Epidemiologia

2.2.3. Stabiliţi corespunderea între:

355. 
     Tipurile de hepatite virale:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE;
   

Caracteristica epidemiologică:

a) imposibilitatea declanşării procesului infecţios în lipsa VHB;

b) transmiterea prioritar prin hemotransfuzii;

c) consecinţe dramatice la gravide;

d) doza excepţional de mică de infectare;

e) se observă îmbătrânirea infecţiei.

355. 
     Tipurile de hepatite virale:
     

1. 
   VA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

Caracteristica epidemiologică:

a) letalitate înaltă la gravide;

b) grupa de risc major – stomatologi, chirurgi;

c) lipseşte cronicizarea;

d) achiziţionarea virusului preponderent posttransfuzional;

e) una dintre măsurile profilactice – vaccinarea.

355. 
     Tipurile de hepatite virale:
     

1) HVA;

2) HVB;

3) HVC;

4) HVD;

5) HVE.
Procesul de cronicizare:

a) lipseşte;

b) 40–60% cu risc major de formare a cancerului hepatic;

c) va depinde de modul achiziţionării;

d) 5–10%;

e) lipseşte, totodată se înregistrează letalitate înaltă la gravide.

355. 
     Tipurile de hepatite virale: Rata de letalitate:
     

1) HVA;	a) letalitate înaltă la gravide;
2) HVB;	b) 2–20%;
3) HVC;	c) < 0,5%;
4) HVD;	d) 0,5–1%;
5) HVE;	e) < 2,0%.

355. 
     Tipurile de hepatite virale: Perioada de incubaţie:
     

1) HVA;	a) 15–45 zile;
2) HVB;	b) 30–60 zile;
3) HVC;	c) 45–180 zile;
4) HVD;	d) 14–110 zile;
5) HVE;	e) 21–90 zile.

355. 
     Tipurile de hepatite virale:
     

1) HVA;

2) HVB;

3) HVC;

4) HVD;

5) HVE.
Modul de transmitere:

a) cu transmitere predominant enterală;

b) cu transmitere predominant parenterală.

355. 
     Tipurile de hepatite virale:
     

1) HVA; calitate înaltă la gravide;

2) HVB; înaltă de cronicizare;

3) HVC;

4) HVD;

5) HVE.
Pronosticul:

a) moderat favorabil, dar cu coinfecţie, nefavorabil;

b) moderat favorabil, cu rata înaltă de cronicizare;

c) de regulă, favorabil;

d) moderat favorabil;

e) moderat favorabil → superinfecţie.

355. 
     Căile de transmitere în hepatitele virale:
     

1) căi naturale;

2) căi artificiale;

a) perinatală;

b) orizontală (contact habitual direct);

c) sexuală;

d) nosocomială;

e) habitual-comunală (prin vectori artificiali: truse cosmetice, pe­riu­ţe de dinţi, prosoape etc.);

f) administrarea intravenoasă a drogurilor.

355. 
     Riscul transmiterii VHB (estimat în %):
     

1) risc minim;

2) 6%;

3) 67%;
Perioadele gravidităţii (trimestre):

a) I trimestru;

b) al II-lea trimestru;

c) al III-lea trimestru.

355. 
     Hepatite virale:
     

1) HVA;

2) HVB;

3) infecţia HIV/SIDA.
Vaccinopreparate, tipul:

a) plasmatic, obţinut prin metodaingeneriei genetice;

b) inactivat, viu atenuat, recombinat genetic;

c) profilaxie specifică nu se efectuează din motivul lipsei de vac­ci­no­pre­parat.

355. 
     Hepatite virale:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVE;
   
3. 
   HVB;
   
4. 
   HVG.
   

Tipul de imunitate postinfecţioasă:

1. 
   se formează imunitate postinfecţioasă stabilă de lungă durată;
   
2. 
   se formează imunitate postinfecţioasă nestabilă de scurtă durată;
   
3. 
   imunitatea postinfecţioasă nu este suficient studiată;
   
4. 
   se formează îmunutate artificială activă.
   

355. 
     Hepatite virale
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVE.
   

Grupele cu risc înalt de infectare:

1. 
   colectivele de copii din instituţiile şcolare şi preşcolare;
   
2. 
   populaţia adultă indiferent de activitatea profesională.
   

II.3. Infecţiile respiratorii

2.3.1. Complement simplu

355. 
     Ce determină sezonalitatea de toamnă-iarnă în infecţiile respiratorii?
     

1. 
   schimbarea condiţiilor de comunicare a populaţiei;
   
2. 
   schimbarea caracteristicilor tipice ale agenţilor patogeni;
   
3. 
   micşorarea păturii imune în populaţie.
   

355. 
     Indicaţi care măsuri antiepidemice în infecţiile respiratorii sunt mai efi­cace (de control):
     

1. 
   izolarea precoce a sursei de agenţi patogeni;
   
2. 
   dezinfecţia în focare epidemice şi locurile de aglomeraţie a po­pu­la­ţi­ei;
   
3. 
   imunoprofilaxia.
   

355. 
     Ciclititatea multianuală în infecţiile respiratorii este cauzată de:
     

1. 
   nivelul păturii imune a populaţiei;
   
2. 
   condiţiile locative;
   
3. 
   mijloacele de transport.
   

355. 
     Utilizarea anatoxinei difterice conduce la formarea:
     

1. 
   imunităţii antibacteriene artificiale;
   
2. 
   imunităţii antitoxice artificiale;
   
3. 
   imunităţii antibacteriene şi antitoxice.
   

355. 
     Izolarea obligatorie în staţionar se efectuează în cazul:
     

1. 
   portajului tulpinilor lizogene de C.diphteriae;
   
2. 
   dizenteriei;
   
3. 
   tusei convulsive.
   

355. 
     Mai puţin rezistent în mediul ambiant este:
     

1. 
   C.difteriae;
   
2. 
   N.meningitidis;
   
3. 
   St.haemoliticus.
   

355. 
     Sursa principală de agenţi patogeni în difterie este:
     

1. 
   bolnavul;
   
2. 
   purtătorul imun;
   
3. 
   purtătorul convalescent.
   

355. 
     Titrul protectiv de anticorpi la difterie e de:
     

1. 
   0,001 UA/ml;
   
2. 
   0,003 UA/ml;
   
3. 
   0,03 UA/ml.
   

355. 
     Purtătorii de corinebacterii difterice atoxigene în condiţiile actuale în calitate de sursă de infecţie:
     

1. 
   prezintă un rol epidemiologic neînsemnat;
   
2. 
   nu au însemnătate epidemiologică;
   
3. 
   sunt principala sursă de infecţie.
   

355. 
     Supravegherea persoanelor contacte la difterie se efectuează timp de:
     

1. 
   3 zile;
   
2. 
   7 zile;
   
3. 
   14 zile.
   

355. 
     Perioada de contagiozitate a bolnavului de difterie e de:
     

1. 
   până la 2 săptămâni;
   
2. 
   de la câteva zile la 4 luni;
   
3. 
   de obicei, până la 1 an.
   

355. 
     Vaccinarea contra difteriei se efectuează:
     

1. 
   cu vaccin;
   
2. 
   cu anatoxină;
   
3. 
   cu ser.
   

355. 
     În cadrul izbucnirilor epidemice de difterie mai frecvent este depistat:
     

1. 
   C. mitis;
   
2. 
   C. gravis;
   
3. 
   C. intermedius.
   

355. 
     Purtătorii sănătoşi de corinobacterii difterice toxigene necesită a fi:
     

1. 
   izolaţi la domiciliu;
   
2. 
   sanaţi în condiţii de ambulator;
   
3. 
   izolaţi în staţionar.
   

355. 
     În focarele de difterie dezinfecţia chimică:
     

1. 
   este necesară;
   
2. 
   nu este necesară;
   
3. 
   trebuie efectuată după indicaţii epidemiologice.
   

355. 
     Risc major la îmbolnăvirea de difterie au:
     

1. 
   copiii;
   
2. 
   persoanele adulte din sfera de deservire;
   
3. 
   persoanele nevaccinate.
   

355. 
     Perioada de incubaţie la difterie este de:
     

1. 
   1–2 zile;
   
2. 
   2–10 zile;
   
3. 
   21 zile.
   

355. 
     Pentru virusul variolei este caracteristic:
     

1. 
   viabilitatea redusă în mediul extern;
   
2. 
   rezistenţa considerabilă în mediul extern;
   
3. 
   sensibilitatea la antibiotice.
   

355. 
     Menţinerea procesului epidemic al difteriei în perioada cu mor­bi­di­ta­te sporadică se datorează:
     

1. 
   bolnavilor cu forme tipice de difterie;
   
2. 
   reconvalescenţilor;
   
3. 
   purtătorilor de corinobacterii toxigene.
   

355. 
     Tabloul clinic de difterie se dezvoltă la persoanele:
     

1. 
   cu nivel redus de imunitate antitoxică;
   
2. 
   cu nivel redus de imunitate antimicrobiană;
   
3. 
   cu nivel înalt de imunitate antitoxică la reducerea rezistenţei ge­ne­ra­le a organismului.
   

355. 
     Portajul de corinobacterii toxigene e condiţionat de:
     

1. 
   imunitate antitoxică fără imunitate antimicrobiană;
   
2. 
   imunitate antimicrobiană fără de imunitate antitoxică;
   
3. 
   reducerea nivelului protector de imunitate antitoxică.
   

677. 
     Agentului patogen al difteriei în mediul ambiant:
     

1. 
   este slab rezistent;
   
2. 
   posedă rezistenţă medie;
   
3. 
   este de rezistenţă înaltă.
   

677. 
     Dezinfecţia terminală în focarul cu difterie este efectuată de:
     

1. 
   membrii de familie ai bolnavului;
   
2. 
   asistenta medicală de sector (CMF);
   
3. 
   specialiştii serviciului de dezinfecţie (CSP).
   

677. 
     Necesitatea de imunizare antidifterie este determinată de:
     

1. 
   nivelul sporit ai morbidităţii;
   
2. 
   nivelul sporit al letalităţii;
   
3. 
   contagiozităţi sporite.
   

677. 
     Sursa de agent patogen la variolă este:
     

1. 
   omul bolnav cu forme manifeste;
   
2. 
   omul bolnav cu forme fruste;
   
3. 
   purtătorul de virus.
   

677. 
     Vaccinarea contra variolei se efectuează cu vaccin:
     

1. 
   inactivat;
   
2. 
   viu atenuat;
   
3. 
   chimic.
   

677. 
     Aplicarea vaccinului antivariolic este:
     

1. 
   intracutanat;
   
2. 
   cutanat;
   
3. 
   intramuscular.
   

677. 
     Durata imunităţii postvaccinale antivariolice este:
     

1. 
   pe toată viaţa;
   
2. 
   3 ani;
   
3. 
   10 ani.
   

677. 
     Sursă de agent patogen la parapertusis poate fi:
     

1. 
   omul bolnav cu forma tipică a bolii;
   
2. 
   reconvalescentul;
   
3. 
   purtătorul de agent patogen.
   

677. 
     Bolnavul de parapertusis este mai contagios în:
     

1. 
   ultimele zile ale perioadei de incubaţie;
   
2. 
   perioada catarală;
   
3. 
   perioada de convalescenţă.
   

677. 
     Morbiditatea prin parapertusis este mai frecventă la copiii:
     

1. 
   până la 2 ani;
   
2. 
   de 3–6 ani;
   
3. 
   adolescenţi.
   

677. 
     Contra parapertusei:
     

1. 
   se efectuează vaccinarea după indicaţii epidemiologice;
   
2. 
   se efectuează vaccinarea planificată;
   
3. 
   vaccinarea nu se efectuează.
   

677. 
     Sursa principală de infecţie la tusea convulsivă este:
     

1. 
   bolnavul cu forme fruste;
   
2. 
   bolnavul cu forme manifeste;
   
3. 
   purtătorul.
   

677. 
     Cea mai eficace măsură antiepidemică la tusea convulsivă este:
     

1. 
   dezinfecţia terminală;
   
2. 
   tratamentul bolnavului;
   
3. 
   depistarea şi izolarea la timp a bolnavului.
   

677. 
     Perioada de incubaţie la tusea convulsivă:
     

1. 
   3–14 zile;
   
2. 
   7–21 zile;
   
3. 
   14–28 zile.
   

677. 
     Măsura de bază în profilaxia tusei convulsive este:
     

1. 
   depistarea şi izolarea sursei de agenţi patogeni;
   
2. 
   dezinfecţia;
   
3. 
   vaccinoprevenţia.
   

677. 
     Vaccinarea contra tusei convulsive se efectuează cu:
     

1. 
   vaccin viu;
   
2. 
   anatoxină;
   
3. 
   vaccin corpuscular inactivat.
   

677. 
     Pentru procesul epidemic contemporan la tusea convulsivă este ca­rac­te­ris­tică:
     

1. 
   lipsa ciclităţii anuale a morbidităţii;
   
2. 
   prezenţa ciclităţii anuale a morbidităţii;
   
3. 
   creşterea incidenţei multianuale.
   

677. 
     Agentul patogen al tusei convulsive se transmite prin:
     

1. 
   aerosoli solizi (praf contaminat);
   
2. 
   pe cale aerogenă;
   
3. 
   pe cale habituală.
   

677. 
     Cea mai eficientă metodă de diagnostic de laborator al tusei con­vul­si­ve este:
     

1. 
   metoda bacteriologică;
   
2. 
   metoda bacterioscopică;
   
3. 
   PCR.
   

677. 
     Diagnosticul de parapertusis se confirmă în baza:
     

1. 
   tabloului clinic;
   
2. 
   rezultatelor investigaţiilor bacteriologice;
   
3. 
   anamnezei epidemiologice.
   

677. 
     Grupele de vârstă supuse vaccinării contra tusei convulsive sunt:
     

1. 
   copiii cu vârsta până la 2 luni;
   
2. 
   copiii cu vârsta până la 3 ani;
   
3. 
   copiii cu vârsta de 5 ani.
   

677. 
     Pentru profilaxia de urgenţă a tusei convulsive se utilizează:
     

1. 
   DTP;
   
2. 
   bacteriofagi;
   
3. 
   imunoglobulină.
   

677. 
     Grupul cu risc înalt de infectare prin tusea convulsivă este:
     

1. 
   copii de 2–3 ani;
   
2. 
   copii primului an de viaţă;
   
3. 
   elevii.
   

677. 
     Bolnavul de rubeolă prezintă pericol:
     

1. 
   4 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 4 zile după;
   
2. 
   7 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 7 zile după;
   
3. 
   din momentul apariţiei erupţiilor pe corp şi până la involuţia lor.
   

677. 
     Bolnavul cu rubeolă prezintă pericol:
     

1. 
   7 zile;
   
2. 
   14 zile;
   
3. 
   21 zile.
   

677. 
     Răspunsul corect pentru rubeolă este:
     

1. 
   are tendinţă către cronicizare;
   
2. 
   nu se utilizează vaccinarea;
   
3. 
   poate conduce la malformaţii congenitale.
   

677. 
     Cel mai frecvent perioada de incubaţie în rubeolă constituie:
     

1. 
   2–3 zile;
   
2. 
   9–15 zile;
   
3. 
   17–21 zile.
   

677. 
     După suportarea rubeolei se formează imunitate:
     

1. 
   de scurtă durată;
   
2. 
   de lungă durată;
   
3. 
   pentru toată viţa.
   

677. 
     Cel mai frecvent sindromul de rubeolă congenitală se manifestă prin afectarea:
     

1. 
   inimii, organelor auzului şi văzului;
   
2. 
   sistemului osteo-muscular;
   
3. 
   suprafeţelor cutanate.
   

677. 
     Frecvenţa apariţiei malformaţiilor congenitale în rubeolă este sporită în:
     

1. 
   primul trimestru de sarcină;
   
2. 
   trimestru doi de sarcină;
   
3. 
   trimestru trei de sarcină.
   

677. 
     Ponderea cazurilor cu sindrom rubeolic congenital în mediu cons­ti­tu­ie:
     

1. 
   0,13%;
   
2. 
   5 %;
   
3. 
   20–30%.
   

677. 
     Agentul patogen al rubeolei face parte din:
     

1. 
   togaviruşi;
   
2. 
   paramixoviruşi;
   
3. 
   mixoviruşi.
   

677. 
     Rezistenţa agentului patogen al rujeolei în mediul ambiant este:
     

1. 
   înaltă;
   
2. 
   medie;
   
3. 
   joasă.
   

677. 
     O contagiozitate mai înaltă este caracteristică:
     

1. 
   rujeolei;
   
2. 
   difteriei;
   
3. 
   tuberculozei.
   

677. 
     O contagiozitate mai înaltă este caracteristică pentru:
     

1. 
   difterie;
   
2. 
   varicelă;
   
3. 
   scarlatină.
   

677. 
     Bolnavul de rujeolă prezintă pericol:
     

1. 
   4 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 4 zile după;
   
2. 
   7 zile până la apariţia erupţiilor pe corp şi 7 zile după;
   
3. 
   din momentul apariţiei erupţiilor pe corp şi până la involuţia lor.
   

677. 
     Perioada de contagiozitate a bolnavului cu rujeolă este de:
     

1. 
   4–5 zile;
   
2. 
   8–9 zile;
   
3. 
   până la 21 zile.
   

677. 
     Sursă de infecţie la rujeolă este:
     

1. 
   purtătorul de germeni;
   
2. 
   reconvalescentul;
   
3. 
   bolnavul în perioada prodromală.
   

677. 
     În profilaxia de urgenţă a rujeolei poate fi folosit:
     

1. 
   anatoxina;
   
2. 
   imunoglobulina;
   
3. 
   vaccinul inactivat.
   

677. 
     Vaccinarea contra rujeolei se efectuează cu:
     

1. 
   anatoxină;
   
2. 
   vaccin viu;
   
3. 
   vaccin chimic.
   

677. 
     În focarele de rujeolă dezinfecţia chimică:
     

1. 
   nu se efectuează;
   
2. 
   este necesară;
   
3. 
   este necesară numai după indicaţii epidemiologice.
   

677. 
     Bolnavul cu rujeolă poate servi ca sursă de agenţi patogeni:
     

1. 
   în perioada prodromală;
   
2. 
   în perioada de reconvalescenţă;
   
3. 
   înainte cu 4 zile de la debutul bolii.
   

677. 
     Agentul patogen al rujeolei se transmite:
     

1. 
   pe calea aerogenă;
   
2. 
   prin aerosol secundar (prin praf contaminat);
   
3. 
   pe calea habituală.
   

677. 
     Sunt supuşi dispensarizării convalescenţii cu rujeolă?
     

1. 
   da;
   
2. 
   nu;
   
3. 
   doar în anumite condiţii.
   

677. 
     Vaccinarea copiilor născuţi din mame seronegative la rujeolă se efec­tu­iază:
     

1. 
   la vârsta de 8 luni;
   
2. 
   la vârsta de 12 luni;
   
3. 
   nu li este indicată.
   

677. 
     Care dintre copiii ce au contactat cu un bolnav de rujeolă necesită su­pra­veghere medicală:
     

1. 
   cei vaccinaţi cu vaccin antirujeolic;
   
2. 
   care deja au suportat rujeola;
   
3. 
   copiii nevaccinaţi şi care n-au suportat rujeola.
   

677. 
     În cazul apariţiei focarului de rujeolă în instituţie preşcolară mă­su­ri­lor de izolare va fi supus:
     

1. 
   copilul de 7 ani, care anterior a suportat rujeola;
   
2. 
   copilul în vârstă de 5 ani, care nu a suportat rujeola, vaccinat la 1 an şi 6 luni;
   
3. 
   copilul de 3 ani care nu a fost bolnav şi/sau vaccinat anti-rujeolă.
   

677. 
     Spitalizarea bolnavilor cu parotidită epidemică se efectuează:
     

1. 
   în toate cazurile de îmbolnăvire;
   
2. 
   după indicaţii clinice şi epidemiologice;
   
3. 
   numai după indicaţii epidemiologice.
   

677. 
     Măsura profilactică de bază la parotidita epidemică este:
     

1. 
   depistarea şi izolarea precoce a bolnavului;
   
2.