Domnul Bogdan Olteanu

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Invit la tribună reprezentantul grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul senator Mircea Dan Popescu.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator, aţi consumat 5 minute din timpul alocat grupului dumneavoastră.

Domnul deputat Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Dan Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Distinşi invitaţi,

Ca reprezentant al Partidului Social Democrat, sunt nevoit să exprim aici îngrijorarea profundă a electoratului de stânga din România în legătură cu evoluţia şi perspectivele situaţiei economice şi sociale a ţării. Pentru a păstra însă nota constructivă a moţiunii de cenzură, pe lângă criticele de fond cu privire la conţinutul şi consecinţele negative ale politicilor de dreapta asupra majorităţii populaţiei, voi formula şi câteva propuneri. Aceasta, în speranţa unui dialog de substanţă şi a unor eventuale soluţii menite să ofere normalitate şi predictibilitate societăţii româneşti.

O primă critică de fond vizează modul în care este percepută modernizarea şi dezvoltarea ţării. Deşi modernizarea şi dezvoltarea ţării reprezintă cel puţin declarativ unul din obiectivele importante ale actualei guvernări, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. De aici încep însă şi deosebirile esenţiale dintre noi. În timp ce Partidul Social Democrat concepe modernizarea şi dezvoltarea economiei româneşti ca mijloc pentru atingerea principalului său obiectiv politic, şi anume bunăstarea majorităţii populaţiei, dreapta politică, dimpotrivă, face din modernizarea şi dezvoltarea ţării un scop în sine, lăsând prosperitatea populaţiei pentru un moment ulterior nedefinit.

Din această cauză, ea şi reduce dezvoltarea la simpla creştere economică, neglijând cu bună ştiinţă conceptul modern de dezvoltare. Acesta presupune deopotrivă şi construcţia infrastructurii fizice, dar şi a celei instituţionale şi ameliorarea condiţiilor de mediu, dar şi creşterea calităţii educaţiei, a cercetării, a sănătăţii, a ocupării forţei de muncă, a nivelului de trai, precum şi a standardelor de viaţă în general.

Priviţi, vă rog, stimaţi colegi, din această perspectivă realitatea ultimilor trei ani din România şi veţi înţelege mai bine de ce nu s-a construit nici un kilometru de autostradă, de ce nu s-au construit şcoli, grădiniţe, creşe, spitale, biblioteci, case de cultură, săli de sport, locuinţe sociale, cămine pentru persoanele de vârsta a treia. De ce nu se fac canalizări, nu se introduce apă curentă, gaze, de ce ne inundă gunoaiele, de ce creşte poluarea, de ce scade calitatea serviciilor publice, de ce abia două persoane din 100 beneficiază de formare profesională continuă.

Toate aceste lucruri nu aveau cum să se întâmple atâta timp cât orientarea economiei nu vizează prosperitatea majorităţii populaţiei, iar dezvoltarea este limitată la înregistrarea statistică a creşterii economice.

Motivele de îngrijorare nu se opresc însă aici. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti nu au adus cu sine şi necesara eficientizare a acesteia. Ele nu au consacrat, din păcate, un rol nou economic şi social al industriei şi agriculturii, ci au modificat doar mecanismele şi instituţiile transferului de resurse dinspre societate spre exterior.

Capitalul străin, stimaţi colegi, nu s-a grăbit nici el să finanţeze construirea de obiective economice de natură să genereze creşterea producţiei interne de bunuri şi servicii, sporirea considerabilă a numărului de locuri de muncă şi, în final, să conducă în acest fel la reducerea decalajelor faţă de ţările Uniunii Europene, ci s-a orientat mai degrabă spre finanţarea consumului populaţiei şi al administraţiei.

Iată de ce şi calificăm drept nesustenabilă creşterea economică din ultimii ani. Dacă la toate acestea adăugăm şi incapacitatea de a absorbi fondurile europene, aveţi imaginea, stimaţi colegi, a stării actuale a economiei româneşti.

În ceea ce ne priveşte, ne-am convins că piaţa, prin ea însăşi, nu conduce la eficienţă economică. Problema este dacă statul poate îmbunătăţi situaţia, iar noi considerăm că acest lucru este posibil.

Aşadar, soluţia pe care o supunem atenţiei la nivel de principiu, o reprezintă încercarea de revalorizare a sectorului public din economia românească. Considerăm că aceasta este una din resursele de care dispunem pentru a găsi soluţii noi în stare să răspundă obiectivelor noastre: dezvoltare sustenabilă sau dezvoltare durabilă, locuri de muncă mai multe şi mai bune, incluziune socială.

În plus, avantajul de a putea finanţa cercetarea ştiinţifică şi inovarea tehnologică, atât de necesară într-o economie a cunoaşterii, nu ni se pare de loc de neglijat.

Toate acestea sunt chestiuni de fond asupra cărora noi considerăm că trebuie să discutăm acum şi aici şi nu mai târziu, iar una din raţiunile moţiunii de cenzură a fost tocmai aceasta, o dezbatere serioasă în Parlamentul României asupra unei strategii de dezvoltare viitoare a ţării.

O a doua critică de fond priveşte domeniul social. Şi aici sau mai ales aici, în această materie, deosebirile dintre noi sunt esenţiale, în timp ce dreapta pune accent pe creşterea economică, eficienţă şi competitivitate, stânga politică subordonează aceste lucruri prosperităţii populaţiei, echilibrând relaţia prin sublinierea importanţei securităţii sociale, echităţii şi a egalităţii de şanse.

Pentru noi, ca social-democraţi, este la fel de importantă şi dezvoltarea, respectiv creşterea bogăţiei ţării, dar şi distribuirea acestei bogăţii în societate, astfel încât ea să conducă la prosperitatea majorităţii cetăţenilor.

Ce ne demonstrează însă realitatea ultimilor trei ani din acest punct de vedere? Dreapta politică a acţionat ca şi cum principalul său obiectiv a fost nu creşterea şi modernizarea economiei, ci dimpotrivă îmbogăţirea celor bogaţi şi sărăcirea celor săraci. Capitalismul românesc în loc să producă resursele necesare dezvoltării, nu numai că a absorbit şi bruma de resurse din societate, dar le-a mai şi distribuit de o manieră vădit inechitabilă, respectiv în folosul unei minorităţi privilegiate şi în detrimentul majorităţii populaţiei.

Câteva cifre diferite de cele prezentate aici de domnul prim-ministru ne stau la îndemână. În anul 2005, cei mai bogaţi 8% dintre români deţineau mai multe venituri decât 35% din totalul populaţiei. În 2006, aceiaşi 8% cei mai bogaţi deţineau mai multe venituri decât aproximativ 45% din totalul populaţiei. Deci, observaţi o creştere de la 35% la 45% în interval de un an.

Veniturile din salarii au fost în anul 2005 pentru cei mai săraci 10% din populaţia ţării, de 88 de ori mai mici decât veniturile salariale ale celor mai bogaţi 10%. În 2006, această diferenţă a crescut de la 88 la 96 de ori. Veniturile şi consumul celor din mediul urban au fost în 2004 cu 15,7 mai mari decât în rural.

Diferenţa a crescut la 30% în anul 2005 şi respectiv 38,5% în anul 2006. În 2005, diferenţa între veniturile celor din regiunea Bucureşti-Ilfov şi regiunea de nord-est a ţării a fost în medie pe o gospodărie de 39,7%. Ea a crescut la 46,5% în anul 2006.

În sfârşit, o ultimă serie de date, poate cele mai relevante: veniturile şi consumul celor mai săraci 20% din populaţie au scăzut de la 11,24% din produsul intern brut în 2004, la numai 10,66% în 2005 şi, respectiv, 10,10% în 2006, în timp ce veniturile şi consumul celor mai bogaţi 20% din populaţie au crescut de la 36,6% din p.i.b. în 2004, la 37,32% în 2005, şi respectiv 38% în 2006.

Tendinţele se menţin şi pentru anul 2007 şi este firesc să fie aşa, pentru că acesta este mecanismul şi, practic, aceasta este consecinţa distribuţiei făcute de piaţă. Aceste cifre exprimă o polarizare într-un ritm extrem de accelerat a societăţii româneşti, între cei săraci şi foarte săraci, pe de o parte, şi cei bogaţi şi foarte bogaţi, pe de alta, între rural şi urban, ca şi între diferitele regiuni ale ţării.

În ceea ce ne priveşte, Partidul Social Democrat nu poate fi de acord cu asemenea distribuţie a bogăţiei în România. De aici şi sublinierea noastră pentru utilitatea şi importanţa politicilor sociale, a căror principală menire este tocmai aceasta: echilibrarea inegalităţilor prin redistribuirea veniturilor.

Iată de ce este nevoie de politici sociale mai bune şi mai eficiente şi nicidecum de o reducere a acestora, aşa cum procedează dreapta. Ce propunem?

Este clar că piaţa, ca sistem principal de distribuţie a veniturilor şi consumului, va polariza în continuare societatea. Propunem, deci, dublarea acestui sistem cu un sistem de redistribuţie după nevoie, a cărui principală menire ar fi tocmai tendinţa de a atenua discrepanţele în ceea priveşte veniturile şi consumul populaţiei. Cum se poate face practic acest lucru? Tocmai printr-un set coerent de politici publice sociale, salariale, financiare, prin programe şi măsuri la nivel central şi local ce-şi propun un asemenea rezultat.

O a doua componentă a soluţiei noastre o reprezintă redistribuirea şanselor de a accede la bogăţie şi prosperitate, prin garantarea accesului egal la educaţie, sănătate, cultură, formare profesională continuă.

Iată de ce avem nevoie, stimaţi colegi, încă o dată de implicarea statului şi în acest domeniu, căci toate acestea nu sânt altceva în concepţia noastră decât obligaţii esenţiale ale statului român.

În sfârşit, o a treia critică de fond se referă la faptul că România a devenit nu numai o economie de piaţă, dar, în egală măsură, ea tinde, stimaţi colegi, să devină tot mai mult şi o societate de piaţă. Ce înseamnă acest lucru? Aceasta înseamnă că regulile din economie nu se limitează numai la acest domeniu, ci ele tind din ce în ce mai mult să guverneze şi societatea. Or, împotriva unei asemenea tendinţe suntem obligaţi să luptăm cu toţii, căci goana după profit şi competiţia acerbă sau fără scrupule nu trebuie să afecteze protecţia socială, drepturile salariaţilor, accesul egal la serviciile publice de bază, nu trebuie să încline balanţa în favoarea capitalului.

Ele nu trebuie să conducă la marginalizare şi excluziune socială, la discriminare, la clientelism, ele nu trebuie să exacerbeze individualismul, exclusivismul, lupta între generaţii, înstrăinarea. Ele nu trebuie să diminueze respectul pentru demnitatea umană, pentru muncă, pentru persoanele de vârsta a treia, pentru competenţă, pentru reguli clare şi transparente de promovare în societate.

Or, toate acestea se întâmplă, stimaţi colegi, sub privirile îngăduitoare ale puterii de dreapta din România şi în detrimentul modelului, nu neapărat social-democrat, dar european, bazat pe solidaritate, echitate, coeziune socială, justiţie socială, incluziune, spirit comunitar, dialog şi parteneriat social, co-responsabilitate.

Propunerea noastră vizează, deci, promovarea unui model inclusiv de societate în care nimeni nu este lăsat în urmă sau în afară. Suntem profund preocupaţi în acelaşi timp de modul cum statul român înţelege să-şi protejeze cetăţenii în faţa noilor visuri sociale proprii secolului XXI. Schimbările climatice, inundaţiile, alunecările de teren, seceta, îmbătrânirea populaţiei, schimbările tehnologice, problemele energetice, polarizarea societăţii, sunt doar câteva dintre problemele cu care ne confruntăm şi la care statul român este dator să dea răspuns.

Spun aceasta pentru că sunt convins că soluţiile nu pot fi individuale în faţa unor probleme care reclamă solidaritate şi instrumente colective de soluţionat. Răspunsurile însă nu vin sau dacă ele vin, ele sunt în detrimentul cetăţeanului obişnuit al acestei ţări. De aici şi teama de noi aşa-zis reforme. Confuzia, nesiguranţa şi lipsa de speranţă pentru foarte mulţi dintre oamenii de stânga din România. Unde este statul social pentru care mulţi dintre noi au militat? De ce statul român a abdicat de la obligaţiile sala fireşti?

Convingerea noastră, a social-democraţilor, este că avem nevoie de un stat social activ, care să-şi asume funcţii şi responsabilităţi noi, specifice acestui secol. Iată propunerea noastră şi asupra căreia vă invităm să reflectaţi.

Domnule prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Am ţinut să punem în discuţia Parlamentului ţării toate aceste lucruri acum şi nu mai târziu, pentru simplul motiv că noi considerăm că acesta este ultimul moment în care mai putem opta pentru modelul de capitalism pe care îl dorim în România. De esenţa economiei şi a politicii, stimaţi colegi, este tocmai alegerea, faptul că există alternative între care putem opta. Nu avem doar o singură formă bună de capitalism, sau o singură formă bună de a conduce economia. Dimpotrivă, există forme alternative ale economiei de piaţă, există forme alternative de capitalism.

Propunerea noastră vizează, aşadar, un alt fel de capitalism. Un capitalism care să îşi asume mai multe responsabilităţi sociale şi care să nu mai facă din maximizarea cu orice preţ a profitului singura sa preocupare. Vă propunem, cu alte cuvinte, o restructurare a modelului economic şi social românesc, restructurare pe care avem obligaţia, spunem noi, să o facem acum, împreună cu cetăţenii acestei ţări şi din perspectiva intereselor lor.

Acesta a fost, stimaţi colegi, sensul moţiunii de cenzură. Sunt lucruri pe care şi în care noi credem, alături de câteva milioane de cetăţeni români. Sunt lucruri serioase şi care meritau, în opinia noastră, să fie aduse în dezbaterea acestui înalt for democrat. Vă rugăm să reflectaţi şi să decideţi în consecinţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

La procedura de explicare a votului, domnul senator Adrian Păunescu.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am îndoieli cu privire la motivul real din spatele acestei moţiuni. Respect, însă, Partidul Social Democrat şi importanţa procesului democratic care are astăzi loc în Parlament.

De aceea, vreau să răspund cât mai cuprinzător la criticile care se regăsesc în această moţiune. Răspunsul meu este axat pe două dimensiuni majore.

În primul rând, doresc să vă amintesc că obiectivul cel mai important al acestei guvernări, pe baza căruia am construit programul de guvernare, este crearea unei Românii prospere, cu o clasă de mijloc solidă. Îndeplinirii acestui obiectiv am consacrat toate politicile, energiile şi eforturile noastre.

În al doilea rând, vreau să arat că guvernul actual a pus în aplicare principiile modelului social şi economic european, conform căruia bunăstarea este în primul rând rodul muncii şi efortului creator personal.

Cea mai sănătoasă politică socială pe care acest guvern liberal o promovează este de a asigura mai multe locuri de muncă generatoare de bunăstare pentru populaţia ţării şi care răspund cerinţelor unei economii ce creşte cu un ritm ridicat şi sustenabil, o politică ce oferă şanse de creştere a nivelului de trai pentru toţi românii.

În anul 2003, Guvernul P.S.D. se angaja să reducă rata sărăciei severe din România de la 10,9 în 2002, la 5,4 în 2009.

Avem o veste bună pentru colegii din P.S.D. şi pentru toţi colegii din Parlament: în anul 2007 doar circa 4% din populaţie se mai află sub pragul sărăciei severe. Acesta este efectul transformării românilor din asistaţi în oameni care se bazează pe propriile forţe şi încearcă să-şi găsească singuri drumul spre succes.

În cei 2 ani şi jumătate, am asigurat prin politicile active de ocupare încadrarea în muncă a peste 1 milion de persoane. Înregistrăm astfel cel mai mare progres în ocupare şi reducerea şomajului. Avem acum un număr de şomeri mai mic decât la începutul perioadei de tranziţie, respectiv 350.000 de şomeri în august 2007, faţă de nivelul de 386.000 de persoane, din ianuarie 1992, când a început să se înregistreze acest fenomen în România.

Îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă şi creşterea economică s-au reflectat în mod corespunzător în creşterea veniturilor salariale.

Prin programul de guvernare ne propuneam să creştem veniturile salariale în perioada 2005 – 2008 cu 60%, astfel încât la o creştere anuală a preţurilor, prognozată la acel moment de circa 5%, să asigurăm o îmbunătăţire a puterii de cumpărare a salariilor cu aproximativ 35%.

În acest moment, câştigul salarial mediu brut este cu 62,7% peste cel din 2004, iar venitul salarial net cu 65,1%. Corelat cu reducerea permanentă a inflaţiei, salariul real s-a majorat în această perioadă cu 40%. Pentru comparaţie, puterea de cumpărare a salariaţilor în perioada 2001 – 2004 s-a îmbunătăţit cu 31,6%.

La fel sunt lucrurile şi în sistemul public de pensii: pensia medie la nivelul lunii august 2007 a ajuns, înainte de ultima majorare de la 1 septembrie a.c., la 337 lei noi, faţă de 211 lei noi în luna decembrie 2004, ceea ce înseamnă o creştere în termeni nominali cu 59,7% şi cu circa 36,4% în termeni reali, în raport cu angajamentul prevăzut în programul de guvernare, de creştere a pensiilor în termeni reali cu aproximativ 30% până în anul 2008.

Ca urmare a majorării pensiilor, începând cu ianuarie 2008, cu 36,5% faţă de septembrie 2006, creşterea în termeni reali la sfârşitul mandatului va fi de peste 75 %, mai mult decât dublul angajamentului luat de noi în faţa românilor.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Viziunea asupra ţării exprimată în textul moţiunii reflectă o idee pe care consider că trebuie să o abandonăm, aceea că există două Românii, una urbană, mai dezvoltată, şi una rurală, înapoiată.

Guvernul actual este guvernul unei singure Românii, o Românie în progres către modernitatea urbană şi rurală, cu o economie convergentă cu cea din Uniunea Europeană. Critica reducerii contribuţiei agriculturii în p.i.b. este de aceea nedreaptă.

Ca urmare a politicii guvernamentale de stimulare a investiţiilor, îndeosebi prin cota unică de impozitare şi prin îmbunătăţirea semnificativă a climatului de afaceri, construcţiile, dar şi sectoarele industriale moderne şi serviciile s-au dezvoltat, conducând la o nouă structură economică, mai apropiată de cea din Uniunea Europeană.

Acest guvern a fost singurul care şi-a stabilit ca prioritate modernizarea şi transformarea gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale, cu caracter comercial, cu alte cuvinte, formarea şi consolidarea clasei de mijloc în mediul rural. În acest scop, au fost puse în aplicare ample programe de susţinere a agricultorilor. Practic, am schimbat politica ajutorului financiar de supravieţuire, cu cea a unui sprijin eficient şi direcţionat către dezvoltare şi modernizare. Şi mă rezum a vă da un singur exemplu, relativ la Programul “Fermierul”, în cadrul căruia peste o mie de proiecte au fost puse în practică cu o finanţare de 311 milioane de euro.

În ceea ce priveşte situaţia din învăţământ, ţin să vă informez, stimaţi colegi, că nu există un model european, educaţia fiind un domeniu de competenţă naţională sau chiar regională. Există, în schimb, obiective de politici europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale care se regăsesc, fără excepţie, în politicile elaborate începând cu anul 2005.

Ne-am asumat rezolvarea situaţiei precare în care se afla sistemul educaţional în anul 2004. Avem o strategie pe termen scurt, mediu şi lung, coerentă şi convergentă. Nu ţinem la un calendar populist aducător de voturi pe termen scurt. Vrem să implementăm o strategie, chiar dacă primele rezultate vor deveni cunoscute într-un interval de timp mai lung.

Eforturile noastre sunt vizibile şi cuantificabile la Capitolul „Cheltuieli bugetare”. Astfel, în anul 2007 s-a investit de peste 40 de ori mai mult faţă de 2004 pentru cheltuieli de capital. În anul 2004, şcoala românească a avut un buget de 1,98 miliarde de euro, reprezentând 3,4% din p.i.b.

Doar în anul 2007 bugetul alocat educaţiei a fost de 6,22 miliarde de euro şi a reprezentat 5,2% din produsul intern brut, urmând ca pentru 2008 să alocăm, pentru prima data în istoria postdecembristă a României, 6% din produsul intern brut.

Ne îndeplinim, astfel, încă un angajament important, asumat în faţa românilor la preluarea guvernării.

Stimaţi colegi,

Pentru a respecta cu rigurozitate datele realităţii, trebuie să spunem că atunci când am preluat guvernarea sistemul sanitar era sufocat de datorii. În 2005, sănătatea a primit cea mai mare sumă la rectificarea bugetară: 10.000 miliarde lei vechi, bani care s-au folosit pentru achitarea datoriilor cunoscute la acea dată ale spitalelor şi pentru asigurarea funcţionării sistemului.

În anul 2004, bugetul sănătăţii reprezenta doar 2,3 miliarde de euro; astăzi, în 2007, sănătatea are un buget de 5,2 miliarde de euro, de peste două ori mai mare decât cel din 2004 şi este cel mai mare buget de după 1989.

Reforma financiară a instituit ordinea în sistem şi a pus o evidenţă clară în privinţa resurselor alocate şi a modului în care au fost cheltuite.

În consecinţă, de la an la an au crescut fondurile pentru reparaţii şi consolidări ale spitalelor, pentru modernizări, iar Ministerul Sănătăţii Publice are în desfăşurare un program de achiziţii de aparatură şi tehnică medicală, fără precedent în ultimii 30 de ani.

Autorii moţiunii au dreptate când pun pe primul plan politica fiscal-bugetară şi absorbţia fondurilor europene, ca pârghii esenţiale pentru dezvoltare economică şi progres.

În cuprinsul moţiunii, însă, se vorbeşte de inconsecvenţă şi instabilitate legislativă fiscal-bugetară, deşi în această perioadă am înregistrat o stabilitate fiscală de excepţie şi o creştere fără precedent a veniturilor bugetare.

Am preluat o agendă bugetară critică, marcată de constrângerile impuse, de măsurile anunţate deja de fostul guvern în anul 2004.

Însă, datorită impunerii cotei unice de impozitare de 16% şi îmbunătăţirii constante a colectării taxelor şi impozitelor, veniturile bugetului general consolidat au fost în 2005 cu 18,3 mai mare decât în 2004, adică un spor de 13,6 miliarde de lei. Aceasta înseamnă în termeni reali o majorare cu 8,5%.

În anul 2006, creşterea veniturilor a fost în termeni nominali de 22%, ceea ce înseamnă un spor de 19,3 miliarde faţă de anul 2005.

Dar, ceea ce este foarte important, este că am reuşit pentru prima dată în perioada de după ’89 să schimbăm evoluţia ponderii veniturilor bugetare în produsul intern brut.

În perioada 2001 – 2004, fiscalitatea ridicată a făcut ca această pondere să nu depăşească maximum de 31% din p.i.b.

Ei bine, după 2005, ponderea veniturilor bugetare în PIB s-a majorat încontinuu, de la 30% în 2004, la aproximativ 36% în acest an.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Afirmaţiile din moţiune mă obligă să reamintesc faptul că absorbţia depinde, în primul rând, de aprobarea programelor operaţionale şi de finalizarea construcţiei instituţionale necesare. Din acest punct de vedere, nu numai că am recuperat rămânerile în urmă de la sfârşitul anului 2004, precum înfiinţarea şi funcţionalitatea Agenţiei de Plăţi din Agricultură, dar am şi făcut, mai bine decât alte ţări, toţi paşii pentru ca acum România să fie eligibilă să primească finanţare post-aderare.

Aş dori să subliniez că programele operaţionale, sectoriale şi cel regional, au fost elaborate la un nivel calitativ ridicat, ceea ce a facilitat aprobarea lor de către Comisia Europeană. Cinci din cele şapte programe propuse au fost deja aprobate, România ocupând astfel locul al doilea, după Austria, ca număr de programe aprobate. Surclasăm, astfel, state membre cu „vechime” în Uniunea Europeană.

Pentru a risipi temerile legate de absorbţie, vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile cadrului legal comunitar, fondurile anuale trebuie cheltuite până la data 31 decembrie al celui de-al 3-lea an, ori, după caz, al celui de-al 2-lea an de la angajare. Tocmai un asemenea calendar de absorbţie face ca anul 2007 să devină un an hotărâtor pentru utilizarea fondurilor din programele de preaderare (Phare, ISPA, SAPARD). După cum se ştie, la începutul anului 2005 ne aflam într-o situaţie dificilă. Eram pe punctul de a ni se retrage sprijinul european, în cadrul programelor ISPA şi SAPARD. Nu numai că am recuperat restanţele, dar acum există certitudinea unor procente de absorbţie a fondurilor de pre-aderare de peste 90%!

În ceea ce priveşte domeniul justiţiei, criticele cuprinse în moţiunea PSD sunt neîntemeiate şi am să vă explic de ce. Reproşurile privind relaţia deficitară a fostului ministru Macovei cu Parlamentul şi cu Consiliul Superior al Magistraturii sunt tardive. Eu am fost primul care a semnalat aceste deficienţe şi acestea au fost principalele motive pentru care am înlocuit-o pe doamna Macovei. Pe de altă parte, relaţia noului ministru, Tudor Chiuariu, cu Parlamentul, a fost una apreciată chiar de parlamentari.

Rezultatul? Ştiţi bine. Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, unul dintre angajamentele restante în procesul de integrare la Uniunea Europeană, a fost adoptată de Parlament cu unanimitate de voturi, după mai multe luni în care dezbaterile trenaseră. Deşi criticată de moţiunea PSD, sunt convins că această lege va contribui la crearea unui mediu politic mai curat.

Şi în ceea ce priveşte relaţia ministrului Chiuariu cu Consiliul Superior al Magistraturii, reproşurile din moţiune mi se par neîntemeiate. Această relaţie a fost caracterizată de consultare, de dialog şi de respect reciproc.

Folosirea Parchetului ca instrument politic ne preocupă în continuare. Din păcate, doamna Macovei, pe care am susţinut-o, a deturnat sensul unora dintre reformele atât de necesare, la care, în anul 2004, eram restanţieri şi ameninţaţi, de aceea, cu impunerea clauzei de salvagardare.

Din păcate, constatăm că, în ultimele săptămâni, instituţiile statului sunt folosite în scopuri personale şi politice şi mai avem destule de făcut pentru asigurarea unei justiţii cu adevărat independente.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vin, astăzi, în faţa dumneavoastră mândru de realizările acestei guvernări, mândru de activitatea fiecărui membru al Guvernului, dar, mai ales, mândru de şansa pe care România o are pentru a se afirma în viitor, în Uniunea Europeană.

Chiar şi cea mai lungă dintre călătorii începe cu primul pas. Aderarea României la Uniunea Europeană a fost, evident, primul pas către un viitor prosper. Este o şansă extraordinară pe care România şi toţi românii o au acum.

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi despre temele care ne unesc, nu despre temele care ne divizează!

Strategia post-aderare este harta care ne arată traseul României spre un viitor mai bun în Uniunea Europeană, până în 2020. Această strategie este cheia dezvoltării noastre viitoare şi cuprinde măsuri menite să crească competitivitatea economiei româneşti. Sunt măsuri care vizează modernizarea infrastructurii, introducerea de noi tehnologii în domenii precum comunicaţiile, energiile alternative, mediu. Sunt măsuri de reformare a educaţiei şi de introducere a unui sistem de învăţământ adaptat viitorului, pentru a putea valorifica cea mai importantă resursă pe care o avem: capitalul uman.

O parte semnificativă a acestei strategii este clarificarea problematicii proprietăţii private şi continuarea procesului de privatizare, în special în sectorul energetic. Vreau ca România să devină un lider regional pe piaţa producţiei de energie. Suntem deja cu un pas înainte faţă de ţări din regiune în ceea ce priveşte transportul energiei electrice. Noile rute de transport pe care Statele Unite, Uniunea Europeană, şi alţi actori de importanţă regională intenţionează să le dezvolte vor trece şi prin România. De aceea, Guvernul solicită Parlamentului să sprijine acest efort pentru a transforma România într-o verigă importantă pe piaţa regională de energie.

Stimaţi colegi,

Tinerii au astăzi oportunităţi la care noi doar visam. Astăzi, tinerii pot studia în cele mai bune universităţi din străinătate, astfel încât să dobândească cunoştinţele care îi vor transforma în experţi pe domeniile lor de studiu. Faptul că o parte dintre tinerii noştri studiază în străinătate nu ar trebui să ne deranjeze. Expertiza lor va fi crucială pentru ca România să câştige pe pieţele economice ale secolului XXI. Pe aceşti tineri îi vom readuce în ţară, iar cunoştinţele şi experienţa lor vor fi decisive pentru a dezvolta România secolului XXI.

Planul meu şi al Guvernului pe care îl conduc este însă mult mai îndrăzneţ. Putem mai mult. România poate să îşi dezvolte sistemul educaţional, astfel încât tinerii din alte ţări să vină să studieze în universităţile noastre. Pot veni să facă cercetare în institutele noastre. Pot veni să dobândească experienţă şi expertiză în firmele noastre.

Strategia pentru a reuşi acest lucru este deja adoptată de Guvern. Avem un plan naţional de dezvoltare a învăţământului şi deja am crescut investiţiile pe zona de cercetare cu 300%. Pentru a eficientiza la maximum acest proces, am dezvoltat o colaborare strânsă între sectorul public şi domeniul privat, colaborare fără de care nu putem vorbi de dezvoltarea învăţământului ori a cercetării.

Deschiderea pieţei româneşti şi intrarea pe piaţa europeană sunt oportunităţi, nu ameninţări. Fermierii români, industriaşii şi producătorii autohtoni au acum şansa de a exporta cele mai bune produse româneşti pe pieţe noi, iar consumatorii autohtoni se pot bucura de calitatea produselor importate.

Românii sunt oameni muncitori şi bine pregătiţi şi sunt sigur că produsele româneşti vor face faţă fără nici o problemă pe piaţa europeană. Totuşi, trebuie să îi şi ajutăm. De aceea, am investit în comunităţile rurale. De aceea, am investit în tineri, în educaţie. De aceea, am micşorat taxele. Pentru ca românii, în final, să aibă aceleaşi şanse ca şi ceilalţi europeni.

Guvernul a luat măsuri prin care am făcut paşi importanţi pentru a asigura accesul egal la serviciile publice – la sănătate, educaţie, servicii economice. Am investit în tehnologia informaţiei şi în infrastructură pentru a dezvolta comunităţile rurale. Toate aceste măsuri încep să îşi arate efectele.

De asemenea, am pus în aplicare măsuri sociale, prin care am reuşit să reducem sărăcia şi vom continua pe acest drum. Vom continua să investim în infrastructură, în transportul aerian şi feroviar, în domeniul energetic, pentru a reduce şi mai mult decalajele între regiuni.

Românii au de ce să fie mândri şi încrezători în viitorul României. Românii sunt acum cetăţeni de prima mână ai Uniunii Europene.

Trebuie, de asemenea, să fim conştienţi că nu suntem singurii actori de pe această piaţă. Şi celelalte state europene concurează pe aceeaşi piaţa cu noi. De aceea, trebuie să investim şi să ne concentrăm toate resursele pentru a progresa în Europa.

Ştiu cu siguranţă un lucru: România însă va stagna dacă aceste dispute politice interne vor continua. România îşi va irosi şansele pentru viitor dacă nu vom renunţa la dispute. De aceea, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, trebuie să arătăm Europei că putem menţine stabilitatea politică. Că putem guverna eficient. Că putem să continuăm creşterea economică. Trebuie să ne concentrăm asupra viitorului, nu asupra trecutului. Trebuie să lucrăm împreună, ca o naţiune, nu unul împotriva altuia. Numai în acest mod ne vom face auziţi la Bruxelles şi la Strasbourg.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Acesta este o zi importantă în istoria tinerei noastre democraţii. Astăzi, aveţi oportunitatea de a renunţa definitiv la „vechiul mod” de a face politică. De a renunţa la politica interesului personal, la politica intrigilor mărunte. Aveţi oportunitatea de a deschide uşa către un nou mod de a face politică, şi anume pentru binele României şi al românilor.

Sunt mândru să pot spune că astăzi are loc un proces democratic necesar, care demonstrează cât de mult am progresat de la căderea comunismului. Diversitatea opiniilor şi libertatea de a critica Guvernul sunt toate semne ale progresului democraţiei româneşti. Ştiţi însă, la fel de bine ca şi mine, că această moţiune nu ar fi trebuit să ajungă la vot. Argumentele şi cifrele prezentate de mine astăzi arată clar acest lucru.

Pe de altă parte, am arătat tot timpul disponibilitate la dialog şi conlucrare. Dacă această moţiune nu va trece, am intenţia să demarez, începând de mâine, consultările cu toate partidele parlamentare, ţinând cont de ponderea fiecăruia, pentru dezbaterea şi promovarea bugetului, cât şi pe propunerea care vizează devansarea aplicării majorării pensiilor începând din acest an, pentru a arăta o dată în plus, dacă este nevoie, preocupările noastre privind componenta socială a guvernării.

De aceea, doamnelor şi domnilor parlamentari, vă solicit să votaţi având în minte doar interesele tuturor românilor şi să respingeţi această moţiune.

Vă mulţumesc.

(Aplauze.)