J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə40/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   ...   72

16 H teamă ca nu cumva după aceea să fie prea târziu pentru a o înUM ' există nici o nebunie de care să nu poţi vindeca un om care nu Ihun afară de vanitate; pe aceasta n-o poate îndrepta decât experienţa, H nSânt'r-adevăr o poate îndrepta ceva; când este încă în faşă, o poţi cel? N împiedica să crească. Nu-ţi pierde deci vremea cu raţionamente f umoase ca să-1 convingi pe adolescent că e un om ca toţi oamenii şi su-ous aceloraşi slăbiciuni. Fă-1 s-o simtă, sau nu o va înţelege niciodată. Aici e încă un caz de excepţie la regulile mele proprii; este cazul în care expun în mod voit pe elevul meu la toate întâmplările care îi pot dovedi că nu e mai înţelept decât mine. Aventura cu scamatorul va fi repetată în o mie de feluri; aş lăsa pe linguşitor să-şi bată joc de el; dacă nişte smintiţi 1-ar târî în vreo acţiune extravagantă, 1-aş lăsa să fie în pericol; dacă nişte pungaşi s-ar pune să joace cu el, 1-a. Ş lăsa să fie înşelat*); aş lăsa să-1 ameţească, să-1 jumulească, să-1 fure şi când, lăsându-1 fără nici un ban, ar râde de el, leas mulţumi în faţa lui pentru lecţiile pe care au binevoit să i le dea. Singurele capcane de care 1-aş păzi cu toată grija ar fi cele ale curtezanelor. Singura bunăvoinţă pe care aş avea-o faţă de el ar fi să împart cu el toate primejdiile la oare 1-aş expune îşi toate ofensele pe care 1-aş lăsa să le primească. Aş îndura totul în tăcere, fără să mă plâng, fără reproş, fără să-i spun vreodată un singur cuVânt, şi fii sigur că, cu această discreţie bine susţinută, va fi impresionat mai mult de tot ce a văzut că sufăr pentru el decât de ceea ce va fi suferit el.

Nu mă pot împiedica de a remarca aici falsa seriozitate a guvernorilor care, pentru a face în mod ridicol pe înţelepţii, îşi înjosesc elevii, se prefac a-i trata totdeauna drept copii şi caută să se deosebească de ei în toate câte îi îndeamnă să facă. In loc să depreciaţi astfel tânărul lor curaj, nu cruţaţi nimic pentru a le ridica sufletul; faceţi-i egalii voştri, pentru a vă deveni egali; iar dacă nu pot încă să se ridice până la voi, co-nţi-vă îa ei fără ruşine, fără scrupul. Gândiţi-vă că onoarea voastră nu V0i în elevul vostru.' împărtăşiţi-i greşelile pentru a-1 înacel't asupra voas~tră ruşinea sa, pentru a i-o şterge; imitaţi pe viteaz roman care, văzând că armata sa fuge şi nu poate s-o ţină pe

— Elevul nostru va fi puţin expus să cadă în această cursă, căci îl ce -ervt x distracth'. Nu se plictiseşte de viaţă şi înţelege cu greu la resui şi anulCele două mobiluri cu care-i conduci pe copii fiind inte- '°r ca -ea> chiar aceste două mobiluri servesc curtezanelor şi escrociPrin nrc -? Una mal târziu mâna pe eiCând vedeţi cum li se aţâţă lăcomia solemnifat *' PLm recomPense. Când îi vedeţi cum aplaudă la zece ani într-o

! A douăy Pubhca la colegiu, veţi vedea, de asemenea, şi cum îşi vor lăsa

Poato ani Punga într-un tripou şi sănătatea într-un loc rău famat.

„ cel mă'. A.ea cel mai savant din clasa sa va deveni cel mai febril jucător pot fi fo-t ' (~) r' naijloacele care nu s-au folosit deloc în copilărie nu xima JpV lte neeumpătat în tinereţe. Dar trebuie să vă amintiţi că aici ma-întâi să nr °nstanta e8*6 de a lua peste tot latura cea mai rea. Caut mai viciul; apoi îl presupun, ca să-1 pot remedia.

EMIL 232 loc, porni la fugă în fruntea soldaţilor, strigând: Nu fug, îşi urmează căpitanul.' A fost oare dezonorat pentru aceasta? Nicidecum. Jertfindu-şi astfel gloria, şi-a mărit-o. Puterea datoriei, frumuseţea virtuţii, ne an' trenează fără voia noastră şi răstoarnă prejudecăţile nebuneşti. Dacă în îndeplinirea îndatoririlor pe lângă Emil aş primi o palmă, în loc să mă răzbun m-aş lăuda pretutindeni, şi mă îndoiesc că ar exista în lume un om aşa de prost*), care să nu mă respecte mai mult pentru aceasta.

Nu este vorba aici ca elevul să presupună că guvernorul său are cunoştinţe tot aşa de mărginite ca ale sale şi aceeaşi uşurinţă de a se lăsa înşelat. Această opinie este bună pentru un copil oare, neştiind să observe nimic, să compare nimic, vrea ca toată lumea să fie la dispoziţia sa şi nu se încrede decât în cei ce ştiu să-i fie în adevăr supuşi. Insă un tânăr de vârsta lui Emil şi cu judecată ca el nu mai poate fi atât de prost pentru a se înşela şi nu ar fi bun dacă sar putea înşela, încrederea pe care trebuie s-o aibă în guvernorul său este de un 'alt fel: ea trebuie f să se sprijine pe autoritatea raţiunii, pe superioritatea cunoştinţelor, pe ' avantajele pe care tânărul este în stare să le priceapă şi a căror utilitate j pentru el o poate simţi. O lungă experienţă 1-a convins că este iubit de ' conducătorul său; că acest conducător este un om înţelept, luminat, care, dcrindu-i fericirea, ştie ce anume i-o poate procura. El trebuie să ştie că este în propriul său interes să-i asculte sfaturile. Or, dacă dascălul s-ar lăsa înşelat ca şi discipolul său, ar pierde dreptul de a-i cere respect şi de a-i da lecţii. Şi mai puţin se poate admite ca elevul să presupună că dascălul îl lasă înadins să cadă în capcane sau că-i întinde curse naivităţii sale. Ce trebuie să facem deci pentru a evita în acelaşi timp aceste două neajunsuri? Ceea ce e mai bine şi mai natural: să fii simplu şi sincer ca el; să-1 faci atent asupra pericolelor la care se expune, să i le arăţi lămurit, ca să le simtă, însă fără exagerare, fără supărare, fără pedanterie şi, mai ales, fără să-i dai sfaturi în chip de ordine până în momentul în care acestea s-ar impune şi când tonul poruncitor ar fi absolut necesar. Dacă după aceasta s-ar încăpăţâna, cum o face foarte des, atunci nu-i mai spune nimic; laisă-1 liber, urmează-1, imită-1 bine dispus şi în mod deschis; dedă-te distracţiilor ca şi el, dacă e posibil. Dacă urmările devin prea serioase, eşti totdeauna acolo. Pentru a le opri; şi totuşi, cât de mult se va mira de una şi va fi mişcat de cealaltă, deopotrivă, tânărul martor al prevederii şi bunătăţii tale? Toate greşelile lui sânt tot atâtea legături pe care vi le oferă pentru a-1 reţine la nevoie. Or, ceea ce constituie aici arta cea mai mare a dascălului este aceea de a provoca ocaziile şi de a dirija îndemnurile în aşa fel incit să ştie dinainte când va ceda şi când se va încăpăţâna tânărul, pentru a-1 înconjura pretutindeni cu lecţii ale experienţei, fără să-1 expună vreodată la pericole prea mari.

Avertizează-1 asupra greşelilor sale înainte de a cădea în ele; după ce a căzut, nu i le mai reproşa: prin aceasta n-ai face decât să-i răzvrăteşti amorul propriu. O lecţie care revoltă nu este de nici un folos. Nu cunosc nimic mai stupid decât acest cuvânt: Iţi spusesem acest lucru. Ce-mai bun mijloc de a-1 face să-şi amintească ceea ce i-ai spus este sa pari că ai uitat. Chiar dimpotrivă, când îl vei vedea ruşinat pentru că nu

*) Mă înşelam, am descoperit unul: este Dl. de Formey.

Rezut şterge-i uşor această umilinţă prin cuvinte binevoitoare. El C te'a mai mult la tine văzând că te uiţi pe tine pentru el şi că în loc ~ V l umili, îl consolezi. Dar dacă umilirii sale îi vei adăuga reproşuri, d

— Ti dovedi că nu gândeşte la fel ca tine asupra importanţei sfaturilor

 pst fel de a-1 consola îi mai poate fi o învăţătură cu atât mai folo-cu cât nu se va feri de ea. Presupun că, spunându-i că mii de alţi fac aceleaşi greşeli, îl pui la un loc cu ei. Îl îndreptaţi părând nu-câ-1 deplângeţi, căci pentru cel care crede că preţuieşte mai mulit de-ceilalţi oameni este o scuză umilitoare să se consoleze cu exemplul r înseamnă să susţină că în cel mai bun caz el poate pretinde că cei-teiţi nu valorează mai mult decât el.

Vremea greşelilor este vremea fabulelor. Criticând pe vinovat sub d mască străină, îl instruieşti fără să-1 ofensezi; iar el înţelege atunci, prin aplicarea adevărului ei la propria sa persoană, că învăţătura morală316) nu este o minciună. Copilul pe care nu 1-ai înşelat niciodată prin laude nu înţelege nimic din fabula317) pe care am examinat-o mai înainte; dar năucul care a căzut victima unui linguşitor pricepe de minune că corbul nu era decât un prost. Astfel, dintr-un fapt el scoate o maximă, iar experienţa pe care ar fi uitat-o repede se întipăreşte cu ajutorul fabulei în judecata sa. Nu există nici o cunoştinţă morală pe care să n-o poţi do-' bândi prin experienţa altuia sau prin a ta proprie. In cazul când această experienţă ar fi periculoasă, în loc s-o faci singur, îţi vei trage învăţătura din istorie. Când încercarea este fără consecinţe, e bine ca tânărul să fie expus acesteia; apoi, cu ajutorul învăţăturii morale, se scot maximele din cazurile particulare care îi sunt cunoscute.

Nu sunt totuşi de părere că aceste maxime trebuie să fie dezvoltate, ' nici chiar enunţate. Nu e nimic atât de zadarnic, atât de rău înţeles decât morala prin care se termină cea mai mare parte a fabulelor, ca şi cum această morală n-ar fi sau n-ar trebui să fie cuprinsă chiar în fabulă, în aşa fel încât s-o poată simţi cititorul. De ce, aşadar, adăugind la sfârşit această morală, vrei să-i iei plăcerea de a o afla el însuşi? Talentul de a instrui constă în a face pe discipol să-i placă învăţătura. Or, ca să-i placă, nu trebuie ca spiritul lui să rămână atât de pasiv la tot ce-i spui, încât să n-ai bă absolut nimic de făcut pentru a te înţelege. Trebuie ca amorul propriu al dascălului să lase ceva şi pentru cel al elevului; trebuie ca acesta să-şi poată zice: pricep, pătrund, sunt activ, mă instruiesc. Unul din motivele care-1 fac plictisitor pe Pantalon318) al comediei italiene este silinţa pe care şi-o dă spre a interpreta în faţa spectatorilor fleacurile pe care ei le înţeleg pe deplin. Nu vreau ca guvernorul să fie un Pantalon: tţ! mai Puţ*11' un autor. Trebuie întotdeauna să te faci înţeles, dar nu r-cbuiesă spui totdeauna tot: cel care spune tot spune puţine lucruri, căci js urmă nu mai e ascultat. Ce înseamnă acele patru versuri pe care La ontame le adaugă la fabula cu-broasca care se umflă? Ii e teamă că n-a

316r t -f? * „aPologue” („apolog”?), adică acea parte a unei fabule care conţine 3i7, vaţatura morală.

3is t v°rţ>a_de Corbul şi vulpea (cf. Emil, cartea a Tl-a).

N bătrân flecar, avar şi murdar.

— Tipic în comedia populară italiană.

Fost înţeles? Are nevoie, acest mare pictor, să scrie numele sub obiecte] pe care le zugrăveşte? În loc de a generaliza prin aceasta morala sa, o r tieularizează, o restrânge oarecum la exemplele citate şi te împiedică s„~ aplici şi altora. Aş dori ca, înainte de a pune în mâna unui tânăr fabuleî° acestui autor inimitabil, să se şteargă toate 'concluziile prin care se strâ6 duieşte să aplice ceea ce a spus mai înainte atât de clar, atât de plăcut” Dacă elevul tău nu înţelege fabula decât cu ajutorul explicaţiei, fii ' că no va înţelege nici aşa.

EMIL 234


— „v. y. LC-i, IU gjg

— T> -Hi! L_. L <3>Cl.

Ar fi mai important să dăm acestor fabule o ordine mai didactică şi mai conformă cu progresele sentimentelor şi cunoştinţelor tânărului adolescent. Se D'oate oare concepe ceva mai puţin raţional decât să urmezi în. Mod exact ordinea numerică a cărţii, fără să ţii seama de trebuinţă sau de ocazie? Întâi corbul, apoi greierele*), apoi broasca, apoi cei doi catâri etc. Îmi stau pe inimă cei doi catâri pentru că-mi amintesc de un copil regă-tit pentru lumea finanţelor şi pe care-1 ameţeau cu slujba pe care avea s-o îndeplinească – citind această fabulă, învăţând-o, recitind-o, reci-tând-o de sute de ori, fără să deducă vreodată din ea cea mai mică obiecţie împotriva meseriei căreia îi era destinat. Nu numai că nu am văzut niciodată vreun copil care să facă o aplicaţie serioasă a fabulelor pe care le învăţa, dar nu am văzut niciodată pe cineva care să caute să-i pună să facă această aplicaţie. Pretextul acestui studiu este instrucţia morală; dar adevăratul scop al mamei şi al copilului este numai acela de a atrage atenţia lumii în timpul cât el recită fabulele; de aceea le uită pe toate când creşte, canid nu mai este vorba să le recite, ci să profite de ele. Încă o dată, numai oamenii319) se pot instrui din fabule. Şi acum e timpul şi pentru Emil să înceapă.

Arăt de departe, căci nu vreau să spun chiar totul, căile care ne depărtează de la cea bună, pentru ca să învăţăm să le evităm. Cred că, urmând calea pe care am arătat-o, elevul vostru va dobândi capacitatea de a cunoaşte pe oameni şi pe sine însuşi cu cel mai mic preţ posibil, că îl veţi putea face să privească jocurile soartei fără a invidia pe favoriţii ei şi să fie mulţumit de ea fără să se creadă mai înţelept decât ceilalţi. Aţi început de asemenea prin a-1 face actor pentru a-1 face spectator; trebuie să încheiaţi; căci din sală se văd obiectele aşa cum par, însă de pe scenă se văd aşa cum sânt. Pentru a cuprinde totul cu privirea, trebuie să te aşezi mai departe, trebuie să te apropii pentru a vedea amănuntele. Dar în ce calitate va intra oare un tânăr în afaicerâle lumii? Ce drept are el oare să fie iniţiat în aceste taine întunecate? Interesele vârstei sale se limitează la glume vesele; el nu dispune încă decât de sine însuşi; este ca şi cum n-ar dispune de nimeni. Omul constituie marfa cea mai lipsita de valoare şi, printre importantele noastre drepturi de proprietate, cel asupra persoanei proprii este totdeauna cel mai redus dintre toate. _

Când văd că la vârsta celei mai mari activităţi tinerii sunt limitativa studii pur speculative320) şi apoi, fără cea mai mică experienţă, sini aruncaţi deodată în lume şi în afaceri, găsesc că se păcătuieşte atât im-

3ici „„„tarea d-lui de Formey. Întâi greierele, au. R

) Nu copiii.

„J Adică: teoretice.

NUnaţiunii, cât şi împotriva naturii şi nu mai sunt surprins că aşa potriva 'oajneni ştiu cum să se poarte. Pe temeiul cărei ciudate judecăţi de pw1-„ sg mvăţăm atâtea lucruri inutile, în timp ce arta de a acţiona itf P1 seamă? Se pretinde că ne formăm pentru societate şi suntem ca şi cum fiecare dintre noi ar trebui să-şi petreacă viaţa cuge-r în odăiţa lui sau vorbind despre fleacuri cu oameni indiferenţi. „Jt' că-i învăţaţi pe copiii voştri să trăiască dacă-i învăţaţi anumite t ături ale corpului şi anumite formule de -cuvinte care nu înseamnă „ i „c? şi eu 1-am învăţat pe Emil al meu, căci 1-ain învăţat să trăiască nllYiel însuşi, şi, mai mult, 1-am învăţat să ştie a-şi câştiga pâinea. Dar °Uasta nu 'este destul. Ca să trăieşti în lume, trebuie să ştii să te porţi eiTuamenii, trebuie să cunoşti instrumentele cu care îi poţi stăpâni; 'trebuie ă calculezi acţiunea şi reacţiunea interesului particular în societatea civilă şi să prevezi atât de just evenimentele, încât rareori să fii înşelat în întreprinderile tale sau, cel puţin, să-ţi fi asigurat întotdeauna mijloacele cele mai bune pentru a reuşi. Legile nu permit tinerilor să se ocupe de propriile afaceri şi să dispună de averea lor; dar la ce le-ar servi aceste precauţii dacă până la vârsta prescrisă nu pot să dobândească nici o experienţă? Nu vor avea nimic de câştigat prin aşteptare, şi la douăzeci şi cinci de ani var fi tot aşa de nepregătiţi ca la cincisprezece. Fără îndoială că trebuie să împiedici ca un tânăr să-şi facă sieşi rău, fiind orbit de ignorantă sau târât de pasiuni: dar să fii binefăcător este permis la orice vârsta; la orice vârstă poţi să-i ocroteşti, sub supravegherea unui om înţelept, pe nenorociţii care n-au nevoie decât de sprijin.

Doicile, mamele se leagă de copii prin îngrijirile pe care le dau; exerciţiul virtuţilor sociale sedimentează în adâncul inimilor iubirea de oameni: făcând binele, devii bun; nu ştiu altă practică mai sigură. Pune-1 pe elevul tău să săvârşească toate acţiunile bune pe care le poate îndeplini: interesul nevoiaşilor să fie întotdeauna şi al său; să-i ajute nu numai cu bani, dar şi prin îngrijiri; să-i servească, să-i protejeze, să le consacre persoana şi timpul său; să se ocupe de afacerile lor; nu via putea îndeplini în viaţă o sarcină mai nobilă decât aceasta. Câţi din cei apăsaţi, Pe care nimeni nu i-ar fi ascultat, vor obţine dreptate când o va cere &i pentru ei cu acea fermitate neînfrântă pe care ţi-o dă exercitarea virtuţii; când va forţa uşile celor mari şi celor bogaţi, când se va duce, dacă Va: V. nevoie, până la picioarele tronului, pentru a face auzită vocea neno-roaţvlor cărora mizeria le închide toate porţile şi pe care teama că vor fi

Pedepsiţi pentru relele ce li s-au făcut îi împiedică chiar a îndrăzni să se P-'nga!

P

Plin trir?



So lt…

Si să


Dar vom face oare din Emil un cavaler rătăcitor, un cavaler medieval, Padin? Se va duce el oare să se amestece în afacerile publice, să facă

Ş' PS aPărătorul legilor în faţa celor mari, a magistraţilor, a să facă pe revendicatorul în faţa judecătorilor şi pe avocatul în

V ştiu nimic din toate acestea. Numele glumeţe şi ridicole nu nimic din natura lucrurilor. El va face tot ceea ce ştie că este

Si i nU va ace nmc mai niult şi el ştie că nu este nimic util un pentru el decât ceea ce convine vârstei sale; ştie că prima sa dato-e a e s (tm) e msu? I; că tinerii trebuie să se ferească de ei înşişi, băgare de seamă în purtarea lor, respectuoşi în faţa oamenilor

MIL mai vârstnici, reţinuţi şi discreţi în vorbe fără temei, modeşti în lucru~ rile indiferente, însă îndrăzneţi în înfăptuirea binelui şi curajoşi în rosti rea adevărului. Aşa se prezentau acei vestiţi romani care, ~înainte de~a fF primiţi în slujbele publice, îşi petreceau tinereţea urmărind crirna şi apărând nevinovăţia, fără alt interes decât acela de a se instrui servind justiţia şi protejând bunele moravuri.

Lui Emil nu-i plac nici zgomotul, nici certurile, şi nu numai între oameni*), dar nici chiar între animale. Niciodată el n-a aţâţat doi dini ca să se bată; niciodată rua pus un câine să alerge după pisică. Acest spirit de pace este un efect al educaţiei sale oare, nehrănind amorul propriu şi îngâmfarea, 1-a împiedicat să caute plăceri în apăsarea şi în nenorocirea altora. Suferă când vede suferind. Acesta e un sentiment natural. Ceea ce face ca un tânăr să devină nepăsător şi să simtă plăcere la suferinţa unei fiinţe sensibile este acea întorsătură a vanităţii care îl face săţjse creadă ca fiind scutit de asemenea suferinţe, prin înţelepciunea ori prin superio-

*) Dar dacă cineva îi caută ceartă, cum să se poarte? Răspund ca nu va avea niciodată ceartă, că nu va da niciodată prilej de ceartă. Dar, în fine, se va spune în continuare, cine este la adăpost de o palmă sau de o insultă din partea unui brutal, a unui beţiv sau a unui pungaş îndrăzneţ care, pentru a avea plăcerea de a-1 omorî pe omul său, începe prin a-1 dezonora? Aceasta e altceva; nu trebuie ca onoarea cetăţenilor, nici viaţa lor să fie la bunul plac al unui brutal, al unui beţiv sau al unui pungaş îndrăzneţ şi nu te poţi feri de un asemenea accident ca de căderea unei cărămizi. O palmă şi o insultă primită şi îndurată au efecte civile pe care nici o înţelepciune nu le poate preveni şi nici un tribunal nu poate răzbuna pe cel ofensat. Insuficienţa legilor îi dă deci libertate în această privinţă; el este atunci singur magistrat, singur judecător între ofensator şi el; el este singur interpret şi ministru al legii naturale; îşi datorează sieşi dreptate şi poate singur să şi-o facă şi nu există pe pământ nici un guvernământ atât de smintit ca să-1 pedepsească pentru că şi-a făcut dreptate într-un asemenea caz. Nu spun că trebuie să meargă să se bată, ar fi o extravaganţă; spun că îşi datorează sieşi dreptate şi că e singurul care dispune. Fără atâtea zadarnice edicte contra duelului, dacă aş fi suveran („legiuitor” – n.n.), afirm că n-ar fi niciodată nici palme, nici ofense date în statele mele şi aceasta printr-un mijloc foarte simplu, în care nu s-ar amesteca tribunalele. Orice ar fi, Emil cunoaşte în asemenea caz dreptatea pe care şi-o datorează sieşi şi exemplul pe care-1 datorează siguranţei oamenilor de onoare. Nici omul cel mai puternic nu este în stare să împiedice să i se aducă insulte, dar depinde de el să împiedice ca cineva să se laude multă vreme că 1-a insultat321. 321) Această notă celebră a dat naştere la critici vehemente şi răutăcioase. Ideea, abia schiţată aici şi asupra căreia Rousseau pare că evită să se oprească, este dezvoltată în Scrisoare către abatele M* (din 14 martie 1770)322. Rousseau analizează aici, între altele, următorul episod: „Înflăcăratul rege al Prusiei, mare amator de disciplină militară, trecând în revistă unul din regimentele sale, a fost aşa de nemulţumit de ritmul mişcării că, în loc să dea bastonului nobila întrebuinţare pe care o da Ludovic al XlV-lea, s-a uitat aşa de mult pe sine încât lovi cu al său pe maiorul care comanda. Ofiţerul, ultragiat, se retrase doi paşi, scoase unul din pistoalele sale şi trase în picioarele calului regelui şi cu celălalt îşi zdrobi capu}” (J.

— J. Rousseau, Oeuvres completes, tome IV, p. 811). Nu putem intra în detalii, de aceea conchidem că Rousseau vrea să spună că cel ce ştie să moară pentru onoarea lui nu poate fi dezonorat. Opinia lui Rousseau despre duel se poate vedea în Noua Heloise, I, 57 şi în Scrisoarea către d'Alembert.

322) In corespondenţa sa, Rousseau luase obiceiul unei datări bizare, care a scandalizat pe mulţi; de exemplu, data scrisorii la care ne referim e în felul următor: „Monquin 17 – 70”. O

Cel care a fost ferit de această pornire a spiritului nu va putea u! – ciuţ care este Opera acesteia Emil iubeşte deci pacea. Imagisâ ca”a.1. ţi încântă şi, când poate contribui la producerea ei, are ur, nea erjai mult de a 'o împărtăşi. N-am presupus că, văzând oameni motiv va simţi pentru ei numai acea milă stearpă şi crudă care nen°rlltuineşte să plângă relele pe 'care lear putea vindeca. Binefacerea se miu _ curmc (0 înţelepciune pe care n-ar fi putut-o dobândi cu o Sd-a>

Nu obosesc repetând: Ţineţi tinerilor toate lecţiile mai curând prin intermediul unor acţiuni decât prin cuvântări; să nu înveţe din cărţi nimic din ceea ce îi poate învăţa experienţa. Ce plan extravagant să-i deprinzi să vorbească fără subiect; să crezi că-i poţi face să simtă pe băncile unui colegiu energia limbajului pasiunilor şi toată forţa artei de a convinge când nu ai interesul să convingi pe nimeni! Toate regulile retoricii nu par decât vorbărie curată pentru cine nu ştie să le întrebuinţeze pentru profitul său. Ce importanţă are pentru un şcolar să ştie cum a făcut Hani-bal pentru a determina pe soldaţii săi să treacă Alpii! Dacă în locul acelor cuvântări măreţe i-ai spune cum trebuie să procedeze pentru a decide pe directorul său să-i dea vacanţă, fii sigur că va fi mai atent la regulile tale. Dacă aş vrea să învăţ retorica pe un tânăr ale cărui pasiuni ar fi toate gata dezvoltate, i-aş prezenta necontenit lucruri în stare să-i stimuleze pasiunile şi. Aş examina împreună cu el în ce chip ar trebui să vorbească cu ceilalţi oameni pentru a-i determina să-i îndeplinească dorinţele. Dar Emil al meu nu este într-o situaţie atât de avantajoasă pentru arta oratoriei; mărginit aproape la strictul necesar pentru a trăi, el are mai puţină trebuinţă de alţii decât au alţii de el; şi neavând să le ceară nimic pentru sine, motivul cu care vrea să-i convingă nu-1 priveşte îndeaproape pentru a-1 mişca în mod deosebit. De aici urmează în genere că el trebuie să aibă un limbaj simplu şi puţin figurat. El vorbeşte de obicei în termeni proprii şi numai pentru a fi înţeles. Nu este sentenţios, pentru că nu a învăţat să-şi generalizeze ideile; are puţine imagini, pentru că este rareori pasionat.

Aceasta nu înseamnă totuşi că ar fi flegmatic şi rece; nici vârsta, nici gravurile, nici gusturile sale nu i-o permit; în focul adolescenţei, suflul dătător de viaţă, reţinut şi distilat în sângele său, poartă în tânăra sa inimă ° căldură care străluceşte în privirea sa, care se simte în cuvântul său şi -are se vede în acţiunile sale. Limbajul său a luat accent şi uneori vehe-e Nobilul sentiment care îl inspiră îi dă forţă şi înălţare; pătruns ie duioasa iubire de oameni, el comunică, vorbind, frământările sufiletu-ui său; sinceritatea sa generoasă are un nu ştiu oe mai încântător decât 31-efăcuta elocvenţă a altora, sau, mai curând, numai el este cu adevărat îioevent, pentru că el nu trebuie decât să arate ceea oe simte pentru a omunica aceasta celor care-1 ascultă.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə