Drept penal

4.- Achitare. Faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Deplasarea autoturismului prin împingere dintr-un loc în altul, pe drumurile publice fără a porni motorul, nu întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de art. 36 alin.1 din Decretul 328/1966, cu aplicarea art. 13 cod penal.

Judecătoria Tulcea, judeţul Tulcea prin sentinţa penală nr.1650/13 iunie 2003 pronunţată în dosarul penal nr.7505/2002, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cod pr.penală, a fost achitat inculpatul U.L.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.35 alin.1 din Decretul nr.328/1966 republicat, cu aplic.art.13 cod penal.

In baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cod pr.penală a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 cu aplic.art.13 cod penal.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.276 din 23 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr.3135/2003.

Impotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea care a adus critici legate de greşita interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, care a condus la o greşită stabilire a stării de fapt şi a vinovăţiei.

Examinând motivele de recurs, raportat la probele administrate în ambele faze ale procesului penal rezultă că organele de poliţie au identificat autoturismul marca „Mercedes model 280 SE”, înmatriculat provizoriu sub nr.TL – 360 -99/12, care a fost mutat succesiv dintr-un loc de parcare în altul.

In cursul lunii octombrie 2001, inculpatul fără a avea permis de conducere, a condus autoturismul pe strada Podgoriilor, unde l-a şi parcat.

Din actele dosarului rezultă că împotriva inculpatului au început cercetarea penală pentru o altă faptă , ca în cele din urmă să rezulte că inculpatul a cumpărat un autoturism şi nu deţine permis de conducere.

Intrucât inculpatul a fost evaziv, cu privire la numele persoanelor care i-au condus autoturismul de la o parcare la alta în luna octombrie 2001, apoi a declarat că a condus autoturismul 150 metri pe str.Podgoriilor din Tulcea.

In faza de cercetare judecătorească inculpatul nu a recunoscut că a condus autoturismul pe drumurile publice şi că toate mutările le-a făcut cu motorul oprit, prin împingere.

Toţi martorii audiaţi în instanţa de judecată cum ar fi F.M., L.C., au relatat că au văzut când inculpatul îşi împingea autoturismul.

Invinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina administrării probelor în procesul penal revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.

Ori, în faza de urmărire penală şi în instanţa de judecată, nu au fost administrate probe, din care să rezulte că inculpatul a fost găsit la volanul autoturismului cu motorul pornit, conducându-l pe drumurile publice.

Singura declaraţie dată de inculpat în faza de urmărire penală, la care a revenit în instanţă, necoroborată cu un alt mijloc de probă, în vederea stabilirii vinovăţiei sale.

Soluţiile pronunţate de ambele instanţe sunt legale şi temeinice, au fost pronunţate în baza probelor administrate.

Aşa fiind, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Decizia penală nr.72/P/6.02.2004


Retragerea de către inculpat de la plată, ca urmare a nerespectării de către vânzător a obligaţiilor asumate, ceea ce echivalează cu invocarea exceptiei de neexecutare a contractului, nu poate atrage condamnarea inculpatului, întrucât infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive.

Prin sentinţa penală nr.1235 din 23 mai 1003 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.423/2003, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cod pr.penală, a fost achitat inculpatul D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt :

La data de 15 august 2001, inculpatul D.V. a emis o filă CEC pentru suma de 370.000.000 lei, în vederea achitării unor utilaje achiziţionate de la S.C.”Nefermin” S.R.L. Constanţa. Înainte de data scadentă a CEC-ului, respectiv 21 august 2001, inculpatul şi-a retras banii din cele trei bănci unde avea conturi, întrucât la recepţia mărfii a constatat mai multe deficienţe, astfel că, urmare retragerii proviziei bancare, fila CEC emisă a fost refuzată la plată pentru lipsa de disponibil în cont.

Împotriva sus menţionatei sentinţe penale, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,apel respins ca nefondat de Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.892 din 17 octombrie 2003 pronunţată în dosarul penal nr.1465/2003.

Împotriva deciziei penale nr.892/2003 a Tribunalului Constanţa şi a sentinţei penale nr.1235/2003 a Judecătoriei Constanţa, privind pe inculpatul D.V. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta.

În motivele de recurs, se solicită casarea ambelor hotărâri penale şi condamnarea inculpatului D.V.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Pentru aceste considerente, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penală nr.259/P/16.04.2004

Consumul unei cantităţi de alcool după conducerea unui autoturism pe drumurile publice nu poate fi adăugat la consumul anterior, pentru a fi stabilită o alcoolemie ce depăşeşte limita legală, situaţie în care fapta inculpatului nu întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 37 din Decretul 328/1966

Prin sentinţa penală nr.2096 din 7.11.2002 Judecătoria Constanţa în temeiul art.11 pct.2,lit.a rap.la art.10 al.1 lit.d Cod pr.penală a achitat pe inculpatul M.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

În actul de sesizare al instanţei , procurorul a arătat că, la 28 mai 2002, în jurul orelor 13,30 , inculpatul a condus pe străzi din oraşul Techirghiol ,autoturismul său înmatriculat sub nr.CT 82 CFS, având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,20 gr.%o , condiţie în care a şi comis un accident rutier, părăsind locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Prin rechizitoriul de sesizare a instanţei, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a invinuitului M.C.D. pentru infracţiunea prev.de art.38 alin.1 din Decret 328/1966.

În fapt, se susţine în rechizitoriu că, la data de mai sus, M.C.D. s-a deplasat cu maşina sa , la şantierul unde îşi construieşte o casă , în localitatea Techirghiol ,unde a ajuns la ora 9,00 şi a stat până în jurul orelor 13,30 .La şantier inculpatul a consumat între orele 9,00 – 11,00 l litru de bere.

După ce a plecat de la şantier, în timp ce se deplasa pe strada Ion Tătăranu din Techirghiol, inculpatul a acroşat cu maşina sa, autoturismul CT 59 AND parcat la marginea drumului public.M.C.D. nu a sesizat acroşarea celuilalt vehicol şi s-a deplasat la domiciliu din aceeaşi localitate.

Evenimentul rutier prezentat a fost observat de către martorul L.D.,care a sesizat poliţia locală, dând informaţii referitoare la autoturismul care a părăsit locul faptei.

Pe baza verificărilor făcute de poliţie , a fost identificat autorul evenimentului rutier , astfel că lucrătorii L.V. şi C.E. s-au deplasat la locuinţa inculpatului , de unde l-au invitat la sediul organului respectiv . De la poliţie M.C.D. a fost condus la Sanatoriul Balnear Techirghiol, unde la orele 15,25 respectiv 16,35 i-au fost recoltate probe de sânge.

Din buletinul de analiză 1151- 1152 (fila 16 dosar urm.penal) din 30 mai 2002 rezultă că, la orele recoltării probelor , M.C.D. avea în sânge îmbibaţii alcoolice de 2,2o respectiv 2,40 %o .

Pe baza acestor rezultate de analize toxicologice , organele de urmărire penală au concluzionat că, între orele 13,30 – 14,00 din 28 mai 2002, inculpatul a condus pe drumuri publice autoturismul CT 82 CFS având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală.

Judecătoria Constanţa, soluţionând cauza în fond , a concluzionat că, în raport de cantitatea de bere consumată de inculpat între orele 9,00 – 11,00 , acesta nu putea avea între orele 13,30 – 14,00 o alcoolemie care să depăşească limita legală . În legătură cu alcoolemia constată la orele 15,25 şi 16,35 din data de 28 mai 2002 , instanţa a reţinut că, aceasta s-a datorat consumului a 300 – 400 ml. coniac după ce a ajuns la domiciliu . O asemenea apărare şi-a formulat-o inculpatul şi în cursul cercetăriilor penale , apărare care însă a fost respinsă ca neîntemeiată, a motivat instanţa de fond.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către procuror , apel care a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.579/8 iulie 2003 (dosar penal nr.899/2003).

Tribunalul şi-a însuşit motivarea primei instanţe cu privire la consumarea de către inculpat a 300- 400 ml. coniac după ce a ajuns la domiciliu , astfel că, acesta nu a condus pe drumurile publice autoturismul său având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 1%o gr.

Ambele hotărâri au fost recurate de către procuror care a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev.de art.37 din Decret 328/1966 .

Curtea de Apel Constanţa a admis recursul procurorului, a casat hotărârile pronunţate în cauză şi a reţinut cauza spre judecare (decizia penală 888/P/17.oct.2003).

Cu ocazia judecării în fond a cauzei , Curtea a reaudiat inculpatul , martorii şi a solicitat Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti - Comisia pentru interpretarea alcoolemiei , recalcularea alcoolemiei inculpatului pentru orele 13,30 – 14,00 din 28 mai 2002.

Inculpatul şi martorii au relatat aceleaşi aspecte ca şi în faţa judecătoriei, astfel că situaţia de fapt nu s-a schimbat, dar unitatea medico-legală solicitată a precizat în cadrul expertizei 296/i/31.03.2004 că, urmare consumului cantităţii de 1 litru bere între orele 9 – 11 de către inculpat acesta nu avea alcoolemie în sânge , la ora când a avut loc evenimentul rutier (între orele 13,30 – 14,00) şi implicit la orele recoltării probelor de către unitatea sanitară.

Cum din probele dosarului nu rezultă că inculpatul a consumat şi alte băuturi alcoolice decât cele indicate (bere) , Curtea este nevoită să ţină seama de declaraţiile acestuia în sensul că, după evenimentul rutier ce a avut loc între orele 13,30 – 14,00 , a consumat la domiciliu 300-400 gr.coniac Atos . Această din urmă băutură alcoolică a determinat rezultatele analizei toxicologicice (alcoolemie) pe baza cărora a fost trimis în judecată , fără să fie vinovat de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 1 %o gr.

Decizia penală nr.260/P/16.04.2004

Necunoaşterea de către inculpat a activităţii infracţionale desfăşurată de inculpată, dovedeşte că aceasta nu a săvârşit infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale cu intentie.

Judecătoria Constanţa, judeţul Constanţa, prin sentinţa penală nr.1024 din 24 aprilie 2003 pronunţată în dosarul penal nr.228/2003, în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 alin.1 lit.b/1 cod pr.penală, a achitat pe inculpatul L.C.pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.1 cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În temeiul art.18/1 alin.3 rap.la art.91 cod penal, s-a aplicat inculpatului Lazăr Cristinel sancţiunea de 3.000.000 lei amendă cu caracter administrativ.

În temeiul art.26 rap.la art.288 alin.1 cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, a fost condamnată inculpata V.A. la pedeapsa de 7 luni închisoare.

În temeiul art.81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 7 luni, calculat în condiţiile art.82 cod penal.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi partea civilă Biroul Notar Public Băniţă Constantin, iar Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.116/12.02.2004, a admis ca fondat apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală, dispunând, în baza art.288 alin.1 cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, condamnând pe inculpatul L.C. la pedeapsa de 7 luni închisoare.

În baza art.81 cod penal a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate, iar în baza art.82 cod penal termenul de încercare a fost stabilit pe o perioadă de 2 ani şi 7 luni, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra disp.art.83 cod penal.

S-au înlăturat din sentinţă disp.art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 alin.1 lit.b/1 cod pr.penală, art.18/1 alin.3 cod penal şi art.91 cod penal.

Apelul declarat de Biroul Notar Public Băniţă Constantin, a fost respins ca tardiv.

Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul şi partea civilă.

Examinând din oficiu motivele de recurs constată :

Din actele şi probele administrate în cauza de faţă, rezultă că în anul 2001, numita M.M., intenţiona să se îmbarce pe o navă de croazieră, motiv pentru care a apelat la firma S.C. „Nervus Shipping” S.R.L.La data de 2.07.2001, numita M.M. a semnat un contract de angajare, ocazie cu care a primit de la P.S., 3 adeverinţe plastificate ce atestau împrejurare nereală că ar fi observat cursul I.M.O.organizat în cadrul Centrului de Parfecţionare a persoanelor din Marina Civilă.

În ziua următoare, M.M. se îmbarcă pe nava „Thunder Kat I” sub pavilion grecesc, unde prezintă paşaportul şi cele trei adeverinţe primite de la inculpatul P.S.. Cele trei adeverinţe primite de la inculpat, erau false contrafăcute, aşa cum rezultă din adresa nr.657/7.02.2002 a Centrului de perfecţionare a Personalului din Marină Civilă şi Calificarea personalului pentru exploatarea portuară. Cele trei adeverinţe au fost obţinute de inculpata V.A. care s-a deplasat la S.C.”Port Cros Market „S.R.L., agenţie de producţie publicitară, unde reprezentant era inculpatul L.C., căreia i-a cerut să printeze de pe o dischetă conţinutul lor, după care le-a copiat pe calculator.

Inculpatul L.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.288 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul L.C. la solicitarea inculpatei V.A., a multiplicat copii a unor adeverinţe, împreună cu încheierile de autentificare, aşa cum erau pe dischetă, apreciind că fapta nu constituie infracţiune, deoarece îi lipseşte o trăsătură constitutivă – lipsa pericolului social.

Instanţa de apel, argumentează hotărârea de condamnare a inculpatului prin gravitatea faptei, modalitatea şi mijloacele de acţiune, urmările produse.

Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul deţinea legal în cadrul firmei un apartat xerox color.

În luna mai, la cererea inculpatei V.A., i-a multiplicat nişte înscrisuri alb-negru şi color, o parte fiind pe suport de carton şi dischetă, pentru a printa după acestea.

Înscrisurile privitoare la atestarea certificatelor de absolvire a cursurilor I.M.O.erau copiate alb-negru, având adăugate pe acelaş înscris şi încheierea de legalizare a notarului public.Toate multiplicările s-au făcut de pe înscrisuri sau de pe dischetă. Nu era obligat să cenzureze actele ce le xeroxa.

La dosar – fila 106 şi 107 - sunt ataşate două dischete.

Potrivit art.288 cod penal, constituie infracţiune, falsificarea unui înscris oficial prrin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea lui în orice mod de natură să producă consecinţe juridice.

Inculpatul, ca administrator al firmei, care avea ca obiect de activitate xeroxarea de acte, la cererea inculpatei V.A., a multiplicat mai multe acte după dischetă sau suport de hârtie sau carton, aşezându-le în pagină aşa cum a solicitat aceasta din urmă.

Din probele administrate nu rezultă că inculpatul a avut cunoştinţă că actele prezentate conţin date false.

În activitatea inculpatului de a multiplica actele prezentate şi aşezarea lor în pagină, aşa cum i s-a solicitat de către inculpata V.A., nu se confirmă că a contrafăcut înscrisurile sau le-a alterat conţinutul.

Inculpatul a fost determinat cu intenţie de către inculpata V.A. să săvârşească din culpă o faptă penală, prin simplul fapt că pe aceeaşi pagină a xeroxat atât certificatul, cât şi declaraţia notarială.

Faptul că inculpatul nu a acţionat cu intenţie, rezultă chiar din preţul modic de numai 21.000 lei, primit pentru fiecare pagină multiplicată.

Având în vedere activitatea desfăşurată de inculpată, în sensul că ea s-a subscris în copierea unor acte care s-au dovedit a fi false, dar cum acest aspect nu a fost cunoscut de inculpat, nu se poate reţine că acesta a săvârşit infracţiunea cu intenţie pentru a fi realizată latura subiectivă a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Aşa fiind, urmează a admite ca fondat recursul declarat de inculpat şi rejudecând, casează atât sentinţa, cât şi decizia penală, şi în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a cu ref.la art.10 lit.d cod pr.penală a achita pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal.

Cu privire la recursul declarat de Biroul Notarului Public Băniţă Constantin, urmează a fi respins ca inadmisibil, deoarece apelul declarat a fost respins ca tardiv introdus, şi în cauza de faţă, acesta nu are calitate procesuală

Decizia penală nr.323/P/7.05.2004


Neobţinerea vizelor necesare părţilor vătămate din motive neimputabile inculpatului, demonstrează că inculpatul nu a avut intenţia de a le induce în eroare pe acestea.

Asupra recursului penal de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nr. 2740/ P/ 20.08.2002, inculpatul T.I. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prev.de art.215 a1.1 cod penal (3 infracţiuni), cu aplic.art.33 lit."a" cod penal, prin aceea că, în vara anului 2001, le-a indus în eroare pe părţile vătămate D.A.M., C.M. şi M. R., că le facilitează obţinerea de vize Schengen şi loc de muncă în Germania, cauzându-le prejudicii materiale.

Prin sentinţa penală nr.833/3.04.203, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în baza art.ll pct.2 lit."a" rap.la art.l0 a1.1 lit."d" cod pr.penaIă, a fost achitat inculpatul: T.I. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prev.de art.251 al.1 cod penal, cu aplic.art.33 lit"a" cod penal, întrucât faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infractiunii.

Instanţa a stabilit aceeaşi situaţie de fapt. însă, din analiza coroborată a tuturor probelor administrate, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor T.I. şi N.M, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, contracte de muncă, adeverinţe, invitaţii, nu a reieşit că inculpatul le-a indus în eroare pe părţile vătămate.

Acestea cunoşteau greutăţile specifice obţinerii unor astfel de vize, inculpatul a făcut demersuri concrete pentru a le obţine vize, însă nu a putut realiza obiectivul propus.

Reţinând aceeaşi motivare, în fapt şi în drept, prin decizia penală nr.984/ 18.12.2003, pronunţată în dosarul nr.1672/2003, Tribunalul Constanţa a respins, în baza art.379 pct 1 lit."b" cod pr.penaIă, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Impotriva hotărârii lor, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat recurs, motivând că inculpatul este vinovat de comiterea celor trei infractiuni şi trebuie tras la răspundere penală.

Critica este neîntemeiată.

Din probele administrate în cauză, aşa cum au reţinut şi cele două instanţe, rezultă că inculpatul s-a obligat să încerce obţinerea vizei Schengen pentru părţile vătămate D.A.M., C.M. şi M.R., în acest sens le-a încadrat la societatea sa pentru a apare cu un loc de muncă (plătind taxele, impozitele aferente acestor contracte către stat), le-a adresat "invitaţii" care s-au depus la Ambasada Germaniei şi a primit sumele de bani de la cele trei părţi vătămate, pentru a acoperi cheltuielile necesare- demersurilor pe care le-a efectuat.

Faptul că, în final, părţile vătămate nu au obţinut viza, nu înseamnă că intenţia inculpatului a fost aceea de a le induce în eroare.

In acelaşi sens, avem în vedere şi împrejurările că: inculpatul nu a susţinut nici un moment că va obţine vizele, nu avea o societate in acest sens, părţile vătămate sunt cele care i-au cerut sprijinul.

Prin urmare, recursul nu este fondat şi, în baza art.38515 pct.l lit."b" cod pr.penaIă, va fi respins.

Decizia penală nr.360/P/14.05.2004
ACTIUNEA CIVILĂ
1.- Despăgubiri civile. Bunul gajat.

Nu pot fi acordate despăgubiri civile, atâta timp cât partea civilă are dreptul de a urmări bunul gajat în mâna oricui s-ar afla sau alte bunuri aflate în patrimoniul debitoarei.

Prin sentinta penală nr.167 din 25.01.2002, în baza art.244 alin.2 cod pr.penală, rap.la art. 74 lit.a,c – art.76 lit.f cod penal, a fost condamnat inculpatul SA la 300.000 lei amendă penală.

Pentru a pronunţa hotărârea, s-a stabilit că la data de 14.04.2000, în calitate de director general la SC Marmura SA Tulcea, inculpatul a închiriat unui terţ instalaţia de perforare tip „Driller” pe care s-a aplicat de către executorul judecătoresc sechestru asigurator, fiind obiect al unui gaj instituit la cererea creditoarei BCR SA Sucursala Tulcea, aferent contractului de credit.

Prin decizia penală 275 din 8.10.200, Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondate, apelurile procurorului şi părţii civile.

Curtea a admis recursul părţii civile BCR Sucursala Tulcea, a casat hotărârile atacate sub aspectul acţiunii civile şi a trimis cauza primei instanţe pentru a rezolva fondul, reţinând că infracţiunea săvârşită de inculpat este susceptibilă de a produce prejudiciu.

Cu ocazia rejudecării, prin sentinta penală 416, din 18.02.2003, Judecătoria Tulcea a respins acţiunea părţii civile BCR Sucursala Tulcea, ca nefondată.

Instanta de fondd a stabilit următoarele.

Inculpatul a achizitionat o instalaţie similară cu cea sustrasă de sub sechestru şi a predat-o, înregistrând-o în patrimoniul SAC Marmura SA Tulcea.

Ca beneficiară a creditorului, debitoarea SC Marmura SA Tulcea, prin lichidator, a invederat că este de acord cu această modalitate de recuperare.

Partea civilă, în calitate de creditor gajist putea şi poate, în temeiul dreptului real de gaj, să urmărească bunul în mâna căruia s-ar afla, conform art.23 alin.2 din Legea nr.99/1999. Faptul că nu a procedat în consecinţă nu-i poate fi decât imputabil.

Deasemenea, se puteau urmări silit şi celelalte bunuri aflate în patrimoniul debitoarei, iar bunul gajat nu a fost scos din patrimoniul acesteia.

Prin decizia penală 247 dion 12.09.2003 Tribunalul Tulcea a admis apelul părţii civile, a desfiinţat sentinta judecătoriei, a admis în parte acţiunea civilă şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 144.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă BCR Sucursala Tulcea.

Instanta de apeşl a apreciat că bunul gajat nu mai poate fi recuperat, aşa încât acţiunea civilă pentru daune este fondată.

Impotriva deciziei tribunalului, de obligare la plată, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs motivând că prejudiciul nu există.

Critica este întemeiată.

Din actele dosarului, nu rezultă că bunul sustras de sub gaj a pierit, că aceasta ar fi din cauza acţiunii infracţionale săvârşită de către inculpat. Dimpotrivă, intimata parte civilă nu a sprijinit în nici un mod demersurile debitoarei de recuperare a bunului gajat; nu a motivat nici obiecţiile la instalaţia procurată de către inculpat şi care poate asigura realizarea creanţei.

Decizia penală nr.39/P/20.01.2004

2.- Despăgubiri civile. Titlu executoriu. Hotărâre judecătorească civilă

Având un titlu executoriu pentru suma solicitată în procesul penal, partea vătămată nu se mai poate constitui parte civilă, pentru aceeaşi sumă şi rezultată din aceeaşi faptă, întrucât ar obţine două titluri executorii, ceea ce ar echivala cu îmbogăţirea fără just temei.

Prin sentinţa penală nr.1888 din 17 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.947/2002, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev.de art.215/1 cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal, în infracţiunea prev.de art.215/1 alin.l cod penal cu art. 41 alin.2 cod penal, prin care a fost condamnată inculpata: M.V., pentru săvârşirea infractiunii prev.de art.215/1 alin.l cod penal cu aplic.artAl alin.2 cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.

S-a atras atenţia inculpatei asupra disp.art.7 din Legea nr.543/2002.

S-a respins acţiunea civilă exercitată la partea civilă S.C. "M.S."S.R.L.Constanţa, ca lipsită de interes.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

In perioada august 200 - noiembrie 2001, inculpata M.V. încadrată cu contract de muncă la S.C.M.S. S.R.L. ca agent de vânzări, având atribuţii de gestionare, cu intenţie directă şi-a însuşit din valorile pe care le gestiona, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale - diverse sume de bani, în total 42.925.170 lei.

Apelul declarat de partea civilă S.C."M.S."S.R.L. împotriva susmenţionatei sentinţe penale, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.977 din 18 decembrie 2003 pronunţată în dosarul penal nr.1913/2003.

Impotriva deciziei penale nr.977/2003 a Tribunalului Constanţa şi a sentinţei penale nr.1888/2003 a Judecătoriei Constanta, a declarat recurs partea civilă S.C M.S. S.R.L.Constanţa, criticându-le ca nelegale şi netemeinice, dar fără a arăta motivele de recurs.

In conformitate cu prevederile din art.385/14 cod pr.penaIă, verificând din oficiu probele dosarului, se constată următoarele:

Partea civilă S.C.M.S. S.R.L. Constanţa, a solicitat ca, inculpata M.V. în cadrul acestui proces penal, să fie obligată la plata sumei de 42.925.170 lei reprezentând prejudiciul rezultat din infracţiunea comisă, stabilit prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în cursul urmăririi penale.

De precizat că, la data de 20 mai 2002, când a fost sesizată instanţa de fond recurenta partea civilă deţine a titlu executor pentru suma solicitată şi anume deciziile de imputaţie emise pe numele inculpatei, respectiv nr.137/4.12.2001, pentru suma de 40.903.310 lei şi nr.148/3.12.2001, pentru suma de 18.213.117 lei, sume din care inculpata a şi plătit părţii civile suma de 15.000.000 lei.

In consecinţă, întrucât partea civilă" avea un titlu executor pentru suma solicitată în cadrul procesului penal, nu se mai poate constitui parte civilă, pentru aceeaşi sumă şi rezultată din aceeaşi faptă, fapt ce ar constitui obţinerea a două titluri executorii, ceea ce ar conduce la îmbogăţirea fără just temei.

Pentru considerentele menţionate în baza art.385/15 pct.1 lit. b cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul părţii civile.

Decizia penală nr.64/P/30.01.2004


3.- Măsuri preventive. Probe. Interpretare lege. Inlocuirea măsurii arestării preventive. Revocare.

Faţă de raportul de expertiză medico legală, din care rezultă că moartea victimei s-a datorat intoxicaţiei etilice acute, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, în urmă cu 3 ani şi 7 luni s-au schimbat, ceea ce impune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Tribunalul Constanţa, prin încheierea de şedinţă din 5 februarie 2004, în baza art. 139 al. 1 Cod pr.penală a admis ca fondate cererile formulate de inculpatele U.L. şi H.M., prin apărător.

S-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatelor U.L. şi H.M. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiesc - municipiul Bucuresti pentru U.L. şi comuna Piatra Soimului, judetul Neamţ pentru H.M. - prev. de art.145 Cod pr.penaIă, fără încuviintarea instantei.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatei U.L. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.195/3.08-;2000 şi a inculpatei H.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.220/14.08.2000, ambele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, în baza Ordonantei nr.1l68/P/2000, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă" nu sunt retinute sau arestate în altă cauză”.

In termen legal împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Se sustine că în cauză, măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea cerintelor art.143 şi art.148 cod pr.penaIă, în sensul că, inculpatele au săvârşit infractiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închiosorii mai mare de 4 ani, pericolul crescut pentru ordinea publică şi starea de recidivă.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, inculpatele U.L. şi H.M. au fost trimise în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta din 6 aprilie 2001, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie, din care una urmată de moartea victimei.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanta ca instanţă de fond, iar ulterior, prin sentinţa penală nr.278 din 6 iunie 2002, s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

La data de 5.02.2003, din nou este sesizat Tribunalul Constanta cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta în aceeaşi zi, ocazie cu care au fost mentinute încadrările juridice initiale.

De mentionat este că împotriva inculpatelor s-a luat măsura arestării preventive la data de 30 iulie 2000 pentru U.L. şi 14 august 2000, pentru H.M.

Situaţia - de fapt avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive în prezent s-a schimbat, în sensul că în cauză, s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală de către Institutul national de Medicină Legală "Mina Minovici"Bucuresti din care rezultă că moartea victimei F.S. s-a datorat intoxicaţiei etilice acute complicată cu vărsături şi aspirat de conţinut gastric.

Faţă de aceste acte noi, în mod corect instanţa de fond a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în urmă cu 3 ani şi 7 luni pentru inculpata U.L. şi respectiv 3 ani şi 6 luni pentru inculpata H.M., s-au schimbat, motiv pentru care a şi dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligatia de a nu părăsi localităţile de domiciliu, fără încuviinţarea instantei.

Cum nu s-au constatat nulităţi de natură a duce la casarea hotărârii, urmează ca în baza art. 385/15 pct 1. lit. b cod pr.penală a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penala nr.77/P/9.02.2004


Sunt indicii temeinice că inculpaţii au desurubat mai multe piuliţe de la calea ferată, pe o distanţă de 100 m, pentru a le vinde unui centru de colectare a fierului vechi, precum si probe certe că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în situaţia în care şi pedepsele sunt mai mari de 4 ani. La luarea măsurii arestării preventive a unuia dintre inculpaţi va fi avută în vedere şi starea de recidivă a acestuia.

Tribunalul Constanţa, prin încheierea de şedinţă nr.58 din 3 februarie 2004, a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la arestarea preventivă a inculpatilor S.E. şi A.V. – pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.208 al.1 – art.209 al.1 lit.a.g.şi al.3 lit.f Cod penal şi art.276 al.1 cod penal cu aplicarea art.33 lit.b cod penal, art.37 lit.a cod penal în cazul celui dintâi şi art.208 al.1 – art.209 al.1 lit.a.g. al.3 lit.f cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal, art.276 al.1 cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b cod penal.

Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Constanta a apreciat că probele administrate în cauză nu demonstrează cu certitudine că puşi în libertate inculpaţii ar aduce atingere ordinii sociale.

In termen legal, împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta prin care solicită casarea încheierii şi pe fond admiterea propunerii de arestare a inculpatilor pe o perioadă de 30 zile.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii pronunţate în raport de criticile aduse prin recursul declarat, curtea urmează a admite recursul pentru următoarele considerente.
Pentru intimatul inculpat A.V. din dosarul de urmărire penală rezultă date certe că în seara de 30.01.2004, în jurul orelor 20- 20,30 împreună cu inculpatul S.N., s-au deplasat în zona Gării din Medgidia, numită G.D. şi cu ajutorul a două chei fixe au desurubat mai multe şuruburi care leagă calea ferată de traverse.

Inculpatul a desurubat piulitele de la calea ferată pe o distanţă de 100 m şi au strâns circa 30-40 kg fier în doi saci de rafie, pe care le-au valorificat la un centru de valorificare şi au primit în total suma de 170.000 lei.

In seara de 31.01.2004, inculpatul A.V. s-a dus singur în aceeaşi zonă şi a mai desurubat componente de la calea ferată, iar cantitatea sustrasă a fost valorificată de cumnatul acestuia, D.G..

Potrivit art.141¹ Cod procedură penală, procurorul din oficiu, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.143 cod pr.penală şi există vreunul din cazurile prevăzute în art.148 cod pr.penală, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, prezintă dosarul cauzei cu propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive. Potrivit art.149¹ al.10 cod pr.penală, în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin.1, judecătorul dispune arestarea preventivă a inculpatului, arătând temeiurile care justifică luarea măsurii arestării preventive.

In speţă, temeiul arestării preventive este cel prevăzut de art.148 lit.h cod pr.penală, în sensul că inculpatul a săvîrşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

In speţă, cele două condiţii sunt întrunite cumulativ, în sensul că în prezent se fac cercetări pentru infracţiunea de furt calificat şi distrugere şi semnalizare falsă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, cît şi faptul că lăsarea în libertate a inculpatului A.V. prezintă pericol pentru ordinea publică, în sensul că odată lăsat în libertate, oricând poate să săvârşească o infracţiune, atîta timp cât nu are loc de muncă şi resurse materiale din care să ducă un trai decent.

Aceleaşi condiţii vor fi avute în vedere şi în ceea ce priveste inculpatul S. N., dar la acesta facem precizarea că are statutul de recidivist în condiţiile art.37 lit.a cod penal, raportat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1652/4 iunie 2002, când inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă (ceea ce denotă o perseverenţă infracţională în a săvârşi fapte cu un grad de pericol social ridicat).

Aşadar la luarea măsurii arestării preventive a acestui inculpat vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art.148 lit.f cod pr.penală, adică starea de recidivă a inculpatului.

Faţă de aceste precizări, se va admite recursul parchetului, va casa în totalitate încheierea de şedinţă nr.58 din 3.02.2004 a Tribunalului Constanta.

Decizia penala nr.84/P/10.02.2004

Din actele dosarului nu rezulză că inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin tergiversarea judecăţii, prin lipsa acestora la termenele de judecată, iar libertatea de acţiune şi deplasare nu pot fi îngrădite niciunui cetăţean de vreme ce se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Prin încheierea de şedinţă din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.769/2003, în baza art.139 alin.1 cod pr.penală şi art.145¹ cod pr.penală, s-au admis cererile inculpaţilor S.E., D.E., C.N., U.V., privind înlocuirea preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

S-au respins ca nefondate cererile de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii C.N., D.E.,; cererea inculpatei D.E., privind părăsirea localităţii pe o perioadă determinată.

Împotriva măsurilor dispune de instanţa de fond, declară recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta şi inculpatul C.N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, arată că instanţa nu era îndreptăţită să dispună înlocuirea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, cu cea de a nu părăsi ţara, întrucât nu s-a făcut dovada schimbării temeiurilor în sensul art.139 cod pr.penală.

În timp ce inculpatul Caracotă Anton, arată că instanţa de fond a dispus respingerea cererii formulate, deşi se află în situaţii similare cu cea a coinculpaţilor.

Examinând din oficiu, motivele de recurs, constată :

Inculpaţii, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fals material, uz de fals.

În cursul judecăţii, prin decizia penală din 4 iulie 2003, s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a tuturor inculpaţilor arestaţi, cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

La termenul de judecată din 18 martie 2004, s-a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu măsura de a nu părăsi ţara, prev.de art.145/1 cod pr.penală.

Instanţa de apel a admis ca fondate cererile formulate de inculpaţii, fiind respinsă cererea inculpatului Caracotă Anton.

Se susţine, în motivarea hotărârii luate de către instanţă că inculpaţii, cu excepţia inculpatului C.A. care desfăşura activităţii ce impuneau deplasări şi în afara localităţii de domiciliu, o parte din ei, sunt bolnavi şi necesită intervenţia unor medici de la alte spitale judeţene.

Motivele de recurs formulate de parchet sunt nefondate, însă cele ale inculpatului sunt fondate.

Din actele şi piesele dosarului, nu rezultă că inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin tergiversarea judecăţii, prin lipsa acestora la termenele de judecată acordate şi faptul să s-a apreciat că aceştia pot să se deplaseze şi în alte localităţii din ţară, că ar împiedica aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii.

Libertatea de acţiune şi deplasare nu poate fi îngrădită nici unui cetăţean, de vreme ce prezumţia de nevinovăţie este ridicată la rang de lege, de care urmează să beneficieze orice persoană, până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre judecătorească.

Ori, faţă de inculpaţi, care în cauză, au un statut comun, nimeni nu poate beneficia de un tratament privilegiat.

Aşa fiind, urmează a constata ca întemeiat recursul declarat de inculpatul Caracotă Anton şi a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penala nr.205/P/23.03.2004

Sunt indicii temeinice că inculpaţii au lipsit de libertate şi au dus în străinătate persoane de sex feminin, obligându-le să practice prostituţia, precum şi probe certe că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.943/2003, s-a înlocuit măsura arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, pentru inculpaţii D.C. şi P.M.C. şi s-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Impotriva sus menţionatei încheieri Parchetul de pe lângă TribunalulConstanta, a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În motivele de recurs, se solicită casarea încheierii de şedinţă de judecată şi respingerea cererii de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, în raport de numărul mare de infracţiuni comise.

Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă de judecată recurată, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta nr.267/P/2003, s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpaţilor P.M. pentru săvîrşirea infiacţiunilor prev.de art.l97 alin.l şi 2 lit.a cod penal, art.l89 alin.l cod penal-şi 3 infracţiuni prev.de art.l3 alin.l din Legea nr.678/200l şi D.C.pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.l3 alin.l din Legea nr. 678/200l şi art.329 alin. l,2 cod penal.

Acest rechizitoriu face obiectul dosarului penal nr.943/2003, în care cercetarea judecătorească este în curs de desfăşurare, acordându-se mai multe termene de judecată pentru audierea a trei părţi vătămate, deşi în cauză acestea au dat declaraţii în faza de urmărire penală, iar potrivit art.75 cod pr.penaIă, aceste declaraţii pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu celelalte probe din dosar.

În raport de faptele comise şi anume, de a lipsi de libertate şi de a duce în străinătate persoane de sex feminin, minore, obligându-le să practice prostituţie, se constată că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pentru aceste considerente, în baza art.3851 pct.2 lit."d" cod pr.penală, se va admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, se va casa hotărârea atacată şi rejudecând, se vor respinge cererile de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea Constanta.

Decizia penala nr.220/P/27.03.2004

Deşi sunt indicii că inculpatul ar fi săvârşit o faptă penală, în lipsa unor probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică, propunerea de luare a măsurii arestării preventive este neîntemeiată.

Tribunalul Constanta, prin încheierea nr.209 din 15.04.2004" a respins ca nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul: Z.I. propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rezoluţia din 09.03.2004 s-a început urmărirea penală faţă de Z.I. şi s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru aceeaşi infracţiune prin ordonanţa nr.283/P/2004 din 15.04.2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută

de art.211 lit.c cod pr.penaIă.

Din plângerea formulată de partea vătămată P.M. în vârstă de 13 ani, a reclamat faptul că pe data de 17.02.2004, în jurul orelor 12,00 a fost oprit pe strada M.K., în dreptul unui club de internet, de inculpat care i-a cerut nişte bani. Cum partea vătămată i-a spus că nu are, inculpatul l-a ameninţat cu bătaia şi după câteva insistente i-a băgat mâna în buzunarul gecii, i-a sustras suma găsită de 23.000 lei intrând apoi în internet.

Impotriva acestei încheieri de şedinţă, în termen legal s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin care se solicită casarea încheierii de şedinţă şi admiterea propunerii de arestare preventivă a numitului Z.I., deoarece în cauză au fost administrate probe temeinice din care rezultă că inculpatul a săvîrşit infracţiunea de tâlhărie.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii pronunţate, în raport de critica formulată cât şi din oficiu, curtea constată că recursul declarat de parchet este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din dosarul de urmărire penală, respectiv declaraţia şi plângerea părtii vătămate P.M. în vârstă de 13 ani, rezultă că inculpatul s-a apropiat de el a început să-i înjure, să-i ameninţe şi i-a pus mâna în buzunar de unde a sustras suma de 23.000 lei.

Din declaraţia martorului G.T., T.R. rezultă că inculpatul şi partea vătămată au fost văzuţi în faţa unei săli de internet în orasul B., stând de vorbă. La un moment dat, inculpatul a comunicat martorilor că a luat sub formă de împrumut suma de 23.000"lei de la partea vătămată pentru a putea ajunge la domiciliul său din Valul Traian, urmând ca în zilele următoare să-i restituie banii.

Faţă de aceste precizări, în mod corect" instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerintele cumulative prevăzute de art.148 lit.h cod pr.penaIă, în sensul că, deşi sunt indicii că inculpatul ar fi săvîrşit o faptă de natură penală, lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Urmează ca în temeiul art.385/15 pct l lit b cod pr.penaIă, a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penala nr.289/P/27.04.2004

Fapta fiind săvârşită în anul 2003, timp în care apărările inculpatului nu au fost lămurite în totalitate, luarea măsurii arestării preventive a acestuia, după un an de zile, este nelegală, atâta timp cât nu sunt întrunite cerintele art.148 lit.h cod pr.penală.

Tribunalul Constanţa, prin încheierea nr.242 din 29 aprilie 2004 - în camera de consiliu, pronunţată în dosarul penal nr.831/2004, în baza art.149¹ cod pr.penală, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art.148 lit.h cod pr.penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.R., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 30 aprilie 2004 şi până la 28 mai 2004.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a formulat recurs, solicitînd punerea de îndată în libertate, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se impută.

Faptele nu au un suport probator, ci doar afirmaţii făcute de fosta lui concubină, cu care se găseţte în relaţii de duşmănie.

A fost căsătorit, copiii i-au fost încredinţaţi spre creştere şi educare, bucurându-se de apreciere din partea familiei sale.

Examinând din oficiu motivele de recurs, actele şi piesele dosarului, constată:

Tribunalul Constanţa a luat în examinare propunerea nr.322/P/2004 formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A.R. cercetat pentru săvârşirea infracţionare de viol, prev.de art.197 alin.3 cod penal.

Prin ordonanţa din 29 aprilie 2004, din dosarul nr.322/2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de viol, întrucât se susţine că, în seara zilei de 24.04.2003, a întreţinut raporturi sexuale cu B.I.E. în vârstă de 14 ani şi 11 luni, prin constrângere. Partea vătămată este fiica fostei concubine a inculpatei.

La dosarul cauzei au fost depuse, plângerile părţii vătămate, certificatul medico-legal nr.1669/S din 29 septembrie 2003, declaraţiile martorilor (fratele părţii vătămate) şi ale inculpatului.

Din examinarea întregului material probator, nu rezultă că din luna parilie 2003, când se presupune săvârşirea faptei şi până în prezent, inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin distrugerea şi alterarea mijloacelor de probă, ori alte fapte şi, nici indicii suficiente nu sunt, faţă de contradicţiile vădite ce rezultă din situaţia de fapt şi din probe, că fapta este săvârşită de inculpat.

Libertatea individuală, fiind una din valorile fundamentale protejate prin normele Constituţiei noastre, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă decât cu respectarea drepturilor persoanei şi instituirea garanţiilor procesuale stricte.

De vreme ce fapta, se susţine să a fost săvârşită în anul 2003, luarea măsurii după un an de zile şi când nu au fost lămurite toate apărările formulate de inculpat, apreciem că nu sunt realizate cerinţele art.148 lit.h cod pr.penală urmând a admite ca fondat recursul şi a respinge ca nefondată propunerea arestării preventive a inculpatului.

Urmează a fi pus în libertate inculpatul, dar că nu este reţinut sau arestat într-o altă cauză penală.

Decizia penala nr.302/P/1.05.2004

Arestarea preventivă a inculpatului se ia în principiu în interesul urmăririi penale şi din moment ce a fost sesizată instanţa, această măsură nu mai este necesară: starea de recidivă avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului priveste o infracţiune săvârşită în timpul când acesta era minor, dar potrivit art. 38 alin.1 lit.a cod penal, nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii. Astfel, măsura arestării preventive a inculpatului va fi înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte.

Prin încheierea 196/8.04.2004 (dosar 664/2004) Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.I., pentru 29 de zile reţinând că, în perioada 30.12.2003 – 22.03.2004 , prin violenţă şi ameninţare a sustras de la şase persoane fizice acostate pe străzi din municipiul Constanţa, pe timp de noapte, bijuterii, bani şi alte valori. A mai reţinut tribunalul se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Tribunalul Constanţa sesizat prin rechizitoriul 317/P/29.04.2004 cu judecarea faptelor pentru care a fost arestat inculpatul, la 4 mai 2004, prin încheiere, după ce în temeiul art.300¹ din Cod pr.penală, a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, a menţinut arestarea .

Încheierea din 4 mai 2004 pronunţată de tribunal în dosar nr.837/30.04.2004, a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat-o pentru netemeinicie.

Curtea a examinat lucrările dosarului de urmărire penală şi a constatat că recursul inculpatului este fondat urmând a fi admis.

Potrivit art.146 din Cod pr.penală, arestarea preventivă a inculpatului se ia în principal în interesul urmăririi penale iar Curtea constată că, prin emiterea rechizitorului această fază procesuală a fost încheiată, măsura privativă de libertate nemaifiind necesară, fazei respective.

Mai constată Curtea că, nu sunt date certe din care să rezulte că, inculpatul lăsat în libertate s-ar sustrage de la judecată ori de la executarea pedepsei ce îi va fi aplicată de către instanţă dacă va fi găsit vinovat, faţă de care situaţie se pune problema alegerii altei măsuri preventive în temeiul art.136 rap.la art.139 din Cod pr.penală.

Din încheierea instanţei şi mandatul de arestare rezultă că, atunci când tribunalul a dispus măsura preventivă, a avut în vedere şi starea de recidivă a inculpatului . Curtea constată însă că, pedepsele privative de libertate , în raport de care atât organul de urmărire penală cât şi prima instanţă a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie , au fost aplicate inculpatului pentru infracţiuni săvârşite în perioada când acesta era minor. În conformitate cu prev.art.38 alin.1 lit.a din Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.

Faţă de situaţia expusă, instanţa de recurs reţine că, temeiurile ce-au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive s-au schimbat , în sensul că, starea de recidivă postcondamnatorie a fost înlăturată, temeinic , (art.148 alin.1 lit.f din Cod pr.penală) situaţie care dă posibilitatea instanţei de recurs să înlocuiască arestarea preventivă cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea în care locuieşte (municipiul Constanţa), pentru faza de judecată a procesului penal, măsură prev.de art.145 din Cod pr.penală.

Decizia penala nr.327/P/7.05.2004

Lipsa unor indicii temeinice că inculpaţii ar fi autorii faptei penale, precum si lipsa unor probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol pentru ordinea publică ori pentru aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor, înlătură propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor.

Prin ordonanţele 572/P/13.05.2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a pus în mişcare acţiunea penală faţă de D.T., D.N. şi A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, constând în aceea că la 7.04.2004 împreună, l-au agresat pe B.D. ciobanul cârdului de oi proprietatea lui C.H, după care au sustras 2 ovine .

La 13 mai 2004, ora 13,00 Parchetul a solicitat Tribunalului Constanţa, arestarea preventivă a inculpaţilor pentru fapta expusă,invocând îndeplinirea cerinţelor art.148 lit.d,h,i Cod pr.penală, pentru toţi cei în cauză, iar pentru A.V. şi art.148 lit.f Cod pr.penală.

Tribunalul Constanţa prin încheierea 277/13 mai 2004 ( dosar 944/2004) a respins ca nefondată propunerea parchetului, hotărâre care a fost atacată cu recurs de către acesta din urmă, criticând-o prin procurorul de şedinţă, pentru netemeinicie.

Curtea, constată că sunt neîntemeiate criticile formulate oral de către recurent astfel că, recursul va fi respins ca nefondat.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă,Curtea constată că, din lucrările dosarului de urmărire penală 572/P/2004, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, nu rezultă indicii temeinice referitoare la săvârşirea faptei de către cei trei inculpaţi, ca o condiţie esenţială prev. de art.143 din Cod pr.penală, pentru luarea măsurii preventive propusă.

Identificarea inculpaţilor D.T. şi D.N., de către C.H. şi B.D. din grupuri de persoane constituite de poliţie, a fost contestată permanent şi în faţa instanţei de cei în cauză. Întradevăr, împrejurarea că la Poliţia M.K., partea vătămată B.D. l-a identificat numai pe D.N. deşi în grupul de persoane era şi D.T. , iar la Poliţia Judeţeană Constanţa, aceiaşi parte vătămată l-a identificat numai pe ultimul dintre inculpaţi, deşi în grup era şi D.N., creează dubii serioase cu privire temeinicia probei folosită de organul de cercetare penală .

Această împrejurare, coroborată cu negarea faptelor de către inculpaţi , atât în faţa organului de cercetare penală cât şi a instanţelor de judecată, pune sub semnul îndoielii existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatii au comis fapta pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, mai ales că, nici nu au fost verificate apărările acestora cu privire la prezenţa lor în ziua de 7 aprilie 2004, la locuinţa lui D.T..

Cât priveşte existenţa datelor suficiente că inculpaţii au încercat şi vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, Curtea reţine că, raportat la data săvârşirii faptei şi data punerii în mişcare a acţiunii penale, la o distanţă mai mare de o lună de zile, acest temei juridic pentru luarea măsurii preventive nu mai poate fi luat în discuţie. Este de reţinut în acest sens că, la 13.04.2004 D.N. a fost invitat la Poliţia Mihail Kogălniceanu în legătură cu fapta din 7.04.2004, când deşi s-a prezentat nu a fost audiat şi nici nu a fost pus sub învinuire .

Decizia penala nr 348/P/15.05.2004

Cerinţele art.143 cod pr.penală nefiind întrunite, nu se mai pune problema examinării cerinţelor art.148 lit.h din acelaşi cod, situatie în care propunerea de luare a măsurii arestării inculpatului este neîntemeiată.

Prin încheierea nr.345 pronunţată la data de 07.06.04, în dosarul nr. 1109/2004,Tribunalul Constanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunal;

În baza art.143 alin.1 raportat la art.148 alin.1 lit.”h” c.proc.pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D. pe o perioadă de 29 zile, de la 08.06.2004 până la 06.07.2004 şi emiterea mandatului de arestare preventivă.

În fapt, s-a reţinut că, în seara de 20.05.2004, prin violenţă, inculpatul A.D. a smuls de la gâtul părţii vătămate S.C.R. un lănţişor din aur, producându-i leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, existând indicii temeinice că a săvârşit fapta prev. de art.211 alin.2 lit.”b.c” cod penal şi sunt întrunite condiţiile prev. de art.148 lit.”h” c.proc.pen.(deoarece legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică faţă de natura şi gravitatea faptei, formele agravate ale infracţiunii comise, de rezonanţa socială, de valorile sociale lezate, crearea sentimentului de insecuritate a persoanei ce se deplasează pe stradă, neliniştea provocată în rândul cetăţenilor prin posibilitatea ca oricare dintre ei să devină victime) aşa încât propunerea de arestare este fondată.

Împotriva hotărârii, inculpatul A.D. a declarat recurs motivând că nu este vinovat.

Criticile sunt întemeiate pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art.149¹c.proc.pen., în cursul urmăririi penale, se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art.143 c.proc.pen. şi există vreunul din cazurile prev. de art.148 c.proc.pen.

În cauză, acuzarea se întemeiază pe declaraţiile părţii vătămate care a dat semnalmentele agresorului şi, în urma observării, 2 zile consecutiv, în zona „Dacia” a inculpatului a susţinut că este autorul faptei.

Cu ocazia audierilor, inculpatul a declarat că nu a săvârşit fapta, arătând cum şi-a petrecut ziua, respectiv, că se afla într-un alt loc la ora agresării şi deposedării părţii vătămate.

Din procesul-verbal de la fila 16, rezultă că tricoul de culoare roşie (reţinut de către partea vătămată, în timpul agresiunii, de la făptuitor) nu aparţine inculpatului care nici nu are tricouri de culoare roşie.

În condiţiile în care inculpatul a fost încadrat în muncă, desfăşoară activităţi socialmente utile, martorii prin declaraţii autentificate, au cofirmat alibiul inculpatului, se trage concluzia că lipsesc indiciile temeinice că recurentul a săvârşit fapta prev. de art.211 cod penal, nefiind îndeplinită cerinţa art.143 c.proc.pen. ceea ce împiedică luarea măsurii preventive a arestării.

Conform art.75 cod procedură penală, declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în speţă, declaraţiile părţii vătămate S.C.R. nu sunt coroborate cu alte probe. Cum inculpatul a fost reţinut la indicaţia expresă a părţii vătămate, activitatea de „recunoaştere a acestuia din grup” este lipsită de interes;deosebit de important, era să se verifice dacă inculpatul este mai scund decât victima, respectiv, pe baza unor analize tehnico-ştiinţifice, dacă tricoul îi aparţine.

Prin urmare, nefiind înlăturate apărările inculpatului, recursul este fondat, va fi admis,se va casa hotărârea atacată şi se va respinge propunerea procurorului de arestare preventivă a inculpatului A.D.

Constatând că nu sunt întrunite exigenţele art.143 cod procedură penală, nu se mai pune problema cazului prev. de art.148 lit.”h” cod procedură penală.

Decizia penala nr.424/P/11.06.2004