Facultatea de teologie evanghelica elim timisoara, romania

ESCATOLOGIE

de L. J. Kreitzer

Hawthorne, Gerald F.; Martin, Ralph P.; and Reid, Daniel G. (eds.), Dictionary of Paul and His Letters, (Downer’s Grove, IL: InterVarsity Press) 1998, c1993 [Electronic ed.]
Escatologia a fost înţeleasă din punct de vedere tradiţional ca şi o ramură a teologiei care se ocupa cu lucrurile “de pe urmă.” Subiecte ca viitorul lumii “parousia” lui Isus Christos, Împărăţia lui Dumnezeu, judecata finală, învierea din morţi, cerul şi iadul, trasnformarea cosmosului, etc. toate pot fi puse sub titlu. Termenul “escatologie” este des folosit în alternanţă cu “apocalipticul” deşi în anii recenţi termenul a fost definit mai clar în genul literar care poate sau nu să aibă de-a face cu “lucrurile de pe urmă” temporale (după cum a demonstrat J.J. Collins şi C.C. Rowland). Relaţia dintre istoria cronologică şi cea escatologică a fost o sursă majoră de discuţii între savanţi în ultimii ani. G.B. Craid a oferit o evaluare a limbajului escatologic care se bazează pe sensul “metaforic” în înţelesul de bază. Rezultatul unei asemenea abordări este asemănător cu genul de investigaţie, şi anume că o descriere corectă a ecuaţiei dintre “lucrurile de pe urmă” temporale şi literature escatologică, în principiu textele apocaliptice sunt calificate aici, dacă nu provocate.

Vorbind cu stricteţe ar trebui menţinută ă distincţie între cei doi termini apocalyptic şi escatologie, în ciuda faptului că savanţii timpuri au folosit termenul apocalyptic fără să ştie genul de clasificare, şi astfel neintenţionat au creat confuzie pentru cei care le-au studiat recent materialele (Strum, Marshall, Baker). L. Keck a încercat să se relaţioneze la această problemă când a sugerat să luăm termenul apocalyptic ca şi un adjective “care caracterizează un tip de teologie, şi nici pe departe un tip de escatologie” (Keck, 233). Conform lui Keck, teologia apocaliptică a lui Pavel poate fi distinctă de teologia înţelepciunii pe care o are el, deoarece se naşte dintr-o bază teologică diferită. Aceasta este adevărat, deşi este imposibil să vezi că ambele tipuri de teologie sunt vizibile în epistole lui Pavel, de obicei în pasaje cheie ca 1 Cor 2-3; Filip. 2:5-11; Col 1:13-20.

Locul lui Pavel în domeniul teologiei escatologice este centrală, nu cel mai neînsemnat pentru că scrierile sale sunt printre cel mai bine păstrate documente Creştine timpurii, care reflectă perspectivele fundamentale ale problemelor escatologice. Multe din introducerile standard ale lui Pavel conţin şi o secţiune care se ocupă cu escatologia (H. Ridderbos, D.E.H. Whitely, G. Bornkamm, F.F. Bruce). Pe lângă asta, multe dintre studiile de interpretare ale clasicilor în generaţiile anteriare au fost dependente de analiză critică aupra escatologiei lui (ex. A. Schwetzer, G.Vos, E. Kaseman, J. Munk, H.J. Schoeps, W.D. Davies). În ultimii zece ani au mai fost facute nişte studii importante asupra teologiei lui Pavel de către J.C. Beker (1980). Acestea au slujit pentru a stârni interesul pe acest subiesct şi am accentuat cum escatologia studiilor Pauline este centrală.

Escatologia lui Pavel ne dă fundalul pentru multe alte subiecte importante care constituie esenţa teologiei Pauline; cristologia, Penumatologia, Eclesiologia, Soteriologia şi antropologia toate sunt clădite pe fundamaţia escatologiei gandirii lui Pavel. Fundaţia este văzută în toate studiile Pauline pentru că poţi vedea preocupările escatologice sau presupoziţiile în toate epistolele Pauline (mai puţin Galateni şi Philemon despre care s-a spus că nu conţin referinţe explicite referitor la Ziua Domnului). Materialul escatologic poate fi găsit într-o varietate largă de contexte în epistolele Pauline. Importanţa escatologiei Pauline este nu are de-a face cu punerea sub semnul întrebării asupra autenticităţii unora din epistole ca 2 TEsaloniceni, Coloseni şi Efeseni sau Pastoralele. Chiar dacă unele din aceste culegeri de epistole Pauline sunt luate ca fiind de drept scrise de către urmaşii ulteriori ai lui Pavel, este clar că escatologia lui Pavel a fost cea care a fost arătată in ele. (vom vedea mai multe în cele ce urmează)

1. Contextul escatologiei Pauline: Literatura Iudaică Apocaliptică

2. Împrejurarea care a dus la scrierea Epistolelor

3. Conţinutul escatologiei Pauline: Unlele principii centrale

4. Escatologia şi Cristologia Paulină

5. Escatologia şi Etica lui Pavel

6. Escatologia Paulină şi Mistica Iudaică

7. Dinamica socială în învăţătura escatologică a lui Pavel
1. Contextul escatologiei Pauline: Literatura Iudaică Apocaliptică

De-a lungul anilor au existat diferite discuţii pentru a determina sursa escatologiei lui Pavel: derivă ea din moştenirea Iudaică sau din privirea asupra lumii Eleniste din care făcea parte? Mulţi savanţi acceptă acum că prvon din moştenrea sa Iudaică înluzând cele două laturi ale istoriei temporale „acum” şi “nu încă” care sunt determinante pentru privirea lui asupra escatologiei.

Apocalipticul Iudaic la Pavel este o privire care a trebuit să treacă printr-o serie de adaptări împortante în lumina evenimentului esnţial al învierii lui Isus din morţi. Învierea lui Isus, este cea care mai presus de toate determină învăţătura escatologiei lui Pavel. Pentru că învierea a fost cea care a făcut inaugurarea escatonului şi acela a fost momentul când a început noua ordine.


2. Împrejurarea care adus la scrierea epistolelor

Mai mult ca oricând altcândva savanţii au ajuns să aprecieze circumstanţele în care au fost scrise epistolele datorită faptului că ne ajută să îi înţelegem conţinutul. Pe scurt, cu cât ştim mai multe despre motivul scrierii unei anumite epistole cu atât avem şansa să înţelegem mai bine mesajul orginal cât şi să putem interpreta mai bine înţelesul lor pentru noi astăzi.

Un studiu informativ despre relaţia pe care el se pare să o fi avut cu o anumită biseică ne ajută să clarificăm textul ca şi un întreg.

Din păcate, natura împrejurarărilor care a dus la scrierea multor epistole este că de multe ori suntem lăsaţi sa avem multe întrebări cheie fără răspuns. Pur şi simplu nu ştim destul despre ocazia care a dus la scrierea apostolului unei anumite biserici (sau biserica lui), aşa că suntem de multe ori forţaţi să facem ipoteze ca să putem umple golurile cunoaşterii noastre; de exemplu nu avem nevoie de tot contextul pentru a putea lucra cu pasajul de genul lui 1 Cor 5:9. Reconstrucţia ipotetică a corespondenţei lui Pavel cu anumite congregaţii este posibilă.

Aceste probleme afecteză virtual toate epistolele lui Pavel şi implică multe teme tologice, dar devin pătrunzătoare când e vorba de învăţături teologice în multe din epistolele care nu sunt puse sub semnul întrebării. Răspunde oare Pavel la anumite întrebări puse de cei din biserică? L-au înţeles cumva greşit? Cât din ceea ce le răspunde este oare este subordonat de înţelegere escatologică obişnuită. Sau cât dein ceea ce scrie este mai degrabă cu scopul de a corecta? Şi avem aici două exemple.


2.1. 1 Tesaloniceni 4:13-5:11 Moartea prematură a un credincios?

Ambele epistole către Tesaloniceni par a fi scrise ca şi răspuns la nişte întrebări serioase puse de către cei din biserică referitoare la moartea unui credincios înaintea aşteptatei parousia Domnului (1 Cor 11:30 şi 15:18 se poate să ţintească spre aceleaşi probleme şi în Corint). Răspunsul lui Pavel în 1Tesaloniceni 4:13-5:11 pare să se ocupe cu această problemă şi în principiu afirmă că morţii nu suferă nici un dezavantaj şi că ei vor fi uniţi cu Christos la venirea Lui. Problema aici e că nu este destul de clar care sunt părerile escatologice împărtăşite de cei din Tesalonic, şi nici de ce au fost puşi într-o astfel de harababură (învălmăşeală) teologică datorită morţii câtorva din biserică. Au înţeles ei cumva greşit ceea Pavel (după cât se pare) i-a învăţat despre viitor? Sau a fost posibil ca Pavel să alterneze în ceea ce învaţă când e vorba de înviere, şi anume corectează ceea ce a spus anterior în epistolă? Patea problemă este oricum atunci când e vorba de materialul escatologic oferit, Oricum pentru că nu ştim ce a vorbit anterior Pavel cu cei din Tesalonic nu putem da o interpretare precisă; este ca şi când am încerca să ascultăm o conversaţie doar de la un capăt de telefon şi să deducem despre ce anume se vorbeşte.

2.2. 1 Corinteni 7: Instituirea căsătoriei şi sexualitatea omenească faţă în faţă cu Parousia. În acest capitol Pavel răspunde unor întrebări puse de Corinteni referitoare la sex şi căsătorie în viaţa credinciosului. Se pare că, Corinteni au adoptat o atitudine ascetică când a venit vorba de sexualitate în lumina credinţei lor că mântuirea lui Christos exită deja (în 1 Cor. 7:1b Pavel citează unul din sloganurile lor de efect). Pavel le scrie pentru a le corecta atitudinea, accentuând în 1 Cor. 7:2-6 obligaţia reciprocă şi responsabilitatea relaţiilor sexuale între soţ şi soţii. Secţiune prezintă puţină dificultate în ceea ce priveşte escatologia. Totuşi în 1 Cor 7:7-40 Pavel continuă cu sfaturi care par mult mai mult condiţionate de privirile sale inevitabile asupra parousiei lui Christos; aceasta este afirmat ca adevărat în 1 Cor 7:25-35. Acolo el îi sfătuişte pe cei care sunt necăsătoriţi (indiferent de motiv) să rămână în „stâmtorarea de acum” (1 Cor 7:26) şi a „vremii care s-a scurtat” (1 Cor 7:29). Acest capitol este un text exegetic minat, dar mulţi savanţi sunt deacord că la o anumită cotă perspectica escatologiei lui Pavel colorează etica sfatului său celor care se gândesc să se căsătorească. Indiferent de interpretarea adoptată, trebuie luat în condiderare trecutul escatologic al gândirii lui Pavel (uita-te la un cometariu despre Moise).


3. Conţinutul escatologiei Pauline: câteva principii centrale

În mod clar escatologia este subliniată în întreaga teologie Paulină. Punctele principale pot fi sumarizate în următoarele 8 subtitluri.

3.1 Mesianitatea lui Isus din Nazaret. Pentru Pavel, Isus din Nazaret este fără îndială Mesia, Christosul cel promis de demult. Acest titlu “Christos” (christos) este atât de des dat lui Isus încât se confundă cu prenumele lui Isus. Conform lui Pavel lui Isus îi sunt atribuite şi alte titluiri mesianice şi denumiri incluzând Fiul (lui Dumnezeu) (de 16 ori în Rom 1:4, 9; 5:10; 8:3, 29, 32; 1 Cor 1:9; 15:28; 2 Cor 1:19; Gal 1:16; 2:20; 4:4, 6; Eph 4:13; Col 1:13; 1 Thess 1:10), Fiul lui David (de 2 ori in Rom 1:3; 2 Tim 2:8) şi Domnul (cam de 275 ori, incluzând pasaje cristologice importante ca 1 Cor 8:6; Phil 2:11). Totuşi nu poate fi utat că venirea lui Mesia era privită în multe scrieri iudaice ale primului secol ca un eveniment escatologic, un semn că vremea care era aşteptată a sosit.

Într-un anume sens se poate spune atunci că acest acest subiect era numărul unu al escatologiei lui Pavel când proclama pe Isus din Nazaret ca şi Mesia.

În acelaşi timp este bine de amintit că evenimentul cheie care garanta sau confirma că mesianitatea constă în faptul că Isus a înviat din morţi, pentru că învierea din morţi este cea care demonstrează că veacul escatologic era deja prezent.
3.2 Prezenţa perioadei escatologice. Unul din standardele literaturi Iudaice apocaliptice este divizarea timpului în (aeoane) veacuri (4 Ezra 7:50, “Cel prea Înalt nu a făcut o veşnicie ci două,” este o afirmaţie clasică). Probabil cea mai bună cale de a demonstra că Pavel acceptă acest fel de escatologie dualistă a celor două veacuri este folosirea lui a frazei “acestui veac” Rom 12:2; 1 Cor 1:20; 2:6–8; 3:18; 2 Cor 4:4). Fraza correspondent a “veacului ce are să vină” deşi este amintit în câteva locuri de către Pavel, dar niciodată în epistolele care nu sunt puse sub semnul întrebării (apare doar în Efeseni 1:21). Veacu de acum este de obicei descris ca şi rău (Gal 1:4; Eph 5:16; 6:13), şi locuitorii lumii sunt “un neam ticălos şi stricat” (Fil 2:15). Şi totuşi Pavel crede că nădejdea escatologică a viitorului are cumva influenţă asupra prezentului. După cum afirmă apostolul în 2 Cor 5:17 “toate cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi.” În 1 Cor 10:11 el declară că “a venit sfârşitul veacurilor” şi in 1 Corinthians 7: 31 el afirmă că “lumea acesta ar trebui privită ca şi cum nu ar fi.” El descrie acest veac escatologic ca şi “o nouă creaţie” (2 Cor 5:17; Gal 6:15). Mai mult decât atât Pavel asociază venirea acestui veac escatologic şi descoperirea lui Isus Christos ca şi Mesia lui Dumnezeu. Deşi afirmă în Gal 4:4 “la împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” Toate acestea sugerează că învăţătura lui Pavel despre escatologia veacului present trebuie să fie împotriva dualismului temporal.

Sunt şi alte ilustraţii care exprimă idea lui Pavel in ceea ce priveşte cele 2 veacuri, incuzând analogia Adam/Christos din Romani 5 şi 1 Cor 15, şi o ilustraţie antropologică implicând un contrast între vechiul şi noul eu (Rom 6:6; Col 3:9–10; Eph 2:15; 4:22–24); omul din lăuntru (Rom 7:22; 2 Cor 4:16; Eph 3:15); personă fizică/spirituală (2 Cor 2:14-16). O imagine spaţială implicând folosirea “cerului” (ouranos) şi termenii săi care fac referire la asta ne oferă un mijloc important cum e adevărul escatologic comunicat în epistolele Pauline. (după cum demonstrează Lincoln).

Asigurarea realităţii prezente a noului veac a dat naştere la o înţelegere a existenţei creştine în multe biserici. Aşa că au fost siguri de realitatea existenţei escatologice de acum încât nu mai era aşa o nevoie mare de de înviere în viitor - învierea la viaţă era trăită (majoritatea savanţilor au acceptat că 1 Cor 4:8; 15:12 şi 2 Tim 2:18 pot fi legate din punct de vedere exegetic de această persectivă, dar Wedderburn a avut o altă părere).

În cazul corintenilor acest entuziasm pare să se fi manifestat într-un mod nesănătos in ceea ce priveşte preocuparea cu darurile spirituale, demonstrând câd de mult erau associate escatologia şi penumatologia în timpul lui Pavel (după cum spune Thistleton).

Pavel are de-a face cu entuziasmul Coritenilor în 2 moduri: în primul rand foloseşte mustrarea sarcastică (ca în 1 Cor 4:8); cel de al doilea mod este reaccentuând dimensiunea futuristă la credinţa lor obişnuită (1 Cor 15). În mod asemănător înţelegerile existenţei creştine sunt analizate (şi provocative!) în 2 Timothy 2:16–18, 2 Thessalonians 2:2 and (possibly) 1 Thessalonians 4:13. La Pavel există o logică între present şi viitor, şi este legat de conceptual mântuirii.

Totuşi în ciuda asigurării dimensiunii nadejdii escatologice prezente, nu ar trebui luat din vedere că pentru Pavel revelaţia veacului escatologic este încaă în viitor. Transformarea ultimă a ordinii lumii, răscumpărarea finală a credinciosului (învierea trupului) şi judecata finală sunt toate evenimente care sunt aşteptate. Prezentul este condiţionat atât de trecut (moartea şi învierea lui Isus Christos) cât şi de viitor (aşteptata parousie la sfârşitul vremurilor).

3.2.1 Împărăţia lui Dumnezu/Christos. Deşi idea împărăţiei lui Dumnezeu/Christos este o carcteristică standard a escatologiei Iudaice pe care Pavel le împărtăşeşte şi este ceva ce subliniză clar învăţătura sa etică, fraza în sine nu este una proeminentă în epistolele lui Pavel. Se pare că Pavel presupune ca viaţa şi lucrarea lui Isus Christos să fi fost într-un fel inaugurarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, în ciuda faptului că ea nu este niciodată afirmată clar nicăieri în epistolele sale.

Pavel tinde să vorbească despre împărăţia lui Dumnezeu/Christos ca şi ceva aşteptat în viitor, deşi ocazional el ţinteşte realitatea prezentă a împărăţiei în viaţa credinciosului (ca in Rom 14:17 and 1 Cor 4:20). Una din cele mai obişnuite afirmaţii despre împărăţie are de-a face cu ceea ce va moşteni credinciosul (ca in 1 Cor 6:9–10; 15:50; Gal 5:21) ca şi rezultat al credincioşiei; din nou este vorba de moştenire viitoare. Şi mai central în învăţăturile lui Pavel referitoare la împărăţia lui Dumnezeu/Christos este locul pe care îl ocupă învierea lui Isus Christos în aducerea împărăţiei în istoria umană.

3.3 Învierea lui Isus Christos din morţi. Pentru Pavel învierea lui Isus este în primul rand un eveniment escatologic afirmând că noul veac a sosit. În ciuda faptului că că învierea este pentru Pavel un act escatologic făcut de către Dumnezeu nu este doar niciodată un eveniment simplu “spiritual.”

3.3.1 Romani 1: 3-4 Fiul lui Dumnezeu şi Învierea. Mulţi savanţi au fost de accord că în aceste 2 versete avem referirea tradiţională a apostolului referitoare la afrimaţiile despre Isus Christos. Pe scurt avem o dublă afirmaţie referitoare la Isus: el este fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce este de semnificativ în termenii lui Pavel este faptul că el leagă pe Isus ca fiu al lui Dumnezu de învierea din morţi.
3.3.2. 1 Corinthians 15: Un apendice al Învierii În 1 Cor 15 avem un fel de apendice al implicaţiilor învierii pentru creştini. Aceasta este cea mai detaliată discuţie despre învierea la Paval. Concentrarea discuţiei în acest capitol nu este dacă Isus a inviat sau nu din morţi, ci implicaţiile acestei învieri a lui Christos pentru credincios. 1 Corinteni 15:12 ne dau un indiciu despre ce era discuţia “Iar dacă se propăvăduieşte că Christos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţii” Pavel confruntă aici o herezie care era prezentă în bis. Din Corint şi anume că nu mai era nevoie de o înviere viitoare dacă au fost botezati şi deja trăiau o altă viată. Cu alte cuvinte Corintenii aveau o ei îpărtăşesc părerea lui Pavel referitoare la învierea lui Christos dar doar ca şi fundament pentru a credinţei lor creştine dar cu totul altă înţelegere referitoare la nădejdea creştină.
3.3.2.1 Pârga (1 Cor 15:20, 23). Pavel a folosit o ilustraţie din agricultură pentru a demonstra legătura dintre învierea lui Isus şi cea a credinciosului. Întreaga imagine este dependentă de înţelegerea unei unităţi dinamice care există între credincios si Christos; şi anume tot ceea ce s-a întâmplat lui Isus cel înviat este automat transferat şi comunităţii creştine.

Pavel de asemenea mai foloseste aparcheµ ca imagine a învăţăturii sale escatologice referitatoare la darul Duhului Sfânt în Rom 8:23 atât Iudeii cât şi neamurile făceau parte din planul lui Dumnezeu în Rom 11:16. O altă imagine ne arată pe Christos ca fiind “primul născut dintre cei morţi”, care este conţinut în imnul pre-paulin din Col 1:15-20

4. Escatologia şi Cristologia lui Pavel
Elemantul central al escatologiei lui Pavel, învierea lui Christos din morţi, este fără îndoială o declaraţie teologică, după cum poate fi văzut din felurile în care Dumnezeu a fost active în învierea lui Christos. În anumite epistole se specifică clar că Dumnezeu este cel responsabil pentru învierea lui Christos (Rom 4:24; 10:9; 1 Cor 6:14; 15:15; 2 Cor 4:14; Gal 1:1; Eph 1:20; Col 2:12; 1 Thess 1:9–10); odată se pune că este Dumnezeu care prin Duhul care a făcut aceasta (Rom 8:11); altădată este “duhul sfinţeniei” (Rom 1:4); iar altădată este “slava Tatălui” care îl invie pe Isus (Rom 6:4). Alte pasaje pur şi simplu folosesc un verb impersonal pentru a arăta învierea, de obicei este vorba de un pasiv divin (Rom 4:25; 7:4; 1 Cor 15:4, 12, 20; 2 Cor 5:15; 2 Tim 2:8).

Totuşi Pavel susţine o notă de subordonare a lui Isus Christos faţă de Dumnezeu Tatăl chiar şi în pasajele christologice cele mai înălţătoare. Două din cele mai împortante exemple sunt în 1 Cor 15:28c şi Filipeni 2:11c, rânduri care se învârt în jurul materialului escatologic.

Unul din caracteristicile cele mai intrigante la escatologia lui Pavel (care anticipează doctrina Trinităţii în biserică) este relaţia dintre Domnul Isus şi Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este caracterizat ca şi “Duhul lui Christos” (Rom 8:9; Fil 1:19) şi “Duhul Fiului Sau” (Gal 4:6). În acelaşi timp în alte pasaje Duhul Sfânt este în mod clar “Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor 3:16; Phil 3:3; 1 Thess 4:8). Suprapunerea dintre Dumnezeu şi Christos (cu referire la “Duhul”) este accentuat în 2 Cor 3:17, un crux interpretum care poate fi interpretat in oricare dintre feluri.
5. Escatologia şi etica Paulină

În epistolele lui Pavel există o legătură strânsă între escatologie şi etică. Aceasta este evident în epistolele sale timpurii, ca cea către Tesaloniceni unde Pavel confruntă o problemă datorită înţelegerii greşite despre lucrarea care este bazată pe o părere eronată a ceea ce înseamnă întoarcerea inevitabilă a lui Christos (vezi Kaye). În mod asemănător sfaturile etice conţinute în Rom 12-13 sunt condiţionate de o perspectivă escatologică; pasajul începe cu o rugăminte ca, credinciosul “să nu se potrivească lumii acesteia, ci să vă prefaceţi prin înoirea minţii” (Rom 12:2), şi încheie cu un paragraf unde averizează referitor la ziua Domnului (Rom 13:11-14). Aceeaşi observaţie poate fi văzută şi în 2 Cor 5:1-10 unde învăţătura escatologică referitoare la implicaţiile morţii creştinului sunt îmbinate cu îndemnul de a câştiga aprobarea lui Christos (1 Cor 5:9).

Desigur că ne este posibil să vedem la Pavel învăţătura etică despre cum trebuie să trăim viaţa creştină în intervalul dintre moartea şi învierea lui Isus Christos şi parosia viitoare. Conform lui Sampey, învăţătura morală a lui Pavel este despre cum trebuie să trăiască creştinul “în perioadele de timp.”
Bibliography.

P. J. Achtemeier, “An Apocalyptic Shift in Early Christian Tradition: Reflections on Some Canonical Evidence,” CBQ 45 (1983) 231–48;

D. C. Allison, The End of the Ages Has Come (Philadelphia: Fortress, 1987);

D. E. Aune, “(Early Christian) Eschatology,” ABD II.594–609;

________. “The Significance of the Delay of the Parousia for Early Christianity,” in Current Issues in Biblical and Patristic Interpretation, ed. G. F. Hawthorne (Grand Rapids: Eerdmans, 1975) 87–109;

R. D. Aus, “God’s Plan and God’s Power: Isaiah 66 and the Restraining Factors of 2 Thess. 2.6–7,” JBL 96 (1977) 537–53;

W. Baird, “Pauline Eschatology in Hermeneutical Perspective,” NTS 17 (1970–71) 314–27;

M. Barker, “Slippery Words: Apocalyptic,” ExpT 89 (1977–78) 324–29;

R. J. Bauckham, “The Delay of the Parousia,” TynB 31 (1980) 3–36;

J. C. Beker, Heirs of Paul: Paul’s Legacy in the New Testament and in the Church Today (Minneapolis: Fortress, 1991);

________. Paul the Apostle: The Triumph of God in Life and Thought (Philadelphia: Fortress, 1980, 2d ed. 1984);

________. Paul’s Apocalyptic Gospel: The Coming Triumph of God (Philadelphia: Fortress, 1982);

________. “Recasting Pauline Theology: The Coherence-Contingency Scheme as Interpretative Model,” in Pauline Theology. Volume I: Thessalonians, Philippians, Galatians, Philemon, ed. J. M. Bassler (Minneapolis: Fortress, 1991) 15–24;

________. The Triumph of God: The Essence of Paul’s Thought (Minneapolis: Fortress, 1990); M. C. de Boer, The Defeat of Death (JSNTS 22; Sheffield: Academic, 1988);

________. “Paul and Jewish Apocalyptic Eschatology,” in Apocalyptic and the New Testament: Essays in Honor of J. Louis Martyn, ed. J. Marcus and M. L. Soards (JSNTS 24; Sheffield: Academic, 1989) 169–90;

G. Bornkamm, Paul (New York: Harper & Row, 1969);

V. P. Branick, “Apocalyptic Paul?,” CBQ 47 (1985) 664–75;

F. F. Bruce, Paul: Apostle of the Heart Set Free (Grand Rapids: Eerdmans, 1977) 300–13;

G. B. Caird, The Language and Imagery of the Bible (Philadelphia: Westminster, 1980) 201–71;

W. Carr, Angels and Principalities (SNTSMS 42; Cambridge: University Press, 1981);

J. J. Collins, ed., Apocalypse: The Morphology of a Genre. Semeia 14 (Missoula, MT: Scholars, 1979);

J. M. Court, “Paul and the Apocalyptic Pattern,” in Paul and Paulinism: Essays in Honour of C. K. Barrett, ed. M. D. Hooker and S. G. Wilson (London: SPCK, 1982) 57–66;