J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə53/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   72

') Preocuparea de a-şi afla o soţie. Emil sau despre educaţie

EMIL Se vede că toate acestea nu cer din partea mea prezentări de precepte şi nu sunt decât un efect al primei sale educaţii. Se face un mare mister

326 din purtarea în lume, ca şi când la vârsta la care ne deprindem cu aceasta nu am căpăta deprinderile în mod firesc şi ca şi cum cele dinţii legi ale acestei purtări nu ar trebui căutate într-o inimă cinstită. Adevărata politeţe constă în a dovedi oamenilor bunăvoinţă; când o ai, ea se arată fără greutate; însă cel care n-o are este silit să-i meşteşugească aparenţele.

Cel mai nenorocit efect al politeţii obişnuite este acela de a te învăţa, arta de a te putea lipsi de virtuţile pe care ea le imită. Să ni se inspire prin educaţie iubirea de oameni şi binefacerea, şi vom avea politeţe, sau nu vom mai avea nevoie de ea.

Dacă nu avem politeţea care se manifestă prin graţie, vom avea pe-cea care dezvăluie pe omul cinstit şi pe cetăţean; nu vom avea nevoie să recurgem la falsitate.

În loc să fii meşteşugit pentru a plăcea, va fi de ajuns să fii bun; în loc să fii fals pentru a lăuda slăbiciunile altora, va fi de ajuns să fii indulgent.

Cei cu care vei proceda în acest fel nu se vor mândri şi nici nu se vor corupe; vor fi numai recunoscători şi vor deveni mai buni*).

Mi se pare că dacă există vreo educaţie care trebuie să producă acea politeţe pe care o cere aici Dl. Duclos, aceasta este tocmai aceea al cărei plan 1-am trasat până aici.

Recunosc totuşi că cu maxime atât de deosebite, Emil nu va fi ca toată lumea şi să-1 ferească Dumnezeu să fie vreodată; dar în ceea ce va fi diferit de ceilalţi, el nu va fi nici supărător, nici ridicol. Diferenţa va fi sensibilă, fără să fie incomodă. Emil va fi, dacă vreţi, un străin amabil. La început i se vor ierta manierele, spunându-se: Se va forma. Apoi se vor învăţa cu manierele sale şi, văzând că nu se schimbă, i le vor ierta iarăşi, zicând: Aşa este el făcut.

Nu va fi sărbătorit ca un om amabil, dar îl vor iubi fără să ştie de ce; nimeni nu-i va lăuda spiritul, însă îl vor lua bucuros drept judecător între oamenii de spirit; spiritul său va fi hotărât şi limitat, va avea simţul drept şi judecata sănătoasă. Nealergând niciodată după ideile noi, el nu se va lăuda cu spiritul său. L-am făcut să simtă că toate ideile_ salutare şi cu adevărat utile oamenilor au fost primele cunoscute, ca ei_ formează din totdeauna singurele legături adevărate ale societăţii şi c spiritelor transcendente407) nu le rămâne decât să se distingă prin iac* pernicioase şi funeste genului uman. Acest mod de a se face admirat n -impresionează nicidecum; ştie unde trebuie să afle fericirea vieţii săi şi prin ce poate contribui la fericirea altuia. Sfera cunoştinţelor sale n se întinde mai departe de ceea ce poate fi folositor. Calea sa este strimi şi bine marcată; nefiind ispitit să iasă din ea, el rămâne confundat cei ce o urmează; nu vrea nici să se rătăcească, nici să strălucească, w

*) Consideraţii asupra moravurilor acestui secol, de Dl. Duclos p. 60.) un3

406) Duclos (1704-1772), moralist francez, unul din puţinii prieteni din toia ai lui Rousseau. fjepre

407) Este o nouă turnură ironică la adresa spiritului filosofic al timpului, care t vorba în acest context.

Este un om de bun simţ şi nu vrea să fie altceva; oricât ai vrea să-I Insulţi prin acest titlu, el se va simţi totdeauna onorat.

Deşi dorinţa de a plăcea nu-1 mai lasă absolut indiferent la opinia altuia, el nu va lua din această opinie decât ceea ce se raportează în mod imediat la persoana sa, fără să se preocupe de aprecierile arbitrare care nu au ca lege decât moda sau prejudecăţile. Va avea ambiţia să facă bine tot ceea ce face, ba chiar să vrea să facă mai bine decât altul, la alergări va voi să fie cel mai uşor, la luptă, cel mai puternic, la muncă cel mai priceput, la jocuri, cel mai iscusit, dar el va căuta în mică măsură avantajele care nu sunt clare prin ele însele şi care au nevoie să fie constatate prin judecata altuia, ca: să aibă mai mult spirit decât altul, să vorbească mai bine, să fie mai savant etc.; cu atât mai puţin avantajele care nu ţin deloc de persoană, precum: a fi dintr-o familie mai nobilă, a fi apreciat mai bogat, a avea mai multă trecere, a fi mai considerat, a impune printr-un mai mare fast.

Iubind pe oameni pentru că sunt semenii săi, el va iubi mai ales pe cei care îi seamănă mai mult, pentru că se va simţi bun şi, judecind această asemănare după conformitatea gusturilor în lucrurile morale, va fi bucuros să se vadă aprobat în tot ceea ce ţine de un bun caracter.

— El nu-şi va zice: Mă bucur, pentru că mă aprobă, ci: Mă bucur, pentru-că aprobă binele pe care-1 fac; mă bucur, fiindcă oamenii îşi fac o cinste din lucrurile pentru care mă onorează; câtă vreme vor judeca atât de sănătos, va fi frumos să obţin stima lor.

Studiind oamenii prin moravurile lor în lume, după cum îi studia mai înainte după pasiunile lor în istorie, va avea adesea ocazia să reflecteze asupra a ceea ce mângâie sau supără inima omenească. Iată-1 filoso-fând asupra principiilor gustului408) şi iată studiul care i se potriveşte în această epocă.

Cu cit vei căuta mai departe definiţiile gustului, cu atât te rătăceşti mai mult; gustul nu este decât facultatea de a judeca despre ce place sau nu place celor mai mulţi. Depărtează-te de această afirmaţie şi nu vei N mai şti ce este gustul. De aici nu urmează că sunt mai mulţi oameni cu gust decât de alt fel, căci, deşi mulţimea judecă sănătos despre fiecare obiect sunt puţini oameni care să judece ca ea despre toate obiectele; apoi, deşi mrea gusturilor celor mai generale face bunul gust, sunt puţini oameni principiile gustului estetic, ale judecăţii estetice.

f„' precum sunt puţine persoane frumoase, deşi frumuseţea este „nstituită din îmbinarea trăsăturilor celor mai comune. Că Jrebuie să remarcăm că aici nu este vorba de ceea ce-ţi place pentru nu s r Util> m'ci de ceea ce ură? Ti pentru că ne este dăunător. Gustul lora 3P dedt asuPra lucrurilor indiferente sau cel mult asupra ace-vin d f6 pr. ezmtă un interes de distracţie şi nu asupra lucrurilor care de rrf *reb. Uinţele noastre: pentru a le judeca pe acestea, nu este nevoie guşti l ' ajunge numai apetitul. Iată ceea ce face ca deciziile pure ale insti lul să fie atât de dificile şi, se pare, atât de arbitrare; căci, afară de care~1 determină, nu mai vedem raţiunea deciziilor sale. Mai ' distingem legile lui în lucrurile morale şi legile lui în lucrurile

EMIL fizice. In cele din urmă, principiile gustului par absolut inexplicabile409). Este însă important să se observe că în tot ceea ce ţine de imitaţie este

328 o parte morală*): astfel se explică frumuseţi care par fizice şi care nu sunt nicidecum aşa în realitate. Voi adăuga că gustul are reguli locale care-1 fac în mii de lucruri dependent de climate, de moravuri, de guver-nământ, de învăţământ, că există multe. Altele care ţin de vârstă, de sex, de caracter şi că în această privinţă nu trebuie să discutăm despre gusturi.

Gustul este natural la toţi oamenii, dar nu-1 au toţi în aceeaşi măsură, nu se dezvoltă la toţi în acelaşi grad, dar la toţi se poate altera prin diferite cauze. Măsura gustului pe care îl poţi avea depinde de sensibilitatea pe care ai dpbândit-o; cultura410) şi forma sa depind de societăţile în care ai trăit, în primul rând, trebuie să trăieşti în societăţi numeroase, ca să poţi face multe comparaţii, în al doilea rând, trebuie să fie societăţi de petreceri şi de trândăvie, căci în cele de afaceri regula nu e plăcerea, ci interesul, în al treilea rând, trebuie societăţi în care inegalitatea să nu fie prea mare, în care tirania opiniei să fie moderată şi în care să domine mai mult voluptatea decât vanitatea, căci în caz contrar, moda înăbuşă gustul şi nu mai cauţi ceea ce e plăcut, ci ceea ce e deosebit.

În acest din urmă caz, nu mai e adevărat că bunul gust este acela ai celor mulţi. De ce? Pentru că obiectul se schimbă. Atunci mulţimea nu mai are o judecată a ei, ea nu mai judecă decât după cei pe care-i socoteşte mai luminaţi decât ea; aprobă nu ceea ce e bine, ci ceea ce au aprobat ei. În toate timpurile, faceţi ca fiecare om să aibă propriul său sentiment; iar ceea ce e mai plăcut în sine va avea totdeauna pluralitatea voturilor.

În lucrările lor, oamenii nu fac nimic frumos decât prin imitaţie. Toate modelele adevărate ale gustului sunt în natură. Cu cât ne depărtăm mai mult de acest învăţător, cu atât tablourile noastre sunt mai deformate. Atunci ne luăm modelele din obiectele care ne plac; iar frumosul creat de fantezie, supus capriciului şi autorităţii, nu este decât ceea ce place acelora care ne conduc.

Cei care ne conduc sunt artiştii, mai marii şi bogătaşii, iar ceea ce-i conduce pe ei este interesul sau vanitatea lor. Cei din urmă, pentru a-şi arăta bogăţiile, iar cei dinţii, ca să profite de ele, se întrec în a născoci motive noi de cheltuială. Prin aceasta marele lux devine stăpân şi determină sa placă ceea ce este dificil şi costisitor; atunci pretinsul frumos nu numai că nu imită natura, dar nu dobândeşte acest nume decât căutând s-o contrazică. Iată cum luxul şi prostul gust sunt nedespărţite. Pretutindeni und' gustul e risipitor, este fals.

409) Variantă: Inexplicabil; căci, de exemplu, cine ne va spune de ce cutare cânt< este de gust şi nu un altul: cine ne va da principiile asortării culorilor? Ci„ ne va face cunoscut de ce ovalul place mai mult decât rondul într-o parcei, de gazon şi de ce rondul place mai mult decât ovalul în bazinul unei fanţi” arteziene.

*) Aceasta s-a dovedit într-un eseu asupra principiului melodiei, care se va ga în culegerea scrierilor mele.

41°) Adjică: educaţia.

Gustul, bun sau rău, îşi dobândeşte forma mai ales în legăturile dir cele două sexe: cultura411) sa este un efect necesar al scopului aceste tre-turj Dar când uşurinţa plăcerii micşorează dorinţa de a plăcea, guşti

H generează; de aceea mi se pare că aici e un alt temei, şi încă unul di le mai sensibile, pentru care bunul gust ţine de bunele moravuri. CL Consultaţi gustul femeilor în lucrurile fizice şi care ţin de judecat 'niturilor; consultaţi pe cel al bărbaţilor în lucrurile morale şi care d” njnd mai mult de inteligenţă. Când femeile vor fi ceea ce trebuie să fi< se vor mărgini la lucrurile de competenţa lor şi vor judeca totdeaun bine; însă de când ele s-au făcut arbitrii literaturii, de când s-au pus s judece cărţile şi să le scrie de zor, ele nu se mai pricep la nimic. Autor: care consultă pe aceste savante asupra scrierilor lor sunt totdeauna sigui că vor fi rău sfătuiţi; oamenii galanţi care le consultă asupra veşmântu lui lor sunt totdeauna îmbrăcaţi ridicol. Voi avea în curând ocazia s vorbesc despre adevăratele talente ale acestui sex, despre felul de a l cultiva şi despre lucrurile asupra cărora deciziile lor trebuie să fie ascul ţaţe.

Iată consideraţiile elementare pe care le voi stabili drept principi în discuţiile cu Emil al meu asupra unei materii care nu-i este nicidecun indiferentă în împrejurarea în care se găseşte şi în căutarea care-1 pre ocujbă. Pentru cine poate fi ea oare indiferentă? Cunoaşterea a ceea o poate fi plăcut sau neplăcut oamenilor nu e necesară numai aceluia car< are nevoie de ei, ci şi aceluia care vrea să le fie folositor; este chiar im portant să le placi, ca să-i poţi servi; iar arta de a scrie nu e nicidecun un studiu zadarnic când o întrebuinţezi pentru a face ca adevărul să fi< ascultat.

Dacă pentru cultivarea gustului discipolului meu ar trebui să alej între ţările în care cultura aceasta e încă în faşă şi altele în care a ş degenerat, aş urma ordinea regresivă; aş începe călătoria cu acestea dir urmă şi aş sfârşi-o cu cele dinţii. Temeiul acestei alegeri constă în faptu că gustul se corupe printr-o delicateţe excesivă, care-1 face să simtă lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le observă; această delicateţe du„ la spiritul de discuţie, căci cu cât dai dovadă de subtilitate în considerarea obiectelor, cu atât creşte numărul lor; această subtilitate face a tactul să devină mai delicat şi mai puţin uniform. Se formează atunc: atâtea gusturi câte capete există, în disputele asupra preferinţei, câştigt „losofia şi ştiinţa; şi astfel înveţi a gândi. Observaţiile fine nu pot fi lacute decât de oameni foarte deprinşi cu lumea, pentru că acestea apăi m urma tuturor celorlalte, iar oamenii puţin obişnuiţi cu societăţile numeroase îşi istovesc atenţia cu trăsăturile cele mari. Nu există poate azi un loc ide cultură în lume în care gustul general să fie mai rău ca la ans. Totuşi, numai în această capitală se cultivă bunul gust şi se pare, a plnt puţine cafti preţuite în Europa, ai căror autori să nu se fi format se – arlSJ

EMIL

330 niciodată nimic.

Poţi să înveţi a gândi în locurile în care domneşte prostul gust. Dar nu trebuie să gândeşti ca aceia care au acest prost gust şi e destul de greu ca lucrul să nu se întâmple când stai prea mult timp cu ei. Trebuie perfecţionat cu ajutorul lor instrumentul care judecă, evitând a-1 întrebuinţa ca ei. Mă voi feri să-i rafinez judecata lui Emil până la a i-o altera, iar când va avea tactul destul de fin pentru a simţi şi a compara diferitele gusturi ale oamenilor, îl voi îndrepta să-şi fixeze gustul asupra unor obiecte mai simple.

Voi începe ch, iar de mai departe, pentru a-i conserva un gust pur şi sănătos, în tumultul risipei voi căuta să întreţin cu el convorbiri utile şi, îndreptându-1 totdeauna spre obiecte care-i plac, voi avea grijă să i le fac deopotrivă distractive şi instructive. Acum e timpul lecturii şi al cărţilor plăcute. Acum e timpul de a-1 învăţa să facă analiza discursului, de a-1 face să simtă toate frumuseţile elocinţei şi ale dicţiunii. Este puţin lucru să înveţi limbile pentru ele însele; întrebuinţarea lor nu este atât de importantă pe cât se crede; însă studiul limbilor duce la cel al gramaticii generale. Trebuie să înveţi latina pentru a şti franceza; trebuie să studiezi şi să compari pe una cu cealaltă pentru a înţelege regulile artei de a vorbi.

Există, dealtfel, o oarecare simplicitate de gust care merge la inimă şi care se găseşte numai în scrierile celor vechi, în elocinţă, în poezie, în orice fel de literatură, îi vei regăsi, ca şi în istorie, bogaţi în fapte şi măsuraţi în judecata lor. Autorii noştri, dimpotrivă, spun puţin, dar vorbesc mult. Dacă luăm necontenit judecata acestora drept lege, nu vom ajunge să formăm judecata noastră. Diferenţa dintre cele două gusturi se simte în toate monumentele şi chiar pe morminte. Ale noastre sunt încărcate de elogii; pe ale celor vechi se citeau fapte.

Sta viator, Heroem caZcas412).

Dacă as fi găsit acest epitaf pe un monument antic, aş fi ghicit deodată că e modern, căci nimic nu e mai comun în vremea noastră decât eroii, pe când la cei vechi erau rari. In loc să spună că un om a fost erou, cei vechi ar fi spus ce a făcut pentru ca să fie erou. Compară cu -epitaful acestui erou pe cel al afemeiatului Sardanapal:

Am zidit Tarsus şi Anchiale într-o zi şi acum sunt mort413).

Care din acestea vi se pare că spune mai mult? Stilul nostru lapidar, umflat este bun numai să înalţe pe pitici. Cei vechi îi arătau pe oameni într-un fel natural şi vedeai că erau oameni. Xenofon, vrând să cin-

412) Epitaful Sta viator, Heroem calcas (Stai, călătorule; calci ţarina unui erou) a fost făcut pentru generalul lotringian Fr. de Mercy, aflat în serviciul Germaniei, înmormântat pe câmpul de luptă de la Nordlingen (cf. Voi t ai r e, Secoiui lui Ludovic al XlV-lea, cap. 3).

's13) Epitaful este amintit de Strabon; dar la acesta are – observă Petitain_ – totul alt caracter decât cel pe care i-1 dă Rousseau în felul în care îl prezintă. Iată acest epitaf: Sardanapal, fiu al lui Anacyndaraxes, a zidit într-o z oraşele Anchiale şi Tarsus. Trecătorule, bea, mănâncă, petrece, căci tot res nu valorează nici măcar o nimica toată (cf. J.- J. Rousseau, Oeuvres corn-pletes, tome II, 1861, p. 623, nota).

Scă memoria câtorva luptători ucişi prin trădare în retragerea celor C S ce mii, zice: Au murit, fără a li se putea reproşa nimic în război ca şi în ~ Zefietenie. Atât, dar vedeţi cât de încărcat trebuie să fi fost sufletul autoului făcând elogiul acesta aşa de scurt şi aşa de simplu. Nenorocire celui care nu-1 găseşte admirabil.

Pe o marmură de la Termopile se citeau aceste cuvinte:

Trecătorule, du-te şi spune-i Spartei că am murit aici ca să ascultăm de sfintele ei legi*1*).

Se vede bine că nu Academia de inscripţii a compus aceasta.

M-am înşelat dacă elevul meu care pune atât de puţin preţ pe vorbe nu-şi îndreaptă atenţia în primul rând asupra acestor diferenţe şi dacă ele nu influenţează asupra alegerii lecturilor sale. Prins de bărbăteasca elocinţă a lui Demostene, va zice: Este un orator; dar citind pe Cicero, va zice: Este un avocat.

În general, lui Emil îi vor plăcea mai mult scrierile celor vechi decât ale celor din vremea noastră, pentru că fiind primii, cei vechi sunt mai aproape de natură şi mai stăpâni pe talentul lor. Orice ar fi putut spune La Motte şi abatele Terrasson, nu există un adevărat progres al raţiunii în specia umană, pentru că tot ce se câştigă într-o parte se pierde în alta, pentru că toate spiritele pleacă întotdeauna din acelaşi punct şi pentru că timpul pe care îl întrebuinţezi pentru a învăţa ce au gândit alţii, ne-fiind folosit ca să înveţi a gândi tu însuţi, ai mai multe cunoştinţe dobân-dite şi mai puţină vigoare a spiritului. Spiritele noastre, ca şi braţele, sunt exersate să facă totul cu unelte şi nimic prin ele însele. Fontenelle zicea că toată această dispută despre cei vechi şi despre cei moderni415) se reduce la a şti dacă arborii erau altădată mai mari decât cei de azi; dacă agricultura s-ar fi schimbat, n-ar fi fost o îndrăzneală răutăcioasă să pui o asemenea chestiune.

După ce 1-am făcut astfel să se ridice la izvoarele literaturii pure, îi arăt, de asemenea, şi canalele de scurgere ale compilatorilor moderni: jurnale, traduceri, dicţionare. Şi-aruncă privirea asupra tuturor acestora, aPoi le lasă, fără să mai revină vreodată la ele. Spre a-1 înveseli, îl fac să cunoască flecăreala academiilor; îl fac să remarce că fiecare din cei care le compun preţuieşte totdeauna mai mult singur decât împreună

) Din Herodot, cartea a Vll-a, par. 228. Cuvintc-le lui Xenofon despre războinicii atenieni sunt din lucrarea acestuia Anabasis, în care povesteşte expediţia celor zece mii. Care au luptat împotriva perşilor (cf. J.- J. Rousseau, Oeuvres completes, tome II, 1861, p. 623).

°) In secolul al XVIII-lea s-a pus în mod deschis problema valorii educative a culturii antice şi moderne, cunoscută şi sub denumirea „disputa dintre cei vechi şi cei moderni”. Adepţii clasicismului, printre care se enumera şi Rousseau, susţineau că valoarea educativă a scrierilor antice este mai mare decât cea a scrierilor moderne. Dintre susţinătorii modernismului în educaţia tineretului trebuie amintit în primul rând Fontenelle (1657-1757), autor al lucrării Entretiens sur la pluralite des mondes (Convorbiri asupra pluralităţii lumilor). La polemicile timpului au participat şi Terrasson (1670-1750) Şi La Motte (1672-1731), despre care autorul face menţiune în context.

EMIL cu ansamblul; din aceasta va scoate el însuşi concluziile despre utili tatea tuturor acestor frumoase instituţii.

332 n duc la spectacole, ca să studieze nu moravurile, ci gustul; căci mai ales aici gustul se arată celor care ştiu să reflecteze. Ii voi zice-Lasă preceptele şi morala; nu aici trebuie să le înveţi. Teatrul nu e f ă' cut pentru adevăr; e făcut pentru a linguşi, pentru a distra pe oameni” nu există nicăieri o şcoală în care să poţi învăţa atât de bine arta de a' le plăcea şi de a interesa inima omenească416). Studiul teatrului conduce la cel al poeziei; au exact acelaşi obiect. Să aibă o scânteie de gust! Pentru ea şi cu ce plăcere va cultiva limbile poeţilor, greaca, latina, ita_ l liana! Aceste studii vor fi pentru el distracţii fără constrângere şi va profita mai mult de ele; îi vor fi delicioase la o vârstă şi în împrejurări în care inima se interesează cu atâta încântare de toate felurile de frumuseţe care o pot impresiona, închipuiţi-vă de o parte pe Emil al meu şi de alta pe un ştrengar de colegiu, citind Cartea a IV-a a Eneidei, sau Tibul, sau Banchetul lui Platon; ce diferenţă! Cât de mult e mişcată inima unuia de ceea ce nu atinge pe a celuilalt! O, bunul meu prieten! Opreşte-te, încetează lectura, te văd prea mişcat; vreau să-ţi placă limbajul amorului, dar nu să te rătăcească! Fii om sensibil, însă fii om înţelept. Dacă eşti numai unul din aceştia, nu eşti nimic. Dealtfel, puţin îmi pasă dacă va reuşi sau nu în studiul limbilor moarte, în literatură, în poezie. Nu va preţui mai puţin dacă nu va şti nimic din toate acestea, nu contează toate aceste fleacuri când e vorba de educaţia sa.

Învăţându-1 să simtă şi să iubească frumosul sub toate formele, urmăresc în principal să-i fixez înclinările şi gusturile, să împiedic alterarea pornirilor sale naturale, ca nu cumva într-o zi să caute în bogăţia sa mijloacele de a fi fericit, pe care trebuie să le găsească mai aproape de sine. Am zis în altă parte417) că gustul nu este decât arta de a te pricepe în lucrurile mici, şi aceasta este foarte adevărat; dar dacă plăcerea vieţii depinde de o ţesătură de lucruri mici, asemenea griji nu ne pot fi indiferente; prin ele învăţăm s-o umplem cu bunuri puse la dispoziţia noastră în modul cel mai valoros pentru noi. Nu înţeleg aici bunurile morale care ţin de buna dispoziţie sufletească, ci numai ceea ce se referă la senzualitate, la voluptate reală, lăsând la o parte prejudecăţile şi opinia curentă.

Pentru a-mi dezvolta mai bine ideea, să mi se permită să-1 las un moment pe Emil, a cărui inimă pură şi sănătoasă nu mai poate servi ca regulă nimănui, şi să caut în mine însumi un exemplu mai sensibil şi mai apropiat de moravurile cititorului.

Există stări sociale care par că schimbă natura şi-i transformă pe oamenii care le aparţin fie în mai bine, fie în mai rău. Un fricos devine viteaz intrând în regimentul de Navara. Spiritul de solidaritate nu se dobândeşte numai în domeniul militar, iar efectele lui nu se arată totdeauna în bine. M-am gândit de o sută de ori cu groază că, dacă aş fi

416) pentru problematica teatrului, a se vedea lucrarea lui Rousseau Scrisoa despre spectacole (1758).

417) In Scrisoarea către d'Alembert.

Cirea sg îndeplinesc astăzi într-o anumită ţară funcţia la care mă CAR 'se418) ' rnâine a? Fr devenit aproape inevitabil tiran, hoţ al banului îrbHc distrugător al poporului, răufăcător pentru principe, duşman 3. Pu. C'tarea mea al oricărui sentiment de umanitate, al dreptăţii şi al P12rui fel de virtute41”).

De asemenea, dacă aş fi fost bogat, aş fi făcut totul pentru a deveni t. ac fi deci insolent şi josnic, sensibil şi delicat doar pentru mine, ndâiplecat şi dur pentru toată lumea, spectator dispreţuitor faţă de mizeriile calicimii, căci n-aş putea să numesc altfel pe cei de jos pentru mă face să uit că altădată am făcut parte din clasa lor. In fine, aş face din averea mea instrumentul plăcerilor mele, singurele de care m. aş ocupa; până aici aş fi ca toţi ceilalţi.

Dar cred că într-o privinţă m-aş deosebi mult, şi anume, aş fi sen-sual şi voluptos mai mult chiar decât mândru şi îngâmfat şi m-aş deda luxului, moliciunii mai mult chiar decât ostentaţiei. Aş simţi până şi oarecare ruşine să-mi expun prea mult bogăţia şi mi s-ar părea că aud pe invidiosul pe care 1-aş zdrobi cu fastul meu spunând la urechea vecinilor: Iată un şarlatan care se teme foarte mult să nu fie cunoscut ca atare.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   49   50   51   52   53   54   55   56   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə