Domnul Bogdan Olteanu

Data ședinței: 2007-10-03

Titlul ședinței:

Intervenția 1
Dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de 140 de deputaţi şi senatori, intitulată „O mie de zile de haos. Sfârşitul guvernării de dreapta.” (Supunerea la vot. Respingerea moţiunii.)
Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Invit la tribună pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru, pentru prezentarea poziţiei Guvernului faţă de moţiunea de cenzură.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Bogdan Olteanu:

V-a dat Guvernul 5 minute! La rectificarea bugetară...

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ca de obicei, de la bun început vreau să vă spun cum o să votăm şi cred că votul nostru este la fel de preductibil ca toate voturile pe care le-am avut până acum în asemenea circumstanţe, şi anume, nu vom vota moţiunea.

Am să vă spun şi de ce nu vom vota moţiunea. De obicei nu fac asta, am să vă spun de ce nu am votat nicio moţiune până acum, îndreptată împotriva nimănui. Pentru că noi credem că întotdeauna când faci anumite alegeri, e bine să le faci în aşa fel încât să ai o justificare, să ştii de ce le-ai făcut. OK, facem un lucru şi după aceea ce se întâmplă.

Dacă „după aceea” poate să însemne un moment mai dificil decât momentul care te face să alegi într-un fel sau altul, e preferabil să rămâi la momentul iniţial. Noi credem că, sigur, există o dificultate evidentă, în momentul de faţă, în Parlament şi o vedem cu toţii. Există o majoritate destul de difuză, de neclară şi evident că o majoritate asumată este preferabilă. Acesta este un lucru clar. Dar, în acelaşi timp, credem că asumarea unei asemenea majorităţi este de o mie de ori mai de dorit să fie făcută prin negocieri. Şi credem că aceste negocieri presupun o bunăvoinţă de ambele părţi, o bunăvoinţă în care ambele părţi trebuie să înţeleagă că sunt momente în care lucruri care par ciudate, un guvern PNL-UDMR, chiar PD, un guvern susţinut de PSD pare un lucru ciudat. Dar, PSD-ul, în momentul de faţă, în urma alegerilor din 2004, are un număr impresionant de mare de parlamentari şi de lucrul acesta trebuie, evident, să se ţină cont.

Credem, în acelaşi timp, că PSD-ul, care are un număr impresionant de parlamentari în urma alegerilor din 2004, trebuie să înţeleagă dificultăţile pe care le are actualul guvern în a accepta o formulă deloc simplă, de sprijin de tipul acesta. Dar, asta nu înseamnă că lucrurile trebuie rezolvate prin discontinuităţi şi că ele trebuie rezolvate prin dialog. Şi cred că aici cei care spun că toate forţele parlamentare ar trebui să participe la acest dialog au dreptate.

Am făcut specificarea aceasta, pentru că moţiunea de astăzi vine într-un moment diferit, chiar dacă seamănă cu moţiunile pe care le-am văzut în cei 11 ani de până acum, cam toate semănau între ele, pentru că întotdeauna Opoziţia va critica într-un mod destul de similar Puterea, oricare ar fi Opoziţia şi oricare ar fi Puterea la un moment dat, ea vine într-un moment în care, într-adevăr, există o problemă reală, legată de cine asigură şi cum asigură majoritatea parlamentară care sprijină Guvernul.

Nu vom vota moţiunea, dar, în acelaşi timp, credem că este foarte important ca ea, ca acest moment să deschidă calea unui dialog rapid de clarificare a felului în care Guvernul va fi sprijinit în intervalul de timp rămas până la alegeri, adică în următorul an.

Am auzit tot felul de speculaţii astăzi, legate de felul în care colegii noştri vor vota sau nu vor vota. Nu ştiu dacă este nevoie să facem asemenea demonstraţii, dar unii dintre colegii mei mi-au spus şi am să vă rog de aceea, pentru că ei au şi plecat, să consideraţi grupul nostru parlamentar prezent, că ei participă la dezbateri, dar nu vor participa la vot, tocmai ca să nu mai existe niciun fel de dubii. Nu toţi colegii vor face lucrul acesta, numai cei care s-au simţit extrem de lezaţi de toate aceste discuţii „de hol”. Unii vom rămâne în sală, unii chiar vor vota împotriva moţiunii, adică cu bila albă în urna neagră şi cu bila neagră în urna albă, dar asta nu înseamnă că nu ne simţim jigniţi de faptul că un grup, care poate a fost cel mai consecvent de până acum în Parlament care, în momentul în care a decis să facă parte dintr-o alianţă sau din alta, s-a ţinut de cuvânt până la sfârşit, că un asemenea grup poate fi considerat, chiar şi pentru o zi, duplicitar. (Aplauze)

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Diaconescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai cabinetului,

Distinşi colegi,

După trei ani de la preluarea puterii de către Alianţa portocalie şi la 6 luni de la instalarea Guvernului Tăriceanu II, suntem astăzi în faţa unei opţiuni fundamentale: demitem, prin vot, acest guvern neprofesionist, lipsit de sprijin politic în Parlament şi deschidem calea spre o nouă formulă de guvernare, cu un nou program care să răspundă nevoilor României, susţinut de o majoritate parlamentară transparentă, sau încurajăm, cu grave consecinţe asupra dezvoltării României, mersul către un model de societate neeuropean, către o societate profund divizată şi polarizată.

Dorim să aducem stabilitate în ţară şi să punem capăt celor trei ani de conflicte politice succesive, care au generat ineficienţă guvernamentală şi nelinişte socială, sau dorim să păstrăm un Guvern incapabil să găsească soluţii pentru principalele probleme ale românilor.

Criza politică profundă în care ne găsim astăzi este rezultatul incompetenţei guvernării de dreapta din ultimii trei ani de zile. Pensionarii au reale probleme să supravieţuiască, din cauza creşterii preţurilor atât la alimente, cât şi la utilităţi, agricultorii încă nu şi-au revenit după proasta gestionare a crizelor datorate secetei şi inundaţiilor, profesorii şi cadrele medicale au în continuare salarii care nu le asigură un trai decent, şcolile şi spitalele sunt într-o stare avansată de degradare, tinerii nu au cum să-şi cumpere o casă şi fug din ţară. După 7 ani de creştere economică, familiile cu venituri reduse nu resimt în propriile lor case această bunăstare.

Avem bani mai mulţi la bugetul de stat, dar nu avem o politică de redistribuire echitabilă şi coerentă, ceea ce a condus la polarizarea puternică a veniturilor şi a consumului.

Şi încă două mari contraperformanţe” ale guvernării de dreapta: zero% absorbţie a fondurilor europene şi zero km de autostradă. Pentru toate aceste greşeli grave, care costă România şi pe fiecare dintre cetăţenii ţării, Guvernul trebuie să plece!

Prin votul dat de dumneavoastră acestei moţiuni de cenzură puteţi reda speranţa şi încrederea oamenilor că adevăratele lor priorităţi vor fi îndeplinite. Că tranziţia spre bunăstare are loc şi în viaţa lor, nu doar în a celor 10% care au beneficiat până acum de rezultatele politicii de dreapta. Că munca cinstită, acasă, în România, poate fi suficientă pentru asigurarea unui nivel decent de bunăstare pentru fiecare. Că Europa nu este doar un spaţiu unde găseşti de muncă în străinătate, ea poate fi construită aici, în ţară, regăsind-o în salariile şi pensiile noastre, în bursele şi alocaţiile pentru copiii şi tinerii noştri, în infrastructuri de calitate, în şcoli şi spitale, într-o economie competitivă, într-un mediu înconjurător sănătos.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În ultimii 3 ani, România s-a îndreptat într-o direcţie greşită. Creşterea economică înregistrată nu este rezultatul unei dezvoltări sănătoase, iar bunăstarea rezultată nu este împărţită echitabil. Ea nu se regăseşte în viaţa de zi cu zi a majorităţii cetăţenilor ţării, iar plusul de bogăţie creat se distribuie vădit inegal în societate.

Practic, România a evoluat în ultimii ani către un model de societate neeuropean, în care rezultatele dezvoltării sunt însuşite exclusiv de către o minoritate de 10% din populaţie, privilegiată de guvernele de dreapta.

Prin această moţiune, PSD îşi face datoria de partid de opoziţie şi exprimă îngrijorarea majoră a peste 90% dintre români, sub ochii cărora se nasc două Românii opuse şi ireconciliabile: o Românie a opulenţei şi o Românie a sărăciei umilitoare şi a frustrărilor sociale de tot felul.

Dacă nu vom pune capăt guvernării de dreapta, în cel mai scurt timp, prăpastia dintre cele două Românii se va adânci. Trebuie să înţelegem mai repede că modelul social european, spre care trebuie să tindem, este unul care utilizează beneficiile creşterii economice pentru a reduce polarizarea socială şi nu pentru mărirea decalajelor.

Iată de ce este nevoie de politici de redistribuire a ceea ce se produce în societate în favoarea pensionarilor, agricultorilor, profesorilor, cadrelor medicale, tinerilor şi familiilor cu venituri modeste.

Concluzia este una singură: starea precară în care se găseşte majoritatea populaţiei din România nu este conjuncturală, ci dimpotrivă, este o acţiune programată, asumată şi urmărită cu perseverenţă de actuala Putere de dreapta.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Încercăm să impunem o dezbatere de substanţă în Parlamentul ţării într-un moment în care România încheie o etapă de dezvoltare – tranziţia post-comunistă – şi începe o alta, cea a integrării propriu-zise în Uniunea Europeană. Acest moment presupune, în viziunea noastră, clarificări şi regândiri, atât în privinţa obiectivelor de atins, a opţiunilor de dezvoltare, a modelului economic şi social adecvat realităţilor noastre, cât şi a instrumentelor şi a politicilor celor mai potrivite pentru atingerea acestor obiective.

Constatăm că actuala guvernare de dreapta doreşte un stat slab, absent din viaţa economică şi socială a ţării, bazându-se doar pe aşa-zisele virtuţi reglatoare ale pieţei.

În viziunea noastră, o dezvoltare de succes înseamnă o dezvoltare sustenabilă, echitabilă şi democratică, o dezvoltare care se focalizează pe creşterea standardelor de viaţă şi nu numai pe măsurarea statistică a creşterii economice şi a produsului intern brut al ţării.

Aşadar, modelul social şi economic pe care îl propunem este modelul social european care îmbină creşterea economică, eficienţa şi flexibilitatea cu egalitatea şanselor, echitatea şi securitatea socială a populaţiei.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În 2006, mii de pensionari au ieşit în stradă să atragă atenţia asupra sărăciei severe în care trăiau. În ciuda protestelor, Guvernul a rămas surd la cerinţele lor.

Iniţiativa PSD de creştere a pensiilor a fost respinsă în 2006 atât de Guvern, cât şi de Parlament. Doar insistenţa parlamentarilor PSD a făcut ca actuala creştere a pensiilor să fie votată în Parlament. Îmbunătăţirea nivelului de trai al pensionarilor nu a fost niciodată o prioritate pentru Guvern în ultimii trei ani.

Totuşi, în ultimii 3 ani, creşterea preţurilor nu a fost însoţită de creşterea proporţională a salariilor şi pensiilor. În timp ce pensia medie lunară a crescut cu 36%, preţurile la energia termică au crescut cu 37,7%, la apă, canal, salubritate cu 54,6%, iar la gazele naturale cu 83,5%. În acelaşi timp, salariul mediu brut a crescut cu doar 34%. În 2007, 51% dintre gospodării nu pot face faţă cheltuielilor pentru satisfacerea nevoilor de consum, iar 44,3% dintre gospodăriile din mediul urban nu şi-au putut plăti la timp facturile la utilităţi în 2006.

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim. Numărul salariaţilor cu salarii mai mici decât pragul de risc de sărăcie depăşeşte 1,5 milioane, aproape 40% din totalul salariaţilor.

În lipsa unor politici coerente de redistribuire a bunăstării, Guvernul Tăriceanu a încurajat polarizarea gravă a veniturilor. În plus, introducerea cotei unice a avut şi ea o contribuţie importantă la polarizarea veniturilor. 85% dintre salariaţi au primit sume în plus între 1-5 euro lunar, în timp ce numai 15% dintre salariaţi au primit sume între 20 şi 220 de euro lunar.

Polarizarea proprietăţii reprezintă, la rândul său, una din marile mutaţii survenite în societatea românească, în ultimii ani. Asupra consecinţelor ei nefaste, PSD a atras atenţia încă prin moţiunea de cenzură din mai 2005.

Restituind integral proprietăţile unui grup restrâns de cetăţeni, dreapta politică a spulberat înţelegerea anterioară dintre partidele parlamentare cu privire la o necesară limitare în timp a restituirilor (luându-se ca an de referinţă anul 1945), dar şi la o limitare a suprafeţei de restituit (nu mai mult de 50 de hectare de pădure sau de teren).

Sunt revendicate astăzi sute de mii de hectare de pădure şi pământ, munţi întregi, teritoriul unor oraşe, parcuri, şcoli, spitale, grădiniţe, case de cultură, biblioteci, unităţi economice, sub privirile uluite ale majorităţii populaţiei, care trăieşte, de pe o zi pe alta, dintr-un salariu.

O asemenea „Reformă” făcută în dispreţul unui popor întreg nu poate să rămână nesancţionată, ea contând greu în evaluarea critică a acestor ultimi trei ani de guvernare de dreapta din România.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Agricultura românească a fost adusă la sapă de lemn de cele două guverne, în doar 1.000 de zile de gestiune liberală.

Ponderea sectorului agricol în produsul intern brut a scăzut de la 12,8% în 2004, la 8,5% în 2005 şi 8,1% în 2006, iar în acest an se prefigurează un recul şi mai mare, situaţia agriculturii urmând să afecteze semnificativ indicatorii macroeconomici.

În perioada 2005-2006, veniturile gospodăriilor din mediul rural au scăzut permanent, veniturile obţinute din agricultură reprezentând numai 23% din total. 51% din produsele agricole au fost consumate în propria gospodărie, menţinând starea de subzistenţă a acestora. Principalii perdanţi sunt cei care deţin exploataţii agricole cu o suprafaţă mai mică de un hectar sau cei care cresc animale fără a avea pământ. 3,5 milioane de gospodării ţărăneşti au fost afectate direct ca urmare a incompetenţei gestiunii în agricultură.

Situaţia cea mai condamnabilă şi de nejustificat rămâne însă cea legată de lipsa de preocupare privind pregătirea pentru accesarea fondurilor europene. Planul Naţional de Dezvoltare Rurală se află tot în stadiul de “analiză”, când, de fapt, ar fi trebuit să fie deja aprobat.

Sunt întârzieri semnificative în organizarea instituţională şi acreditarea de către organismele abilitate ale Comisiei Europene a celor două agenţii de plăţi. ZERO domină întreaga gestiune ministerială a activităţii din agricultură. ZERO – sume accesate, până în prezent, din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, sume prevăzute pentru 2007 la 577 de milioane de euro. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 202 milioane de euro prevăzute pentru perioada 2007-2013 din Fondul European de Pescuit. ZERO – sume accesate până în prezent din cele 272 de milioane de euro prevăzute pentru aplicarea măsurilor de piaţă pe acest an.

Există serioase riscuri în ceea ce priveşte blocarea sau amânarea fondurilor pentru plăţile directe de la Uniunea Europeană pentru anul 2007, dacă nu se acreditează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Am ajuns în 2007 să importăm produse agroalimentare mai mult decât exportăm. Deficitul comercial cu produse agroalimentare creşte într-un ritm alarmant, ajungând la 2 miliarde de euro, aproape dublu faţă de 2004. Zero fonduri europene atrase pentru agricultură reprezintă un record trist şi costisitor pentru milioane de agricultori români, forţaţi să înfrunte concurenţa agricultorilor europeni, fără niciun fel de sprijin.

Stimaţi colegi,

În ciuda unor progrese normale, economia românească este astăzi mai vulnerabilă decât era în urmă cu 3 ani, cu o creştere economică nesustenabilă, cu o politică bugetară inconsecventă, cu un deficit de cont curent, care se adânceşte îngrijorător, şi cu investiţii care au mărit dramatic datoria externă, derapajele macroeconomice stau să explodeze. În plus, poziţia României de contribuitor net la bugetul Uniunii Europene, din cauza incapacităţii Guvernului de a atrage un singur euro din fondurile structurale şi de coeziune, măreşte decalajele economice şi sociale faţă de ţările Uniunii Europene, îndepărtând România de modelul social european.

În ţara noastră, beneficiile creşterii economice se redistribuie profund inechitabil, deşi România are ritmuri de creştere economică ridicată. Creşterea economică nu este sustenabilă, fiind într-o mare măsură bazată pe importuri. Deficitul de cont curent bate record după record în sens negativ, fiind prognozat în 2007 la 14% din p.i.b.

În primele şase luni ale acestui an, dezechilibrul extern s-a accentuat dramatic, ajungând la recordul istoric de 16,8% din p.i.b.

Dacă anul trecut investiţiile străine directe finanţau în proporţie de 91% deficitul de cont curent al României, în acest an gradul de acoperire al acestora a fost de numai 38%.

Inconsecvenţa politicii bugetare caracterizează ultimii ani de guvernare. Politica bugetară a României continuă să fie inconsistentă, iar sustenabilitatea finanţelor publice pe termen mediu este una redusă.

Practica unor cheltuieli bugetare masive făcute pe ultima sută de metri nu mai constituie o noutate. În 2005 şi 2006, după 11 luni în care a existat un excedent bugetar, luna decembrie nu numai că a temperat acest excedent, dar l-a şi transformat aproape peste noapte în deficit. De exemplu, statul român a cheltuit într-o lună – decembrie 2006 – aproximativ 3 miliarde de euro, nu se ştie cum şi pe ce.

Nu au existat licitaţii publice sau alte forme transparente de cheltuire a banilor publici, nu a fost introdusă programarea bugetară multianuală, aşa cum cere Uniunea Europeană.

Descentralizarea a fost una dintre promisiunile importante ale Alianţei P.N.L. – P.D. din campania electorală. Pe parcursul a trei ani de guvernare însă acest deziderat a rămas în stadiul de promisiune. Departe de a descentraliza activitatea în principalele domenii, Guvernul Alianţei, prin măsurile luate, nu a făcut decât să centralizeze prin întregul demers legislativ, dar şi prin actul de guvernare propriu-zis.

A crescut substanţial numărul agenţiilor şi autorităţilor centrale cu diverse subordonări şi au fost întreprinse acţiuni care au lezat direct sau indirect autonomia autorităţilor administraţiei publice locale. Proiecte de sute de milioane de euro au fost atribuite printr-o singură semnătură.

Deteriorarea situaţiei macroeconomice va avea un efect direct asupra mediului de afaceri. În ultimii trei ani de zile Guvernul a modificat Codul fiscal de patru ori, fără să respecte termenul de şase luni de anunţ prealabil, accentuând instabilitatea legislativă.

Unirea Ministerelor Finanţelor şi Economiei într-un singur „mamut” birocratic nu a determinat creşterea stabilităţii şi a predictibilităţii politicilor fiscale şi bugetare. Comasarea a două instituţii cu atribuţii diferite, a Ministerului Finanţelor, care are ca principală responsabilitate colectarea, cu Ministerul Economiei, care se ocupă şi de alocarea de fonduri, a provocat şi mai mult haos în activitatea de reglementare a mediului economic.

Lipsa unei strategii energetice sporeşte declinul de competitivitate a produselor româneşti, care ajung să nu mai poată fi exportate. Şi asta în condiţiile creşterii deficitului comercial.

Fondul „Proprietatea” nu este funcţional la peste doi ani de la adoptarea legii privind înfiinţarea sa. Între timp, s-au acordat despăgubiri în titluri, la Fondul „Proprietatea” de peste 300 de milioane de euro, moştenitorilor unor fabrici care fuseseră privatizate, pentru o sumă agregată de aproape o sută de ori mai mică.

Fondul „Proprietatea”, practic, nu mai are acum legătură cu foştii proprietari, ci serveşte intereselor câtorva grupuri restrânse, de a acumula şi controla pachete importante de acţiuni pe bursă.

Stimaţi colegi,

„Zero la sută” grad de absorbţie a fondurilor europene” Aceasta este una dintre cele mai mari nereuşite ale întregii guvernări de după 2004.

Aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă rezultatelor progreselor semnificative pe care le-am făcut din punct de vedere economic şi politic. A sosit momentul ca toţi românii să se bucure de beneficiile reintrării în marea familie europeană.

Nu am reuşit, însă, să atragem fonduri europene. România plăteşte astăzi 1,2 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene. Mai mult, România pierde oportunitatea de a utiliza cei 2,4 miliarde de euro promişi de către Uniunea Europeană ţării noastre în acest an.

Astfel, România ratează şansa construirii a 300 km de autostradă, a 100 de spitale noi, a sute de şcoli şi grădiniţe noi, a investiţiilor în modernizarea satului românesc, în creşterea competitivităţii firmelor, în protecţia mediului.

Raportat la suprafaţa ţării, România are cei mai puţini kilometri de autostradă din Europa. Intensitatea energetică a României este de patru ori mai mare decât media Uniunii Europene în 27 de ţări. Doar două persoane din o sută participă la programele de învăţare continuă, 66% dintre gospodăriile din mediul rural iau apă de la fântână, 96% dintre gospodăriile de la sate nu au acces la canalizare, şi 85% nu au apă caldă.

România nu-şi mai poate permite să rateze al doilea an consecutiv şi să compromită iremediabil întreaga perioadă 2007 – 2013, când ar putea folosi 30 de miliarde de euro pentru a ajuta agricultorii români, construcţia de şcoli şi spitale, construcţia de autostrăzi. Doar pentru acest motiv şi Guvernul trebuie să plece!

Doamnelor şi domnilor parlamentari

Sistemul de învăţământ românesc deviază puternic de la proiecţia modelului european. Deşi alocaţiile bugetare au crescut în ultimii doi ani, sistemul educaţional continuă să fie discriminatoriu, lipsit de eficienţă, cu o infrastructură slabă, cu o vizibilitate internaţională redusă.

După preluarea guvernării nu au existat minime preocupări pentru rezolvarea acestor probleme. Primul demers guvernamental, derulat într-un timp record, a fost politizarea în masă a sistemului, schimbarea pe criterii politice a inspectorilor generali, a inspectorilor şcolari, directorilor, funcţionarilor publici din ministere şi din structurile acestuia, având drept efect bulversarea sistemului de învăţământ.

De trei ani de zile auzim de reforme, schimbări, reorganizări, pachete noi de legi, noi miniştri. Nici noul proiect al Legii învăţământului preuniversitar, promovat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, nu oferă o perspectivă clară şi coerentă pentru descentralizarea administrativă şi creşterea autonomiei şcolilor.

În 2007, indicatorii privind sistemul de educaţie arată discriminare şi performanţe reduse. România are cea mai mică rată de cuprindere în învăţământ dintre ţările U.E., şi cea mai mare rată a abandonului şcolar. Sistemul de educaţie din România este discriminatoriu, barierele privind accesul copiilor din mediul rural la educaţie fiind din ce în ce mai mari.

Puterea de dreapta a câştigat voturile cadrelor didactice cu promisiuni care sunt departe de a fi onorate. Deşi guvernele după 2004 s-au lăudat cu investiţii masive, infrastructura sistemului educaţional din România este, în continuare, slab dezvoltată. În realitate, educaţia nu este considerată nici prioritate, şi nici măcar investiţia cea mai profitabilă.

La începutului anului şcolar 2006 – 2007, doar 20% dintre unităţile de învăţământ au primit autorizaţie de funcţionare, iar în acest an numai 58% vor putea începe în bune condiţii anul şcolar.

Resursa umană din Educaţie şi Cercetare este îmbătrânită şi prost plătită. Dascălii români sunt lipsiţi de posibilitatea dezvoltării profesionale. Un profesor din preuniversitar, cu o vechime de peste 30 de ani şi cu toate gradele, are un salariu de 400 de euro, de nouă ori mai mic decât media din Uniunea Europeană. Iar un conferenţiar universitar, cu masterat şi doctorat, are de 15 ori mai puţin decât media din U.E.

Rezultatul? Numai în 2006, peste 9.000 de profesori au renunţat la catedră şi s-au îndreptat spre slujbe mai bine plătite.

Partidul Social Democrat a propus, încă de anul trecut, instituirea unui acord politic pentru susţinerea Pactului naţional pentru educaţie şi cercetare, şi 7% din p.i.b. pentru aceste două domenii prioritare.

Partidul Social Democrat a obţinut în Parlament creşteri salariale de peste 33% pentru profesori. Tot P.S.D. a iniţiat şi promovat Legea privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, Ministerul Sănătăţii este de departe cel mai bolnav organism public din România. Lipsurile şi debandada din spitale pun în real pericol vieţile pacienţilor. În 2004, Alianţa a promis că va da oamenilor mai mulţi bani pentru medicamente, că va exista o reformă în beneficiul bolnavilor.

Astăzi, majoritatea bolnavilor plătesc tot mai mult pentru aşa-zisele medicamente gratuite, stau la cozi interminabile, trăind umilinţe pe care puţini dintre noi le-au cunoscut.

Guvernul român nu şi-a stabilit priorităţile şi nu a făcut nimic pentru a modifica anumiţi indicatori critici pentru România: speranţa de viaţă, mortalitatea infantilă, mortalitatea maternală. Speranţa de viaţă în România este cu şapte ani mai mică pentru bărbaţi, respectiv cu 10 ani mai mică pentru femei, decât media Uniunii Europene.

Deşi a beneficiat de cea mai mare creştere în privinţa finanţării, fondurile alocate fiind de aproape 4 miliarde de euro, situaţia din sistemul sanitar se înrăutăţeşte de la o zi la alta, sporind îngrijorarea celor care au o singură vină, aceea de a se îmbolnăvi.

Medicina de familie este subfinanţată, sistemul ambulatoriu este ineficient, medicina preventivă este total dezorganizată. Sistemul de ambulanţă este echipat necorespunzător, spitalele sunt lipsite de un management performant, în ciuda deciziilor ministrului actual, de schimbare a multor directori de spitale.

Incompetenţa managementului ministerial a făcut ca Ministerul Sănătăţii Publice să fie incapabil să atragă fonduri europene, în condiţiile nevoii acute de finanţare. Mai mult, Ministerul Sănătăţii Publice a „reuşit” contraperformanţa ca în 2008 şi 2009 să nu mai poată accesa fondurile de finanţare nerambursabile ale Fondului global al ONU pentru combaterea maladiilor HIV, SIDA şi TBC.

Starea de sănătate a poporului român este cea mai precară din Uniunea Europeană. O mare parte din populaţie rămâne în afara accesului efectiv la serviciile sanitare, din cauza dificultăţilor financiare. Nu avem, încă, o strategie naţională de sănătate publică, care să ofere o perspectivă europeană în acest domeniu.

Boala sistemului de sănătate poate fi învinsă prin cinci măsuri: buget de 7% pentru sănătate în următorii cinci ani, descentralizarea sistemului, prin acordarea în mod real a autonomiei decizionale autorităţilor locale, compensarea cu 90% a medicamentelor pentru categoriile defavorizate, în special pentru pensionari, reinstaurarea demnităţii şi profesionalismului personalului medical, şi cheltuirea tuturor fondurilor alocate sănătăţii prin bugetul de stat.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domeniul justiţiei este terenul în care relaţia contorsionată dintre P.N.L. şi P.D. a produs poate cel mai mare rău în ultimii ani. Reformele absolut necesare care să facă Justiţia mai rapidă, mai eficientă, mai coerentă, mai responsabilă, nu au fost puse în aplicare. România este departe de practicile europene în materie de Justiţie. Miniştrii de dreapta ai justiţiei din ultimii ani au realizat „performanţa” de a face din instituţiile independente ale puterii judecătoreşti adevărate instrumente politice.

Discreditarea Consiliului Superior al Magistraturii este o altă realitate flagrantă a guvernării de dreapta în domeniul justiţiei. Reformarea C.S.M. a fost numai una declarativă. În vreme ce ministrul Monica Macovei s-a grăbit să proclame, în urma adoptării legii prin asumarea răspunderii guvernamentale finalizarea reformei în justiţie, de facto rolul C.S.M. a rămas unul redus. Acesta s-a văzut şi în modul în care miniştrii justiţiei s-au comportat în relaţiile lor cu C.S.M., de la ignorarea la criticarea deschisă a acestuia.

Chiar dacă C.S.M. este în declaraţiile politice independent şi decide în privinţa magistraţilor, la rândul lor independenţi, Ministerul Justiţiei rămâne cel ce administrează fondurile puterii judecătoreşti.

Caracterul partizan al anchetelor instrumentate de instituţii atentează tocmai la principiul independenţei magistraţilor şi la neutralitatea actului de justiţie, ca puncte fundamentale ale reformei oricărui sistem judiciar european.

Ultimele desfăşurări de forţe în domeniul justiţiei sunt o confirmare elocventă a descompunerii Puterii de dreapta. Este o luptă deschisă între centrele principale de putere care folosesc discreţionar pârghiile de forţă ale statului român.

Corupţia în România a crescut masiv în ultimii trei ani, lucru confirmat de organismele internaţionale independente, cum este Transparency International.

Este nevoie de un sistem al justiţiei puternic şi echilibrat, capabil să asigure o împărţire echitabilă a dreptăţii pentru toţi românii, independent de politica zilei. Pentru aceasta este nevoie de un alt guvern, capabil să facă aceste lucruri. Şi, mai avem nevoie de un alt guvern, care să facă ceea ce promite că va face, şi dintr-o altă perspectivă, a eliminării unui paradox periculos pentru societatea noastră: pe măsură ce statul devine unul tot mai poliţienesc, în care asistăm la remilitarizarea poliţiei şi la o recentralizare masivă, creşterea violenţei şi a infracţionalităţii, în general, a celei juvenile şi a celei din mediul rural, în special, este una fără precedent.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Politica externă în România s-a dovedit în ultimii ani corolarul de incompetenţă a politicii interne româneşti. România este azi izolată, o ţară „de mâna a doua” în dialogul internaţional. Orice observator de bun simţ poate spune că vizitele oficialilor străini la Bucureşti sunt, de doi ani încoace, strict protocolare, decurgând din statutul României de membră a NATO şi a Uniunii Europene. Discuţiile nu sunt bazate pe iniţiative şi proiecte concrete, şi ele nu produc beneficii pentru România.

Relaţiile cu toţi vecinii sunt proaste sau în cel mai bun caz reci, ceea ce marchează eşecul diplomaţiei guvernamentale româneşti din această perioadă.

Pentru ca tabloul incompetenţei să fie complet, Guvernul se gândeşte să lanseze o nouă strategie de politică externă, document care este mărturia utilizării abuzive a cuvântului “strategie” în discursul politic românesc. O strategie presupune definirea unor obiective ultime, care descriu direcţiile principale de acţiune, se bucură de o minimă stabilitate în timp şi implică o planificare minimă.

Cum putem vorbi, oare, serios de întărirea influenţei României în Uniunea Europeană, când nu avem nicio viziune proprie în ceea ce priveşte Europa politică - frontiere, competenţe, instituţii, modalităţi de luare a deciziei?

Aşa-zisa nouă strategie de politică externă nu este decât o poveste mediocră pentru mediul internaţional, care arată de fapt lipsa de imaginaţie a guvernanţilor.

România nu are astăzi o politică externă pe măsura statutului ei de al şaptelea stat, ca mărime, membru al Uniunii Europene, o ţară care să propună decizii şi să participe la decizii.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Opţiunea P.S.D. este pentru modelul socialeuropean, care a reuşit să armonizeze interesele legate de competitivitate, de productivitate şi profitabilitate ale capitalului, cu nevoile unei reale protecţii sociale şi ale unui climat politic social stabil.

Orice reformă trebuie să răspundă unor cerinţe minime de echitate, de calitate, de sustenabilitate, precum şi aşteptărilor şi nevoilor populaţiei, arbitrul suprem al oricărei reforme.

Această moţiune deschide o dezbatere responsabilă asupra direcţiei de dezvoltare a societăţii româneşti. Sensul moţiunii de cenzură este clar: România are nevoie de un nou guvern, pentru că guvernul liberal nu a adus nimic bun pentru majoritatea românilor. Avem nevoie de un Guvern capabil să funcţioneze din punct de vedere politic, juridic şi practic. Un guvern responsabil, social, în stare să aducă bunăstare în viaţa majorităţii familiilor de români.

Situaţia contraproductivă în care ne aflăm ne va face să ratăm şi al doilea an de după aderarea la Uniunea Europeană.

Moţiunea de cenzură nu este un demers distructiv. Ea este o acţiune constructivă de îndreptare a unor politici eşuate de dreapta, care au menţinut majoritatea familiilor din România în sărăcie.

Această moţiune de cenzură este şansa unui nou început. Riscul de a mai pierde un an în haos şi de a rata şi anul al doilea al integrării este prea mare. Cea mai raţională soluţie pentru România este un dialog transparent şi cinstit pentru formarea unui nou guvern, în baza unui pachet de politici publice orientate către creşterea veniturilor populaţiei şi îmbunătăţirea serviciilor publice de interes major.

Dacă acest dialog nu se va putea realiza, atunci P.S.D. consideră că trebuie să acordăm românilor posibilitatea să decidă prin alegeri, cine vrea binele ţării şi cine vrea binele personal, cine vrea o altă guvernare mai bună şi cine vrea continuarea guvernării de dreapta, cine vrea haos şi cine vrea stabilitate.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Noi, cei din P.S.D., dorim o schimbare de direcţie către un model social-european. Acordaţi prin votul dumneavoastră şansa unui nou început României Europene şi dreptul la o viaţă mai bună pentru toţi cei care cred în solidaritate şi în destinul european al acestei ţări!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

(Aplauze din partea grupurilor parlamentare ale P.S.D.)