoveanu)

• Hiperbat

• Figură care constă în adaosul de la finele unui enunţ (propoziţie sau frază) un epitet, un complement, o propoziţie, acolo unde enunţul putea fi încheiat; ceea ce se adaugă produce o „surpriză gramaticală” şi, prin aceasta, iese în evidenţă.

• Ex.:

• „Fruntea Olguţei se pleacă şi mai tare, şi genele.” (I. Teodoreanu)

• Hiperbolă

• Figură de insistenţă care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micşorând imaginea obiectului peste limitele sale fireşti.

• Ex.:

• „Frumoasă cât eu nici nu pot

• O mai frumoasă să-mi socot.”

• (G. Coşbuc)

• Hipocoristic

• Procedeul utilizat în vorbirea alintată – cum se vorbeşte de obicei copiilor – ori în exprimarea eufemistică.

• Ex.:

• „Bubico! zise cucoana... Şezi mumos, mamă.”

• (I. L. Caragiale)

• Hipotipoză

• Procedeu ce sugerează prin imagini vizuale vii, prin aglomerare de epitete pregnante desfăşurarea unei acţiuni, întâmplări.

• Ex.:

• „În goana roibului un sol, / Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol, / Răsare, creşte-n zări venind, / Şi zările de-abia-l cuprind / Şi-n urmă-i corbii croncănind / Aleargă stol.”

•