Horia sima

5. ”EU NU VOI FI UN KERENSKI AL ROMÂNIEI”

Adeseori, în momente de nemultumire pentru felul cum merge colaborarea cu legionarii, se exprima fata de mine si fata de alti membri din guvern (vezi si cartea lui Sturdza): „Eu nu voi fi un Kerenski al României”.

Povestea cu Kerenski e mai veche. Îl învinuia si pe Capitan ca ar putea sa joace, fara sa vrea, rolul lui Kerenski în România. În iarna anului 1936, Corneliu Codreanu a avut mai multe întâlniri cu Generalul. Într-una din acestea, Antonescu i-a cerut lamuriri asupra modului în care întelege sa ajunga la conducerea Statului. Acest schimb de cuvinte este redat în cartea Pe Marginea Prapastiei, capitolul I, în care se explica relatiile Generalului cu Garda.

”Între altele, este interesant de revelat urmatorul dialog dintre General si Codreanu:

– Domnule Codreanu, esti pregatit D-ta sa vii la putere’?

– Nu doresc acest lucru acum.

– Atunci de ce agiti masele? Cine sa ia puterea? Daca împingi tara în revolutie, vei avea roadele culese de Kerenski, fara ca D-ta sa fii un Kerenski; nu ai nici cultura si nici talentul lui oratoric.”

E clara aluzia ce-o facea Generalul asupra unei eventuale revolutii legionare în România, ale carei roade ar putea sa le culeaga bolsevismul. Mai întâi Corneliu Codreanu nu se gândea la revolutie. El era contra actiunilor de forta si a loviturilor de Stat. Si apoi Miscarea Legionara, de la cele mai îndepartate începuturi ale ei, a fost educata si antrenata sa lupte contra comunismului, inamicul principal al tarii noastre. Chiar daca ar fi izbucnit o revolutie legionara în România, aceasta n-ar fi putut avea niciodata urmarile din Rusia. Partidul comunist din România era inexistent, reducându-se la un pumn de agitatori. Pericolul venea din alta parte: o invazie sovietica de peste Nistru. Capitanul era prea constient de situatia externa precara a tarii noastre, pentru a azvârli tara într-un razboi civil si de aceea el s-a mentinut permanent în cadrul strict al legalitatii constitutionale. Altii au dat lovituri de Stat.

În perioada guvernarii noastre, aluzia lui Kerenski a revenit pe buzele Generalului, dar într-o alta varianta: el, Generalul Antonescu, nu va fi niciodata Kerenski al României. Dar contra cui îsi ascutea el vigilenta de Sef de Stat? Contra comunistilor? Nu, nicidecum, ci contra noastra, a Miscarii Legionare. El vedea în noi un fel de partid anarhic, puternic subplantat de comunisti. Si daca ar arata slabiciune în guvernare, statul ar cadea în mâna bolsevicilor, prin intermediul miscarii legionare, care ar servi de vehicul al revolutiei rusesti. La aceasta periculoasa evolutie, Generalul se va opune cu toate puterile ce-i stateau la dispozitie.

Si de asta data, avertismentul Generalului nu concorda cu relatiile politice din România. Era o insinuatie perfida, pentru a fi auzita probabil la Berlin, în vederea loviturii de Stat de mai târziu. Miscarea putea fi acuzata de multe greseli, în afara de aceea de a-si fi pierdut linia politica anticomunista. Acest bloc de 500.000 de legionari era o garantie ca la noi comunismul nu va putea patrunde niciodata, nici prin alegeri si nici prin revolutie.

Si pâna la urma ce-a iesit din obsesia politica a Generalului? El, care ne acuza pe noi de o presupusa alunecare spre comunism, laudându-se ca nu va deveni niciodata un Kerenski al României, tocmai el a fost principalul responsabil de instaurarea bolsevismului la noi. Prin Lovitura de Stat din 21 Ianuarie 1941, Antonescu a sfarâmat coloana vertebrala a natiunii, Miscarea Legionara, iar Statul, lipsit de ocrotirea ei, a cazut prada fortelor conspirative, care au pregatit actul de la 23 August, România, devenind o colonie a imperiului moscovit.

Antonescu a fost Kerenski al României, cu toate protestele lui ca nu va accepta niciodata sa joace rolul acestui personaj sinistru.

 

6. SCOATEREA JANDARMERIEI SE SUB AUTORITATEA MINISTERULUI DE INTERNE

Paralel cu manevrele pentru debarcarea lui Sturdza, si-a fixat ca proxim obiectiv „cucerirea” Ministerului de Interne, care, dupa cum stim, conform conventiei initiale, încheiate cu Antonescu, apartineau lotului legionar de ministere. La Inteme, Generalul implantase, înca înainte de formarea guvernului de colaborare cu miscarea, ca Subsecretar de Stat pe Colonelul Alexandru Rioseanu, un om de încredere al sau. Dupa numirea lui Petrovicescu, evident ca sfera de autoritate a lui Rioseanu se redusese simtitor, ramânând în final exclusiv cu Serviciul Secret al Armatei, fostul domeniu al lui Moruzov. Siguranta, Politiile din tara si Jandarmeria erau dependente de Generatul Petrovicescu, noul Ministru de Interne.

Generalul Antonescu, ca un prim pas pentru înlocuirea lui Petrovicescu, i-a ridicat acestuia comanda asupra jandarmeriei.

Un Decret al Conducatorului Statului dispune trecerea Corpului Jandarmeriei de la Interne sub autoritatea directa a Sefului Statului. Cu aceasta schimbare, postul cel mai important pentru mentinerea ordinii interne, Jandarmeria, iesea de sub ordinele lui Petrovicescu, fara ca nici Ministrul de Interne si nici eu sa fi fost informati în prealabil de aceasta grava decizie. Totul s-a facut oarecum pe sub mâna, realizându-se fara comentarii si cât mai putin zgomot, ca un fapt divers.

Situatia era anormala, caci în toate guvernele din lume Jandarmeria cade sub competenta Ministrului de Interne. Lovitura data Generalului Petrovicescu era un preaviz ca în scurta vreme va urma înlocuirea acestuia de la Ministerul de Interne. Am aflat mai târziu de aceasta schimbare, dintr-o notita din ziare, dupa ce faptul se consumase si alte preocupari mi-au acaparat atentia.

 

7. „TRAGETI ÎN EI…”

În dimineata de 14 Decembrie îmi telefoneaza Papanace, comunicându-mi, cu mare îngrijorare în glas, o stire foarte grava primita din Dobrogea. În plasa Cogealac, unde erau sate colonizate cu refugiati macedo-români din Cadrilater, ar fi izbucnit conflicte între acestia si vechea populatie româneasca. Conducatorul Statului a dat ordin, prin Comandantul Jandarmeriei, ca jandarmii din localitatile unde s-au produs aceste tulburari sa traga în colonistii macedoneni, pentru a restabili ordinea. Posturile de jandarmi erau în mare încurcatura si ele, deoarece stiau ca macedo-românii refugiati din Cadrilater se bucurau de ocrotirea autoritatilor administrative ale judetului, formate din legionari. Nicolae Seitan, Prefectul Judetului, aflând de existenta acestui ordin, s-a adresat lui Papanace, cerându-i sa lamureasca lucrurile la Bucuresti.

Papanace a venit la mine la Presedintie, si, dupa convorbirea avuta cu el, m-am dus la General pentru a-i cere lamuriri. Mi se parea peste putinta sa existe un astfel de ordin. Faptul era de o gravitate exceptionala, daca jandarmii, dând curs ordinului venit de la Conducatorul Statului, ar fi tras în fratii macedoneni, nu stiu ce s-ar fi întâmplat. Era de neconceput ca într-un regim legionar, acesti români din Pind si din alte parti ale Peninsulei Balcanice, care au facut uriase sacrificii pentru cauza nationala, sa fie împuscati ca niste inamici ai Statului.

– Domnule Sima, mi-a spus Generalul, am informatii precise ca în satele colonizate cu macedoneni din Cadrilater se petrec grave conflicte cu populatia locala. Acestea pot sa degenereze, ca... în 1907, într-o rascoala. Trebuie restabilita ordinea, înainte de o fi prea târziu. Am dat dispozitii jandarmilor sa utilizeze si armele daca va fi nevoie.

– Domnule General, i-am raspuns, ma ofer eu sa ma duc la Constanta, pentru a ancheta personal cazul semnalat de D-voastra, la fata locului. Ar fi tragic ca acesti oameni, de doua ori fugariti de la vetrele lor, sa nu-si gaseasca liniste nici într-o Românie Legionara, pentru a carei biruinta au facut mari sacrificii. La Constanta au cazut doi legionari macedoneni în luptele de la 3 Septembrie si participarea lor a fost foarte importanta la rasturnarea Regelui Carol. Plec chiar asta seara la Constanta si ma întorc poimâine cu rezultatul.

Împreuna cu Papanace si alti însotitori am luat acceleratul de seara si a doua zi dimineata, Duminica, am coborât pe peronul garii Constanta. Aici am fost întâmpinati de Prefectul Judetului, Nicolae Seitan, Seful Regiunii, Eugen Teodorescu, Primarul Orasului, Traian Puiu, si alte autoritati. Îndata am pornit cu masinile spre comunele împricinate, unde s-au semnalat tulburari în care jandarmii primisera ordin de la General sa traga în colonisti. Ajunsi aici, am strabatut mai multe sate, am întrebat prin casele oamenilor si ne-am informat asupra „razmeritei”. Vestile transmise la Bucuresti erau total deformate. Niste incidente banale, inevitabile când alte valuri de populatie se aseaza în satele bastinasilor. Acestia îsi vedeau spatiul lor vital restrâns, mai ales ca românii veniti din Cadrilater aveau un gen de viata diferit de-al lor, bazat precumpanitor pe cresterea oilor si vitelor. Nici pe departe nu ma aflam în fata acelor conflicte amenintatoare, pe care le zugravise Antonescu. Era iarna si frig. Oamenii, cu femei si copii, stateau unghiuriti în casele lor, la gura unui foc. Se bucurau de vizita noastra si ne-au primit cu multa caldura.

Ne-am întors la Constanta, unde a avut loc o mare întrunire legionara. Dupa cuvântul de deschidere al sefilor localnici, le-am vorbit eu explicându-le momentul politic în care ne aflam. Am accentuat necesitatea ordinii si a disciplinei în toate sectoarele.

Cu acest prilej, am mai vazut o serie de institutii: sediul legionar, redactia gazetei Biruinta, mai multe cantine ale „Ajutorului Legionar”, statiunea Mamaia cu instalatiile ei, unde am admirat valurile înghetate ale marii.

Seara, cu un alt tren, ne-am întors în capitala.

A doua zi, Luni, m-am prezentat Generalului, informându-l asupra celor constatate în judetul Constanta. Au fost anumite incidente, dar acestea n-au luat niciodata proportii amenintatoare, încât sa faca necesara interventia fortelor de ordine publica. Sunt frictiuni inerente când se produc deplasari de populatie dintr-o regiune într-alta.

Generalul n-a fost multumit cu rezultatele anchetei mele. El vroia sa-si arate strasnicia. Sa curga sânge, sa fie moarte si cadavre, pentru a justifica, în fata autoritatilor germane, masurile ce le va lua mai târziu, când va încerca sa ne disloce de la putere.