Acțiunile planificate pentru perioada 2005-2012 au fost formulate având în vedere experienţa acumulată în urma derulării SNA 2003-2004, precum și experiența altor state din Uniunea Europeană.
În vederea implementării activităţilor din planurile de acţiune, au fost stabilite mecanisme de coordonare de către ANA a principalelor direcţii de acţiune, care au privit încheierea de protocoale de colaborare sau elaborarea de metodologii privind derularea acestor activităţi.
Evaluarea implementării SNA și a planurilor de acțiune s-a făcut periodic de către ANA, dar un impediment l-a reprezentat lipsa unor indicatori de realizare în cadrul acestor documente.
Concluzii şi lecţii învăţate
Faţă de SNA 2003-2004, SNA 2005-2012 aduce o nouă concepţie privind reducerea ofertei de droguri. Un element definitoriu priveşte necesitatea aderării la convenţiile internaționale în materie şi alinierea legislației naţionale la prevederile acestora. Un alt reper este sancţionarea oricărui fapt ilicit legat de operaţiunile cu droguri, dar această sancţionare trebuie să fie diferenţiată în funcţie de circumstanţe care să reflecte gravitatea faptei.
Instituțiile competente au introdus mijloace moderne de acţiune atât tehnice cât și operaţionale (livrarea supravegheată, utilizarea investigatorilor acoperiţi).
De asemenea, un element foarte important este finanţarea activităţilor de combatere a traficului de droguri prin confiscarea şi valorificarea bunurilor folosite în, sau rezultate din săvârşirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri și precursori.
În urma analizei eficacităţii implementării activităţilor cuprinse în planurile de acțiune s-a constatat existenţa unor limite cauzate de finanţarea insuficientă, de insuficienţa personalului din unele instituții sau de reorganizările instituționale care au influențat realizarea obiectivelor SNA.
Lecţia principală desprinsă din analiza implementării activităţilor din zona reducerii ofertei de droguri este necesitatea elaborării unui cadru instituţional şi legislativ care să ofere sustenabilitatea necesară derulării activităţilor cuprinse în documentele viitoare. Crearea şi consolidarea cadrului instituțional trebuie să vizeze oferirea de garanţii legislative privind stabilitatea instituțiilor atât ca structură, finanţare sau ca resursă umană. O altă concluzie este necesitatea bugetării activităţilor cuprinse în planurile de acțiune pentru a le asigura sustenabilitatea. Pentru a avea garanţia sustenabilităţii derulării unor activităţi care privesc intervale de timp mai mari de un an, trebuie avută în vedere și bugetarea multianuală. Un exemplu de sustenabilitate financiară şi umană este derularea multianuală a proiectelor cu finanţare europeană care au privit atât instruirea personalului cât și asigurarea unor resurse financiare necesare pentru buna îndeplinire a atribuţiilor instituționale. Menţionăm în acest sens, derularea de către ANA a Proiectului "Crearea şi dezvoltarea unei reţele de management a proiectelor cu specific antidrog", cod SMIS 1212, finanţat prin FSE - PODCA.
Recomandări
Recomandările aferente acestei arii privesc acțiuni care pot fi susţinute de Agenţie în particular, sau de către alte instituţii cu atribuţii în domeniul reducerii ofertei de droguri.
Pe termen scurt:
Activităţile din planurile de acțiune ale SNA în aria reducerii ofertei de droguri trebuie să aibă un caracter mai aplicat, obiectivele şi ţintele urmărite să fie exprimate mult mai concret.
Introducerea de către ANA, în viitoarele planuri de acţiune, a unor indicatori de plan privind activităţile din aria reducerii ofertei, însoţiţi de metodologiile de colectare şi raportare.
Implicarea, de către ANA, a partenerilor instituționali relevanţi în dezvoltarea metodologiilor de colectare şi raportare a indicatorilor privind reducerea ofertei de droguri.
Corelarea și adaptarea propriilor sisteme de colectare a datelor statistice, astfel încât să răspundă necesităţilor de raportare, conform cerinţelor organismelor internaționale și europene.
Implicarea ANA în încurajarea cooperării instituţiilor de aplicare a legii cu instituțiile de asistenţă destinate consumatorilor.
Crearea unor baze de date la nivelul DCCO (SA şi LCAPD) care să servească nevoilor operative, de raportare ierarhică precum și nevoilor de raportare către ANA.
Derularea permanentă a unor programe de pregătire a personalului din toate instituțiile de reducere a ofertei de droguri.
Analizarea factorilor de risc privind personalul implicat în reducerea ofertei de droguri.
Pe termen lung:
Consolidarea instituţională a ANA şi a rolului său de coordonator național al acțiunii de reducere a ofertei droguri.
Implicarea ANA în dezvoltarea unui cadru legislativ corespunzător care să asigure colectarea și raportarea indicatorilor de reducere a ofertei de la toţi partenerii instituționali relevanţi.
Consolidarea instituțională a DCCO prin înfiinţarea unei structuri de analiză doar pe problema drogurilor.
Modernizarea dotării tehnice necesare instituțiilor abilitate să aplice legea în domeniul drogurilor, la nivelul standardelor internaționale.
Consolidarea cadrului legislativ, în special pentru reglementarea regimului stupefiantelor nou apărute pe piaţa drogurilor. Extinderea grupurilor de lucru TRIDENT şi POLVAM și la nivelul altor instituții.