I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

Euharistia şi sinaxele duminicale

Mai noii teologi afirmă trei momente ale evoluţiei celebrării euharistice. Mai întâi, Hristos însuşi instituie cina euharistică în cadrul unui banchet (de adio) încadrat de două rituri (preexistente în practica iudaică, dar transformate de El) – cel al binecuvântării pâinii şi binecuvântării potirului. Epoca apostolică, într-un al doilea moment unifică cele două rituri de binecuvântare (pâine şi potir) şi le plasează la sfârşitul banchetului (ca o încununare a lui). Mai târziu, al treilea moment este marcat de abandonul banchetului ca suport al celebrării euharistice. Această turnură a lucrurilor determină şi alte modificări: dispariţia meselor comune pentru păstrarea uneia singure în favoarea şi pentru cel ce prezidează adunarea; dispariţia termenilor nou testamentari - «frângerea pâinii» şi «cina Domnului» şi apariţia cu mai mare frecvenţă a denumirii, care iniţial desemna acţiunea uneia dintre rugăciuni, euharistia, denumire care încet se răsfrânge asupra întregii celebrări liturgice duminicale.

Cât priveşte ziua celebrării, aceasta este, în primii ani, sâmbăta, dar foarte curând, în chiar vremea apostolilor, datorită caracterului nocturn al celebrărilor euharistice, sâmbăta este înlocuită cu duminica. Aceasta capătă în sec. II o justificare teologică aşa cum vedem la Sf. Justin Martirul. Acesta ne dă şi o descriere a celebrărilor liturgic-euharistice duminicale: «Iar în ziua soarelui, noi ne adunăm cu toţii laolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceiaşi zi a înviat din morţi. Căci L-au răstignit în ajunul zilei lui Saturn şi a doua zi după ziua lui Saturn, care este ziua soarelui, arătându-Se apostolilor şi ucenicilor Lui.»⁴⁰

Libertatea formularelor liturgice în această perioadă este un alt element caracteristic. Nimeni nu era obligat să citească sau să repete cuvintele altora, pentru că «fiecare să se roage după propriile puteri» (Trad. Ap. 9).

•