Facultatea de teologie evanghelica elim timisoara, romania

6.B. Date mai detaliate în legătura cu misiunea din Galatia. Rezmatul biographic din Gal 1:12–2:14 se termină cu episodul din Antiohia, însă putem colecta mai multe informaţii din toată epistola. Chiar dacă lipsesc detaliile, epistola presupune fondarea bisericilor din Galatia. Mai târziu, agitatorii anti-paulini au apărut ceea ce a dus la scrierea, apariţia epistolei. Dacă vizita pentru fondarea bisericii poate fi corelată cu Fapte 16:6, poate fi deasemenea coordonată cu Gal 4:13, atunci a doua vizită ar putea fi cea menţionată în Fapte 18:23. Nu este clar dacă Faptele apostolilor este informată de bisericile din Galatia. Itinerarul lui Pavel prezentat în Fapte, pare să fie bine informat doar în anumite părţi, dar ca întreg pare a fi creaţia autorului Faptelor care încerca să pună la un loc informaţii viabile împreună cu informaţii din tradiţie pentru a crea o naraţiune consistentă. Există posibilitatea ca Pavel să fi luat parte şi la alte activităţi misionare pe care nu le menţionează Faptele Apostolilor. Epistola către Galateni menţionează intr-o anumită măsură o vită a lui Pavel care a dus la fondarea bisericilor din Galatia (Gal 1:9; 4:13). O altă vizită care se potriveşte cu Fapte 18:23 depinde de interpretarea specială a proteron (Gal 4:13). După formarea acestor biserici, misionarii creştini evrei rivali lucrării lui Pavel au format o partidă printre ei (galateni) şi pentru a împiedica îndepărtarea galatenilor de la adevăr a scris această epistolă.. Fondarea bisericilor din Galatia trebuie să fi le fi precedat pe cele din 1 Corinteni, deoarece în 1 Cor 16:1–4 menţionează bisericile din Galatia şi colecta lor pentru Ierusalim.
6.C. Misiunea în Macedonia şi Grecia. Pentru a afla informaţii despre misiunea lui Pavel în Macedonia şi Grecia trebuie să apelăm la epistolele lui Pavel către Tesaloniceni şi Corinteni, şi la Faptele Apostolilor. Dupî cum relatează Fapte 16:6–10, Pavel a trecut prin Firigia, Galatia şi pe lângă Misia şi Troa. De acolo s-a decis să meargă în Macedonia, ca răpuns la o viziunea pe care a avut-o cu un macedonean care îl chema să vină la ei. Timotei l-a însoţit în această călătorie (Fapte 16:1–4), precum şi Sila (Fapte 15:40; 16:19, 25, 29; 17:4, 10, 14, 15; 18:5; oricum, după informaţia din Fapte 15:33, acesta please deja spre Ierusalim). Împreună aceşti trei bărbaţi (a căror afiliere este verificată de epistolele lui Pavel către 1 Tess1:1 [2 Tes 1:1]; cf. deasemenea 1 Tes 3:2, 6; 2 Cor 1:19) au navigat din Troa, prin Samotracia la Neapoli, până în portul din Filipi. Primul lor succes l-au avut în Filipi, unde au înfiinţat prima biserică din Macedonia (16:11–40). Din Filipi au plecat în Tesalonic unde deasemenea au înfiinţat o biserică (17:1–9). Următoarea oprire a fost în Bereea (17:10–15), Atena (17:16–34; 1 Tes 3:1–2), şi Corint (18:1–17; 1 Cor 1:1–2, 14, 16; 3:5–15; 16:15, 17); în toate aceste oraşe au înfiinţat biserici. În Faptele Apostolilor aici s-a încheiat cea de-a doua călătorie misionară. A treia călătorie a început când Pavel a pornit spre Efes însoţit de Priscila şi de Acvila (18:18–21). Este destul de confuză călătoria care se presupune a fi făcut-o Pavel din Efes, “mai jos” în Cezareea, apoi “mai jos” în Antiohia şi prin Galatia şi Firigia înapoi în Efes (18:22; 19:1).
6.D. Călătoria la Ierusalim. O altă descoperire l-a motivate pe Pavel să planifice a doua călătorie în Macedonia şi Ahaia,apoi la Ierusalim şi Roma (Fapte 19:21–22). Trimiţându-l pe Timotei şi pe Erast înainte, Pavel i-a urmat după ce s-a domolit scandalul creat de Demetrius în Efes (20:1). A mers prin Macedonia în Grecia, în Corint (20:2). Aceste informaţii destul de rare şi de nedetaliate, care sunt bazate pe nişte surse cunoscute lui Luca pot fi corelate numai în linii mari cu ceea ce ştim despre Pavel din epistolele lui în special 1 Cor 16:1–11; 2 Cor 1:8–11, 15–18; 2:12–13; 7:5–7, 13–16; Rom 15:22–31. Diferenţele principale constau în (1) faptul că situaţia a fost mai complicată decât o prezintă Faptele Apostolilor, (2) faptul că Pavel a trevuit să îşi schimbe planurile de călatorie de câteva ori; şi (3) faptul că aproape a pierdut biserica din Corint din cauza certurilor şi opoziţiilor interne.

Chiar dacă Fapte 20:1–6 relatează că Pavel şi-a schimbat planurile de călătorie, aceste schimbări în plan sunt cu referire la călătoria lui la Ierusalim, nu cu a doua vizită a lui în Corint. În timp ce Rom 15:22–31 depune mărturie că Pavel Pavel era în Corint şi de acolo a plecat la Ierusalim, Fapte 20:1–6 relatează că oponenţii lui Evrei l-au împiedicat să meargă din Corint prin Siria direct. Deci, a fost forţat să se întoarcă în Macedonia şi Troa Delegaţia menţionată în 20:4 s-a adunat după ceea, în Troa şi a plecat din Asos, navigând pe coastă până la Mitilena, Chios, Samos şi Milet, unde Pavel şi-a luat rămas bun de la prezbiterii efeseni care l-au întâlnit acolo (20:13–38). Călătoria lui spre Palestina e descrisă în detaliu (21:1–7).

După sosirea lui în Palestina, grupul a rămas în Cezareea şi a planificat să continue până la Ierusalim chiar dacă Pavel a fost prevenit că o nenorocire îl aştepta acolo (21:8–15, cf. 20:22–24; Rom 15:30–31). În Ierusalim, Pavel şi delegaţia lui au fost primiţi bine (21:17), dar când l-a vizitat pe Iacov (21:18), a fost informat de animozităţile evreilor. Relatarea succesului misiunilor lui Pavel între neamuri stătea împotriva faptului că creştinii evrei din zona centrală a ţării au rămas credincioşi Toreişi preiveau misiunile lui Pavel ca o apostazie deoarece nu îi supunea pe noii convertiţi Torei lui Moise, adică tăierii împrejur şi felului evreiesc de trăire (21:20b–21). Totuşi, prezbiterii bisericii, incluzându-l şi pe Iacov, aveau deja o propunere înţeleaptă pentru Pavel, sfătuindu-l să ia un jurământ de nazireat împreună cu alţi trei, sa îşi radă capul, să aducă jertfele necesare pentru a demonstra public apartenenţa lor la religia iudaică (21:22–26). Jocul aproape a reuşit, însă a eşuat în ultimul minut, atunci când evreii din Asia Mică l-au recunoscut pe Pavel în Templu şi au instigat mulţimea pentru a-l captura (21:27–30). Armata romană a intervenit salvându-l de la a fi asasinat de către gloată ţinându-l în arest (21:31–36).

6.E. Procesele din Ierusalim. În timp ce relatarea din Fapre continuă, descrierea devine din ce în ce mai dramatică şi mai detaliată printr-un mare număr de cuvântări şi dezbateri. Măsura în care aceste relatări sunt bazate pe informaţii demne de încredere, nu se ştie. Se pare că unele informaţii de bază au fost introduse, dar imaginea în totalitate este cu siguranţă rezultatul tehnicilor imaginative de narare ale lui Luca. Din informaţiile disponibile lui, Luca a încercat să o imagine plauzibilă a felului în care Pavel a fost arestat, dupa aceea eliberat din faţa autorităţilor evreieşti şi a gloatelor, cum a fost transferat în custodia romană şi la urmă transportat la Roma. Rezulttul pare a fi o combinaţie de politică locală, manevrarea bizară şi fanatică a gloatelor care erau periculoase, şi mai presus de toate strategia lui Pavel de a scăpa de la moarte. Din păcate, ultimul atu al lui Pavel, acela de a apela la Cezar, în timp ce prevenea moartea lui în Ierusalim, a făcut transferal său la Roma inevitabil. Astfel, la sfârşit Pavel trebuia să se prezinte în faţa Cezarului datorită apelului personal la legea romană şi a voii lui Dumnezeu (19:21; 21:14; 25:12; 26:31–32; 28:19).

Lanţul de evenimente începe cu apărarea lui Pavel (în ebraică) în faţa mulţimii evreieşti (21:40–22:21), lucru care a dus la o altă tulburare şi a necesitat mutarea lui Pavel în închisoarea romană pentru o custodie care îl putea proteja (22:22–24a). De frica faptului că ar fi putut fi biciuit, şi-a descoperit cetăţenia lui romană după care ofiţerul roman i-a luat cătuşele jos şi a interzis soldaţilor să îl biciuască (22:24b–29). A doua apărare a avut loc în faţa marilor preoţi şi a întregului Sinedriu, dar şi această încercare a eşuat şi soldaţii romani au trebuit să îl salveze din mâinile gloatelor răzvrătite (22:30–23:11). După aceea evreii fanatici au conspirat să îl omoare pe Pavel, dar au fost împiedecaţi când nepotul lui i-a spus despre planul lor şi a informat autorităţile (tribuna) deasemenea (23:12–22). De aproape 500 de soldaţi a avut Pavel nevoie pentru a fi transportat în siguranţă din Ierusalim în Cezareea, unde a fost ţinut sub pază în praetoriumul lui Irod (23:23–35).

Procesul lui Pavel înaintea procurorului Felix este narat în mod dramatic şi detaliat (24:1–27). Când următorul procurer, Festus, a încercat să mute procesul la Iersualim, Pavel a simţit pericolul şi a apelat la Cezar (25:1–12). Acest apel a creat o dilemă pentru procurer deoarece împortiva lui Pavel nu erau aduse învinuiri care puteau fi susţinute într-un tribunal roman. Câns regale Agripa şi regina Berenice au venit în oraş, Festus l-a adus pe Pavel înaintea lor în speranţa că regale l-ar putea ajuta să încheie acest caz (25:13–26:32). Într-adevăr apărarea lui Pavel înaintea lor a fost atât de convingătoare încât Agripa a fost pe punctul de a-l elibera dacă nu era cazul apelului la Cezar pe care nu îl putea anula (26:32).
6.F. Călătoria la Roma Astfel Pavel, împreună cu alţi prizonieri a fost trimis imdediat la Roma. Sub protecţia lui Iuliu, un centurion prietenos a cohortei augustane, ei au călătorit pe mare cu o navă din Adramitium prin Sidon, pe coasta Asiei Mici la Mira în Licia (27:1–5). Din Mira au luat o corabie spre Italia (27:6–8). Această călătorie aproap că a sfîrşit intr-un dezastru când o furtună puternică a dat peste ei, au suferit naufragiu şi abi au ajuns pe malurile Maltei (27:9–44), nedânduşi seama unde se aflau (28:1). Pavel a stat trei luni acolo şi a fost recunoscut pentru miracolele extraordinare pe care le-a făcut acolo (28:2–10). În timp ce iarna se apropia de sfârşit şi căile de transport se redeschideau, Pavel însoţit de acelaşi centurion Iuliu, acum prietenul lui, a luat o altă corabie la Siracuza în Sicilia. De acolo au plecat prin Regium şi Puteoli în Italia (28:11–14). Asfel a ajuns în Roma, udne creştinii romani l-au l-au întîlnit în afara Romei (28:15–16). Încercarea lui Pavel de a se apăra iar înaintea autorităţilor evreieşti din Roma a eşuat (28:17–28). Cartea Faptelor se încheie afirmând că Pavel a locuit în Roma “predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând despre Domnul Isus Hristos deschis şi neîmpiedicat” (28:30–31).
6.G. Moartea. Deşi este destul de ciudat, Faptele Apostolilor nu are nimic de spus despre ce s-a întâmplat după ce acei doi ani au luat sfârşit. Prin venirea la Roma, s-a împlinit planul lui Pavel (şi al lui Dumnezeu) de a veni la Roma, însă nu în circumstanţele aşteptate (19:21; 23:11; 27:24). Probabil Luca, autorul Faptelor, a ştiut că Pavel a fost executat ca martir (cf. 20:22–24; 21:11, 13). Motivul pentru care Luca a ales să încheie scrierea în acest fel (dacă aceasta este încheierea originală) nu este cunoscut, dar sunt numeroase teorii în sensul acesta (vezi Acts Hermeneia, 227–28; Schneider 1980–82, 2:411–13).

Epistolele lui Pavel confirmă naraţiunea precedentă doar în linii mari. Planul lui de a conduce delegaţia care mergea la Ierusalim este confirmată de Rom 15:25–28, dar ezitările lui anterioare (1 Cor 16:3–4) nu sunt menţionate în Fapte şi nici nu explică de ce delegaţia a plecat la Ierusalim personal. Colecta făcută de bisericile Pauline pare a fi necunoscută lui Luca , chiar şi când a găsit informaţii mai puţin detaliate în sursele lui, nu a ştiut ce să facă cu ele şi de aceea le-a plasat greşit sau le-a interpretat greşit (11:27–30; 21:24, 26; 24:17–18). Perceperea lui Pavel despre sine ca apostol al lui Hristos, atăt de afirmată în epistole, este menţionată scurt doar în Fapte 14:4, 14. Misiunea lui Pavel în Ilirica (Rom 15:19) şi planul lui de a merge în Spania (Rom 15:24, 28) erau deasemenea necunoscute lui Pavel (dar cf. the Muratorian Canon, pentru care vezi Acts Hermeneia, xxxii). Aproape că nu este îndoială că Luca nu a ştiut de epistolele lui Pavel. Pentru el, Pavel era un excellent vorbitor nu un scriitor de epistole, opus a ceea ce spuneau oponenţii lui (cf. 2 Cor 10:10; 11:6). Relatarea lui Luca nu ne dă nici o sugestie cum că oponenţi principali ai lui Pavel erau evreii creştini nu doar evrei. Mai mult, există un mare gol între relatarea Faptelor despre teologia lui Pavel şi ceea ce învăţăm despre aceasta din epistolele lui proprii.

3. 
   Imaginea lui Pavel în sursele de mai târziu
   

Moartea lui Pavel ca martir este cunoscută şi altor autori noutestamentali, precum urmaşii apostolilor care au scris epistola către Coloseni (vezi în special 1:24), Efeseni (vezi în special 3:13), şi epistolele pastorale (vezi în special, 2 Tim 4:6–8; şi Wolter 1988). Mărturii şi mai târzii sunt 1 Clem. 5:5–7 şi Ignaţiu din Antiohia (Ef 12:2; Rom 4:3),şi Faptele lui Pavel apocrife (vezi în special., 11:1–7; şi NTApocr 2: 73, 383–87). Pentru mai multe referinţe vezi Schneider 1980–82, 2: 413; Lüdemann 1988. Informaţia istorică pe care o conţin aceste surse este extreme de limitată şi nu adaugă ceva semnificativ la datele care pot fi obţinute din Noul Testament. Aproape nimic nu se ştie despre teologia lui Pavel în afara epistolelor Pauline şi deutero-pauline.

4. 
   Cronologie
   

1. Probleme. Stabilirea cronologiei pentru viaţa lui Pavel şi a scrisorilor lui a întâmpinat multe dificultăţi. Patru probleme de bază sunt identificate: (1) stabilirea celei mai probabile succesiuni ale epistolele Pauline şi a fragmentelor din epistole, şi evenimentele la care fac referire; (2) evaluarea succesiunii evenimentelor narrate în cartea Faptelor; (3) conectarea, legarea evenimentelor raportate în Fapte cu cele întâlnite în epistole; şi (4) atribuirea unor date actuale anumitor evenimente. Două probleme complică şi mai mult aceste chestiuni. Prima, întrucât Faptele Apostolilor nu face nici o referire la epistolele lui Pavel, unele evenimente din Fapte pot fi corelate cu cele din epistole, dar şi aici apar mai multe probleme deoarece aceste corelări se pot face în mai multe feluri. A doua problemă, de vreme ce savanţii în domeniu sunt de acord, credibilitatea principală trebuie acordată epistolelor Pauline, fără Faptele Apostolilor nu se poate stabili o succesiune mai detaliată a evenimentelor nu poate fi stabilită. Dar toată informaţia din Fapte se bazează pe presupunerea că autorul a avut acces la surse istorice de încredere şi că a folosit aceste surse într-un mod responsabil din punc de vedere istoric, presupunere care este deschisă criticii. Ca rezultat, toate încercările de a stabili o cronologie a vieţii lui Pavel şi a epistolelor lui sunt ipotetice sau chiar “experimentale” (Jewett 1979: 95–104), chiar dacă numeroase asemenea ipoteze au fost avansate în ultimii ani.

Printre acestea, trebuie să acordăm atenţie faptului că Jewett (1979) şi Lüdemann (1984; building on Knox 1950) au căzu de accord că Pavel a făczut numai trei călătorii la Ierusalim după convertirea lui. Semnificaţia acestui lucru constă în devierea de la cadrul Faptelor Apostolilor, care prezintă cinci asemenea călătorii. În felul acesta, Jewett şi Lüdemann au căzut de acord la o schimbare paradigmatică. Şi totuşi, chiar şi acesta seamănă cu ipotezele recente care sunt bazate pe investigaţii mai vechi şi oferă prea puţine noi dovezi (vezi RGG 1: 1693–94, şi pentru priivire de ansamblu sau bibliografiiand Rigaux 1968; Vielhauer 1975: 70–81; Suhl 1975; Dockx 1976; Jewett 1979; Lüdemann 1984).

2. Evenimente datate

Inscripţia galică ne dă posibilitatea să datăm perioada în care Iuniu a fost consul în Ahaia ca fiind 51/52 sau 52/53. Aceste date sunt în armonie cu vizita lui Pavel de 18 luni în Corint şi cu referinţele la Galio făcute în Fapte 18:11–17. Această vizită avut loc deci, în 51–53 d. Hr

Conferinţa liderilor bisericilor care a avut loc în Ierusalim, aşa numitul Conciliu apostolic, prezentat în Gal 2:1–10, presupune că Petru era tot în Ierusalim (plecarea lui fiind relatată în Fapte 12:17), şi că Iacov şi Ioan, fii lui Zebedei, erau încă în viaţă (martirajul lor este menţionat făra a fi datat în Marcu 10:39). Ioan care a participat la această conferinţă (Gal 2:9) este foarte probabil să fi fost fiul lui Zebedei. Dacă Iacov, fratele acelui Ioan din text a fost asasinat de Irod Agripa I (Acts 12:2), şi dacă acelaşi lucru este adevărat şi pentru fratele lui, Ioan, atunci conferinţa de la Ierusalim trebuie să fi avut loc înainte de moartea regelui în 44 d. Hr; conferinţa de la Iersualim poate fi deci datată în jurul anilor 43/44, secvenţă care este de accord cu relatarea din Fapte 11:27–12:1. Dacă apare atunci întrebarea dacă relatările din Fapte 12–17 sunt deajuns pentru a acoperi anii 43 până la 51, nu trebuie să presupunem că Faptele apostolilor relatează tot ce s-a întâmplat. Dacă anii 43/44 sunt acceptaţi pentru conferinţa de la Ierusalim, atunci convertirea lui Pavel a avut loc cu 15 ani înainte (Gal 1:18; 2:1, adunând 14+3 ani, cei doi ani de la început fiind luaţi în considerare), asta fiind cca 27–29. Dacă a fost aşa, atunci Isus ar fi fost crucificat cu câtva timp mai înainte, sub procuratura lui Pilat (26–36 d. Hr), cel mai probabil în anul 27. Datarea convertirii lui Pavel este cel mai probabil în anul 28 d. Hr. (Vielhauer 1975: 78). Toate aceste data sunt nişte aproximaţii.

Unele sincronizări sunt chiar mai puţin sigure. Când Pavel spune că a fost scos afară din Damasc la trei după misiunea lui din Arabia chiar după convertire după care s-a întors în Damasc (Gal 1:17–18; 2 Cor 11:32–33), o datare mai precisă ar fi în timpul domniei lui Areta al-IV-lea (cca 9 î.e.n. – 40 d. Hr.) deoarece pare foarte posibilă (vezi HJP² 1: 581–83; 2: 129–30; poate sub Caligula [37–41]?). Edictul lui Claudiu menţionat în Fapte 18:1–2 este atestat deasemnea de Suetoniu, dar data exactă nu poate fi confirmată. Datarea în anul 49 d. Hr. făcută de Orosius (sec 5) s-ar potrivi cu întâlnirea lui Acvila şi Priscila cu Pavel, în Corint (vezi HJP² 3: 77–78). Întemniţarea lui Pavel de doi ani în Cezareea (Fapte 24:27), (Acts 23:23–26:32), a avut loc în timpul guvernării lui Felix acesta ocupând din cca 52–60(?) (vezi HJP² 1: 460–66). Înlocuirea lui Felix cu Festus (60–62 [?]), menţionată în Fapte 24:27 (vezi HJP² 1: 467–68), s-ar putea să fi avut loc în anul 60, sau doi ani mai devreme (vezi HJP² 1: 465). După cum este afirmat în Fapte, Pavel a fost adus înaintea lui Felix (Fapte 23:33–24:26) şi apoi înaintea lui Festus (Fapte 25:6–26:32), evenimente care pot fi datate în cca 59/60 (HJP² 1: 467). Dacă am şti cu siguranţă cât a stat Pavel în Palestina şi cât timp i-a luat să călătorească din Efes în Palestina, cei doi ani şi jumătate de rezidenţă în Efes (Fapte 20:31 ar putea fi dataţi, dar intervalele de timp aici sunt numai nişte pronosticuri. Nu ar fi exagerat însă să punem rezidenţa lui Pavel în jurul anului 55. Deasemenea este nesigur anul morţii lui Pavel.Dacă a călătorit la Roma în anul 60 ţi a stat acolo doi ani (Fapte 28:30), şi a fost martirizat imediat după aceea, datarea moţii şui ar cădea fie în anul 63, fie în 64, dată care coincide cu persecutarea creştinilor de către Nero, după marele incendiu (anul 64).

3. Datarea epistolelor. Datarea epistolelor autentice ale lui Pavel este o problemă separată dar oarecum înrudită. Deşi există un comun accord în privinţa unor secvenţe ale epistolelor, apar însă complicaţii dacă unele epistole (ex. Corinteni, Filipeni) sunt colecţii de fragmente. În câteva cazuri însă se pot face conexiuni între epistole şi evenimente databile din Fapte.

Savanţii în domeniu au rămas de acord că 1Tesaloniceni este cea mai veche epistolă existentă. Această epistolă a fost scrisă chiar după fondarea bisericii, care după cum se afirmă în Fapte 17:1–9 a avut loc în a doua călătorie misionară, poate în anul 49, când Pavel a venit în Tesalonic din Filipi (1 Tes 2:2). Datorită faptului că Silvan şi Timotei erau cu Pavel (1 Tes 1:1; cf. Fapte 18:5), epistola poate sa fi fost scrisă cca 50/51 (Vielhauer 1975: 88–89).

Datarea Galateniului este mai nesigură deoarece Faptele nu prezintă fondarea vreunei biserici în Galatia; totuşi itinerariiile înregistrate în Fapte lasă posibilitatea ca Pavel să fi fondat aceste biserici în a doua călătorie misionară (16:6–8) şi să le fi vizitat în a treia călătorie (18:23). Este neclar dacă această vizită a avut loc înainte sau după criza din Galatia, care trece nemenţionată în Fapte. Oricum, epistola a fost scrisă ca răspuns la ameninţarea crescândă din partea forţelor anti-pauline în aceste biserici, poate în timpul şederii lui Pavel în Efes (Fapte 20:31), cca. 52–54/55.

1Corinteni pare a fi scrisă în acelaşi timp cu Galateniul, ceea c ear explica referinţa făcută la Galateni în 1 Cor 16:1. Epistolele către corinteni au o istorie în sine, luată dintr-o serie de alte epistole. Dacă biserica din Corint a fost fondată în timpul celei de-a doua călătorii misionare (Fapte 18:1–18), cca. 50/51, datele posibile ale epistolei se încadrează în perioada dintre prima plecare a lui Pavel din Corint şi întoarcerea lui finală în acel oraş. 1Corinteni a fost scris în Efes (1 Cor 16:8) cam la sfârşitul şederii lui acolo (cca. 54/55).

Fragmente din a doua epistolă către corinteniau fost scrise după 1Corinteni şi înainte de a treia şi ultima vizită în Corint, poate scrisă din Efes şi alte locuri din Asia şi Macedonia cca. 55–56.

Corespondenţa cu Filipenii pare a fi fost trimisă destul de multă vreme după fondarea acestei biserici (Fapte 16:12–40), după ce creştinii evrei oponenţi au apărut şi au ameninţat lucrarea lui Pavel de acolo (Fil 3:2, 17–19), şi într-un timp când Pavel era în închisoare (în Efes? [vezi Vielhauer 1975: 170]). Dacă Filemon, o altă epistolă scrisă din închisoare (Filem.9) datează în aceeaşi perioadă nu poate fi determinat. Epistola către Romani a fost trimisă din Corint la scurtă vreme înante de plecarea lui în Palestina, probabil anul 56.

4. Sumar. Chiar dacă eforturile de a bate în cuie nişte date precise referitoare la evenimentele din viaţa lui Pavel au eşuat, nu se poate spune acelaşi lucru în legătură cu parametrii generali ai lucrării lui Pavel. Aici găsimun accord general în plasarea conferinţei apostolice în anii 40 şi a epistolelor existente la începutul şi mijlocul anilor 50. Toate acestea se află în perioada de lucrare a lui Pavel care se cuprinde între anul 28 şi anul 64.

5. 
   Teologia lui Pavel
   

Cu cât savanţii noului Testament şi-au rafinat metodele, descrierea teologiei lui Pavel a devenit mai exactă şi mai complexă. Ceea ce urmează nu poate să facă decât să ofere o schiţă.

1. 
   Probleme metodologice
   

a. Surse. Prin comun acord, prima sursă a teologiei lui Pavel sunt epistolele lui autentice; deşi într-un grad mai redus, epistolele deuteropauline şi cele pastorale pot primi o consideraţie limitată în măsura în care reflectă tradiţia Paulina după moartea lui. Oricum discursurile din Fapte atribuite lui exprimă teologia autorului Luca-Fapte, nu a lui Pavel şi deci nu ar trebui folosită în acest sens (vezi Vielhauer 1966).

După ce am identificat sursele, trebuie să decidem cum să folosim epistolele lui Pavel pentru a ajunge la teologia lui. Mai clar, colectarea unui mozaic de citate din epistolele lui Pavel şi punerea lor sub un titlu doctrinal nun e va duce la teologia lui Pavel, deoarece eşuază în a da originea ideilor lui Pavel, şi natura dialogală a afirmaţiilor prin scrisori succesive. În general, Pavel îşi promovează teologia nu prin abstracte doxografice ci prin contextul scrisorilor, reflectând la controversele care aveau loc la acea vreme.

Epistolele lui Pavel ne dau acces la teologia lui la două nivele: primul nivel este acela al presupunerilor doctrinale şi al doilea, cel de aplicare (sau aplicaţie) la diferite probleme din cadrul bisericilor lui. Acestea au loc în cursul unor argumente prelungite în timp ce Pavel trece de la premise teologice la rezolvarea diferitelor probleme fie probleme teoretice fie practice. În dezbaterea unui subiect, unde Pavel îşi expune presupunerile, acestea iau forma unor principii sau formule abbreviate, uneori preluate din alt context (ex. Imnuri, crezuri). Asemenea referinţe au loc din când în când atunci cţnd este nevoie, în sensul că epistolele lui nu ne oferă o descriere completă a sistemului lui teologic (asta în cazul în care a avut vre-o dată un astfel de system); în alt sens, fiecare argument este în sine o afirmaţie teologică completă.

Teologia lui Pavel nu numai că se găseşte firm stbilită în discursurile, discuţiile lui destul de extinse, dar discuţiile lui se află în contextual epistolelor. Aceasta dintâi cere ca argumentului, prezentărea unui subiect să fie luat în seamă în contextul epistolei în întregime. Cea de-a doua cere să se dea atenţie locului epistolei în întreaga discuţie din care face parte, deoarece discuţiile lui Pavel au loc în cadrul unei discuţii în desfăşurare. Tot ceea ce susţine sau infirmă Pavel, în oricare epistolă dată, reprezintă doar o “imagine” într-o întreagă secvenţă, care include o întâmplare (istorie) anterioară, alţi parteneri de discuţie care de multe ori susţin un punct de vedere diferit, trimişi şi curieri care furnizează comentarii mai detaliate, şi o succesiune anterioară de schimbări până dialogul se întrerupe. În orice schim de epistole şi de dialoguri, aceleaşi sau subiecte similare pot fi aduse în discuţie în mod repetat, şi pavel poate să răspundă diferit în fiecare caz. Depinde de circumstaţe, Pavel poate să îşi schimbe argumentele şi prezintă o versiune revizuită a subiectului, sau chiar o schimbare a poziţiei pe care o susţine.