J. J. Rousseau

Aşadar, chiar după pregătirile de care am vorbit, mă voi feri să intru' deodată în camera lui Emil şi să-i ţin în mod greoi un lung discurs despre subiectul pe care vreau să i-1 fac cunoscut. Voi începe prin a-i impresiona imaginaţia; voi alege timpul, locul, obiectele cele mai favorabile impresiei pe care vreau s-o produc; voi chema, ca să zic astfel, toată natura ca martor al convorbirilor noastre; voi invoca Fiinţa eternă a cărei operă e natura, ca să susţin adevărul cuvântărilor mele; o voi lua ca judecător între Emil şi mine; voi însemna locul în care ne găsim, stâncile, pădurile, munţii ce ne înconjoară drept monumente ale angajamentelor sale şi ale mele; voi pune în privirea mea, în accentul meu, în gestul meu entuziasmul şi ardoarea pe care vreau să i le inspir. Atunci îi voi vorbi şi mă va asculta, mă voi înduioşa şi va fi mişcat. Pătrunzându-mă de sfinţenia datoriilor mele, voi face pe ale lui mai demne de respect. Voi însufleţi forţa raţionamentului cu imagini şi cu figuri; nu voi vorbi mult şi deşirat în maxime reci, însă voi căuta să am prisos de sentimente care covârşesc. Raţiunea mea va fi gravă şi sentenţioasă, însă inima mea nu va fi vorbit niciodată îndeajuns. Abia atunci, arătându-i tot ceea ce am făcut pentru el, îl voi considera ca fiind făcut pentru mine însumi; el va vedea în afecţiunea mea duioasă raţiunea tuturor îngrijirilor mele. Ce surpriză, ce agitaţie îi voi provoca schimbând deodată limbajul! In loc să-i îngustez sufletul vor-bindu-i mereu de interesul său, îi voi vorbi de-acum înainte numai de al meu şi-1 voi mişca mai mult; îi voi înflăcăra tânăra sa inimă cu toate sentimentele de prietenie, de generozitate, de recunoştinţă pe care i le-am sădit şi care produc atâta plăcere când le întreţii. II voi strânge la pieptul meu, vărsând lacrimi de înduioşare; îi voi zice: Tu eşti tot ce. Am mai bun, copilul meu, opera mea; de la fericirea ta aştept fericirea mea; dacă-mi înşeli speranţele, îmi furi douăzeci de ani din viaţă şi îmi pregăteşti nenorocirea bătrâneţii. Aşa te poţi face ascultat de un tânăr şi aşa se întipăreşte în adâncul inimii lui amintirea despre ceea ce i-ai spus.

Până aici m-am străduit să dau exemple despre modul cum un gu-_vernor trebuie să-şi instruiască discipolul în situaţii dificile. Am încercat să fac tot astfel şi în cea de faţă; dar după multe încercări, renunţ la aceasta, convins fiind că limba franceză este prea preţioasă pentru a suporta vreodată într-o carte naivitatea primelor învăţături asupra anumitor subiecte.

Se zice că limba franceză este cea mai castă dintre limbi; eu o cred? A mai obscenă, căci mi se pare că puritatea unei limbi nu constă în iptul de a înlătura cu grijă expresiile necuviincioase, ci în a nu le/ea. In adevăr, pentru a le evita, trebuie să te gândeşti la ele; şi nu dstă nici o limbă în care să fie mai greu să vorbeşti în mod curat în >aţe sensurile, ca franceza. Cititorul, totdeauna mai abil în găsirea. Ţelesului obscen decât este autorul în înlăturarea lui, se scan-ilizează şi se ruşinează de orice. Cum să nu ia ceva din murdărie ea ce trece prin urechi necurate? Dimpotrivă, un popor cu moravuri ine are termeni proprii pentru toate lucrurile; iar aceşti termeni sunt tdeauna cuviincioşi, pentru că sunt întrebuinţaţi în mod cuviincios. E iposibil să-ţi imaginezi o limbă mai modestă decât cea a Bibliei, tocai pentru că acolo totul este spus cu naivitate. Ca să devină lipsite de odestie, este de ajuns să traduci aceleaşi lucruri în franceză. Ceea ce ebuie să spun lui Emil al meu va fi cinstit şi cast pentru urechea lui; ir, pentru a le considera tot astfel, cititorul ar trebui să aibă un suflet t aşa de curat ca al lui.

Aş socoti chiar că unele reflecţii despre adevărata puritate a cuvân-ilui şi despre falsa delicateţe a viciului ar putea ocupa un loc util în scuţiile asupra moralei, spre care ne îndreaptă acum acest subiect; ici, învăţând limbajul onestităţii, el trebuie să înveţe şi pe cel al denţei şi trebuie să ştie bine pentru ce aceste două limbaje sunt atât de ferite. Orice-ar fi, susţin că în loc de a împuia urechile tineretului cu ecepte zadarnice, de care el râde la vârsta când ar trebui să-i fie potri-te, să aşteptăm, să pregătim momentul când ne putem face înţeleşi; unei să i se expună legile naturii cu tot adevărul lor; să i se arate ncţiunea acestor legi în relele fizice şi morale pe care nerespectarea r le atrage asupra celor vinovaţi; vorbindu-i-se despre misterul de jconceput al naşterii, să se îmbine ideea atracţiei pe care autorul nării o dă acestui act cu ideea iubirii exclusive care îi dă farmec, a itoriilor de fidelitate, de pudoare, care îl înconjoară şi care-i măresc racţia prin îndeplinirea scopului său; descriindu-i căsătoria nu numai cea mai dulce tovărăşie, dar ca cel mai inviolabil şi mai sfânt con-act, îi spui cu tărie toate temeiurile care determină ca această legară să fie aşa de sfântă şi de vrednică de respectul tuturor oamenilor care acoperă de ură şi de blestem pe oricare îndrăzneşte să-i păteze răţenia; să-i faci un tablou izbitor şi adevărat despre grozăviile desfrî-irii, despre modul stupid în care aceasta te îndobitoceşte, despre panta >roape nesimţită pe care cea dintâi greşeală te conduce spre toate cele-Ite şi, în cele din urmă, îl târaşte spre pierzanie pe cel ce se dedă r; dacă, zic, i se arată în mod convingător că de castitate se leagă nătatea, forţa, curajul, virtuţile, iubirea însăşi şi toate bunurile ade-irate ale omului, susţin că atunci îl vei face să dorească această casate scumpă şi că spiritul lui se va supune mijloacelor pe care i le vei i ca s-o păstreze; căci atâta timp cât o păstrezi, o respecţi; n-o dispre-ieşti decât după ce ai pierdut-o.

Nu este nicidecum adevărat ca înclinarea spre rău n-ar putea fi stă-nită şi că n-ai fi capabil s-o învingi mai înainte de a te fi deprins sa fii învins de ea. Aurelius Victor398) spune că mulţi oameni nebuni de CARTEA

Dragoste au plătit de bunăvoie cu viaţa o noapte a Cleopatrei şi că acest sacrificiu nu e imposibil pentru beţia pasiunii. Dar să presupunem că 313 omul cel mai înflăcărat şi cel mai puţin stăpân pe simţurile lui ar vedea unealta supliciului, prin care în mod sigur va pieri în chinuri peste un sfert de oră; din acel moment, acest om nu numai că îşi va învinge ispitele, dar îi va fi chiar uşor să le reziste: imaginea groaznică care le-ar însoţi 1-ar îndepărta îndată de ele; fiind mereu respinse, ele vor obosi să mai revină. Numai moliciunea voinţei noastre ne produce slăbiciune, dar eşti totdeauna puternic pentru a face ceea ce vrei cu tărie: Volenti nihil difficile399). O, dacă am detesta viciul pe cât iubim viaţa, ne-am opri tot aşa de uşor de la o crimă plăcută precum ne oprim de la otrava mortală dintr-o mâncare delicioasă!

Cum de nu se vede că lipsa de succes a tuturor lecţiilor care se dau unui tânăr în această privinţă se datoresc lipsei de temei a acestora şi că la fiecare vârsta e important să îmbraci raţiunea în forma care o face să-ţi fie dragă. Vorbeşte-i în mod serios când trebuie, dar ceea ce îi spui să aibă întotdeauna o atracţie care să-1 determine să te asculte. Nu-i combate dorinţele cu răceală; nu-i stinge imaginaţia, ci condu-i-o, ca să nu dea naştere la monştri. Vorbeşte-i de iubire, de femei, de plăceri; fă în aşa fel ca el să găsească în conversaţiile voastre un farmec ce măguleşte inima sa tânără; nu cruţa nimic pentru a-i deveni confident; numai în această calitate vei fi cu adevărat dascălul său. Atunci să nu te mai temi că întrevederile voastre îl vor plictisi; te va face să vorbeşti mai mult decât ai dori.

Nu mă îndoiesc nici un moment că dacă am ştiut să iau toate precauţiile necesare cu privire la aceste maxime şi să-i vorbesc lui Emil al meu adecvat conjuncturii în care 1-a adus progresul anilor, el va ajunge singur la punctul unde vreau să-1 conduc, se va pune cu grabă sub protecţia mea şi, impresionat de pericolele de care se vede înconjurat, îmi va spune cu toată căldura vârstei sale: Amicul meu, protectorul meu, dascălul meu, reiaţi autoritatea pe care vrei s-o părăseşti în momentul când am în cea mai mare măsură nevoie de ea; o aveai până acum datorită slăbiciunii mele, o vei avea acum prin voinţa mea Şi mă voi supune cu şi mai multă sfinţenie. Apără-mă de toţi duşmanii care mă asediază şi mai ales de cei pe care-i port cu mine şi care mă trădează; veghează-ţi opera, spre a rămâne demnă de dumneata. Vreau să mă supun legilor dumitale, o vreau totdeauna, aceasta este voinţa inea statornică; dacă vreodată nu te voi asculta, va fi fără voia mea; fă-mă liber, apărându-mă împotriva pasiunilor mele care mă constrâng; nu mă lăsa să devin sclavul lor şi sileşte-mă să fiu propriul meu stă-Pân, neascultând nicidecum de simţurile mele, ci de raţiunea mea.

Când vei fi adus pe elevul tău la acest punct (şi dacă nu a fost adus, va fi din vina ta), păzeşte-te de a-1 obliga prea repede să-şi ţină cuvân-tul, de teamă că dacă vreodată autoritatea ta asupra lui i-ar părea prea severă, să nu se socotească îndreptăţit să i se sustragă, acuzându-te că j) Aurelius Victor, De viris illustribus (Despre bărbaţii vestiţi), cap. 86. > „Cu voinţă puternică, nimic nu e greu”.

R i luat prin surprindere. Acum trebuie să acţionezi cu rezervă şi serio-ate, şi acest ton îi va impune cu atât mai mult, cu cât te vă vedea itru prima dată folosindu-te de el.

Îi vei zice, aşadar: Tinere, iei cu uşurinţă angajamente grele; ar bui să le cunoşti ca să ai dreptul să le formulezi; nu ştii cu 'cită ie târăsc simţurile pe semenii tăi în prăpastia viciilor, sub atracţia icerii. Ştiu bine că nu ai un suflet josnic; nu-ţi vei călca niciodată/întul; dar de câte ori poate te vei căi că 1-ai dat! De câte ori nu vei stema pe cel care te iubeşte când el se va vedea silit să-ţi sfâşie mă, pentru a te feri de relele care te ameninţă! Aşa cum Ulise, miş-de cântecul sirenelor, striga însoţitorilor săi să-1 dezlege, vei voi şi sedus de amăgirea plăcerilor, să rupi legăturile care te supără. Mă necăji cu plângerile tale; îmi vei reproşa tirania atunci când mă voi ipa cu mai multă duioşie de tine. Gândindu-mă numai la a te face i cit, îmi voi atrage ura ta. O, Emil al meu, nu aş suporta niciodată erea de a-ţi fi odios. Acest preţ ar fi prea mare, chiar dacă e vorba fericirea ta. Nu vezi, bunul meu tânăr, că obligându-te să mă asculţi, obligi să te conduc, să mă uit pe mine pentru a mă devota ţie, să nu uit nici plângerile, nici murmurele tale, să combat neîncetat dorinţele; şi ale mele. Îmi impui un jug mai greu decât este al tău. Înainte ca îndoi să ne punem acest jug, să ne consultăm forţele; să mai aştep-i; dă-mi timp să mă gândesc la aceasta şi nu uita că cel care este i încet în promisiune acela este totdeauna cel mai fidel în respecta ei.

Să ştii şi tu că cu cât vei cădea mai greu de acord asupra angaja-ntului, cu atât îţi vei uşura îndeplinirea lui. Este important ca tânărul simtă că promite mult şi că tu promiţi şi mai mult. Când va veni mentul şi când, pentru a spune astfel, contractul va fi semnat, imbă tonul, îndulceşte cât mai mult autoritatea pe care o anunţaseşi a tat de severă. Ii zici: Tânărul meu prieten, îţi lipseşte experienţa, dar eu procedat în aşa fel ca raţiunea să nu-ţi lipsească. Eşti în stare să vezi tutindeni motivele conduitei mele; pentru aceasta nu trebuie decât aştepţi să fii cu sânge rece. Începe întotdeauna prin a mă asculta şi 3-mi pe urmă socoteală de ordinele mele; voi fi gata să-ţi explic avele îndată ce vei fi în stare să le înţelegi şi nu mă voi teme nici-tă să te iau drept judecător între mine şi tine. Îmi promiţi să fii us şi eu îţi promit să nu folosesc această docilitate decât pentru a te î cel mai fericit dintre oameni. Garanţie a promisiunii mele este 'ea de care te-ai bucurat până acum. Găseşte vreunul de vârsta ta î să fi dus o viaţă atât de dulce ca a ta şi nu-ţi mai făgăduiesc nimic. După ce îmi voi fi stabilit autoritatea, prima mea grijă va fi să de-ez necesitatea de a mă folosi de ea. Nu voi precupeţi nimic pentru a-i i încrederea lui în mine, pentru a mă face din ce în ce mai mult fidentul inimii şi arbitrul plăcerilor sale. Departe de a combate încli-le vârstei lui, le voi consulta pentru a le stăpâni. Voi intra în vedesale pentru a le putea îndruma. Nu-i voi căuta deloc o fericire în-ărtată în dauna prezentului. Nu vreau nicidecum să fie fericit numai iţă, ci totdeauna, dacă e posibil.

Care vor să conducă pe tineri în mod înţelept pentru a-i păzi

Bursele simţurilor, le produc oroare de amor şi i-ar face să ia drept mă faptul de a se gândi la el la vârsta lor, ca şi cum amorul ar fi * t făcut pentru bătrâni. Toate aceste lecţii înşelătoare pe care inima i dezminte nu conving deloc. Tânărul, condus de un instinct mai sigur, „de în ascuns de tristele maxime pe care se preface că le ascultă şi nu „teaptă decât momentul pentru a le zădărnici. Acest lucru este contra naturii. Urmând un drum opus, voi ajunge mai sigur la acelaşi scop. Nu mă voi teme să măgulesc în el dulcele sentiment de care e avid; i-1 voi zugrăvi ca pe suprema fericire în viaţă, pentru că. Este într-adevăr; zugrăvindu-i-1, vreau să i se dedea; făcându-1 să înţeleagă ce farmec adaugă unirea inimilor atracţiei simţurilor, îl voi dezgusta de libertinaj şi-1 voi face înţelept, făcându-1 înamorat.

Trebuie ca cineva să fie mărginit pentru a nu vedea în dorinţele născânde ale unui tânăr decât o piedică pentru lecţiile raţiunii! Eu văd aici adevăratul mijloc de a-1 face să asculte aceste lecţii. Nu poţi stăpâni pasiunile decât prin pasiuni; prin stăpânirea lor trebuie să le combaţi tirania şi trebuie să scoţi întotdeauna din natură instrumentele potrivite pentru supunerea acestei tiranii.

Emil nu este făcut să rămână totdeauna solitar; ca membru al societăţii, el trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle pe care i le impune aceasta. Făcut să trăiască cu oamenii, el trebuie să-i cunoască. Cunoaşte omul în general; îi rămâne să cunoască indivizii. Ştie ce se petrece în lume; îi rămâne să vadă cum trăieşti în ea. A venit momentul să i se arate partea dinafară a acestei mari scene, ale cărei jocuri ascunse le cunoaşte de mai înainte. Nu va avea pentru aceasta admiraţia stupidă a unui tânăr zăpăcit, ci discernământul unui spirit drept şi just. Fără îndoială că pasiunile sale vor putea să-1 înşele; când nu înşală ele pe cel care se lasă pradă lor? Dar cel puţin nu va fi înşelat de pasiunile altora. Dacă le vede, le va privi cu ochiul înţeleptului, fără să fie târât de exemplul lor sau sedus de prejudecăţile lor.

După cum există o vârsta potrivită pentru învăţarea ştiinţelor, tot aşa există o vârsta la care poţi înţelege bine purtarea în lume. Cine învaţă această purtare prea de timpuriu, o urmează toată viaţa, fără alegere, fără reflecţie şi, deşi o face în mod satisfăcător, o face fără să ştie bine vreodată ce face. Dar cine o învaţă şi îi înţelege temeiurile, c urmează cu mai mult discernământ si, prin urmare, cu mai multă siguranţă şi graţie. Să mi se dea un copil de doisprezece ani care să nu ştie absolut nimic; la cincisprezece ani va trebui să-1 fac tot aşa de învăţat ca şi cel pe care 1-aţi instruit voi de la prima vârsta, cu deosebirea că ştiinţa copilului vostru nu va sta decât în memoria sa, pe când a copilului meu va sta în judecata lui. De asemenea, introduceţi un tânăr la douăzeci de ani în lume; bine condus, va fi, într-un an, mai amabil şi de o politeţe mai judicioasă decât cel pe care 1-aţi crescut aşa din copilărie, căci cel dinţii, fiind în stare să înţeleagă motivele tuturor regulilor privitoare „la vârsta, stare socială, sex, care constituie această rânduială, le poate rezuma în principii şi le poate extinde la cazuri neprevăzute, pe când celălalt, neavând decât rutina drept orice normă, va fi încurcat îndată ce-1 scoţi din ea.

Domnişoarele franceze sunt toate crescute în mănăstiri până la caş” torie. Se observă oare că ele întâmpină atunci vreo greutate în privint~ comportării în noile împrejurări? Pot fi oare acuzate femeile din Par că au un aer stângaci, stingher şi că nu ar cunoaşte conduita în societat* pentru că nu au trăit în ea din copilărie? Această prejudecată vine chi de la oamenii de lume care, necunoscând nimic mai important decât această măruntă ştiinţă, îşi imaginează în mod greşit că pentru a o do bândi este nevoie să începi cât mai devreme.

Este adevărat că nu trebuie să aştepţi prea mult. Cine şi-a petrecut toată tinereţea departe de lumea mare poartă pentru tot 'restul vieţii un aer stingher, reţinut, spune cuvinte nepotrivite, are maniere greoaie şi stângace, de care nu se poate dezbăra prin obişnuinţă, ba chiar se face mai ridicol prin efortul de a scăpa de ele. Fiecare fel de învăţătură are timpul său potrivit pe care trebuie să-1 cunoşti şi pericolele sale pe care trebuie să le eviţi, învăţăturile de care mă'ocup se referă îndeosebi la aceste pericole; însă nu-1 voi expune pe elevul meu la pericole, fără a lua măsuri de precauţie pentru a-1 feri de ele.

Dacă metoda mea îmbină toate punctele de vedere ale aceluiaşi obiect şi dacă, înlăturând un inconvenient, previn pe altul, socotesc atunci că e bună şi mă găsesc pe calea adevărată. Acest lucru mi se pare că-1 văd în expedientul pe care mi-1 sugerează aici. Dacă vreau să fiu aspru şi sever cu discipolul meu, îi voi pierde încrederea şi în curând se va ascunde de mine. Dacă vreau să fiu îngăduitor, iertător sau să închid ochii, atunci la ce-i serveşte să fie sub paza mea? N-aş face decât să-i îndreptăţesc viaţa dezordonată şi să-i uşurez conştiinţa în dauna conştiinţei mele. Dacă-1 introduc în lume numai cu scopul de a-1 instrui, se va instrui mai mult decât vreau eu. Dacă-1 ţin departe de ea până la sfârşit, ce va fi învăţat de la mine? Totul, poate, afară de arta cea mai necesară omului şi cetăţeanului, aceea de a şti să trăieşti cu semenii tăi. Dacă dau acestor îngrijiri o utilitate prea îndepărtată, ele nu-i vor fi de nici un folos, căci el face caz numai de prezent. Dacă mă mulţumesc să-i procur distracţii, ce bine îi fac oare? Se moleşeşte şi nu se instruieşte deloc.

Nimic din toate acestea. Numai expedientul meu prevede totul. Inima ta, spun eu tânărului, are nevoie de o tovarăşă: s-o căutăm pe aceea care ţi se potriveşte; poate n-o vom găsi cu uşurinţă, căci adevăratul merit e totdeauna rar. Dar să nu ne grăbim' şi nici să nu ne descurajăm. Fără îndoială că există una şi o vom găsi până la sfârşit, sau cel puţin vom găsi pe cea care să se apropie mai mult de ea. Cu un proiect atât de ademenitor pentru el, îl introduc în lume. Ce nevoie am să-i spun mai mult? Nu vedeţi că am făcut totul?

Zugrăvindu-i iubita pe care i-o destinez, vă închipuiţi cum. Voi şti să mă fac ascultat, cum voi şti să-i fac plăcute şi scumpe calităţile P6: are trebuie să le iubească şi cum voi şti să-i îndrept toate sentimentele spre ceea ce trebuie să caute şi să-1 îndepărtez de ceea ce trebuie să se ferească. Aş fi cel mai neîndemânatic dintre oameiji dacă nu 1-as face iinainte pasionat fără să ştie pentru cine. Nu e nimic dacă obiectul zugrăvit de mine este imaginar; e destul să-1 dezguste de cele ce ar putea ă-1 ispitească; e destul ca să găsească peste tot comparaţii care să-1 facă himera sa în locul obiectelor reale care îi vor apărea înaintea CARTEA să Pre. Îci ce este adevărata iubire, ea însăşi, dacă nu himeră, minciună, -

Ochil°r> j ţjggtj mai mult imaginea pe care ţi-o faci decât obiectul în iluziecg 'aj vedea ceea ce iubeşti exact aşa cum este, n-ar mai exista caU-Z3' ne pământ. Când încetezi să iubeşti, persoana pe oare o iubeai iubire ca mai înainte, dar n-o mai vezi aceeaşi; vălul prestigiului.

Iubj. Rea dispare. Or, dându-i un obiect imaginar, sunt stăpân pe oaVaţii şi împiedic lesne iluzia obiectelor reale. CONu vreau prin aceasta să-1 înşel pe tânăr, zugrăvindu-i un model de rfecţiune care nu poate exista. Dar voi alege în aşa fel defectele iubitei lui încât acestea să-i convină, să-i placă şi să-i servească pentru a-şi cocta defectele sale. Nu vreau nici să-1 mint, afirmând în mod fals că obiectul pe care i 1-am zugrăvit există; dar dacă îi place imaginea, va dori în curând un original. De la dorinţă la presupunere drumul e uşor; este treaba câtorva descrieri iscusite care, sub trăsături mai sensibile, vor da acestui obiect imaginar o mai mare înfăţişare de adevăr.

— As merge cliiar până la a-i da un nume; aş zice râzând: s-o numim Sofia pe viitoarea ta iubită: Sofia e un nume de bun augur; dacă nu-1 va purta aceea pe care o vei alege, ea va fi cel puţin demnă să-1 poarte. Putem să-i facem această cinste mai dinainte. Dacă după toate aceste amănunte, fără să afirmi, fără să negi, te vei eschiva invocând diverse pretexte, bănuielile lui se vor schimba în certitudine; el va crede că-i tăinuieşti soţia pe care i-o destinezi şi că o va vedea la momentul potrivit. Dacă ai ajuns o dată aici şi dacă ai ales bine trăsăturile pe care trebuie să i le arăţi, tot restul e uşor. Poţi să-1 introduci în lume aproape fără risc. Apără-1 numai de simţurile lui, inima sa e în siguranţă.

Dar, fie că va personifica sau nu modelul pe care am ştiut să i-1 fac plăcut, acest model, dacă e bine făcut, îl va lega de tot ce îi seamănă şi îl va îndepărta de tot ce nu-i seamănă, ca şi cum ar avea un obiect real. Ce avantaj de aici pentru a-i păzi inima de primejdiile la care poate fi expusă persoana lui, pentru a-i înfrâna simţurile prin imaginaţie, pentru a-1 scăpa mai ales de acele femei care spun că dau educaţie şi o fac să fie plătită aşa de scump şi care învaţă pe un tânăr politeţea, luându-i toată onestitatea! Sofia este atât de modestă! Cu ce ochi va privi el provocările acestora? Sofia are atâta simplicitate! Cum 1-ar putea atrage aerele lor? Este o distanţă prea mare între ideile şi observaţiile sale, Pentru ca acestea din urmă să-i poată fi vreodată primejdioase. Toţi cei care vorbesc despre conducerea copiilor urmează aceleaşi prejudecăţi şi aceleaşi maxime, pentru că observă rău şi reflectează şi mai rau. Rătăcirea tinereţii nu începe nici cu temperamentul, nici cu simţu-ple, ci cu opinia societăţii. Dacă ar fi vorba aici despre băieţi crescuţi m colegii şi despre fete crescute în mănăstiri, aş arăta că aceasta este adevărat şi în privinţa lor; căci primele lecţii pe care le primesc şi unii, S1 alţii, şi singurele care dau roade sunt cele ale viciului; nu-i corupe atura, ci exemplul. Dar să-i lăsăm pe elevii din colegii şi mănăstiri u Moravurile lor rele: ele nu se vor vindeca niciodată. Vorbesc fmai de educaţia în familie. Luaţi un tânăr crescut în mod în-*elept în casa tatălui său în provincie şi examinaţi-1 în momentul când °seşte la Paris sau când intră în lume; veţi vedea că judecă bine asupra

IMIL lucrurilor oneste şi că voinţa îi este tot atât de sănătoasă ca şi raţiune veţi afla că dispreţuieşte viciul şi are groază de desfrâu; numai ia auzi'

318 numelui unei prostituate vei vedea în ochii săi revolta inocenţei. Susti * că nu există niciunul din aceştia care să se poată hotărî să intre sing'i n în tristele case ale acestor nenorocite, chiar dacă le-ar cunoaşte rostul' şi le-ar simţi nevoia.

Priviţi din nou pe acelaşi tânăr după şase luni; nu-1 veţi mai recunoaşte; cuvintele lui îndrăzneţe, maximele lui dispreţuitoare, aerul luj degajat te-ar face să-1 iei drept alt om, dacă glumele cu privire la simplicitatea lui dinainte şi ruşinea pe care o simte când i-o aminteşti n-ar arăta că este acelaşi şi că roşeşte de aceasta. O, cât de mult s-a format în scurt timp! De unde vine o schimbare atât de mare şi atât de bruscă? Din progresul temperamentului? Temperamentul său n-ar fi făcut oare acelaşi progres în casa părintească, dar desigur, fără a-şi însuşi acolo nici tonul, nici aceste maxime? Din primele plăceri ale simţurilor? Dimpotrivă: când începi să te dedai lor, eşti temător, neliniştit, fugi de lumina zilei şi de zgomot. Cele dintâi voluptăţi sunt totdeauna misterioase; pudoarea le face mai plăcute şi le ascunde; cea dintâi iubită nu te face obraznic, ci timid. Absorbit cu totul într-o stare atât de nouă pentru el, tânărul se retrage în sine pentru a o gusta şi tremură totdeauna să n-o piardă. Dacă e gălăgios, nu e nici voluptos, nici duios; câtă vreme se laudă, nu s-a bucurat de plăcere.

Aceste schimbări s-au produs numai printr-un alt fel de a gândi. Inima sa este tot aceeaşi, însă i s-au schimbat opiniile. Sentimentele sale, care i se deteriorează mai încet, se vor altera în cele din urmă prin ele însele şi numai atunci va fi în adevăr corupt. De-abia intrat în societate, el primeşte o a doua educaţie, cu totul opusă celei dintâi, prin care învaţă să dispreţuiască ceea ce cinstea până atunci şi să cinstească ceea ce dispreţuia mai înainte; acum priveşte lecţiile părinţilor şi învăţătorilor săi drept un jargon pedant, iar datoriile pe care aceştia i le predicau, drept o morală copilărească pe care trebuie s-o dispreţuieşti după ce te-ai făcut mare. Crede că onoarea îl sileşte să-şi schimbe conduita; devine îndrăzneţ fără dorinţe şi încrezut fără ruşine. Râde de moravurile cele bune înainte de a fi prins gust pentru cele rele şi se laudă cu desfrâul fără să ştie a fi desfrânat. Nu voi uita niciodată mărturisirea unui tânăr ofiţer din garda elveţiană, care se plictisea mult de petrecerile zgomotoase ale camarazilor săi şi nu îndrăznea să li se sustragă, de teamă să nu fie luat în râs. „Mă deprind cu aceasta, zicea el, cum mă deprind cu tutunul, cu toată repulsia mea; gustul îmi va veni prin deprindere; nu trebuie să fii totdeauna copil”.