(G. Coşbuc)
Homeoptotă Figură care constă în folosirea unor membre ale frazei terminate cu acelaşi cuvânt sau cuvinte, cu aceleaşi silabe finale. Ex.: „Bine-ar fi, dac-ar fi aşa, căci la război înapoi şi la pomană navală, parcă nu prea vine la socoteală.” (I. Creangă) Să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare, Şi pe nună, mândra lună.” (M. Eminescu )
Incitare Orice enunţ elemetar sau contextual prin care vorbitorul ne face să simţim cum cuvintele pot dezlănţui faptele, de obicei prin propoziţii imperative violente, puternic motivate în prealabil. Ex.: „Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!” (M. Eminescu)
Ingambament (enjambement) Procedeu constând în continuarea ideii poetice în versul următor fără a marca aceasta prin vreo pauză, urmărind efecte stilistice superioare. Ex.: „…şi mut ascult cum creşte-n trupul tău sicriul.” (L. Blaga)
Interogaţie Figură de stil constând în adresarea unei întrebări unui întreg auditoriu, nu pentru a solicita un răspuns, ci pentru a transmite în direct o opinie ce trebuie subliniată. Ex.: „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine oamenirii să vă zică vouă oameni.” (M. Eminescu)
Inversiune Figură poetică realizată prin abaterea de la topica propoziţiei şi, mai rar, a frazei. Ex.: „Dulce, ce începu Cântecul, l-auzi şi tu?” (L. Blaga)
Invocaţie Figură care în retorica clasică înseamnă rugăciune adresată unei muze, unei divinităţi, pentru a-i cere inspiraţie. În literatura română, un exemplu de I. înseamnă invocarea, mai mult formală, a divinităţii pentru implorarea unui ajutor. Ex.: „Fă-mă,Doamne,ce m-ai face, Fă-mă cerc la poloboace, Fă-mă cui şi fă-mă sfoară, Fă-mă foaie de ţigară, Fă-mă să rămân surcică Să mă târîie-o furnică, Fă-mă la hotară semn, Numai nu picior de lemn. Numai nu picior de lemn!” (Gr.Vieru.„Cântecul bradului”)
Ipotipoză Figură de comparaţie care constă în descrierea vie aobiectului, de obicei un eveniment, o scenă, evocată cu, mijloace verbale menite să o „aducă sub ochii” noştri, ca şi când s-ar petrece aievea. Ex.: „La câţiva paşi strălucea iazul; apa liniştită se întindea ca o mătase; spre faţa ei, sălciile îşi coborau frunzişul fraged, aruncând pete de umbră, în răcoarea cărora lebedele stăteau nemişcate, ca nişte bulgări de argint. Din ascunsul grădinii răsună prelung, ca o frântură de doină voinicească, fluierul grangurilor îmbrăcaţi în pene de aur. Pe mal, înaltele şi chipeşele nalbe sfrângeau lumina în potirile florilor mari, pentru ca să o reverse apoi, înflăcărată ca sângele sau lucie ca gheaţa.” (E. Gârleanu ) În naraţiune, ipotipoza se realizează aplicându-se altă figură, numită enalagă, adică folosindu-se prezentul istoric sau dramatic.
Ironie Figură retorică prin care se enunţă cel mai adesea o apreciere pozitivă ori chiar o laudă simulată, pentru a se înţelege că este vorba de o persiflare ori chiar de o batjocură, sau, de o apreciere negativă simulată în locul celei pozitive, la adresa unei persoane. Ex.: „O, te-admir, progenitură de origine romană.” (M. Eminescu) „Bogat bine şi folos au rămas ţării şi de la Petriceicu-vodă: pradă şi foamete mare!” (I. Neculce)
Licenţă
Dostları ilə paylaş:
|
