J. J. Rousseau

_le totdeauna într-o limbă pe care ei n-o înţeleg deloc? Se va zice că CARTEA l irld „ – i! Se traduc. Frumos răspuns! Cine mă va asigura că aceste cărţi 'traduse în mod fidel, că este măcar cu putinţă o astfel de traducere? 291

Sind Dumnezeu vrea neapărat să vorbească oamenilor, de ce să aibă

$lvoie de interpret?

Nu v°i concepe niciodată că ceea ce trebuie să ştie orice om ar fi his în cărţi şi că cel ce nu are la îndemână nici cărţi, nici oameni care în înţeleg ar fi pedepsit pentru o ignoranţă involuntară. Totdeauna cărţi!

CP manie! Pentru că Europa e plină de cărţi, europenii le privesc ca de neînlăturat, fără să se gândească la faptul că pe trei sferturi de

ÎL a asculta pe învăţaţii partidului său pentru a cunoaşte temeiurile parf ~ dului contrar. Unde sunt teologii care să se laude cu buna lor credinţi? O Unde sunt cei care pentru a combate argumentele adversarilor! Or L ' încep prin a-i slăbi? Fiecare străluceşte în partidul său; dar cel care „u mijlocul a lor săi e mândru de argumentele sale ar face o figură foar/1 proastă cu aceleaşi argumente printre oamenii altui partid. Vrei să t& instrui eşti din cărţi? Ce erudiţie trebuie să dobândeşti, câte limbi trebuie să înveţi, câte biblioteci trebuie să răsfoieşti, ce imensă lectură trebuie să faci! Cine mă va călăuzi în alegere? Cu greu se vor găsi într-o ţară cele mai bune cărţi ale partidului contrar, cu atât mai puţin pe cele ale tuturor partidelor; când le-ai găsi, ele ar fi îndată combătute. Cel ce lipseşte nu are niciodată dreptate şi argumentele proaste, spuse cu îndrăzneală, şterg uşor pe cele bune, expuse cu dispreţ. Dealtfel, adesea nimic nu este mai înşelător decât cărţile şi nimic nu redă cu mai puţină fidelitate sentimentele celor care le-au scris. Dacă ai fi vrut să judeci credinţa catolică după cartea lui Bossuet, nu ai fi fost satisfăcut după ce ai trăit în mijlocul nostru. Ai fi văzut că doctrina cu care se răspunde protestanţilor nu e nicidecum cea care se propovăduieşfe poporului şi că cele scrise de Bossuet nu seamănă deloc cu învăţăturile catolice383). Pentru a judeca bine o religie, nu trebuie s-o studiezi în cărţile partizanilor ei, trebuie să te duci s-o înveţi la ei; aceasta este cu totul altceva. Fiecare are tradiţiile sale, înţelesurile sale, obiceiurile sale, prejudecăţile sale, care formează spiritul credinţei sale şi pe care trebuie să le întâlneşti pentru a le putea judeca. Câte popoare mari nu tipăresc nici o carte şi nu citesc cărţile noastre! Cum vor judeca ele opiniile noastre? Cum vom judeca noi opiniile lor? Noi îi batjocorim, ele ne dispreţuiesc şi dacă cetăţenii noştri le iau în batjocură, lor nu le lipsesc pentru a ne ridiculiza decât să călătorească printre noi. In ce ţară nu există oare oameni cu bun simţ, oameni de bună credinţă, oameni cinstiţi, prieteni ai adevărului, care, pentru a-1 profesa, nu caută decât să-1 cunoască? Totuşi fiecare vede adevărul în cultul său şi găseşte absurde cultele celorlalte naţiuni. Aceste culte străine nu sunt deci atât de extravagante cum ni se par nouă, sau raţiunea pe care o găsim în ale nostre nu dovedeşte nimic. Avem în Europa trei religii principale. Una admite o singură revelaţie, alta admite două, cealaltă admite trei. Fiecare detestă, urăşte pe celelalte două, le acuză de orbire, de nesimţire, de încăpăţânare şi minciună. Ce om imparţial va îndrăzni să le judece, fără să cântărească bine întâi dovezile lor şi fără să le asculte bine argumentele? Cea care admite o singură revelaţie e cea mai vechie şi pare cea mai sigură; cea care admite trei e cea mai nouă şi pare cea mai consecventă; cea care admite două şi respinge pe a treia se poate să fie cea mai bună, dar are toate prejudecăţile împotriva ei; inconsecvenţa ei sare în ochi.

Cărţile sacre în care se găsesc cele trei revelaţii sunt scrise în limbi necunoscute popoarelor care le urmează. Evreii nu mai înţeleg limba îbraică, creştinii nu ştiu nici ebraica, nici greaca; turcii şi persanii nu nţeleg deloc araba şi chiar arabii moderni nu mai vorbesc limba lui Ma-lomed. Nu este aici un mod foarte simplu de a-i învăţa pe oameni, vor-) Cartea de care e vorba este Expunerea doctrinei bisericii catolice.

E faţa pământului ele nu au fost văzute niciodată. Nu au fost scrise oare toate cărţile de oameni? De ce, aşadar, ar avea omul nevoie de ele pentru a-şi cunoaşte datoriile şi ce mijloace avea el de a le cunoaşte înainte ca aceste cărţi să se fi scris? Sau va putea să înveţe singur datoriile sale, sau e scutit de a le cunoaşte.

Catolicii noştri fac mult zgomot de autoritatea bisericii; dar ce câştigă ei prin aceasta, dacă pentru stabilirea acestei autorităţi le trebuie un aparat de probe atât de mare cât le trebuie altor secte pentru a-şi stabili în mod direct doctrina lor? Biserica decide că biserica are dreptul de a decide. Este cumva aici o autoritate bine dovedită? Ieşiţi de aici, veţi intra în toate discuţiile noastre.

Cunoaşteţi mulţi creştini care s-au ostenit să examineze cu grijă ce invocă iudaismul împotriva lor? Dacă vreunul a văzut ceva, a văzut în cărţile creştinilor. Bun procedeu pentru a se instrui asupra temeiurilor adversarilor lor! Dar cum se face? Dacă cineva ar îndrăzni să publice printre noi384) cărţi în care s-ar favoriza în mod deschis iudaismul, am pedepsi pe autor, pe editor şi pe librar*). Această reglementare e comodă şi sigură pentru a avea totdeauna dreptate. Este o plăcere să combaţi inşi care nu îndrăznesc a vorbi.

Aceia dintre noi care pot duce conversaţii cu evreii nu au progresat cu nimic. Nenorociţii se simt la discreţia noastră; tirania pe care o exercităm asupra lor îi face fricoşi; ştiu ce puţină importanţă are nedreptatea şi cruzimea faţă de caritatea creştină; ce ar îndrăzni să spună ei oare fără a se expune strigătelor noastre de blestem? Lăcomia ne face zeloşi, iar ei sunt prea bogaţi pentru a avea dreptate. Cei mai savanţi, cei mai luminaţi sunt totdeauna cei mai precauţi. Vei putea converti pe un nenorocit, plătit ca să-şi calomnieze secta; vei face să vorbească unii negustori prăpădiţi care vor ceda pentru a vă linguşi; vei învinge ignoranţa sau laşitatea lor, în vreme ce învăţaţii lor vor zâmbi în tăcere de inepţia voastră. Credeţi oare că în locurile în care s-ar simţi în siguranţă aţi dispune tot aşa de lesne de ei? In Sorbona, e clar ca lumina zilei că previziunea

) Variantă…: cărţi în care s-ar afirma, în care s-ar sili să probeze că Isus nu e Mesia.

*) Dintr-o mie de fapte cunoscute, iată unul care nu are nevoie de comentar. In secoiul al XVI-lea, teologii catolici, condamnând la ardere toate cărţile evreilor, fără deosebire, ilustrul şi savantul Reuchlin, consultat asupra acestui fapt, şi-a atras lovituri teribile care erau să-1 piardă numai pentru că fusese de părerea că s-ar putea păstra din aceste cărţi acelea care nu spun nimic împotriva creştinismului şi care tratau materii ce nu aveau nimic comun cu religia despre Mesia se raportează la Isus Christos. La rabinii din Amsterd este tot atât de clar că prezicerile nu au nici cea mai mică legătură acesta. Nu voi crede niciodată că am înţeles bine temeiurile evreilor rj”° când aceştia nu vor avea un stat liber, şcoli, universităţi în care să poâ1?

— Vorbi şi discuta fără risc. Numai atunci vom putea şti ceea ce au ei Hspus. E

La Constantinopol, turcii îşi expun argumentele l oidar noi nu îndr„ im să spunem pe ale noastre; acolo e rândul nostru să ne î”~1; – 2*) acă pentru Mahomed, în care noi nn „r. j- ' „>P lâ3Ol' r, r~ o, urcii îşi expun argumentele lor, dar noi nu îndrâ nim să spunem pe ale noastre; acolo e rândul nostru să ne înclinăm Dacă pentru Mahomed, în care noi nu credem deloc, turcii cer de la no' acelaşi respect pe care îl cerem noi evreilor pentru Is ei nu cred mai mult

MIL nosru să ne înclinăm* ome, în care noi nu credem deloc, turcii cer de la no' acelaşi respect pe care îl cerem noi evreilor pentru Isus Christos, în care ei nu cred mai mult, greşesc oare turcii, avem noi dreptate? Pe ce principii echitabile vom rezolva această chestiune?

Două treimi din genul omenesc nu sunt nici evrei, nici mahomedani nici creştini. Şi câte milioane de oameni n-au auzit vorbindu-se de Moise' de Isus Christos şi nici de Mahomed? Se neagă acest lucru; se susţine că misionarii noştrii merg pretutindeni. E lesne de zis. Dar merg ei oare în inima Africii încă necunoscute, în care nici un europttan nu a pătruns vrsodată până în prezent? Se duc ei în Tartaria mediteraneană384”) să urmărească pe cal hoardele rătăcitoare de care nu se apropie niciodată vreun străin şi care nu au auzit vorbindu-se de Papă şi abia dacă-1 cunosc pe marele Lama? Se duc ei oare în continentele imense ale Americii, unde naţiuni întregi nu ştiu până acum că popoare din alte lumi au pus piciorul în lumea lor? Se duc ei în Japonia, de unde au fost goniţi pentru totdeauna din cauza uneltirilor lor şi unde generaţiile noi îi cunosc pe predecesorii lor ca pe nişte intriganţi vicleni, veniţi cu un zel ipocrit să pună mina uşor pe putere? Se duc ei în haremul prinţilor din Asia să propovăduiască Evanghelia acelor mii de biete sclave? Ce au făcut femeile din această parte a lumii pentru ca nici un misionar să nu le poată propovădui credinţa? Vor merge ele toate în infern pentru că au fost ţinute închise?

Chjar dacă ar fi adevărat că Evanghelia e cunoscută pe tot pământul. Ce am câştiga oare? In ajunul zilei în care primul misionar a sosit într-un ţinut, cu siguranţă că a murit cineva care nu a putut să-1 audă. Or, spuneţi-mi, ce vom face cu acel cineva? Dacă ar fi în tot universul un singur om căruia nu i-a fost propovăduită învăţătura lui Isus Christos, obiecţia ar fi fost tot aşa de puternică pentru acest singur om, cum este pentru un sfert din genul omenesc.

Când trimişii Evangheliei au vorbit popoarelor îndepărtate, ce lu-: ruri le-au spus pe care acestea să le admită pe cuvânt şi care nu mai cereau verificarea cea mai exactă? Îmi propovăduieşti despre un Dum-lezeu născut şi mort acum două mii de ani la celălalt capăt al lumii în iu ştiu ce orăşel şi-mi spui că toţi cei care nu vor crede în acest mister or fi condamnaţi. Iată în adevăr lucruri cu totul ciudate, pe care nu-nu ine să le cred aşa de repede, bazat doar pe autoritatea unui om pe îre nu-1 cunosc deloc! De ce Dumnezeul dumitale a făcut să se întâm-le aşa de departe evenimentele asupra cărora voia să fiu obligat să le mosc? Este o crimă să ignorezi ceea ce se petrece la antipozi? Cum a) Adică în mijlocul r. s-5-*-

AdiCă în miul Pământurilor.

esc că într-o altă emisferă a existat un popor evreu şi un oraş CARTEA IV să Lhlijm? Ar fi la fel cu a voi să mă obligi să ştiu ceea ce se petrece ~

Ierusa Aci că vii să mă înveţi; dar de ce n-ai venit să-1 înveţi pe 293 în J. UILeU? Sau de ce pedepseşti pe bietul bătrân pentru că nu a ştiut tatăl nimic? Trebuie oare veşnic pedepsit din cauza lenei dumitale, nicJ°re era aşa de bun, aşa de binefăcător şi care nu căuta decât adevărul?}. Caje bună credinţă; apoi pune-te în locul meu: vezi dacă trebuie, pe 0 ira dumitale mărturie, să cred toate lucrurile de necrezut pe care 5 le spui şi să împac atâtea nedreptăţi cu Dumnezeul drept pe care m|-l propovăduieşti. Lasă-mă, te rog, să mă duc să văd această ţară nd'epărtată în care se petrec atâtea minuni neauzite pe aici, să merg Vaflu de ce locuitorii acestui Ierusalim au tratat pe Dumnezeu drept un tâlhar. Nu 1-au recunoscut, îmi vei zice, ca Dumnezeu: Atunci ce să fac eu, care n-am auzit niciodată vorbindu-se de dânsul decât de la dumneata? Adaugi că au fost pedepsiţi, risipiţi, oprimaţi, robiţi şi că niciunul din ei nu se mai apropie de acest oraş. Desigur, au meritat toate acestea; dar locuitorii de azi ce zic de deicidul predecesorilor lor? Ei îl neagă, nu-1 recunosc pe Dumnezeu drept Dumnezeu. Mai bine să lăsăm în pace pe copiii altora.

Cum! Chiar în oraşul în care Dumnezeu a murit, nici locuitorii vechi, nici cei noi nu 1-au recunoscut deloc şi vrei ca eu să-1 recunosc, eu care m-am născut după două mii de ani şi la o depărtare de două mii de leghe? Nu vezi dumneata că înainte de a crede în această carte pe care o numeşti sfântă şi din care nu înţeleg nimic, ar trebui să ştiu de la alţii decât de la dumneata când şi de cine a fost ea făcută, cum s-a păstrat, cum a ajuns până la dumneata şi ce argumente aduc, în ţara lor, acei care o resping, deşi ei ştiu ca şi dumneata tot ceea ce mă înveţi. Ştii bine că va trebui în mod necesar să mă duc în Europa, în Asia, în Palestina ca să cercetez toate prin mine însumi: ar trebui să fiu nebun ca să te ascult înainte de a face acest lucru385).

Nu numai că aceste vorbe mi se par întemeiate, dar susţin că orice pm cu judecată 'trebuie să vorbească astfel într-un asemenea caz şi să îndepărteze pe misionarul care, înainte de verificarea probelor, vrea să-i grăbească instruirea şi să-1 boteze. Or, susţin că nu există revelaţie îm-potriva căreia aceleaşi obiecţii n-ar avea altiţa sau mai multă tărie decât împotriva creştinismului. De unde rezultă că dacă nu există decât 0 singură religie adevărată şi că orice om ar fi obligat s-o urmeze sub ameninţarea osândei veşnice, trebuie să-ţi petreci viaţa studiind toate reh'giile, aprofundându-le, comparându-le şi parcurgând toate ţările în care ele sunt stabilite. Nimeni nu e scutit de prima datorie a omului, jurneni nu are dreptul să se încreadă în judecata altuia. Meşterul care raieşte numai din munca sa, plugarul care nu ştie citi, tânăra fată de-ucajtă şi timidă, infirmul care se ridică greu din patul său, toţi, fără. Excepţie, trebuie să studieze, să mediteze, să aibă discuţii, să călăto-ească, să parcurgă lumea: n-ar mai exista popor fix şi stabil; pământul ntreg n-ar fi acoperit decât de pelerini, umblând, cu mari cheltuieli şi

) Este aici o argumentare raţionalistă tipică, caracteristică atât lui Voltaire, cit

Şi filosofilor teişti din secolul al XVIII-lea. '4 – Emil sau despre educaţie

EMIL cu multă osteneală, să verifice, să compare, să cerceteze prin ei înşişi diversele culte care există. Atunci, adio meserii, arte, ştiinţe umane şi orice ocupaţii sociale; nu mai poate fi alt studiu decât cel al religiej. Cu multă greutate va şti la bătrâneţe de ce să se ţină cel care s-a bucurat de sănătatea cea mai robustă, cel care şi-a întrebuinţat mai bine timpul, cel care s-a folosit mai bine de raţiune, cel care a trăit mai mulţi ani, şi încă va fi mult dacă învaţă înainte de a muri în ce cult ar fi trebuit să trăiască.

Vrei să îndulceşti această metodă şi să atribui influenţa cea mai mică autorităţii oamenilor? De îndată le vei da totul; iar dacă fiul unui creştin face bine când urmează, fără un examen profund şi imparţial, religia tatălui său, de ce fiul unui turc ar face rău să urmeze, la fel, religia tatălui său? *) Desfid pe toţi intoleranţii din lume al căror răspuns la această problemă nu mulţumeşte pe un om cu judecată.

Constrânşi de aceste argumente, unii preferă să-1 facă pe Dumnezeu nedrept şi să-i pedepsească pe inocenţi cu păcatul tatălui lor decât să renunţe la dogma lor barbară. Ceilalţi ies din încurcătură trimiţând în 'mod îndatoritor un înger ca să instruiască pe cineva care, într-o ignoranţă de neînvins, a trăit bine din „punct de vedere moral. Ce invenţie frumoasă acest înger! Nemulţumiţi cu a ne supune trucurilor lor, pun pe însuşi Dumnezeu să recurgă la ele.

Vezi, copilul meu, la ce absurditate duc orgoliul şi intoleranţa, când fiecare vrea să-şi împărtăşească părerea sa şi când crede că are singur dreptate faţă de restul genului uman. Iau ca martor pe acest Dumnezeu al păcii, pe care îl ador şi pe care ţi-1 vestesc, că toate cercetările mele au fost sincere, dar văzând că au fost, că vor fi întotdeauna fără succes şi că mă cufundam într-un ocean fără margini, m-am reîntors şi mi-am restrâns credinţa la noţiunile mele primare. N-am putut crede niciodată că Dumnezeu mi-ar fi poruncit, sub ameninţarea iadului, să fiu atât de savant. Am închis, aşadar, din nou toate cărţile. Este una deschisă tuturor ochilor, anume cea a naturii, în această mare şi sublimă carte învăţ să servesc şi să ador pe divinul său autor. Niciunul nu poate fi scuzat că nu citeşte în ea, pentru că vorbeşte tuturor oamenilor o limbă pe care o înţelege orice minte. Dacă m-aş fi născut într-o insulă _pustie şi n-aş fi văzut nici un alt om în afară de mine, dacă n-aş fiştiut niciodată ceea ce s-a petrecut în vechime într-un colţ al lumii, dacă rru-aş exercita raţiunea, dacă aş cultiva-o, dacă aş întrebuinţa facultăţile pe care mi le-a dat în mod nemijlocit Dumnezeu, aş învăţa singur să-1 cunosc, să-1 iubesc, să-i iubesc operele, să văd binele pe care-1 doreşte şi să-mi îndeplinesc, spre a-i fi pe plac, toate datoriile mele pe pământ. Ce m-ar învăţa mai mult întreaga ştiinţă a oamenilor?

Cu privire la revelaţie, dacă as şti să raţionez mai bine ori aş i1 mai învăţat, poate că i-aş simţi adevărul, utilitatea pentru cei ce au fericirea s-o recunoască; dar dacă găsesc în favoarea ei probe pe car nu le pot combate, văd, de asemenea, şi obiecţii contra ei, pe care nu J

*) Variantă: religia tatălui său? Citi oameni sunt la Roma foarte buni cat” Zici, care, pentru acelaşi motiv, ar fi foarte buni musulmani dacă s-ar fi naşi-la Mecca şi, invers, câţi oameni cinstiţi sunt foarte buni turci în Asia, care ar foarte buni creştini printre noi!

Zolva. Sunt atâtea argumente solide pentru şi contra, încât, neştiind să mă hotărăsc, nici n-o admit, nici n-o resping; resping numai iatia de a o recunoaşte, fiindcă această pretinsă obligaţie este incomt'bilă cu dreptatea divină şi fiindcă în loc să înlăture obstacolele din Pa. A antumi, le-a înmulţit, le-a făcut chiar de netrecut pentru cea mare parte a genului omenesc, înlăturând aceasta, rămân asupra stui punct într-o îndoială respectuoasă. Nu sunt atât de îngâmfat ca să ă cred perfect: poate că alţi oameni au decis ceea ce mie mi se pare edecis; raţionez pentru mine şi nu pentru ei; nu-i condamn, nici nu-i 'ânit' judecata lor poate fi mai bună decât a mea, dar nu e vina mea dacă nu e la fel cu a mea.

Vă mărturisesc de asemenea că măreţia scripturilor mă uimeşte, că sfinţenia Evangheliei386) vorbeşte inimii mele. Priviţi cărţile filosofilor cu toată pompa lor: cât de mici sunt ele pe lângă aceasta! E cu putinţă ca o carte care e în acelaşi timp atât de sublimă şi atât de simplă să fie opera oamenilor? Se poate ca acela a cărui viaţă se istoriseşte să nu fie el însuşi decât un om? Aşa e vorbirea unui entuziast sau a unui sectar ambiţios? Ce blândeţe, ce curăţenie morală în moravurile sale! Ce graţie mişcătoare în învăţături! Ce înălţime în maxime! Ce înţelepciune adâncă în cuvântările sale! Ce prezenţă de spirit, ce fineţe şi ce justeţe în răspunsurile sale! Ce stăpânire asupra pasiunilor sale! Unde e omul, unde e înţeleptul care ştie să acţioneze, să sufere şi să moară fără slăbiciune şi fără ostentaţie? Când Platon387) îl zugrăveşte pe omul drept imaginat de el, acoperit cu toată ruşinea crimei şi demn de toată răsplata virtuţii, el zugrăveşte trăsătură cu trăsătură pe Isus Christos: asemănarea este atât de izbitoare încât au simţit-o şi părinţii bisericii şi nu e posibil să te înşeli. De ce prejudecăţi şi orbire trebuie să fii complet lipsit pentru a îndrăzni să compari pe fiul lui Sofronisc388) cu fiul Măriei? Ce distanţă între unul şi altul! Lui Socrate, murind fără dureri, fără ruşine, i-a fost lesne să se susţină până la sfârşit; şi dacă această moarte uşoară nu i-ar fi onorat viaţa, te-ai îndoi dacă Socrate, cu tot spiritul său, a fost altceva decât un sofist. El a inventat, se zice, morala; – alţii înaintea lui o puseseră în practică; el nu a făcut decât să spună ce au făcut ei, nu a făcut decât să dea formă de lecţii exemplelor lor. Aristide fusese drept -înainte ca Socrate să fi spus ceea ce e reptatea; Leonida murise pentru ţara sa înainte ca Socrate să fi făcut o datorie din iubirea patriei; Sparta era sobră înainte ca Socrate să fi audat sobrietatea, înainte de a fi definit el virtutea, Grecia era plină de mi virtuoşi. Dar unde a găsit Isus la ai săi acea morală înaltă şi aţa pentru care el singur a dat învăţătură şi exemplu*)? Din mijândp -c°ntext cu privire la revelaţia creştină, precum şi cel despre Biblie se bjj eP. Artase de vederile vicarului din Savoia despre religiile relevate. E proba-cato°a aC6S* fat Se datorează dorinţei lui Rousseau de a fi considerat un edu-dpn u? Reştin? * de a nu fi confundat cu contemporanii săi materialişti, îna87) Plat,? U baronul d'Holbach (cf. ediţia Richard, p. 626).

„V lu? ZAÂ *n Pudica de pe munte, paralela pe care o face el însuşi între morala U1 Moise şi a sa. Matei, cap. V. vers. 21 şi sq.

388) 5i °n> RePublica, II.) Socrate.

EMIL locul fanatismului celui mai furios s-a făcut auzită cea mai înalta ţelepciune; iar simplicitatea celor mai eroice virtuţi a cinstit pe cel m &6 nemernic dintre toate popoarele. Moartea lui Socrate, filosofând lj cu prietenii săi, e cea mai dulce care se poate dori; cea a lui Isus !„ por, e cea mai înfiorătoare de care se poate teme cineva. Socrate, 1UF° cupa otrăvită, binecuvântează pe cel care i-o dă şi care plânge; Isus „C chinuri groaznice, se roagă pentru călăii săi neînduplecaţi. Da, d'a viaţa şi moartea lui Socrate sunt ale unui înţelept, viaţa şi moartea 1 Isus sunt ale unui Dumnezeu. Vom zice oare că istoria Evangheliei ' plăsmuită înadins? Prietene, ea nu se plăsmuieşte astfel; iar faptele Jir Socrate, de care nimeni nu se îndoieşte, sunt mai puţin dovedite decât cele ale lui Isus Christos. In fond, aceasta înseamnă să amâni dificultatea fără s-o înlături; ar fi mai de neconceput ca mai mulţi oameni să se învoiască să născocească această carte, decât ca unul singur să fi oferit subiectul389). Niciodată autorii evrei nu ar fi putut găsi nici acest ton, nici această morală; iar Evanghelia are trăsături de adevăr atât de mari, atât de izbitoare, atât de perfect neimitabile, încât cel care le-a născocit ar fi mai izbitor decât eroul. Cu toate acestea, aceeaşi Evanghelie e plină de lucruri de necrezut, de lucruri pe care raţiunea le respinge şi pe care e imposibil să le conceapă sau să le admită orice om cu minte. Ce să faci în mijlocul tuturor acestor contradicţii? Copilul meu, să fii totdeauna modest şi precaut; să respecţi în linişte ceea ce nu poţi nici să refuzi, nici să înţelegi şi să te pleci înaintea marei Fiinţe care singură ştie adevărul.

Iată scepticismul la care am rămas, fără voia mea; dar acest scepticism nu mi-e întru nimic nesuferit, pentru că el nu se întinde asupra punctelor esenţiale practicii vieţii şi pentru că sunt bine decis cu privire la principiile tuturor datoriilor mele. Servesc pe Dumnezeu în simplicitatea inimii mele. Nu caut să ştiu decât ceea ce are importanţă pentru conduita mea. Cât priveşte dogmele care nu influenţează nici acţiunile, nici morala şi cu care se chinuiesc atâţia oameni, ele nu mă tulbură întru nimic. Privesc toate religiile particulare ca nişte instituţii binefăcătoare, care stabilesc în fiecare ţară un mod uniform de a-1 cinsti pe Dumnezeu printr-un cult public şi care pot avea temeiurile lor în climatul, în guvernământul, în caracterul poporului sau în altă cauză' locală, care face pe una să fie preferabilă alteia, după timpuri şi locuri. LL cred pe toate bune, de vreme ce prin ele se serveşte Dumnezeu într- ' mod convenabil. Cultul esenţial este cel al inimii. Dumnezeu nu îr tură ofranda când este sinceră, indiferent de forma sub care i s-ar of' Chemat de cultul pe care-1 profesez în serviciul bisericii, îmi îndeplin cât mai exact datoriile mele, şi conştiinţa m-ar mustra dacă aş lipsi ufi la datoria mea în vreun punct. Ştii că după ce am fost multă vrem6 înlăturat, am obţinut prin încrederea D-lui de Mellarede permisiunea să-mi reiau funcţiile pentru a mă ajuta să trăiesc. Altădată făceam slujba cu uşurinţa pe care o are cineva când practică multă vreme şi foar-

380) Variantă…: ca patru oameni să se învoiască (e vorba de cei patru evang-lişti).

Cele *„<-” ov. Ij. Uaac. Uuna nnnipiiie mele noi, o slujesc cu ţintei supreme, de prezenţa dă seama atât de puţin de „ „j. Gândindu-mă că-i fac cur-o formă stabilită, îndeplinesc cu grijă

I„ „iyic, nu omit niciodată nici cel mai mic cuvânt, că ceremonie; când mă apropii de momentul liturghiei, „ru a o face după dispoziţiile bisericii şi după mărimea încerc să-mi nimicesc raţiunea în faţa supremei inteliîmi zic: Ce eşti tu pentru a te măsura cu puterea infinită? Pronunţ e'pect cuvintele sacramentale şi le dau toată credinţa care depinde de cu. R Qricei ar fi această taină de nepătruns, nu mă tem ca în ziua „decâţii să fiu pedepsit pentru că aş fi profanat-o vreodată în inima mea.