J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə61/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   57   58   59   60   61   62   63   64   ...   72

Aceasta nu înseamnă totuşi că nu-i place să fie lăudată, cu condiţia ca acest lucru să fie făcut cu seriozitate ca să poată crede că acela care-i vorbeşte de bine gândeşte într-adevăr astfel despre ceea ce-i vorbeşte. Pentru a părea impresionat de meritele ei, trebuie să începi prin a i le arăta pe ale tale. O laudă întemeiată pe stimă poate să-i măgulească inima aleasă, însă orice persiflare galantă este totdeauna respinsă; Sofia nu este făcută pentru ca un mucalit să-şi poată încerca micile lui talente.

467) Richard crede că este o întrebuinţare neobişnuită a acestui cuvânt pentru a determina o persoană. De obicei el se aplică la limbaj; citind pe Brunetiere, el arată că un om vorbeşte „Febus” clnd afectând o vorbire în termeni magnifici, cade în galimatie şi obscuritate. Sallwurk socoteşte, dimpotrivă, că e vorba ds Febus, figura conducătorului muzelor, strălucind de frumuseţe şi înzestrat cu darul vorbirii frumoase, aşa cum e întâlnit în operetele cu conţinut mitologic din epoca Roccoco.

Cu o atât de mare maturitate a judecăţii şi formată în toate privinţele CAR„ a o fată de douăzeci de ani, Sofia, la cincisprezece, nu va fi tratată ca un copil de părinţii ei. Cum vor zări la ea întâia nelinişte a tinereţii, se 3! Vor grăbi să ia măsuri înainte ca aceasta să se dezvolte; îi vor vorbi cu cuvinte duioase şi înţelepte. Vorbirea duioasă şi înţeleaptă ţine de vârstă şi de caracterul său. Dacă acest caracter este aşa cum mi-1 imaginez, de ce tatăl său nu ar vorbi cam în felul următor: „Sofia, iată-te fată mare, dar n-ai să fii întotdeauna aşa. Vrem să fii fericită; vrem aceasta pentru noi, căci fericirea noastră atârnă de a ta. Fericirea unei fete cinstite este să facă fericit un om cinstit; trebuie deci să te gândeşti să te măriţi; trebuie să te gândeşti de timpuriu, căci de căsătorie depinde soarta vieţii şi niciodată n-ai prea mult timp ca să te gândeşti la aceasta.

Nimic nu este maigreu decât alegerea unui soţ bun, afară poate numai de alegerea unei bune soţii. Sofia, tu vei fi această soţie rară, vei fi mândria vieţii noastre şi fericirea bătrâneţelor noastre; dar oricât de mari ar fi meritele tale, pământul nu e lipsit de bărbaţi care au mai multe decât tine. Nu e niciunul care n-ar fi onorat să te ia de soţie; sunt mulţi care te-ar cinsti şi mai mult. E vorba să găseşti printre aceştia unul care să-ţi fie potrivit, să-1 cunoşti şi să te cunoască.

Fericirea cea mare în căsnicie depinde de atâtea cerinţe, încât este o nebunie să cauţi să le aduni pe toate. Trebuie mai întâi să te asiguri de cele mai însemnate; când se găsesc şi celelalte, te foloseşti de ele; când lipsesc, renunţi la ele. JFericirea perfectă nu e pe pământ, însă cea mare nenorocire, care se~ poate întotdeauna evita, este să Iii nenorocit din greşeala

Există convenienţe naturale, există convenienţe care ţin de educaţie, există convenienţe care nu ţin decât de opinie. Părinţii sunt judecătorii celor din urmă două feluri, copiii sunt singurii judecători ai celui dintâi fel. In căsătoriile care se fac prin autoritatea părinţilor, se ţine seama exclusiv de convenienţele educaţiei şi ale opiniei; nu se căsătoresc persoanele, ci rangurile şi bunurile; dar totul se poate schimba, doar persoanele rămân întotdeauna, ele se însoţesc pretutindeni; în ciuda averii, o căsătorie poate fi fericită sau nefericită numai pe baza raporturilor personale.

Mama ta era de familie bună, eu eram bogat: iată singurele consideraţii care au decis pe părinţii noştri să ne unească. Eu mi-am pierdut averea, ea şi-a pierdut numele: uitată de familia sa, la ce îi serveşte azi că s-a născut Domnişoară? In dezastrele noastre, unirea inimilor noastre ne-a consolat de toate; potrivirea gusturilor noastre ne-a făcut să alegem această retragere; trăim aici fericiţi în sărăcie, fiecare dintre noi este totul pentru celălalt. Sofia e comoara noastră comună; mulţumim cerului că ne-a dat-o şi ne-a luat toate celelalte. Iată, draga mea, Unde ne-a condus providenţa. Convenienţele care au determinat căsătoria noastră au dispărut; nu suntem fericiţi decât prin acelea de care nu s-a ţinut nici o socoteală.

E datoria soţilor să se potrivească între ei. Înclinarea mutuală trebuie să fie prima lor legătură; ochii, inimile lor trebuie să le fie cele dintâi călăuze; căci cum prima lor datorie, fiind uniţi, este de a se iubi

EMIL şj că a iubi sau a nu iubi nu depinde câtuşi de puţin de noi însin „ „ această datorie aduce în mod necesar o alta care este cea de a încet)6' 388 prin a se iubi înainte de a se uni. Este aici dreptul naturii pe Caj/nimeni nu-1 poate înlătura: cei care 1-au înlănţuit prin atâtea legi civil'8 au avut mai multă grijă de ordinea aparentă decât de fericirea căsători şi de moravurile cetăţenilor. Vezi, dragă Sofia, că nu-ţi predicăm o morală grea. Ea nu tinde decât să te facă stăpână pe tine însăţi iar noi să te întrebăm în privinţa alegerii soţului tău.

După ce ţi-am spus motivele noastre pentru a-ţi lăsa o deplină libertate, este drept să-ţi vorbim, de asemenea, şi despre motivele tale, pentru a şti să te foloseşti de ele cu înţelepciune. Fata mea, eşti bună şi cu judecată, ai spirit de dreptate şi de pietate, ai talentele care convin femeilor cinstite şi nu eşti lipsită de graţie; eşti însă săracă, ai bunurile cele mai preţioase şi îţi lipsesc cele ce se preţuiesc mai mult. Să nu doreşti deci decât ceea ce poţi să obţii şi potriveşte-ţi ambiţia nu după judecata ta şi a noastră, ci după opinia oamenilor. Dacă nu ar fi vorba decât despre egalitatea meritului, nu ştiu la ce aş putea limita speranţele tale; dar să nu le ridici mai presus de averea ta şi nu uita că aceasta este la rangul cel mai de jos. Cu toate că un bărbat demn de tine nu va socoti această inegalitate drept un obstacol, va trebui să faci tu ceea ce el nu va face: Sofia trebuie să imite pe mama sa şi nu va intra decât într-o familie care se va simţi onorată de aceasta. Tu n-ai văzut bogăţia noastră, te-ai născut în vremea sărăciei noastre; dar tu ai îndulcit această sărăcie şi ai îndurat-o fără suferinţă. Crede-mă, Sofia, nu umbla după bunuri pe care mulţumim cerului că ni le-a luat; noi n-am gustat fericirea decât după ce am pierdut bogăţia.

Eşti prea drăguţă ca să nu placi nimănui şi mizeria ta nu este de aşa natură incit un om cinstit să se simtă stânjenit de tine. Vei fi căutată şi vei putea fi căutată de persoane care nu vor, preţui ca tine. Dacă ţi se vor arăta aşa cum sunt, îi vei preţui atât cât merită, tot fastul lor nu ţi s-ar impune multă vreme; dar, deşi ai judecata dreaptă şi îţi cunoşti meritul, eşti lipsită de experienţă şi nu ştii până unde pot merge bărbaţii cu prefăcătoria. Un şarlatan iscusit poate să-ţi studieze gusturile pentru a te seduce şi să arate faţă de tine virtuţi pe care nu le are. Ai putea fi pierdută, Sofia, înainte ca noi să fi observat, iar tu nu ţi-ai cunoaşte greşeala decât pentru a plânge. Cea mai periculoasă dintre toate capcanele şi singura pe care raţiunea n-o poate evita este cea a simţurilor; dacă vei avea, aşadar, vreodată nenorocirea să cazi în ea, nu vei vedea decât iluzii şi himere; ochii ţi se vor fascina, judecata ţi se va tulbura, voinţa ţi se va corupe, greşeala ta însăşi ţi se va părea scumpă, şi chiar de vei putea s-o cunoşti, nu vei vrea s-o îndrepţi. Fata mea, te încredinţez raţiunii Sofiei; nu te încredinţez câtuşi de puţin înclinării inimii sale. Câtă vreme îţi vei păstra sângele rece, rămâi propriul tău judecător; îndată însă ce vei iubi, încredinţează mamei tale grija de tine.

Îţi propun un acord care să-ţi arate stima noastră şi să restabilească între noi ordinea naturală. Părinţii aleg pe soţul fiicei lor şi n-o consultă decât de formă: acesta e obiceiul. Noi vom face între noi tocmai contrariul: vei alege tu şi noi vom fi consultaţi. Foloseşte-te de dreptul

Sofia; foloseşte-te de el în mod liber şi înţelept. Soţul care ţi se o tăU'-veste 'trebuie 'să fie ales de tine, nu de noi. Insă ţine de noi să jude- – - „dacă nu te înşeli asupra convenienţelor şi dacă, fără să ştii, nu car? Aitceva decât ceea ce vrei. Naşterea, bunurile, rangul, opinia nu

1 fi luate în seamă în motivele noastre. Ia un bărbat cinstit, a cărui °fătiŞare î# place? I al cărui caracter ţi se potriveşte: oricine ar fi el H altfel, îl vom primi ca pe ginerele nostru. Averea lui va fi totdeauna, e tuj

Cititorilor, nu ştiu ce efect ar face o asemenea cuvântare asupra fetelor crescute în felul vostru. In ceea ce o priveşte pe Sofia, ea poate că nu va răspunde prin cuvinte. Ruşinea şi înduioşarea nu ar lăsa-o să se exprime cu uşurinţă; dar sunt sigur că aceasta va rămâne întipărită în inima sa pentru tot restul vieţii şi, dacă poţi pune temei pe vreo hotărâre omenească, aceea va fi cea pe care o va lua ea de a se face demnă de stima părinţilor săi.

Să luăm cazul cel mai rău şi să-i dăm un temperament aprins care îngreuiază o lungă aşteptare. Susţin că judecata sa, cunoştinţele sale, gustul său, delicateţea sa şi mai ales sentimentele cu care i-a fost hrănită inima din copilărie vor opune opiniei simţurilor sale un obstacol care îi va fi îndeajuns pentru a le învinge sau, cel puţin, pentru a le rezista multă vreme. Ea ar muri mai degrabă ca martiră decât să-şi întristeze părinţii şi să se mărite cu un om de nimic, expunându-se nenorocirii unei căsătorii rău potrivite. Chiar libertatea pe care a primit-o nu face decât să-i înalţe şi mai mult sufletul şi s-o facă mai exigentă în alegerea stă-pânului ei. Cu temperamentul unei italience şi sensibilitatea unei engleze, ea are pentru a-şi stăpâni inima şi simţurile mândria unei spaniole care, chiar când îşi caută un amant, nu-1 găseşte cu uşurinţă pe cel pe care-1 socoteşte demn de ea.

Nu toată lumea simte ce energie poate da sufletului iubirea faptelor oneste şi ce forţă poate găsi omul în fiinţa sa când vrea să fie în mod sincer virtuos. Sunt oameni cărora li se pare himeric tot ce este măreţ şi care, în judecata lor josnică şi ticăloasă, nu vor şti niciodată ce efecte poate avea asupra pasiunilor omeneşti însăşi nebunia virtuţii. Acestor oameni trebuie să le vorbeşti numai prin exemple; atât mai rău pentru ei dacă se încăpăţânează să le nege. Dacă le-aş spune că Sofia nu e o fiinţă imaginară, că numai numele e inventat de mine, că educaţia ei, moravurile, caracterul, figura sa au existat în mod real şi că amintirea ei costă încă lacrimi pe o întreagă familie onestă, fără îndoială că nu vor crede nimic. Dar, în fine, ce aş risca dacă aş termina fără înconjur povestea unei fete atât de asemănătoare Sofiei, încât această poveste ar putea să fre a ei, fără să se mire cineva? E puţin important dacă o credeţi sau nu adevărată; voi fi povestit, dacă vreţi, ficţiuni, însă voi fi avut mijlocul de a-mi explica metoda şi voi putea întotdeauna să-mi urmăresc scopul.

Tânăra, al cărui temperament 1-am pus pe seama Sofiei, avea, dealtfel, toate asemănările cu ea, încât putea să-i poarte numele, şi de aceea *-l las. După convorbirea pe care am povestit-o, tatăl şi mama sa, soco-

— Emil sau despre educaţie tind că peţitorii nu vor veni s-o caute în cătunul în care locuiesc, au tri-mis-o să petreacă iarna la oraş, la o mătuşă, căreia i-au spus în taină scopul acestei călătorii. Căci mândra Sofie purta în adâncul inimii sale nobilul orgoliu de a şti să se stăpânească, şi oricât ar fi dorit ea un bărbat, ar fi vrut mai degrabă să moară fată decât să alerge să-1 caute.

Pentru a răspunde vederilor părinţilor ei, mătuşa a prezentat-o prin. Case, a dus-o prin societate, la sărbători, a făcut-o să vadă lumea sau, mai bine zis, a arătat-o lumii, căci Sofia nu se prea sinchisea de toată' această zarvă. S-a observat totuşi că ea nu fugea de tinerii care aveau o fire plăcută şi care păreau decenţi şi modeşti. Ea avea în rezerva sa chiar o oarecare artă de a-i atrage, care semăna destul cu cochetăria; dar, după ce se întreţinea cu ei de două-trei ori, se da la o parte. Curând şi-a schimbat înfăţişarea autoritară care părea că acceptă omagiile cu o ţinută mai umilă şi cu o politeţe mai respingătoare. Observându-se totdeauna, nu le dădea ocazia să-i facă nici cel mai mic serviciu: aceasta însemna îndeajuns că nu voia să devină iubita lor.

Inimilor simţitoare nu le plac niciodată petrecerile zgomotoase, fericirea deşartă şi stearpă a inşilor care nu simt nimic şi care cred că ame-ţindu-se se bucură de viaţă. Sofia, negăsind ceea ce căuta şi nemaiavând speranţa să-1 găsească astfel, s-a plictisit de oraş. Iubea duios pe părinţi şi nimic nu ţinea locul acestei iubiri, nimic nu era în stare s-o facă să-i uite; ea s-a întors la ei cu mult timp înainte de termenul fixat pentru întoarcerea sa.

De-abia îşi reluase funcţiile în casa părintească, că s-a observat o schimbare în dispoziţia ei, deşi avea aceeaşi conduită. Era distrată, nerăbdătoare, tristă şi visătoare, se ascundea pentru a plânge. Au crezut întâi că iubeşte şi că-i este ruşine de acest lucru; i s-a vorbit despre aceasta, ea s-a apărat, a protestat zicând că nu a văzut pe nimeni care să-i fi putut atinge inima, şi Sofia nu minţea deloc.

Totuşi, melancolia sa creştea necontenit şi sănătatea începea să i se altereze. Mama ei, neliniştită de această schimbare, a hotărât, în fine, să-i afle cauza. O luă de o parte şi întrebuinţa faţă de ea acel limbaj insinuant şi acele mângâieri de neînvins, pe care singură duioşia maternă ştie să le folosească. Fiica mea, tu pe care te-am purtat în pântece şi pe care te port acum necontenit în inimă, varsă secretele inimii tale la sânul mamei tale. Este oare vreun secret pe care o mamă să nu-1 poată şti? E cineva care să plângă suferinţele tale, care să le împărtăşească, care să vrea să le aline, dacă acest cineva nu e tatăl tău şi cu mine? O, copilul meu, vrei să mor de durerea ta, fără s-o cunosc?

Departe de a-şi ascunde amărăciunile faţă de mama sa, tânăra nu cerea mai mult decât s-o aibă drept consolatoare şi confidentă. Dar ruşinea o împiedica să vorbească, iar modestia ei nu găsea cuvinte pentru a descrie starea atât de puţin demnă de ea, ca emoţia ce-i tulbura simţurile. In fine, însăşi ruşinea ei servi mamei de indiciu şi izbuti să-i smulgă acele mărturisiri umilitoare. Departe de a o îndurera prin certuri nedrepte, ea o consolă, o deplânse şi plânse cu ea. Era prea înţeleaptă pentru a-i face o crimă dintr-un rău pe care numai virtutea sa o făcea atât de crudă. Dar de ce să suporte dacă nu e necesar un rău al cărui remediu este atât de uşor şi atât de legitim? De ce nu se foloseşte de liberl care i s-a dat? De ce nu acceptă un soţ? De ce nu şi-1 alege? Nu CARTEA e ea oare că soarta ei depinde numai de ea şi că, oricare ar fi alegerea ar fi primită, de vreme ce n-ar putea să aleagă decât un om cinstit? 391

SA*' trimis-o la oraş, nu a vrut să rămână acolo; s-au prezentat multe partide, le-a refuzat pe toate. Ce ast „ ~ dicţie inexplicabilă!

Răspunsul era simplu. Dacă nu ar 11 vuiua ucv ~, -_.” tinereţe, alegerea ar fi făcută îndată; dar un stăpân pentru toată viaţa nu ste aşa de uşor de ales şi, fiindcă aceste două alegeri nu pot fi separate, trebuie să aştepţi, iar uneori să-ţi pierzi tinereţea înainte de a găsi omul cu care vrei să-ţi trăieşti viaţa. Acesta era cazul Sofiei: ea avea nevoie de un amorez, însă acest amorez trebuia să fie soţul său; iar pentru inima ei şi unul, şi altul erau tot aşa de greu de găsit. Toţi acei tineri atât de strălucitori nu aveau cu ea decât convenienţa vârstei, lipsindu-le toate celelalte; o dezgustau spiritul lor superficial, vanitatea lor, jargonul lor, moravurile lor deşănţate şi deprinderile lor frivole. Ea căuta un om şi nu găsea decât maimuţe; ea căuta un suflet şi nu-1 găsea câtuşi de puţin. Ce nenorocită sunt, spunea ea mamei sale; am nevoie să iubesc şi nu văd nimic care să-mi placă! Inima mea respinge pe toţi cei pe care simţurile mele îi atrag. Nu văd pe niciunul să-mi aţâţe simţurile şi pe niciunul care să nu mi le înăbuşe. Un gust fără stimă nu poate dura. Ah, nu se găseşte aici omul care trebuie Sofiei voastre! Modelul său încântător este întipărit dinainte în sufletul ei. Ea nu-1 poate iubi decât pe el, nu-1 poate face fericit decât pe el, nu poate fi fericită decât cu el. Preferă să se istovească şi să lupte necontenit, preferă să moară nenorocită şi liberă decât disperată lângă un om pe care nu 1-ar iubi şi pe care 1-ar face nenorocit; e mai bine să nu mai exişti decât să trăieşti numai pentru a suferi. Izbită de aceste ciudăţenii, marna ei le găsi prea bizare pentru a nu bănui în ele un oarecare mister. Sofia nu era nici preţioasă, nici ridicolă-'68). Cum a putut ajunge ea la această delicateţe exagerată, ea care fusese învăţată din copilărie să se acomodeze cu persoanele cu care avea să trăiască şisă facă din necesitate virtute? Acel r lodel de om plăcut de care ea era atât de încântată şi care revenea atât de des în convorbirile sale o făcu pe mama sa să bănuiască că acest capriciu avea un alt temei, pe care nu-1 cunoştea încă şi că Sofia nu spusese tot. Nenorocita, apăsată peste măsură de durerea sa ascunsă, nu căuta decât să se destăinuiască. Mamă-sa o sileşte, ea ezită; cedează, în fine, iese fără să spună nimic şi intră după un moment cu o carte în mână. Deplânge pe nenorocita ta fiică, tristeţea sa e fără remediu, lacrimile sale nu pot seca. Vrei să ştii cauza: ei bine, iat-o, zice ea, aruncând cartea pe masă. Mama ia cartea şi o deschide: erau Aventurile lui Telemac. In primul moment nu înţelege nimic din această enigmă. După tot felul de întrebări şi răspunsuri obscure, ea vede, în fine, cu o surpriză lesne de înţeles, că fiica sa era rivala Eucharisei469).

Sofia iubea pe Telemac şi îl iubea cu o pasiune de care nimic nu o putea vindeca, îndată ce tatăl şi mama sa îi cunoscură mania, o luară în „? n sensul în care le zugrăveşte Moliere în comedia sa Preţioasele ridicole.) Cf. F e n e l o n, Aventurile lui Telemac, cartea VII, în care se povesteşte despre amorul fiului lui Ulise şi Eucharis, una din nimfele zeiţei Calypso.

EMIL râs şi crezură că o vor îndrepta prin raţiune. Se înşelară: raţiunea nu era toată de partea lor; Sofia avea, de asemenea, raţiunea ei şi ştia să şi-o 392 susţină. De câte ori nu i-a redus la tăcere, servindu-se împotriva lor' de propriile lor raţionamente, arătându-le că ei poartă toată vina, că nu au format-o pentru un om din secolul său, că ar trebui neapărat să adopte felul de a gândi al soţului ei ori să i-1 dea pe al ei; că primul mijloc i 1-au făcut imposibil, prin modul cum au crescut-o, şi că celălalt este tocmai ceea ce ea căuta. Daţi-mi, zicea, un bărbat plin de maximele mele sau pe care să-1 pot face să şi le însuşească şi mă mărit; însă până atunci de ce mă certaţi? Deplângeţi-mă. Sunt nenorocită şi nu nebună. Oare inima depinde de voinţă? Nu mi-a spus aceasta însuşi tatăl meu? E greşeala mea dacă iubesc ceea ce nu există? Nu sunt nicidecum vizionară; nu vreau un prinţ, nu caut pe Telemac, ştiu că nu este decât o ficţiune: caut pe cineva care să-i semene. De ce să nu poată exista acest cineva dacă exist eu care simt că am un suflet asemănător cu al lui? Nu, să nu necinstim astfel umanitatea; să nu socotim că un om amabil şi virtuos nu este decât o himeră. El există, el trăieşte, el mă caută poate; el caută uri suflet care să ştie a-1 iubi. Dar cine este el? Unde este el? Nu ştiu. Nu este în niciunul din cei pe care i-am văzut; fără îndoială, nu e niciunul din cei pe care îi voi vedea. O, mamă, de ce m-ai făcut să iubesc atât de mult virtutea? Dacă n. -o pot iubi deoât pe ea, vina este mai mult a ta decât a mea. Voi conduce oare această tristă poveste până la catastrofă? Voi spune oare lungile discuţii care o precedară? Voi înfăţişa oare o mamă nerăbdătoare schimbând în severitate mângâierile sale iniţiale? Voi arăta oare un tată supărat, uitându-şi angajamentul iniţial şi tratând drept nebună. pe cea mai virtuoasă dintre fete? În fine, voi zugrăvi-o pe nenorocită legată şi mai mult de himera sa datorită persecuţiei de care suferea, mergând cu paşi lenţi spre moarte şi coborând în mormânt în momentul în care credea că o vor duce la altar? Nu, înlătur aceste privelişti funeste. Nu am nevoie să merg atât de departe pentru a arăta printr-un exemplu destul de izbitor, mi se pare, că în ciuda prejudecăţilor care se nasc din moravurile secolului, entuziasmul pentru cinste şi pentru frumos nu e mai străin femeilor decât bărbaţilor şi că nu există nimic care, sub îndrumarea naturii, nu s-ar putea obţine de la ele ca şi de la noi.

Mă opriţi aici ca să mă întrebaţi dacă natura ne prescrie să suferim atât pentru a reprima nişte dorinţe nemăsurate. Răspund că nu, dar spun, de asemenea, că nu natura este cea care ne dă atâtea dorinţe nemăsurate. Or, tot ceea ce nu vine de la ea este împotriva ei: am dovedit aceasta de o mie de ori.

Să-i dăm lui Emil al nostru pe Sofia sa; s-o reînviem pe această fată drăgălaşă, spre a-i da o imaginaţie mai puţin vie şi un destin mai fericit. Voiam să zugrăvesc o femeie obişnuită; dar pentru a-i înălţa sufletul, i-am tulburat raţiunea; m-am rătăcit eu însumi. Să ne întoarcem. Sofia nu are decât o fire bună într-un suflet comun; tot ce are mai mult dec! T celelalte femei e efectul educaţiei sale.

Mi-am propus în această carte să spun tot ce s-ar putea face, lăsând fiecăruia să aleagă ceea ce-i stă la îndemână din câte lucruri bune am putut spune. Mă gândisem la început să formez de departe pe tovarăşa lui Emil şi să-i cresc unul pentru altul, unul cu altul. Dar, reflectând upra acestui lucru, am găsit că aceste planuri cu totul premature ar fi CARI

&'u înţelese şi că era absurd să determini doi copii să se unească înainte ~ j a putea şti dacă această unire era în ordinea naturii şi dacă raportu- > ce s-ar 'stabili între ei ar înfăptui-o. Nu trebuie confundat ce este ratural în starea de sălbăticie cu ce este natural în starea civilă. In nrima stare, toate femeile se potrivesc tuturor bărbaţilor, fiindcă au deopotrivă numai forma primitivă şi comună; în a doua, în care fiecare caracter este dezvoltat de instituţiile sociale şi fiecare spirit a primit forma sa proprie şi determinată, nu numai prin educaţie, ci prin conlucrarea bine sau rău orânduită a naturii şi a educaţiei, nu le mai poţi uni decât punându-le faţă în faţă spre a vedea dacă se potrivesc în toate privinţele sau cel puţin spre a mijloci alegerea care păstrează cele mai multe din aceste potriviri470).

Răul e în faptul că, dezvoltând caracterele, starea socială deosebeşte rangurile şi că una din aceste ordini, nefiind deloc asemănătoare celeilalte, cu cât se deosebesc condiţiile471), cu atât se confundă caracterele. De aici, căsătoriile nepotrivite şi toate dezordinile care derivă din ele; de unde se vede, printr-o consecinţă evidentă, că cu cât ne depărtăm de egalitate, cu atât sentimentele naturale se alterează; cu cât creşte distanţa între cei mari şi cei mici, cu atât legătura conjugală slăbeşte mai mult; cu cât sunt mai mulţi bogaţi şi săraci, cu atât sunt mai puţini părinţi şi soţi. Stăpânul şi sclavul nu mai au familie, fiecare din cei doi vede numai, starea sa.

Vreţi să preveniţi abuzurile şi să faceţi căsătorii fericite? Înăbuşiţi prejudecăţile, uitaţi instituţiile omeneşti şi consultaţi natura. Nu uniţi oameni care nu se potrivesc decât într-o condiţie dată şi care nu s-ar mai potrivi odată schimbată această condiţie, ci numai oameni care s-ar potrivi în orice situaţie s-ar afla, în orice ţară ar locui, de orice rang ar putea fi. Nu spun că raporturile convenţionale ar fi indiferente în căsătorie, dar spun că influenţa raporturilor naturale este atât de puternică asupra celorlalte, încât aceasta este cea care decide soarta vieţii şi că o atare potrivire a gusturilor, a firii, a sentimentelor, a caracterelor este cea care va trebui să determine pe un părinte înţelept, fie el prinţ, fie el monarh, să dea băiatului fără şovăire fata cu care ar avea toate aceste potriviri, chiar dacă ea ar fi născută într-o familie neonestă, chiar dacă ar fi fata unui călău. Da, susţin că, oricâte nenorociri ar cădea pe capul a doi soţi strâns uniţi, vor simţi mai multă fericire plângând împreună, decât ar avea-o, cu toate bunătăţile din lume, otrăviţi de dezbinarea inimilor lor.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   57   58   59   60   61   62   63   64   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə