Dic?ionar de Geografie

Alunit. V. sub Alunitizare.

Alunitizare. Proces de alterare hidrotermală întâlnit de obicei în regiunile vulcanice cu mineralizaţii epitermale, caracterizat prin prezenţa alunitului, format prin acţiunea soluţiilor apoase încărcate cu acid sulfuric (provenit din alterarea piritei) asupra feldspaţilor sau a sericitului din rocile vulcanice. Alunitul se află răspândit ca impregnaţii sau ca filoane în rocile alterate, la Bădeni (jud. Argeş), Turia (jud. Covasna), Roşia Montană (jud. Alba).

Aluvium (Aluviu). Sin. Holocen (v.).

Aluviuni. Materiale provenite din dezagregarea rocilor sub acţiunea fenomenului de eroziune, de denudare etc., transportate de apele curgătoare şi depuse pe fundul albiei (bancuri, insule fluviale sau ostroave), pe maluri (lunci sau şesuri aluvionare, terase) sau la vărsare (delte), la schimbarea condiţiilor de transport (scad debitul şi viteza apei sau se micşorează panta de curgere). Aluviunile sunt formate din particule de dimensiuni şi constituţii petrografice diferite, în funcţie de rocile în care este săpată albia, de pantă şi de debitul apei curgătoare respective. După dimensiunile particulelor solide predominante, se deosebesc: bolovani (peste 120 mm), bolovăniş (70-120 mm), pietriş (2-70 mm), nisip (0,1-2 mm), mâluri grosolane (0,01-0,1 mm) şi mâluri fine (sub 0,01 mm). La un curs de apă normal, materialele mai mari se depun mai aproape de izvor, iar cele mai mici, transportate mai departe, către vărsare, în porţiunile de râu cu apă stagnante, în biefurile amonte ale barajelor etc. Aluviunile se caracterizează: printr-o neomogenitate pronunţată a dimensiunilor particulelor constituente, atât pe verticală, cât şi în plan orizontal (deci o sortare înaintată); prin forma lor, în general rotunjită, datorită rulajului pe fundul albiei; printr-o stratificaţie oblică sau diagonal-încrucişată. Modificările suferite de particulele minerale în cursul transportului nu afectează caracterele lor petrografice, ci numai dimensiunile. Aluviunile mai vechi (nisipuri sau pietrişuri) întâlnite intercalate în seriile stratigrafice se numesc aluviuni fosile (ex.: depozitele detritice ale Apţianului de facies continental-lacustru din Dobrogea de Sud; conglomeratele cretacice de la Pianul de Sus-jud. Hunedoara, care conţin granule metalice de aur, argint, platină, magnetit şi granaţi). Unele aluviuni (în general nisipuri), recente sau depuse în terase fluviale mai vechi, care conţin cantităţi, uneori exploatabile, de diverse minerale metalifere (casiterit, magnetit etc.), de metale native (aur, platină etc.) sau de pietre preţioase (diamante) se numesc aluviuni metalifere şi pot conţine procentual mai mult minereu decât roca din care au provenit. Când depozitul aluvionar este subţire dar extins pe o suprafaţă mare se vorbeşte de o pânză aluvială.

Alveolă. (lat. alveolus-cavitate mică). Mică scobitură cu diametrul de la câţiva centimetri până la câţiva decimetri, excavată în roci omogene, în regiunile cu climat arid. Alveola rezultă din acţiunea mecanică pe care o exercită vântul încărcat cu nisip asupra părţilor mai slab cimentate ale stâncilor formate din strate de gresie de rezistenţă diferită. Alveola este creată prin dizolvare (în calcare, sare, gips), prin descompunere (în granite), prin dezagregare (în conglomerate), sau eroziune eoliană (în roci neomogene). Sin. Taffoni, Cuiburi de viespi, Faguri. Termenul a fost folosit şi pentru o depresiune locală săpată în masive cristaline, cauzată de îndepărtarea alteritelor sau de o scufundare, având câteva zeci de hectometri (A. Cholley, 1933).

Alveolina. Foraminifer bentonic litoral. Deşi se cunosc din Bathonian, se dezvoltă numai din Cenomanian şi ating apogeul în Eocenul inferior şi mediu, când formează calcarele cu Alveolina. Specii de Alveolina sunt frecvente în România în Eocenul de la Călimăneşti (jud. Vâlcea), de la Perşani (jud. Braşov) şi din jud. Cluj, şi în Tortonianul de la Bahna (jud. Mehedinţi).

Amalgam. Amestec natural de mercur şi argint, întâlnit foarte rar în zona de oxidare a zăcămintelor de cinabru (v.) sau a celor de minereuri de argint.

Amaltheus. Amonit. Specia clasică caracteristică Charmouthianului (Jurasicul inferior), Amaltheus margaritatus, se întâlneşte în ţara noastră în Munţii Pădurea Craiului şi în depozitele jurasice din Banat.

Amazonit. (de la numele fluviului Amazon). Varietate de microclin (v.), folosită ca piatră semipreţioasă.

Ambligonit. Fosfat de litiu natural, care se întâlneşte în unele filoane pegmatitice sau pneumatolitice granitice, împreună cu alte minerale de litiu. Concentraţii mai mari de ambligonit se găsesc în Estremadura (Spania), în statul Maine (S.U.A.), la Penig (Saxonia) etc.

Ambră. Sin. Chihlimbar (v.).

Ameliorarea solului. Ansamblu de măsuri tehnice, chimice şi biologice folosite pentru mărirea fertilităţii solului.

Amendament. Substanţă care se încorporează în sol pentru a-i corecta unele însuşiri fizice, chimice şi biologice.

Ametist. (gr. amethystos-rezistent la beţie, deoarece se credea că mineralul apără de îmbătare). Varietate de cuarţ, de culoare violetă, folosită ca piatră semipreţioasă. La noi se întâlneşte în unele filoane aurifere de la Baia Mare (jud. Maramureş) şi de la Brad (jud. Hunedoara), în frumoase geode.

Amfibieni. (gr. ampho-amândoi, ambii, bios-viaţă). Clasă de vertebrate tetrapode cu unele caractere de peşti şi altele de vertebrate superioare. Amfibienii fosili, cunoscuţi încă din Devonian, au avut o dezvoltare maximă în Permian şi Triasic, în special prin clasa Stegocefalilor (de ex.: Archegosaurus, Mastodonsaurus, Seymouria, Nothosaurus etc.) şi Labirintodonţilor (Stegocefalii uriaşi). Amfibienii actuali sunt reprezentaţi prin: Urodele, Anure şi Apode, ai căror strămoşi se întâlnesc încă din Jurasic.

Amfiboli. (gr. amphibolos-cu dublu sens, ambiguu). Grup foarte important de minerale componente principale ale rocilor magmatice, găsindu-se ca minerale secundare, şi în unele şisturi cristaline. Exemple de amfiboli: hornblenda, tremolit, actinot, arfvedsonit, glaucofon, riebeckit, barkevikit, crocidolit etc.

Amfibolit. Rocă metamorfică de culoare cenuşie-verzuie până la neagră, cu textură masivă sau parţial şistoasă, alcătuită preponderent din amfiboli, plagioclazi, uneori cu epidot, magnetit etc. Se formează din roci magmatice (gabrouri şi diorite), precum şi din roci sedimentare (în special marne dolomitice), în toate cele trei zone ale metamorfismului general, cu compoziţii diferite. În funcţie de mineralul component preponderent, se deosebesc: amfibolite zoizitice, scapolitice, plagioclazice, granatice, epidotoalbitice şi cloritoalbitice. Amfibolitele sunt răspândite în şisturile cristaline din Carpaţi şi din Dobrogea.

Amfidromic, punct, regiune. (gr. amphi-împrejur şi dromos-drum). Punct teoretic, în care mareea (v.) are amplitudinea nulă şi în jurul căruia curenţii de maree, care se propagă în jurul coastelor continentale, în direcţii diferite, se rotesc în tot cursul unei zile, parcurgând toată roza vânturilor (ex., în Marea Nordului, curenţii de maree au direcţii aproximativ N-S, de-a lungul coastei engleze şi direcţie inversă în lungul coastei franceze). Punctul unde amplitudinea (marnajul) mareei este nulă datorită liniilor cotidale dispuse radiar ce se întâlnesc în acest loc. Regiunea amfidromică, ce se extinde în jurul punctului amfidromic apare în timpul unui ciclu de maree. În mările mărginaşe, undele mareice se complică şi punctele amfidromice devin virtuale.

Amfineurieni. Clasă de moluşte exclusiv marine. Se cunosc încă din Silurianul inferior, fiind foarte frecvente în Miocen (genul Chiton). Astăzi amfineurienii sunt întâlniţi aproape în toate mările.

Amfiteatru. Formă de relief cu aspect de amfiteatru. 1. Amfiteatru de alunecare-deplasarea pe verticală, la partea superioară a masei de alunecare, delimitată de o serie de crăpături pregătitoare, mai mult sau mai puţin adânci, care se formează în faza începătoare a unei alunecări de teren (v.). Deplasarea poate avea câţiva metri, uneori mai multe trepte, şi se cunosc şi denivelări de peste 20 m. 2. Amfiteatru morenaic, cu formă de val, dispus în arc cu convexitatea spre aval şi format dintr-un ansamblu de arcuri mai mici, construit la extremitatea unei limbi glaciare sau a unui lob de calotă. Cele mai mari amfiteatre morenaice aparţin gheţarilor cuaternari de piemont. 3. Circ în amfiteatru, circ cu fundul plat, cu pereţi relativ mici, specific pentru granite.

Amiant. V. sub Azbest.

Amigdală. (gr. amygdale-migdală). Cavitate veziculară de formă neregulată, de dimensiuni mici, care se întâlnesc frecvent în rocile vulcanice bazice (ex.: bazalte, melafire, diabaze etc.) şi în unele formaţiuni filoniene. De obicei aceste cavităţi sunt umplute cu minerale secundare, formându-se astfel o textură caracteristică, textura amigdaliformă. La bazalte vacuolele sunt umplute cu calcit, cuarţ, clorit, zeoliţi; la melafire, cu calcit etc.

Ammonitico rosso. Facies al Jurasicului de tip alpin, dezvoltat în Liasicul superior şi în Malm, caracterizat prin calcare marnoase, nodulare, de culoare roşie, conţinând numeroşi amoniţi. În ţara noastră acest facies este întâlnit în regiunea Sviniţa (Banat).

Amoniţi. (de la numele zeului egiptean Ammon, din cauza asemănării lor cu coarnele de berbec cu care se împodobea capul zeului). Ordin de moluşte cefalopode, numai fosile. Au apărut în Devonian dar au avut o dezvoltare maximă în tot timpul Mezozoicului, la sfârşitul căruia au dispărut. În Devonian erau amoniţi de tip Goniatitic (goniatiţi); la formele permo-triasice (la ceratiţi) era tip Ceratitic iar formele jurasice şi cretacice era de tip Amonitic propriu-zis. Amoniţii au lăsat numeroase fosile caracteristice pentru perioada în care au trăit, întâlnindu-se frecvent în ţara noastră în formaţiunile epicontinentale din Dobrogea, Banat, Munţii Apuseni şi, mai rar, în depozitele de fliş ale Carpaţilor Orientali.

Amonte. Porţiunea situată în susul unei văi în raport cu un punct dat de pe acelaşi traseu; cursul dinspre izvor al unui râu. Var. Amunte.

Ampenaj de vânt. Dispozitiv al giruetei, care indică direcţia din care bate vântul.

Amphilestes. Mamifer marsupial, cu talie mică. A fost descoperit în Bathonianul de la Stonesfield (Anglia) şi este foarte important pentu filogenie, ca formă veche, cu caractere primitive. Asemănător cu el este Amphiterium, descoperit în acelaşi loc.

Amphiope. Echinoid care se aseamănă cu Scutella (v.). Se cunoaşte din Oligocen-Miocen, cu unele specii până azi. La noi se întâlneşte în Tortonianul de la Mehadia (jud. Caraş-Severin), Lăpugiu (jud. Hunedoara) şi Şimleul Silvaniei (jud. Sălaj), (specia Amphiope eliptica).

Amphiterium. V. sub Amphilestes.

Amplitudine. Variaţie a unei stări fizice sau a unei posibilităţi de viaţă între doi termeni limită sau între două extreme: amplitudine termică, de maree (marnaj), ecologică, reliefului. V. Energia reliefului.

Amplitudine climatică. Diferenţa dintre valorile maximă şi minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluţiile sale periodice. Ea poate fi: amplitudine anuală medie (diferenţa între cea mai mare şi cea mai mică medie lunară din cursul unui an), amplitudine absolută (diferenţa între valoarea cea mai mare şi cea mai mică din cursul unui an), amplitudine diurnă (diferenţa între cea mai ridicată şi cea mai scăzută valoare din cursul unei zile) etc.

Amprente fiziologice. Urme lăsate de organisme în sedimente, reprezentând resturile activităţii lor fiziologice. Ex.: urmele de paşi (de la păsări, reptile, mamifere); urmele de târâre (de la viermi, gasteropode, trilobiţi); găurile perforate de moluşte litofage (Pholade) sau xilofage (Terrede); coprolitele sau excrementele fosilizate (de la peşti, reptile, mamifere).

Anabitum. (gr. ana-înapoi, lat. bitum-smoală). Bitum în stare de formaţie, constituit din acizi organici liberi, din esteri ceroşi şi din hidrocarburi. Ex.: ceara sapropelică, ceara de alge, ceara montană, ceara grasă (adipocerit) etc.

Anaclinal. (gr. ana-din nou, înapoi, kline-pat). Calitatea oricărui element geomorfologic (pantă de teren, panta unui râu etc.) sau structural (planul unei falii etc.), de a fi înclinat în sens contrar sensului de înclinare al stratelor care constituie structura geologică de ansamblu a unei regiuni.

Anaforă. Ochi de apă de tipul turbioanelor, pe braţele deltaice ale Dunării, unde patul atinge adâncimi mari (ex., minus 39 m pe braţul Chilia).

Anafront. Front atmosferic deasupra căruia aerul cald are o mişcare ascendentă.

Anaglaciar. Fază de răcire a climei în care se formează şi înaintează calotele glaciare. În faţa calotelor glaciare clima se răceşte foarte mult, se intensifică circulaţia ciclonică, plantele degenerează sau dispar, se formează şi se dezvoltă procesele periglaciare. Microrelieful preexistent este distrus de pe întreaga suprafaţă pe care înaintează calota glaciară. După Büdel, anaglaciarul se împarte în două faze: una rece şi uscată şi una rece şi umedă. Anaglaciarul este, deci, intervalul climatic care marchează trecerea de la un interglaciar la o fază glaciară; prima jumătate de creştere a unei glaciaţiuni. V. Glaciaţiune.

Analcim. (gr. analkis-fără putere, deoarece mineralul se electrizează foarte slab prin frecare). Feldspatoid asemănător leucitului (v.), care conţine apă de natură zeolitică şi care se formează hidrotermal la temperatură joasă (sub 100^oC), în cavităţile rocilor efuzive bazice (melafire, diabaze) şi pe crăpăturile lor. Mai rar se întâlneşte în rocile magmatice bogate în sodiu sau ca neoformaţiuni exogene în solurile şi rocile sedimentare leucitice. Rocile efuzive bazice care conţin predominant acest mineral se numesc analcimite (din familia foiditelor). La noi în ţară analcimul apare ca produs al activităţii hidrotermale legate de magmatismul mezozoic şi banatitic: în Munţii Tulgheşului, în Munţii Apuseni (la Poiana, Almaşul Mic de Munte-jud. Hunedoara, Almaşul Mare-jud. Alba), în Banat (la Moldova Nouă, Ciclova Română-Oraviţa).

Analiză geomorfologică. Metodă folosită de W. Penck, prin care, studiind evoluţia versanţilor, deducea mersul mişcărilor pe verticală. În prezent are un sens mai general, de cercetare analitică a reliefului.

Analiză granulometrică. Determinarea procentuală, după dimensiuni, a conţinutului de particule dintr-un material granular. Pentru materialele ale căror particule granulare au dimensiuni cuprinse între 0,04 şi 1 mm, compoziţia granulometrică se determină cu ajutorul analizei de sită (materialul este cernut prin site), iar pentru materialele cu particule sub 0,04 mm compoziţia granulometrică se determină cu ajutorul analizei de sedimentare (depunerea materialului într-un mediu lichid). Pentru granulaţii mai mari se foloseşte ciuruirea. Rezultatele analizei compoziţiei granulometrice a materialului se reprezintă sub formă de curbe granulometrice (v.) simple sau cumulate. Aşadar, analiza granulometrică înseamnă determinarea, prin măsurători, a tipurilor de granule ce compun aluviunile (sau alt sediment) şi a procentului acestora după dimensiuni.

Analiză sinoptică. Operaţie premergătoare elaborării prognozei meteorologice, care constă în cercetarea, cu ajutorul hărţilor sinoptice succesive dintr-un anumit interval de timp, a câmpului baric, maselor de aer şi fronturilor de pe teritorii întinse, în scopul cunoaşterii evoluţiei viitoare a condiţiilor meteorologice.

Analobară. Linie care uneşte pe hartă, punctele cu aceeaşi variaţie pozitivă a presiunii atmosferice.

Anamorfism. (gr. ana-înapoi, morphe-formă). Fenomenul de curgere a rocilor în interiorul scoarţei terestre, într-o zonă structurală unde presiunea litostatică şi temperatura sunt suficient de mari pentru a mări domeniul de deformaţie al rocilor respective şi a împiedica astfel producerea rupturilor. Limita superioară a zonei de anamorfism, în care se produc fenomenele de metamorfism, corespunde din punctul de vedere geochimic cu subzona de cimentare din cadrul zonei de alteraţie.

Anarcestes. Goniatit caracteristic Devonianului. Specia clasică a Devonianului mediu (Eifelian) este Anarcestes lateseptatus.

Anastomozare geologică. Mod de prezentare a unei reţele de fisuri mineralizate sub formă de filonaşe, mai mult sau mai puţin paralele, legate între ele prin filonaşe oblice.

Anastomozat. Curs de apă cu numeroase braţe care se separă şi se reunesc frecvent. Înseamnă procesul de astupare a gurii de vărsare sau a canalului de scurgere de către o apă curgătoare cu propriile aluviuni şi ramificarea în mai multe braţe, ce comunică între ele prin tronsoane intermediare (anastomozare hidrologică).

Anatas. Varietate de rutil (v.). Se găseşte accidental în pegmatite, în unele şisturi cristaline cloritoase şi micacee, în filoane de tip alpin, uneori în aluviuni, în argile refractare, în caolinuri şi în bauxite. Sin. Octaedrit.

Anatexie. (gr. ana-în sus, texis-topire). Retopirea rocilor de origini diferite, care se produce ca rezultat al unui proces de ultrametamorfism în adâncimile scoarţei Pământului (sub 30 km), la temperaturi de 800-900^o şi prin care se formează roci magmatice noi, care constituie un eutectit granitic. Magmele anatectice astfel formate sunt injectate în rocile sedimentare înconjurătoare, transformându-le în gnaisuri granitice, sau se acumulează în cantităţi mari şi prin reconsolidare şi cristalizare generează noi mase granitice. Dacă în deplasarea lor în scoarţă, magmele anatectice întâlnesc magme juvenile, formează, împreună cu acestea, magme mixte.

Anchimetamorfism. Metamorfism de grad foarte scăzut.

Anchimono-minerală. Calitatea unei roci magmatice de a fi constituită aproape numai dintr-un singur mineral. Ex.: dunitele, piroxenitele, hornblenditele, kimberlitele etc.

Anchitherium. Mamifer imparicopitat dintre strămoşii calului, caracteristic pentru Burdigalianul din Europa.

Anclave. Bucăţi din rocile înconjurătoare (în special calcar şi argilă) care se găsesc înglobate şi separate în masa consolidată a unei roci magmatice, fără să se fi amestecat cu topitura din care a provenit roca magmatică respectivă. Anclavele se formează în cadrul procesului de asimilare şi pot proveni şi din produsele de cristalizare primară a magmei din care a provenit roca-gazdă. Se deosebesc astfel: anclave enalogene, în primul caz, şi anclave homeogene, în al doilea caz.

Ancyloceras. Amonit. Specia Ancyloceras matheroni este caracteristică pentru Apţian. În România A. duvalii este cunoscută din Neocomianul din Dealul Sasului şi specia A. kossmati din Cretacicul superior de la Armeniş (jud. Caraş-Severin).

Andaluzit. (de la numele provinciei Andaluzia-Spania). Mineral din grupul silicaţilor de aluminiu alotropici (disten, andaluzit şi silimanit), care se formează ca mineral metasomatic în corneenele de contact, în şisturile argiloase sau argilo-cărbunoase şi în rocile efuzive acide metamorfozate, întâlnindu-se, mai rar, în gnaisuri, în micaşisturi şi în unele aluviuni de pietre preţioase. La noi se cunoaşte la: Răzoare, Baia Borşa (jud. Maramureş), Zărneşti (jud. Braşov), Ocna de Fier, Dognecea, Ruschiţa (jud. Caraş-Severin), Turcoaia (jud. Tulcea), Pianu de Sus (jud. Alba), în Masivul Poiana Ruscă, în Masivul Gilău etc.

Andezit. (de la numele Munţilor Anzi). Rocă magmatică efuzivă (neovulcanică), de culoare cafenie-cenuşie până la neagră, corespunzătoare, din punctul de vedere al compoziţiei mineralogice, dioritului intrusiv. Este constituită din plagioclaz (oligoclaz, andezin sau chiar labrador), hornblendă, uneori biotit sau piroxeni, şi frecvente granule de magnetit şi ilmenit. Este, în general compact, uneori vacuolar, cu structură, de obicei, porfirică, în care atât fenocristalele (adeseori corodate), cât şi pasta cristalizată microlitică sau parţial sticloasă şi cu textura fluidală, sunt constituite din plagioclazi. După predominarea unuia sau a altuia dintre componenţii melanocraţi, se deosebesc: andezit cu biotit, andezit cu amfiboli, andezit cu piroxeni, andezit cu piroxeni şi olivină (andezite bazaltice). Apare sub formă de curgeri şi de pânze, de neck-uri, domuri, filoane şi intercalaţii, în produsele de explozie vulcanică, fiind cea mai răspândită rocă din lanţul munţilor vulcanici (Gutâi, Bârgău, Căliman, Gurghiu, Harghita) şi în Munţii Metaliferi (Apuseni). Andezitele au o mare răspândire pe toată suprafaţa globului pământesc, constituind cea mai mare parte a rocilor vulcanice neogene şi paleogene din marile zone vulcanice ale scoarţei, cum sunt: "marele cerc de foc al Pacificului" (în Cordilierii Anzilor, în America Centrală şi în America de Nord), în C.S.I. (Kamceatka, Armenia, Caucaz), Japonia, Arhipelagul malaez, în Balcani, Masivul Central Francez, Algeria etc. Andezitul este folosit ca piatră pentru drumuri şi pavaje şi, mai puţin, la construcţii şi ca agregat pentru betoane rezistente la acizi şi pentru plăci de căptuşire (în industria chimică).

Andosol. Tip de sol din clasa umbrisolurilor, format pe materiale vulcanice în a căror fracţiune fină domină materialul amorf. Prezintă un Au, Ao (rar Am) urmat sau nu de un B cambic. Simbol: AN.

Andradit. (după numele mineralogului portughez d'Andrada, care l-a descris pentru prima oară în anul 1800). Varietate de granat (v.) care se formează în aureola de contact, în skarnele respective, fiind asociat uneori şi cu minerale metalifere. Varietatea nobilă de andradit, demantoidul, găsită în aluviunile râului Bobrovka din Ural, este folosită ca piatră preţioasă. La noi, apare în skarnul de la Ocna de Fier (Banat).

Anelidae. (lat. annellus-inel). Încrengătură de viermi inelaţi reprezentaţi prin forme acvatice (marine şi de apă dulce) şi terestre. Se cunosc din timpurile geologice, fie prin urmele lor de târâre (bioglife), fie prin depunerea tuburilor calcaroase, cornoase sau arenacee pe care unii viermi şi le construiau în timpul vieţii. Ex.: Serpula spirulosa (Eocen), Serpula gregaria (Sarmaţian), Spirorbis etc.

Anemocinemograf. Aparat care înregistrează viteza vântului, raportând automat distanţa parcursă de aerul în mişcare, la timp.

Anemoclinograf. Aparat care înregistrează componenta verticală a vântului sau înclinarea acestuia faţă de planul orizontal.

Anemofile. Grup de plante la care polenizarea se face cu ajutorul vântului (gimnosperme, graminee etc.). Sin. Anemogame.

Anemogen. (gr. anemos-vânt, genesis-formare). Sin. Eolian (v.).

Anemograf. Aparat care înregistrează variaţiile vitezei şi direcţiei vântului. Printre principalele tipuri se numără: anemograful mecanic Dynes, anemograful electric, anemograful electromagnetic Papillon, anemograful universal Stevens-Gaede etc.

Anemogramă. Diagramă pe care anemograful înregistrează viteza şi direcţia vântului.

Anemolit. Coloană concreţionară de calcar deviată de la verticală datorită unui curent de aer (care a impus depunerea calcarului pe o direcţie oblică).