J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə13/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   72

Dar, afacerile, funcţiile, datoriile… A! Datoriile! Fără îndoială că ultima e cea de tată! *) Să nu ne mirăm că un bărbat, a cărui soţie a refu-

) Când citeşti în Plutarh despre Cato Censorius, care a guvernat Roma cu atâta strălucire, că şi-a crescut fiul încă din leagăn şi cu atâta grijă, încât lăsa la o parte totul ca să fie de faţă când doica, adică mama, îl schimba şi-1 spăla; când citeşti în Suetoniu că August, stăpânul lumii cucerite şi conduse de el însuşi, îşi învăţa nepoţii să scrie, să înoate, le transmitea elementele ştiinţelor şi îi avea totdeauna în preajma sa, nu te poţi opri să nu râzi de mărunţii oameni buni din acele timpuri, care se distrau cu asemenea fleacuri; prea mărginiţi, fără îndoială, ca să se poată ocupa de importantele treburi ale oamenilor mari din zilele noastre42).

) Ultima frază din notă este caustică; ea n-a fost înţeleasă în acest sens de unii comentatori ai lui Rousseau (de exemplu: Sallwiirk). Rousseau releva aici lipsa sau despre educaţie zaţ să hrănească rodul împreunării lor, refuză să-1 crească. Nu există tablou mai fermecător decât cel al familiei; dar lipsa unei singure trăsături desfigurează pe toate celelalte. Dacă mama are prea puţină sănătate ca să fie doică, tatăl este prea ocupat ca sa fie preceptor. Copiii, îndepărtaţi şi răspândiţi prin pensioane, mănăstiri, colegii, vor duce în altă parte dragostea de casa părintească sau, mai bine zis, vor aduce aici obiceiul fi” a nu fi legat de nimic. Fraţii şi surorile se vor cunoaşte eu greu. Când se vor aduna toţi la vreo ceremonie, vor putea fi foarte politicoşi între ei; se vor trata ca nişte străini. De îndată ce nu mai există intimitate între părinţi, de îndată ce traiul în familie nu mai produce bucuria vieţii, ' e natural să se recurgă la deprinderi dăunătoare pentru a le înlocui. Unde este omul atât de stupid care să nu vadă înlănţuirea acestor lucruri?

Un tată care dă naştere unor copii şi-i creşte nu-şi îndeplineşte decât o treime din sarcina sa. Bl trebuie să dea speciei sale oameni, să dea societăţii oameni sociabili, să dea statului cetăţeni. Orice om care poate plăti această triplă datorie şi n-o face este vinovat şi poate mai vinovat când o plăteşte numai pe jumătate. Cine nu-şi poate îndeplini datoriile de tată nu are dreptul să devină tată. Nici sărăcia, nici ocupaţiile, nici respectul uman nu scutesc pe cineva să-şi întreţină şi săşi crească copiii. Cititorilor, mă puteţi crede. Prezic aceluia care are inimă să-şi neglijeze asemenea sfinte datorii că va vărsa multă vreme lacrimi amare pentru greşeala lui şi nu va fi niciodată mângâiat.43) do interes şi supraveghere a taţilor pentru educaţia propriilor ior copii, frecventă la oamenii „mari” din timpul său, dar care nu se întâlnea la oamenii „mărunţi” din antichitate (ca August, Caton.); afirmaţia lui Rousseau nu trebuie luată deci ad litteram, ca şi în numeroase alte contexte.

B a s e d o w (în Cartea metodelor) reia acest pasaj, cu menţiunea că nu se poate răspunde chemării lui Rousseau, „până când nu se vor înlătura prejudecăţile despre necesitatea ştiinţei timpurii şi a atotştiinţei şi până când vom mai vedea gramatici latine, dicţionare şi autori vechi, folosite ca prime instrumente ale învăţământului”.

Se pot face unele apropieri între ideea formulată de Rousseau în acest paragraf şi „necesitatea” (?!) de a ţine pe „gentleman departe de influenţa negativă a oamenilor de serviciu din casă (servitori etc.).

— De care vorbeşte Locke (în lucrarea citată în nota nr. 5).

— Pentru a-1 face să stea în societatea părinţilor şi a celor care se ocupă de educaţia lui.

L3) în Confesiuni (partea a Il-a, cartea a XH-a, ed. Didot, 1861, voi. I, p. 314) Rousseau scrie: „Atitudinea pe care am luat-o faţă de copiii mei, oricât de bine gân-dită mi-ar fi părut, nu mi-a lăsat totdeauna inima liniştită. Când îmi concepeam Tratatul de educaţie, simţeam că mi-am neglijat datoria de care nimic nu mă poate scuti. Remuşcarea a devenit în sfârşit atât de vie, încât îmi smulse aproape mărturisirea publică a greşelii mele la începutul lui Emil. Afirmaţia este atât de clară, încât după un astfel de pasaj este surprinzător că unii mai au curajul să-rni facă reproşuri.”

Cu această mărturisire, Rousseau se credea „achitat” faţă de sine şi faţă de lume… Controversele iscate în legătură cu copiii lui Rousseau, pe care el nu i-a văzut niciodată, sunt numeroase. Probele (inclusiv registrele aşezământului de copii găsiţi) par a arăta, după J. Lemaâtre, că aceşti copii au fost reali şi nu sunt inventaţi de Rousseau din diverse motive, asupra cărora s-au emis de asemenea cele mai stranii ipoteze; unii socotesc însă că aceşti copii au fost ai Therese-ei, dar nu şi ai lui Rousseau. Astfel, George Sand, într-un articol intitulat A propos des Charmettes (Revue des deux mondes, 1863), încearcă să demonstreze că Rousseau n-a fost tatăl acestor copii; se sprijină pe informaţii obţinute de la d-na d'Houdetot şi d-na de Baruet, precum şi de la propriile sale rude, care au avut

Dar ce face acel om bogat, acel tată de familie atât de ocupat şi silit, CAR după părerea sa, să nu se ocupe de copiii săi? Plăteşte pe altul ca să-i îndeplinească sarcinile. Suflet venal! Crezi că poţi cumpăra alt tată copilu- < lui tău? Să nu te înşeli; nu-i vei da nici măcar un stăpân, ci un valet. Acesta va creşte curând un al doilea44).

Se cugetă mult asupra calităţilor unui _hun guvernor. Cea dinţii pe care aş cere-o, şi aceasta singură presupune multe altele, este să nu fie piăiiL_Sunt meserii atât de nobile, încât nu le poţi îndeplini pentru bani fără să devii nedemn de a le face; astfel e cea a soldatului; astfel e cea a institutorului. Cine va creşte, aşadar, pe fiul meu? Ţi-am mai spus-o, tu însuţi. Nu pot. Nu poţi! Fă-ţi deci un prieten. Nu văd alt mijloc.43)

Un guvernor! Ce suflet sublim! In adevăr, pentru a forma un om, trebuie să fii sau tată, sau să fii tu însuţi mai mult decât om. Iată funcţia pe care o încredinţaţi în linişte unor mercenari.

Cu cât gândeşti mai mult asupra acestui lucru, cu atât descoperi noi dificultăţi. Ar trebui ca guvernatorul să fi fost format pentru elevul său, ca servitorii săi să fi fost pregătiţi pentru stăpânul lor, ca toţi cei din preajama sa să fi primit impresiile pe care trebuie să i le comunice; ar trebui ca din educaţie în educaţie să ajungi cine ştie unde. Cum poate fi bine educat un copil de o persoană care n-a fost ea însăşi bine educată? /

E oare de negăsit acest rar muritor? Nu ştiu. În aceste vremuri de înjosire, cine ştie ce grad de virtute mai poate atinge un suflet omenesc? Să presupunem că minunea se întâmplă. Considerând ce trebuie să facă, * vom edea ceea ce trebuie să fie. Ceea ce cred că observ dinainte este că un tată oare ar cunoaşte preţul unui bun guvernor s-ar hotărî să se dispenseze de el; căci ar depune mai multă trudă ca să-1 dobândească decât să devină el însuşi educator. Vrea să-şi afle un prieten? Să-şi crească în acest scop copilul; iată-1 scutit de a-1 căuta în altă parte, iar natura a săvârşit de-acum jumătate din operă46).

Legături cu Rousseau. (Cine poate şti? Rousseau îşi scrie Confesiunile târziu şi nu e posibil să se cântărească de fiecare dată cât „adevăr” şi câtă „poezie” sunt în mărturisile sale autobiografice; în grava şi delicata chestiune a copiilor săi, Rousseau însuşi ne dă felurite explicaţii şi motivări.)

44) Petitain aminteşte la acest pasaj cunoscuta anecdotă antică (Plutarh, Despre educaţia copiilor, capitolul al Vll-lea); „îmi ceri o mie de drahme pentru a-mi creşte copilul. O, Hercule! E prea mult; aş putea cumpăra cu ea un sclav.

— E adevărat, răspunde Aristip, şi dacă vei face acest lucru, vei avea doi sclavi: întâi pe fiul tău şi apoi pe cel pe care îl vei fi cumpărat”.

*) Nobleţea funcţiei de educator este indiscutabilă; Rousseau nu ne arată însă cum îşi câştigă existenţa cel ce îndeplineşte funcţia de educator; e aristocrat? Dacă e aristocrat, dispreţuieşte această meserie; dacă e sărac, va trăi cu sprijinul lui Emil, care e dintr-o familie bogată? Inconsecvenţă şi deziderate utopice pentru că şi militarul are soldă, iar existenţa lui e asigurată. Rousseau vrea, poate, să afirme că aceste funcţii nu trebuie cântărite şi echivalate cu o sumă de bani…

46) Pasaj important; actualitatea ideii stabilirii unor raporturi prieteneşti între educator şi elev e de reţinut.

Cineva, căruia nu-i cunosc decât rangul, mi-a propus să-i cresc fiul47), ă îndoială, el m-a onorat mult, însă, în loc să se plângă de refuzul meu, trebui să se laude cu reţinerea mea. Dacă aş fi acceptat oferta sa şi fi greşit cu mijloacele mele, ar fi fost o educaţie ratată; dacă aş fi şi t.

— Ar fi fost foarte rău: fiul său sar fi lepădat de titlu, n-ar mai fi t să fie prinţ.

Sunt prea pătruns de măreţia datoriilor unui preceptor şi simt prea It incapacitatea mea pentru a putea primi o asemenea ocupaţie, oricine ar oferi-o. Chiar şi prietenia n-ar fi pentru mine decât un nou motiv refuz. Cred că, după ce vor fi citit această carte, puţini vor încerca ni facă o asemenea propunere; rog pe cei care 'ar avea un astfel de i să nu se ostenească în zadar. Am încercat de ajuns altădată meş-igul pentru a-mi da seama că nu mi-e potrivit48), iar starea 'mea m-ar; i, chiar dacă aptitudinile mele m-ar face 'capabil de el. M-am socotit >r să fac această declaraţie publică acelora care nu par să-mi acorde 3 stimă ca să mă creadă sincer şi întemeiat în hotărârile mele49). Efiind în stare să îndeplinesc sarcina cea mai utilă, voi îndrăzni să re măcar pe cea mai uşoară; după exemplul multor altora, nu mă apuca de lucru, ci voi lua condeiul; şi, în loc să fac ceea ce trebuie, voi strădui să spun ce trebuie făcut.

5tiu că, în asemenea încercări, autorul, totdeauna în largul său în pri-a sistemelor pe care e scutit să le pună în practică, dă uşor multe epte frumoase, imposibil de urmat şi că, lipsind amănuntele şi exem-î, chiar ceea ce ar fi realizabil rămâne fără folos, atâta vreme cât nu ~ata modul de aplicare.

— Am hotărât, aşadar, să iau un elev imaginar şi să presupun că am: a, sănătatea, cunoştinţele şi talentele potrivite pentru a mă ocupa ducaţia lui50) şi de a o îndruma din momentul naşterii până în moţul în care, devenit om format, nu va mai avea nevoie de altă călăuză; de sine însuşi. Această metodă mi s-a părut folositoare spre a opri n autor, care se îndoieşte de sine, să se piardă în plăsmuiri; căci, de ta ce se depărtează de practica obişnuită, n-are decât să-şi încerce ţică proprie asupra elevului său şi va simţi imediat, sau cititorul va obabil că Rousseau se referă aici la invitaţia pe care i-a făcut-o dl. de Mably yori) în 1740. Cei doi copii ai acestuia – de care s-a ocupat timp de un an erau neascultători şi leneşi.

Aintea eşecului creşterii copiilor lui de Mably, Rousseau scria (1735) tatălui J că, dintre toate meseriile, preceptoratul este singura pentru care simte o îrecare predilecţie” (cf. ed. Richard, p. II).

R. Auguis, unul din editorii operelor lui Rousseau (1825), afirmă că o atare opunere i-ar fi făcut de Mably, dar refuzase. Sallwiirk presupune că Rousseau earcă aici să-şi justifice viaţa retrasă, căreia „coteria d'holbachică” (cf. nota îstră 2) nu voia să-i acorde nici o justificare morală. Se pare, după Sallwiirk. În principiu, Rousseau îşi dă seama că puţini oameni vor fi în stare să ia; ărârea de a creşte generaţia viitoare potrivit indicaţiilor lui. Etoda„ lui Rousseau este metafizică. Cu toate acestea, interpretatorii mai: hi ai lui Emil o socotesc principial justificată; astfel, Sallwiirk citează ur-toarea observaţie a lui Stoy (1815-1885), pedagog german, care a întemeiat lânarul pedagogic universitar din lena: Rousseau ia ca bază această ipoteză ntru a indica cum trebuie să procedeze o educaţie absolută, adică una neîn-tată de nici o barieră a unor împrejurări date” (Enciclopedia pedagogiei, 54). R o asemenea educaţie „absolută” nu există, istoric, nicăieri.

Simţi în locul lui, dacă urmează progresul copilăriei şi mersul natural al sufletului omenesc.

Iată ce am încercat să fac, cu toate dificultăţile pe care le-am întil-nit. Pentru a nu lungi în mod inutil cartea, m-am mulţumit să arăt principiile al căror adevăr trebuie să-1 simtă fiecare. Insă în ceea ce priveşte regulile care ar putea avea nevoie de dovezi, le-am aplicat pe toate la Emil al meu sau la alte exemple şi am arătat în amănunte foarte întinse cum poate fi pus în practică ceea ce am stabilit; acesta este cel puţin planul pe care mi-am propus să-1 urmez. Cititorul va aprecia dacă am reuşit.

De aici a urmat că la început am vorbit puţin despre Emil, pentru că primele mele maxime despre educaţie, deşi contrare celor stabilite, sunt atât de evidente încât îi este greu oricărui om cu judecată să nu le admită, însă pe măsură oe înaintez, elevul meu, altfel condus decât al vostru, nu mai este un copil obişnuit; îi trebuie un regim anume pentru el. Atunci apare mai des pe scenă, iar în ultimele etape nu-1 voi pierde nici un moment din vedere, până când, orice ar zice, nu va mai avea nici cea mai mică nevoie de mine.

Nu vorbesc deloc aici de calităţile unui bun guvernor; le presupun şi mă presupun pe mine însumi înzestrat cu toate aceste calităţi. Citind această lucrare, se va vedea cât sunt de darnic cu mine.

Voi remarca numai că, împotriva opiniei comune, guvernorul unui cojoiLtrebuie să-Lie tmăr_si chjar_jatât_jie tânăr pe oât poarta fi im nm înlp-lejit. Aş vrea, dacă ar fi posibil, să fie el însuşi copil, să fie tovarăşul elevului său şi să-i dobândească încrederea, împărtăşindu-i plăcerile. Intre copilărie şi vârsta matură nu sunt destule lucruri comune pentru ca vreodată să se formeze o legătură puternică la această distanţă. Copiii linguşesc uneori pe vârstnici, dar nu-i iubesc niciodată.

Arn dori ca guvernorul sa. MaLjffdnpntJââIrLafă E prea mult; acelaşi om nu poate face decât educaţia unuia; dacă era nevoie s-o facă la doi pentru a reuşi, cu oe drept ar întreprinde-o la cel dintâi? 52)

Cu mai multă experienţă s-ar şti să se procedeze mai bine, dar nu se mai poate educa un al doilea. Cine a îndeplinit acest rol o dată destul de bine pentru a-i simţi toate greutăţile nu încearcă deloc să se reangajeze; dacă 1-a îndeplinit rău întâia dată, ar fi un prejudiciu pentru a doua oară.

Este cu totul diferit, recunosc, să urmăreşti un tânăr patru ani sau să-1 conduci timp de douăzeci şi cinci. Voi îi daţi un guvernor copilului vostru când este gata format; eu aş vrea să-1 aibă chiar înainte de a se naşte. Omul vostru poate să-şi schimbe elevul la fiecare cinci ani: _al meu nu va avea decât un singurelev. Deosebiţi preceptorul de guvernor: altă nebunielDistingeţi discipoIuT~ae elev? O singură ştiinţă trebuie predată copiilor, aceea a datoriilor omului. Această ştiinţă e una şi, orice ar fi

51) Montaigne făcuse o observaţie similară şi propusese ca educatorul să se situeze la acelaşi nivel cu elevul, însă relaţia educator-elev nu poate fi redusă la afecţiunea reciprocă; ea implică numeroase elemente intelectuale, morale şi sociale.

52) Accent utopic evident, care, precum observase şi Basedow, iese din „limitele posibilităţii demne de sperat” (cf. Sallwiirk).

„Slf


: is Xenofon despre educaţia perşilor53), ea nu se poate împart; v4) ealtfel, ru numesc mai curând guvernor decât preceptor pe cel oare stăpî-teşte această ştiinţă, pentru că e vorba mai puţin să instruiască decât ă conducă. E] l. _nju_trebuie_să_d_ea precepte,. El trebuie_să le mijlocească escoperireay

Dacă trebuie să alegi cu atâta grijă un guvernor, îi este şi lui îngă-uit să-şi aleagă elevul, mai ales când e vorba să se propună un model,. Legarea, pe care eu o fac înainte de naşterea copilului, nu depinde nici = geniul, nici de caracterul lui, acestea cunoscându-se abia la sfârşitul serei. Dacă ar fi să aleg, n-aş lua decât un spirit obişnuit, aşa cum pre-ipun că e elevul meu. Nu au nevoie să fie educaţi decât oamenii comuni; lucaţia lor trebuie să servească drept exemplu educaţiei semenilor lor.' silalţi se educă singuri, orice ar fi. S (Ţara nu este indiferentă faţă de cultura oamenilor; ei nu sunt tx>t ceea pot fi decât în climatele temperate, în climatele extreme neajunsul te vizibil. Un om nu este plantat ca un arbore într-o ţară. Pentru a ră-: ne acolo totdeauna, iar cel ce pleacă de la o extremă ca să ajungă la; a e silit să facă îndoitul drumului pentru a ajunge la capăt, în com-raţie cu cel ce pleacă de la mijloe. A

Dacă locuitorul unei ţări temperate parcurge succesiv cele două exme, avantajul său este încă evident; căci, deşi se schimbă la fel cu cel e merge de la o extremă la alta, el se depărtează numai pe jumătate constituţia sa naturală. Un francez trăieşte în Guineea şi în Laponia; ă un negru nu va trăi la fel în Torneo54), nici un samoied la Benin53).

Pare apoi că organizarea creierului este mai puţin perfectă la cele două reme. Negrii şi laponii n-au simţul europenilor. Dacă vreau, prin urre, ca elevul meu să poată fi un locuitor al pământului. Dacă vreau, prin

) zonă temperată, din Franţa de exemplu, mai curând decât din altă te.

În nord, oamenii consumă mult pe un sol arid, în sud ei consumă pupe un sol fertil. De aici se naşte o nouă diferenţă, care-i face pe unii ucitori şi pe ceilalţi contemplativi. Societatea ne oferă într-un acelaşi imaginea unor diferenţe între săraci şi bogaţi. Primii locuiesc solul, iar ceilalţi pământul fertil.

Iu2ie – remarcă Sallwiirk – la următorul pasaj din Montaigne (Eseuri, I, 24): n aleasa educaţie pe care Xenofon (în Kyropaideia) o atribuie perşilor, aflăm ei îi învăţau pe copiii lor virtuţile, aşa cum alte popoare îi învăţau ştiinţele, aton zice (Ale. I) că fiul cel mai mare, în ordinea succesiunii regale, era tfel crescut: după naşterea sa îl dădeau nu femeilor, ci eunucilor, care se curau de cea mai înaltă consideraţie din partea regelui, datorită virtuţii lor.: eştia aveau sarcina să-i facă trupul frumos şi sănătos şi, după şapte ani, îl fătau călăria şi vânătoarea. La 14 ani îl treceau în grija a patru oameni: celui ii înţelept, celui mai drept, celui mai măsurat, celui mai viteaz din ţară. Imul îl învăţa religia, al doilea îl învăţa să fie totdeauna drept, al treilea şi stăpânească dorinţele, al patrulea să nu se teamă de nimic, (cf. Sa 11 w ii r k, cit., voi. I, p. 34). ~neo, fluviu în Suedia.? Atul Guineii, în Africa occidentală.

Săracul n-are nevoie de educaţie. Cea a stării sale este impusă prin forţa lucrurilor şi n-ar putea avea o alta56)6Dimpotrivă, educaţia pe care o primeşte bogatul, prin starea sa, este cea mai puţin potrivită atât pentru el cât şi pentru societate. Dealtminteri, educaţia naturală trebuie să-1 facă pe om potrivit tuturor condiţiilor umane. Or, e mai puţin raţional să creşti un sărac pentru a fi bogat decât un bogat pentru a fi sărac; deoarece, ţinând seamă de proporţia celor două stări, sunt mai numeroşi cei ruinaţi decât cei parveniţi. Să alegem deci un bogat; vom fi siguri cel puţin că am făcut un om în plus, în vreme ce un sărac poate deveni om prin el însuşi.

„Pentru acelaşi motiv nu m-aş supăra dacă Emil ar fi de condiţie socială bună. Ar fi o victimă smulsă din mrejile prejudecăţii. C Emil este orfan. Nu este necesar să aibă tată şi mamă. Însărcinat cu îndatoririle lor, le preiau şi toate drepturile. Trebuie să-şi cinstească părinţii, dar să nu asculte decât de mine. Este prima sau, mai curând, singura mea condiţie.

/Trebuie să mai adaug aici, ca urmare, că nu ne vom despărţi niciodată unul de altul decât prin consimţămmtul nostru. Această clauză este esenţială şi aş vrea chiar ca elevul şi guvernorul să se considere atât de legaţi unul faţă de celălalt încât să fie animaţi de dorinţa de a împărtăşi aceeaşi soartă. De îndată ce ar întrezări separarea lor în viitor sau ar prevedea momentul când vor deveni străini unul faţă de altul, ei sunt de pe acum separaţi şi străini; fiecare îşi întocmeşte micul său sistem aparte şi, cu gândul la vremea când nu vor mai fi împreună, amândoi rămân alături împotriva propriei lor voinţe. Discipolul îl priveşte pe învăţător ca pe o pecete şi plagă a copilăriei; învăţătorul nu priveşte discipolul decât ca pe o sarcină grea, de care e nerăbdător să scape; aşteaptă împreună momentul în care se vor vedea eliberaţi unul de altul şi, cum între ei nu există o iubire adevărată, unul va manifesta puţină atenţie, celălalt puţină supunere./

Insă când ştiu că trebuie să-şi petreacă zilele împreună, ei caută să se iubească unul pe altul şi prin aceasta ajung să-şi fie unul altuia drag. Elevului nu-i este ruşine să urmeze în copilărie pe prietenul ce-1 va avea când va fi mare; guvernorul acordă interes unei îngrijiri ale cărei roade va trebui să le culeagă şi toată priceperea pe oare i-o transmite elevului său este un fond pe care îl depune în profitul bătrâneţii sale.;

Convenţia făcută dinainte presupune o naştere fericită, un copil bine format, viguros şi sănătos57). Un tată nu poate face vreo alegere şi nici nu poate avea vreo preferinţă în familia pe care i-o dă Dumnezeu: toţi copiii sunt copiii săi; el le datorează tuturor aceleaşi îngrijiri şi aceeaşi dragoste. Fie schilozi sau nu, slabi sau robuşti, fiecare dintre ei este o

56) Sallwurk crede probabilă, în acest context, influenţa lui Xenofon (Kyropaideia, II, 3, 13).

57) Astfel, Rousseau îl izolează pe Emil de societate şi îi urmăreşte formarea educativă independent şi în afară de condiţionările sociale de la care, în realitate, nu poate fi sustras în nici un chip; de aici derivă aspectul utopic al concepţiei lui pedagogice, în paragrafele anterioare s-a putut vedea că Emil este relativ

OTTJ natural; condiţionarea de avere, de exemplu, este de ordin social, nu „natural”.

L_.


AcesTeTdouă abţineri arTTlnţelepte; am câştiga în mod evident dacă le-am practica. Nu contest, aşadar, că medicina ar fi utilă unor oameni, dar afirm că este fatală speciei umane.

Mi se va spune, cum se face neîncetat, că greşelile ţin de medic, dar că medicina în sine este perfectă. Prea bine; dar să vină fără medic; căci, cât timp vor veni împreună, va trebui de o sută de ori mai mult să ne temem de erorile artistului decât să sperăm în ajutorul artei.

Folosite sau aprobate de Podali şi Macaon la asediul Troiei, că diferitele boli pe care aveau să le provoace aceste leacuri nu erau încă deloc cunoscute printre oameni„… Rousseau opune mereu şi în alte scrieri ale sale starea de natură şi starea civilizată (socială) a omului; în acest loc conchide: omul în starea de natură nu prea are deci nevoie de leacuri şi mai puţin încă de medici…” (cf. J. J. Rousseau, Oeuvres completes, tome III, 1860, p. 197, nota).

Petitain citează următoarea notă a lui Bernardin de Saint-Pierre (în preambulul la Arcadia), din care rezultă că Rousseau a atenuat mult afirmaţiile sale despre medici: „Dacă voi scoate o nouă ediţie a lucrărilor mele, voi îndulci ceea ce am scris despre medici. Nu există profesiune care să ceară atâtea studii ca a lor. În orice ţară, ei sunt oamenii cu adevărat cei mai învăţaţi”.

61) Petitain citează, în legătură cu acest context, următoarele din Montaigne, Eseuri, II, 37: „Frica de moarte şi durere, lipsa de răbdare a bolii, o sete furioasă şi indiscretă de vindecare ne orbesc cu totul: laşitatea pură e cea care ne face credinţa aşa de slabă şi schimbătoare” (cf. J. J. Rousseau, Oeuvres completes, tome II, 1861, p. 412, nota).

62) Rousseau reia în acest context unele teze exprimate cu intensitate în Discursul asupra ştiinţelor şi artelor.

Unere de care trebuie să dea socoteală mâinii oare i-a încredinţat-o, căsătoria este, în egală măsură, un contract încheiat cu natura şi între doi soţi.

Însă cel ce îşi impune o datorie pe care nu i-a impus-o natura, treî să-şi asigure dinainte mijloace ca s-o împlinească; altfel se face junzător chiar şi de ceea ce n-a putut face. Cel ce ia în sarcina sa un

1 infirm, şi bolnăvicios îşi schimbă funcţia de guvernor în cea de inlier; el pierde, îngrijind o viaţă inutilă, timpul pe care 1-ar folosi tru a-i mări preţul; se expune ca într-o zi o mamă disperată să-i re-

; eze moartea unui fiu pe care el îl apărase multă vreme, slu m-aş ocupa de un copil bolnăvicios şi slăbănog, chiar dacă ar fi să iscă optzeci de ani. Nu vreau deloc un elev care e totdeauna nefolosiieşi şi celorlalţi, care are numai grija de a-şi conserva viaţa şi al cărui este dăunător 'educaţiei sufletului. Ce aş face cu multele îngrijiri zaice pe care i le dau decât să dublez pierderea societăţii şi s-o lipsesc oi oameni în loc de unul? Consimt să se ocupe altul în lipsa mea de



Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə