J. J. Rousseau

2S) Expresie a epicureanului Metrodorus (citat de Cicero, Tusculane, V, 9, 27): Sunt stăpân pe tine, soartă, şi te strunesc; am închis toate intrările, ca să nu poţi ajunge la mine. Pasaj citat şi de Montaigne. Y) Propoziţie de autentică valoare pedagogică şi actuală. *) Non. Marcel30).

30) Citat din lexiconul lui Nonius Marcellus: Moaşa scoate (copilul), doica îl hrăneşte, pedagogul îl educă, profesorul îl instruieşte.

31) In text e cuvântul „education” alături de „institution” şi „instruction”. Sensul deosebit dat în această frază celui dintâi cuvânt derivă, poate, din limitarea latinescului educaţia la „creşterea” şi „îngrijirea” fizică.

1 (Educare=a educa; educere = a scoate).

Coborî o singură treaptă, este pierdut. Nu trebuie învăţat să suporte suferinţa. Trebuie deprins să o simtă. X,

_Nu ne gândim decât să ne păstrăm copilul; nu e de ajuns atât (irebuie să-1 învăţăm să se menţină când va fi om, să suporte loviturile soartei, să reziste belşugului şi mizeriei, să trăiască, dacă trebuie, între gheţurile Islandei sau pe stânca fierbinte a Maltei. 'Veţi lua degeaba măsuri ca să nu moară; va trebui totuşi să moară şi chiar dacă moartea lui nu va fi rezultatul îngrijirilor voastre, acestea vor fi totuşi rău înţeleseE vorba mai puţin de a-l împiedica să moară, cât de a-l face să trăiascărA trăi nu „înseamnă a respiratei a acţiona; înseamnă a întrebuinţa organele, simţu-/riIe~TauTEaţâTenoâsţre, toate părţile fiinţei noastre, care ne dau sentimentul propriei noastre existenţe. A trăit mai mult nu omul care numără I mai mulţi ani, ei cel care a simţit mai mult viaţajCutare a fost îngropat J la o sută de ani, dar murise chiar de la naştere. Ar fi fost în câştitg dacă murea tânăr; cel puţin ar fi trăit până atunci32)/

V Toată înţelepciunea noastră constă în prejudecăţi servile; toate de- ~t [prinderile noastre nu sunt decât supunere, silă şi constrângere. Omul/civil33) se naşte, trăieşte şi moare în sclavie: la naştere e cusut în scutec; Sla moarte este ţintuit în coşciug; cită vreme mai păstrează înfăţişare omeJnească este înlănţuit de instituţiile noastre. >

Se spune că multe moaşe pretind că îndreptând capul noilor-născuţi îi dau o formă mai potrivită; şi li se îngăduie aceasta! Capetele ne-ar fi rău/ modelate de Creatorul fiinţei noastre: ar trebui deci'să le îndreptăm forma/prin moaşe din afară, şi prin filosofi pe dinăuntru. Caraibii; î4) sunt pe jumătate atât de fericiţi ca noi.

„De-abia ieşit din pântecele mamei şi de-abia ce se bucură de libertatea de a-şi mişca şi întinde membrele, este din nou legat. Este înfăşat, culcat cu capul fixat şi cu picioarele întinse, braţele atârnându-i de-a lungul corpului; este înfăşurat cu cârpe şi fese de tot felul, care nu-i îngăduie să-şi schimbe poziţia. E norocos dacă n-a fost strâns până la a-l împiedica să respire şi dacă s-a avut grija de a-l culca pe o parte pentru ca apa ce-i iese din gură să se scurgă de la sine, căci n-ar avea libertatea să-şi întoarcă capul pentru a înlesni această scurgere”35).

Copilul nou-născut are nevoie să-şi întindă şi să-şi mişte membrele pentru a le dezmorţi după ce au stat atâta timp ghemuite. E adevărat că ele se întind, dar nu sunt lăsate să se mişte; chiar capul e prins în scufiţe. Parcă le-ar fi frică ca el să nu aducă cu o fiinţă vie.

Astfel se pune o piedică de neînlăturat impulsului spre mişcare a părţilor interioare ale unui corp care tinde să crească. Copilul face încontinuu eforturi inutile, care îi istovesc puterile sau le întârzie progresul. Era mai puţin strâmtorat, stingherit ori turtit în pântecele mamei decât în fâsele sale; nu ştiu ce a câştigat că s-a născut. '

32) cf. S e n e c a, Epist., 93, nota Petitain.

! A) Din societatea organizată şi civilizată.

M) Popoare antropofage, care locuiau înainte de descoperirea lor de către europeni în insulele' Antile şi pe coastele vecine ale Americii; azi abia li se mai recunosc urmele, fiind aproape complet dispărute. * a5) Rousseau nu indică izvorul; e un citat din Pliniu cel Bătrân, Istoria naturală, IV, 190.

/”L Nemişcarea, strânsoarea în care sânt ţinute membrele unui copil nu pot

~/decât să jeneze circulaţia sângelui, a umorilor, să împiedice copilul să se „ 'ântărească, să crească, alterând constituţia sa. Acolo unde nu există/aceste precauţii ciudate, oamenii sunt toţi înalţi, puternici, bine proporţio- ' naţi. În ţările în care copiii sunt înfăşaţi, mişună cocoşaţi, şchiopi, inşi cu f picioarele diforme, rahitici, schilodiţi de toate felurile. De teama de a nu le deforma corpul prin mişcări libere, ne grăbim să-1 deformăm punându-1 în presă. I-am paraliza bucuroşi pentru a-i împiedica să se schilodească. R Ar putea oare o strânsoare atât de crudă să nu le influenţeze firea şi temperamentul? Primul lor sentiment este un sentiment de durere şi silă: nu întâlnesc decât piedici la orice mişcare de care au nevoie; mai | nenorociţi decât un criminal în fiare, fac eforturi zadarnice, se irită, ţipă. <* Cel dinţii glas, ziceţi, că le e plânsul? Cred. Fireşte, li contrariaţi de la naştere, primele daruri pe care le primesc sunt lanţurile,. Primele îngrijiri pe care le încearcă sunt chinurile. Neavând liberă decât vocea, de ce nu s-ar servi de ea ca să se plângă? Ţipă de răul pe care i-1 faceţi; dacă aţi fi legat fedeleş ca ei, aţi ţipa şi mai tare.

De unde vine această deprindere nesocotită? Dintr-o deprindere denaturată. De când mamele, dispreţuind prima lor îndatorire, n-au voit să-şi mai alăpteze copiii şi au trebuit să-i încredinţeze unor femei plătite care, văzându-se astfel mame ale unor copii străini pentru care n-aveau nici un sentiment, căutau să-şi cruţe oboseala. Ar fi trebuit să vegheze neîncetat asupra unui copil lăsat liber. Dar când e bine legat, îl pui într-un colţ, fără să-ţi pese de ţipetele lui. Ce importanţă are că piere sau că rămâne infirm toată viaţa, dacă nu există dovezi despre neglijenţa doicii, dacă sugarul nu-şi frânge nici un braţ sau nici un picior? Se păstrează membrele în dauna corpului şi, orice s-ar întâmpla, doica n-are nici o vină.

Aceste mame duioase care, scăpate de copiii lor36), se lasă cu plăcere pradă distracţiilor oraşului, ştiu ele oare ce tratament primeşte copilul în faşă la ţară? La cel mai mic necaz care survine, este atârnat într-un cui ca un pachet cu catrafuse şi, în vreme ce, fără să se grăbească, doica îşi vede de treburile sale, nefericitul rămâne astfel răstignit. Toţi cei găsiţi în această stare aveau faţa vânătă. Pieptul fiind puternic strâns, sângele, nefiind lăsat să circule, i se ridică la cap; şi se credea că bietul copil este foarte liniştit, pentru că n-avea putere să ţipe. Nu ştiu câte ore poate rămâne un copil în această stare fără să-şi piardă viaţa, însă mă îndoiesc că aceasta poate ţine mult. Iată, cred, una din cele mai mari plăceri ale înfăşării.

Se pretinde că în libertate copiii ar lua poziţii rele şi că ar face mişcări dăunătoare bunei conformaţii a membrelor. Iată unul din acele raţionamente deşarte ale falsei noastre înţelepciuni, pe care niciodată nu 1-a Confirmat vreo experienţă. Din mulţimea de copii care, la alte popoare; u mai mult bun simţ decât noi, sunt crescuţi având toată libertatea mem-

3) Rousseau, la Motiers, făcea cadouri tinerelor căsătorite pentru ca să-şi alăpteze g singure copiii.

— L

D-na de Epinay rugase pe soţul ei să-i îngăduie să-şi alăpteze copilul; acesta, refuzând, socotea că e o „idee năstruşnică”. Şi că-i „vine să moară d” râs” au- || zind-o… Era o practică obişnuită a nobilimii din acel timp.

, nu s-a văzut niciunul singur rănit sau schilodit; ei nu pot da proCART oriilor mişcări atâta tărie încât să le facă periculoase, iar când iau o poziţie silită, durerea le pune îndată în vedere s-o schimbe. 1”

N-am urmărit până acum să punem în faşă nici căţeii, nici pisoii; rezultă oare din această neglijenţa vreun neajuns pentru ei? Copiii sinimai grei; de acord; însă, în aceeaşi proporţie ei sunt şi mai lipsiţi de j putere. De-abia se pot mişca; cum să se schilodească? Uacă i-am aşeza| pe spate, ar muri în această stare, ca broasca ţestoasă, fără să se poată j vreodată întoarce.

Femeile nu s-au mulţumit numai cu faptul că au încetat să-şi alăpteze copiii, ele nu mai vor să-i facă. Consecinţa e firească. Cum a fi mamă este împovărător, se găseşte uşor mijlocul de a scăpa cu totul de aceasta; se urmăreşte să se facă un lucru fără folos, spre a-1 reîncepe mereu şi astfel farmecul plăcerii lăsat pentru înmulţirea speciei se întoarce împotriva speciei. Acest obicei, adăugat altor cauze ale depopulării, ne vesteşte soarta apropiată a Europei7). Ştiinţele, artele, fiiosofia şi moravurile pe care ea le. Generează nu vor întârzia so prefacă îmr-un deşert. Ea va fi populată de animale sălbatice; nu-şi va schimba prea mult populaţia.,<

Am observat uneori şiretenia unor femei tinere care se prefac că vor să-şi alăpteze copiii. Ele ştiu cum să facă ca până la urmă sa fie silite să renunţe la acest capriciu: pun cu dibăcie pe soţii lor, pe medici şi îndeoy sebi pe mame să intervină. Un soţ care ar consimţi ca soţia lui să-şi alăpteze copilul ar fi un om pierdut. Ar fi socotit un asasin care vrea să scape de ea. Soţi prudenţi, trebuie să sacrificaţi iubirea paternă păcii. Noroc că * la ţară se găsesc femei mai caste decât ale voastre! Mai norocoşi cei ale căror femei nu destinează altora timpul câştigat în acest chip.

Datoria femeilor nu este îndoielnică: însă se dispută uacă, dat fiind dispreţul lor faţă de datorie, este oare indiferent pentru copii de a fi hrăniţi cu laptele mamei lor sau al altora. Socotesc că această chestiune, asupra căreia judecă medicii, se decide potrivit dorinţei femeilor*); şi eu cred că este mai bine să sugă copilul laptele unei doici sănătoase decât al unei mame bolnave, dacă ar exista teama că din acelaşi sânge din care a plămădit copilul poate ieşi vreo boală nouă.

Dar chestiunea poate fi oare privită numai pe latura ei fizică? Copilul are oare mai puţină trebuinţă de îngrijirile mamei decât de sânul ei? Alte femei, chiar unele animale, pot să-i dea laptele pe care ea i-1 refuză: dar îngrijirea mamei nu se poate înlocui. Aceea care hrăneşte copilul alteia în locul copilului ei este o mamă rea; cum ar putea fi atunci o doică bună?

Ar) Afirmaţii care, alături de altele din Emil (cartea a IlI-a) şi Confesiuni (partea a Il-a, cartea a Xl-a, 1761), oglindesc neliniştea stării prerevoluţionare din Franţa; deceniilor al cincilea şi al şaselea ale secolului al XVIII-lea.

*) Liga femeilor şi medicilor mi s-a părut totdeauna una din particularităţile cele mai hazlii ale Parisului. Medicii dobândesc reputaţia lor prin femei, iar femeile îşi realizează dorinţele prin medici. Se poate uşor închipui ce fel de îndemânare îi trebuie unui medic din Paris spre a deveni celebru38).

M) Nota lipseşte din ediţia geneveză şi din cea din Amsterdam. E păstrată în ediţia

Petitain şi Didot (1861), pe care le-am consultat. Rousseau păstrează şi în alte * locuri din Emil (cartea I şi a Il-a) o atitudine sarcastică faţă de medici; însă o atenuează, fapt ce va fi menţionat la locul potrivit.

În ediţia Richard (1957) nota este trecută la alineatul anterior.

Ar putea să devină însă cu încetul; va trebui ca obişnuinţa să schimbe natura; iar copilul, râu îngrijit, va putea să piară de o sută de ori înainte ca doica să simtă pentru el iubire de mamă.

Chiar din acest avantaj rezultă un neajuns care el singur ar trebui să împiedice orice femeie simţitoare să aibă curajul să lase să-i fie alăptat copilul de alta, anume acela de a împărţi dreptul de mamă sau, mai curând, de a-1 înstrăina, de a-şi vedea copilul iubind o altă femeie la fel sau chiar mai mult decât pe ea, de a simţi că dragostea pe care o păstrează pentru propria sa mamă este o favoare, iar cea pe care o are pentru mama sa adoptivă este o datorie; căci, unde am găsit îngrijirile unei mame, nu trebuie oare să găsesc şi diiagostea unui fiu?

Modul în care se crede că se înlătură acest neajuns constă în a inspira copiilor dispreţ pentru doici, tratându-le ca pe adevărate servitoare. Când serviciul lor s-a încheiat, se ia copilul sau se concediază doica; fiind rău primită, se descurajează să vină să-şi mai vadă copilul de sin. După câţiva ani el n”-o mai vede, n-o mai cunoaşte. Mama, care crede că a înlocuit doica şi şi-a reparat neglijenţa prin cruzimea sa, se înşală. În loc ca dintr-un sugar denaturat să crească un fiu plin de dragoste, îl deprinde cu nerecunoştinţa, îl învaţă să dispreţuiască într-o zi pe cea care 1-a născut la fel ca pe cea care 1-a alăptat.

Cât de mult aş insista asupra acestui punct dacă n-ar fi descurajant să stărui în zadar asupra unor subiecte utile! Aceasta ţine de mult mai multe lucruri decât se crede. Vreţi ca fiecare să fie chemat să-şi îndeplinească primele îndatoriri, începeţi cu mamele; vă veţi mira de schimbările pe care le veţi produce. Totul porneşte succesiv din această primă corupţie: întreaga ordine morală se alterează; naturalul se stinge în toate inimile; interiorul caselor ia o înfăţişare mai puţin vioaie; soţii nu mai sunt atraşi de spectacolul emoţionant alburiei familii care se naşte, iar străinilor nu le mai impune consideraţie; seVespectă mai puţin mama ai cărei copii nu se văd; familia nu mai are nici

F Dacă mamele vor găsi de cuviinţă să-şi alăpteze copiii, moravurile se vor reforma de la sine; sentimentele naturii se vor deştepta în toate ini-nile. Statul se va repopula; acest prim punct, acest unic punct va reuni. Otul. Atracţia vieţii casnice este cel mai bun antidot împotriva moravu-ilor stricate. Grija de copii, socotită supărătoare, devine plăcută, ea face a tatăl şi mama să fie mai necesari, mai dragi unul altuia, ea întăreşte sgătura conjugală. Când familia este vie şi însufleţită, îngrijirile casnice înt cea mai scumpă ocupaţie a femeii şi cea mai plăcută recreaţie a baratului. Astfel, din îndreptarea acestui singur abuz va rezulta îndată o eformă generală; îndată natura îşi va relua toate drepturile. Când femeile or redeveni mame, bărbaţii vor redeveni îndată taţi şi soţi. >

Cuvântare de prisos! Nici chiar plictiseala de plăcerile lumii nu-i re-iuce pe oameni vreodată la viaţa casnică. Femeile au încetat de a fi lame. Ele nu vor să mai fie. Chiar dacă ar vrea, cu greu ar putea s-o că. Azi, când s-a statornicit obiceiul contrar, oricare ar avea de înfruntat

— J.” – -'- – -* ' w

* opoziţia tuturor celor din preajma ei, strâns unite contra unui exemplu pe care unele nu 1-au dat şi pe care altele nu vor să-1 urmeze.

Se mai găsesc totuşi uneori persoane tinere cu o fire bună, care, îndrăznind din acest punct de vedere să înfrunte puterea modei şi strigătele sexului lor, îndeplinesc cu o cutezanţă virtuoasă această datorie atlt de plăcută pe care le-o impune natura. Fie ca numărul lor să crească mulţumită satisfacţiilor' de care se bucură cele care îşi fac această datorie! Întemeiat pe consecinţe pe care le are cel mai simplu raţionament şi pe observaţii care n-au fost niciodată dezminţite, îndrăznesc să încredinţez pe aceste mame demne că vor avea o dragoste puternică şi constantă din partea soţilor lor, o iubire în adevăr filială 'din partea copiilor lor, stima şi respectul publicului, naşteri fericite fără accidente şi alte urmări, o sănătate robustă şi trainică, în fine plăcerea de a se vedea într-o zi imitate de fiicele lor şi citate ca exemplu fetelor altora.

YUnde nu e mamă, nu e copil, îndatoririle lor sunt reciproce; şi dacă sunt rău împlinite de o parte, vor fi neglijate de cealaltă. Copilul trebuie să-şi iubească mama mai înainte de a şti că aceasta este îndatorirea lui.) Dacă vocea sângelui nu este întărită prin obişnuinţă şi îngrijiri, se stinge” din primii ani, şi inima moare, într-un fel spus, înainte de a se naşte, lată-ne de la cei dintâi paşi în afara naturii, v

Se mai poate ieşi30) pe o cale opusă, când o femeie, în loc să-şi neglijeze îndatoririle de mamă, le duce la exces; când îşi face copilul idol, când ii măreşte şi îi întreţine slăbiciunea în dorinţa de a-1 împiedica s-o simtă şi atunci când, sperând să-1 sustragă legilor naturii, îndepărtează de el atingerile dureroase, fără a se gândi că, în locul unor neplăceri de care e deocamdată ferit, îi adună pe cap, pentru mai târzlu, accidente şi pericole şi că e o. grijă barbară să prelungeşti slăbiciunea copilăriei până la vârsta anevoioasă a omului format. Thetis40) şi-a scufundat, ne spune povestea, fiul în apa Stixului, pentru a-1 face invulnerabil. Alegoria este frumoasă şi clară. Mamele crude de care vorbesc fac altfel: după ce şi-au ţinut mult copiii într-o stare de moliciune, îi pregătesc pentru suferinţă; le deschid porii la tot felul de rele cărora le vor cădea pradă când vor fi mari.41)

3!) Din limitele stării de natură („în afara naturii”).

40) Într-una din legendele mitologiei greceşti se arată că Thetis, mama lui Ahile.

— A îmbăiat în apa Stixului (râu la marginea infernului), pentru a-1 face invulnerabil, ţinându-1 de călcâi. Expresia „călcâiul lui Ahile” se referă la partea vulnerabilă a cuiva.

41) In ediţia Petitain, la acest paragraf se dă o notă cu următorul cuprins:

În 1760, un medic vestit Desessarts (Des Essarts?), a publicat un Tratat de educaţie fizică a copiilor de vârsta mică (Paris, Herissaut), în care se arăta, nu fără oarecare talent şi stil, pericolul înfăşării copiilor, al prea multelor precauţii şi al griji de a-i feri de orice durere, în general urmările nesănătoase ale unei educaţii sedentare care moleşea. Faptele şi observaţiile pe care se sprijină sunt aproape aceleaşi ca şi în Emil. Mai înainte, şi Buffon emisese aceleaşi idei atât cu privire la alăptatul matern, cât şi cu privire la efectele înfăşării. In fine, sistemul primei educaţii poate fi socotit bine stabilit, având chiar şi o strălucire poetică destul de remarcabilă într-un poem latin de Sainte-Marthe, tipărit în 1698, intitulat Pedotrophis. Insă, cum zicea Buâfon: „Da, noi am spus toate acestea, însă numai dl. Rousseau poate porunci şi este ascultat'.

Dealtfel, se pare că în vremea în care Rousseau scria Emil, problemele privitoare la educaţia primei copilării constituiau preocuparea celor mai alese spirite, iar concluziile erau aceleaşi. Societatea de ştiinţe din Harlem (Olanda) a

Observaţi natura şi urmaţi-i drumul pe care vi-1 indică. Ea exercită necontenit copiii; le întăreşte temperamentul prin tot soiul de încercări; îi învaţă de timpuriu ce este suferinţa şi durerea. Dinţii oare ies le fac febră; colicele acute le produc convulsii; tuşea îi sufocă; limbricii îi chinuiesc; supraabundenţa lichidelor strică sângele; drojdii felurite fermentează în el şi produc erupţii periculoase. Cea dinţii copilărie este aproape în întregime boală şi primejdie; jumătate din copiii născuţi pier înainte de a avea opt ani. Odată trecut prin aceste încercări, copilul a câştigat putere, iar bazele vieţii lui devin mai sigure, dacă ştie să se folosească de ele.

Iată regula naturii. De ce vreţi s-o contrariaţi? Nu vedeţi că tot cre-zind că-i îndreptaţi opera, i-o distrugeţi şi înlăturaţi efectele îngrijirilor ei? După voi, a înfăptui în afară ceea ce îndeplineşte ea înăuntru înseamnă să măreşti pericolul; dimpotrivă, înseamnă să-1 înlături, să-1 micşorezi. Experienţa arată că mor mai mulţi copii crescuţi delicat decât ceilalţi. Dacă nu se trece peste măsura puterilor lor, riscul e mai mic atunci când puterile sânt întrebuinţate decât atunci când ele sunt cruţate. Deprin-deţi-i, aşadar, cu greutăţile pe care o dată vor trebui să le îndure. Intări-ţi-le corpul împotriva asprimii anotimpurilor, a climatelor, a elementelor naturii, a foamei, a setei, a oboselii; scăldaţi-i în apa Stixului. Până când corpul nu dobândeşte o anumită deprindere, poţi să i-o formezi pe cea care o doreşti, fără nici un pericol; dar când deprinderea s-a statornicit, orice modificare este periculoasă. Copilul suportă schimbări pe care un om nu le-ar îndura: fibrele celui dinţii, moi şi flexibile, se îndoaie fără sforţare; cele ale omului, mai întărite, schimbă numai cu sila forma pe care au primit-o. Se poate creşte, aşadar, un copil robust, fără să-i expui viaţa şi sănătatea şi chiar dacă ar fi un oarecare risc, nu trebuie, să stai la îndoială. Dat fiind că acestea sânt riscuri inseparabile de viaţa umană, oare e altceva mai bun de făcut decât să le înlături într-o epocă a vieţii în care ele sunt mai puţin periculoase?

Cu cât înaintează în vârstă, copilul devine mai preţios. La valoarea persoanei sale se adaugă cea a îngrijirilor primite; la pierderea vieţii sale se adaugă sentimentul morţii. Trebuie deci să ne gândim îndeosebi la viitor când supraveghem conservarea sa; trebuie să-1 înarmăm contra relelor tinereţii înainte de a fi ajuns la această vârstă; căci dacă preţul vieţii creşte până la vârstă când devine folositor, nu este oare o nebunie să înlături unele rele ale copilăriei înmulţindu-le la vârstă raţiunii? Acestea sunt lecţiile înţeleptului?

Soarta omului e să sufere în toate timpurile. Chiar grija conservării sale este legată de suferinţă. Este fericit că nu cunoaşte în tinereţe decât neajunsurile fizice, neajunsuri care sunt mai puţin crude, mai puţin dureinstituit un premiu, câştigat de genevezul Ballexsert, a cărui lucrare s-a tipărit la Paris, cu titlul: Disertaţie asupra educaţiei fizice a copiilor, apărută în acelaşi an cu Emil. Deplina conformitate de idei şi principii a acestor lucrări 1-a făcut pe Rousseau să creadă că este victima unui plagiat (cf. Confesiuni, partea a Hl-a, cartea a Xl-a, 1762). Petitain n-a fost în măsură să verifice acest fapt; lasă totuşi deschisă ipoteza – care. După părerea noastră, nu se poate nici infirma, nici confirma – a unui izvor comun (lucrările anterioare apărute care conţin aceleaşi idei). In 1780, medicul parizian David a scos ediţia a doua a lucrării lui Balexsert.

Roase decât celelalte şi care mult mai rar decât acestea ne fac să renunţăm la viaţă. Nu se omoară omul pentru durerile de gută; numai durerile sufleteşti produc disperarea. Deplângem soarta copilăriei, în vreme ce ar trebui s-o deplângem pe a noastră. Suferinţele noastre cele mai mari îşi au izvorul în noi înşine.

T~Un copil când se naşte ţipă; prima sa copilărie se trece în plâns. Uneori e legănat şi mângâiat pentru a-1 linişti; alteori este ameninţat sau bătut pentru a-1 face să tacă. Sau facem ceea ce-i place, sau îi cerem ceea ce ne place nouă, sau n'e supunem capriciilor lui, sau îl supunem capriciilor noastre. Nu e cale de mijloc: sau dă ordine, sau le primeşte. Astfel, cele dinţii idei ale copilului sunt ideile de stăpânire şi de supunere, înainte de a şti să vorbească, el comandă; înainte de a şti să acţioneze, el se supune, iar uneori e pedepsit înainte de a-şi putea cunoaşte greşelile sau de a le putea săvârşiAAstfel se sădesc de timpuriu în inima lui tânără pasiunile pe care mai târziu le atribuim naturii şi, după ce ne-am dat osteneala să-1 facem rău, ne plângem că e rău.

Copilul petrece în acest fel şase sau şapte ani în mâinile femeilor, victimă a capriciului său sau al acestora; iar după ce 1-au învăţat una şi alta, adică după ce i-au încărcat memoria cu cuvinte pe care nu le poate înţelege sau cu lucruri care nu-i sunt bune la nimic şi după ce au înăbuşit ceea ce e natural prin pasiunile pe 'care le-nau sădit în el, dau această fiinţă artificială pe mâna unui preceptor, care încheie dezvoltarea germenilor artificiali pe care îi găseşte de-acum formaţi şi-1 învaţă pe copil orice, In afară de a se cunoaşte pe sine, de a se folosi de persoana sa, de a şti să trăiască şi de a fi fericit. Când, în sfârşit, acest copil, sclav şi tiran, plin de ştiinţă şi lipsit de bun simţ, slab deopotrivă la corp şi la suflet, este aruncat în lume şi îşi arată stupiditatea, orgoliul şi toate viciile, deplân-geia mizeria şi pervertirea omenească. Ne înşelăm. Acesta este omul fanteziilor noastre, cel al naturii este făcut în alt fel.

Vreţi însă ca el să-şi păstreze forma originară? Păstraţi-o din momentul când vine pe lume. De îndată ce s-a născut, luaţi-1 în grijă şi nu-1 părăsiţi până nu ajunge om; fără aceasta nu veţi reuşi niciodată. După cum adevărata doică este mama, adevăratul preceptor este tatăl. Să se înţeleagă amândoi în ceea ce priveşte şi sistemul, şi funcţiile lor; din mâinile unuia copilul să treacă în mâinile celuilalt. El va fi mai bine crescut de un tată cu bun simţ şi mărginit decât de cel mai priceput dascăl din lume; căci zelul va ţine mai uşor locul talentului decât talentul zelului.