J. J. Rousseau

Când îşi prevăd trebuinţele înainte de a le simţi, inteligenţa lor este de-acum foarte înaintată; ei încep să cunoască valoarea timpului. Atunci este important să-i obişnuieşti să întrebuinţeze timpul în lucruri utile, însă utilitatea să fie simţită la vârsta lor şi potrivită înţelegerii lor. Tot ceea ce ţine de ordinea morală şi de obiceiurile societăţii nu trebuie sa le fie arătate prea devreme, pentru că nu sunt în stare să le înţeleagă. E o prostie să le ceri să se îndeletnicească cu lucruri despre care le spui vag că sunt spre binele lor, fără să ştie ce este acest bine, şi cu lucruri despre care îi asiguri că le vor folosi când vor fi mari, fără ca ei să aibă acum vreun interes pentru acest pretins folos pe care nu-1 înţeleg.

Copilul să nu facă nimic după vorbe: nimic nu este bine. Pentru el, decât ceea ce simte el ca atare. Făcândujl întotdeauna să-şi depăşească înţelegerea, îţi închipui că eşti prevăzător, dar greşeşti. Pentru a-1 înarma cu câteva instrumente zadarnice, de care poate nu se va folosi niciodată, îi răpeşti instrumentul cel mai universal al omului, care e bupul simţ; îl_deprinzi să se lase întotdeauna condus, să nu fie niciodată decât maşină în mâinile altuia. Vrei să fie ascultător când e mic; aceasta înseamnă a voi să fie încrezător şi lesne de înşelat când va fi mare. Ii spui neîncetat: „Tot ce îţi cer e spre folosul tău, însă tu nu eşti în stare să-ţi dai seama de aceasta. Ce mă priveşte pe mine dacă vei face sau nu ceea ce îţi pretind? Nu lucrezi decât pentru tine singur”. Cu aceste frumoase cuvântări pe care i le ţii acum ca să-1 faci înţelept, tu pregăteşti succesul acelora pe care i le va ţine cândva vreun vizionar, vreun alchimist222), vreun şarlatan, vreun ipocrit mârşav, vreun nebun de orice fel, pentru a-1 prinde în cursă sau pentru a-1 face să-i adopte nebunia.

Este important ca un om să ştie multe lucruri a căror utilitate un copil n-o poate înţelege; dar oare trebuie şi se poate ca un copil să înveţe tot ceea ce e important să ştie un om? Căutaţi să învăţaţi pe copil tot ceea ce este util vârstei sale şi veţi vedea că tot timpul lui va fi mai mult decât ocupat. De ce vreţi ca în dauna studiilor ce-i sunt potrivite astăzi, să-1 puneţi la cele adecvate unei vârste la care e atât de puţin sigur că va ajunge? Insă, veţi zice, avea-vă vreme să înveţe ceea ce trebuie să ştie când va veni momentul să se folosească de ştiinţa lui? N. U Ştiu; Jnsă ceea ce ştiu este că e imposibil să-1 învăţaţi mai devreme; căci adevăraţii noştri dascăli sunt experienţa şi sentimentul şi niciodată omul nu simte bine ceea ce îi este” potrivit decât în raporturile în care s-a

2) Alchimiştii căutau, mai ales în evul mediu, celebra „piatră filosofală”, procedeu Prin care să poată transforma arama sau alte metale în aur sau argint. La figurat, a căuta piatra filosofală înseamnă a căuta lucruri irealizabile.

IIL găsit faţă de lucruri. Un copil ştie că e făcut pentru a deveni om, toate

~ ideile pe care le poate avea despre starea de om sunt ocazii de instruire

O pentru el; dar în ce. Priveşte ideile despre această stare, pe care nu le poate înţelege, trebuie să rămână într-o ignoranţă absolută. Toată cartea mea nu este decât o dovadă continuă a acestui principiu de educaţie.

Îndată ce am ajuns să dăm elevului nostru o idee despre cuvântul util avem un reazem important în plus pentru a-1 conduce; căci acest cuvânt îl impresionează mult, neavând decât un sens privitor la vârsta lui şi pe j care nu-1 percepe în mod clar decât în legătură cu bunăstarea lui actuală Elevii voştri nu sfanţ impresionaţi de acest cuvânt, pentru că n-aţi avut grijă să le faceţi despre el o idee potrivită 'ânţelegerii lor, şi, fiindcă alţii îşi iau totdeauna sarcina de a-i înzestra cu ceea ce le este lor util, ei n-au nevoie niciodată să se gândească singuri la aceasta şi nu ştiu ce este utilitatea.

La ce este bun aceasta? Iată de acum înainte cuvântul sacru, cuvântul hotărâtor între el şi mine în toate acţiunile vieţii noastre; iată întrebarea care din partea mea va succeda negreşit toate întrebările lui şi prin care voi înfrâna mulţimea de întrebări prosteşti şi de prisos cu care copiii obosesc necontenit şi fără rezultat pe cei din jurul lor, mai mult ca să-şi exerciteze un fel de tiranie asupra lor decât pentru a se alege de aici cu vreun profit. Cel care a învăţat că cea mai importantă lecţie pentru sine e să nu dorească să ştie decât ceea ce este util, întreabă ca Socrate; nu pune o întrebare fără să-şi dea seama el însuşi de temeiul ei, ştiind că acesta îi va fi cerut înainte de a i se da răspunsul.

Iată ce instrument puternic îţi dau în mână ca să acţionezi asupra elevului tău. Neştiind temeiurile nici unei chestiuni, iată-1 redus la tăcere oricând îţi va plăcea, iar ţie, dimpotrivă, cunoştinţele şi experienţa îţi dau avantajul de a-i arăta utilitatea a tot ceea ce îi prezinţi. Căci, să nu te înşeli, puriându-i lui întrebarea aceasta îl înveţi să ţi-o pună şi el la rândul său şi va trebui să ţii cont de faptul că la tot ce îi vei propune de aici înainte, nu va uita să zică, după exemplul tău: La ce este bun aceasta?

Poate că aceasta constituie capcana cea mai dificilă pe care o are de evitat un guvern or. Dacă la o întrebare pusă de copil, căutând să scapi de el, îi dai un singur temei pe care el nu e în stare să-1 înţeleagă, vă-zând că raţionezi asupra ideilor tale şi nu ale lui, va crede că ceea ce-i spui e bun pentru vârsta ta şi nu pentru a lui; nu se va mai încrede în tine şi totul e pierdut. * Dar unde e oare dascălul care să-şi mărturisească greşelile faţă de elevul său? TToţi îşi fac o lege din a nu recunoaşte nici chiar pe cele pe care le au; iar eu mi-aş face vini chiar din cele pe care nu le-aş avea în cazul în 'dare nu 1-aş putea ajuta să înţeleagă judecăţile mele; astfel, comportarea mea, totdeauna limpede în spiritul său, nu-i va da niciodată de bănuit, iar eu, închipuindu-mi că fac greşeli, mă voi bucura în continuare de încredere mai mult decât cei care şi le ascund. Mai întâi, gândeşte-te bine că rareori trebuie tu să-i propui ce anume trebuie el să înveţe; el trebuie să fie acela care să dorească, să cerceteze, să găsească acest lucru, iar tu trebuie să-1 faci să înţeleagă lucrurile, îă-i deştepţi cu dibăcie această dorinţă şi să-i pui la îndemână mijloacele ie a o satisface. Rezultă de aici că întrebările tale trebuie să fie rare, bine alese, şi, fiindcă te va întreba mai mult el pe tine decât tu pe CART nsa ' fi totdeauna mai puţin descoperit şi mai adesea în situaţia să-i el' Yjn ce măsură este util să ştii ceea ce mă întrebi? 1d

SUMai mult, fiind mai puţin important ca el să înveţe cutare sau cutare decât să înţeleagă bine ceea ce învaţa şi întrebuinţarea a ceea ce |ucrtă de îndată'ce în chestiunea discutată nu-i poţi da o lămurire pe *n~ura lui, nu-i da niciuna. Spune-i fără ezitare: Nu-ţi dau un răspuns P135 m_am' înşelat, să lăsăm asta. Dacă învăţătura ta era an adevăr ne-trivită, nu e nici un rău s-o părăseşti; dacă era potrivită, cu oarecare?! Râia vei'găsi curând ocazia să-i arăţi utilitatea, Nu-mi plac explicaţiile prin cuvântări; tinerii le dau puţină atenţie şi nu le prea reţin. Faptele obiective şi numai ele! Nu voi repeta niciodată ele aiuns că noi conferim cuvintelor o putere prea mare; cu educaţia noastră flecară nu formăm decât flecari223).

Să presupunem că în timp ce studiez cu elevul meu cursul soarelui şi modul de orientare, acesta mă întrerupe deodată pentru a mă întreba la ce servesc toate acestea. Ce frumoasă cuvântare am să-i ţin! Despre câte lucruri nu voi avea prilejul să-1 învăţ răspunzându-i la întrebare, mai ales dacă mai avem şi martori la convorbirea noastră! *) îi voi vorbi despre utilitatea călătoriilor, despre avantajele comerţului, despre produsele specifice fiecărui climat, despre moravurile diferitelor popoare, despre întrebuinţarea calendarului, despre calcularea schimbării anotimpurilor pentru agricultură, despre arta navigaţiei, despre modul de a te conduce pe mare şi de a urma în mod exact drumul fără să ştii unde eşti. Politica, istoria naturală224), astronomia, chiar morala şi dreptul ginţilor vor fi incluse în explicaţia mea, în aşa fel încât să dau elevului meu o idee înaltă despre toate aceste ştiinţe şi să-1 fac să simtă o dorinţă mare de a le învăţa. Când voi fi spus totul, îmi voi fi îndeplinit rolul unui adevărat pedant, de la care nu va înţelege o singură idee. Ar vrea să mă întrebe ca înainte la ce foloseşte orientarea, dar nu îndrăzneşte, de teamă să nu mă supere; socoteşte că e mai bine să se prefacă a înţelege ceea ce a fost silit să asculte. Astfel se practică o frumoasă educaţie.

Emil al nostru, crescut mai ţărăneşte şi căruia i-am dat cu atâta greutate o concepţie solidă, nu va asculta nimic din toate acestea. De la primul cuvânt pe care nu-1 înţelege se va zbengui prin cameră şi mă va lăsa să vorbesc singur. Să căutăm o soluţie mai aspră; aparatul meu ştiinţific nu preţuieşte nimic pentru el.

Observasem poziţia pădurii la nord de Montmorency, când mă întrerupe prin întrebarea lui supărătoare: La ce serveşte aceasta? Ai drep-'oate, îi zic. Trebuie să mă gândesc pe îndelete si, dacă vom vedea că acest lucru nu e bun. la nimic, nu-1 vom mai relua, căci nu ne lipsesc

) Propoziţie celebră, care de la Rousseau încoace a fost mereu citată împotriva, °rmalismului didactic de către reprezentanţii gândirii pedagogice progresiste.

' _m remarcat adesea că în savantele învăţături care se dau copiilor oamenii se gândesc să fie ascultaţi mai puţin de copii decât de persoanele mature care sunt prezente. Sunt foarte sigur de ceea ce spun aici, căci am făcut observaţia asupra mea.

„J. Ştoria naturală” cuprindea, în acea vreme, în general, ceea ce numim azi Ştiinţele naturale.

Distracţiile utile. Ne ocupăm apoi de altceva şi nu mai vorbim de geo_ grafie toată ziua.

A doua zi de dimineaţă îi propun să facem o plimbare înainte de prânz; nu cere mai mult; copiii sunt totdeauna gata să alerge şi al meu are picioare bune. Urcăm în pădure, străbatem pajiştile, ne rătăcim, nu ne mai dăm seama unde suntem şi, când e vorba să ne întoarcem, numaj putem afla„ drumul. Timpul trece, vine căldura, ne e foame; ne grăbim alergăm zadarnic încoace şi încolo, dar peste tot nu dăm decât de păduri' de poteci, de câmpii şi nu găsim nici >o indicaţie pentru a ne orienta. Tare încălziţi, zdrobiţi de oboseală şi lihniţi de foame după atâta alergătură nu facem decât să ne rătăcim mai mult. În fine, ne aşezăm undeva ca să ne odihnim şi să deliberăm. Emil, pe care îl presupun format ca oricare alt copil, nu chibzuieşte deloc, ci plânge; el nu ştie că suntem lî”gă Montmorency şi că ne desparte doar un mic crâng; dar acest crâng este pentru el o pădure, căci un om de statura sa e acoperit de înălţimea tufişurilor.

După câteva momente de tăcere, îi spun cu un aer de îngrijorare: Dragă Emil, cum vom scăpa de aici?

Emil, asudat şi plângând în hohote: Nu ştiu nimic. Sunt obosit, mi-e foame, mi-e sete, nu mai pot!

Jean-Jacques: Crezi că mie mi-e mai bine decât ţie şi gândeşti că n-aş plânge şi eu dacă aş putea să prânzesc cu lacrimi? Nu e cazul să plân-gem, ci să vedem unde ne aflăm. Uită-te la ceas, cit e ceasul? Emil: Sunt orele 12 şi n-am mâncat nimic. Jean-Jacques: Aşa e, sunt orele 12 şi am postit. Emil: Trebuie să-ţi fie tare foame!

Jean-Jacques: Nenorocirea e că mâncarea nu va veni să mă caute aici. E ora 12? Ieri, tocmai pe vremea aceasta, observam din Montmorency poziţia pădurii. De ce nu putem acuma să observăm din pădure poziţia Montmorency-ului?

Emil: Da, dar ieri vedeam pădurea de-acolo, pe când de-aici nu vedem oraşul.

Jean-Jacques: Aici e greutatea… Dacă am putea oare să-i găsim poziţia fără să-1 vedem… Emil: O, prietene drag!

Jean-Jacques: Ziceam că pădurea este aşezată…

Emil: La nord de Montmorency. '

Jean-Jacques: Prin urmare, Montmorency trebuie să fie…

Emil: La sudul pădurii.:

Jean-Jacques: La ora 12 putem afla încotro e nordul. Emil: Da, după direcţia umbrei. Jean-Jacques: Dar sudul? Emil: Cum să facem?

Jean-Jacques: Sudul este opusul nordului.

Emil; Adevărat, să ne uităm la partea opusă umbrei. Iată sudul! Iată sudul! Desigur că Montmorency este în partea aceasta, să căutăm într-acolo.

Jean-Jacques: Poate că ai dreptate, să apucăm pe cărarea aceasta care trece prin pădure.

d din mâini şi scoţând un strigăt de bucurie: A, văd MontmoC Emil, bat -n faţa noastră, se vede întreg. Haide să dejunăm şi să prân- -rencylergăm iute, astronomia e bună la ceva.

Zim> S~ma dacă nu spune această ultimă frază, o va gândi; n-are Ifl, seta de vreme ce nu sunt eu cel care o spune. Or, fii sigur că nu imP°r ţ0â-tă viaţa lecţia din ziua aceasta; dacă as fi presupus toate ve uita csmera' sa, ar fi uitat cuvântarea mea chiar de a doua zi. Acestea i vorjjim pe cât se poate prin fapte şi să nu exprimăm prin ThP decât ceea ce nu putem realiza prin fapte.

R-titorul sg nu aştepte să-1 dispreţuiesc atât de mult încât să-i dau exemplu pentru fiecare fel de studiu: însă, despre orice ar fi vorba,

—”riemn mult pe guvernor să măsoare bine încercarea sa cu capacitatea elevului, căci, repet, răul nu stă în ceea ce nu înţelege el deloc, ci în ceea ce crede ră înţelege.

Îmi amintesc că voind să dezvolt la un copil gustul pentru chimie, după ce i-am arătat mai multe precipitaţii metalice, i-am explicat cum se prepară cerneala; îi spuneam că culoarea sa neagră nu vine decât dintr-un fier foarte fin, desprins din vitriol şi precipitat de un lichid alcalin. La mijlocul explicaţiei mele savante, drăcuşorul mă opri scurt cu întrebarea care o învăţase de la mine; eram foarte încurcat.

După ce am stat puţin pe gânduri, am luat hotărârea; am trimis să caute vin în pivniţa stăpânului casei şi totodată să cumpere un vin ieftin de la cârciumă. Am luat într-o sticluţă o soluţie de hidrat de sodiu; apoi, după ce aveam în faţă două pahare cu două vinuri* diferite, i-am vorbit astfel:

Se falsifică multe alimente pentru a părea mai bune decât sunt. Aceste falsificări înşală ochiul şi gustul, însă ele sunt dăunătoare şi fac ca lucrul falsificat să fie mai rău – sub aparenţa lui frumoasă – decât era el înainte.

Se falsifică îndeosebi băuturile şi mai ales vinurile, pentru că înşelăciunea e mai greu de dibuit şi aduce un profit mai mare înşelătorului.

Falsificarea vinurilor nefierte sau acre se face cu litargă225), litarga fiind un preparat de plumb. Plumbul, în combinaţie cu diferiţi acizi, dă o sare foarte dulce care corectează acreala vinului, dar care e otravă pentru cei ce o beau. E important, aşadar, ca înainte de a bea un vin nesigur, să ştii dacă e amestecat sau nu cu litargă. Or, iată cum raţionez ca să descopăr aceasta.

Vinul nu conţine numai spirt inflamabil aşa cum ai văzut la rachiul Pe care-1 scoţi din el; el mai conţine un acid, lucru pe care-1 poţi cunoaşte prin oţetul de vin şi tartrul pe care le scoţi de asemenea din el.

Acidul are afinitate faţă de substanţele metalice şi se uneşte cu ele P în dizolvare pentru a forma o sare compusă, ca de exemplu rugina, are nu este decât un fier dizolvat prin acidul conţinut în aer sau în apă r, de asemenea, cum e cocleala, care nu este decât o aramă dizolvată Qe oţet.

A fiecare explicaţie pe care vrem s-o dăm copilului o mică pregătire care K5) T r Preceadă foloseşte mult ca să-1 facă atent. > J-J targa = oxid de plumb.

Ima ne face să aprobăm sau să defăimăm; numai pasiunea ne C/raţiunfa Cti0năm, dar cum să te pasionezi pentru interese pe care încă ~ face să act

1L al ' jjar acelaşi acid are o afinitate şi mai mare faţă de substanţele ale line decât faţă de substanţele metalice, în aşa fel încât, prin intervem-”

164 celor dinţii în sărurile compuse de care ţi-am vorbit, acidul este şir* să părăsească metalul cu care este unit, spre a se amesteca cu sodiul sa potasiul alcalin. Q

Atunci substanţa metalică, degajată de acidul care o ţinea dizolvată se precipită şi întunecă lichidul. '

Dacă deci unul din aceste două vinuri are litargă, acidul său mei ţine litargă dizolvată. Dacă torni în el lichid alcalin, el sileşte acidul să se unească cu el; plumbul, nemaifiind ţinut în disoluţie, va reapare v tulbura lichidul şi se va precipita în cele din urmă în fundul paharului Dacă vinul nu conţine nici un pic de plumb*) şi nici vreun alt metal hidratul se va amesteca liniştit* cu acidul. Totul va rămâne dizolvat şi nu se va produce nici o precipitaţie.

Apoi am vărsat succesiv din lichidul meu alcalin în cele două pahare: cel din vinul de casă a rămas limpede şi străveziu; celălalt s-a tulburat deodată şi peste două ceasuri s-a putut vedea clar plumbul precipitat în fundul paharului.

Iată, am adăugat eu, vinul natural şi bun din care pot bea şi iată vinul falsificat care otrăveşte. Acest lucru se descoperă prin aceleaşi cunoştinţe despre al căror folos mă întrebai: cel care ştie cum se fabrică cerneala ştie să cunoască şi vinurile falsificate.

Eram foarte mulţumit de exemplul meu şi totuşi am observat că copilul nu era deloc impresionat. Am avut nevoie de ceva timp pentru a-mi da seama că nu făcusem decât o prostie. Căci, fără să vorbesc de imposibilitatea ca la doisprezece ani un copil să poată urmări explicaţia mea, utilitatea acestei experienţe nu putea fi înţeleasă pentru că, gustând din cele două vinuri şi găsindu-le bune pe amândouă, el nu lega nici o idee de cuvântul falsificare pe care credeam că i-1 explicasem atât de bine. Celelalte cuvinte vătămător, otravă nu aveau nici un sens pentru el; era, în această privinţă, în situaţia istoricului care povestea întâmpla-rea medicului Philippe: este situaţia tuturor copiilor.

Raporturile dintre efecte şi cauze, a căror legătură n-o vedem, binele şi răul despre care nu avem idee, trebuinţele pe care nu le-am simţit niciodată sunt nule pentru noi; este imposibil să ne interesăm de ele din nici un punct de vedere. La cincisprezece ani vezi fericirea unui înţelept, aşa cum la treizeci vezi gloria paradisului. Dacă nu le înţelegi bine, vei face puţin ca să le dobândeşti; chiar dacă le-ai înţelege, tot puţin vei face, dacă nu le doreşti şi nu le crezi potrivite pentru tine. E uşor să-1 convingi pe copil că ceea ce vrei: să-l înveţi e u'til, dar nu înseamnă deloc că 1-ai convins dacă nu ştii să-i insuflă o convingere fermă. In zadar *) Vinurile care se vând cu amănuntul de cârciumarii din Paris, deşi nu au toate litargă, rar sunt lipsite cu totul de plumb, pentru că cişmelele acestor cârciumi sunt din acest metal şi vinul care se risipeşte pe aceste cişmele dizolvă totdeauna câte ceva din el. Este ciudat că un abuz atât de vădit şi de periculos poate fi îngăduit de poliţie. Este însă adevărat că oamenii bogaţi, nebând deloc asemenea vinuri, sunt puţin expuşi la otrăvire.

*) Acidul vegetal este foarte dulce. Dacă ar fi un acid mineral şi în proporţii reduse, amestecul nu s-ar face fără fierbere.

Ce

1L al ' gta copilului nici un lucru pe care să nu-1 poată vedea. De vreme u al-rea îi este aproape străină şi neputându-1 ridica pe el la starea oiner„ tj0ară pentru el omul la starea de copil. Gândindu-te la ceea orn, tea f j e folos la altă vârstă, nu-i vorbi decât despre ceea ce Ce~A V-i este util de pe acum. Apoi, nu face niciodată comparaţie cu alţi – îndată ce începe să raţioneze, să nu mai existe pentru el nici un copV' nicî un concurent în cadrul unor întreceri; prefer de o sută de ori „mi înveţe deloc ceea ce ar putea învăţa numai prin invidie şi vani-? 3te226) v°i avea însă Lrijă să însemn în fiecare an progresele pe care l a face; le voi compara cu cele pe care le va face în anul următor şi oi zice: Te-ai făcut mai mare cu atâtea linii; iată şanţul pe care săreai, greutatea pe care o purtai, iată distanţa la care aruncai o piatră, drumul pe care-1 străbăteai dintr-o răsuflare etc.; să vedem ce vei face acum. În felul acesta îl îndemn, fără să-1 fac invidios pe cineva. Va voi să se întreacă pe sine, va trebui s -o facă; nu văd nici un neajuns să se ia la întrecere cu sine însuşi227).

# Urăsc cărţile; ele nu te învaţă decât să vorbeşti despre ceea ce nu ştii. Se zice că Hermes a săpat pe coloane elementele ştiinţelor ca să-şi pună descoperirile sale la adăpost de un potop. Dacă le-ar fi săpat în capetele oamenilor, ele s-ar fi păstrat prin tradiţie. Greierele bine pregătite sunt monumentele pe care se pot săpa în modul cel mai sigur cunoştinţele omeneşti.

Nu există vreun mijloc să se adune atâtea lecţii risipite prin atâtea cărţi şi să fie reunite într-un obiect comun, care să fie1 uşor de văzut, interesant de urmărit şi care să poată stimula pe cineva chiar de la vârstă aceasta? Dacă s-ar putea inventa o situaţie în care toate trebuinţele naturale ale omului să fie arătate în mod clar spiritului unui copil şi în care mijloacele pentru împlinirea acestor trebuinţe să se dezvolte succesiv cu aceeaşi uşurinţă, aceasta ar trebui să fie cel dintâi tablou viu şi naiv prin care imaginaţia sa face primele exerciţii.

Filosof înfocat, văd că imaginaţia ta s-a şi aprins. Nu-ţi mai da osteneala; situaţia aceasta s-a găsit şi, fără să te supăr, ea este mai bine descrisă decât ai fi putut-o descrie tu însuţi, cel puţin cu mai mult adevăr şi cu mai multă simplicitate. Pentru că avem nevoie absolută de cărţi, este una care, după părerea mea, ne oferă cel mai reuşit tratat de educaţie naturală. Aceasta va fi prima carte pe care o va citi Emil al meu; ea va alcătui multă vreme întreaga lui bibliotecă şi va ocupa în ea Pentru totdeauna un loc de cinste. Ea va constitui textul faţă de care toate convorbirile noastre despre ştiinţele naturii nu vor servi decât drept comentarii. Ea va servi în progresul nostru drept probă pentru dezvoltafc>allwiirk observă că acest pasaj e în dezacord cu vederile lui Locke, care con-22? /s'aeră ambiţia ca un mobil puternic în mina educatorului. > 'acea progresului faţă de sine însuşi, faţă de realizările proprii este deosebit „e interesantă şi a avut aplicaţii ulterioare în pedagogie, cu un real succes.

Ţ-omparaţia cu sine însuşi poate' – în condiţii determinate – spori încrederea în forţele personale, fără ca să fie stimulat egoismul. J 6 – EmU sau despre educaţie j

EMIL rea judecăţii şi, cit timp nu ne vom strica gustul, lectura sa ne va face plăcere. Care este această carte minunată? O fi Aristotel? O fi Pliniu? O fi Buf fon? Nu! Este Robinson Crusoe228).

Robinson Crusoe în insula sa, singur, lipsit de ajutorul semenilor saţ şi de instrumentele pe care i le dau meseriile, fiind în stare totuşi să tră. Iască, să se conserve şi chiar să-şi asigure un fel de bunăstare, iată lucru interesant pentru orice vârstă şi pe care prin nenumărate mijlo, îl putem face plăcut copiilor. Iată cum înţelegem noi insula pustie care îmi servea mai întâi de comparaţie. Sunt de acord că această stare nu este cea a omului social; probabil nu trebuie să fie starea lui Emil; dar după această stare el va trebui să aprecieze pe toate celelalte. Cel mai sigur mijloc de a te ridica deasupra prejudecăţilor şi de a-ţi rândui raţionamentele după adevăratele raporturi ale lucrurilor este să te pui în locul unui om izolat şi să judeci despre toate aşa cum acest om judecă el însuşi în folosul lui personal.

Acest roman, debarasat de toate lucrurile de prisos, începând cu naufragiul lui Robinson în apropierea insulei sale şi sfârşind cu sosirea vasului care vine să-1 ia de aoolo, va constitui în acelaşi timp distracţia şi instruirea lui Emil în epoca despre care e vorba aici. Vreau să-1 prindă cu totul în mrejele lui, ca Emil să se ocupe neîncetat de castelul său, de caprele sale, de plantaţiile sale; să înve-ţe cu de-amănuntul nu din cărţi, ci pe baza faptelor reale tot ceea ce trebuie să ştie într-un asemenea caz. Să creadă că e însuşi Robinson; să se vadă îmbrăcat cu piei, purtând o căciulă mare în cap, cu o sabie mare, cu toată înfăţişarea grotescă, chiar cu umbrela de oare nu va avea nevoie. Vreau să fie îngrijorat de măsurile pe care ar trebuie să le ia dacă i-ar lipsi cutare sau cutare lucru, să examineze purtarea eroului său, să caute dacă n-a omis nimic, daca nu are nimic mai bun de făcut, să noteze atent. Greşelile acestuia şi sa profite de acest lucru pentru a nu cădea el însuşi în greşeală; căci, să noi te îndoieşti deloc de faptul că el nu-şi vapropune să meargă să-şi facă o aşezare asemănătoare; este adevăratul castel în Spania al acestei vârste fericite în care nu cunoşti altă fericire decât să ai strictul necesar, şi libertatea.