Abaterea scriitorului de la regulile limbii literare fie în intenţii stilistice, fie din nevoi prozodice. Sinonim parezie.
Ex.:
„Făclie de veghe pe umezi morminte.”
(M. Eminescu)
Litotă
Figură care constă în atenuarea expresiei unei idei pentru a lăsa să se înţeleagă mai mult decât se spune.
Ex.:
„… răutăcioasa de Măruica Săvăului, care, drept să vă spun, nu-miera urâtă, făcea adeseori în ciuda mea şi-mi bătea din pumni, poreclindu-mă „Ion Torcălău.” (I. Creangă)
„...bucuria părinţilor n-a fost proastă.”
(I. Creangă)
Eufemism şi litotă
Sunt expresii simulate cu ajutorul cărora prin eufemism se comunica o imagine placuta a unui obiect neplacut, iar prin litotă
„apreciere” modestă a unui obiect sau sentiment, ca să se inţeleagă o apreciere a lui superlativă. Ambele ascund o judecată de valoare pozitivă, spre deosebire de ironiecare ascunde una negativă.
Viciu de vorbire, care constă în exprimarea unei idei cu cuvinte mai multe decât este nevoie -- pleonasm vicios.
Maximă (1)
Maxima sau sentinţa – figură de stil care constă în a sublinia obiectul, ideea printr-un enunţ concis exprimând o reflecţie profundă şi generalizatoare asupra lui. Maxima are această funcţie stilistică atunci când este solicitată de un context pe care ea-şi propune să-l lumineze.
I. Maxima poetică:
„De obicei, florile şi poeziile sunt vestminte de gală ale minciunii.” (I. Minulescu)
„Poezia e singurul copil al Adevărului cu Minciuna: are firea tatălui, dar se îmbracă în hainele pe care le are de la mamă, pentru că lumea se bucură s-o vadă astfel.”
(N. Iorga)
Maximă (2)
II.Maxima morală:
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău
E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău.”
(B. P. Hasdeu)
III.Maxima filozofică:
„Filozofia ederei: Numai târîndu-te te poţi înălţa.” (L. Blaga)
„Iubirea părintescă e nesecată şi de aceea nesecată e şi răbdarea părintelui.” (I. Slavici)
Merism
Figură care constă în enumerarea distributivă a faptelor (diversia oratorică).
Ex.:
„Picioarele de cal, gură de lup şi pântece de iapă îi trebuie….”
„…nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci….” (I. Creangă)
Metabolă
Numele generic al figurilor constând în schimbarea topicii obişnuite: inversiune, hiperbat, hipalagă.
Metaforă (1)
Figură de stil care constă în denumirea „obiectului” (lucru, fiinţă, acţiune) cu un cuvânt impropriu, şi anume cu numele altui „obiect” asemănător, folosit nu ca noţiune (sinonim), ci ca imagine care să evoce obiectul asemănat (comparat).
Ex.:
„El, munte de om, care ar fi fost în stare să spargă ziduri de piatră şi să ţie piept singur cu şapte, el a fugit.” (I. Slavici)
Metaforă (2)
in praesentia: (termenul metaforizat e prezent: „lacrimă”):