Cele trei trăsături principale ale comerţului internaţional din
perioada analizată (1950-1998) pot fi sintetizate în felul următor:
a) Prima trăsătură caracteristică rezidă în faptul că în această
perioadă s-a înregistrat cel mai înalt ritm de creştere valorică (12%),
cu o perioadă de vârf de 20,3% pentru anii 1971-1980, astfel că din
1950 până în 1998 volumul valoric al exporturilor mondiale a sporit
de cca. 88 ori, adică de la 61 miliarde dolari la 5338 miliarde dolari
SUA. Aici se cuvine o remarcă în legătură cu creşterea diferenţiată a
exportului de produse manufacturate de 168 ori, iar a celui de produse
agricole de 19 ori. Semnificativ este şi faptul că volumul fizic al
bunurilor vândute între 1950-1998 s-a majorat de 18,5 ori, iar preţurile
de cca. 4,8 ori. De reţinut că între anii 1999-2001 exportul mondial a
254
crescut continuu, atingând 5.610 miliarde dolari SUA, apoi 6.180 şi
6.230 miliarde dolari SUA.
b) A doua trăsătură caracteristică a fost aceea că volumul
valoric al comerţului internaţional, în a doua jumătate a secolului XX,
a înregistrat o dinamică deosebit de rapidă, superioară dinamicii
tuturor celorlalţi indicatori sintetici ai economiei mondiale (PIB,
producţie industrială, producţie agricolă). Dacă, în anul 1998,
comerţul mondial crescuse, aşa cum am arătat, de 88 ori, în ce priveşte
volumul valoric şi de 18,5 ori în ce priveşte volumul fizic, faţă de anul
1950, PIB-ul real pe plan mondial s-a majorat, în această perioadă, de
8,5 ori, producţia industrială mondială de peste 9,5 ori, iar producţia
agricolă de peste 4,5 ori.
c) Cea de a treia trăsătură caracteristică a evoluţiei volumului
valoric al comerţului internaţional: comerţul internaţional a devansat,
ca ritm de creştere, precum şi ca volum valoric absolut, rezervele de
aur şi devize centralizate ale ţărilor nesocialiste. S-a ajuns ca, la
sfârşitul anilor ’80, rezervele de aur şi devize să reprezinte numai 24%
din volumul valoric al importurilor ţărilor nesocialiste.
2. Mutaţii în structura fizică a comerţului internaţional
cu bunuri (mărfuri) în a doua jumătate a secolului al XX-lea
Decalajele între resursele materiale şi tehnologice ale statelor şi
nevoile lor, fie sub aspect cantitativ sau calitativ, fie generate de o
lipsă acută sau numai de necesitatea completării nevoilor, inclusiv
pentru efectuarea unor operaţiuni de import pentru reexport, plasează
comerţul internaţional în situaţia unuia dintre cele mai importante
sectoare economice care poate să contribuie la dezvoltarea statelor.
O primă clasificare care permite analizarea modificărilor intervenite
în structura fizică a comerţului internaţional este împărţirea
mărfurilor în două mari grupe:
– produse de bază (bunuri neprelucrate sau cu grad redus de
prelucrare) şi
– produse manufacturate (produse finite şi semifinite).
Din studierea datelor statistice ale publicaţilor ONU şi OMC
(Organizaţia Mondială a Comerţului) rezultă că, înainte de cel de-al
doilea război mondial, produsele de bază ajunseseră să reprezinte
aproape 2/3 din exportul internaţional, pentru ca în anul 1960 ele să
ajungă la 1/2, în anul 1990 la 1/4, iar în anul 1998 la 20% din acest
export. Diametral opusă a fost evoluţia produselor manufacturate, a
255
căror pondere, de la 36,4% în anul 1937, a crescut constant (cu
excepţia anilor 1974-1985), atingând, în 1998, procentajul de 80%.
În exportul mondial de produse de bază, între anii 1975-1985, pe
primul loc s-au aflat ţările în curs de dezvoltare, după care până în 1998
pe locul fruntaş s-au situat ţările capitaliste dezvoltate, care, de altfel,
ocupaseră prima poziţie, în exportul mondial, şi în perioada 1960-1975.
Cu o pondere redusă, între 4,6 şi 13,2%, ţările socialiste (sau foste socialiste)
s-au situat mereu pe poziţia a treia în exportul mondial cu produse
de bază. În ce priveşte importul mondial la această grupă de produse,
formată din produse minerale şi agricole sub formă de materii prime,
între anii 1975-1998 ţările capitaliste dezvoltate au deţinut o pondere
între 2/3 şi 3/4, devansând ţările în curs de dezvoltare, care numai în
anii ’90 au avut o pondere puţin peste 1/4, în timp ce ţările socialiste
sau foste socialiste (în tranziţie la economia de piaţă) au ocupat acelaşi
loc trei, cu ponderi minore, de o cifră, cu excepţia anului 1998, când
au atins 10,6% din importul mondial.
La grupa produselor manufacturate în ultimii 25 de ani din
secolul XX, în totalul exportului mondial de produse manufacturate,
ţările capitaliste dezvoltate au deţinut ponderi între 70% şi aproape
84% cu menţiunea că, din 1975, când ponderea a fost de 83,8%,
aceasta s-a diminuat treptat, ajungând în anul 1998 să fie de 70,2%. Pe
poziţia a doua la exportul mondial de produse manufacturate,
începând din anul 1980, s-au situat ţările în curs de dezvoltare cu
ponderi care, în 1975, abia ajungeau la 6,8%, pentru ca, în anii
1997-1998, să depăşească 26%, urmare a efortului depus în general în
procesul de industrializare şi, mai ales, a creşterilor înregistrate la
exportul ţărilor din Asia de Sud-Est. Cât priveşte ţările socialiste sau
foste socialiste (în tranziţie la economia de piaţă), dacă între 1975-
1985 ponderea lor în exportul mondial de produse manufacturate
oscila în jur de 10%, începând din anii ’90, ea nu a mai depăşit nici
5%, situându-se între 1,7 şi 3,3 %. Referitor la evoluţia ponderilor
deţinute în importul mondial de produse manufacturate, rezultă că
ţările capitaliste dezvoltate s-au situat permanent pe primul loc, cu o
pondere atingând 2/3 din totalul importurilor lumii, urmate de ţările în
curs de dezvoltare, cu o uşoară creştere de la 25,4% în anul 1975 la
27,5% în anul 1998, ajungând în anii 1996 şi 1997 în jur de 30% din
importul mondial. Cât priveşte ţările socialiste sau foste socialiste (în
tranziţie la economia de piaţă), numai în anul 1995 ponderea acestora
în importul mondial de produse manufacturate a depăşit 10%,
256
respectiv 11,9%, pentru ca în ceilalţi ani, până în 1998, să înregistreze
o scădere semnificativă, ajungând la 2,7 – 3,6%.
O a doua clasificare, tip standard, elaborată de ONU, privind
structura fizică a comerţului internaţional, are în vedere o cunoaştere
mai în detaliu a mutaţiilor în timp la nivelul a 6 grupe de produse:
1. Produse alimentare; 2. Materii prime; 3. Combustibili; 4. Produse
chimice; 5. Maşini, utilaje şi mijloace de transport; 6. Alte produse
manufacturate.
Tabelul nr. 1
Mutaţii în ponderea celor 6 grupe de produse ale exportului
mondial, în perioada 1970-1998
– în procente din totalul valoric –
NR.
CRT.
GRUPE DE PRODUSE*
1970 1980 1990 1998
1. Produse alimentare 13,4 10,0 8,7 7,8
2. Materii prime 11,0 6,9 5,2 4,1
3. Combustibili 9,8 23,9 10,1 6,9
4. Produse chimice 7,1 7,4 8,8 9,8
5. Maşini, utilaje şi mijloace
de transport 28,2 25,7 35,7 42,1
6. Alte produse
manufacturate 29,2 24,3 28,6 29,2
* Există 2-3% din produse necuprinse în cele 6 grupe menţionate.
Sursa: U.N. Monthly Bulletin of Statistics, 1972-2000; GATT, Le Commerce
International en 1990/1991; Génève, 1992; Organisation Mondiale du
Commerce, Rapport annuel, 1999, Génève, 1999 (vol. I, II).
Primele 3 grupe sunt produse de bază, iar următoarele 3 grupe
sunt produse manufacturate. Tabelul nr. 1 permite observarea modificărilor
care au avut loc, între anii 1970-1998, în evoluţia structurii
fizice a exportului mondial.
3. Modificări în repartizarea geografică a comerţului
internaţional cu bunuri (mărfuri) în perioada postbelică
Cum este şi firesc, în cursul unei jumătăţi de veac, respectiv până la
finele secolului XX, au avut loc numeroase evenimente politice şi econo-
257
mice care au exercitat o influenţă importantă asupra orientării geografice
a comerţului internaţional cu bunuri. Ele au fost prezentate în analiza
efectuată privind evoluţia valorică şi a structurii fizice a comerţului internaţional
cu bunuri de la subcapitolele 1 şi 2 de mai sus.
Aşa cum s-a procedat şi anterior, analiza se va ocupa, în continuare,
de identificarea modului în care a evoluat participarea celor 3 grupe de
ţări la ansamblul comerţului internaţional cu bunuri. Din tabelul nr. 2 se
desprind modificările produse pe parcursul a 50 de ani.
Tabelul nr. 2
Mutaţii privind participarea celor trei grupe de ţări,
în perioada 1950-1998,
în totalul comerţului internaţional al lumii (export, import)
– în procente –
1950 1960 1970 1980 1990 1998
Ţări capitaliste
dezvoltate 62,3 66,6 71,9 66,3 70,6 68,0
Ţări în curs de
dezvoltare 29,0 21,7 17,4 24,3 20,3 28,0*)
Ţări socialiste (sau
foste socialiste) 8,7 11,7 10,7 9,4 9,1 4,0**)
*) Inclusiv R. P. Chineză
**) Numai ţările în tranziţie la economia de piaţă din Europa
Sursa: U.N. Monthly Bulletin of Statistics, 1960-1999; CNUCED, Manuel de
statistiques du commerce international, et du développement, Nations
Unies, New York, 1992 (supplément, 1993); Organisation Mondiale du
Commerce, Rapport annuel, 1999, Génève, volume I, II.
Din datele statistice prezentate în tabelul nr. 2 rezultă evident poziţia
de lider permanent a ţărilor capitaliste dezvoltate în comerţul internaţional
cu bunuri timp de jumătate de secol, ele deţinând ponderi de peste
60 şi 70%.
Ţările în curs de dezvoltare, în schimb, în aceeaşi perioadă
1950-1970, când ţările capitaliste dezvoltate creşteau ca pondere în
comerţul mondial cu bunuri, îşi reduceau ponderea de la 29,0% la 17,4%;
a urmat o creştere semnificativă în anii ’70, datorită şocurilor petroliere ce
au făcut să sporească sensibil, în afară de preţul ţiţeiului, şi preţul
celorlalte produse de bază, astfel că, în anul 1980, această pondere era de
24,3%. Dacă, în deceniul al 9-lea al secolului XX, am asistat la o uşoară
reducere a ponderii acestor ţări, ea fiind de 22,1% în anul 1990, în
următorii ani ea a crescut, atingând, în 1998, 28,0%. De reţinut că, în anii
1996-1997, această pondere a fost de 29,0%, respectiv 29,6%.
258
Cât priveşte ţările socialiste sau foste socialiste (în tranziţie la
economia de piaţă), după o creştere promiţătoare a ponderii lor în comerţul
mondial, în anul 1960 faţă de anul 1950, ulterior, timp de trei decenii
ele şi-au păstrat nivelul atins, în jur de 10%. Pe fondul unei reforme
economice şi politice în ţările respective din Europa, în anii ’90 a avut loc
o scădere drastică a ponderii lor în comerţul mondial, care a ajuns să fie
de 4% în anul 1998. La aceasta a contribuit şi faptul că, în statisticile
internaţionale, China, după 1990, a fost inclusă în grupa ţărilor în curs de
dezvoltare.
Din alt unghi de vedere, respectiv acela al modului în care participă
continentele lumii la comerţul mondial, constatăm modificări
demne de reţinut în repartizarea comerţului internaţional în ultimele
două decenii, în contextul existenţei unei accentuate inegalităţi cauzate
de dezvoltarea economică diferită a statelor de pe continentele respective
şi gradul de angrenare a lor în diviziunea internaţională a muncii
(tabelul nr. 3).
Tabelul nr. 3
Repartizarea geografică a comerţului mondial
cu mărfuri, pe continente, în anii 1980-1998
– în procente din total valoric import/export –
Continente 1980 1989 1998
Europa 50,6 50,9 45,6
America de Nord 15,0 17,4 18,0
America Latină 5,0 3,6 4,9
Asia 24,0 24,9 27,8
Africa 4,2 2,6 2,2
Oceania 1,2 1,5 1,5
Total 100,0 100,0 100,0
Sursa: N. Sută (coordonator), Comerţ internaţional şi politici comerciale
contemporane, Editura Eficient, Bucureşti, 2000, p. 80.
4. Curentele de schimburi comerciale internaţionale
de bunuri (mărfuri)
4.1. Curentele (fluxurile) principale de mărfuri din comerţul
mondial, pentru mai uşoara înţelegere a direcţiilor acestora, se analizează,
în primul rând, cu ajutorul punctelor cardinale. Din tabelul nr. 4
rezultă evoluţia acestor fluxuri, cu creşteri şi diminuări importante în
anii ’90 ai secolului XX.
259
Tabelul nr. 4
Ponderea fluxurilor comerciale de bunuri (mărfuri),
în anii 1990, 1997 şi 1998
– în procente din comerţul mondial –
Nr.
crt. Fluxuri comerciale 1990 1997 1998
1. Nord-Nord 55,0 48,3 50,0
2. Nord-Sud 28,0 33,7 32,0
3. Sud-Sud 6,0 12,2 11,5
4. Est-Vest 8,0 4,8 5,6
5. Est-Est 3,0 1,0 0,9
Total 100,0 100,0 100,0
Sursa: N. Sută (coordonator), op. cit., p. 86.
4.2. În legătură cu direcţionarea fluxurilor de mărfuri din punct
de vedere al punctelor cardinale, precum şi al curentelor pe grupe de
ţări (capitaliste dezvoltate, în curs de dezvoltare şi socialiste sau foste
socialiste în tranziţie), există şi opinia economistului japonez Kenichi
Ohmac, conform căreia comerţul internaţional cu mărfuri este polarizat
între trei mari zone, respectiv „triada”: Uniunea Europeană, America
de Nord (SUA, Canada şi Mexic) şi Asia de Sud-Est (unde sunt incluse
Japonia, Australia, Coreea de Sud, Singapore). Dacă, la jumătatea
anilor ’80 ai secolului XX, comerţul transpacific devine superior
comerţului transatlantic, după aproximativ un deceniu, pentru prima
oară, exporturile Statelor Unite spre Asia depăşesc vânzările americane
spre Europa, prefigurând în secolul al XXI-lea o deplasare a
centrului de greutate al economiei mondiale către Asia.
II. COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU SERVICII
1. Conceptul de comerţ internaţional cu servicii
În ultimele decenii ale secolului al XX-lea am asistat la o creştere
continuă a comerţului internaţional cu servicii. Acesta are o serie
de particularităţi care-l deosebesc de comerţul internaţional cu bunuri
materiale, ce sunt produse într-o ţară şi exportate în altă ţară. În timp
260
ce comerţul cu bunuri materiale implică, de regulă, mişcarea fizică a
bunurilor materiale dintr-o ţară în alta, prin traversarea graniţelor
naţionale, în cazul serviciilor, deplasarea transfrontalieră are loc doar
într-un număr redus de tranzacţii cu servicii, îndeosebi cele de telecomunicaţii
sau unele servicii bancare. Sunt însă alte numeroase servicii
unde nu este aplicabil modul de livrare transfrontalieră. Este vorba de
serviciile în care consumul şi producţia acestora corespund în timp şi
spaţiu. În asemenea tranzacţii internaţionale cu servicii, pentru ca ele
să poată avea loc, sunt necesare fie deplasarea consumatorului la locul
de muncă unde se află producătorul (furnizorul) de servicii (vezi cazul
turismului), fie deplasarea factorilor de producţie la locul consumului
(vezi deplasarea investiţiilor străine directe în alte state).
Noul Manual al FMI (Fondul Monetar Internaţional), în vigoare
din anul 1994, abordând balanţa serviciilor, identifică o mare
diversitate de categorii de servicii.
Ansamblul acestor categorii de servicii este evidenţiat în cadrul
a trei posturi importante ale balanţei serviciilor:
A. Transport, înglobând 3 subposturi pe tipuri de transport, respectiv:
navlu-transport mărfuri; transport de pasageri; alte servicii de
transport.
B. Turism, cuprinzând 3 subposturi, respectiv deplasări oficiale;
turism particular; alte categorii de călătorii.
C. Alte servicii, înglobând în cadrul unor subposturi distincte
toate celelalte categorii de servicii evidenţiate mai sus, neincluse în
„transport” şi „turism”.
Diferită de clasificarea FMI privind serviciile este clasificarea
OMC pe sectoare şi subsectoare de servicii, care permite o estimare
reală a comerţului internaţional cu servicii, incluzând tranzacţiile cu
servicii derulate şi în relaţia intrafirmă.
Această clasificare a OMC se prezintă astfel:
1. Servicii de afaceri: profesionale; informatice şi conexe; cercetare
şi dezvoltare; imobiliare; închiriere/leasing fără operatori; alte
servicii de afaceri.
2. Servicii de comunicaţii: poştale; curier; telecomunicaţii; audiovizuale;
alte servicii.
3. Servicii de construcţii şi servicii de inginerie conexe
4. Servicii de distribuţie
5. Servicii de educaţie
6. Servicii de protecţie a mediului ambiant
261
7. Servicii financiare:
a) Toate tipurile de servicii de asigurare şi reasigurare
b) Servicii bancare şi alte servicii financiare (exclusiv asigurare)
8. Servicii legate de sănătate şi servicii sociale
9. Servicii de turism şi legate de voiaj
10. Servicii recreaţionale, culturale şi sportive (altele decât cele
de la 2.d)
11. Servicii de transport: Maritim; Fluvial; Aerian; Spaţial;
Feroviar; Rutiere; Prin conducte; Auxiliare tuturor modurilor de transport;
Alte servicii de transport.
12. Alte servicii neincluse în altă parte.
Având în vedere diferenţele în clasificarea serviciilor în comerţul
internaţional dintre cele două organisme internaţionale, respectiv
FMI şi OMC, se fac eforturi pentru a finaliza Manualul statisticilor
comerţului cu servicii.
2. Dinamica exporturilor mondiale de servicii comerciale
Analiza evoluţiei exporturilor mondiale de servicii în raport cu
cea a exporturilor mondiale de bunuri în ultimele trei decenii ale secolului
al XX-lea demonstrează ritmuri de creştere, în general similare,
dar cu o tendinţă, în deceniul al 10-lea al secolului trecut, în favoarea
exporturilor mondiale de servicii (tabelul nr. 5).
Astfel, în ceea ce priveşte creşterea exporturilor mondiale de
servicii, în anii 1999, 1990 şi 1980, faţă de anul 1970, relevă o accelerare
a acestora, în ultima perioadă, 1990-1999, în comparaţie cu exporturile
mondiale de bunuri.
Tabelul nr. 5
Dinamica exporturilor mondiale, în perioada 1970-1999
Valoarea (în miliarde
dolari SUA)
Creşterea exporturilor.
1970 = 100
1970 1980 1990 1999 1980 1990 1999
Bunuri materiale 264 1963 3485 5460 7,4 ori 13,2 ori 20,7 ori
Servicii comerciale 64 402 815 1340 6,2 ori 12,3 ori 20,9 ori
Sursa: Agnes Ghibuţiu, Serviciile şi dezvoltarea, p. 218; statisticile GATT/ OMC.
În anul 2000 exporturile mondiale au atins 1415 miliarde dolari.
3. Evoluţia structurii exporturilor mondiale de servicii
Analiza pe care o efectuăm are la bază serviciile comerciale în
accepţiunea OMC, incluzând transporturile, turismul, alte servicii
262
(telecomunicaţiile, construcţiile, serviciile bancare şi de asigurări,
serviciile profesionale etc.), precum şi veniturile din muncă şi proprietate.
În ce priveşte structura exporturilor mondiale de servicii, au avut
loc importante schimbări în ponderea celor trei mari grupe de servicii
într-o perioadă de peste 25 de ani la sfârşitul secolului al XX-lea, aşa
cum rezultă din tabelul nr. 6.
Tabelul nr. 6
Evoluţia ponderii pe grupe în totalul exporturilor mondiale
de servicii, în perioada 1970-1996
– în procente –
1970 1990 1996
Total exporturi de servicii
din care: 100,0 100,0 100,0
– transporturi 40,6 33,1 24,5
– turism 28,1 30,1 33,2
– alte servicii şi venituri 31,3 36,8 42,3
Sursa: Calculat după datele din Agnes Ghibuţiu, Serviciile şi dezvoltarea,
p. 222.
Semnificativ este faptul că serviciile de transport, aflate pe primul
loc în structura exporturilor de servicii mondiale, cu o pondere de
40,6% în anul 1970, au ajuns în anul 1996 pe locul al treilea, cu o
pondere de 24,5%. În schimb, de pe locul 3, grupa alte servicii, sporind
de la 31,3%, ca pondere, în anul 1970, la 42,3%, în 1996, a trecut
pe primul loc în ierarhia serviciilor de export mondiale. Cât priveşte
grupa servicii de turism, ea s-a menţinut pe locul al doilea cu o pondere
în continuă creştere, respectiv de la 28,1%, în anul 1970, la
30,1%, în anul 1990, şi 33,2% în anul 1996.
4. Principalii exportatori şi importatori
în comerţul mondial cu servicii comerciale
O analiză a primelor 40 de ţări exportatoare şi importatoare în
comerţul mondial cu servicii, în anul 1998, arată că acestea deţin o
pondere de 91,8% în exportul mondial şi 90,4% în importul mondial.
Semnificativ este faptul că primele 6 ţări exportatoare ating o pondere
de 51,8% din exportul mondial de servicii comerciale, iar aceleaşi 6
ţări sunt şi principalele importatoare, având o pondere de 50,2% din
importurile mondiale de servicii comerciale. Toate aceste ponderi
263
importante la nivel de 40 ţări, respectiv 6 ţări, ies şi mai mult în relief
ţinând seama că pe glob există cca. 200 de state.
Pe primul loc, în anul 1998, în exportul şi importul mondial de
servicii s-au aflat, distanţat, SUA, cu o pondere de 18,2%, respectiv
12,7%. Restul celorlalte 5 principale ţări exportatoare şi importatoare
de servicii comerciale: Germania, Marea Britanie, Franţa, Japonia,
Italia şi Olanda au deţinut şi la export şi la import ponderi sub 10%
(de la maximum 9,6% până la 3,6%). Este de evidenţiat faptul că între
primele 20 de ţări exportatoare s-au situat următoarele ţări în curs de
dezvoltare: China, Coreea de Sud, Singapore, Turcia, iar între primele
ţări importatoare s-au înscris ţări în curs de dezvoltare: China, Coreea
de Sud, Singapore, Brazilia. Cât priveşte ţările în tranziţie la economia
de piaţă, acestea ocupă, la exportul de servicii comerciale, poziţii între
locurile 24-38 (Fed. Rusă, Polonia, Rep. Cehă şi Ungaria), iar la import,
poziţii între locurile 21-40 (Fed. Rusă, Polonia, Rep. Cehă).
III. COMERŢUL EXTERIOR AL ROMÂNIEI CU BUNURI
Dostları ilə paylaş: |