J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə59/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   55   56   57   58   59   60   61   62   ...   72

În dorinţa generală de a plăcea, cochetăria sugerează mijloace asemănătoare; capriciile n-ar face decât să respingă dacă n-ar fi aplicate în mod înţelept, iar prin orânduirea lor meşteşugită, ea făureşte cele mai puternice lanţuri sclavilor săi.

448) „De ciudă” – că nu e singură numai cu el.

EMIL


Uşa ong'arte la donna, onde sia colto Nella sua rete alcun novello amante; Ne con tutti, ne sempre un stesso volto Serba, mă cangia a tempo atto e sembiante4*9).

De ce ţine această artă dacă nu de observaţii fine şi necontenite care o fac să vadă în orice moment ce se petrece în inimile bărbaţilor şi care îi dau puterea ca să oprească sau să grăbească fiecare mişcare ascunsă pe care o vede? Se învaţă oare undeva această artă? Nu! Se naşte odată cu femeile. O au toate, şi niciodată bărbatul nu o poate avea în acelaşi grad. Acesta este unul din caracterele distinctive ale sexului. Prezenţa de spirit, pătrunderea, observaţiile fine formează ştiinţa femeii; dibăcia de a se folosi de ele constituie talentul lor.

Iată ceea ce este ea şi am văzut de ce trebuie să fie aşa. Femeile sunt false, ni se spune. Ele devin false. Darul lor propriu este iscusinţa, nu falsitatea; în adevăratele înclinări ale sexului lor, chiar minţind, ele nu sunt nicidecum false. De ce vă adresaţi gurii lor, când nu aceasta trebuie să vorbească? Priviţi ochii lor, faţa, respiraţia, aerul temător, slaba lor rezistenţă: iată vorbirea pe care le-o dă natura pentru a vă răspunde. Gura zice totdeauna nu şi trebuie s-o spună; dar accentul care-1 pune în vorbire nu e totdeauna acelaşi, şi acest accent nu ştie să mintă. N-are oare femeia aceleaşi trebuinţe ca bărbatul, fără să aibă aceleaşi drepturi de a le mărturisi? Soarta sa ar fi prea crudă dacă nu ar avea, chiar în privinţa dorinţelor ei legitime, un limbaj echivalent cu vorbele pe care nu îndrăzneşte să le spună. Trebuie oare ca pudoarea ei s-o facă nenorocită? Nu-i trebuie o artă prin care să-şi exprime înclinările fără să le dezvăluie? De câtă iscusinţă nu are ea nevoie pentru a i se răpi ceea ce ea doreşte atât de fierbinte s-o dea? Cât de mult trebuie să înveţe a impresiona inima bărbatului fără să pară că se gândeşte la el? Ce discurs fermecător nu este mărul Galateei şi fuga sa neîndemânatică450)? Ce ar trebui să mai adauge la aceasta? O să se apuce să spună păstorului care o urmăreşte prin sălcii că fuge cu scopul de a-1 atrage? Ar minţi, ca să zic aşa; căci atunci nu 1-ar mai atrage. Cu cât o femeie este mai rezervată, cu atât trebuie ea să dovedească mai multă artă, chiar faţă de soţul ej. Da, susţin că ţinând cochetăria în limitele ei, o faci modestă şi adevărată, faci din ea o lege a onestităţii.

Virtutea este una, spunea foarte bine unul din adversarii mei; nu o descompui, pentru a admite o parte şi a respinge pe cealaltă. Când p iubeşti, o iubeşti în toată integritatea ei; îţi îndepărtezi inima, când poţi, şi întotdeauna gura de orice sentimente pe care nu trebuie să le ai. Ade-

44°) Din Torquato Tasso, Gerusalemme liberata, IV, 87: „Ca să prindă în mrejele ei pe fiecare nou amant, Femeia întrebuinţează toată iscusinţa farmecelor ei; Nu păstrează faţă de toţi şi întotdeauna aceeaşi Figură, ci îşi schimbă după momente mişcările şi înfăţişarea”.

Virgiliu în Bucolice (III, 64, 72) arată că în convorbirile dintre doi păstori, unul dintre ei spunea că tânăra nimfă Galateea, o ştrengăriţă încântătoare, i-aruncă un măr şi se ascunde după sălcii; însă, ascunzându-se, murea de dorinţa de a fi văzută.

Vărul moral nu este ceea ce este, ci ceea ce e bine; ce este rău n-ar trebui 3 fie deloc şi nici nu trebuie mărturisit, mai ales când această mărturisire îi dă un efect pe care nu 1-ar avea fără aceasta. Dacă as fi ispitit să fur şi dacă, spunând aceasta, as ispiti pe altul să devină complicele meu n_ar însemna ca, declarându-i tentaţia mea, să cedez ispitei? De ce ziceţi că pudoarea le face pe femei false? Cele care o pierd sunt oare mai sincere decât celelalte? Nicidecum! Sunt de o mie de ori mai false. La acest grad de depravare ajung numai cele care dobândesc vicii, care nu le pot înlătura şi care stăpânesc numai cu ajutorul intrigii şi al minciunii*). Dimpotrivă, cele care au încă ruşine, care nu se mândresc – cu greşelile lor, care ştiu să-şi ascundă dorinţele chiar şi celor care le inspiră, cele de 'la care smulgi mărturisirile cu cea mai mare greutate, sunt cele mai leale, cele mai sincere, cele mai statornice în angajamentele lor, şi pe credinţa lor poţi să te sprijini, în general, mai mult.

După câte ştiu, numai domnişoara de Lenclos ar putea fi citată drept excepţie cunoscută la aceste observaţii452). In plus, domnişoara de Lenclos trecea drept o minune. Dispreţuind virtuţile sexului său, se zice că le-a păstrat pe cele ale sexului nostru: i se laudă francheţea, judecata dreaptă, siguranţa în relaţii, fidelitatea în prietenie, în fine, pentru a încheia tabloul gloriei sale, se zice că se făcuse bărbat. Foarte bine. Însă, cu toată înalta sa reputaţie, n-aş mai fi vrut ca acest bărbat să-mi fie prieten, aşa cum n-aş fi voit să-mi fie amantă.

Lucrul acesta nu este atât de depărtat de obiectul nostru, cum s-ar părea. Văd încotro tind maximele filosofiei moderne, luând în batjocură pudoarea sexului şi pretinsa ei falsitate; văd că efectul cel mai sigur a] acestei filosofii va fi să înlăture şi puţina cinste ce a rămas femeilor din secolul nostru.

Pe temeiul acestor consideraţii, cred că se poate determina, în general, care este felul de cultură potrivit spiritului femeilor şi spre ce lucruri trebuie îndreptate gândurile lor, chiar din tinereţe.

Precum am mai spus, datoriile sexului lor sunt mai uşor de văzut decât de îndeplinit. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-1 înveţe este să le iubească, ţinând seama de avantajele lor; este singurul mijloc de a li le *ace uşoare. Fiecare stare şi fiecare vârstă are datoriile ei. Fiecare şi le poat cunoaşte de îndată pe ale sale, dacă le iubeşte. Cinsteşte-ţi starea de fe-şi, în orice stare socială v-ar aşeza cerul, veţi fi totdeauna o femeie

) Ştiu că femeile care au luat deschis o hotărâre în privinţa unui anumit lucru Pretind să fie apreciate pentru această sinceritate şi jură că, în afară d$ aceasta, nu există nimic din ceea ce se respectă şi care nu s-ar găsi la ele; °ar ştiu, de asemenea, că ele nu i-au convins de aceasta decât pe proşti. Făr4 cea mai puternică frână a sexului lor, ce le mai rămâne ca să le reţină? Şi °e care cinste vor face caz, după ce au renunţat la cea care le este proprie? R, Ind s-au lăsat o dată în voia pasiunilor, nu mai au nici un interes să reziste. JVec femina amissa pudicitia alia abnuerit431). A cunoscut oare vreodată ur>

Cl aut°r mai bine sufletul omenesc al celor două sexe, decât cel care a zis aceasta? „Femeia, după ce şi-a pierdut ruşinea, nu mai are nimic de refuzat” (T a c i t u 5 Annales, iv, 3).

Ninon de Lenclos (1620-1705), femeie de societate, vestită prin spiritul şi fru. Museţea ei. Casa sa era frecventată de poeţi şi de potentaţi, ai vremii.

2Q –, _.

De bine. Esenţialul este de a fi ceea ce ne-a făcut natura; destul sânten> ceea ce vor oamenii să fim.

Cercetarea adevărurilor abstracte şi speculative, a principiilor, a axiomelor în ştiinţă, tot ceea ce tinde lageneralizarea ideilor nu sunt de competenţa femeilor; toate studiile lor trebuie să se lege de practică; ele au a aplica principiile pe care le-a aflat bărbatul şi să facă observaţiile care conduc pe bărbat la stabilirea principiilor. Toate reflecţiile femeilor, care nu ţin imediat de datoriile lor, trebuie să tindă spre studiul bărbaţilor şi al cunoştinţelor plăcute care au drept obiect numai gustul; căci operele de geniu depăşesc posibilităţile lor; femeile nu dovedesc încă destulă exactitate şi atenţie pentru a reuşi în ştiinţele exacte, iar în privinţa cunoştinţelor fizice, numai acela din ei doi care se mişcă mai mult, care umblă mai mult, care vede mai multe obiecte, care are mai multă forţă şi o exercită mai mult poate judeca despre raporturile dintre fiinţele sensibile şi despre legile naturii. Femeia, care e slabă şi nu vede nimic în afara ei, apreciază şi judecă mobilurile pe care le poate pune în mişcare pentru a suplini slăbiciunea sa, iar aceste mobiluri sunt pasiunile bărbatului. Mecanica ei este mai tare decât a noastră, toate pârghiile ei tind să mişte inima bărbatului. Ea trebuie să aibă arta de a ne face să vrem tot ceea ce sexul său nu poate îndeplini singur şi îi este necesar sau plăcut; trebuie deci ca ea să studieze, în fond, spiritul bărbatului, nu prin abstracţie spiritul bărbatului, în general, ci spiritul bărbaţilor care o înconjoară, spiritul bărbaţilor cărora le este supusă fie prin lege, fie prin opinie. Trebuie să înveţe a le pătrunde sentimentele prin cuvintele lor, prin acţiunile lor, prin privirile lor, prin gesturile lor. Trebuie ca, prin cuvintele, prin acţiunile, prin privirile, prin gesturile sale, ea să ştie să le deştepte sentimentele care îi plac, fără să pară că se gândeşte la aceasta. Ei vor filosof a mai bine asupra inimilor omeneşti; dar ea va citi mai bine decât ei în inima oamenilor. Ţine de femei să găsească, astfel spus, morala experimentală, ţine de noi s-o reducem la sistem. Femeia are mai mult spirit şi bărbatul mai multă inteligenţă; femeia observă şi bărbatul raţionează; din această conlucrare rezultă lumina cea mai clară şi ştiinţa cea mai completă pe care spiritul uman o poate dobândi prin el însuşi; într-un cuvânt, cunoştinţa cea mai sigură despre sine şi despre celălalt, care poate sta la îndemâna speciei noastre. Iată cum arta poate tinde neîncetat la perfecţionarea instrumentului dat de natură.

Lumea este cartea femeilor; când ele citesc rău această carte este greşeala lor sau le orbeşte vreo pasiune. Totuşi adevărata mamă de familie, departe de a fi o femeie de lume, nu este mai puţin închisă în casă decât călugăriţa în mănăstire. In ceea ce priveşte fetele care se mărită, ar trebui deci să se procedeze aşa cum se practică sau cum ar trebui să se practice cu cele care intră în mănăstiri: să li se arate plăcerile pe care le părăsesc, de teamă ca nu cumva imaginea falsă a acestor plăceri care le sunt necunoscute să nu le rătăcească într-o zi inimile şi să le tulbure fericirea retragerii lor. In Franţa, fetele trăiesc în mănăstiri, iar femeile aleargă în societate. La cei vechi era cu totul dimpotrivă. Fetele participau, precum am spus-o, la multe jocuri şi sărbători publice; femeile trăiau retrase. Acest obicei era mai rezonabil şi păstra mai bine moravurile. O an, umită cochetărie le este permisă fetelor de măritat; distracţia eocuparea lor cea mai mare. Femeile au alte griji în casa lor şi nu estf, de căutat bărbaţi; această schimbare nu le-ar veni însă la socoteală rnai a nefericire, ele dau tonul. Mamelor, faceţi-vă cel puţin tovarăşe pe î' voastre. Daţi-le un simţ drept şi o inimă cinstită, apoi nu le as-i nimic din ceea ce un ochi cast poate privi. Balul, serbările, jocu-teatrul, tot ceea ce, rău văzut, face farmecul unei tinereţi impru-j 'te poate să fie oferit fără risc unor ochi sănătoşi. Cu cât ele vor ve-Ha mai mult aceste plăceri zgomotoase, cu atât se vor dezgusta mai repede de ele.

Aud strigătele care se ridică contra mea. Ce fată rezistă acestui periculos exemplu? De-abia ce intră în societate, că şi începe să li se învârte capul. Niciuna din ele nu vrea s-o părăsească. Se poate să fie aşa; însă înainte de a le oferi acest tablou înşelător, le-aţi pregătit oare bine pentru a-1 privi fără emoţie? Le-aţi dezvăluit oare lucrurile pe care le înfăţişează? Le-aţi zugrăvit bine aşa cum sunt? Le-aţi înarmat oare contra iluziilor vanităţii? Aţi sădit în inima lor tânără gustul adevăratelor plăceri pe care nu le găseşti în acest tumult? Ce precauţie, ce măsuri aţi luat pentru a le păzi de falsul gust care le rătăceşte? Departe de a opune ceva în spiritul lor stăpânirii prejudecăţilor publice, li le-aţi hrănit; le-aţi făcut să iubească dinainte toate distracţiile frivole pe care le găsesc. Le-aţi făcut să le iubească şi mai mult dedându-se lor. Când intră în societate, fetele tinere nu au altă guvernantă decât pe mama lor, care, adesea, e mai nebunatică decât ele şi care nu le poate arăta lucrurile altfel decât le vede ea. Exemplul ei, mai puternic decât raţiunea însăşi, le justifică în faţa propriilor lor ochi, iar autoritatea mamei este pentru fiică o scuză fără replică. Când vreau ca o mamă să-şi introducă fiica în lume o fac pre-Fupunând că ea i-o va arăta aşa cum este această lume.

Răul începe încă şi mai devreme. Mănăstirile sunt adevărate şcoli de cochetărie; nu de acea cochetărie cinstită despre care am vorbit, ci de aceea care produce toate cusururile femeilor şi face din ele cele mai smintite curtezane. Ieşind de aici pentru a intra dintr-o dată în societăţi zgomotoase, aceste tinere se simt acolo din primul moment în largul lor. Au fost crescute ca să trăiască acolo, e de mirare că se simt bine? Nu voi spune ceea ce vreau să zic fără teama de a lua o prejudecată drept obserdar mi se pare că, în general, în ţările protestante, este mai multă Qragoste familială, soţiile sunt mai cinstite şi mamele mai iubitoare decât m ţările catolice; dacă e aşa, nu te poţi îndoi că diferenţa se datorează în Parte educaţiei din mănăstiri.

Ca să-ţi placă viaţa tihnită şi casnică, trebuie s-o cunoşti, trebuie să-i ii simţit dulceaţa din copilărie. Numai în casa părintească capeţi gust Pentru propria ta casă şi orice femeie pe care n-a crescut-o mama ei nu a simţi plăcere să-şi crească copiii. Din nefericire, nu mai există educa-; le familială în oraşele mari. Societatea este aici aşa de generală şi de amestecată, încât nu mai rămâne loc pentru refugiu şi eşti în public chiar a tine în casă. Trăind cu toată lumea, nu mai ai familie; de-abia îţi cunoşti părinţii; îi vezi ca pe nişte străini, şi simplicitatea obiceiurilor casni-, Oată cu laptele, copiii sug gustul pentru plăcerile mondene şi pentru maximele pe care le vedem dominând în secolul or j se, stinge odată cu acea dulce familiaritate care îi dădea farmecul. Astfel, EMIL Deprindem fetele să se arate sfiicioase pentru a găsi proşti care să le ia în căsătorie după aparenţe. Dar studiaţi un moment pe aceste tinere-376 Sub o înfăţişare silită, ele îşi ascund pofta nemăsurată care le mistuieşte şi citeşti în ochii lor arzătoarea dorinţă de a-şi imita mamele. Ceea 'ce râvnesc ele nu este un soţ, ci libertatea căsătoriei. Ce nevoie ai de un soţ când ai atâtea mijloace pentru a te lipsi de el? Insă ai nevoie de un soţ' pentru a acoperi aceste mijloace*). Modestia le este pe faţă, iar libertinajul în adâncul inimii lor; această prefăcută modestie e semnul acestuia-ea se preface că o are pentru a se debarasa cât mai repede de ea. Femei din Paris şi din Londra, iertaţi-mă, vă rog. Oriunde se pot petrece miracole; dar în ce mă priveşte, nu cunosc niciunul; iar dacă una singură dintre voi are în adevăr sufletul cinstit, nu mai înţeleg nimic din învăţăturile noastre.

Toate aceste educaţii felurite îndeamnă deopotrivă pe fetele tinere să-şi dezvolte gustul plăcerilor lumii şi pasiunile care se nasc curând din acest gust. In oraşele mari depravarea începe odată cu viaţa, iar în cele mici, odată cu vârsta raţiunii. Provinciale tinere, instruite să dispreţuiască fericita simplicitate a moravurilor lor, se grăbesc să vină la Paris pentru a împărtăşi corupţia moravurilor noastre; viciile împodobite cu frumosul nume de talent sunt singurul scop al călătoriei lor si, ruşinate la sosirea lor de a se găsi atât de departe de nobila libertate a femeilor de la ţară, ele nu întârzie să merite a fi şi din capitală. Unde începe răul după părerea noastră? In locurile unde se pregăteşte sau în cele unde se îndeplineşte?

Nu vreau ca o mamă înţeleaptă s-o aducă pe fata ei din provincie la Paris pentru a-i arăta aceste tablouri atât de periculoase pentru alte fete; dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, sau fata e prost crescută, sau aceste tablouri vor fi puţin periculoase pentru ea. Cel care are gust, simţ şi dragoste pentru lucrurile cinstite nu le găseşte atât de atrăgătoare ca cei care se lasă fermecaţi de ele. La Paris îţi atrag atenţia acele tinere descreierate care se grăbesc să se deprindă cu obiceiurile oraşului şi care sunt la modă timp de şase luni pentru a fi dispreţuite apoi tot restul vieţii lor. Dar cine remarcă pe acelea care, neputând suferi această viaţă zgomotoasă, se întorc în provincie, mulţumite de soarta lor, după ce au comparat-o cu cea pe care celelalte o invidiază? Câte femei tinere nu arn văzut aduse în capitală de soţi îndatoritori care puteau să se stabilească aici, îndemnându-i ele însele să se întoarcă şi care reîntorcându-se mai bucuroase decât au venit, spuneau cu duioşie în ajunul plecării: Ah! Sa ne întoarcem în coliba noastră în care se trăieşte mai fericit decât în palatele de aici! Nu ştiţi cât de niulte sunt cele care n-au îngenuncheat deloc înaintea idolului şi dispreţuiesc cultul lui nebunesc. Insă nebunele sunt zgomotoase. Femeile înţelepte trec neobservate.

*) Drumul omului în tinereţe era unul din cele patru lucruri pe care înţeleptul nu le putea înţelege; al cincilea era neruşinarea femeii adultere „quae comedii, et tergens as suum dicit: non sum operata malum” 433 (Prov. XXX. 20). S53) Autorul se referă în acest context la Proverbele lui Solomon; cele patru lucruri sunt: drumul acvilei prin aer, drumul şarpelui pe pământ, drumul unei nave pe apă şi drumul omului în tinereţe; iar al cincilea este cel al femeii adultere care „după ce a mâncat, îşi şterge gura şi zice: N-am făcut nici un rău”.

Nacă, cu toată corupţia generală, cu toate prejudecăţile universale, ci ta educaţia rea a fetelor, mulţi păstrează încă o judecată sănătoase ar fi această judecată dacă ar fi hrănită cu învăţături potrivite săi; i bine zis, dacă ea n-ar fi alterată prin învăţături vicioase? Căci totu 01 tg întotdeauna în a păstra sau a restabili sentimentele naturale. Ni C°vorba în acest scop să le plictisiţi pe fete cu lungile voastre predic eici sg ie debitaţi secile voastre învăţături morale. Regulile morale sân-0 tru ambele sexe, moartea oricărei bune educaţii. Lecţiile triste nu sân bune decât pentru a face să fie urâţi şi cei care le dau, şi tot ceea ce şpur u e cazul, vorbind tinerelor, să le imprimi frică de datoriile lor, nic să le îngreuiezi jugul care le este impus de natură. Arătându-le acest datorii, fiţi precişi şi blânzi; nu le lăsaţi să creadă că este greu să l împlineşti; nu luaţi o înfăţişare prea serioasă sau supărată. Tot ce trebui să meargă la inimă trebuie să pornească din inimă; catehismul morale lor trebuie să fie tot aşa de scurt şi lămurit ca şi catehismul religiei, da nu trebuie să fie aşa de grav. Arătaţi-le chiar în aceste datorii izvorî plăcerilor şi fundamentul drepturilor lor. Este oare atât de penibil s iubeşti pentru a fi iubită, să fii amabilă pentru a fi fericită, să fii vred nică'de stimă pentru a fi ascultată, să te respecţi pentru a te face res pectată? Ce frumoase sunt aceste drepturi! Cât sunt ele vrednice de res pect! Ce preţioase sunt ele pentru inima bărbatului când femeia ştie s le pună în valoare! Nu trebuie să aştepte anii şi bătrâneţea ca să s bucure de ele. Dominaţia ei începe cu virtuţile ei; de-abia devine atn gătoare, că şi stăpâneşte prin blândeţea caracterului şi se impune pri modestia sa. Ce bărbat nesimţitor şi sălbatic nu-şi îndulceşte mândria: nu are o purtare mai atentă lângă o fată de şaisprezece ani, drăguţă: cuminte, care vorbeşte puţin, care ascultă, care pune decenţă în ţinută: onestitate în cuvinte, pe care frumuseţea n-o face să-şi uite sexul, nii tinereţea, care ştie să intereseze chiar prin timiditatea ei şi îşi atrage re; pectul pe care-1 poartă tuturor?

Aceste mărturii, deşi exterioare, nu sunt deloc frivole; ele nu sâi întemeiate numai pe atracţia simţurilor; ele pornesc din acel sentimei intim pe care-1 avem toţi că femeile sunt judecători naturali ai meritul! Bărbaţilor. Cine vrea să fie dispreţuit de femei? Nimeni, nici chiar c< care nu vrea să le mai iubească. Iar eu, care le spun adevăruri atât c dure, credeţi oare că judecata lor mi-ar fi indiferentă? Nu; voturile Ic îmi sunt mai preţioase decât ale voastre, cititorilor, adesea mai femei dec ele454). Dispreţuindu-le moravurile stărui să le onorez încă dreptatea Io ce-nn pasă că mă urăsc, dacă le silesc să mă stimeze.

Câte lucruri mari nu s-ar face cu acest resort dacă arn şti cu Şă-1 punem în acţiune? Nenorocire secolului în care femeile îşi piei întâietatea şi în care judecata lor nu mai înseamnă nimic pentru bărbat Acesta este cel din urmă grad al depravării. Toate popoarele care au avi moravuri bune au respectat femeile. Vedeţi Sparta, vedeţi pe germar vedeţi Roma, Roma – scaunul gloriei şi al virtuţii, dacă acestea;

°4) In sensul explicat şi de Sallwiirk, şi anume că cititorii preţuiesc mai mi opinia publică şi prejudecăţile, în timp ce în vederile lui Rousseau, feme: nu bărbatul, trebuie să se orienteze mai mult după această opinie…

EMIL avut vreodată un scaun pe pământ. Acolo femeile onorau faptele mari! 0 generali, plângeau în public pe părinţii patriei, iar dorinţele şi doliul lo erau consacrate ca judecata cea mai solemnă a republicii. Toate marii revoluţii au fost provocate de femei: Roma şi-a câştigat libertatea printr-6 femeie155), printr-o femeie au obţinut plebeii consulatul456), printr-femeie s-a pus capăt tiraniei decemvirilor457), printr-o femeie Roma ase diată a fost scăpată din mâinile unui proscris458). Ce-aţi spune voi, frarT cezilor galanţi, dacă aţi fi văzut trecând această procesiune ridicolă prin faţa ochilor voştri batjocoritori? Aţi fi huiduit-o. Cât de diferit vedem aceleaşi lucruri! Se poate să avem cu toţii dreptate. Faceţi acest cortegiu din frumoase doamne franceze, şi nu mi-aş închipui ceva mai indecent-formaţi-1 însă din femei romane şi veţi avea cu toţii ochii volsgilor şi' inima lui Coriolan439).

Ravur.


55) Lucreţia, necinstită de Sextus Tarquinius, s-a sinucis; pentru a o răzbuna, Brutus a ridicat poporul împotriva tarquinilor, care au fost alungaţi, instituind guvernământul lui în locul regalităţii.

6) Tribunul plebeilor, Licinius Stolon, a reuşit să treacă o lege în anul 366 î.e.n., prin care se statornicea că unul din consuli trebuie să fie plebeu. Istoricul Titus Livius susţine că această măsură a fost propusă de Licinius la îndemnul soţiei sale, Fulvia, fiica patricianului Marcus Fabius Augustus.

K1) Decemvirul Appius Claudius, dorind ca sclavă pe Virginia, fiica unui centurion, acesta a ucis-o pentru a o scăpa de dezonoare şi a răsculat poporul care a alungat pe decemviri. Appius s-a sinucis apoi în închisoare (449 î.e.n.). &) Generalul roman Coriolan, exilat la volsgi, s-a întors cu ei pentru a asedia Roma. Mama sa, Veturia, s-a dus în tabăra lui împreună cu alte femei şi I-a rugat să se retragă; în urma acestui fapt, Coriolan a ridicat asediul, iar Roma a fost salvată.

459) Toate aceste consideraţii trebuie socotite ca simple presupuneri.

Voi spune mai mult, susţinând că virtutea nu este mai puţin favorabilă amorului decât celorlalte drepturi ale naturii şi că autoritatea amantelor nu câştigă în această privinţă mai puţin decât a soţiilor şi a mamelor. Nu există amor adevărat fără entuziasm şi nu există entuziasm fără un obiect care să fie de o perfecţiune reală sau himerică, dar care există totdeauna în imaginaţie. De ce se vor înflăcăra amanţii pentru care această perfecţiune nu mai înseamnă nimic şi care nu văd în cea pe care o iubesc decât obiectul plăcerii simţurilor? Nu în acest fel se încălzeşte sufletul şi se lasă dus de acele porniri sublime care formează delirul amanţilor şi farmecul pasiunii lor. Mărturisesc că totul nu este decât iluzie în amor; dar ceea ce este real sunt sentimentele pe care ni le animi„ pentru frumosul adevărat pe care ne face să-1 iubim. Acest frumos ni este nicidecum în obiectul pe care-1 iubim, el este opera erorilor noastre. Ei, şi ce importanţă are asta? Sacrificăm mai puţin toate sentimentele noastre josnice acestui model imaginar? Ni se pătrunde mai puţin sufletul de virtuţile cu care o împodobim pe cea pe care o iubim? Ne liberăm mai puţin de josnicia eului omenesc? Unde este adevăratul amant care n-ar fi gata să-şi dea viaţa pentru amanta sa şi unde este pasiunea senzuală şi grosolană la un om care e gata să moară? Râdem de paladini! Dar ei cunoşteau amorul, pe când noi nu mai cunoaştem decât desfrâul. Când aceste maxime romaneşti au început a deveni ridicole, motivul schimbării se datorează mai puţin raţiunii decât relelor moravuri. J55 orice secol ar fi, relaţiile naturale nu se schimbă deloc, potrivirea potrivirea care rezultă de aici rămâne aceeaşi; prejudecăţile, sub sau neuj nume de raţiune, nu schimbă decât aparenţa. Va fi întotdeauna niâreţ şi frumos să te stăpâneşti pe tine însuţi, chiar dacă ar fi pen-ceva te sup'une unor opinii fantastice; iar adevăratele motive de onoare trU vorbi întotdeauna inimii oricărei femei cu judecată care va şti să vorte jn situaţia ei fericirea vieţii. Castitatea trebuie să fie o virtute plă-°uţa pentru o femeie frumoasă, care are oarecare distincţie sufletească, în vreme ce vede întreg pământul la picioarele ei, ea triumfă faţă de toţi i faţă de sine; ea îşi ridică în propria ei inimă un tron căruia vin să i se „richine toţi; sentimentele duioase sau geloase, dar întotdeauna respectuoase ale celor două sexe, stima universală şi stima sa proprie îi răsplătesc neîncetat, prin tributul mândriei, luptele460) de câteva momente. Privaţiunile sunt trecătoare, însă preţul lor e statornic. Ce altă satisfacţie mai poate fi pentru un suflet nobil decât mândria virtuţii unită cu frumuseţea! Realizaţi o eroină de roman, ea va gusta voluptăţi mai alese decât La'isele şi Cleopatrele461), iar când frumuseţea ei nu va mai fi, vor rămâne mândria şi plăcerile ei; singură ea va şti să se bucure de trecut*).



Dostları ilə paylaş:
1   ...   55   56   57   58   59   60   61   62   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə