Domnul Bogdan Olteanu



Yüklə 390,08 Kb.
səhifə8/8
tarix17.11.2017
ölçüsü390,08 Kb.
#32072
1   2   3   4   5   6   7   8

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci. Continuăm lucrările.

Îl invit pe domnul senator Gavrilă Vasilescu pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură.



Domnul Gavrilă Vasilescu:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Proces-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 140 de deputaţi şi senatori.

În temeiul prevederilor art. 43 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, membrii Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 140 de senatori şi deputaţi, au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor: 462.

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi: 433.

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi, care nu au votat: 59.

Numărul total de voturi exprimate: 374.

Numărul de voturi anulate: 2.

Numărul de voturi valabil exprimate: 372,

din care: voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură: 220;

voturi contra moţiunii de cenzură: 152.

În conformitate cu prevederile art. 113 alin. (1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă minimum 232 de voturi pentru.

Potrivit rezultatului votării prezentat, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor cerută de Constituţie pentru adoptarea moţiunii de cenzură.

Semnează membrii Birourilor permanente ale celor două Camere.

(Aplauze din partea grupurilor parlamentare ale PNL, UDMR şi PRM.)



Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Aţi epuizat timpul alocat Partidului România Mare.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul senator Marko Bela.

Domnul Cristian Boureanu:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Sunt multe lucruri care ne separă de Partidul Social Democrat, ca doctrină, viziune şi motivaţii. Însă asupra unui singur lucru suntem de acord: Guvernul Tăriceanu trebuie să plece. Trebuie să plece, pentru că acesta este singurul mod de a pune capăt crizei politice actuale, înainte să compromită complet, iremediabil dezvoltarea internă a României, imaginea de partener credibil în exterior şi încrederea populaţiei în clasa politică, atâta cât a mai rămas.

Oamenii care se uită la noi în acest moment, nu mai cred în politică, nu mai cred în politicieni, nu mai cred în politicile guvernamentale. Ca efect, nu le mai pasă când acestea lipsesc şi executivul guvernează după ureche. Acestor oameni care ne-au votat, pe toţi cei de aici, de la stânga la dreapta, le datorăm cu toţii altceva. Le datorăm un guvern cu o majoritate stabilă şi un Parlament unde dezbaterile au loc în jurul unor proiecte şi nu în jurul unor persoane.

Nu mai putem să continuăm astfel, cu un legislativ care nu mai legiferează, cu un guvern care nu mai poate guverna şi cu scandaluri care nu se mai sfârşesc. Toate acestea au dus la discreditarea clasei politice, în ansamblul ei, dincolo de cel mai jos prag posibil.

Cabinetul Tăriceanu trebuie să plece pentru că nu are majoritate parlamentară, nu are lege de funcţionare şi nu are susţinere populară. Este ca un acrobat pe sârmă căruia i s-au luat pe rând plasa de siguranţă, prăjina pentru echilibru şi nu în ultimul rând, sârma.

Cabinetul Tăriceanu nu mai are nici o justificare pentru a rămâne în funcţie. Dar, mai ales, cabinetul Tăriceanu trebuie să plece pentru că a uitat toate angajamentele pe care şi le-a luat faţă de populaţie în primul rând şi faţă de propriul electorat, în al doilea rând.

În locul garantării proprietăţii, asistăm la întârzierea nejustificată până în ultimul an de mandat a restituirii proprietăţilor. În locul luptei cu corupţia şi corupţii, actualul Guvern şi-a trecut în program lupta cu D.N.A. şi procurorii anticorupţie. Transparenţa decizională a fost înlocuită cu camuflajul, mai ales când vine vorba despre cheltuirea banului public.

Interesul public a fost înlocuit cu interesele private şi de grup. Politicile guvernamentale au fost înlocuite cu tactici pentru menţinerea cu orice preţ la putere, iar prostituţia politică a devenit punct distinct în programul de guvernare.

În relaţia cu Uniunea Europeană, cabinetul Tăriceanu avea două lucruri simple de făcut: să gestioneze absorbţia fondurilor comunitare şi să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Este repetent la ambele capitole. Ca urmare, România este lipsită de posibilităţile de dezvoltare pe bani europeni şi este lipsită de credibilitate şi are puţin de spus în privinţa politicilor Uniunii Europene.

Reforma clasei politice a fost uitată. Votul uninominal a fost amânat, negociat, târguit şi îngropat în sertarele comisiei conduse de P.N.L. Legea Lustraţiei a devenit din prilej de curăţenia clasei politice, armă de răzbunare împotriva adversarilor grupării Tăriceanu. Şi azi zace prin sertarele Parlamentului ca să poată fi modificată şi negociată după cum se schimbă alianţele P.N.L.-ului.

Guvernul Tăriceanu a reuşit să compromită grav ideea reînnoirii clasei politice şi a promovării tinerilor. Servilismul, incompetenţa şi lipsa susţinerii populare au devenit calităţi obligatorii în C.V.-urile membrilor

acestui Executiv. Miniştrii reformatori ai dreptei, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga, Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu, au fost eliminaţi pe rând de marionetele grupării Tăriceanu. Lipsa de viziune în politica externă, educaţie, justiţie, administraţie şi agricultură afectează grav dezvoltarea României ca stat european şi au înlocuit proiectele miniştrilor reformatori. De aceea, Guvernul Tăriceanu trebuie să plece.

Doamnelor şi domnilor,

Avem un Guvern care se agaţă de putere ca iedera de zid. Le recomand totuşi, domnilor Haşotti şi colegilor domniei sale să se abţină de la insultele la care îi mână disperarea. Domnul Stolojan şi domnul Traian Băsescu au trecut peste antipatiile personale. Lucrul s-a dovedit în beneficiul României şi al românilor. Din păcate, de fapt au beneficiat şi politicieni linguşitori de teapa lui Puiu Haşotti.

Acest Guvern nu reprezintă dreapta. Deşi se împăunează cu programe de dreapta scrise de alţii, acest Executiv a reuşit în şapte luni să compromită traiectoria europeană pe care se înscrisese România după alegerile din 2004. A compromis, totodată, şi imaginea dreptei în România, care este asociată cu actele sale de guvernare.

Dreapta pentru dânşii este un cuvânt pe care şi-l amintesc numai la ocazii festive. Ca liberal, cu 17 ani vechime, vă pot spune că Guvernul Tăriceanu a schimbat deviza Brătienilor „prin noi înşine”, cu deviza „pentru noi înşine”.

Acest Guvern al compromisului despre care aproape toţi vorbitorii au spus astăzi că este slab, corupt, acest Guvern trebuie să plece. A venit momentul ca politicienii să-şi ia rolurile în serios. Cine vrea să muncească în Opoziţie, să stea în Opoziţie, iar cine vrea să vină la putere, să-şi asume deschis şi public această responsabilitate. Fuga de răspundere este promovată de unele partide astăzi.

Domnilor, răspundem pentru voturile noastre. Abţinerea nu este o soluţie. Dacă noi ne abţinem astăzi de la vot, s-ar putea şi cetăţenii să se abţină de la vot când îi vom chema la alegeri peste un an sau mai mulţi.

P.L.D. va vota pentru căderea acestui Executiv care a transformat schimburile de parteneri politici, înşelătoria şi contrabanda cu voturi în principalele motoare ale guvernării.

Credem că toate partidele care se declară în prezent de Opoziţie ar trebui să procedeze la fel. Dar până la urmă, fiecare actor politic îşi asumă propriul rol. Dacă acesta este altul decât cel primit de a electorat prin vot, fiecare partid va da socoteală în faţa propriilor alegători.

(Aplauze)

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Domnilor preşedinţi,

Domnilor colegi,

Am în memorie un pasaj din moţiune care în lectura colegului nostru, maestrul Cristian Diaconescu, e şi mai relevant, şi care e şi adevărat. Acolo se plânge domnia sa şi se plâng şi semnatarii că în viaţa politică românească, în Parlament, România în ansamblu, nu s-a arătat, din păcate, la capătul unui an de apartenenţă completă şi oficială la Uniunea Europeană, capabilă să dezbată, să propună şi să adopte decizii. Şi, într-adevăr, acesta este pesemne lucrul cel mai trist pe care la aproape un an de viaţă în Uniunea Europeană îl putem constata.

Din păcate, îi spun, cu tot respectul şi cu toată simpatia, colegului meu că, de pildă, şi ceea ce facem astăzi contribuie la menţinerea noastră într-un soi de provincialism, contribuie la a dezvolta viaţa politică internă ca

pe o succesiune de episoade ale unei telenovele de consum intern. Aşa e. Din păcate, n-am găsit nici în spaţiul public destinat politicii şi dezbaterea despre politică, nici în Parlament, nici timp, nici motivaţie, nici mijloace, pesemne, să discutăm, să dezbatem, să rezolvăm temele mari ale României europene. Textul şi contextul moţiunii, nu moţiunea în sine, ca act perfect democratic, ne menţin, din păcate, aşa cum ne menţin şi motivaţiile ei reale, în această stare.

Eu nu am obiceiul şi nici priceperea de a-mi lăuda cu sârguinţă Guvernul, chiar dacă nimeni nu m-a chemat în zorii zilei de joi la partid să mă dea afară. Şi am să spun din capul locului că, în opinia mea, cel mai bun lucru pe care acest Guvern l-a făcut până acum a fost să încurce cel mai puţin dintre toate guvernele de după `90, să încurce cel mai puţin România în dezvoltarea ei. E aici un sens al liberalismului care e mai puţin înţeles uneori şi în orice caz mai puţin invocat de partizanii şi practicanţii eternei retorici a stângii care merge ceas stânga asta atunci când e în opoziţie şi are mari dificultăţi atunci când este la putere.

România nu e un paradis, stimaţi colegi, o ştim cu toţii, sunt foarte multe lucruri care merg în continuare prost în România. Mare parte din ele sunt imputabile clasei politice în general, administraţiei, guvernanţilor, chiar şi celor actuali. Dar există un mers înainte al României, există un mai bine al României, care se petrece şi probabil nu în primul rând datorită guvernanţilor despre care nu vrem să vorbim, de care nu voim să luăm act şi despre ameliorarea căruia nu vrem să discutăm.

Ce s-a întâmplat încă o dată astăzi pornind de la textul moţiunii de cenzură? Un şir de lamentaţii. Cu părere de rău o spun, de demagogii. E un ton de apocalipsă şi în această demagogie. O spun cu tot respectul pentru Partidul Social Democrat, pentru semnatarii moţiunii, pentru preşedintele Partidului Social Democrat. Din titlul „O mie de zile de haos”. România n-a fost în haos! România are mai multă ordine decât oricând. Jaf, incompetenţă, dezastru. „A sosit clipa, nu se mai poate aşa, să facem un nou început.”

Domnilor, de când ne ştim tot facem un nou început. Cu fiecare guvernare, cu fiecare remaniere, cu fiecare nouă combinaţie, cu fiecare discuţie de sâmbătă seara sau luni dimineaţa pe la diferite palate. Vă invit cu toată preţuirea să încercăm să şi continuăm câte ceva, fără ca prin asta să vreau să spun că opera Guvernului Tăriceanu II, ca a şi a Guvernului Tăriceanu I este perfectă şi sclipeşte în soare. Este, dincolo de ceea ce primul ministru a prezentat aici, cu date foarte exacte, e totuşi greu să nu remarcăm că viaţa politică, de cel puţin doi ani încoace, se prezintă în felul următor: un Guvern care, cu destule stângăcii, cu puţină strălucire, cu oarecare metodă, cu multă determinare însă, încearcă să răspundă responsabilităţii asumate, şi anume procesul de integrare a României în Uniunea Europeană după aderarea ei formală, pentru că asta e problema, aproape singura, mare, politica României şi de cealaltă parte factori politici în frunte, evident, cu jucătorul principal, preşedintele Băsescu, care se întrec în a pune capăt activităţii acestui Guvern sau în a-l decredibiliza sau a-l încurca să facă ceea ce totuşi el în numele şi în interesul României are de făcut.

Ştim cu toţii, de fapt, şi n-are rost să ne dăm după deget, că această moţiune, pe care încă o dată, ca mijloc democratic o respect, ca şi pe semnatarii ei, s-a născut din alte motive decât acelea că electoratul oropsit al României geme distrus sub apăsarea Guvernului Tăriceanu.

Invocaţi sondajele fiecare atunci când vă convine, şi le invocăm fiecare atunci când ne convine, dar nu vrem să luăm în seamă faptul că pentru prima oară după 1990, în toate sondajele, o majoritate din ce în ce mai însemnată a cetăţenilor români răspund că ei consideră că România se îndreaptă într-o direcţie bună, că ea face progrese, chiar dacă, desigur, nu toţi aceştia sunt partizani ai Guvernului Tăriceanu sau ai politicianului Călin Popescu-Tăriceanu.

Este o moţiune care în mod normal este greu de votat. Este greu de votat pentru cei din Partidul Democrat, pentru că, aşa cum vedeţi, moţiunea face foarte sever procesul unui program politic, pe care şi Partidul

Democrat l-a asumat, procesul unei guvernări de 1.000 de zile, în care vreo 720 – 730 Partidul Democrat a fost parte la guvernare ş.a.m.d.

Probabil că parlamentarii Partidului Democrat, cu notabile excepţii, care au şi fost făcute publice, şi pe care le salut în numele demnităţii şi libertăţii de conştiinţă, vor vota această moţiune de cenzură. Nu-i de mirare! Nu-i de mirare la un partid care, în 24 de ore, a trecut de la Internaţionala Socialistă la Creştin-Democraţie, populism ş.a.m.d. Este o problemă a Partidului Democrat.

Este greu de votat şi pentru Partidul Social Democrat care, în aprilie, dădea votul de încredere acestui guvern, cu acest program, după „720 de zile de blestemăţii”, şi nu-mi dau seama ce a făcut atât de rău „odiosul Guvern Tăriceanu II” pe timpul verii! Pentru că, în toată această perioadă, Guvernul n-a făcut, - poate n-a făcut foarte bine ce era în program sau suficient -, dar n-a făcut nimic în afara programului cu care a fost învestit.

Ce măsură practică de stânga sau de dreapta de interes naţional a încercat să promoveze Partidul Social Democrat, din opoziţie, şi n-a avut dialog cu Guvernul, în legătură cu aceea?

Eu cunosc una singură, şi ea s-a realizat.

În fond, stimaţi colegi, să nu ne mai dăm după deget. Avem de votat azi nu pentru sau împotriva Guvernului Tăriceanu. Avem de votat astăzi pentru menţinerea Guvernului Tăriceanu cu programul său, şi cu perspectiva unei dezbateri politice şi eventual unei perfecţionări sau ameliorări a activităţii guvernamentale, inclusiv prin discutarea, şi de ce nu, aplicarea unor proiecte rezonabile naţionale, propuse de Opoziţie, între interesul, adică, al României şi societăţii româneşti, şi interesul lui Traian Băsescu.

Să nu ne ascundem după deget. Ştim toţi că între aceste lucruri avem de ales. N-am avut şi n-am văzut niciun fel de alternativă după o eventuală trecere a moţiunii, şi ştim cu toţii că din acel moment nu, „în cotloanele Parlamentului”, se va mai face Guvernul sau politica României, ci la Cotroceni.

Formula cu „cotloanele Parlamentului”, folosită ieri de preşedintele României, cred că nu mai merită comentată. Domnia sa este pe axa Washington-Londra-Cotroceni, şi aş fi foarte curios să-mi spună ce preşedinte american a vorbit vreodată în faţa americanilor despre „cotloanele Capitoliului”, „cotloanele Congresului” sau „Senatului”, sau ce prim-ministru britanic sau ce suveran britanic.

Părerea preşedintelui despre Parlament este clară.

Dar eu folosesc acest prilej pentru a-i spune cu încăpăţânare, încă o dată, ca unul dintre cei 322 incurabili, că da, în cotloanele Parlamentului se fac şi se vor face guvernele României; că Olteanu şi Hrebengiuc, cum zice domnia sa, sunt întâmplător preşedintele Camerei şi liderul celui mai mare grup parlamentar din Cameră; şi pe axa Washington-Londra-şi împrejurimi, cam aşa se fac guvernele.

Dacă moţiunea de cenzură trece, Călin Popescu-Tăriceanu şi Guvernul său, noi – ca Partid Naţional Liberal – trecem în Opoziţie. Rămân nişte lucruri în urma noastră, nişte lucruri pe care nu le poate nimeni lua, şi ele sunt: finalizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană; măsurile dificile şi elementare de prima linie, pe care le-am luat pentru a consolida integrarea; faptul că am avut o creştere economică fără precedent; faptul că veniturile, chiar dacă la multe categorii sociale insuficiente încă, au crescut într-o manieră fără precedent; şi, în fine, chiar şi faptul că sub acest guvern atât de blamat, liberal, pentru prima dată pensiile diferitelor categorii de pensionari au crescut în mod simţitor.

Noi trecem în Opoziţie şi avem aceste lucruri despre care putem vorbi şi cu care putem face înainte politică în România.

Preşedintele Traian Băsescu dă fuga într-o piaţă publică, la alegere, probabil că în Piaţa Universităţii nu, unde „raportează românilor” nu cu câţi şefi de state din Uniunea Europeană s-a întâlnit în ultimul an, ci marele succes al mandatului său: „L-am doborât pe Tăriceanu”.

Partidul Social Democrat rămâne să vadă ce înseamnă uniune naţională în filozofia domnului preşedinte Traian Băsescu, iar mai departe, lucrurile sunt rezolvate de către celelalte instituţii şi servicii ale statului. (Râsete)

Dacă moţiunea de cenzură nu trece, soarta Guvernului Tăriceanu este mai grea. Pentru că, într-adevăr, dacă astăzi, ceea ce sper, moţiunea va pica, însoţesc susţinerea cea mai fermă a grupului nostru faţă de Guvernul Tăriceanu, cu recomandarea de a înţelege că votul împotriva moţiunii va fi azi votul pentru apărarea, în ultimă instanţă, a regimului parlamentar şi democratic din România, pentru ceea ce este bine în mersul din ultimii ani ai României, şi că mai departe calea găsirii dialogului prin negociere, prin consultare cu partidele parlamentare, în legătură cu temele cu adevărat de interes naţional, şi care pot face uniune naţională, este deschisă şi pe această cale principala responsabilitate rămâne guvernului pe care astăzi, sper, prin votul nostru, să-l menţinem.

Vă mulţumesc. (Aplauze puternice.)

Domnul Aurelian Paveliu:

...să se oprească odată acest stil de a face politică, moţiuni şi proceduri care sunt folosite pentru scenarii care nu au nicio legătură cu această moţiune, care nu au nicio legătură cu dezbaterea de aici, din Parlament.

Apreciez foarte mult ce spune domnul Puşcaş aici, alţi mulţi colegi de la PSD, care pun probleme reale. Dar, de fapt, se urmăreşte cu totul şi cu totul altceva, domnule Puşcaş, şi toţi colegii mei, care sunt oameni decenţi şi cinstiţi, este vorba despre jocul de putere. Cum pune Traian Băsescu mâna pe întreaga putere, cu Partidul Democrat, care are 14%. Despre asta este vorba aici!

Eu voi vota împotriva moţiunii de cenzură.

Vă mulţumesc.

(Aplauze ale parlamentarilor care nu susţin moţiunea de cenzură.)



Domnul Ioan Munteanu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim ministru,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Domnilor miniştri,

Datele prezentate în moţiunea de cenzură privind dezastrul din agricultură după aproape 3 ani de guvernare de dreapta nu reprezintă îndeajuns îngrijorarea ce a cuprins toţi agricultorii. Guvernul Tăriceanu II nu a învăţat nimic din dezbaterea moţiunii simple din 25 iunie 2007 privind situaţia dezastruoasă din agricultură. Dovadă stau terenurile agricole nelucrate, animalele care mor de foame sau de boală, producţiile de carne, lapte, legume şi cereale foarte mici realizate în ultimii doi ani.

Deşi ar fi fost normale unele măsuri urgente de redresare ca răspuns la cele 13 propuneri din moţiunea adoptată de către Camera Deputaţilor, lipsa de profesionalism, nepriceperea şi amatorismul aşa-zişilor „specialişti” din ministere şi-au spus cuvântul.

Fiindcă va trebui să mă încadrez în timpul alocat cu „multă înţelepciune” de domnul preşedinte, am să încerc să dau răspunsul la trei întrebări, rămânând ca altă dată să mă refer la situaţia atât de plăcută cu care se confruntă oamenii care locuiesc în mediul rural.

Iată cum vede domnul Decebal Traian Remeş agricultura, citez din revista „Euroferma”: „Cea mai mare carenţă a agricultorilor este că seceta este o gogoaşă, pe care agricultorii o umflă pentru a justifica mâna întinsă la pomană!”, că: „Cei care aduc în discuţie necazurile agricultorilor sunt implicaţi politic!”, că: „Laptele şi mierea care vor veni de la buget sunt fără precedent şi vor transforma agricultorii în nişte boieri sadea!” Cred că nu merită niciun comentariu.

Domnule prim ministru, aveţi mult curaj când vorbiţi de „realizări” în agricultură. Domnule prim ministru, sunteţi dezinformat! Vorbiţi de „modernizarea gospodăriilor ţărăneşti”, când în mediul rural se vede doar foamete. Vorbiţi de „programe pentru agricultură”, vă referiţi la acele programe care au rămas doar pe hârtie? Vorbiţi, domnule prim ministru, cu producătorii agricoli şi veţi afla cum trăiesc ei. Cred că textul pe care ni l-aţi citit în legătură cu agricultura era foarte potrivit pentru un congres al PNL-ului la funcţia de preşedinte, cu realizări foarte frumoase.

Domnule prim ministru, sunt convins că dumneavoastră aveţi posibilitatea să cereţi date reale despre ceea ce se întâmplă în agricultură şi o veţi face.

Şi, acum, doar două vorbe domnului preşedinte Márton. Continuând în acelaşi fel intervenţia pe care a avut-o: La noi, nu putem fără UDMR la guvernare! La noi şi numai la noi un partid cu 5% are 4 miniştri, iar unul cu 30% îi susţine! Numai la noi, în România, domnule preşedinte!

(Aplauze ale parlamentarilor care susţin moţiunea de cenzură.)

Domnul Aurelian Pavelescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, ne confruntăm cu multe paradoxuri. Da, numai la noi, un partid de 5% are 4 miniştri, dar tot numai la noi un partid, şi numesc aici Partidul Democrat, votează o moţiune care este îndreptată împotriva propriei guvernări. Stăm rău la capitolul moralitate şi decenţă în politică! (Vociferări în rândul parlamentarilor PD.)

Tot numai la noi se întâmplă un lucru foarte ciudat, Partidul Social Democrat îi pune în mână sau încearcă să-i pună în mână lui Traian Băsescu toate instrumentele puterii, după ce Traian Băsescu aici, în Parlament, de mai multe ori, a venit şi ne-a sfidat pe toţi, practic, încercând să desfiinţeze şi Parlamentul şi Partidul Social Democrat şi celelalte partide, mai puţin Partidul Democrat.

Îi răspund domnului Berceanu, pentru că este impacientat aici şi îl aud că PNŢCD va intra în Parlament şi chiar este un partid politic, faţă de Partidul Democrat, care nu a dovedit până acum că are doctrină, viziuni şi o istorie proprie. Este, spuneam, paradoxal.



Domnul Gavrilă Vasilescu:

Bine, o să mai facem o dată strigarea. Deocamdată, nu-i prezent.

Fekete Szabó Andras Levente-prezent

Filipescu Teodor-prezent

Florescu Ion-prezent

Flutur Gheorghe-prezent

Frunda György-prezent

Funar Gheorghe-prezent, nu votează

Găucan Constantin-prezent, nu votează

Geoană Mircea Dan-prezent

Georgescu Radu Cristian-prezent

Gheorghe Constantin-prezent

Haşotti Puiu-prezent

Ilaşcu Ilie-este în delegaţie

Iliescu Ion-prezent

Iluşcă Daniel-prezent

Ion Vasile-prezen

Iorga Nicolae-prezent, nu votează

Iorgovan Antonie-concediu medical

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Aţi consumat 16 minute din timpul partidului.

Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Copos (din sală):

(din sală)Am votat!



Domnul Gavrilă Vasilescu:

În timpul votului, domnule preşedinte, nu se mai dă cuvântul nimănui. Aşa spun regulamentele fiecărei …



Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule prim ministru. V-au rămas la dispoziţie 40 de minute, pe care le veţi putea folosi, dacă doriţi, în încheierea dezbaterilor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Începem dezbaterile.

Dau cuvântul domnului senator Dan Mircea Geoană, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat. Domnule senator, aveţi cuvântul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

S-au încheiat intervenţiile parlamentarilor.

Consult Guvernul dacă mai sunt intervenţii? Nu. Nu mai sunt intervenţii din partea Guvernului, în încheierea dezbaterilor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Urmează să ne exprimăm votul asupra moţiunii de cenzură. Vă reamintesc că, potrivit art.113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret şi se exprimă prin bile, potrivit art.34 din Regulamentul şedinţelor comune.

Reamintesc faptul că fiecare deputat şi senator primeşte o bilă albă şi una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru moţiunea de cenzură. Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra moţiunii.

Reamintesc colegilor că abţinerea se marchează prin introducerea ambelor bile în urna neagră.

Domnii chestori, domnul chestor Gelil Eserghep, domnul chestor Constantin Dumitru sunt invitaţi pentru înmânarea bilelor.

Începem cu Senatul, bineînţeles. Am început cu Camera, data trecută.

Rog pe domnii chestori să ia o foaie de prezenţă, ca s-o aibă la îndemână, şi să ia, de asemenea, bilele.

Rog să se aducă urnele şi să se instaleze.

Guvernul, dacă veţi fi de acord, să voteze la început, ca de obicei? La solicitarea domnului Stanciu, Guvernul votează la sfârşit.

Vă rog, stimaţi colegi, să permiteţi colegilor senatori să se aşeze la masa chestorilor, pentru a vota. Aşteptăm, aşteptăm.

Stimaţi colegi,

Vă invit să vă manifestaţi respectul faţă de colegii dumneavoastră parlamentari şi încrederea în capacitatea şi discernământul dumnealor.

Domnule deputat, vă rog să permiteţi senatorilor să voteze. Dumneavoastră veţi vota puţintel mai târziu.

Îl invit pe domnul senator Gavrilă Vasilescu să facă apelul nominal.

Vă rog. Pe procedura de vot, înţeleg.

Domnule Niţă, aveţi cuvântul.



Domnul Radu Mircea Berceanu (din sală):

(din sală)Nu mai spera!



Domnul Bogdan Olteanu:

Domnilor colegi,

Domnule secretar, vă rog să opriţi un pic citirea listei. Vă rog să nu fiţi nervoşi şi vă rog să lăsaţi oamenii să voteze cum doresc, da?

O voce din sală:



Corect! Mi se pare un lucru bun.
Yüklə 390,08 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin