Horia sima

13. ISPRAVILE LUI STÂNGA

Cu toate ca Stânga, seful Serviciului Social de la Prefectura de Politie, se compromisese grav în evenimentele din 26/27 Noiembrie 1940 (el daduse ordin sa fie arestati si dusi la Prefectura Tatarescu, Argetoianu, Ghelmegeanu si Gigurtu), sub urmasul lui Zavoianu, Radu Mironovici, a continuat sa functioneze în fruntea acestui serviciu. N-am înteles de ce Radu Mironovici nu l-a înlocuit, ci, dimpotriva, i-a reînnoit încrederea, fara ca Stânga sa arate cel putin o îndreptare a conduitei sale.

Stânga a continuat în acelasi ritm delirant sa opereze în raza lui de actiune. În timp ce tulburarile se potolisera în celelalte doua focare de agitatie, Valea Prahovei ci Corpul Muncitorilor legionari, ele au continuat si chiar s-au intensificat la Prefectura de Politie. Serviciul Social era responsabil de linistea Capitalei, de urmarirea elementelor periculoase Statului sau regimului politic existent. În cursul lunii Ianuarie, mereu am fost asaltat de interventiile brutale ale lui Antonescu pentru neregulile de la Prefectura de Politie. Perchezitiile ilegale se tineau lant si la persoane care nu puteau fi nici macar banuite de actiuni dusmanoase contra regimului. Stânga, cu de la sine putere si fara sa întrebe pe nimeni, îsi trimitea agenti pe teren, care intrau în casele oamenilor fara sa aiba un mandat de la procuror sau o împuternicire de la superiorii lui.

Antonescu viza capul lui Petrovicescu. Toate ilegalitatile savârsite de Serviciul Social al lui Stânga erau argumente binevenite ca sa demonstreze ca Ministerul de Interne nu domina situatia. În cursul lui Ianuarie, Petrovicescu a fost victima unor scene violente si repetate din partea Conducatorului Statului din cauza celar întâmplate la Prefectura. Acest om de o rara noblete si corectitudine a suferit mult si mi-a exprimat de câteva ori dorinta sa-si dea demisia. N-am vrut sa se repete cazul cu Sturdza si de aceea l-am rugat sa ramâna în postul sau.

Nu pot enumera aici toate abuzurile savârsite de Stânga, stiute si nestiute. Aleg doar un simplu exemplu, ca sa arat pâna unde a mers inconstienta acestui om. În 6 Ianuarie, agenti trimisi de Stânga invadeaza casa lui Voicu Nitescu din Bucuresti si, sub amenintarea revolverelor, îi fac o perchezitie. Motivul, inexistent. La perchezitie nu s-a gasit nimic compromitator, Antonescu fierbea de mânie, iar eu, nu mai putin, eram consternat. Nu-mi venea sa cred. Ce cautau agentii de la Prefectura în casa lui Voicu Nitescu? Un vechi patriot ardelean, care jucase un rol important în lupta contra ungurilor si îsi câstigase merite nepieritoare în Actul Unirii Ardealului cu Patria-Mama? Fusese director al ziarului Gazeta Transilvaniei de la Brasov si apoi ministru în cabinetul lui Maniu. Era o personalitate cu rezonanta în întreaga tara. A face perchezitii unui astfel de om, era mai mult decât un abuz, o ranire a sentimentului national al tuturor Românilor.

Antonescu i-a trimis o drastica scrisoare Generalului Petrovicescu si l-a îndrumat sa-i ceara scuze lui Voicu Nitescu. S-a tinut apoi o Conferinta, sub presedintia Generalului, dedicata ordinii interne, la care am participat si eu. Au fost de fata în afara de Petrovicescu, toti subalternii Ministerului de Interne: Rioseanu, Ghica, Radu Mironovici si Boian-Moisescu, seful serviciului de ordine al Miscarii. S-a tratat chestiunea incidentelor din ultimele zile si toti cei de fata si-au luat angajamentul sa vegheze cu cea mai mare severitate la mentinerea ordinii interne. Toti, în afara de Stânga, care a continuat cu sistemul lui de lucru.

Târziu de tot, dupa expulzarea noastra de la putere, am aflat carui hram servea Stânga. Intrase în serviciul lui Rioseanu si de la acesta primise ordine sa savârseasca cât mai multe abuzuri si ilegalitati, pentru a-i furniza Generalului argumente contra Miscarii, asigurându-l ca orice se va întâmpla mai târziu, se va bucura de impunitate. Stânga abuza de încrederea ce i-a aratat-o Zavoianu si apoi Radu Mironovici, pentru a servi inamicilor miscarii. Altminteri temeritatea cu care opera nu putea fi decât opera unui dement.

Dupa evenimentele din Ianuarie, Stânga nici n-a încercat sa se ascunda. Stia ca se bucura de ocrotirea lui Rioseanu. A fost arestat de forma vreo doua saptamâni si apoi i s-a dat drumul... Zavoianu a fost condamnat la moarte si executat. Stânga, din perspectiva antonesciana si dupa ispravile savârsite de el, trebuia sa i se aplice de zece ori aceeasi pedeapsa.

 

14. DESCINDEREA LA LOJA MASONICA

În aceasta atmosfera tulbure de la începutul lunii Ianuarie tot din initiativa lui Stânga si fara vreun ordin de la superiorii lui, agentii de la Prefectura de Politie au facut o descindere la loja masonica centrala din Bucuresti, unde au confiscat arhiva si actele ce le-au gasit.

Stânga a venit la mine, la Presedintie, cu materialul gasit la perchezitie. Documentul cel mai important era „Cartea de Aur” a lojii masonice, cu semnaturile tuturor membrilor. Venerabilul acestei loji era Jean Pangal, cunoscut ca figura cea mai reprezentativa a ordinului masonic din România.

Am început sa rasfoiesc „Cartea de Aur”, pentru a descifra iscaliturile. Cei mai multi semnatari erau persoane necunoscute, în sensul ca nu auzisem de ele sa se manifeste în viata publica. În schimb, printre membrii lojii masonice figurau mari personalitati ale vietii politice românesti. Am întâlnit numele lui Dr. Alexandru Vaida Voevod, Dr. Constantin Angelescu, Octavian Goga, C. Argetoianu si altii. Nu apareau numele lui Ionel Bratianu si nici al lui Iuliu Maniu.

Acum, revelatiile acestea nu aduceau nimic nou. Apartenenta acestor fruntasi politici la masonerie era bine cunoscuta, înca din decada anilor ’30. Dr. V. Trifu scotea un buletin anti-iudeo-masonic si în paginile lui au aparut si numele celor mai sus citati, toti cu gradul 33.

Gradul ce-l aveau un Goga, un Angelescu, etc., nu era reglementar. Au fost ridicati direct la rangul superior masonic, fara sa mai faca ucenicia gradelor inferioare. Nu erau masoni autentici, formati conform catehismului secret al acestei secte, ci creati ad-hoc, pentru anumite interese. De Vaida Voevod se stia ca a intrat în masonerie în 1919, pentru a avea o carte de vizita la Conferinta de Pace de la Paris, unde fusese trimis ca delegat al României.

Adevarata valoare a „Cartii de Aur” consta în identificarea celorlalte persoane, mai putin cunoscute, destul de numeroase. Acestia formau baza masoneriei românesti, sau, cum se zice în alti termeni, infrastructura ei. Pe filiera lor se putea urmari influenta ce-o exercita masoneria în mediile politice ale României.

Ce sa fac acum cu acest material masonic care, fara sa vreau, ajunsese în posesia mea? Nu-mi placea descinderea facuta de Stânga, ale carui apucaturi de politist îmi pareau suspecte. Dar, de alta parte, nici nu puteam admonesta public Prefectura de Politie pentru actiunea întreprinsa. Noi, cei care de la originile miscarii studentesti, combatusem masoneria, nu puteam acum sa venim sa-i luam apararea într-o Europa dominata de puterile Axei. Îmi dadeam seama ca ne-am creat o noua problema, provocând masoneria, care-si avea ramificatii în toate partidele. Dar acum ma aflam în aceasta situatie si trebuia sa plec de la realitatea ei.

Faptul se consumase. M-am dus imediat cu „Cartea de Aur” la Generalul Antonescu, asa cum cereau relatiile dintre noi, si i-am aratat-o. Era si Mihai Antonescu în cabinetul sau. I-am explicat ce s-a întâmplat si am început sa o frunzarim împreuna. Am observat ca Mihai Antonescu era agitat si nervos. La fiecare pagina tresarea. Astepta sa-i citim numele în „Cartea de Aur”?

Când s-a pus problema ce facem cu ea, eu am vrut sa o retin câtva timp, pentru a o examina mai cu de-amanuntul. Mihai Antonescu s-a opus, spunând ca el fiind Ministrul Justitiei, este de resortul lui sa cerceteze documentul si sa-si puna concluziile. Generalul Antonescu s-a atasat parerii lui si neavând încotro, le-am lasat „Cartea de Aur”. Ma gaseam în Germania pe atunci si citind-o în ziare, mi-am dat seama ca lista fusese în prealabil epurata. Multe nume nu figurau.

De ce au consimtit cei doi Antonescu sa dea publicitatii listele cu membrii lojii masonice din capitala? Nu pentru a feri Statul de influenta lor daunatoare, ci pentru a demonstra Nemtilor ca si ei sunt contra masoneriei, nu numai legionarii. Asa cum mai târziu s-au declarat anti-evrei si chiar rasisti. Din spirit de concurenta. Pentru putere. Pentru a-si asigura mai departe gratiile Berlinului.

Mai târziu mi-am dat seama ca si descinderea de la loja masonica facea parte din lantul de provocari ale lui Stânga, inspirate de Rioseanu, pentru a crea panica între adversarii politici si a grabi decizia Generalului de a ne înlatura de la putere.

La Iasi, cu vreo doua luni înainte, s-a petrecut un caz asemanator. Un grup de tineri legionari au patruns în loja masonica, doar din curiozitate, ca sa vada cum arata un templu masonic. Dupa ce l-au vizitat, au cântat un cântec legionar si s-au retras în ordine, fara sa se atinga de nici un obiect. Totusi aflând de isprava lor, l-am chemat la Presedintie pe seful de judet, Ilie Vlad Sturdza, si l-am admonestat sever.