Facultatea de teologie evanghelica elim timisoara, romania

Etica
de S. C. Mott

(Tradus de Ligia Macelaru)

Hawthorne, Gerald F.; Martin, Ralph P.; si Reid, Daniel G.; editori, Dictionary of Paul and His Letters, (Downer’s Grove, IL: InterVarsity Press) 1998, c1993

Pavel a demonstrat caracterul personal integral al noi vieti create prin credinta in Isus Hristos cat si obligatiile pentru relatii personale, in familie, in biserica si societate. Implicatiile radicale ale acestei noi fapturi gata sa fie manifestate in totalitate in Parusia erau legate de realitatea continua a erei prezente. Lupta etica a devenit universala. Contextul pentru atare invataturi erau situatiile particulare din bisericile lui, dar “caile in Cristos Isus” aveau relevanta in toate bisericile (1 Cor 4:17) si invataturile generale sunt introduse. Nu toate admonitiile aveau aceeasi greutate, si Pavel nu a intemtionat ca ele sa fie inclusive.

1. Bazele Eticii in Har

2. Etica Dragostei

3. Actorul si Ganditorul

4. Provocarea Escatologica

5. Tensiunea dintre Nou si Vechi

6. Universalizarea Conflictului Moral

1. Bazele Eticii in Har

1.1. O Noua Realitate. Actul salvator a lui Dumnezeu prin moartea si invierea lui Cristos este fundamentul cerintelor etice pentru Pavel. “Aluatul cel vechi” al viciilor trebuie curatat “pentru ca sa puteti fi o plamadeala noua dupa cum si sunteti, fara aluat, caci Cristos, Pastele nostrum a fost jertfit” (1 Cor 5:7). Comportamentul etic este sa corespunda cu ceea ce i-a indreptetit Dumnezeu sa devina prin jertfa lui Cristos. Aceasta cerinta etica a fost numita “indicativa si imperativa” (Bultmann; cf. Gal 5:1, 25), adica, “sa devii in caracterul si modul tau de viata ceea ce actul lui Dumnezeu prin Cristos te-a facut sa fii.”

Imperativul nu este doar o aplicatie secundara a evangheliei destinata imaturitatii spirituale. Betz sugereaza ca in epistolele timpurii ale lui Pavel, ca 1 Tesaloniceni, etica avea scopul de a pastra statutul present de sfintenie pana in ziua judecatii (cf. 1 Tes. 5:23). Cu siguranta pe cand Pavel le-a scris romanilor conexiunea imperativului cu indicativul a devenit in mod clar implicita. Pretentia lui Dumnezeu asupra ascultarii noastre este “o parte constructive a darului lui Dumnezeu” (Furnish). In Romani 6 uniunea cu Cristos (Rom 6:2–11) obliga la un comportament consistent cu acesta (Rom 6:12–23). Chiar si in sectiunea instructive indicativul reiese (Rom 6:13). In Filipeni, unde Pave confrunta ranchiuna printr-o apelare la umilinta si inaltarea lui Cristos (Fil 2:6–11), el nu pretinde o imitare constienta a lui Cristos, reprezentand un ideal moral. El invoca participarea in gandirea dramei salvarii, care sta la baza ratiunii de a fii ca si crestini (Fil 2:5 poate fi astfel interpretat, dar aceasta deschide ocazia unor discutii recente).

Puterea si suveranitatea lui Dumnezeu domina de asemenea si etica. Neprihanirea nu apare ca o consecinta a vietii traite pentru Dumnezeu, decat tangential, ca in Galateni 5:5. Ea este presupusa, este un dar al salvarii.

Harul lui Dumnezeu capaciteaza faptura nou creata in mantuire. “Harul stapaneste dand neprihanirea pentru viata vesnica” (Rom 5:21). Dumnezeu lucreaza prin vointa si faptele credinciosilor dupa scopul Lui (Fil 2:12–13). Darul lui Dumnezeu creaza raspunsul integral a intregii persoane, a carei conduita (Gal 6:4) si roada (Gal 5:22) sunt descries la singular.

1.2. Harul corespunzand harului. Harul lui Dumnezeu este o putere launtrica in credinciosi care reproduce caracterul lui personal. Epistola catre efeseni ii admonesteaza sa fie asemenea lui Dumnezeu “fiţi buni unii cu alţii, dupa cum v'a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos” (Eph 4:32). Comportamentul lor este sa fie iubitori pentru ca fundamental este dragostea aratata in jertfa lui Cristos (Efeseni 4:32–5:2). Pavel exprima relatia organic: odata ce indicativul este unitatea cu Cristos in botez, ei sunt legati sa traiasca viata lui Cristos cel inviat insusi (Rom 6:5–12).

Inegalitatea incomensurabila dintre recipientii darului lui Cristos si Cristos, care s-a daruit de buna voie lor trebuie sa-I determine pe credinciosi sa fie generosi fata de cei saraci. In motivatia bisericii din Corint de a darui crestinilor saraci in Ierusalim, Pavel le aminteste ca si Cristos in har a devenit sarac pentru ei, cu toate ca el era bogat (2 Cor 8:9). O dragoste adevarata se dovedeste in grija fata de cei saraci (2 Cor 8:8). 2 Corinthians 8–9 este presarata cu asemenea corespondente intre harul lui Dumnezeu si generozitatea credinciosilor darnicia fata de saraci. Dumnezeu este actorul. Darnicia fata de cei saraci este determinata de harul lui Dumnezeu (2 Cor 8:6–7), care ii capaciteaza pe credinciosi sa dea peste puteri (2 Cor 8:1–4). Harul abundent a lui Dumnezeu, asigura motivatia pentru orice fapta buna; saracii vor multumii lui Dumnezeu pentru prisosinta harului Sau in cei ce daruiesc (2 Cor 9:8, 13–14). Distribuirea pentru saraci este secerisul insamantarii garantate de Dumnezeu; Harul lui Dumnezeu curgand prin ei se manifesta in forma justitiara (2 Cor 9:9–10).

Intelegerea pe care Pavel o asteapta din partea crestinilor ca raspuns la harul lui Dumnezeu este de echitate (2 Cor 8:13–14). In iudaismul elenistic guvernamantul ideal ar distribui pentru nevoile curente ale vietii in asa fel incat nu ar exista “exces pentru lux” nici lipsa (Philo Jos. 243; cf. 2 Cor 8:15). Ca recipientii sunt saracii si standardul acesta de justitie este aplicat, releva elemente ale eticii sociale. Aceste doua capitole oarecum au fost frecvent neglijate in tratarea eticii dupa Pavel. Un factor ar fi ca interpretarea interesului lui Pavel este diplomatie misionara, validand misiunea lui printr-o colecta din partea neamurilor catre bisericile iudaice. Logica acestor capitole de fapt, este conditia sociala a harului. Acesta se suprapune si cu parerea ca “saracii” (Rom 15:26; Gal 2:10) era denumirea crestinilor din Ierulalim, referindu-se mai degraba la pietatea lor decat la nevoile economice. Nu exista evidente pentru folosirea tehnica a acestui termen de catre crestini in scrierile lui Pavel.

1.3.Etica sociala ca etica a comunitatii. Urmatorul motiv pentru neglijarea fata de 2 Corinteni 8–9 este parerea ca nu doar aici, ci in general, interesul social al lui Pavel se limiteaza la biserica; astfel ca partasia este dimensiunea etica a comunitatii, ni nu o dimensiune sociala. Strangerea de ajutoare a fost directionata catre cei saraci dintre sfinti (2 Cor 8:4; Rom 15:26). De fapt donatorii vor fi laudati pentru “generozitatea lor de a le darui lor cat si tuturor” (2 Cor 9:13; cf. Gal 6:10). Se refera aceasta exprimare inclusive la oamenii in nevoi in general, sau la cei in nevoi printer crestinii de pretutindeni (nu doar celor din Iudea)?

Indicatii referitoare la o abordare mai universala se afla in alte texte cu aplicabilitate pentru necrestini. In Galateni 6:10 (in pasajul in care s-ar putea face referire la strangerea de ajutoare pentru Ierusalim [cf. Gal 6:6; Rom 15:27; dar in contrast 1 Cor 9:10–11]), Pavel conclude discutia despre darnicie cu o atentionare, “Faceti bine tuturor oamenilor (pros pantas), dar in special celor din comunitatea credinciosilor.” “Facerea de bine” (ergazesthai to agathon) este terminologia pentru fapte concrete benevole pentru ajutorarea altora. Prima parte a frazei este principiul general, urmat de aplicatii specifice pentru biserica. Unii au argumentat ca malista de (“dar in special”) trebuie tradusa prin intelegerea rara a “care sunt.” Cele cateva exemple descoperite putand fi interpretate astfel, sunt neclare oricum, si difera semnificativ ca forma si context (2 Cor 1:12).

Servirea in dragoste a necrestinilor in nevoi este evidenta si in Romani 12:13–14. Pavel se bucura de ospitalitate in sensul literal al dragostei si ingrijirii fata de straini (philoxenia), aici cu intelesul de necredinciosi odata ce apare in contrast cu ordinal imediat precedent de a simtii cu ceilalti crestini (“sfinti”) iar stipularea urmatoare este dragostea fata de vrajmasi. (Ultima conexiune este subliniata de repetarea verbului dioµko: urmariti (dioµkontes) ospitalitatea si binecuvantati prigonitorii (dioµkontas). Eusebius descrie Polycarp ca dovedind ospitalitate fata de prigonitori (Eusebius Hist. Eccl. 4.15.14). De vreme ce Pavel impune dragoste fata de necredinciosi, cu atat mai nedefinite devin referirile de a face fapte bune concrete “pentru fiecare si pentru toti” (1 Thess 3:12; 5:15 [v. 15a subliniaza universalitatea; cf. 2 Cor 9:13) poate fi interpretat ca directionand catre ceva mai mult si in afara bisericii (cf. Phil 4:5; 2 Tim 2:24; Tit 3:2, 8).

2. O Etica a Dragostei.

Dragostea este factorul specific al vietii prin care harul formeaza noua realitate a credinciosului. Infuzia supranaturala de dragoste prin Duhul Sfant produce caracterul prin care este zidita speranta escatologica despre judecata finala a lui Dumnezeu (Rom 5:3–5). Dragostea este cea dintai roada a Duhului Sfant (Gal 5:22).

Cea mai semnificativa intrebare in lumea scolastica actuala, pertinanta fata de etica Paulina este locul ce il ocupa Legea. In Galateni 3–5 Pavel prezinta Legea ca o roaba in contrast puternic cu credinta, ca o femeie libera. Legea a fost un rob de folos pe cand eram copii, si aveam custodie pana am ajuns la maturitate in credinta. Acum suntem eliberati. Dragostea este implinirea legii (Gal 5:14) pe masura ce ne purtam poverile unii altora, indeplinind astfel legea lui Cristos (Gal 6:2; cf. “legea credintei” in Rom 3:27). Unii sugereaza ca legea nu mai este pertinanta ca autoritate morala. Credinciosul a fost eliberat sa considere toate traditiile etice inlocuite de legea credintei si a dragostei.

Altii au argumentat efectiv ca ce este riscant in tratamentul negative a lui Pavel fata de lege, nu este problema sursei de autoritate morala, ci a fundamentului apartenentei in comunitatea lui Dumnezeu. Paralelismul din Galatians 3:24–25 indica ca a nu fi sub sclavia legii este echivalent cu a fi justificat prin credinta (cf. Rom 6:14). Acei care se simt obligate sa devina circumcise pentru a devenii membrii, incearca sa fie justificati prin lege (Gal 5:4; cf. 2:16, 21; 3:11), ceea ce inseamna a fi “sub lege”. Intrebarea despre autoritatea morala a legii este lasata deschisa.

Cand dragostea este actualizata, celelalte porunci ale lui Dumnezeu sun indeplinite. Libertatea in Cristos nu este o oportunitate pentru egoism, ci ne obliga sa fim in dragoste robi unii fata de altii (Gal 5:13–14; 1 Cor 9:19). Implinirea legii deci, nu se sfarseste ci este exprimata pe deplin in principiile, scopul si motivatia ei. Binele si raul sunt realitati determinate stabilite sir elevate de Dumnezeu, mai degraba asta, cu referire la continut, in mod subiectiv inradacinata in relatia cu Dumnezeu prin credinta. Iubind aproapele ca pe sine (Lev 19:18) implineste a doua jumatate a decalogului si “orice alta porunca” (Rom 13:8–10).

Dragostea deci, nu este o inlocuire a legii, ci o noua motivatie, intelegere si putere pentru intampinarea si imbunatatirea cerintelor ei morale. Combinatia este cruciala. Faptele ascultarii printr-o justitie dreapta si sacrificiu de sine fara motivatie si o atitudine de dragoste sunt fara continut (1 Cor 13:3; cf. Ps 112:9). Legea era buna dar fragila in fata puterii pacatului (Rom 7:11–17; 2 Cor 3). Duhul lui Dumnezeu ne elibereaza de condamnarea care vine din fragilitatea legii ca rezultat al pacatului. In acelasi timp, scopul lui Dumnezeu este ca cerintele drepte ale legii sa fie indeplinite de cei capacitati si calauziti de Duhul (Rom 8:2–4, 9). Obligatiile drepte ale legii care sunt in concordanta cu dragostea raman ca si un standard a unei vieti neprihanite (cf. also 2 Tim 3:16). Aceasta asigura un model, un avetisment, instruire si continuitate, incluzand aspecte specifice ca imoralitatea sexuala si remunerarea liderilor (1 Cor 9:10; 10:6–11). Legea lui Cristos este criteriul de dragoste care implineste legea pe masura ce face posibila ascultarea. De exemplu obligativitatea prin lege de a ingriji de sarac este indeplinita prin harul lui Dumnezeu care curge prin credincios (2 Cor 9:9–10).

3. Actorul si Ganditorul.

Pentru Pavel, faptura umana e creata ca parte a lumii materiale si parte a societatii. Pavel foleste trup (soµma) pentru a face referire la persoana in relatie cu mediul ei sau al lui. Ca trup, facem parte din lume si comunicam cu lumea. Fire (sarx), folosit la neutru, descrie faptura umana in relatie si solidaritate cu ceilalti (ex, Filimon 16). In mod negative, firea reprezinta sfera lumeasca in care persoanele impartasesc si din care isi trag valorile si scopurile (ex, Rom 7:5). Nu se refera la o parte inferioara, materiala a persoanei. Promisiunea ca Dumnezeu “va da viata si trupurilor voastre muritoare” (thneµta soµmata, Rom 8:11; cf. 1 Cor 15:42–44, 53–54) reflecta valoarea acordata de Pavel trupului. El intareste deci continuitatea existentei inainte si dupa rascumparare, cat si relatia persoanei cu lumea incojuratoare.

In mantuire oamenii sunt chemati intr-o noua comunitate, care este o noua imparatie a existentei sociale la care ne cheama Dumnezeu, o comunitate umana ascultatoare a credinciosilor instituita in dragostea si harul lui Dumnezeu. Nevoile comunitatii sunt prioritare chiar daca intra in conflict cu drepturi si privilegii personale (1 Cor 10:23–24). Dragostea pentru cei ce raman in mod constient neinformati restrictioneaza libertatea in alimentatie si in probleme ceremoniale care din punct de vedere etic sunt neuter ( “probleme de indiferenta relativa”; Rom 14; 1 Cor 8, 10). In aceste probleme Pavel acorda flexibilitate considerabila persoanei, si cauta binele altora, in timp se binele personal nu este exclus (Phil 2:4).

Pentru Pavel innoirea mintii are un rol critic in discernerea binelui (Rom 12:2; Phil 1:9–10; 1 Thess 5:21) in juxstapunere cu invataturile Scripturii si traditiile morale comune. Cristos si Pavel (care el insusi il urmeaza pe Cristos) asigura exemple pentru acest mod de viata (1 Cor 11:1; cf. Rom 15:5).

O atentie considerabila in literatura Paulina a fost acordata recent folosirii perceptelor din filozofia morala elenistica, cum ar fi lista virtutilor si viciilor. In Tit 2:12 starea in care oamenii sunt adusi prin convertire este descrisa ca virtute. Viciile se definesc in afara limitelor comportamentale care depasesc disputele. Unii ar sugera ca etica Paulina se distinge doar prin motivatia si capacitarea cristologica.

Atitudinea lui Pavel fata de necrestini sprijineste folosirea acesteia chiar daca in mare parte prin medierea iudaismului elenistic. Dupa cum ilustreaza Romani 1, Pavel critica de fapt moralitatea neamurilor. El leaga moralitatea cu natura (physis, Rom 1:26; 2:14; ta kathe konta, “ce este potrivit,” Termenul Stoic ceea ce ne invata chiar si firea, Rom 1:28), oricum, ilustreaza acordul cu Iudaismul elenistic, si anume ca exista o afinitate intre moralitatea descoperita prin legea lui Dumnezeu sic ea cunoscuta prin creatie, pe care poporul lui Dumnezeu o impartaseste cu neamurile. Chiar in Romani 1 problema morala pentru Pave este inradacinata nu intr-o eroare de gandire, ci prin refuzul de a asculta.

Corespunzator, Pavel recunoaste naturaletea valorilor cunoscute de oameni seculari. Urmasii lui trebuie sa considere “ceea ce este bine inaintea tuturor oamenilor” (Rom 12:17; cf. 2 Cor 8:21). Ei trebuie sa se ghideze in mod benevol (euscheµmonoµs) cu cei de afara (1 Tes 4:12; Rom 13:13). Termenul implica un standard comun a ceea ce este decent si elemente traditionale ale moralitatii sunt citate in ambele pasaje. Pavel de asemenea se comporta intr-un mod demn de lauda fata de orice cuget omenesc (2 Cor 4:2; cf. Tit 2:5, 8–10).

4. Provocarea escatologica.

Cristos este imparat. Dumnezeu l-a inaltat. Totusi, nu orice genunchi s-a plecat inaintea lui (Phil 2:9–11). Timpul present pentru Pavel este situate intre triumful initial a lui Cristos asupra puterilor ostile lui Dumnezeu si ascultarea si supunerea deplina si finala asigurata de Cristos. In Parousia orice putere oponenta voii lui Dumnezeu va fi distrusa (1 Cor 15:24–26). Chiar si ultima dintre toate, moartea, este deja in process de distrugere (katargeitai, prezent indicativ, 1 Cor 15:26; cu toate ca unii comentatori isi mentin parerea ca timpul present se refera la eschaton, v. 24). In present, viata este un camp de lupta intre divin si demonic.

Exista un scop divin in istorie: “ca Dumnezeu sa fie totul in toti” (1 Cor 15:28), suveranitatea lui Dumnezeu peste toate lucrurile (Col 1:20; Efes 1:10). La urma, intreaga lume create cu oamenii ei, puterile supranaturale, fortele naturii si institutiile se vor conforma voii lui Dumnezeu. Scopul vietii in credinta este glorificarea lui Dumnezeu (Rom 15:5–6).

In acest scop ultimo ne aliniem cu restul lumii materiale. Lumea cazuta mentine in ea insasu un scop rascumparator. Acesta va fi eliberat de stricaciune cand trupurile muritoare ale credinciosilor vor fi rascumparate din temporalitate si limitari (Rom 8:18–23). Lumea materiala primeste astfel semnificatie. O sfera private a salvarii nu este partiala fata de restul creatiei. In Efeseni si Coloseni biserica, ca trup a lui Cristos contribuie la reconcilierea cosmica a tuturor lucrurilor pentru Dumnezeu (Efes 1:22–23). Chiar si ostilitatea intre iudei si neamuri este depasita (Efes 2:11–22). Biserica dezvaluie lucrarile intunerecului prin cuvantul lui Dumnezeu si fapte ale bunatatii, dreptatii si adevarului (Efes 2:10; 5:8–11; 6:10–17; Col 1:6, 10).

Etica lui Pavel este puternic influentata de tensiunea implicita a credintei ca veacul viitor este deja prezent (Rom 13:11–12), chiar daca numai partial. Expectanta creaza seriozitate morala (Rom 13:13–14). Invatatura escatologica din 1 Tesalonceni 4:13–5:11 este amplasata in mijlocul sectiunii etice din epistola astfel ca 1 Tesaloniceni 5:12 continua gandul din 1 Tesaloniceni 4:12. Rezerva escatologica trebuie inteleasa ca in timp ce da glas exprimarii puternice a libertatii crestine (1 Cor 3:21–22), Pavel atrage atentia asupra faptului ca vremea escatologica nu a sosit inca: Nu judeca inainte de judecata finala (1 Cor 4:5).

5. Tensiunea dintre Nou si Vechi.

Apare o tensiune in invatatura lui Pavel. Pe de o parte el da loc relatiilor sociale radical noi. In noua existenta crestine nu exista barbat nici fameie, legat sau liber. Pe cealalta parte Pavel mentine responsabilitatile fata de institutiile sociale care continua. Codul familiei invata supunerea. Evaluarea generala a invataturii lui Pavel pastraza ambele elemente impreuna.

5.1. Noua Realitate. Coborarea Duhului prin botez are o consecinta evidenta in dragoste, bucurie, bunatate, si infranarea care vorbesc de la sine (Gal 5:22–23). Coloseni prezinta eliminarea distinctiei false intre fapturile umane ca reinnoire a circumstantelor de la creatie. Aceasta natura noua “este reinnoita in cunoasterea conforma a chipului Creatorului” (Col 3:10). Rascumpararaea in Cristos restaureaza relatiile umane fata de creatie asa cum le-a intentionat Dumnezeu.

Cand o persoana se uniste cu Cristos prin convertire, “este o faptura noua” (2 Cor 5:17; Gal 6:15). Deci nu mai isi alineaza parerile conform standardelor lumesti ci ca a celor pentru care a murit Cristos (2 Cor 5:15–16). Vechea distinctie externa a statutului superior legat de nationalitate sau sclavie, a incetat sa existe (Col 3:9–11; Efes 2:14–16). Prin “imbracati in Cristos,” “nu mai este nici iudeu nici grec, nici rob nici slobod, nici parte barbateasca nici parte femeiasca” (Gal 3:27–28). Pentru Pavel aceasta egalitate se bazeaza pe accesul direc al fiecarui individ la Dumnezeu (Rom 10:11–12) si nevoia tuturor de rascumparare (Rom 3:22–24). Fiecare credincios este in mod distinctive marcat avand daruri diferite. Darurile sunt egale ca demnitate pentru ca provin din acelasi Duh (1 Cor 12:4–13).

Unii sustin ca anularea diferentelor de statut se refera doar la situatia religioasa bazata pe neprihanire in fata lui Dumnezeu. Aceasta in ce priveste contextual din Galateni 3:28, de exemplu. Coloseni, oarecum, atrage o consecinta directa asupra relatiilor umane prin abolirea diferentelor de statut (Col 3:11). “De aceea … imbracati-va cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu indelunga rabdare, ingaduiti-va unii pe altii si iertati-va unii pe altii; … si mai presus de toate acestea imbracati-va cu dragostea care este legatura desavarsirii” (Col 3:12–16).

Pavel schimba in mod radical privilegiile religioase. Prin credinta in Cristos, toti au acces la Dumnezeu, sunt mostenitori a lui Avraam si prin urmare, una (Gal 3:26–29). In Efeseni terminologia de straini este folosita pentru a descrie statutul negativ care este biruit in noua unitate in Cristos a iudeilor si a neamurilor (Efes 2:11–22). Provocarea statutului religios este semnificativa din punct de vedere social. Religia era statutul central distinctive in sistemul social, astfel ca daca diferantierea cade, alta diferentiere urmeaza.

5.2. Conduita responsabila in timp ce Vechiul se mentine. Pavel ne instruieste de asemenea cu privire la conduita, care este mult mai lipsita de provocari in prezent. El identifica continuarea relatiilor instituite, care nu sunt ideale, dar condamna pacatul. Daube sustine ca afirmatia lui Pavel, “spun aceasta ca o concesie, nu ca o porunca” (1 Cor 7:6), este un limbaj ethnic cunoscut pentru concesii fata de pacat in contextual evreiesc. De aceea o etica mai cooperanta controleaza comportamentul in domeniile inca netransformate, printr-o putere superioara. Unii sugereaza ca motivatia primara este pentru a proteja reputatia si totodata misiunea bisericii (cf. 1 Cor 9:19–23; 1 Tim 2:1–7; 6:1).

In ceea ce a fost numit “patriarhism crestin,” diferitele relatii ale vietii zilnice nu sunt confruntate in mod direct. Denumirea de “crestin” denota oarecum, ca aceste cerinte sunt structurate de domnia lui Cristos (Col 3:17). Aceasta stipulare acorda oportunitatea pentru aplicatiile dragostei, care modifica semnificativ traditia. Celor superiori li se cere sa se poarte cu grija fata de cei aflati intr-o pozitie subordonata in vremea aceasta. Cei dintr-o pozitie subordonata au fost deja instruiti sa se supuna in dragoste mai marilor lor. Sotii sunt admonestati nu sa stapaneasca peste sotiile lor, ci sa le iubeasca cu o dragoste lipsita de egoism (Eph 5:25; cf. 5:21). Drepturile sotilor nu sunt mentionate, in schimb, sotii au obligatii speciale.

Elementele mesajului lui Pavel despre libertate au fost demontate de catre oponentii lui. In 1 Corinteni entuziasti spirituali pretindeau ca poseda deja privilegii escatologice depline. Chiar acum ei domneau ca imparati (1 Cor 4:8). Proclamand puteri mistice intr-o inviere spirituala din morti (1 Cor 15:12), ei erau convinsi de libertatea si puterea pe care o au in Duhul. Apogeul lor spiritual putea da loc fie antinomianismului (1 Cor 5:1) sau asceticismului. Sustinand celibatul, ei sfatuiau pe cei casatoriti sa renunte la relatii sexuale (1 Cor 7:3) sau sa se separe (1 Cor 7:10), mai ales de un partener necrestin (1 Cor 7:12), si cei necasatoriti sa ramana asa (1 Cor 7:8). Avand in vedere timpurile din urma, Pavel nu contrazice total idea evitarii casatoriei, totusi ii sfatuieste sa fie responsabili fata de obligatiile mutuale ale casatoriei si proclama etica sexuala.

Sclavilor, carora provocati de oponenti, li se sugera sa ajunga la un statut spiritual mai inalt prin dezrobire, Pavel le raspunde ca nici sclavia, nici eliberarea din sclavie nu confera un statut spiritual superior. Sclavia nu este un dezavantaj in relatia cu Dumnezeu (1 Cor 7:21–24). Principiul guvernant este de a trai in conformitate cu voia lui Dumnezeu in relatii diferite (Bartchy).

In codul familiei din Epheseni 5:21–6:9, mutualitatea pretinsa de la stapani este inradacinata in faptul ca ambii, si stapanul si robul au acelasi Stapan in ceruri (Efes 6:9). Stapanii trebuie sa se comporte in acelasi fel in care robii au fost sfatuiti sa se comporte (Efes 6:9): ascultare (Efes 6:5) si slujire (Efes 6:7). (In codul familiei din Coloseni:18–4:1 trebuie sa “asigure robilor ce este de datoria lor sa le dea prin justitie si echitate [isoteµs],” Col 4:1.) Sclavia in mod similar este sublicitata in Filimon, unde Pave cere ca Onisim sa fie reprimit, nu doar ca frate in Cristos, ci ca frate in relatiile sociale (sarx, “flesh”) si ca partener (Filimon 16–17).

In 2 Tesaloniceni responsabilitatea sociala inseamna a te intretine din munca (2 Tes 3:10). Unii interpreteaza invatatura ca moralitate generala folosita pentru a adresa situatii specifice slabiciunii umane. Pasajul se explica mai mult oarecum, spunand ca unii motivate de entuziasmul escatologic evita munca; cercetarile difera, oarecum, in ceea ce priveste iminenta venirii lui Cristos sau a unei escatologii realizate. Rezultatul in ambele cazuri este abandonarea muncii ca cerinta ne necesara. Poate avea o legatura directa cu interpretarea radicala a invataturilor lui Cristos despre anxietatea nevoilor materiale (care ar putea fi associate cu asa numita sursa Q a criticismului synoptic). In aceasta invatatura, restaurarea situatiei Edenice depinde doar de Dumnezeu si nu se sustine prin munca.

Raspunsul lui Pavel pentru descrierea acestui grup ca actionand “intr-un mod de evitare a responsabilitatilor” (, 2 Thess 3:6, 11). Pretentia lui Pavel pentru munca demonstreaza ca noutatea escatologica trebuie experimentata prin promovarea continua a principilor organizationale cerute de nevoile lumii create. Ca raspuns al respingerii entuziaste a autoritatilor civile a fost de asemenea o chemare la disciplina (Rom 13:1, 5; cf. 1 Pet 2:13).

Aceasta concesie nu da loc unei etici burgheze, pe care Dibelius a observat-o nu doar aici, dar in particular in epistolele pastorale. In schimb, prin concesie este atins un nivel mai inalt de implinirea noii ordini. In ceea ce priveste misiunea (2 Tes 3:7–9; 1 Tes 2:9; 4:11–12) si dragostea mutuala triumfanta dragostea asigura contextual in care credinciosii tesalonicieni trbuie sa lucreze cu mainile lor (1 Tes 4:9, 11; 2 Tes 3:12).

In bisericile Pauline dragostea mutuala active trebuie exprimate nu doar prin acoperirea nevoilor personale, dar de asemenea in a lucra pentru a impartii pentru nevoile de baza a celor lipsiti (Efes 4:28). Fapte 20:34–35 leaga aceste elemente impreuna. Standardul pentru posesiuni este suficient (1 Tim 6:8). Bogatiile nu apartin bogatilor si sunt inutile (1 Tim 6:7). Ele sunt mai degraba un pericol pentru credinta insasi (1 Tim 6:9–10). Pavel doreste ca urmasii lui sa fie devotati lui Cristos, eliberati de anxietate, care apare ca urmare a unei legaturi peste nevoi cu lumea cazuta, care va trece (1 Cor 7:32–35). Relatiile economice legate de ordinea sociala nu pot fi evitate, dar nu trebuie abuzate. Aprovizionarea trebuie facuta fara a avea mai mut decat necesar (1 Cor 7:30–31).